Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

LEGE Nr

LEGE   Nr. 85 din 13 mai 2010

pentru modificarea si completarea Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activitatii practicienilor în insolventa

ACT EMIS DE: PARLAMENTUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 327 din 18 mai 2010



Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Art. I. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86 din 8 noiembrie 2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 254/2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, se modifică şi se completează după cum urmează:

1. Articolul 1 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 1. - Procedurile de insolvenţă, procedurile de lichidare voluntară, precum şi procedurile de prevenire a insolvenţei prevăzute de lege, inclusiv măsurile de supraveghere financiară ori de administrare specială, sunt conduse de practicieni în insolvenţă compatibili."

2. Articolul 2 se modifică şi va avea următorul cuprins:

 „Art. 2. - Administratorul judiciar este practicianul în insolvenţă compatibil, autorizat în condiţiile legii, desemnat să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau stabilite de instanţa de judecată, în procedura insolvenţei, în perioada de observaţie şi pe durata procedurii de reorganizare."

3. Articolul 3 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - Lichidatorul este practicianul în insolvenţă compatibil, autorizat în condiţiile legii, desemnat să conducă activitatea debitorului în cadrul procedurii de faliment, atât în procedura generală, cât şi în procedura simplificată, şi să exercite atribuţiile prevăzute de lege sau pe cele stabilite de instanţa de judecată."

4. Articolul 4 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 4. - (1) Practicienii în insolvenţă îşi pot exercita profesia în cabinete individuale, cabinete asociate, societăţi profesionale cu răspundere limitată (SPRL) şi întreprinderi unipersonale cu răspundere limitată sau pot avea calitatea de colaboratori ori angajaţi ai uneia dintre formele de exercitare a profesiei.

(2) Un practician în insolvenţă îşi poate exercita activitatea într-o singură formă de organizare a profesiei şi va putea avea calitatea de asociat într-o singură societate profesională sau întreprindere profesională unipersonală, cu excepţia constituirii de filiale ale SPRL, în care este partener."

5. La articolul 5, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 5. - (1) Cabinetul individual se constituie pe baza deciziei practicianului în insolvenţă şi se înregistrează în Registrul formelor de organizare.

........................................................................................................................................................................ .......................................................

(3) Cabinetele individuale se pot asocia, prin contract, în scopul exercitării în comun a profesiei. Cabinetele asociate sunt supuse înregistrării în Registrul formelor de organizare. Drepturile şi obligaţiile practicienilor în insolvenţă, titulari ai unor cabinete asociate, îşi păstrează caracterul personal şi independent şi nu pot fi cedate. In mod corespunzător, cabinetele individuale se pot asocia şi cu societăţile civile profesionale."

6. La articolul 9, alineatele (4) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(4) Contractul de societate este supus înregistrării în Registrul formelor de organizare, ţinut de Secretariatul general al UNPIR.

........................................................................................................................................................................ .......................................................

(7) SPRL îşi poate constitui filiale care se înregistrează în Registrul formelor de organizare."

7. La articolul 9, după alineatul (7) se introduc două noi alineate, alineatele (8) şi (9), cu următorul cuprins:

„(8) Filiala este constituită cu aportul integral al unei societăţi profesionale sau prin asocierea unei societăţi profesionale cu unul sau mai mulţi practicieni în insolvenţă, cu condiţia ca societatea profesională să deţină calitatea de asociat majoritar.

(9) Prevederile prezentului capitol referitoare la SPRL se aplică, în măsura compatibilităţii, şi filialelor."

8. Articolul 13 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 13. - Formele de organizare a profesiei de practician în insolvenţă cu personalitate juridică dobândesc personalitate juridică la data înregistrării în Registrul formelor de organizare ţinut de UNPIR."

9. La articolul 15, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 15. - (1) Capitalul social al societăţii civile profesionale cu răspundere limitată, reprezentând minimum 3.500 lei, se varsă la momentul constituirii societăţii. Secretariatul general al UNPIR este obligat să verifice vărsarea integrală a capitalului social la momentul constituirii şi, dacă este cazul, să verifice evaluarea aporturilor în industrie, în natură sau în clientelă. Evaluarea se realizează de către un evaluator autorizat, membru al Asociaţiei Naţionale a Evaluatorilor din România (ANEVAR), desemnat de adunarea asociaţilor."

10. La articolul 17, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Pentru hotărârile având ca obiect modificarea contractului de societate este necesar votul tuturor asociaţilor, în afară de cazul în care contractul de societate prevede altfel."

11. La articolul 24, după alineatul (3) se introduc două noi alineate, alineatele (31) şi (32), cu următorul cuprins:

„(31) Fuziunea se face prin absorbirea unei societăţi profesionale de către o altă societate sau prin contopirea a două ori mai multe societăţi pentru a alcătui o societate nouă.

(32) Divizarea totală se face prin împărţirea întregului patrimoniu, inclusiv a portofoliului de dosare al unei societăţi care îşi încetează existenţa, între două sau mai multe societăţi existente sau care iau astfel fiinţă."

12. Articolul 25 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 25. - Poate dobândi calitatea de practician în insolvenţă persoana care îndeplineşte următoarele condiţii:

a) deţine diplomă de studii de învăţământ superior de lungă durată în drept ori ştiinţe economice şi are o experienţă în domeniul juridic sau economic de cel puţin 3 ani de la data obţinerii diplomei de studii superioare;

b) nu se găseşte în vreunul dintre cazurile de nedemnitate prevăzute la art. 27 alin. (1);

c) a promovat examenul de admitere în profesia de practician în insolvenţă, în condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă şi de Statut."

13. La articolul 26, după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (41), cu următorul cuprins:

„(41) Pentru situaţiile prevăzute la alin. (3) şi (4), soluţionarea cererii de înscriere în Tabloul UNPIR se va realiza în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete."

14. La articolul 26, după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul cuprins:

„(8) Dispoziţiile prezentului articol sunt aplicabile şi cetăţenilor aparţinând Confederaţiei Elveţiene."

15. La articolul 28, litera d) a alineatului (1) şi litera b) a alineatului (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,d) exercitarea calităţii de notar public sau executor judecătoresc.

........................................................................................................................................................................ .......................................................

b) calitatea de avocat, expert contabil, contabil autorizat, evaluator, auditor financiar, arbitru, mediator, conciliator, expert financiar şi expert tehnic judiciar, care lucrează în interiorul profesiei lor."

16. La articolul 28, alineatul (3) se abrogă.

17. Articolul 29 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 29. - (1) Practicianul în insolvenţă care anterior a îndeplinit funcţia de judecător-sindic, devenind practician în insolvenţă în condiţiile legii, nu poate fi numit în calitate de administrator sau lichidator în raza instanţei în care a funcţionat, decât după trecerea unei perioade de minimum 3 ani de la încetarea activităţii.

(2) Profesia de practician în insolvenţă nu poate fi exercitată la tribunale, tribunalele specializate şi curţile de apel, nici la parchetele de pe lângă aceste instanţe la care soţul practicianului în insolvenţă, ruda sau afinul până la gradul al III-lea inclusiv îndeplineşte funcţia de judecător sau procuror.

(3) Interdicţiile prevăzute la alin. (1) şi (2) se aplică şi practicianului în insolvenţă care se foloseşte de forma de organizare profesională sau de raporturile de conlucrare profesională stabilite de prezenta ordonanţă de urgenţă în scopul eludării interdicţiilor. Practicienii în insolvenţă sunt obligaţi să comunice UNPIR instanţele la care nu îşi pot exercita profesia din motive de incompatibilitate, sub sancţiunea suspendării.

(4) Profesia de practician în insolvenţă nu poate fi exercitată la tribunalele la care rudele sau afinii până la gradul al III-lea îndeplinesc funcţia de judecător-sindic.

(5) Profesia de practician în insolvenţă nu poate fi exercitată de persoane care în ultimii 2 ani au deţinut funcţii în cadrul direcţiilor generale ale finanţelor publice, al Curţii de Conturi sau al Autorităţii de Valorificare a Activelor Statului din raza teritorială a curţii de apel unde funcţionează."

18. La articolul 30, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 30. - (1) Nu poate fi desemnat ca administrator judiciar sau lichidator ori delegat permanent al unei forme de exercitare a profesiei practicianul în insolvenţă persoană fizică care a avut, într-o perioadă de 2 ani anterioară datei pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii, calitatea de: avocat, consilier juridic, auditor financiar, expert contabil, contabil autorizat al persoanei juridice sau a fost numit ca evaluator, arbitru, mediator, expert judiciar, expert tehnic într-o cauză privind acea persoană juridică."

19. La articolul 30, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) Interdicţia prevăzută la alin. (1) se aplică şi formei de exercitare a profesiei din care face parte practicianul în insolvenţă respectiv, cu condiţia ca la momentul exercitării calităţii de avocat să fi făcut parte din forma de exercitare a profesiei numite în cauză."

20. La articolul 30, după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:

„(4) Interdicţia prevăzută la alin. (3) nu se aplică dacă la data numirii practicianului într-o procedură creanţa care ar determina apariţia stării de incompatibilitate are caracter nelitigios, fiind stabilită prin înscrisuri întocmite de cele două societăţi sau prin hotărâre judecătorească irevocabilă, precum şi dacă în cele două societăţi calitatea de administrator judiciar sau lichidator este îndeplinită de o SPRL, respectiv de o filială a acesteia."

21. Articolul 31 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 31. -In cadrul procedurii insolvenţei, practicianul este obligat să se abţină, sub sancţiunea suspendării din profesie, dacă:

a) se află în stare de incompatibilitate profesională sau conflict de interese, astfel cum sunt acestea definite în Statut şi în Codul de etică profesională;

b) se află în unul dintre cazurile prevăzute la art. 27 din Codul de procedură civilă, cu excepţia celui prevăzut la art. 27 pct. 7."

22. La articolul 32, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Pot fi primite în profesie, la cerere, cu scutire de examen şi de perioadă de stagiu, persoanele care au exercitat cel puţin 5 ani funcţia de judecător-sindic, precum şi persoanele care au exercitat timp de 10 ani funcţia de avocat, judecător sau notar public. Inscrierea în Tabloul UNPIR se face în termen de cel mult un an de la eliberarea din funcţia de magistrat sau notar public, cu condiţia ca aceasta să nu îi fie imputabilă."

23. După articolul 32 se introduc două noi articole, articolele 321 şi 322, cu următorul cuprins:

„Art. 321. - (1) Cererea de admitere în profesie formulată potrivit art. 32 alin. (2) se soluţionează în termen de cel mult 30 de zile de la data depunerii documentaţiei complete, potrivit prezentei ordonanţe de urgenţă şi Statutului.

(2) Termenul prevăzut la alin. (1) poate fi prelungit o singură dată, pentru o perioadă de maximum 15 zile calendaristice. Valabilitatea documentelor depuse iniţial nu este afectată de această prelungire. Prelungirea termenului de autorizare, precum şi durata acestei prelungiri trebuie motivate în mod corespunzător şi notificate solicitantului înainte de expirarea termenului iniţial.

(3) In cazul în care solicitantul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege sau dacă cererea formulată nu este însoţită de actele doveditoare, UNPIR comunică persoanei interesate refuzul de autorizare ori, după caz, necesitatea completării dovezilor impuse de prezenta ordonanţă de urgenţă. Refuzul de autorizare se motivează în mod corespunzător.

Art. 322. - (1) Deciziile organelor de conducere ale UNPIR de respingere a cererilor formulate potrivit art. 32 alin. (2), precum şi a cererilor de înscriere la examenul pentru dobândirea calităţii de practician trebuie motivate corespunzător şi pot fi atacate la instanţa judecătorească competentă, în conformitate cu procedura prevăzută de Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică, în mod corespunzător, şi pentru deciziile de respingere a contestaţiilor formulate în situaţia neadmiterii la examenul pentru dobândirea calităţii de practician în insolvenţă."

24. La articolul 33, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 33. - (1) La începutul exercitării profesiei, practicianul în insolvenţă efectuează un stagiu de pregătire profesională cu durata de 2 ani, perioadă în care are calitatea de practician în insolvenţă stagiar. Sunt scutite de stagiu persoanele care au exercitat timp de 10 ani funcţia de avocat, magistrat şi notar public."

25. După articolul 34 se introduce un nou articol, articolul 341, cu următorul cuprins:

„Art. 341. - Procedurile şi formalităţile care trebuie îndeplinite pentru exercitarea profesiei de practician în insolvenţă în România pot fi îndeplinite şi prin intermediul Punctului de contact unic electronic (PCU electronic), în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009 privind libertatea de stabilire a prestatorilor de servicii şi libertatea de a furniza servicii în România, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010. Prevederile prezentului articol se aplică de la data operaţionalizării PCU electronic."

26. La articolul 35, literele c), e) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

,,c) în caz de neplată totală sau parţială a taxelor şi a contribuţiilor profesionale către UNPIR, în condiţiile art. 42 alin. (2);

........................................................................................................................................................................ .......................................................

e) în cazul neplăţii primei de asigurare, în condiţiile art. 41 alin. (6);

f) prin decizie a Comisiei de disciplină, în cazurile în care împotriva practicianului în insolvenţă s-a luat măsura suspendării, ca sancţiune disciplinară conform Statutului UNPIR;".

27. La articolul 37, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu următorul cuprins:

„(21) Depunerea sau acceptarea de către practicianul în insolvenţă, în mod repetat, a unei oferte de onorariu care nu ţine seama de prevederile alin. (2) constituie concurenţă neloială şi se sancţionează conform prevederilor art. 39."

28. La articolul 37, alineatele (3) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(3) Onorariul provizoriu pentru perioada de observaţie este stabilit de judecătorul-sindic la deschiderea procedurii de insolvenţă, în temeiul criteriilor prevăzute la alin. (2). Acesta va putea fi modificat de adunarea creditorilor care va ţine seama în mod obligatoriu de prevederile alin. (2).

(4) Plata onorariilor practicienilor în insolvenţă - administratori judiciari sau lichidatori ori a cheltuielilor de procedură se va face din fondul constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenţei, cu modificările şi completările ulterioare, iar calculul acestora va fi efectuat conform tarifelor şi standardelor de cost ce se vor stabili de către Adunarea reprezentanţilor permanenţi a UNPIR."

29. La articolul 38, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul cuprins:

„(3) UNPIR va proceda la întocmirea listei cu practicienii definitivi şi compatibili care au dreptul de a întocmi expertize conform alin. (2). Lista practicienilor cu drept de a efectua expertiza se va comunica instanţelor de judecată."

30. Articolul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 39. - In exerciţiul atribuţiilor sale practicianul în insolvenţă se abţine de la orice faptă de concurenţă neloială şi de la orice practică anticoncurenţială, astfel cum sunt prevăzute în Statut şi în Codul de etică profesională, sub sancţiunea suspendării sau excluderii din profesie."

31. La articolul 41, după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins:

„(21) Este exceptat de la obligaţia prevăzută la alin. (2) practicianul în insolvenţă care este acoperit, în alt stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană, de o asigurare de răspundere profesională ori de o garanţie echivalentă. Dacă valoarea poliţei de asigurare este mai mică decât cuantumul minim stabilit prin Statut sau dacă echivalenţa este doar parţială, UNPIR poate solicita fie o completare a acesteia, fie o garanţie suplimentară.

(22) Proba asigurării de răspundere profesională sau a garanţiei prevăzute la alin. (21) se face cu actul doveditor eliberat de instituţiile de credit sau asigurătorii stabiliţi în alt stat membru al Uniunii Europene, al Spaţiului Economic European sau în Confederaţia Elveţiană."

32. După articolul 41 se introduce un nou articol, articolul 411, cu următorul cuprins:

„Art. 411. - Membrii UNPIR au obligaţia de a participa la cursurile de pregătire profesională continuă, organizate în conformitate cu prevederile Statutului. Nerespectarea acestei obligaţii constituie abatere şi se va sancţiona cu suspendarea din activitate."

33. La articolul 42, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 42. - (1) Membrii UNPIR au obligaţia să plătească cotizaţia anuală şi contribuţia pe tranşe de venituri stabilite prin Statut. Societăţile profesionale şi filialele acestora au obligaţia plăţii taxei anuale stabilite prin Statut.

(2) Neplata cotizaţiei anuale şi a contribuţiei în termenul stabilit prin Statut atrage suspendarea pe o perioadă de 3 luni, iar neplata acestora până la încheierea perioadei de suspendare atrage radierea din Tabloul UNPIR. Neplata taxei anuale pentru societăţile profesionale în termenul stabilit prin Statut atrage suspendarea pe o perioadă de 3 luni a asociatului sau a asociaţilor coordonatori."

34. La articolul 48, după litera h) se introduce o nouă literă, litera h1), cu următorul cuprins:

,,h1) cooperează, prin intermediul Sistemului de informare al pieţei interne (IMI), cu autorităţile competente din celelalte state membre ale Uniunii Europene şi ale Spaţiului Economic European, în cazul în care este necesară verificarea documentelor depuse în vederea autorizării, în conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010;".

35. După articolul 48 se introduce un nou articol, articolul 481, cu următorul cuprins:

„Art. 481. - Sumele cuprinse în fondul de lichidare nu pot face obiectul măsurilor asigurătorii sau al executării silite."

36. La articolul 52 alineatul (1), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,b) adoptă Statutul UNPIR, precum şi modificările şi completările acestuia; adoptă Codul de etică profesională şi Regulamentul privind procedura disciplinară. Statutul va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I."

37. După articolul 521 se introduce un nou articol, articolul 522, cu următorul cuprins:

„Art. 522. -Adunarea reprezentanţilor permanenţi va stabili tarifele pentru onorarii şi standardele de cost pentru cheltuielile de procedură, atunci când acestea se plătesc din fondul constituit conform art. 4 din Legea nr. 85/2006, cu modificările şi completările ulterioare."

38. La articolul 53, partea introductivă se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 53. - Consiliul naţional de conducere al UNPIR este format din 15 membri titulari, din care un preşedinte, un prim-vicepreşedinte, 2 vicepreşedinţi, 11 membri, precum şi 5 membri supleanţi şi are următoarele atribuţii principale:".

39. La articolul 54, alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 54. - (1) Preşedintele UNPIR este şi preşedintele Consiliului naţional de conducere şi este ales de Congres dintre membrii UNPIR. Mandatul unui preşedinte este de 4 ani şi poate fi reînnoit.

(2) Membrii titulari şi membrii supleanţi ai Consiliului naţional de conducere al UNPIR sunt aleşi prin vot secret, pentru un mandat de 4 ani, care poate fi reînnoit. Prim-vicepreşedintele ţine locul preşedintelui în lipsa acestuia şi îl înlocuieşte, în cazul imposibilităţii continuării activităţii, până la un nou congres electiv."

40. La articolul 54, alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(4) Sub rezerva dispoziţiilor art. 36 lit. e), în cazul scăderii numărului de membri ai Consiliului naţional de conducere al UNPIR, locul vacant va fi ocupat de un membru supleant desemnat prin vot secret de Consiliu."

41. La articolul 55, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Comisia superioară de disciplină este compusă din 7 membri titulari - preşedintele şi 6 membri - şi 3 membri supleanţi, desemnaţi de Congresul UNPIR pentru o perioadă de 4 ani dintre practicienii în insolventă aflaţi în evidenţa UNPIR şi care se bucură de autoritate profesională şi morală deosebită."

42. La articolul 59, alineatele (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„(3) Consiliul de conducere gestionează sumele rezultând din cotizaţii şi contribuţii ale membrilor filialei, precum şi sumele din fondul de lichidare aflate la dispoziţia filialei, primite de la UNPIR. Din sumele rezultate din cotizaţii şi contribuţii, 50% se virează către UNPIR."

........................................................................................................................................................................ .......................................................

(5) In cazul scăderii numărului de membri ai consiliilor de conducere ale filialelor UNPIR, locul vacant va fi ocupat de un membru supleant desemnat prin vot secret de Consiliu."

43. La articolul 64, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Cererea va fi depusă în termen de cel mult 6 luni de la promovarea examenului de dobândire a calităţii de practician în insolventă. Nedepunerea cererii în acest termen duce la pierderea dreptului de înscriere în Tabloul UNPIR."

44. La capitolul VII, titlul secţiunii a 2-a se modifică şi va avea următorul cuprins:

„SECŢIUNEA a 2-a

Registrul formelor de organizare"

45. Articolul 65 se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 65. - (1) Se constituie Registrul formelor de organizare a practicienilor în insolventă, în scopul evidenţei centralizate a acestora, în care sunt înregistrate societăţile civile profesionale cu personalitate juridică şi cabinetele individuale de insolventă.

(2) Registrul formelor de organizare se ţine de Secretariatul general al UNPIR, prin compartimentul de specialitate."

46. La articolul 66 alineatul (1), partea introductivă şi literele d) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:

„Art. 66. - (1) In registrul prevăzut la art. 65 vor fi înregistrate cel puţin următoarele elemente pentru societăţile profesionale:

........................................................................................................................................................................ .......................................................

d) lista angajaţilor societăţii civile profesionale, cu sau fără personalitate juridică, cu indicarea numărului de înregistrare în Registrul formelor de organizare şi în Tabloul UNPIR;

........................................................................................................................................................................ .......................................................

f) în cazul SPRL, filialele şi lista practicienilor, persoane fizice, angajate în cadrul acestora sau având statutul de colaboratori permanenţi;".

47. La articolul 66, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:

„(11) In registrul prevăzut la art. 65 vor fi înregistrate cel puţin următoarele elemente pentru cabinetele individuale:

a) decizia de înfiinţare a cabinetului individual;

b) sediul social;

c) lista angajaţilor şi a colaboratorilor permanenţi, practicieni în insolventă;

d) informaţii financiare, prezentate anual, în formatul prevăzut prin Statut;

e) menţiuni cu privire la schimbarea formei de exercitare a profesiei."

48. La articolul 66, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„(2) Inmatricularea şi înregistrarea menţiunilor sunt opozabile terţilor de la data efectuării lor în Registrul formelor de organizare."

49. La articolul 67, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 67. - (1) UNPIR este obligată să elibereze, pe cheltuiala persoanei solicitante, copii certificate de pe înregistrările efectuate în Registrul formelor de organizare şi de pe înscrisurile doveditoare."

50. La articolul 68, litera k) se modifică şi va avea următorul cuprins:

,,k) necomunicarea în termen de 30 de zile a schimbărilor intervenite în legătură cu datele înscrise în Tabloul UNPIR şi în Registrul formelor de organizare."

51. La articolul 69, după alineatul (6) se introduce un nou alineat, alineatul (7), cu următorul cuprins:

„(7) Membrii organelor de conducere ai UNPIR şi ai filialelor nu pot asista sau reprezenta alţi membri ai UNPIR, practicieni în insolventă, în faţa comisiei de disciplină a filialelor sau a comisiei superioare de disciplină."

52. După articolul 77 se introduce un nou articol, articolul 771, cu următorul cuprins:

„Art. 771. -In ceea ce priveşte procedura şi formalităţile care trebuie îndeplinite pentru accesul la profesia de practician în insolvenţă, respectiv pentru exercitarea acesteia, prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă se completează cu dispoziţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 49/2009, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 68/2010."

53. Anexa se modifică şi va avea următorul cuprins:

„ANEXĂ

STRUCTURA

Tabloului UNPIR

Tabloul UNPIR va fi împărţit astfel:

Secţiunea I: Persoane fizice române - date de identificare

Subsecţiunea I A: Practicieni stagiari

Subsecţiunea I B: Practicieni definitivi organizaţi în cabinete individuale

Subsecţiunea I C: Practicieni definitivi asociaţi în societăţi profesionale

Subsecţiunea I D: Practicieni definitivi angajaţi sau colaboratori ai formelor de exercitare a profesiei

Secţiunea a II-a: Societăţi profesionale - date de identificare

Subsecţiunea a II-a A: Societăţi profesionale cu personalitate juridică

Subsecţiunea a II-a B: Filiale ale societăţilor profesionale cu personalitate juridică

Secţiunea a III-a: Persoane fizice străine - date de identificare

Secţiunea a IV-a: Persoane juridice străine - date de identificare

Secţiunea a V-a: Persoane incompatibile - date de identificare

Secţiunea a VI-a: Sancţiuni

Secţiunea a VII-a: Radieri."

Art. II. - Persoanele care au dobândit calitatea de membru al UNPIR înainte de intrarea în vigoare a prezentei legi îşi păstrează calitatea de membri ai UNPIR.

Art. III. - Consiliul naţional de conducere va fi completat cu 4 membri aleşi prin vot secret al Consiliului dintre membrii supleanţi, iar la următorul Congres, după intrarea în vigoare a prezentei legi, noii membri supleanţi vor fi aleşi prin vot în cadrul lucrărilor acestuia.

Art. IV. - Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activităţii practicienilor în insolvenţă, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 944 din 22 noiembrie 2006, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 254/2007, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, va fi republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

ROBERTA ALMA ANASTASE

PREŞEDINTELE SENATULUI

MIRCEA-DAN GEOANĂ


SmartCity5

COMENTARII la Legea 85/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Legea 85 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu