LEGE
Nr. 84 din 24 iulie 1995 * Republicata
Legea invatamantului
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 606 din 10 decembrie 1999
*) Republicata in temeiul art. II din Legea nr. 151/1999 privind aprobarea
Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 36/1997 pentru modificarea si
completarea Legii invatamantului nr. 84/1995, publicata in Monitorul Oficial al
Romaniei, Partea I, nr. 370 din 3 august 1999, dandu-se articolelor si alineatelor
o noua numerotare si actualizandu-se unele denumiri.
Legea nr. 84/1995 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 1 din 5 ianuarie 1996 si a mai fost modificata prin Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 36/1997, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 152 din 14 iulie 1997, si prin Legea nr. 151/1999.
TITLUL I
Dispozitii generale
Art. 1
Prezenta lege reglementeaza organizarea si functionarea sistemului national
de invatamant.
Art. 2
In Romania invatamantul constituie prioritate nationala.
Art. 3
(1) Invatamantul urmareste realizarea idealului educational, intemeiat pe
traditiile umaniste, pe valorile democratiei si pe aspiratiile societatii
romanesti, si contribuie la pastrarea identitatii nationale.
(2) Idealul educational al scolii romanesti consta in dezvoltarea libera,
integrala si armonioasa a individualitatii umane, in formarea personalitatii
autonome si creative.
Art. 4
(1) Invatamantul are ca finalitate formarea personalitatii umane prin:
a) insusirea cunostintelor stiintifice, a valorilor culturii nationale si
universale;
b) formarea capacitatilor intelectuale, a disponibilitatilor afective si a
abilitatilor practice prin asimilarea de cunostinte umaniste, stiintifice,
tehnice si estetice;
c) asimilarea tehnicilor de munca intelectuala, necesare instruirii si
autoinstruirii pe durata intregii vieti;
d) educarea in spiritul respectarii drepturilor si libertatilor
fundamentale ale omului, al demnitatii si al tolerantei, al schimbului liber de
opinii;
e) cultivarea sensibilitatii fata de problematica umana, fata de valorile
moral-civice, a respectului pentru natura si mediul inconjurator;
f) dezvoltarea armonioasa a individului prin educatie fizica, educatie
igienico-sanitara si practicarea sportului;
g) profesionalizarea tinerei generatii pentru desfasurarea unor activitati
utile, producatoare de bunuri materiale si spirituale.
(2) Invatamantul asigura cultivarea dragostei fata de tara, fata de
trecutul istoric si de traditiile poporului roman.
(3) Finalitatile scolii romanesti se realizeaza prin strategii si tehnici
moderne de instruire si educare, sustinute de stiintele educatiei si de
practica scolara, conform obiectivelor fiecarui nivel de invatamant.
Art. 5
(1) Cetatenii Romaniei au drepturi egale de acces la toate nivelurile si
formele de invatamant, indiferent de conditia sociala si materiala, de sex,
rasa, nationalitate, apartenenta politica sau religioasa.
(2) Statul promoveaza principiile invatamantului democratic si garanteaza
dreptul la educatie diferentiata, pe baza pluralismului educational, in
beneficiul individului si al intregii societati.
(3) Statul promoveaza principiile educatiei permanente.
Art. 6
Invatamantul obligatoriu este de 9 clase. Frecventarea obligatorie a
invatamantului de 9 clase, forma de zi, inceteaza la varsta de 17 ani.
Art. 7
(1) Invatamantul de stat este gratuit.
(2) Pentru unele activitati se pot percepe taxe in conditiile stabilite de
prezenta lege.
(3) Invatamantul de stat este finantat de la bugetul de stat si de la
bugetele locale. Fondurile destinate invatamantului sunt nominalizate distinct
in bugetul de stat si in bugetele locale.
(4) Invatamantul poate fi finantat si direct de catre agenti economici,
precum si de alte persoane fizice sau juridice.
(5) Invatamantul poate fi sustinut prin burse, credite de studii, taxe,
donatii, sponsorizari, surse proprii si alte surse legale.
(6) Statul ii sprijina material, cu precadere, pe elevii si studentii care
obtin rezultate foarte bune la invatatura si dovedesc aptitudini deosebite
pentru formarea lor in domeniul unei profesiuni.
(7) Statul si alti factori interesati subventioneaza activitatile de
performanta, de nivel national si international, ale elevilor si studentilor.
(8) Institutiile si unitatile de invatamant sunt persoane juridice, cu
exceptia scolilor care au numai clasele I - IV.
Art. 8
(1) Invatamantul de toate gradele se desfasoara in limba romana. Acesta se
desfasoara, in conditiile prezentei legi, si in limbile minoritatilor
nationale, precum si in limbi de circulatie internationala.
(2) In fiecare localitate se organizeaza si functioneaza unitati, clase sau
formatii de studiu cu limba de predare romana si, dupa caz, cu predarea in
limbile minoritatilor nationale ori se asigura scolarizarea in limba materna in
cea mai apropiata localitate in care este posibil.
(3) Invatarea in scoala a limbii romane, ca limba oficiala de stat, este
obligatorie pentru toti cetatenii romani, indiferent de nationalitate.
Planurile de invatamant trebuie sa cuprinda numarul necesar de ore si,
totodata, se vor asigura conditiile care sa permita insusirea limbii oficiale
de stat.
(4) Atat in invatamantul de stat, cat si in cel particular documentele
scolare si universitare oficiale, nominalizate prin ordin al ministrului
educatiei nationale, se intocmesc in limba romana. Celelalte inscrisuri scolare
si universitare pot fi redactate in limba de predare.
(5) Unitatile si institutiile de invatamant pot efectua si emite, la
cerere, traduceri oficiale ale documentelor si ale altor inscrisuri scolare si
universitare proprii.
Art. 9
(1) Planurile-cadru ale invatamantului primar, gimnazial, liceal si
profesional includ Religia ca disciplina scolara, parte a trunchiului comun.
Elevul, cu acordul parintilor sau al tutorelui legal instituit, alege pentru
studiu religia si confesiunea.
(2) La solicitarea scrisa a parintilor sau a tutorelui legal instituit,
elevul poate sa nu frecventeze orele de religie. In acest caz situatia scolara
se incheie fara aceasta disciplina. In mod similar se procedeaza si pentru
elevul caruia, din motive obiective, nu i s-au asigurat conditiile pentru
frecventarea orelor la aceasta disciplina.
(3) Cultele recunoscute oficial de stat pot solicita Ministerului Educatiei
Nationale organizarea unui invatamant teologic specific pregatirii personalului
de cult si activitatii social-misionare a cultelor, numai pentru absolventii
invatamantului gimnazial sau liceal, dupa caz, proportional cu ponderea
numerica a fiecarui cult in configuratia religioasa a tarii, potrivit
recensamantului oficial reactualizat. Infiintarea si functionarea acestui
invatamant se fac potrivit legii.
(4) Cultele recunoscute de stat au dreptul de a infiinta si administra
propriile unitati si institutii de invatamant particulare, conform legii.
(5) Curriculumul specific invatamantului preuniversitar teologic se
elaboreaza de catre cultul respectiv, se avizeaza de Secretariatul de Stat
pentru Culte si se aproba de Ministerul Educatiei Nationale. Curriculumul
invatamantului preuniversitar particular, organizat de culte, altul decat cel
teologic, se elaboreaza si se aproba conform legii. Pentru invatamantul
superior curriculumul se elaboreaza si se aproba potrivit legii.
Art. 10
(1) Reteaua unitatilor invatamantului de stat este organizata si aprobata
de Ministerul Educatiei Nationale, in colaborare si cu sprijinul administratiei
publice locale, in concordanta cu dinamica demografica si cu necesitatile de
formare profesionala, actuale si de perspectiva. Reteaua institutiilor
invatamantului de stat este organizata de Ministerul Educatiei Nationale
conform legii.
(2) Autoritatile locale si agentii economici pot infiinta si finanta
unitati scolare in conditiile legii.
(3) Ministerul Educatiei Nationale poate aproba organizarea de unitati si
institutii de invatamant in care predarea sa se faca in limbi de circulatie
internationala, in conditiile prezentei legi. In aceste scoli Limba si
literatura romana, Istoria romanilor si Geografia Romaniei se predau si se
examineaza in limba romana.
(4) Ministerul Educatiei Nationale poate aproba organizarea de unitati de
invatamant sau de clase constituite din elevi capabili de performante.
(5) In conditiile prezentei legi se pot organiza unitati de invatamant cu
predarea in limba romana pe langa oficiile diplomatice si institutiile
culturale ale Romaniei in strainatate.
(6) Ministerul Educatiei Nationale, in colaborare cu Ministerul Afacerilor
Externe, are obligatia sa sprijine invatamantul in limba materna in tarile in
care traiesc romani, cu respectarea legislatiei statului respectiv.
Art. 11
(1) Invatamantul nu se subordoneaza scopurilor si doctrinelor promovate de
partide sau de alte formatiuni politice.
(2) In unitatile si in spatiile de invatamant se interzic crearea si
functionarea partidelor sau altor formatiuni politice, precum si desfasurarea
activitatilor de organizare si propaganda politica.
(3) In invatamant se interzice prozelitismul religios.
(4) In spatiile destinate procesului de invatamant, in unitati de cercetare
stiintifica, biblioteci, edituri si tipografii ale institutiilor de invatamant,
in camine, internate, cantine, cluburi, case de cultura ale studentilor, case
ale corpului didactic, case universitare, tabere scolare, baze si complexe
cultural-sportive, palate si cluburi ale copiilor si elevilor sunt interzise
activitatile care incalca normele generale, de moralitate, primejduind
sanatatea fizica sau psihica a tineretului.
Art. 12
(1) Ministerul Educatiei Nationale, pe baza consultarii celorlalte
institutii si ministere interesate, proiecteaza, fundamenteaza si aplica strategia
globala a invatamantului, stabileste obiectivele sistemului de invatamant in
ansamblul sau, precum si obiectivele educationale pe niveluri si profiluri de
invatamant.
(2) Organizarea si continutul invatamantului nu pot fi structurate dupa
criterii exclusiviste si discriminatorii de ordin ideologic, politic, religios
sau etnic. Nu sunt considerate a fi structurate dupa criterii exclusiviste si
discriminatorii unitatile si institutiile de invatamant create din nevoi de
ordin religios sau lingvistic, in care predarea corespunde alegerii parintilor
sau a tutorilor legal instituiti ai elevilor.
(3) Ministerul Educatiei Nationale, consultand factorii interesati in
organizarea unor forme si tipuri specifice de invatamant, raspunde de
elaborarea curriculumului: planuri de invatamant, programe si manuale scolare
pentru invatamantul preuniversitar. In invatamantul superior curriculumul se
stabileste conform autonomiei universitare si standardelor nationale.
Art. 13
Autonomia universitara este garantata.
Art. 14
(1) In sistemul national de invatamant, de stat si particular, pot fi
initiate si organizate alternative educationale, cu acordul Ministerului
Educatiei Nationale, conform legii.
(2) Evaluarea si acreditarea alternativelor educationale se fac de
Ministerul Educatiei Nationale, potrivit legii.
TITLUL II
Sistemul national de invatamant
CAP. 1
Dispozitii comune
Art. 15
(1) Sistemul national de invatamant este constituit din ansamblul
unitatilor si institutiilor de invatamant de diferite tipuri, niveluri si forme
de organizare a activitatii de instruire si educare.
(2) Sistemul national de invatamant cuprinde unitati si institutii de
invatamant, de stat si particulare.
(3) Privatizarea institutiilor si a unitatilor de invatamant de stat este
interzisa.
(4) Invatamantul este organizat pe niveluri, asigurand coerenta si
continuitatea instruirii si educatiei, in concordanta cu particularitatile de
varsta si individuale.
(5) Sistemul national de invatamant cuprinde:
a) invatamantul prescolar: grupa mica; grupa mijlocie; grupa mare,
pregatitoare pentru scoala;
b) invatamantul primar: clasele I - IV;
c) invatamantul secundar: invatamantul gimnazial, secundar inferior,
clasele V - IX; invatamantul liceal, secundar superior, clasele X - XII/XIII;
invatamantul profesional: anii I - II/III;
d) invatamantul postliceal;
e) invatamantul superior: invatamantul universitar si invatamantul
postuniversitar;
f) educatia permanenta.
(6) Invatamantul prescolar, primar, gimnazial, profesional, liceal si
postliceal formeaza invatamantul preuniversitar.
(7) Invatamantul preuniversitar este subordonat, prin inspectoratele
scolare, Ministerului Educatiei Nationale, iar invatamantul superior este
coordonat de Ministerul Educatiei Nationale, cu respectarea autonomiei
universitare.
(8) Formele de organizare a invatamantului sunt: invatamant de zi, seral,
cu frecventa redusa si invatamant la distanta.
(9) In sistemul educatiei permanente se poate practica invatamantul prin
corespondenta sau la distanta.
(10) Invatamantul obligatoriu, care cuprinde invatamantul primar si
gimnazial, este invatamant de zi. In mod exceptional, invatamantul gimnazial se
poate organiza si ca invatamant seral, cu frecventa redusa sau la distanta,
pentru persoanele care au depasit cu mai mult de 2 ani varsta corespunzatoare
clasei.
(11) In sistemul de invatamant pot functiona unitati-pilot, experimentale
si de aplicatie.
(12) In raport cu conditiile existente pot functiona grupuri scolare in
care se organizeaza invatamant profesional, liceal si postliceal, cu o
conducere unica.
(13) In cadrul sistemului national de invatamant, sub coordonarea si
controlul Ministerului Educatiei Nationale, se pot infiinta si pot functiona,
conform legii, structuri de invatamant organizate prin cooperare intre unitati
si institutii din tara si din strainatate, pe baza unor acorduri
interguvernamentale.
Art. 16
(1) Sistemul national de invatamant are caracter deschis. In invatamantul
preuniversitar trecerea elevilor de la o unitate scolara la alta, de la un
profil la altul si de la o filiera la alta este posibila in conditiile
stabilite prin regulament al Ministerului Educatiei Nationale. In invatamantul
superior caracterul deschis este asigurat prin Carta universitara.
(2) Elevii si studentii cu aptitudini si performante scolare exceptionale
pot promova 2 ani de studii intr-un an scolar sau universitar.
Art. 17
(1) Ministerul Educatiei Nationale, inspectoratele scolare si autoritatile
administratiei publice locale asigura conditiile necesare pentru ca elevii sa
frecventeze cursurile primare si gimnaziale, de regula, in localitatile in care
acestia domiciliaza.
(2) In situatii justificate elevilor din invatamantul primar si gimnazial,
scolarizati intr-o alta localitate, li se asigura, dupa caz, servicii de
transport, masa si internat, cu sprijinul Ministerului Educatiei Nationale, al
autoritatilor administratiei publice locale, al agentilor economici, al
comunitatilor locale, al societatilor de binefacere, al altor persoane juridice
sau fizice.
CAP. 2
Invatamantul prescolar
Art. 18
(1) Invatamantul prescolar se organizeaza pentru copii in varsta de 3 - 7
ani, in gradinite de copii cu program normal, prelungit si saptamanal.
(2) Gradinitele se infiinteaza de catre inspectoratele scolare.
(3) Agentii economici si alte persoane juridice, precum si persoanele
fizice pot infiinta si finanta gradinite, cu acordul inspectoratelor scolare,
in conditiile legii.
Art. 19
Pentru asigurarea continuitatii intre invatamantul prescolar si cel primar
se instituie si se vor generaliza treptat grupele pregatitoare pentru scoala,
cuprinzand copii in varsta de 5 - 6 (7) ani. Costurile scolarizarii vor fi
suportate de catre Ministerul Educatiei Nationale.
CAP. 3
Invatamantul primar
Art. 20
(1) Invatamantul primar se organizeaza ca invatamant de zi si functioneaza,
de regula, cu program de dimineata, in cadrul scolilor cu clasele I - IV, I -
IX sau I - XII/XIII.
(2) In clasa I sunt inscrisi copiii care implinesc varsta de 7 ani in anul
calendaristic respectiv.
(3) La cererea parintilor sau a sustinatorilor legali pot fi inscrisi in
clasa I si copiii care implinesc varsta de 6 ani pana la data inceperii anului
scolar, daca dezvoltarea lor psihosomatica este corespunzatoare.
(4) Ministerul Educatiei Nationale poate aproba organizarea unor clase
constituite din copii care, din diferite motive, nu au absolvit pana la varsta
de 14 ani primele patru clase ale invatamantului obligatoriu.
CAP. 4
Invatamantul secundar
Sectiunea 1
Invatamantul gimnazial
Art. 21
Invatamantul gimnazial functioneaza in cadrul scolilor cu clasele I - IX, I
- XII/XIII sau XII/XIII, dupa caz.
Art. 22
(1) Studiile gimnaziale se incheie cu sustinerea unui examen national de
capacitate, structurat pe baza unei metodologii elaborate de Ministerul
Educatiei Nationale si date publicitatii pana la data inceperii anului scolar,
la Limba si literatura romana, Matematica si la o proba din Istoria romanilor
sau Geografia Romaniei. Elevii apartinand minoritatilor nationale, care
frecventeaza cursurile gimnaziale in limba materna, sustin si o proba la Limba
si literatura materna.
(2) In caz de nepromovare a examenului de capacitate, acesta poate fi
sustinut in oricare dintre sesiunile ulterioare.
(3) Elevilor care promoveaza examenul de capacitate li se acorda certificat
de capacitate. Celor care nu promoveaza examenul de capacitate li se
elibereaza, la cerere, copie de pe foaia matricola.
Sectiunea a 2-a
Invatamantul liceal
Art. 23
(1) Invatamantul liceal cuprinde clasele X - XII/XIII, invatamant de zi, si
clasele X - XIII/XIV, invatamant seral, cu frecventa redusa sau la distanta.
(2) Reteaua liceelor de stat este aprobata de Ministerul Educatiei
Nationale, la propunerea inspectoratelor scolare, cu consultarea altor factori
interesati, si ca rezultat al evaluarii institutionale realizate de Comisia
Nationala de Evaluare Institutionala. Reteaua se publica inaintea examenului de
capacitate; numarul de locuri si de clase se aproba anual, in functie de
cerintele locale si nationale.
(3) Invatamantul liceal seral, cu frecventa redusa si la distanta poate functiona,
in conditiile legii, in unitati de invatamant stabilite de inspectoratele
scolare.
Art. 24
(1) Invatamantul liceal functioneaza, de regula, cu urmatoarele filiere si
profiluri:
a) filiera teoretica, cu profilurile umanist si real;
b) filiera tehnologica, cu profilurile tehnic, servicii, exploatarea
resurselor naturale si protectia mediului;
c) filiera vocationala, cu profilurile militar, teologic, sportiv, artistic
si pedagogic.
(2) Liceele se organizeaza cu unul sau mai multe profiluri. In cadrul
acestor profiluri se pot organiza, cu aprobarea Ministerului Educatiei
Nationale, clase cu specializari mai restranse si clase speciale pentru elevi
cu aptitudini si performante exceptionale.
(3) La liceele care, pe langa diploma de bacalaureat, elibereaza si
certificat de competente profesionale, durata studiilor poate fi de 4 ani si
este stabilita de Ministerul Educatiei Nationale.
(4) Ministerul Educatiei Nationale poate restructura profilurile si
specializarile in raport cu dinamica profesiilor si a ocupatiilor de pe piata
fortei de munca.
Art. 25
(1) Admiterea elevilor in invatamantul liceal se face pe baza criteriilor
stabilite prin metodologia elaborata de Ministerul Educatiei Nationale, care se
da publicitatii la inceputul anului scolar precedent admiterii.
(2) La admiterea in invatamantul liceal se pot inscrie absolventii
invatamantului gimnazial, cu certificat de capacitate.
(3) Inscrierea la admiterea in invatamantul liceal, cursuri de zi, se poate
face in primii 2 ani de la absolvirea gimnaziului, daca la data inceperii
anului scolar elevul nu a depasit varsta de 18 ani.
Art. 26
(1) Studiile liceale se incheie cu un examen national de bacalaureat,
diversificat in functie de filiera, profil, specializare si de optiunea
elevului.
(2) Examenul national de bacalaureat consta in sustinerea a doua, respectiv
trei probe comune si a trei probe diferentiate, in functie de filiera si de
profil.
A. Probele comune sunt:
a) Limba si literatura romana, scris si oral;
b) una dintre limbile moderne de circulatie internationala studiate in
liceu;
c) Limba materna, scris si oral, pentru elevii care au urmat studiile
liceale intr-o limba a minoritatilor nationale; limba si literatura intr-o limba
de circulatie internationala, pentru elevii care au urmat studiile liceale cu
limba de predare in limba de circulatie internationala respectiva.
B. Probele de examen, diferentiate in functie de filiera, profil,
specializare si de optiunea elevului, sunt:
Filiera teoretica
a) Profil umanist:
1. Istorie sau Geografie;
2. o proba la alegere din aria curriculara, corespunzator specializarii;
3. o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare,
alta decat cele sustinute anterior.
b) Profil real:
1. Matematica;
2. o proba la alegere din aria curriculara, corespunzator specializarii;
3. o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare,
alta decat cele sustinute anterior.
Filiera tehnologica
a) Matematica, pentru toate profilurile si specializarile;
b) o proba la alegere din aria curriculara "tehnologii", in
functie de specializarea aleasa de elev;
c) o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare,
alta decat cele alese anterior.
Filiera vocationala
a) Istorie sau Geografie ori o disciplina socioumana, respectiv Matematica
sau Stiinte, in functie de profil;
b) o proba la alegere din ariile curriculare specifice profilului si
specializarii; ariile curriculare sunt stabilite de comun acord de Ministerul
Educatiei Nationale si ministerele interesate;
c) o proba la alegere dintre disciplinele din celelalte arii curriculare,
alta decat cele alese anterior.
(3) Pentru filierele tehnologica si vocationala studiile liceale se pot
incheia si cu un examen de certificare a competentelor profesionale, separat de
examenul de bacalaureat, in conditiile legii.
(4) Lista cuprinzand probele de examen, continutul programelor si modul de
desfasurare a bacalaureatului si a examenului de certificare a competentelor
profesionale se stabilesc prin metodologie, aprobata de Ministerul Educatiei
Nationale, si se dau publicitatii pana la data inceperii anului scolar
precedent examenului.
(5) La intocmirea listei cuprinzand probele de examen si la stabilirea
continutului programelor de bacalaureat pot fi consultate si institutiile de
invatamant superior.
(6) In cazul intreruperii studiilor se recunoaste fiecare an scolar
promovat. La cerere, se elibereaza un document de certificare a studiilor
efectuate.
Art. 27
(1) Examenul de bacalaureat se sustine in fata unei comisii stabilite de
inspectoratul scolar. Comisia este condusa de un presedinte, numit de
Ministerul Educatiei Nationale dintre cadrele didactice universitare de
predare, avand titlul stiintific de doctor.
(2) In decursul unui an scolar se organizeaza doua sesiuni de bacalaureat.
Rezultatele examenului de bacalaureat sunt publice.
(3) Comisiile sunt alcatuite din profesori de la alte licee decat cele in
care se sustine bacalaureatul.
(4) Numarul comisiilor si numarul unitatilor de invatamant in care se
desfasoara examenul de bacalaureat se stabilesc de Ministerul Educatiei
Nationale.
(5) Candidatii proveniti din invatamantul de stat pot sustine examenul de
bacalaureat si examenul de certificare a competentelor profesionale, fara taxa,
de cel mult doua ori. Prezentarile ulterioare la aceste examene sunt
conditionate de achitarea unor taxe stabilite de Ministerul Educatiei
Nationale, potrivit legii.
(6) La fiecare prezentare candidatii sustin examenul de bacalaureat
integral.
Art. 28
(1) In urma promovarii examenului de bacalaureat absolventului i se
elibereaza diploma de bacalaureat. Eliberarea certificatului de competente
profesionale nu este conditionata de promovarea examenului de bacalaureat.
(2) Absolventilor de liceu fara diploma de bacalaureat li se elibereaza, la
cerere, certificat de absolvire si copie de pe foaia matricola.
(3) Absolventii care au promovat toate clasele liceale medii generale de
minimum 9,50, iar la bacalaureat au obtinut media 10, primesc diploma de merit.
Sectiunea a 3-a
Invatamantul profesional
Art. 29
Invatamantul profesional se organizeaza ca invatamant de zi sau seral, prin
scoli profesionale si scoli de ucenici. Aceste scoli pot functiona independent
sau pe langa grupuri scolare.
Art. 30
(1) Reteaua invatamantului profesional este organizata de Ministerul
Educatiei Nationale, cu consultarea factorilor interesati.
(2) Reteaua invatamantului profesional, meseriile pentru care se
scolarizeaza si numarul de locuri aferente se dau publicitatii cu 6 luni
inainte de inceperea anului scolar.
(3) Planurile-cadru de invatamant si programele scolare se elaboreaza si se
aproba de Ministerul Educatiei Nationale, cu consultarea factorilor interesati,
pe baza standardelor de pregatire profesionala si, dupa caz, a standardelor
ocupationale.
Art. 31
(1) La scolile profesionale se pot inscrie absolventi de gimnaziu cu
certificat de capacitate.
(2) Durata studiilor in scolile profesionale este de 2 - 3 ani.
(3) Admiterea in scolile profesionale se face pe baza de probe stabilite de
unitatile de invatamant respective, cu consultarea factorilor interesati.
Continutul probelor de admitere se stabileste de unitatile de invatamant.
Art. 32
Scolile profesionale organizeaza, la cererea factorilor interesati, pe baza
de contract, cursuri de calificare si de conversie profesionala, cu respectarea
standardelor ocupationale.
Art. 33
(1) La scolile de ucenici se pot inscrie absolventii de gimnaziu, cu sau
fara certificat de capacitate. Pregatirea prin scolile de ucenici vizeaza
insusirea unor deprinderi preponderent practice, conforme standardelor
ocupationale.
(2) Durata studiilor in scolile de ucenici este de 1 - 2 ani. Structura
anului scolar este adaptata specificului pregatirii in meserie.
(3) Scolile de ucenici functioneaza, de regula, in cadrul scolilor
profesionale sau al grupurilor scolare. La cererea factorilor interesati,
ucenicia se poate efectua si direct la locul de munca al intreprinzatorilor
privati, potrivit reglementarilor stabilite de Ministerul Educatiei Nationale.
(4) Admiterea in scolile de ucenici se face prin testari specifice
meseriei.
Art. 34
(1) Cursurile scolii profesionale se incheie cu examen de absolvire.
Pregatirea prin scolile de ucenici se incheie cu sustinerea unei probe practice
pentru certificarea pregatirii profesionale.
(2) Sistemul de certificare a pregatirii prin invatamantul profesional se
organizeaza in baza reglementarilor comune ale Ministerului Educatiei Nationale
si ale Ministerului Muncii si Protectiei Sociale.
Art. 35
Organizarea invatamantului profesional, admiterea si examenul de absolvire
sunt reglementate de Ministerul Educatiei Nationale, prin metodologie
specifica.
Art. 36
(1) Elevii invatamantului profesional cu certificat de capacitate pot urma,
in paralel, studiile liceale la forma de invatamant seral, invatamant cu
frecventa redusa sau invatamant la distanta, in urma admiterii, in conditiile
prezentei legi.
(2) Absolventii scolilor profesionale pot urma studiile liceale in urma
admiterii, in conditiile prezentei legi. Acestora li se poate recunoaste
partial pregatirea dobandita in scoala profesionala, conform metodologiei
elaborate de Ministerul Educatiei Nationale.
CAP. 5
Invatamantul de arta si invatamantul sportiv
Art. 37
(1) Invatamantul de arta si invatamantul sportiv se organizeaza pentru
elevii cu aptitudini in aceste domenii.
(2) Unitatile in care se organizeaza invatamantul de arta si invatamantul
sportiv se aproba de Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea
inspectoratelor scolare.
Art. 38
In invatamantul de arta si in invatamantul sportiv:
a) scolarizarea se realizeaza, de regula, incepand cu clasele primare;
b) probele de admitere cuprind testarea aptitudinilor specifice;
c) planurile-cadru de invatamant sunt adaptate profilului;
d) studiul disciplinelor de specialitate se realizeaza pe grupe sau
individual, potrivit criteriilor stabilite de Ministerul Educatiei Nationale;
e) examenul de capacitate include si o proba practica, specifica domeniului
artistic sau sportiv studiat;
f) programele scolare pentru invatamantul liceal de arta si invatamantul
liceal sportiv respecta obiectivele stabilite pentru profilul respectiv.
Art. 39
Pentru fiecare profil al invatamantului de arta si al invatamantului
sportiv se elibereaza certificat de capacitate, respectiv diploma de
bacalaureat, care atesta specialitatea absolvita. Pentru anumite specializari
pot fi eliberate si certificate de competente profesionale.
Art. 40
(1) Pentru activitatea sportiva si artistica de performanta Ministerul
Educatiei Nationale poate organiza cluburi scolare, scoli si licee cu program
sportiv sau de arta, integrat sau suplimentar.
(2) Pentru sprijinirea activitatii sportive si artistice de performanta
Ministerul Educatiei Nationale organizeaza tabere sportive sau de creatie
artistica, concursuri sportive sau artistice, campionate scolare, festivaluri;
acorda burse si alte forme de sprijin material.
(3) Ministerul Tineretului si Sportului, Ministerul Culturii si celelalte
ministere interesate au obligatia sa sprijine financiar si material
activitatile de performanta in domeniul sportului si al artelor.
CAP. 6
Invatamantul special
Art. 41
(1) Invatamantul special se organizeaza de Ministerul Educatiei Nationale,
pentru prescolarii si elevii cu deficiente mintale, fizice, senzoriale, de
limbaj, socioafective si de comportament sau cu deficiente asociate, in scopul
instruirii si educarii, al recuperarii si integrarii lor sociale.
(2) Integrarea scolara a copiilor cu cerinte educative speciale se
realizeaza prin unitati de invatamant special, in grupe si clase speciale din
unitati prescolare si scolare obisnuite, sau in unitati de invatamant
obisnuite, inclusiv in unitati cu predare in limbile minoritatilor nationale.
(3) Invatamantul special primar si gimnazial este obligatoriu si are
durata, dupa caz, de 9 sau 10 ani.
Art. 42
(1) Invatamantul special este gratuit.
(2) invatamantul special este organizat ca invatamant de zi. In cazuri
deosebite acesta se poate organiza si sub alte forme.
(3) Unitatile de invatamant special pot beneficia de sprijinul
institutiilor de protectie sociala, al altor organizatii de stat si
particulare, al societatilor de binefacere, al persoanelor fizice sau juridice
din tara si din strainatate, pentru stimulare, compensare si recuperare a
handicapului.
Art. 43
Tipul si gradul handicapului copilului se stabilesc de comisii de
expertiza, interscolare si judetene, subordonate inspectoratelor scolare.
Art. 44
Invatamantul special dispune de planuri de invatamant, programe scolare,
manuale si metodologii didactice alternative, elaborate in functie de tipul si
gradul handicapului si aprobate de Ministerul Educatiei Nationale.
Art. 45
(1) In invatamantul prescolar si primar, in functie de evolutia copilului,
se pot face propuneri de reorientare operativa dinspre scoala speciala spre
scoala de masa si invers sau dinspre caminul-scoala spre scoala speciala si
invers.
(2) Propunerea de reorientare se face de catre cadrul didactic care a
lucrat cu copilul in cauza si de catre psihologul scolar. Hotararea de
reorientare se ia de catre comisia de expertiza, cu acordul familiei sau al
sustinatorului legal.
(3) Copiii cu cerinte educative speciale, care nu au putut fi reorientati
spre invatamantul de masa, inclusiv in clase speciale, continua procesul de
educatie in unitati ale invatamantului special primar, gimnazial, profesional,
liceal si postliceal, diferentiat dupa tipul si gradul handicapului.
Art. 46
Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, impreuna cu alte organisme
guvernamentale sau neguvernamentale cu preocupari in domeniu, asigura
integrarea in viata activa, in forma corespunzatoare de munca, a absolventilor
invatamantului special, potrivit calificarii obtinute si in conditiile
prevazute de legislatia in vigoare.
CAP. 7
Unitati conexe ale invatamantului preuniversitar
Art. 47
(1) La nivelul invatamantului prescolar, primar si gimnazial, pe langa
unele unitati de invatamant reprezentative in zona respectiva se organizeaza
centre logopedice interscolare, coordonate de inspectoratele scolare, ca
structuri de invatamant special integrat.
(2) Centrele logopedice interscolare functioneaza cu profesori logopezi,
avand calificarea in psihopedagogie speciala, psihologie sau pedagogie; acestia
au si obligatia sa indrume educatoarele, invatatorii si institutorii in
metodica dezvoltarii si corectarii limbajului celor care prezinta tulburari de
vorbire.
(3) Pentru copiii cu boli cronice Ministerul Educatiei Nationale
organizeaza, dupa caz, grupe sau clase in cadrul unitatilor sanitare
respective.
Art. 48
(1) Protectia copilului aflat in dificultate este realizata conform legii.
(2) Stabilirea continuturilor educative ale activitatilor specifice, a
metodologiilor didactice, formarea, pregatirea si perfectionarea personalului
responsabil cu instructia si educatia in cadrul centrelor de plasament si de
primire a copilului, din cadrul serviciilor publice specializate pentru
protectia copilului, sunt de competenta Ministerului Educatiei Nationale.
Art. 49
(1) In judete si in municipiul Bucuresti functioneaza centre sau cabinete
de asistenta psihopedagogica; acestea asigura si activitatea de orientare
scolara si profesionala.
(2) Regulamentul de functionare a acestor centre sau cabinete se stabileste
prin ordin al ministrului educatiei nationale.
Art. 50
(1) In fiecare judet si in municipiul Bucuresti functioneaza Casa corpului
didactic, subordonata inspectoratului scolar.
(2) Structura si atributiile Casei corpului didactic se stabilesc prin
regulament elaborat de Ministerul Educatiei Nationale.
CAP. 8
Invatamantul postliceal
Art. 51
(1) Invatamantul postliceal de stat se organizeaza de Ministerul Educatiei
Nationale, din proprie initiativa sau la cererea agentilor economici si a altor
institutii interesate.
(2) Nomenclatorul specializarilor si al grupelor de specializari se
stabileste de Ministerul Educatiei Nationale, impreuna cu Ministerul Muncii si
Protectiei Sociale, la propunerea factorilor interesati.
(3) Scolarizarea in cadrul acestui tip de invatamant este finantata de
solicitanti, persoane fizice sau juridice, prin contract incheiat cu unitatea
de invatamant care asigura scolarizarea.
(4) Scolile de maistri sunt scoli postliceale.
(5) Invatamantul postliceal are o durata de 1 - 3 ani.
Art. 52
(1) Admiterea in invatamantul postliceal se face in conformitate cu
criteriile generale stabilite de Ministerul Educatiei Nationale, pe baza unei
metodologii elaborate de unitatea de invatamant, cu consultarea factorilor
interesati.
(2) Au dreptul sa se inscrie in invatamantul postliceal, in conditiile
alin. (1), absolventii de liceu, cu sau fara diploma de bacalaureat.
(3) Numarul de locuri pentru invatamantul postliceal de stat se stabileste
in conditiile art. 51 alin. (3), se aproba de inspectoratul scolar si se
comunica Ministerului Educatiei Nationale.
Art. 53
(1) Invatamantul postliceal se incheie cu examen de absolvire, reglementat
de Ministerul Educatiei Nationale prin metodologie specifica, elaborata cu
consultarea factorilor interesati.
(2) Promovarea examenului de absolvire da dreptul la obtinerea unui
certificat de competente profesionale.
(3) In cazul nepromovarii examenului de absolvire, acesta mai poate fi
sustinut in oricare alta sesiune, cu acoperirea cheltuielilor de examinare de
catre absolventi.
Art. 54
Prin hotarare a Guvernului se stabilesc, anual, obligatiile statului
referitoare la invatamantul postliceal.
CAP. 9
Invatamantul superior
Art. 55
(1) Invatamantul superior se realizeaza prin institutii de invatamant:
universitati, institute, academii de studii si scoli de studii
postuniversitare.
(2) Misiunea institutiilor de invatamant superior este de invatamant si de
cercetare sau numai de invatamant.
Art. 56
(1) Infiintarea institutiilor de invatamant superior se face prin lege, in
baza procedurilor prevazute de Legea nr. 88/1993.
(2) Infiintarea si functionarea facultatilor, a colegiilor si
specializarilor universitare se fac potrivit legii.
(3) Infiintarea departamentelor universitare se aproba de senatele
universitare.
(4) Infiintarea departamentelor universitare pentru pregatirea personalului
didactic se aproba de Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea senatelor
universitare.
Sectiunea 1
Organizarea invatamantului universitar
Art. 57
Invatamantul universitar are caracter deschis si se organizeaza sub forma
de:
a) invatamant universitar de scurta durata;
b) invatamant universitar de lunga durata.
Art. 58
(1) Invatamantul universitar de stat este gratuit, pentru cifra de
scolarizare aprobata anual de Guvern, si cu taxa, conform legii.
(2) In invatamantul universitar de stat gratuit se percep taxe pentru:
depasirea duratei de scolarizare prevazute de lege, admiteri, inmatriculari,
reinmatriculari, repetarea examenelor si a altor forme de verificare, care
depasesc prevederile planurilor de invatamant. De asemenea, se pot percepe taxe
si pentru activitati neincluse in planul de invatamant, conform metodologiei
aprobate de senatul universitar.
(3) Cuantumul taxelor si scutirea de la plata acestora se stabilesc de
senatele universitare.
Art. 59
(1) Pot participa la admiterea in invatamantul universitar absolventii de
liceu cu diploma de bacalaureat. Organizarea admiterii este de competenta
fiecarei institutii de invatamant superior, pe baza criteriilor generale
stabilite de Ministerul Educatiei Nationale. Admiterea se poate organiza in
doua sesiuni.
(2) Absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat, care au obtinut in unul
din ultimii 2 ani de studii distinctii la olimpiade scolare internationale, la
concursuri artistice sau sportive de nivel continental, mondial sau olimpic, au
dreptul de a se inscrie in invatamantul universitar fara sustinerea admiterii.
(3) Absolventii de liceu cu diploma de bacalaureat, care au obtinut, in cel
putin unul din ultimii 2 ani de studii, premii la olimpiade scolare, la
concursuri artistice sau sportive, de nivel national sau pe grupe de tari, pot
fi admisi in invatamantul universitar, conform criteriilor generale stabilite
de Ministerul Educatiei Nationale si criteriilor specifice elaborate de
senatele universitare.
(4) In invatamantul universitar de stat conditiile de admitere, reteaua si
cifrele de scolarizare se fac publice cu cel putin 6 luni inainte de inceperea
anului universitar.
Art. 60
(1) Activitatea didactica se poate organiza in urmatoarele forme: de zi,
seral, cu frecventa redusa si la distanta. Formele de invatamant seral, cu
frecventa redusa si la distanta pot fi organizate de institutiile de invatamant
superior care au cursuri de zi.
(2) Durata studiilor in invatamantul universitar seral si in cel cu
frecventa redusa este mai mare cu un an decat cea prevazuta pentru invatamantul
de zi. Durata studiilor in invatamantul universitar la distanta se
reglementeaza prin hotarare a Guvernului.
(3) Diplomele si certificatele de studii eliberate de institutiile de
invatamant superior, in conditiile legii, pentru aceeasi specializare sunt
echivalente, indiferent de forma de invatamant absolvita.
(4) Nomenclatorul specializarilor si al grupelor de specializari se
stabileste de Ministerul Educatiei Nationale impreuna cu Ministerul Muncii si
Protectiei Sociale, cu consultarea Consiliului National de Evaluare Academica
si Acreditare, a institutiilor de invatamant superior si a altor factori
interesati.
(5) Absolventii cu diploma de licenta pot urma o a doua specializare, in
conditiile stabilite in Carta universitara.
(6) Absolventii cu diploma ai colegiilor universitare pot urma o a doua
specializare in cadrul invatamantului universitar de scurta durata, in
conditiile stabilite in Carta universitara.
Art. 61
(1) In institutiile de invatamant superior pot fi inscrisi si studenti
straini, in conformitate cu prevederile legale.
(2) Cetatenii straini care studiaza in Romania in invatamantul superior de
stat, cu exceptia celor care beneficiaza de burse din partea statului roman,
platesc taxe de scolarizare stabilite anual prin hotarare a Guvernului.
Sectiunea a 2-a
Invatamantul universitar de scurta durata
Art. 62
Invatamantul universitar de scurta durata este de 3 ani, cu exceptia
cazului prevazut la art. 64 alin. (2), si este organizat in colegii
universitare, in cadrul institutiilor de invatamant universitar de lunga
durata.
Art. 63
(1) Admiterea in colegiile universitare se face pe baza criteriilor
prevazute pentru invatamantul universitar de lunga durata.
(2) Studiile in invatamantul universitar de scurta durata se incheie cu
examen de absolvire, organizat pe baza criteriilor elaborate de Ministerul
Educatiei Nationale si a unei metodologii stabilite de senatele universitare.
Absolventii primesc diplome in care se specifica domeniul specializarii
dobandite.
(3) Absolventii care nu au promovat examenul mentionat la alin. (2)
primesc, la cerere, un certificat de studii universitare de scurta durata si o
copie de pe foaia matricola. Ei mai pot sustine examenul de absolvire in
oricare alta sesiune, cu acoperirea cheltuielilor de examinare stabilite de
senatul universitar.
Art. 64
(1) Colegiile universitare cu profil pedagogic asigura pregatirea de
institutori pentru invatamantul prescolar si primar; acestia dobandesc
specializarea si pentru predarea in invatamantul gimnazial, dupa caz, a unei
discipline: limba straina, Muzica, Desen sau Educatie fizica.
(2) Durata studiilor la colegiul pedagogic universitar este de 2 ani,
pentru absolventii liceelor pedagogice, si de 3 ani, pentru absolventii
liceelor cu alt profil.
(3) In cadrul colegiilor pedagogice universitare functioneaza serii
paralele, cu planuri de invatamant diferite, in raport cu durata scolarizarii.
Art. 65
(1) Absolventii cu diploma ai colegiilor universitare pot continua studiile
in invatamantul universitar de lunga durata, in cadrul profilului studiat
initial sau apropiat, in limita locurilor disponibile pentru anul universitar
curent, stabilite de senatul institutiei de invatamant superior primitoare.
Criteriile de admitere se stabilesc de institutiile de invatamant universitar
de lunga durata, conform Cartei universitare.
(2) Candidatii admisi vor sustine examene de diferenta stabilite de
consiliile facultatilor si vor fi inscrisi in anul de studiu corespunzator
examenelor recunoscute si celor promovate.
Sectiunea a 3-a
Invatamantul universitar de lunga durata
Art. 66
Invatamantul universitar de lunga durata se desfasoara in universitati,
institute si academii de studii, cu facultati si specializari autorizate sau
acreditate.
Art. 67
(1) Durata studiilor la cursurile de zi in invatamantul universitar de
lunga durata este, in functie de profil, de 4 - 6 ani si se stabileste prin
hotarare a Guvernului. Modificarea duratei studiilor se poate face numai
incepand cu anul I.
(2) Studiile in invatamantul universitar de lunga durata se incheie cu
examen de licenta sau de diploma. Criteriile generale de organizare a
examenului de licenta si de diploma se stabilesc de Ministerul Educatiei
Nationale, iar continutul acestora si criteriile specifice, de catre senatele
universitare.
(3) Absolventii care au promovat examenul de licenta primesc titlul de
licentiat in profilul si in specializarea urmate.
(4) Absolventii care nu au promovat examenul de licenta sau de diploma
primesc, la cerere, un certificat de studii universitare de lunga durata si
copie de pe foaia matricola. Ei mai pot sustine examenul de licenta sau de
diploma in oricare alta sesiune, cu acoperirea cheltuielilor de examinare
stabilite de senatul universitar. Institutiile de invatamant superior pot
organiza cursuri speciale, in conditiile art. 58, pentru absolventii proprii
ori din alte institutii de invatamant superior, in vederea pregatirii pentru
examenul de licenta, respectiv de diploma.
(5) Titulatura diplomei de licenta se stabileste de Ministerul Educatiei
Nationale, in conformitate cu standardele internationale.
(6) Studiile in invatamantul universitar cu o durata mai mare de 4 ani se
incheie, dupa caz, cu examen de diploma.
(7) Absolventii care au promovat acest examen primesc titlul de diplomat in
specializarea urmata, in conformitate standardele internationale.
(8) Diplomele eliberate de institutiile de invatamant universitar de lunga
durata pana in anul 1999 inclusiv sunt echivalente cu diplomele obtinute in
urma promovarii examenului de licenta, respectiv de diploma.
Art. 68
(1) Studentii si absolventii care opteaza pentru profesiunea didactica au
obligatia sa absolve cursurile organizate de Departamentul pentru pregatirea
personalului didactic.
(2) Departamentele pentru pregatirea personalului didactic functioneaza in
institutiile de invatamant superior, pe baza de regulament, si au planuri de
invatamant distincte, aprobate de senatul universitatii.
(3) Pregatirea studentilor, prevazuta la alin. (1) si (2), se realizeaza in
regimul activitatilor didactice optionale. Planurile de invatamant ale
departamentului sunt integrate in planurile de invatamant ale facultatilor de
profil.
(4) Absolventilor Departamentului pentru pregatirea personalului didactic
li se elibereaza certificate de absolvire, pe baza carora sunt abilitati sa
functioneze in calitate de cadre didactice.
(5) Absolventii invatamantului universitar pot profesa in invatamant numai
daca au obtinut certificatul de absolvire mentionat la alin. (4) sau daca
efectueaza pregatirea prevazuta la alin. (1) in primii 3 ani de la angajare.
Art. 69
Activitatile clinice din invatamantul medical superior de stat se
organizeaza in unitatile sanitare publice atestate, care apartin Ministerului
Sanatatii si celorlalte ministere cu retea sanitara proprie. Metodologia de
organizare si de desfasurare a acestor activitati se elaboreaza de Ministerul
Educatiei Nationale si de Ministerul Sanatatii.
Sectiunea a 4-a
Invatamantul postuniversitar
Art. 70
(1) Invatamantul postuniversitar asigura specializarea in domeniu sau
extinderea si perfectionarea pregatirii atestate prin diploma obtinuta la
finalizarea studiilor universitare.
(2) Invatamantul postuniversitar se organizeaza in institutii de invatamant
superior si in scoli de studii postuniversitare, acreditate in acest scop, si
se realizeaza prin: studii aprofundate de specialitate, masterat, studii
academice postuniversitare, doctorat, studii postuniversitare de specializare
si cursuri de perfectionare postuniversitare.
(3) Infiintarea structurilor de invatamant postuniversitar in cadrul
institutiilor de invatamant superior acreditate in acest scop se aproba de
Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea senatelor universitare.
Art. 71
(1) Admiterea in invatamantul postuniversitar, cu exceptia doctoratului, se
face pe baza criteriilor generale aprobate de Ministerul Educatiei Nationale si
a criteriilor specifice aprobate de senatul institutiei de invatamant superior.
(2) Admiterea la doctorat, organizarea si desfasurarea acestuia se
reglementeaza prin hotarare a Guvernului.
(3) Numarul locurilor pentru invatamantul postuniversitar se stabileste de:
a) Ministerul Educatiei Nationale, pentru cele finantate de la bugetul de
stat;
b) senatele universitare, pentru cele sustinute prin taxe sau prin alte
surse extrabugetare.
Art. 72
(1) Studiile aprofundate au durata de doua sau trei semestre si se fac in
domeniul de specializare a diplomei obtinute la finalizarea studiilor
universitare de lunga durata.
(2) Studiile aprofundate se incheie cu o disertatie. Absolventii primesc
diploma de studii aprofundate.
(3) Studentii inmatriculati la studii aprofundate de specialitate pe
locurile finantate de la bugetul de stat beneficiaza de gratuitatea studiilor,
precum si de burse, in conformitate cu prevederile legii.
(4) Studiile de masterat au durata de 2 - 4 semestre si integreaza mai
multe domenii de specializare, avand rolul de a extinde competentele in aceste
domenii. Studiile de masterat pot fi urmate de absolventii cu diploma obtinuta
la finalizarea studiilor universitare de lunga durata, indiferent de profil sau
de specializare.
(5) Masteratul se organizeaza in cadrul institutelor de invatamant superior
sau in scoli de studii postuniversitare, infiintate ca institutii independente.
Studentii inmatriculati la masterat pe locurile finantate de la bugetul de stat
beneficiaza de gratuitatea studiilor, precum si de burse, in conformitate cu
prevederile legii.
(6) Masteratul se incheie cu sustinerea unei disertatii. Absolventii care
au promovat disertatia primesc diploma de master.
Art. 73
(1) Doctoratul este o forma superioara de invatamant si cercetare.
(2) Au dreptul sa participe la concursul de admitere la doctorat
absolventii cu diploma ai invatamantului universitar de lunga durata.
(3) Conducatorii de doctorat pot fi profesori universitari titulari,
asociati sau consultanti ori academicieni, avand titlul de doctor. Dreptul de a
conduce doctoratul este avizat nominal de Consiliul National de Atestare a
Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, la propunerea
institutiilor organizatoare, si este conferit prin ordin al ministrului
educatiei nationale.
(4) Doctoratul este organizat, cu si fara frecventa, in institutiile de
invatamant superior aprobate de Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea
Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor
Universitare.
(5) Doctoratul se incheie cu o teza sustinuta public si evaluata de o
comisie de specialisti aprobata de senatul institutiei de invatamant superior
organizatoare. Comisia este alcatuita dintr-un presedinte, conducatorul de
doctorat si din trei referenti oficiali, specialisti cu activitate stiintifica
deosebita, cu titlu de doctor in domeniu, profesori universitari, conferentiari
universitari, academicieni, cercetatori stiintifici principali gradul I, din
tara sau din strainatate, dintre care cel putin 2 nu functioneaza in institutia
organizatoare a doctoratului. Pentru activitatea depusa referentii oficiali
sunt platiti potrivit normelor stabilite de Ministerul Educatiei Nationale.
(6) Titlul stiintific de doctor se acorda de catre institutia organizatoare
si se confirma de Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si
Certificatelor Universitare, la propunerea comisiilor de specialitate. Pe baza
ordinului ministrului educatiei nationale institutia organizatoare elibereaza
diploma de doctor.
Art. 74
(1) Scolile de studii academice postuniversitare, organizate ca institutii
independente in tara sau in strainatate, ofera programe de pregatire cu durata
de 2 - 4 semestre, la forma de invatamant de zi sau cu frecventa redusa, in
vederea extinderii si perfectionarii pregatirii atestate prin diploma de studii
universitare de lunga durata.
(2) Studiile se finalizeaza cu sustinerea unei disertatii. Absolventii
primesc diploma de studii academice postuniversitare.
Art. 75
(1) Studiile postuniversitare de specializare pot fi urmate de absolventii
cu diploma obtinuta la finalizarea studiilor de lunga durata. Durata studiilor,
curriculumul si modalitatea de finalizare se aproba de senatele universitare.
(2) Absolventilor li se elibereaza diploma de studii postuniversitare de
specializare.
Art. 76
(1) Cursurile postuniversitare de perfectionare pot fi urmate de
absolventii cu diploma ai invatamantului universitar de scurta sau de lunga
durata. Durata cursurilor, programul de pregatire si modalitatea de finalizare
a studiilor se aproba de senatul universitar.
(2) Personalul didactic cu studii universitare de scurta sau de lunga
durata din invatamantul preuniversitar participa periodic la cursuri
postuniversitare de perfectionare a pregatirii de specialitate, metodice si
psihopedagogice, conform normelor stabilite de Ministerul Educatiei Nationale.
(3) Absolventii cursurilor postuniversitare de perfectionare primesc
certificat de absolvire.
Art. 77
Pentru organizarea activitatilor de pregatire postuniversitara prevazute la
art. 74 institutiile de invatamant superior se pot asocia cu institutii
similare, precum si cu agenti economici din tara sau din strainatate. In acest
caz structura studiilor, structurile organizatorice si modul lor de functionare
si de finantare se aproba de Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea institutiei
de invatamant superior initiatoare.
Art. 78
(1) Invatamantul postuniversitar este sustinut prin taxe sau din alte
surse, cu exceptiile prevazute de lege.
(2) Bursele de stat in invatamantul postuniversitar se obtin prin concurs.
Art. 79
Invatamantul postuniversitar medical se organizeaza in forme specifice
stabilite prin hotarare a Guvernului, la propunerea Ministerului Educatiei
Nationale si a Ministerului Sanatatii.
Sectiunea a 5-a
Cercetarea stiintifica in invatamantul superior
Art. 80
(1) In institutiile de invatamant superior se organizeaza activitati de
cercetare stiintifica, dezvoltare tehnologica, proiectare, consultanta sau
expertiza, care se desfasoara in cadrul departamentelor, catedrelor sau in unitati
proprii de cercetare stiintifica, inclusiv prin colaborare cu institutii de
invatamant si de cercetare din tara sau din strainatate.
(2) Unitatile de cercetare stiintifica se infiinteaza cu aprobarea
senatelor universitare.
(3) Catedrele, departamentele si unitatile de cercetare stiintifica sunt
incadrate cu personal didactic, de cercetare stiintifica si cu alte categorii
de personal.
(4) Activitatea de cercetare stiintifica constituie unul dintre criteriile
de apreciere a valorii profesionale a cadrului didactic si, dupa caz, poate
completa norma didactica.
(5) Studentii pot participa la contracte de cercetare stiintifica din
departamente, catedre si unitati de cercetare.
(6) Modul de organizare si de desfasurare a cercetarii stiintifice in
institutiile de invatamant superior se stabileste prin regulament aprobat de
senatul universitar.
(7) Pentru activitati de cercetare stiintifica specifice, in reteaua
Ministerului Educatiei Nationale pot functiona institute de cercetare cu personalitate
juridica.
(8) Cercetarea stiintifica din invatamantul superior beneficiaza gratuit de
serviciile intregii retele de informare si de documentare a bibliotecilor din
invatamant.
Art. 81
(1) Programele de cercetare stiintifica fundamentala, precum si alte
programe de interes deosebit sunt finantate, pe baza de contracte, din
fondurile alocate anual, direct Ministerului Educatiei Nationale, de la bugetul
de stat, separat de finantarea procesului de invatamant. Finantarea
contractelor de cercetare se face in mod competitiv, pe baza evaluarilor facute
de Consiliul National al Cercetarii Stiintifice Universitare.
(2) Programele de cercetare tehnologica avansata, programele de cercetare
aplicativa, precum si activitatile de proiectare, consultanta, expertiza,
altele decat cele avand ca beneficiar Ministerul Educatiei Nationale, sunt
finantate, pe baza de contracte incheiate direct cu beneficiarii cercetarilor
sau ai activitatilor respective, din fondurile de la bugetul de stat si din
fondul special de cercetare, alocate altor ministere, precum si din alte surse.
(3) In cazul contractelor de finantare sau de granturi, incheiate intre
Agentia Nationala pentru Stiinta, Tehnologie si Inovare*), pe de o parte, si
unitatile mentionate la art. 80 alin. (1), (2) si (7), pe de alta parte,
rezultatele cercetarilor apartin executantilor.
(4) Activitatea de cercetare stiintifica desfasurata in institutele de
cercetare ale Ministerului Educatiei Nationale este finantata de la bugetul de
stat, pentru programele solicitate de acest minister, si din alte surse, pentru
programele comandate de terti.
------------
*) In conformitate cu prevederile art. 6 din Ordonanta de urgenta a
Guvernului nr. 56/1998, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I,
nr. 515 din 30 decembrie 1998 si aprobata prin Legea nr. 157/1999, atributiile
fostului Minister al Cercetarii si Tehnologiei au fost preluate de Agentia
Nationala pentru Stiinta, Tehnologie si Inovare.
Art. 82
(1) Veniturile proprii ale institutiilor de invatamant superior, realizate
din contracte de cercetare stiintifica, de proiectare, de consultanta sau de
expertiza, precum si din contracte pentru alte servicii stiintifice sau
didactice, se evidentiaza in conturi distincte la banci comerciale, in
conditiile legii. Aceste venituri se utilizeaza, cu acordul responsabilului de
contract si cu avizul rectorului, pentru dezvoltarea bazei materiale proprii de
cercetare si de activitati didactice, precum si pentru plata personalului care
a executat contractul. Baza materiala este constituita din obiecte ca: mijloace
fixe, obiecte de inventar si materiale de orice fel. Aceste obiecte pot fi
cumparate in timpul desfasurarii contractului sau dupa predarea lucrarii si
dupa incasarea banilor.
(2) Din veniturile prevazute la alin. (1) se mai pot finanta urmatoarele
categorii de cheltuieli: burse de cercetare si instruire, informare si
documentare, taxe pentru participarea ca membru in organisme, organizatii si
institutii de profil, organizarea si/sau participarea la manifestari
cultural-stiintifice interne si internationale, editarea de carte didactica si
de specialitate.
(3) Veniturile realizate si neutilizate la finele anului se reporteaza cu
aceeasi destinatie in anul urmator.
Sectiunea a 6-a
Structura institutiilor de invatamant superior
Art. 83
Institutia de invatamant superior cuprinde, de regula, mai multe facultati,
colegii universitare, departamente, catedre, unitati de cercetare stiintifica,
de proiectare si de microproductie.
Art. 84
(1) Facultatea reprezinta unitatea functionala de baza a institutiei de
invatamant superior si are in componenta una sau mai multe sectii de
specialitate. Facultatea este organizata pe departamente si catedre.
Activitatea didactica in cadrul facultatii se desfasoara pe ani de studii,
serii de predare, grupe si subgrupe.
(2) Facultatile se individualizeaza prin:
a) conditii de admitere si absolvire;
b) programe de studiu;
c) domenii de specializare.
(3) Facultatea cuprinde personal didactic si studenti, cercetatori
stiintifici si proiectanti, personal auxiliar si administrativ.
Art. 85
Colegiul universitar este unitatea functionala subordonata institutiei de
invatamant superior sau facultatii.
Art. 86
Departamentul constituie o structura subordonata institutiei de invatamant
superior sau, dupa caz, facultatii, avand functii didactice, de cercetare
stiintifica, de proiectare si de productie. Organizarea si functionarea
departamentelor se stabilesc de senatele universitare.
Art. 87
Catedra este unitatea structurala de baza a facultatii sau, dupa caz, a
departamentului, care realizeaza activitati de invatamant si de cercetare.
Catedra cuprinde personal didactic si, dupa caz, personal de cercetare, de
proiectare si auxiliar, dintr-o disciplina sau dintr-o familie de discipline.
Art. 88
(1) Institutiile de invatamant superior sau componentele acestora au
dreptul de a organiza si de a administra unitati si centre de cercetare, centre
pentru pregatirea resurselor umane, unitati de productie, respectiv de
microproductie, loturi experimentale sau structuri institutionale, singure sau
in colaborare cu persoane juridice.
(2) Institutiile de invatamant superior au dreptul de a organiza, in
colaborare cu institutii similare din tara si din strainatate, programe de
invatamant universitar si postuniversitar, conform metodologiei stabilite de
Ministerul Educatiei Nationale.
Sectiunea a 7-a
Autonomia universitara
Art. 89
(1) Autonomia universitara consta in dreptul comunitatii universitare de a
se conduce, de a-si exercita libertatile academice fara nici un fel de
ingerinte ideologice, politice sau religioase, de a-si asuma un ansamblu de
competente si obligatii in concordanta cu optiunile si orientarile strategice
nationale ale dezvoltarii invatamantului superior, stabilite prin lege.
(2) Autonomia universitara se coreleaza cu principiul raspunderii personale
si publice pentru calitatea intregii activitati didactice si de cercetare stiintifica
pe care o desfasoara institutia respectiva de invatamant superior.
Art. 90
(1) Comunitatea universitara este constituita din personal didactic,
personal didactic auxiliar, personal de cercetare stiintifica, de proiectare,
precum si din cei care studiaza in institutia respectiva.
(2) Comunitatea universitara foloseste in activitatea sa personal
administrativ.
Art. 91
(1) Spatiul universitar este constituit din totalitatea edificiilor,
terenurilor, campusurilor universitare, dotarilor de orice fel si cu orice
destinatie, folosite de institutia de invatamant superior, indiferent de titlul
juridic sub care aceasta este indreptatita sa le utilizeze.
(2) Fac exceptie de la prevederile alin. (1) spatiile si dotarile aferente
care apartin Ministerului Sanatatii si ministerelor cu retea sanitara proprie,
in care se desfasoara invatamantul medical superior de stat.
Art. 92
(1) Ansamblul de drepturi si obligatii, precum si normele care
reglementeaza viata comunitatii universitare in spatiul universitar propriu
sunt cuprinse in Carta universitara a institutiei de invatamant superior,
adoptata de senatul universitar, in conditiile legii.
(2) Autonomia universitara vizeaza domeniile conducerii, structurarii si
functionarii institutiei, ale activitatii didactice si de cercetare
stiintifica, ale administrarii si ale finantarii.
(3) Autonomia universitara se realizeaza, in principal, prin:
a) stabilirea structurii interne a institutiei de invatamant superior,
conform legii;
b) programarea, organizarea, desfasurarea si perfectionarea procesului de
invatamant; stabilirea planurilor de invatamant si a programelor analitice in
acord cu strategiile si cu standardele nationale ale dezvoltarii invatamantului
superior; organizarea admiterii candidatilor la studii si definirea criteriilor
de evaluare a performantelor academice si profesionale ale studentilor;
c) proiectarea, organizarea si stabilirea formelor de invatamant
postuniversitar, confirmate prin acreditarea programelor de studiu; stabilirea,
impreuna cu Ministerul Educatiei Nationale si cu alte autoritati publice,
agenti economici, organizatii profesionale si patronale recunoscute la nivel
national, a domeniilor in care se utilizeaza diplomele si certificatele proprii
emise;
d) selectarea si promovarea personalului didactic ori ale celorlalte
categorii de personal angajat, precum si stabilirea criteriilor de apreciere a
activitatii didactice si stiintifice; acordarea titlurilor didactice,
stiintifice si onorifice, in conditiile legii;
e) organizarea cercetarii stiintifice si a documentarii; organizarea
activitatilor de editare si de tiparire; organizarea activitatilor
audiovizuale; stabilirea programelor de cooperare cu alte institutii de
invatamant superior si de cercetare, din tara si din strainatate;
f) eligibilitatea tuturor organismelor de conducere prin vot secret;
g) stabilirea necesitatii financiare si materiale; folosirea fondurilor si
gestionarea lor, cu respectarea prevederilor legale; gasirea si stabilirea
surselor suplimentare de venituri; organizarea si controlul serviciilor
economico-gospodaresti;
h) solutionarea problemelor sociale ale comunitatilor universitare;
acordarea burselor de studiu si de cercetare, inclusiv a celor provenite din
fonduri proprii;
i) organizarea de manifestari si activitati stiintifice, culturale si
sportive;
j) infiintarea de fundatii, conform legii; stabilirea si folosirea unor
insemne si simboluri proprii;
k) asigurarea ordinii si disciplinei in spatiul universitar.
(4) In plan financiar autonomia universitara se realizeaza ca drept de
gestionare, potrivit legii si raspunderii personale, a fondurilor alocate de la
bugetul public national sau provenite din alte surse, inclusiv a veniturilor
realizate din taxele in valuta de la studenti si cursanti straini, potrivit
criteriilor stabilite de comun acord cu Ministerul Educatiei Nationale.
Art. 93
(1) Membrii comunitatii universitare au dreptul de a lua parte la
conducerea treburilor universitare; organismele de conducere se aleg prin vot
secret, potrivit Cartei universitare, pentru perioade de 4 ani.
(2) Organele alese, cu exceptia rectorului, se confirma de catre senatul
universitar. Rectorul se alege de catre senat si se confirma prin ordin al
ministrului educatiei nationale. O persoana nu poate ocupa functia de decan sau
de rector mai mult de doua mandate succesive. Rectorul poate fi revocat din
functie de catre senatul universitar prin aceeasi procedura folosita la numire.
(3) Ministrul educatiei nationale il poate suspenda din functie, din motive
justificate, pe rectorul unei institutii de invatamant superior, de stat sau
particular, acreditata. Hotararea de revocare sau de mentinere in functie a
rectorului se ia de catre senatul universitar, in cel mult 30 de zile de la
data comunicarii ordinului de suspendare.
Art. 94
(1) In senatele universitare si in consiliile facultatilor studentii sunt
reprezentati in proportie de o patrime din numarul membrilor acestor consilii
si senate, in conditiile stabilite de Carta universitara.
(2) Protectia membrilor comunitatii universitare in activitatea
profesionala si in spatiul universitar este inscrisa in Carta universitara.
Abaterile de la deontologia universitara se analizeaza si se solutioneaza la
nivelul consiliilor facultatilor si al senatului.
(3) Membrii comunitatii universitare sunt obligati sa respecte
regulamentele interne ale institutiei de invatamant superior, stabilite in
conformitate cu Carta universitara.
Art. 95
Spatiul universitar este inviolabil. Accesul in spatiul universitar este
permis numai in conditiile stabilite prin lege sau prin Carta universitara.
Art. 96
La nivel national autonomia universitara se manifesta prin relatia directa
a rectorului institutiei de invatamant superior cu Ministerul Educatiei
Nationale si prin alegerea reprezentantilor institutiei in organismele
profesionale, conform legii.
CAP. 10
Invatamantul militar
Art. 97
(1) Invatamantul militar este invatamant de stat, parte integranta a
sistemului national de invatamant, si cuprinde: invatamant liceal, invatamant
postliceal pentru formarea maistrilor militari si a subofiterilor, invatamant
universitar pentru formarea ofiterilor si a altor specialisti, invatamant
postuniversitar.
(2) Perfectionarea pregatirii cadrelor militare se realizeaza in institutii
de invatamant distincte.
(3) Prevederile referitoare la invatamantul militar preuniversitar se
aplica in mod corespunzator si pentru invatamantul preuniversitar din domeniul
transporturilor.
Art. 98
Structura organizatorica, profilurile, specializarile, cifrele anuale de
scolarizare si criteriile de selectionare a candidatilor pentru invatamantul
militar se stabilesc de Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne,
Ministerul Justitiei, Serviciul Roman de Informatii si de alte institutii cu
atributii in domeniul sigurantei nationale, potrivit specificului fiecarei arme
si trepte de invatamant.
Art. 99
Planurile de invatamant pentru invatamantul militar liceal, postliceal si
superior se elaboreaza de Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne,
Ministerul Justitiei, Serviciul Roman de Informatii si de alte institutii cu
atributii in domeniul sigurantei nationale, fiind avizate de Ministerul
Educatiei Nationale.
Art. 100
Diplomele de absolvire a institutiilor militare de invatamant si titlurile
stiintifice obtinute dau dreptul detinatorilor legali, dupa trecerea in
rezerva, sa ocupe functii echivalente cu cele ale absolventilor institutiilor
civile de invatamant, cu profil apropiat si de acelasi nivel.
Art. 101
Admiterea si procesul de invatamant in institutiile militare de toate
nivelurile se desfasoara in limba romana.
Art. 102
Pentru aplicarea prevederilor prezentei legi la specificul invatamantului
militar Ministerul Apararii Nationale, Ministerul de Interne, Ministerul
Justitiei, Serviciul Roman de Informatii si alte institutii cu atributii in
domeniul sigurantei nationale pot emite ordine, regulamente si instructiuni
proprii.
CAP. 11
Invatamantul particular
Art. 103
(1) Invatamantul particular constituie o alternativa la invatamantul de
stat sau il completeaza.
(2) Institutiile si unitatile de invatamant particular acreditate fac parte
din sistemul national de invatamant si educatie si se supun dispozitiilor
prezentei legi.
(3) Institutiile si unitatile de invatamant particular dispun de autonomie
organizatorica si functionala in concordanta cu reglementarile legale
referitoare la organizarea si functionarea sistemului de invatamant.
(4) Institutiile si unitatile de invatamant particular acreditate pot fi
sprijinite de stat.
Art. 104
Invatamantul particular functioneaza potrivit legii, daca:
a) este organizat si functioneaza pe principiul nonprofit;
b) este organizat pe principii nediscriminatorii si respinge ideile,
curentele si atitudinile antidemocratice, xenofobe, sovine si rasiste;
c) respecta standardele nationale.
Art. 105
(1) Invatamantul particular preuniversitar cuprinde gradinite, scoli
primare si gimnaziale, scoli profesionale si de ucenici, licee si scoli
postliceale.
(2) Gradinitele, scolile primare si gimnaziale, precum si scolile
profesionale si de ucenici se pot infiinta cu autorizarea inspectoratului
scolar, in baza documentatiei de evaluare.
(3) Liceele si scolile postliceale se pot infiinta cu avizul
inspectoratului scolar si cu aprobarea Ministerului Educatiei Nationale, in
baza documentatiei de evaluare.
Art. 106
(1) Criteriile de evaluare pentru invatamantul particular preuniversitar se
refera la domeniile fundamentale de organizare si de functionare: personal
didactic, continut, baza materiala si activitate financiara.
(2) Standardele corespund fiecarui criteriu si indica nivelurile minime
obligatorii in procesul de evaluare. Aceste standarde sunt diferentiate in
functie de nivelul de invatamant si sunt stabilite de Comisia de Evaluare si
Acreditare a Invatamantului Preuniversitar, care se infiinteaza si functioneaza
pe langa Ministerul Educatiei Nationale, in baza regulamentului aprobat prin
hotarare a Guvernului.
Art. 107
(1) Procesul de acreditare a unitatilor de invatamant preuniversitar
cuprinde doua faze:
a) autorizarea de incredere, care acorda dreptul de organizare si
functionare provizorie a unitatii respective;
b) acreditarea, care acorda unitatii respective toate drepturile ce decurg
din prezenta lege.
(2) Acreditarea trebuie solicitata dupa acordarea autorizatiei de
incredere, astfel:
a) dupa cel mult 4 ani, pentru gradinite si scoli primare;
b) dupa primul examen de capacitate, pentru gimnaziu;
c) dupa primul examen de bacalaureat, pentru liceu;
d) dupa primul examen de absolvire, pentru scolile profesionale, de ucenici
si postliceale.
Art. 108
(1) In invatamantul particular preuniversitar se aplica planuri similare
sau alternative invatamantului de stat, care cuprind discipline obligatorii,
optionale si facultative, corespunzator standardelor nationale.
(2) Programele analitice ale disciplinelor trebuie sa raspunda acelorasi
cerinte ca si planurile de invatamant.
(3) Pentru invatamantul particular preuniversitar planurile si programele
de invatamant, similare sau alternative invatamantului de stat, sunt aprobate
de Ministerul Educatiei Nationale.
Art. 109
In invatamantul particular preuniversitar formatiunile de studiu (clase,
grupe, subgrupe) nu pot depasi numeric limitele maxime legale.
Art. 110
(1) In invatamantul particular preuniversitar posturile didactice se ocupa
in conditiile prevazute de Statutul personalului didactic.
(2) Cadrele didactice din invatamantul particular prescolar si primar
trebuie sa aiba norma de baza in unitatea respectiva.
(3) In invatamantul particular gimnazial, liceal si profesional cel putin
60% din numarul personalului didactic trebuie sa fie incadrat cu norma de baza
in unitatea respectiva.
(4) Pentru invatamantul particular postliceal cel putin 50% din posturi,
constituite in conformitate cu prevederile legale, trebuie sa fie acoperite cu
personal didactic angajat cu norma de baza in unitatea respectiva.
(5) Personalul didactic de conducere din invatamantul particular trebuie sa
fie angajat cu norma de baza in unitatea de invatamant respectiva si sa
indeplineasca cerintele Statutului personalului didactic privind ocuparea
functiilor de conducere.
Art. 111
Diplomele sau certificatele acordate de unitatile din invatamantul
particular preuniversitar, infiintate potrivit prezentei legi, au valoare si
produc efectele actelor de studii eliberate in invatamantul de stat, daca
examenele de absolvire au fost sustinute in fata unor comisii numite in
conformitate cu dispozitiile legale.
Art. 112
Elevii din invatamantul particular se pot transfera la alte unitati de
invatamant de stat sau particular, cu acordul unitatii primitoare si in
conditiile stabilite de Ministerul Educatiei Nationale.
Art. 113
Invatamantul superior particular functioneaza potrivit Legii nr. 88/1993*)
privind acreditarea institutiilor de invatamant superior si recunoasterea
diplomelor, cu respectarea prevederilor prezentei legi.
------------
*) Legea nr. 88/1993 a fost republicata in Monitorul Oficial al Romaniei,
Partea I, nr. 552 din 11 noiembrie 1999.
Art. 114
In invatamantul particular taxele de scolarizare se stabilesc de fiecare
institutie sau unitate de invatamant, in conditiile legii.
Art. 115
(1) Baza materiala a institutiilor si unitatilor de invatamant particular
trebuie sa corespunda standardelor desfasurarii unui proces instructiv-educativ
de calitate: spatii adecvate procesului de invatamant, in proprietate sau
inchiriate; laboratoare proprii, cu dotare corespunzatoare pentru un an in
avans fata de anul scolarizat; biblioteca dotata cu fond de carte propriu,
adecvat continutului disciplinelor si nivelului acestora.
(2) Pentru obtinerea acreditarii institutia sau unitatea de invatamant
respectiva trebuie sa faca dovada ca in perioada de functionare provizorie a
utilizat cel putin 25% din venituri pentru investitii in baza materiala
proprie.
(3) Dupa doua cicluri de scolarizare ulterioare acreditarii institutia sau
unitatea de invatamant trebuie sa faca dovada ca detine in proprietate cel
putin 50% din spatiile de invatamant si ca in toata perioada anterioara a
utilizat cel putin 25% din venituri pentru investitii in baza materiala
proprie.
Art. 116
Institutiile si unitatile de invatamant particular se supun evaluarii si
controlului, in conditiile legii.
Art. 117
(1) Invatamantul cooperatist se desfasoara in unitati care sunt
proprietatea asociatiilor cooperatiste.
(2) Finantarea invatamantului cooperatist se asigura din fonduri proprii
ale asociatiilor cooperatiste, din taxe scolare si din alte surse.
(3) Ministerul Educatiei Nationale acopera de la bugetul de stat
cheltuielile pentru salarizarea personalului didactic, cu exceptia personalului
care asigura instruirea practica.
(4) Unitatilor de invatamant cooperatist li se aplica prevederile art. 115.
CAP. 12
Invatamantul pentru persoanele apartinand minoritatilor nationale
Art. 118
Persoanele apartinand minoritatilor nationale au dreptul sa studieze si sa
se instruiasca in limba materna la toate nivelurile si formele de invatamant,
precum si la tipurile de invatamant pentru care exista o cerere suficienta, in
conditiile legii.
Art. 119
(1) In functie de necesitatile locale se pot organiza, la cerere si in
conditiile legii, grupe, clase, sectii sau scoli cu predarea in limbile
minoritatilor nationale.
(2) Prevederile alin. (1) se vor aplica fara a se aduce atingere invatarii
limbii oficiale si predarii in aceasta limba.
Art. 120
(1) Disciplina Limba romana se preda in invatamantul primar dupa programe
scolare si manuale elaborate in mod special pentru minoritatea respectiva. In
invatamantul gimnazial disciplina Limba si literatura romana se preda dupa
programe scolare identice cu cele pentru clasele cu predare in limba romana si
manuale specifice. In invatamantul liceal disciplina Limba si literatura romana
se preda dupa programe scolare si manuale identice cu cele pentru clasele cu
predare in limba romana.
(2) In invatamantul primar cu predare in limbile minoritatilor nationale
Istoria romanilor si Geografia Romaniei se predau in aceste limbi dupa programe
scolare si manuale identice cu cele pentru clasele cu predare in limba romana,
cu obligatia transcrierii si insusirii toponomiei si a numelor proprii
romanesti in limba romana. In invatamantul gimnazial si liceal Istoria
romanilor si Geografia Romaniei se predau in limba romana, dupa programe
scolare si manuale identice cu cele pentru clasele cu predare in limba romana.
Examinarea la Istoria romanilor si Geografia Romaniei se face in limba de
predare a acestora.
(3) In programele si manualele de istorie universala si de istorie a
romanilor se vor reflecta istoria si traditiile minoritatilor nationale din
Romania.
(4) In invatamantul gimnazial se introduce, la cerere, ca disciplina de
studiu, Istoria si traditiile minoritatilor nationale, cu predare in limba
materna. Programele analitice si manualele la aceasta disciplina sunt aprobate
de Ministerul Educatiei Nationale.
Art. 121
Elevilor apartinand minoritatilor nationale, care frecventeaza unitati de
invatamant cu predare in limba romana, li se asigura, la cerere si in
conditiile legii, ca disciplina de studiu, limba si literatura materna, precum
si istoria si traditiile minoritatii nationale respective.
Art. 122
In invatamantul de stat profesional, liceal si postliceal de specialitate,
in care, la cerere si in conditiile legii, predarea se face in limba materna la
disciplinele de specialitate, este obligatorie insusirea terminologiei de
specialitate si in limba romana.
Art. 123
(1) In cadrul institutiilor de invatamant universitar de stat se pot
organiza, in conditiile legii, la cerere, grupe, sectii, colegii si facultati
cu predare in limbile minoritatilor nationale. In acest caz se va asigura
insusirea terminologiei de specialitate in limba romana. La cerere si prin lege
se pot infiinta institutii de invatamant superior multiculturale. Limbile de
predare in aceste institutii de invatamant superior se stabilesc in cadrul
legii de infiintare.
(2) Se recunoaste dreptul persoanelor apartinand minoritatilor nationale de
a infiinta si de a administra propriile institutii de invatamant superior
particulare, conform legii.
(3) Se incurajeaza institutiile de invatamant superior cu structuri si
activitati multiculturale pentru promovarea convietuirii interetnice armonioase
si a integrarii la nivel national si european.
(4) La toate formele de invatamant in limba romana sau in limbile
minoritatilor nationale se poate inscrie si pregati orice cetatean roman,
indiferent de limba sa materna si de limba in care a urmat studiile anterioare.
Art. 124
In invatamantul de toate gradele si nivelurile probele de admitere si
probele examenelor de absolvire pot fi sustinute in limba in care au fost
studiate disciplinele respective, in conditiile legii.
Art. 125
Ministerul Educatiei Nationale asigura, in limba de predare, pregatirea si
perfectionarea personalului didactic, precum si manuale scolare si alte
materiale didactice.
Art. 126
In conducerea unitatilor si a institutiilor de invatamant in care exista
grupe, clase sau sectii cu predare in limbile minoritatilor nationale se
asigura o reprezentare proportionala a cadrelor didactice din randul
minoritatilor, cu respectarea competentei profesionale.
TITLUL III
Continutul invatamantului
CAP. 1
Invatamantul preuniversitar
Art. 127
(1) Continutul invatamantului preuniversitar este asigurat prin
Curriculumul national. Curriculumul national este ansamblul coerent al
planurilor-cadru de invatamant, al programelor si al manualelor scolare din
invatamantul preuniversitar. Acest ansamblu cuprinde o componenta comuna pentru
toate scolile de acelasi tip si o alta componenta aflata la decizia scolii.
(2) Planurile-cadru de invatamant cuprind disciplinele obligatorii,
optionale si facultative, precum si numarul minim si maxim de ore aferent
fiecareia dintre acestea.
(3) Programele scolare stabilesc pentru fiecare disciplina din planul de
invatamant obiectivele instructiv-educative si formative ale disciplinei si
evidentiaza continuturile fundamentale de ordin teoretic, experimental si
aplicativ, oferind orientari metodologice generale pentru realizarea acestora.
Art. 128
(1) Planurile-cadru de invatamant si programele scolare pentru invatamantul
preuniversitar se elaboreaza de comisiile nationale de specialitate, fiind
coordonate si avizate de Consiliul National pentru Curriculum, si se aproba de
catre ministrul educatiei nationale.
(2) In unitatile de invatamant se utilizeaza numai manuale scolare aprobate
de Ministerul Educatiei Nationale.
(3) In unitatile de invatamant preuniversitar se pot utiliza manuale
alternative. Cadrul didactic are dreptul de a recomanda elevilor un anumit
manual, pe baza criteriilor stabilite de Ministerul Educatiei Nationale.
(4) Obiectivele specifice in evaluarea procesului instructiv-educativ pe
fiecare nivel de invatamant se stabilesc prin standarde aprobate de Ministerul
Educatiei Nationale.
CAP. 2
Invatamantul superior
Art. 129
(1) In institutiile de invatamant superior planurile de invatamant se
elaboreaza de facultati sau departamente, se analizeaza in cadrul consiliilor
acestora, se aproba de senatele universitare si se avizeaza de Ministerul
Educatiei Nationale, pentru a fi in concordanta cu standardele nationale.
Modificarea planurilor de invatamant se poate face numai incepand cu anul I.
(2) Programele analitice se elaboreaza de titularii de discipline si se
aproba de catedra sau de departament.
Art. 130
In functie de specificul facultatilor si al specializarilor, planurile de
invatamant si programele analitice pot fi concepute si in structura modulara.
CAP. 3
Activitatea extrascolara
Art. 131
(1) Continutul instruirii si educatiei la toate nivelurile de organizare a
invatamantului se completeaza prin activitati extrascolare.
(2) Activitatea extrascolara se organizeaza de catre scoli, cluburi, palate
ale copiilor si elevilor, administratiile judetene ale taberelor, conducerile
taberelor scolare si bazelor sportive, turistice si de agrement si de alte
unitati pentru activitati complementare, cu sprijinul familiei si al altor
factori interesati.
(3) Activitatile extrascolare au continut stiintific, cultural-artistic,
umanitar, ecologic, moral-civic, tehnico-aplicativ, turistic, sportiv, precum
si caracter recreativ.
(4) Palatul National al Copiilor si Elevilor din Bucuresti, subordonat
Ministerului Educatiei Nationale, precum si palatele copiilor din judete,
aflate in subordinea inspectoratelor scolare, au si rol metodologic pentru
activitatile extrascolare.
Art. 132
(1) Organizarea si competentele unitatilor specializate in activitatea
extrascolara se stabilesc prin regulament aprobat de Ministerul Educatiei
Nationale, in colaborare cu Ministerul Tineretului si Sportului.
(2) Ministerul Educatiei Nationale, prin inspectoratele scolare, asigura si
controleaza realizarea obiectivelor instruirii si educatiei extrascolare.
CAP. 4
Educatia permanenta
Art. 133
Pentru asigurarea educatiei permanente Ministerul Educatiei Nationale
colaboreaza cu Ministerul Culturii si cu alte ministere interesate, precum si
cu mijloacele de informare in masa, cultele religioase, universitatile
populare, fundatiile culturale, alte societati si institutii, pentru a facilita
accesul la stiinta si cultura al tuturor cetatenilor, indiferent de varsta, in
vederea adaptarii lor la mutatiile majore care survin in viata sociala.
Art. 134
Ministerul Educatiei Nationale, prin unitatile si institutiile sale,
acorda, pe baza de contract, asistenta de specialitate celor care organizeaza
diferite programe de instruire a adultilor in sistemul educatiei permanente si
al conversiei profesionale sau poate organiza asemenea programe din proprie
initiativa.
Art. 135
(1) Persoanele juridice sau fizice pot organiza, in cadrul sistemului de
formare continua, impreuna cu unitati sau institutii de invatamant ori separat,
cursuri de calificare, perfectionare si conversie profesionala a adultilor,
care ofera certificate de competenta profesionala recunoscute pe piata muncii.
(2) Persoanele juridice pot organiza cursurile prevazute la alin. (1) numai
daca au prevazut in statut aceste activitati si daca sunt autorizate de
Ministerul Educatiei Nationale si, dupa caz, de Ministerul Muncii si Protectiei
Sociale sau de alte autoritati publice, in baza criteriilor de evaluare
stabilite prin regulament aprobat de cele doua ministere, cu respectarea
standardelor ocupationale, conform legii. Persoanele fizice pot organiza
asemenea activitati numai in conditiile autorizarii mentionate.
(3) Modul de certificare a competentelor profesionale in cadrul sistemului
de formare continua se stabileste de Ministerul Educatiei Nationale, impreuna
cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, in concordanta cu standardele
ocupationale, potrivit legii.
(4) Pe perioada in care urmeaza cursuri de perfectionare a pregatirii
profesionale personalul institutiilor publice are dreptul la salariu de baza si
la celelalte adaosuri la acesta. In cazul in care cursurile sunt organizate in
alta localitate, decat cea de domiciliu, personalul institutiilor publice
participant la acestea beneficiaza si de drepturile cuvenite, potrivit
dispozitiilor legale, salariatilor institutiilor publice aflati in delegare.
Art. 136
(1) Pentru instruirea adultilor, precum si pentru sprijinirea sistemului de
invatamant in realizarea unor obiective specifice pot fi organizate, cu
aprobarea Ministerului Educatiei Nationale, institutii si retele de invatamant
deschis sau la distanta, care utilizeaza tehnologiile moderne de comunicare si
de preluare a informatiilor.
(2) Cheltuielile necesare pentru acest sistem de invatamant sunt suportate
de catre beneficiari si de institutiile interesate.
CAP. 5
Bibliotecile din invatamant
Art. 137
(1) In sistemul de invatamant functioneaza, ca parte integranta, o retea de
biblioteci specializate: biblioteci centrale universitare si biblioteci
pedagogice, ca institutii cu personalitate juridica subordonate direct
Ministerului Educatiei Nationale; biblioteci ale institutiilor de invatamant
superior, ale facultatilor, colegiilor, departamentelor, catedrelor; biblioteci
ale caselor corpului didactic; biblioteci scolare.
(2) Bibliotecile mentionate la alin. (1) functioneaza pe baza de
regulamente aprobate de Ministerul Educatiei Nationale.
(3) Bibliotecile din invatamant pot organiza, cu aprobarea Ministerului
Educatiei Nationale si in colaborare cu Ministerul Culturii, sectii specifice,
precum si alte forme pe care le considera necesare pentru studiul individual al
adultilor.
Art. 138
Pregatirea personalului de specialitate pentru biblioteci este asigurata de
Ministerul Educatiei Nationale prin studii universitare de scurta si de lunga
durata, iar perfectionarea acestuia este coordonata de Ministerul Educatiei
Nationale.
Art. 139
Coordonarea activitatii retelei bibliotecilor din invatamant se asigura de
Ministerul Educatiei Nationale.
TITLUL IV
Conducerea invatamantului
CAP. 1
Ministerul Educatiei Nationale si alte organisme de nivel national
Art. 140
(1) Ministerul Educatiei Nationale se organizeaza si functioneaza potrivit
legii. Ministerul Educatiei Nationale, ca organ de specialitate, are
raspunderea de a elabora si de a aplica politica educationala, in conformitate
cu art. 2. Ministerul Educatiei Nationale are drept de initiativa si de
executie in domeniul politicii financiare si a resurselor umane din sfera
educatiei si colaboreaza cu alte ministere implicate in dezvoltarea
invatamantului.
(2) Pentru exercitarea atributiilor sale Ministerul Educatiei Nationale
constituie structuri de experti si se sprijina pe organisme consultative, la
nivel national, alcatuite pe criterii de prestigiu profesional si moral:
Consiliul national pentru Reforma Invatamantului, Consiliul National de
Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare, Consiliul
National de Finantare a Invatamantului Superior, Consiliul National al
Cercetarii Stiintifice din invatamantul Superior, Consiliul National al
Bibliotecilor, Consiliul National pentru Formare si Educatie Continua,
comisiile nationale de specialitate pe discipline si structurile manageriale
ale programelor de reforma. Componenta consiliilor si regulamentele lor de
functionare se aproba prin ordin al ministrului educatiei nationale. In
exercitarea atributiilor sale Ministerul Educatiei Nationale poate consulta,
dupa caz, societatile stiintifice nationale ale cadrelor didactice, federatiile
sindicale reprezentative la nivel de ramura, ca parteneri sociali, si
organizatiile studentesti si de elevi, recunoscute pe plan national.
(3) Pentru confirmarea titlurilor, diplomelor si certificatelor
universitare Ministerul Educatiei Nationale constituie Consiliul National de
Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare. Membrii
consiliului sunt profesori universitari, personalitati de prestigiu stiintific,
cultural si moral, recunoscute pe plan national sau international. Ei sunt
selectati pe baza propunerilor senatelor universitare. Consiliul functioneaza
potrivit unui regulament propriu, aprobat prin ordin al ministrului educatiei
nationale.
(4) Consiliul National al Rectorilor se constituie si functioneaza in baza
statutului propriu.
(5) In subordinea Ministerului Educatiei Nationale functioneaza:
a) Institutul de Stiinte ale Educatiei, ca institut de cercetare si
dezvoltare care activeaza in domeniul inovarii si reformei sistemului national
de invatamant;
b) Federatia Sportului Scolar si Universitar, ca unitate autonoma cu
personalitate juridica. Federatia Sportului Scolar si Universitar coordoneaza
activitatea sportiva a asociatiilor sportive scolare si universitare. Federatia
Sportului Scolar si Universitar se afiliaza la federatiile internationale ale
sportului scolar, respectiv universitar. Cluburile sportive scolare si
universitare, infiintate conform prevederilor art. 40 alin. (1), au
personalitate juridica si se pot afilia la federatiile de specialitate.
Transferarea sportivilor din aceste cluburi se face in baza reglementarilor
federatiilor de specialitate, potrivit regimului de transferuri aplicat
celorlalte cluburi sportive.
Art. 141
Ministerul Educatiei Nationale elaboreaza, coordoneaza si aplica politica
nationala in domeniul educatiei. In acest scop exercita urmatoarele atributii:
a) coordoneaza si controleaza sistemul national de invatamant;
b) organizeaza reteaua invatamantului de stat si propune Guvernului cifrele
de scolarizare, pe baza studiilor de prognoza, cu consultarea unitatilor de
invatamant, a autoritatilor locale si a agentilor economici interesati;
c) aproba Curriculumul national si sistemul national de evaluare, asigura
si supravegheaza respectarea acestora;
d) coordoneaza activitatea de cercetare stiintifica din invatamant;
e) asigura cadrul pentru productia manualelor scolare; asigura finantarea
scolilor pentru achizitionarea de manuale, conform legii;
f) elaboreaza criteriile generale de admitere in invatamantul superior;
g) aproba infiintarea liceelor si a scolilor postliceale;
h) aproba, conform legii, regulamentele de organizare si functionare a
unitatilor subordonate, cu exceptia institutiilor de invatamant superior;
i) elaboreaza studii de diagnoza si prognoza in domeniul restructurarii si
modernizarii invatamantului si contribuie la perfectionarea cadrului
legislativ;
j) asigura cadrul pentru proiectarea, omologarea si productia mijloacelor
de invatamant;
k) asigura cadrul organizatoric pentru selectionarea si pregatirea adecvata
a elevilor cu aptitudini deosebite;
l) asigura scolarizarea specializata si asistenta psihopedagogica adecvata
a copiilor si a tinerilor cu deficiente fizice, senzoriale, mentale sau
asociate;
m) analizeaza modul in care se asigura protectia sociala in invatamant si
propune masuri corespunzatoare Guvernului si autoritatilor publice locale
abilitate;
n) coordoneaza activitatea bibliotecilor universitare din subordine;
o) raspunde de formarea si perfectionarea personalului didactic;
p) coordoneaza, potrivit legii, numirea, transferarea, eliberarea si
evidenta personalului didactic, de conducere, de indrumare si control si a
celui auxiliar din unitatile subordonate;
q) asigura repartizarea Fondului national al formarii profesionale, cu
consultarea factorilor interesati;
r) raspunde de evaluarea sistemului national de invatamant pe baza
standardelor nationale;
s) elaboreaza si aplica strategiile de reforma, pe termen mediu si lung,
ale invatamantului si educatiei;
t) elaboreaza impreuna cu alte ministere strategia colaborarii cu alte
state si cu organismele internationale specializate in domeniul invatamantului
si cercetarii stiintifice;
u) colaboreaza, pe baza de protocoale, cu statele in care traieste
populatie de nationalitate sau de origine romana, pentru promovarea si
desfasurarea invatamantului in limba materna;
v) elaboreaza norme specifice pentru constructiile scolare si pentru
dotarea acestora;
w) stabileste modalitatile de recunoastere si de echivalare a diplomelor, a
certificatelor si a titlurilor stiintifice, eliberate in strainatate, pe baza
unor norme interne, tinand seama si de intelegerile si conventiile
internationale;
x) stabileste pentru invatamantul preuniversitar de stat structura anului
scolar, sesiunile de examene, perioadele de desfasurare a concursurilor, precum
si vacantele scolare;
y) controleaza modul de respectare a normelor financiar-contabile, de
executie bugetara si de administrare a patrimoniului din sistemul national al
invatamantului de stat; incaseaza taxe, in lei si in valuta, pentru acoperirea
cheltuielilor ocazionate de vizarea si recunoasterea actelor de studii, conform
legii.
CAP. 2
Inspectoratele scolare
Art. 142
Inspectoratele scolare sunt organe descentralizate de specialitate,
subordonate Ministerului Educatiei Nationale, avand, in principal, urmatoarele
atributii:
a) urmaresc modul de organizare si de functionare a retelei de invatamant
preuniversitar, in conformitate cu politica educationala la nivel national;
b) asigura aplicarea legislatiei in organizarea, conducerea si desfasurarea
procesului de invatamant;
c) asigura calitatea invatamantului si respectarea standardelor nationale
prin inspectia scolara;
d) infiinteaza, cu avizul Ministerului Educatiei Nationale, unitati scolare
ale invatamantului de stat: gradinite, scoli primare, gimnazii, scoli
profesionale si de ucenici;
e) propun Ministerului Educatiei Nationale reteaua de scolarizare din raza lor
teritoriala, in conformitate cu politica educationala, a studiilor de prognoza,
dupa consultarea unitatilor de invatamant, a autoritatilor locale, a agentilor
economici si a partenerilor sociali interesati;
f) asigura, impreuna cu autoritatile administratiei publice locale,
scolarizarea elevilor pe durata invatamantului obligatoriu;
g) coordoneaza incadrarea unitatilor de invatamant cu personal didactic
necesar, in conformitate cu prevederile Statutului personalului didactic;
h) organizeaza si indruma activitatea de perfectionare a personalului
didactic, de cercetare stiintifica si alte actiuni complementare din
invatamantul preuniversitar;
i) coordoneaza utilizarea, dezvoltarea si protejarea bazei
didactico-materiale din unitatile de invatamant, impreuna cu autoritatile
publice locale;
j) coordoneaza organizarea admiterii si a examenelor de absolvire din
unitatile de invatamant, precum si a concursurilor scolare;
k) controleaza activitatile si serviciile de invatamant preuniversitar
organizate de agenti economici, fundatii, asociatii, culte si de alte persoane
juridice sau fizice de pe raza lor teritoriala; constata eventualele incalcari
ale prevederilor legale si iau masurile prevazute de lege;
l) coordoneaza activitatea bibliotecilor din unitatile de invatamant
subordonate;
m) coordoneaza si controleaza activitatea Casei corpului didactic.
Art. 143
(1) Structura inspectoratelor scolare judetene si al municipiului Bucuresti
se stabileste prin ordin al ministrului educatiei nationale.
(2) In structura inspectoratelor scolare din judetele cu invatamant si in
limbile minoritatilor nationale sunt cuprinsi si inspectori scolari pentru
acest invatamant.
(3) Unitatile extrascolare si unitatile conexe invatamantului preuniversitar
sunt subordonate inspectoratului scolar.
(4) Inspectoratul scolar are un consiliu de administratie si un consiliu
consultativ. Consiliul de administratie este format din 9 - 11 membri, dintre
care: inspectorul scolar general, inspectorii scolari generali adjuncti,
directorul Casei corpului didactic, directorul tehnic-administrativ,
contabilul-sef, consilierul juridic al inspectoratului scolar si alti membri.
Inspectorul scolar general este presedintele de drept al consiliului de administratie.
Consiliul consultativ este format din directori de unitati de invatamant, din
alte cadre didactice de prestigiu, inclusiv din invatamantul superior, din
reprezentanti ai parintilor, ai autoritatilor locale administrative, ai
comunitatilor religioase, ai agentilor economici, precum si din alti parteneri
sociali. Presedintele consiliului consultativ este ales, prin vot secret,
dintre membrii acestuia.
(5) Inspectoratele scolare organizeaza periodic conferinte judetene ale
personalului didactic din invatamantul preuniversitar, pe specialitati, cu rol
consultativ, participativ si metodic.
Art. 144
(1) Inspectorul scolar general, inspectorii scolari generali adjuncti si
directorul Casei corpului didactic sunt numiti prin ordin al ministrului educatiei
nationale, pe baza criteriilor de competenta profesionala si manageriala,
conform legii.
(2) Inspectorii scolari se numesc de catre inspectorul scolar general, prin
concurs, pe baza criteriilor de competenta profesionala si manageriala, de
regula pe o perioada de 4 ani, conform legii.
CAP. 3
Conducerea institutiilor si a unitatilor invatamantului de stat
Art. 145
(1) Unitatile de invatamant preuniversitar sunt conduse de directori,
ajutati, dupa caz, de directori adjuncti. In activitatea de conducere
directorii se bazeaza pe consiliul profesoral, pe consiliul de administratie si
pe consiliul scolar. Aceste consilii functioneaza in temeiul unor regulamente
elaborate de Ministerul Educatiei Nationale, conform legii.
(2) Consiliul profesoral al unitatii de invatamant, cu rol de decizie in
domeniul instructiv-educativ, este format din personalul didactic de predare
din unitatea respectiva si este prezidat de director.
(3) Consiliul de administratie al unitatii de invatamant, cu rol de decizie
in domeniul administrativ, este format din cel putin 5 membri, dar nu mai mult
de 11 membri, intre care directorul unitatii, directorul adjunct,
contabilul-sef, cadre didactice alese de consiliul profesoral si reprezentanti
ai parintilor, precum si ai administratiei publice locale. In consiliul de
administratie se includ si reprezentanti ai agentilor economici care asigura
baza materiala pentru practica. Directorul unitatii de invatamant este
presedintele consiliului de administratie.
(4) Unitatea de invatamant prescolar sau primar, afiliata altei unitati de
invatamant, isi alege 1 - 2 cadre didactice in consiliul de administratie al
acesteia.
(5) In consiliile de administratie ale liceelor si scolilor postliceale se
includ 1 - 2 elevi.
(6) In fiecare unitate de invatamant cu personalitate juridica sau pe
grupuri de unitati se constituie cate un consiliu scolar, care decide si
raspunde de realizarea politicii educationale la nivel local. Initiativele
locale respecta politica educationala elaborata la nivel national. Componenta
si atributiile consiliului scolar sunt stabilite prin regulament aprobat de
catre Ministerul Educatiei Nationale.
(7) Directorii si directorii adjuncti ai unitatilor din invatamantul
prescolar, primar, gimnazial si profesional, precum si directorii adjuncti din
invatamantul liceal si postliceal sunt numiti de inspectorul scolar general,
conform legii.
(8) Directorii unitatilor din invatamantul liceal si postliceal sunt numiti
prin ordin al ministrului educatiei nationale, la propunerea inspectorului
scolar general, conform legii.
(9) Directorii unitatilor destinate activitatilor extrascolare sunt numiti
de ministrul educatiei nationale la unitatile direct subordonate Ministerului
Educatiei Nationale si de catre inspectorul scolar general la unitatile din
subordinea inspectoratului scolar.
(10) Numirea directorilor si a directorilor adjuncti ai unitatilor de
invatamant mentionate la alin. (7) si (8) se face ca urmare a sustinerii unui
concurs, pe baza criteriilor de competenta profesionala si manageriala, precum
si a recomandarii consiliului scolar, pe o perioada de 4 ani. Metodologia
concursului se stabileste de Ministerul Educatiei Nationale.
Art. 146
Institutiile de invatamant superior sunt conduse de senate, iar facultatile
si departamentele, de consilii. Senatele sunt prezidate de rectori, consiliile
facultatilor, de decani, iar consiliile departamentelor, de directori.
Atributiile si raporturile acestor organisme se stabilesc prin Carta
universitara. Hotararile senatelor, ale consiliilor facultatilor si ale
departamentelor se iau cu majoritatea voturilor membrilor prezenti, daca
numarul lor reprezinta cel putin doua treimi din totalul membrilor.
Art. 147
(1) Conducerea operativa a institutiei de invatamant superior este
asigurata de catre biroul senatului, alcatuit conform Statutului personalului
didactic si Cartei universitare.
(2) Presedintele biroului senatului este rectorul.
CAP. 4
Evaluarea in invatamant
Art. 148
(1) Evaluarea invatamantului, ca sistem si proces, se asigura de Ministerul
Educatiei Nationale prin institutii si organisme specializate, in baza unui
regulament aprobat prin ordin al ministrului educatiei nationale.
(2) Evaluarea invatamantului universitar si postuniversitar se asigura prin
forme specifice, in conformitate cu dispozitiile legale si cu normele
autonomiei universitare.
(3) In sistemul national de invatamant si educatie notarea se face, de
regula, de la 10 la 1.
(4) Se recomanda aplicarea creditelor transferabile si recunoasterea lor
atat in cadrul aceleiasi institutii sau unitati de invatamant, cat si intre
institutii sau unitati de invatamant din tara si din strainatate.
Art. 149
Ministerul Educatiei Nationale asigura evaluarea periodica a nivelului de
pregatire profesionala si metodica a personalului didactic din invatamant.
Art. 150
(1) Inspectorul scolar general elaboreaza, la sfarsitul fiecarui an scolar,
un raport privind starea invatamantului din judet, respectiv din municipiul
Bucuresti. Acest raport se prezinta Ministerului Educatiei Nationale,
prefecturii, consiliului judetean, consiliilor locale si tuturor unitatilor de
invatamant din judet, respectiv din municipiul Bucuresti.
(2) Rectorul institutiei de invatamant superior elaboreaza, la sfarsitul
fiecarui an universitar, un raport privind starea institutiei de invatamant, pe
care il transmite Ministerului Educatiei Nationale, prefecturii si consiliului
judetean, respectiv al municipiului Bucuresti.
(3) Ministrul educatiei nationale inainteaza Parlamentului raportul anual
asupra starii sistemului national de invatamant, pana la data de 15 octombrie.
Concomitent sunt prezentate directiile si prioritatile de dezvoltare a
invatamantului preuniversitar si superior. Raportul anual se da publicitatii.
TITLUL V
Resurse umane
CAP. 1
Personalul din invatamant. Elevi si studenti
Art. 151
(1) Personalul din invatamant este format din personal didactic, personal
de cercetare, personal didactic auxiliar si personal administrativ.
(2) Personalul didactic este format din:
a) educatoare - in invatamantul prescolar;
b) invatatori - in invatamantul primar;
c) institutori - in invatamantul prescolar si primar;
d) maistri-instructori - in invatamantul gimnazial, profesional, liceal si
postliceal;
e) profesori - in invatamantul gimnazial, profesional, liceal si
postliceal;
f) preparatori universitari, asistenti universitari, lectori universitari
(sefi de lucrari), conferentiari universitari, profesori universitari si
profesori universitari consultanti - in invatamantul superior;
g) formatori.
(3) In invatamant poate functiona personal didactic asociat.
(4) Personalul de cercetare este integrat in catedre, departamente, unitati
sau centre de cercetare si de microproductie.
(5) In invatamantul de toate gradele functioneaza personal didactic
auxiliar, definit conform Statutului personalului didactic.
Art. 152
Functiile didactice pe tipuri si forme de invatamant, precum si conditiile
pentru ocuparea acestora se stabilesc prin Statutul personalului didactic.
Art. 153
(1) Norma didactica pentru invatamantul preuniversitar se reglementeaza
prin Statutul personalului didactic.
(2) Norma didactica pentru profilurile cu formatiuni specifice de
instruire, precum si pentru unitati de invatamant din localitati izolate sau
pentru clase cu un numar redus de elevi se reglementeaza de Ministerul
Educatiei Nationale.
(3) Norma didactica pentru invatamantul universitar si postuniversitar se
reglementeaza prin Statutul personalului didactic.
Art. 154
(1) In invatamantul de stat si particular posturile didactice se ocupa prin
concurs. Conditiile pentru ocuparea functiilor de conducere se stabilesc prin
Statutul personalului didactic.
(2) Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice au un caracter
deschis. La concurs se poate prezenta orice persoana care indeplineste
conditiile prevazute de Statutul personalului didactic.
(3) Validarea concursurilor pentru ocuparea posturilor didactice din
invatamantul preuniversitar de stat se face de catre inspectoratele scolare, la
propunerea comisiilor de concurs.
(4) Concursurile pentru ocuparea posturilor didactice din invatamantul universitar
si postuniversitar se aproba de catre consiliile facultatilor, la propunerea
comisiilor de concurs, si se valideaza de catre senatele universitare.
Titlurile didactice de conferentiar universitar si de profesor universitar sunt
confirmate de Consiliul National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si
Certificatelor Universitare, prin comisiile de specialitate. Pe baza
confirmarii ministrul educatiei nationale emite ordin de acordare a titlurilor
de conferentiar universitar si de profesor universitar.
(5) Candidatul la concursul pentru ocuparea unui post didactic cu predare
in alta limba decat cea in care si-a facut studiile superioare sustine in fata
unei comisii de specialitate un test de cunoastere a limbii in care urmeaza sa
faca predarea.
Art. 155
Ministerul Educatiei Nationale are obligatia de a asigura pregatirea si
perfectionarea personalului didactic din sistemul national de invatamant si
stabileste, prin organisme de specialitate, standardele nationale pentru
atestarea calitatii de cadru didactic.
Art. 156
(1) Drepturile si indatoririle personalului didactic sunt prevazute in
Statutul personalului didactic si in Carta universitara.
(2) Dreptul la contestatie al persoanelor fizice sau juridice din
invatamant se exercita prin adresare catre forul ierarhic superior celui a
carui decizie este contestata.
Art. 157
(1) In institutiile si unitatile de invatamant sunt interzise pedepsele
corporale.
(2) Personalul didactic care practica asemenea metode va fi sanctionat
administrativ sau, in functie de gravitatea abaterii, se va supune rigorilor
legii.
(3) Drepturile si indatoririle elevilor sunt stabilite prin regulament
elaborat de Ministerul Educatiei Nationale, iar pentru studenti acestea sunt
cuprinse in Carta universitara si in regulamentele institutiilor de invatamant
superior.
Art. 158
(1) In invatamantul preuniversitar formatiunile de studiu cuprind grupe,
clase sau ani de studiu, dupa cum urmeaza:
a) grupa cuprinde in medie 15 prescolari sau elevi, dar nu mai putin de 10
si nu mai mult de 20; prin exceptie, inspectoratul scolar poate aproba grupe
cuprinzand cel putin 7 prescolari sau elevi;
b) clasa din invatamantul primar are in medie 20 de elevi, dar nu mai putin
de 10 si nu mai mult de 25;
c) clasa din invatamantul gimnazial are in medie 25 de elevi, dar nu mai
putin de 10 si nu mai mult de 30;
d) clasa sau anul de studiu din invatamantul profesional, liceal si
postliceal are in medie 25 de elevi, dar nu mai putin de 15 si nu mai mult de
30.
(2) Situatiile speciale privind formatiunile de elevi sau de prescolari din
grupa mare aflate sub efectivul minim se aproba de Ministerul Educatiei
Nationale.
CAP. 2
Formarea continua a personalului didactic
Art. 159
(1) Formarea continua a personalului didactic constituie un drept care se
realizeaza, in principal, prin perfectionare si conversie profesionala.
(2) In cadrul sistemului national de invatamant perfectionarea personalului
didactic din invatamantul preuniversitar se realizeaza, in principal, prin
formele prevazute de Statutul personalului didactic.
(3) Conversia profesionala in sistemul de invatamant vizeaza extinderea
pregatirii initiale in vederea obtinerii dreptului de a preda si alte
discipline sau de a ocupa alte posturi didactice.
Art. 160
(1) Ministerul Educatiei Nationale stabileste obiectivele si coordoneaza
formarea continua a personalului didactic din invatamantul preuniversitar,
evalueaza, acrediteaza si finanteaza programele de formare continua, inclusiv
de conversie profesionala, realizate in:
a) institutii de invatamant superior, prin facultati, departamente si
catedre, pentru perfectionarea pregatirii de specialitate;
b) institutii de invatamant superior, prin departamentele sau catedrele de
pregatire a personalului didactic, pentru perfectionarea pregatirii metodice si
psihopedagogice;
c) colegii pedagogice universitare si licee cu profil pedagogic, pentru
perfectionarea de specialitate, metodica si psihopedagogica a personalului
didactic din invatamantul prescolar si primar;
d) case ale corpului didactic, conform art. 162;
e) centre de perfectionare, organizate in unitati de invatamant, pentru
perfectionarea pregatirii de specialitate a personalului didactic cu studii
medii;
f) alte structuri abilitate in acest scop de Ministerul Educatiei
Nationale.
(2) Pentru organizarea activitatilor prevazute la alin. (1) institutiile
mentionate pot colabora cu institutii similare, precum si cu agenti economici,
conform reglementarilor legale.
Art. 161
(1) Programele de formare continua a personalului didactic se incheie prin
colocviu sau prin alte forme specifice de evaluare, potrivit legii.
(2) Institutiile de invatamant superior acreditate pot organiza si
desfasura programe de conversie profesionala, la nivel universitar si
postuniversitar, cu durata de cel putin un an si jumatate. Programele sunt
aprobate de Ministerul Educatiei Nationale si se finalizeaza cu examen de
absolvire. Promovarea examenului de absolvire confera dreptul la obtinerea unei
diplome si dreptul de a profesa in noua specializare. Aceste activitati se pot
organiza in formele de invatamant prevazute de lege.
Art. 162
(1) Casele corpului didactic sunt centre de documentare si de organizare a
activitatilor de formare continua si a activitatilor cu caracter stiintific,
metodic si cultural.
(2) Pentru realizarea activitatilor prevazute la alin. (1) Casa corpului
didactic asigura formatori calificati, acreditati de Ministerul Educatiei
Nationale, si finanteaza aceste programe. Formatorii colaboreaza cu
departamentele si catedrele de pregatire a personalului didactic din
institutiile de invatamant superior la activitatile de formare continua.
Art. 163
Pentru pregatirea si perfectionarea personalului didactic de conducere,
indrumare si control Ministerul Educatiei Nationale infiinteaza si coordoneaza
centre si alte forme institutionalizate, cu atributii in acest scop.
Art. 164
Perfectionarea personalului didactic din invatamantul superior de stat este
finantata de Ministerul Educatiei Nationale prin bugetele institutiilor de
invatamant si se realizeaza prin:
a) programe de documentare si schimburi de experienta, la nivel national si
international;
b) programe de specializare si cooperare interuniversitara, in tara si in
strainatate;
c) invatamant postuniversitar, organizat potrivit prevederilor prezentei
legi;
d) programe de cercetare stiintifica, realizate in tara sau prin cooperare
internationala;
e) inovare educationala, creatie stiintifica, tehnica si artistica.
Art. 165
Perfectionarea personalului didactic auxiliar din intregul sistem national
de invatamant se realizeaza conform prevederilor art. 160.
TITLUL VI
Baza materiala si finantarea invatamantului de stat
Art. 166
(1) Baza materiala a invatamantului de stat consta in intregul activ
patrimonial al Ministerului Educatiei Nationale, al institutiilor si unitatilor
de invatamant si de cercetare stiintifica din sistemul de invatamant existent
la data intrarii in vigoare a prezentei legi, precum si in activul patrimonial
redobandit sau dobandit ulterior.
(2) In intelesul prevederilor alin. (1), baza materiala a invatamantului
cuprinde: spatii pentru procesul de invatamant si cercetare stiintifica,
mijloace de invatamant si de cercetare aferente, biblioteci, edituri si
tipografii, statiuni didactice si de cercetare, unitati de microproductie,
ateliere scolare, ferme didactice, gradini botanice, terenuri agricole, camine,
internate, cantine, cluburi ale elevilor, case de cultura ale studentilor, case
ale corpului didactic, case universitare, tabere scolare, baze si complexuri
cultural-sportive, palate si case ale copiilor si elevilor, baze de odihna si
tratament, spatii cu destinatia de locuinta, precum si orice alt obiect de
patrimoniu destinat invatamantului si salariatilor din invatamant.
(3) Baza materiala aferenta procesului de instruire si de educatie,
mentionata la alin. (2) si realizata din fondurile statului sau din fondurile
institutiilor si intreprinderilor de stat in perioada anterioara datei de 22
decembrie 1989, se reintegreaza, fara plata, in patrimoniul Ministerului
Educatiei Nationale, al institutiilor si unitatilor de invatamant si de
cercetare stiintifica din sistemul invatamantului de stat. Predarea-preluarea
se face pe baza de protocol. Justa despagubire se acorda, dupa caz, de Guvern.
In aceleasi conditii se reintegreaza fara plata si imobilele care, conform art.
20 alin. (2) din Legea nr. 15/1990, au trecut in patrimoniul unor societati
comerciale, indiferent de statutul capitalului social al acestora. Reintegrarea
se face pe baza de protocol de predare-preluare.
(4) Baza materiala a institutiilor de invatamant superior de stat este de
drept proprietatea acestora, iar cea a unitatilor de invatamant preuniversitar,
pana la aparitia Legii patrimoniului public si privat al statului, ramane in
proprietatea Ministerului Educatiei Nationale, cu exceptia unitatilor scolare
organizate impreuna cu agenti economici.
(5) Constructiile si terenurile aferente procesului instructiv-educativ nu
pot fi transferate decat cu aprobarea Guvernului, la propunerea ministrului
educatiei nationale, fara plata si numai in interes public.
(6) Inchirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor, disponibile temporar,
aflate in patrimoniul institutiilor de invatamant superior de stat sau in
administrarea acestora, se poate face pe baza de contract incheiat in
conformitate cu prevederile legale, cu revizuire anuala. Bunurile, inclusiv
terenurile, aflate in administrarea unitatilor de invatamant preuniversitar de
stat, disponibile temporar, pot fi inchiriate pe baza de contract incheiat in
conformitate cu prevederile legale, cu revizuire anuala a acestuia, numai in
conformitate cu metodologia stabilita de Ministerul Educatiei Nationale.
Inchirierea bunurilor, inclusiv a terenurilor, in conditiile prevazute la
alineatele precedente, se face cu prioritate pentru activitati de invatamant.
(7) Detinatorii de bunuri prevazute la alin. (3) si (4), care urmeaza sa
fie reintegrate in patrimoniul Ministerului Educatiei Nationale, al
institutiilor si unitatilor de invatamant si cercetare stiintifica din sistemul
invatamantului de stat, sunt obligati sa puna la dispozitie imputernicitilor
Ministerului Educatiei Nationale toate documentele care atesta proprietatea,
precum si documentele necesare in vederea inregistrarii in evidentele
contabile.
(8) Ministerul Educatiei Nationale, prin imputernicitii sai, va actiona in
justitie persoanele juridice sau fizice care refuza semnarea protocoalelor si
predarea documentelor de proprietate. Aceste actiuni sunt scutite de taxa de
timbru.
(9) Inscrierea dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile apartinand
Ministerului Educatiei Nationale sau institutiilor si unitatilor de invatamant
si cercetare stiintifica din sistemul invatamantului de stat se face, dupa caz,
in registrul de inscriptiuni si transcriptiuni, in cartile funciare sau in
cartile de publicitate funciara, cu scutire de plata taxelor prevazute de lege.
(10) Actiunile in justitie formulate de Ministerul Educatiei Nationale si
de inspectoratele scolare pentru aplicarea prevederilor alin. (1) - (3) sunt
scutite de taxa de timbru.
Art. 167
(1) Ministerul Educatiei Nationale, prin inspectoratele scolare, asigura,
cu sprijinul material al consiliilor locale, administrarea si functionarea
tuturor unitatilor din invatamantul preuniversitar de stat.
(2) Finantarea cheltuielilor de functionare, intretinere si reparare a unitatilor
din invatamantul preuniversitar, precum si a bazei didactico-materiale, cu
exceptia celor cuprinse la alin. (4) si (5), este asigurata prioritar de catre
consiliile locale din bugetele locale, precum si din resursele proprii ale
respectivelor unitati. Decontarea cheltuielilor alocate din bugetele locale se
face de catre consiliile locale, in baza documentatiei prezentate de unitatile
scolare.
(3) Unitatile de invatamant special, cluburile, taberele, palatele copiilor
si casele corpului didactic se finanteaza din bugetul Ministerului Educatiei
Nationale.
(4) Ministerul Educatiei Nationale asigura de la bugetul de stat fondurile
necesare pentru salarizarea personalului didactic, didactic auxiliar si
administrativ din unitatile si din institutiile de invatamant preuniversitar,
pentru deplasari, precum si pentru cheltuieli de dotari cu obiecte de inventar
si carti.
(5) Ministerul Educatiei Nationale poate aloca de la buget fonduri pentru
finantarea cheltuielilor curente aferente unor activitati extrascolare,
educatiei copiilor cu deficiente, perfectionarii pregatirii profesionale a
cadrelor didactice si altor actiuni si activitati, in conditiile legii.
(6) In zonele defavorizate, precum si in situatii speciale stabilite prin
hotarare a Guvernului se pot aloca fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul
Ministerului Educatiei Nationale, pentru dezvoltarea si modernizarea bazei
materiale a invatamantului preuniversitar, precum si pentru alte cheltuieli.
(7) Creditele externe contractate de Ministerul Educatiei Nationale cu
aprobarea Guvernului, precum si dobanzile aferente acestora se ramburseaza din
bugetul de stat.
Art. 168
(1) In scopul intretinerii, dezvoltarii si modernizarii bazei materiale si
de practica in institutiile si unitatile de invatamant, cu ocazia aprobarii
bugetului de venituri si cheltuieli pentru unitatile subordonate, Ministerul
Educatiei Nationale constituie Fondul national al formarii profesionale, din
credite bugetare si din alte surse dobandite in conditiile legii.
(2) Fondul national al formarii profesionale se gestioneaza cu consultarea
Consiliului National pentru Formare si Educatie Continua, potrivit criteriilor
stabilite prin ordin al ministrului educatiei nationale.
Art. 169
(1) Unitatile de invatamant primar si gimnazial din mediul rural si
periurban, precum si liceele agricole, agromontane, silvice si pedagogice, care
nu au in proprietate terenuri agricole in extravilan, primesc in folosinta,
pentru constituirea lotului didactic experimental, o suprafata de 1 ha pentru
scolile primare, 2 ha pentru scolile gimnaziale, 3 ha pentru liceele pedagogice
si minimum 10 ha pentru liceele agricole, agromontane si silvice, in echivalent
arabil.
(2) Loturile experimentale prevazute la alin. (1) se atribuie, la cerere,
unitatilor scolare respective din terenurile agricole si silvice ce au
apartinut scolilor sau, dupa caz, din fondul de rezerva al localitatilor, aflat
la dispozitia consiliilor locale.
(3) In cazul in care pe teritoriul localitatii nu exista resurse de pamant
conform prevederilor alin. (2), suprafetele cuvenite se atribuie in folosinta
din terenurile aflate in proprietatea autoritatilor publice locale sau in
administrarea Agentiei Nationale de Dezvoltare si Amenajare Rurala.
(4) Reconstituirea dreptului de proprietate la unitatile scolare prevazute
la alin. (1), punerea in posesie, precum si eliberarea titlurilor de
proprietate se fac de catre comisiile locale si judetene de aplicare a Legii
fondului funciar nr. 18/1991.
Art. 170
(1) Finantarea invatamantului de stat se face de la bugetul de stat, in
limitele a cel putin 4% din produsul intern brut, in concordanta cu urmatoarele
cerinte:
a) considerarea dezvoltarii invatamantului ca o prioritate nationala,
pentru pregatirea resurselor umane la nivelul standardelor internationale;
b) profesionalizarea resurselor umane in concordanta cu diversificarea
pietei muncii;
c) dezvoltarea invatamantului superior si a cercetarii stiintifice
universitare pentru integrare la varf in viata stiintifica mondiala.
(2) Sistemul de finantare a invatamantului asigura descentralizarea
gestionarii fondurilor si permite implicarea comunitatilor locale in alocarea
de resurse financiare suplimentare pentru invatamant.
(3) Institutiile si unitatile de invatamant pot beneficia si de alte surse
de venituri dobandite in conditiile legii: venituri proprii, subventii,
donatii, sponsorizari si taxe de la persoane juridice si fizice. Veniturile
obtinute din sursele mentionate se gestioneaza si se utilizeaza integral la
nivelul institutiilor si unitatilor respective, inclusiv pentru majorarea
fondului de salarii, fara varsaminte la bugetul de stat, la bugetele locale si
fara a afecta alocatiile bugetare.
(4) Fondurile alocate Ministerului Educatiei Nationale pentru invatamantul
preuniversitar se repartizeaza inspectoratelor scolare care le redistribuie
unitatilor de invatamant din teritoriu prin ordonatorii tertiari de credite
subordonati.
(5) Baza de calcul al fondurilor alocate fiecarei unitati si institutii de
invatamant reprezinta cuantumul din bugetul de stat care revine unui prescolar,
elev, student sau cursant, in functie de nivelul si specificul instruirii si de
ceilalti indicatori specifici activitatii in invatamant, in special de cei
referitori la calitatea prestatiei in invatamant.
(6) Invatamantului superior i se aloca un fond distinct de cercetare din
bugetul global al cercetarii stiintifice. Alocarea fondurilor de finantare a
cercetarii se face dupa criterii competitive, in functie de prioritatile
nationale si de performantele obtinute sau anticipate. Competitia pentru
fondurile de finantare a cercetarii este deschisa tuturor institutiilor de
invatamant superior acreditate. Alocarea fondurilor pentru finantarea cercetarii
se face de Ministerul Educatiei Nationale, la propunerea Consiliului National
al Cercetarii Stiintifice din Invatamantul Superior. Consiliul are personal
propriu, integrat in Ministerul Educatiei Nationale.
(7) Fondurile de investitii pentru obiective noi si dotari cu echipamente
se aloca separat, in functie de prioritatile strategice ale dezvoltarii
invatamantului. Pot beneficia de alocarea acestor fonduri toate unitatile si
institutiile de invatamant acreditate, conform legii.
(8) Executia bugetara anuala a institutiilor si unitatilor de invatamant
este publica.
Art. 171
(1) Institutiile de invatamant superior de stat functioneaza ca institutii
finantate din fondurile alocate de la bugetul de stat si din alte surse,
potrivit legii.
(2) Veniturile acestor institutii se compun din sume alocate de la bugetul
Ministerului Educatiei Nationale, pe baza de contract, pentru finantarea de
baza si finantarea complementara, realizarea de obiective de investitii,
fonduri pentru burse si protectia sociala a studentilor, precum si din venituri
proprii, dobanzi, donatii, sponsorizari si taxe percepute in conditiile legii
de la persoane fizice si juridice, romane sau straine, si din alte surse.
Aceste venituri sunt utilizate de institutiile de invatamant superior, in
conditiile autonomiei universitare, in vederea realizarii obiectivelor care le
revin in cadrul politicii statului din domeniul invatamantului si cercetarii
stiintifice universitare.
(3) Finantarea de baza se asigura din bugetul de stat, in functie de
numarul de studenti si doctoranzi admisi la studii fara taxa, de numarul de
cursanti, de nivelul si specificul instruirii teoretice si practice si de
ceilalti indicatori specifici activitatii de invatamant, in special de cei
referitori la calitatea prestatiei in invatamant.
(4) Finantarea de baza se realizeaza de Ministerul Educatiei Nationale,
pentru a se asigura desfasurarea in conditii normale a procesului de
invatamant, la nivel universitar si postuniversitar, conform standardelor nationale.
(5) Finantarea complementara se asigura atat din sume de la bugetul de
stat, cat si din surse externe, respectiv imprumuturi si ajutoare externe.
(6) Finantarea complementara se realizeaza de Ministerul Educatiei
Nationale prin:
a) subventii pentru cazare si masa;
b) fonduri alocate pe baza de prioritati si norme specifice pentru dotari
si alte cheltuieli de investitii si reparatii capitale;
c) fonduri alocate pe baze competitionale pentru cercetarea stiintifica
universitara.
(7) Finantarea institutiilor de invatamant superior de stat se face pe baza
de contract incheiat intre Ministerul Educatiei Nationale si institutia de
invatamant superior respectiva, dupa cum urmeaza:
a) contract institutional pentru finantarea de baza, pentru fondul de burse
si protectie sociala a studentilor, precum si pentru finantarea de obiective de
investitii;
b) contract complementar pentru finantarea cercetarii stiintifice
universitare, a reparatiilor capitale, a dotarilor si a altor cheltuieli de
investitii, precum si subventii pentru cazare si masa. Sumele aferente
cercetarii stiintifice universitare, cuprinse in contractul complementar, se
esaloneaza, prin exceptie de la alte reglementari, in rate stabilite prin
grafice, anexe la contractele de cercetare respective.
(8) Criteriile prin care se stabileste finantarea institutiilor de
invatamant superior de stat din bugetul de stat se aproba de Ministerul
Educatiei Nationale, luand in considerare propunerile Consiliului National de
Finantare a Invatamantului Superior si, respectiv, ale Consiliului National al
Cercetarii Stiintifice Universitare. In baza criteriilor aprobate Consiliul
National de Finantare a Invatamantului Superior si Consiliul National al
Cercetarii Stiintifice Universitare propun Ministerului Educatiei Nationale
alocarea de fonduri corespunzatoare pentru finantarea institutiilor de
invatamant superior de stat. Consiliul National de Finantare a Invatamantului
Superior si Consiliul National al Cercetarii Stiintifice Universitare, ca
organisme consultative de specialitate, au personal propriu si sunt finantate
de la bugetul Ministerului Educatiei Nationale.
(9) Fondurile pentru burse si protectia sociala a studentilor se aloca in
functie de numarul de studenti si doctoranzi de la invatamantul de zi, fara
taxa de studii.
(10) Bugetele de venituri si cheltuieli ale institutiilor de invatamant
superior de stat se aproba de Ministerul Educatiei Nationale, dupa adoptarea
bugetului de stat, prin ordin al ministrului.
(11) Soldurile ramase la sfarsitul anului din executia bugetului prevazut
in contractul institutional, precum si soldurile aferente cercetarii
stiintifice universitare si veniturile extrabugetare raman la dispozitia
institutiilor de invatamant superior si se cuprind in bugetul de venituri si
cheltuieli al institutiei, fara varsaminte la bugetul de stat si fara afectarea
alocatiilor de la bugetul de stat pentru anul urmator.
(12) Indicatorii sintetici din executia bugetara a institutiilor de
invatamant superior se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.
Art. 172
(1) Elevii si studentii de la cursurile de zi din invatamantul de stat pot
beneficia de burse de performanta, de merit, burse de studiu si burse de ajutor
social.
(2) Elevii si studentii pot beneficia de burse pe baza de contract incheiat
cu agenti economici ori cu alte persoane juridice sau fizice, precum si de
credite pentru studiu acordate de banci in conditiile legii.
(3) Bursele acordate elevilor din invatamantul preuniversitar se suporta
din bugetul de stat.
(4) Criteriile generale de acordare a burselor se stabilesc de Ministerul
Educatiei Nationale, in colaborare cu Ministerul Muncii si Protectiei Sociale.
Criteriile specifice de acordare a burselor de performanta, de merit, de studiu
si de ajutor social se stabilesc anual, in consiliile de administratie ale
inspectoratelor scolare si in senatele universitare, in limitele fondurilor
repartizate si in raport cu integralitatea efectuarii de catre elevi si studenti
a activitatilor scolare si universitare. Bursele de care beneficiaza elevii si
studentii sunt indexabile. Cuantumul minim al bursei studentilor trebuie sa
acopere cheltuielile de cazare si de masa.
(5) Elevii, studentii si cursantii straini pot beneficia de burse, potrivit
prevederilor legale.
(6) Ministerul Educatiei Nationale acorda anual un numar de burse pentru
doctorat cu durata de 4 ani institutiilor care organizeaza aceasta forma de
invatamant. Bursele se obtin prin concurs, la nivelul institutiilor de
invatamant superior. Bursierii, pe perioada bursei, au drepturile si
obligatiile profesionale ale unui preparator universitar. Activitatea
respectiva constituie vechime in munca.
(7) Ministerul Educatiei Nationale acorda anual burse pentru stagii de
studii universitare si postuniversitare in strainatate din fonduri constituite
in acest scop. Aceste burse se obtin prin concurs organizat la nivel national.
(8) La concursurile pentru obtinerea burselor prevazute la alin. (6) si (7)
pot participa studentii si absolventii institutiilor de invatamant superior de
stat si cei ai institutiilor de invatamant superior particular acreditate.
Art. 173
(1) Cheltuielile de intretinere a internatelor, caminelor si cantinelor,
destinate elevilor si studentilor, se acopera din veniturile proprii ale
unitatilor si institutiilor de invatamant respective; ele se completeaza cu
subventii acordate din bugetul de stat si din bugetele locale.
(2) Institutiile de invatamant superior de stat asigura, pentru efectuarea
practicii comasate a studentilor, pe perioada prevazuta in planurile de
invatamant, cheltuielile de masa, cazare si transport, in situatiile in care
practica se desfasoara in afara centrului universitar respectiv.
(3) Documentatia tehnica si materialele pentru constructii destinate
invatamantului de stat si celui particular acreditat, precum si achizitionarea
de aparatura, utilaje, fond de carte, publicatii si dotari pentru procesul
didactic sunt scutite de T.V.A. si de taxe vamale.
Art. 174
Pentru invatamantul de stat prescolar, primar si gimnazial se asigura
gratuit manualele scolare. Beneficiaza de aceeasi gratuitate si elevii din
invatamantul profesional si liceal ai caror parinti au venitul lunar, pe membru
de familie, egal sau mai mic decat salariul minim brut pe economie.
Art. 175
Prescolarii, elevii si studentii beneficiaza de asistenta medicala si
psihologica gratuita in cabinete medicale si psihologice scolare ori in
policlinici si unitati spitalicesti de stat.
Art. 176
(1) Elevii si studentii beneficiaza de tarif redus cu 50% pentru
transportul local in comun, de suprafata si subteran, precum si pentru
transportul intern auto, feroviar si naval, in tot timpul anului calendaristic.
(2) Elevii si studentii orfani sau proveniti din casele de copii
beneficiaza de gratuitate pentru categoriile de transport prevazute la alin.
(1).
(3) Elevii si studentii beneficiaza de tarife reduse cu 50% pentru accesul
la muzee, concerte, spectacole de teatru, opera, film si la alte manifestari
culturale si sportive organizate de institutii publice.
(4) De prevederile acestui articol beneficiaza, de asemenea, elevii si
studentii din invatamantul particular acreditat.
(5) Elevii si studentii etnici romani din afara granitelor tarii, bursieri
ai statului roman, beneficiaza de gratuitate la toate manifestarile prevazute
la alin. (3).
(6) Institutiile de invatamant superior au dreptul de a acorda, in afara
cifrei de scolarizare aprobate, cel putin un loc pentru studii gratuite
absolventilor cu diploma de bacalaureat primiti din centrele de plasament, in
conditiile stabilite de senatul universitar.
Art. 177
(1) Activitatile extrascolare - stiintifice, tehnice, cultural-artistice si
sportive -, precum si cele pentru elevii capabili de performante superioare
sunt finantate de la bugetul public national, conform normelor stabilite de
Ministerul Educatiei Nationale. In acest scop se pot folosi si alte surse de
finantare.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica si in cazul taberelor de creatie,
sportive si de odihna ale elevilor si studentilor.
Art. 178
Institutiile si unitatile de invatamant pot primi donatii din tara si din
strainatate, in conformitate cu legea, daca servesc politicii educationale a
sistemului national de invatamant si daca nu sunt contrare intereselor statului
roman.
TITLUL VII
Dispozitii tranzitorii si finale
Art. 179
(1) Incalcarea prevederilor prezentei legi atrage, dupa caz, raspunderea
materiala, disciplinara, contraventionala sau penala.
(2) Impiedicarea persoanelor abilitate de a efectua controlul institutiilor
sau al unitatilor de invatamant constituie, dupa caz, abatere disciplinara ori
contraventionala sau infractiune. Constatarea contraventiei sau a infractiunii
si aplicarea sanctiunilor se fac de catre autoritatile abilitate.
Art. 180
(1) Parintele sau tutorele legal instituit are dreptul de a alege forma de
invatamant si felul educatiei copilului minor.
(2) Parintele sau tutorele legal instituit este obligat sa ia masuri pentru
asigurarea frecventei scolare a elevului in invatamantul obligatoriu.
Nerespectarea acestei prevederi, din culpa parintelui sau a tutorelui legal
instituit, constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda intre 500.000
lei si 2.000.000 lei.
(3) Constatarea contraventiei si aplicarea amenzii se fac de catre
autoritatile prevazute la art. 179 alin. (2).
Art. 181
Dispozitiile prezentei legi se completeaza cu prevederile legale privind
stabilirea si sanctionarea contraventiilor.
Art. 182
Asupra dreptului copilului minor de a urma invatamantul obligatoriu in
limba romana sau in limba unei minoritati nationale hotaraste parintele sau
tutorele legal instituit.
Art. 183
Pana la elaborarea legii speciale de acreditare a unitatilor invatamantului
particular preuniversitar criteriile si standardele de evaluare si acreditare
se stabilesc prin hotarare a Guvernului, in baza prezentei legi.
Art. 184
Ministerul Educatiei Nationale poate infiinta organe de specialitate in
subordinea sa, potrivit legii.
Art. 185
Activitatea de cercetare stiintifica finantata de la bugetul de stat,
desfasurata de personalul didactic, este remunerata in raport cu salariul orar
corespunzator functiei didactice, daca in contract nu exista alte prevederi.
Art. 186
Depasirea duratei invatamantului universitar gratuit, corespunzator art. 62
si 67, se suporta de studenti, cu exceptia celor care au avizul comisiei
medicale si aprobarea senatului universitar, conform reglementarilor legale.
Art. 187
Statutul profesional al absolventilor de colegii universitare se stabileste
de catre Ministerul Educatiei Nationale impreuna cu Ministerul Muncii si
Protectiei Sociale, in termen de 6 luni de la data publicarii prezentei legi in
Monitorul Oficial al Romaniei.
Art. 188
Carta universitara nu poate avea prevederi contrare legislatiei in vigoare.
Nerespectarea legilor in continutul Cartei universitare atrage nulitatea de
drept a actului respectiv.
Art. 189
Examenul de capacitate si examenul de bacalaureat se sustin conform
prevederilor prezentei legi, incepand cu prima sesiune organizata dupa intrarea
in vigoare a acesteia.
Art. 190
(1) Prezenta lege intra in vigoare in termen de 30 de zile de la publicarea
ei in Monitorul Oficial al Romaniei*). Pe data intrarii in vigoare a legii se
abroga Legea educatiei si invatamantului nr. 28/1978, precum si orice alte
dispozitii contrare prezentei legi.
(2) In termen de 90 de zile de la publicarea prezentei legi in Monitorul
Oficial al Romaniei Ministerul Educatiei Nationale elaboreaza regulamentele
care decurg din aplicarea acestei legi si stabileste masuri tranzitorii.
*) A se vedea si datele de intrare in vigoare a actelor normative
modificatoare.