LEGE
Nr. 141 din 24 iulie 1997
privind Codul vamal al Romaniei
ACT EMIS DE: PARLAMENT
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 180 din 1 august 1997
Parlamentul Romaniei adopta prezenta lege.
CAP. 1
Dispozitii generale
Sectiunea I
Domeniul de aplicare
Art. 1
(1) Codul vamal se aplica in mod uniform si nediscriminatoriu pe intreg
teritoriul Romaniei.
(2) Prevederile cuprinse in prezentul cod se aplica tuturor bunurilor
introduse sau scoase din tara de catre persoane fizice sau persoane juridice.
Art. 2
(1) Introducerea sau scoaterea din tara a marfurilor, a mijloacelor de
transport si a oricaror alte bunuri este permisa numai prin punctele de control
pentru trecerea frontierei de stat.
(2) La trecerea frontierei de stat, marfurile, mijloacele de transport si
orice alte bunuri sunt supuse vamuirii de catre autoritatile vamale.
(3) In punctele de control pentru trecerea frontierei de stat si pe
teritoriului tarii sunt organizate birouri vamale care functioneaza potrivit
legii.
Sectiunea a II-a
Definitii de baza
Art. 3
In aplicarea prevederilor prezentului cod, prin termenii de mai jos se
intelege:
a) reglementari vamale - dispozitiile cuprinse in prezentul cod, in
regulamentul vamal de aplicare a acestuia, precum si in alte acte normative
care cuprind prevederi referitoare la domeniul vamal;
b) persoana - persoana fizica sau juridica;
c) persoana stabilita in Romania - o persoana fizica cu domiciliul in
Romania sau o persoana juridica romana;
d) autoritate vamala - autoritate investita pentru aplicarea
reglementarilor vamale;
e) birou vamal si punct vamal - unitati ale autoritatii vamale in care pot
fi indeplinite, in totalitate sau in parte, formalitatile prevazute de
reglementarile vamale;
f) statut vamal - incadrarea unei marfi ca marfa romaneasca sau straina;
g) marfuri romanesti - marfuri obtinute cu respectarea conditiilor de
origine prevazute in prezentul cod;
h) marfuri straine - altele decat cele definite la lit. g);
i) drepturi de import - taxele vamale, taxa pe valoarea adaugata, accizele
si orice alte sume care se cuvin statului la importul de marfuri;
j) drepturi de export - taxele vamale si orice alte sume care se cuvin
statului la exportul de marfuri;
k) tarif vamal - tabel care cuprinde nomenclatura combinata a marfurilor,
taxele vamale exprimate in procente, precum si cele rezultate din aplicarea
masurilor tarifare preferentiale prevazute in reglementarile legale;
l) datorie vamala - obligatia unei persoane de a plati drepturile de import
sau de export;
m) debitor vamal - titularul unei datorii vamale;
n) supraveghere vamala - orice actiune a autoritatii vamale pentru
asigurarea respectarii reglementarilor vamale in acest domeniu;
o) control vamal - indeplinirea de catre autoritatea vamala a operatiunilor
de verificare a marfurilor, a existentei si autenticitatii documentelor;
examinarea evidentelor financiar-contabile si a altor inscrisuri ale
titularilor de operatiuni; controlul mijloacelor de transport; controlul
bagajelor si al altor marfuri transportate sau aflate asupra persoanelor;
efectuarea de anchete administrative si alte actiuni similare, cu scopul de a
asigura respectarea reglementarilor vamale si a altor norme aplicabile
marfurilor aflate sub supraveghere vamala;
p) elemente de taxare - nivelul cotei procentuale prevazute in tariful
vamal, metodele de determinare a valorii in vama si regulile de origine
aplicabile;
r) destinatia vamala a marfurilor - plasarea marfurilor sub un regim vamal,
introducerea lor intr-o zona libera sau antrepozit liber, reexportul acestora
in afara teritoriului Romaniei, distrugerea sau abandonul in favoarea statului;
s) declaratie vamala - actul unilateral cu caracter public, prin care o
persoana manifesta, in formele si in modalitatile prevazute in reglementarile
vamale, vointa de a plasa marfurile sub un regim vamal determinat;
t) declarant - persoana care intocmeste si depune declaratia vamala in nume
propriu sau persoana in numele careia este intocmita declaratia vamala de catre
mandatar sau comisionar;
u) liber de vama - actul prin care autoritatea vamala lasa la dispozitia
titularului declaratiei vamale marfurile vamuite, in scopul prevazut de regimul
vamal sub care acestea au fost plasate;
v) vamuire - ansamblul de operatiuni efectuate de autoritatea vamala de la
prezentarea marfurilor, a mijloacelor de transport si a oricaror alte bunuri
pana la acordarea liberului de vama;
x) decizie vamala - orice act al autoritatilor vamale, privind
reglementarile vamale, adoptat de acestea, care produce efecte juridice asupra
uneia sau mai multor persoane;
y) bunuri - marfuri, vietati, orice alte produse, precum si mijloace de
transport.
CAP. 2
Sistemul institutional al autoritatii vamale
Sectiunea I
Structura organizatorica a autoritatii vamale
Art. 4
(1) Activitatea autoritatii vamale se exercita prin:
a) Directia Generala a Vamilor;
b) directiile regionale vamale;
c) birourile vamale.
(2) In cadrul birourilor vamale se pot infiinta puncte vamale.
(3) Structura Directiei Generale a Vamilor se aproba de catre Ministerul
Finantelor, iar cea a directiilor regionale, a birourilor si a punctelor
vamale, de catre Directia Generala a Vamilor.
(4) Autoritatea vamala va avea o sigla ale carei caracteristici se
stabilesc de catre Directia Generala a Vamilor.
Art. 5
(1) Directia Generala a Vamilor are personalitate juridica. Organizarea si
functionarea acesteia se fac prin hotarare a Guvernului.
(2) Salarizarea personalului din cadrul Directiei Generale a Vamilor se
stabileste la nivelul prevazut pentru Ministerul Finantelor.
(3) Functiile specifice utilizate in Directia Generala a Vamilor, in
directiile regionale, in birourile si in punctele vamale se stabilesc prin
hotarare a Guvernului.
Art. 6
(1) Directiile regionale, birourile si punctele vamale sunt subordonate
Directiei Generale a Vamilor.
(2) Birourile vamale de frontiera se infiinteaza prin hotarare a
Guvernului.
(3) Directiile regionale si birourile vamale de interior se infiinteaza
prin decizia Directiei Generale a Vamilor.
Art. 7
Autoritatile vamale isi desfasoara activitatea in sedii proprii sau, atunci
cand acest lucru nu este posibil, in spatii puse la dispozitie fara plata de
catre detinatorii legali, care, potrivit legii, sunt autorizati sa functioneze
in punctele de control pentru trecerea frontierei de stat.
Sectiunea a II-a
Atributiile autoritatii vamale
Art. 8
(1) Autoritatea vamala exercita, in cadrul politicii vamale a statului,
atributiile conferite prin reglementari vamale, pentru realizarea vamuirii
bunurilor introduse sau scoase din tara.
(2) Operatiunea de vamuire se efectueaza la birourile si punctele vamale de
catre personalul operativ al autoritatii vamale, sub indrumarea si controlul
directiilor regionale vamale si al Directiei Generale a Vamilor.
(3) In cazurile si in conditiile prevazute de regulamentul vamal,
operatiunea de vamuire se poate efectua si in alte locuri decat in cele
prevazute la alin. (2).
Art. 9
(1) Autoritatea vamala are dreptul sa efectueze controlul vamal al
mijloacelor de transport si al marfurilor, precum si al bunurilor si valorilor
apartinand persoanelor fizice, prezentate la introducerea sau la scoaterea lor
din tara.
(2) In cazul in care se refuza prezentarea, autoritatea vamala are dreptul
sa efectueze controlul vamal, din proprie initiativa, fara acordul titularului.
(3) Controlul vamal corporal al persoanelor se poate efectua, in cazuri
exceptionale, atunci cand exista informatii sau prezumptii ca se incearca
incalcarea reglementarilor vamale. Cazurile, conditiile si procedurile se
stabilesc prin regulamentul vamal.
Art. 10
(1) Autoritatea vamala, atunci cand are informatii cu privire la persoanele
care, la trecerea frontierei de stat, ar transporta substante stupefiante
ascunse in corpul lor, poate, pe baza consimtamantului acestora, sa le supuna
unui examen de investigare medicala.
(2) In caz de refuz, agentul vamal va solicita parchetului in a carui raza
de competenta se afla biroul vamal autorizarea pentru examinarea medicala si
retinerea persoanei. Rezultatele examinarii medicale se prezinta parchetului,
in scopul aplicarii procedurilor penale.
Art. 11
Autoritatea vamala are dreptul de a opri mijloacele de transport, folosind
semnale formale specifice. Cand conducatorii mijloacelor de transport refuza sa
opreasca, pot fi utilizate, pentru imobilizare, si alte modalitati prevazute de
lege.
Art. 12
(1) Agentul vamal are dreptul ca, in vederea efectuarii controlului vamal
in conditiile legii, sa urce la bordul oricaror nave, inclusiv al celor
militare, aflate in porturile maritime sau fluviale, precum si in rada
acestora.
(2) Comandantul sau, in absenta sa, secundul navei comerciale sau militare,
este obligat sa primeasca autoritatile vamale, sa le insoteasca in timpul
controlului si sa le creeze posibilitatea de a verifica orice loc de pe nava
susceptibil de a ascunde bunuri sau valori supuse vamuirii.
(3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplica si aeronavelor comerciale sau
militare aflate in aeroporturi, la sosirea sau la plecarea din tara.
Art. 13
(1) Autoritatea vamala poate controla bunurile supuse vamuirii, in orice
loc s-ar afla pe teritoriul tarii.
(2) In acest scop, autoritatea vamala poate:
a) verifica, in conditiile legii, cladiri, depozite, terenuri si orice alte
obiective;
b) preleva, in conditiile legii, probe pe care le analizeaza in
laboratoarele proprii sau agreate, in vederea identificarii si expertizarii
marfurilor;
c) efectua investigatii, supravegheri si verificari in cazurile in care
sunt semnalate situatii de incalcare a reglementarilor vamale;
d) exercita controlul ulterior la sediul agentilor economici asupra
operatiunilor de comert exterior, in scopul verificarii respectarii
reglementarilor vamale;
e) identifica, pe baza de documente, persoanele care se afla in raza de
activitate a biroului vamal.
Art. 14
Pentru efectuarea controlului vamal, atunci cand este cazul, institutiile
si agentii economici au obligatia sa puna la dispozitia autoritatii vamale,
fara plata, datele si informatiile pe care le detin, referitoare la bunurile
supuse vamuirii. Aceste date si informatii vor fi transmise, in scris sau
inregistrate pe alt suport material compatibil, in termenul solicitat.
Art. 15
(1) Organele postale sunt obligate sa prezinte, pentru vamuire, autoritatii
vamale aflate in incinta oficiului postal, coletele si trimiterile postale
internationale, cu respectarea normelor postale.
(2) In exercitarea atributiilor de control, autoritatea vamala nu poate sa
aduca atingere secretului corespondentei si al trimiterilor postale.
Art. 16
(1) Autoritatea vamala isi exercita atributiile pe intreg teritoriul
Romaniei, in conditiile stabilite prin prezentul cod.
(2) Organele de politie, de graniceri si de control ale Ministerului
Finantelor, atunci cand constata incalcari ale reglementarilor vamale, sunt
obligate sa anunte de indata autoritatea vamala cea mai apropiata si sa depuna,
la cererea acesteia, bunurile care au facut obiectul acelei incalcari.
Art. 17
(1) In scopul prevenirii incalcarii reglementarilor vamale, se instituie o
zona speciala de supraveghere vamala, cuprinsa intre limita exterioara a marii
teritoriale si frontiera de stat, precum si o fasie de 20 km in interiorul
frontierei de stat.
(2) In zona speciala de supraveghere vamala, autoritatea vamala, pe langa
controlul vamal obisnuit, efectueaza si alte actiuni specifice, prin
infiintarea de posturi de supraveghere vamala, permanente sau temporare, fixe
ori mobile. Totodata, realizeaza controale inopinate, urmareste si identifica
persoanele suspectate de incalcarea reglementarilor vamale.
(3) Organele de graniceri si de politie sunt obligate sa actioneze, la
cererea si sub indicatiile de specialitate ale autoritatii vamale, pentru
supravegherea efectuata in zona vamala speciala.
Sectiunea a III-a
Drepturile si obligatiile autoritatii vamale
Art. 18
Directia Generala a Vamilor si directiile regionale vamale exercita
coordonarea, indrumarea si controlul efectuarii operatiunilor de vamuire,
realizate de catre birourile si punctele vamale, asigurand aplicarea uniforma a
reglementarilor vamale.
Art. 19
Birourile si punctele vamale sunt unitati operative care efectueaza
operatiunile de vamuire a bunurilor si supravegherea vamala in cazurile si in
conditiile prevazute de reglementarile vamale.
Art. 20
Autoritatea vamala comunica, la cererea ministerelor si a altor institutii
centrale, precum si a Bancii Nationale a Romaniei, date privind operatiunile
vamale necesare activitatii acestora.
Sectiunea a IV-a
Personalul vamal
Art. 21
(1) Personalul vamal cuprinde salariati incadrati in sistemul institutional
al autoritatii vamale.
(2) Functiile specifice ale personalului vamal sunt stabilite prin hotarare
a Guvernului.
Art. 22
Conditiile de incadrare, de promovare, de desfacere a contractului
individual de munca, precum si alte norme specifice in executarea contractului
individual de munca se stabilesc in statutul personalului vamal.
Art. 23
Personalul vamal poarta, in timpul serviciului, uniforma, insemne, ecusoane
distincte si, dupa caz, echipament de protectie, care se atribuie gratuit.
Modelul si durata de intrebuintare a acestora se vor stabili prin statutul
personalului vamal.
Art. 24
(1) Agentii vamali isi exercita atributiile in cadrul operatiunilor de
vamuire si supraveghere vamala numai pe baza legitimatiilor de serviciu, in
care sunt inscrise competentele conferite prin normele legale.
(2) Organele de politie sunt obligate sa acorde, la cerere, sprijin
autoritatilor vamale in exercitarea atributiilor care le revin.
Art. 25
Agentii vamali, in exercitarea atributiilor de serviciu, beneficiaza de
ocrotirea speciala prevazuta de lege pentru ofiterii de politie.
Art. 26
Personalul vamal care are dreptul de a purta si de a face uz de arma va fi
stabilit de directorul general al Directiei Generale a Vamilor, cu aprobarea
ministrului finantelor.
Art. 27
Personalul vamal, indiferent de functia detinuta, este obligat sa pastreze
confidentialitatea datelor si a operatiunilor efectuate.
Art. 28
Personalul vamal este obligat sa fie loial institutiei, sa aiba o atitudine
corecta si integra, actionand cu competenta si fermitate pentru prevenirea,
combaterea si sanctionarea incalcarilor aduse reglementarilor vamale.
Art. 29
La angajarea in serviciu, personalul vamal depune urmatorul juramant:
"Jur sa respect Constitutia si legile tarii, sa indeplinesc cu
devotament atributiile de serviciu si sa aplic ferm si impartial reglementarile
vamale."
Art. 30
Directia Generala a Vamilor va organiza cursuri de initiere in vederea
angajarii personalului vamal, precum si cursuri de specializare si
perfectionare pentru personalul vamal incadrat.
CAP. 3
Relatii si informatii privind reglementarile vamale
Art. 31
(1) Persoanele interesate au dreptul sa solicite, in scris, autoritatii
vamale, relatii si informatii privind aplicarea reglementarilor vamale,
justificand interesul obtinerii acestora prin precizarea operatiunii de comert
exterior ce urmeaza a fi realizata.
(2) La cerere se anexeaza, daca este cazul, documentatia cuprinzand
principalele caracteristici tehnice si comerciale ale bunurilor care fac
obiectul tranzactiei, precum si analizele de laborator.
(3) Autoritatea vamala va da relatiile si informatiile cerute, in cel mai
scurt termen, dar nu mai mult de 10 zile.
Art. 32
(1) Informatia scrisa privind aplicarea tarifului vamal obliga autoritatea
vamala numai in privinta clasificarii tarifare, daca formalitatile vamale sunt
indeplinite ulterior datei la care s-a comunicat informatia, iar marfurile sunt
identice cu cele mentionate in informatie. Autoritatea vamala elibereaza
raspunsul scris, fara plata.
Informatia data va cuprinde temeiul legal si este valabila atat timp cat
reglementarea vamala invocata este in vigoare.
(2) In cazurile cand informatia furnizata este eronata, autoritatea vamala
este obligata ca, de indata, sa o revoce sau sa o modifice, comunicand aceasta
solicitantului.
CAP. 4
Principii de baza pentru aplicarea reglementarilor vamale
Art. 33
Bunurile se introduc sau se scot din tara numai prin birourile vamale.
Aceste marfuri sunt supuse operatiunii de vamuire si raman sub supraveghere
vamala pana la acordarea liberului de vama.
Art. 34
(1) Bunurile intrate in tara se inscriu, in ordinea sosirii la frontiera,
in registrul de evidenta, pe baza documentelor de transport si a celor
comerciale.
(2) In lipsa documentelor de insotire, inscrierea marfurilor se face pe
baza constatarilor autoritatii vamale sau a altor documente prezentate
organelor vamale de catre cei interesati, din care sa rezulte marfurile care
urmeaza sa fie supuse vamuirii.
Art. 35
(1) Marfurile si bunurile inregistrate, dupa intrarea in tara, sunt
indrumate astfel:
a) catre biroul vamal stabilit de autoritatea vamala sau in alt loc
desemnat de aceasta;
b) spre o zona libera, cand marfurile sunt destinate acesteia.
(2) In caz de forta majora sau de caz fortuit, la schimbarea destinatiei
stabilite potrivit alin. (1), transportatorul este obligat sa sesizeze imediat
autoritatea vamala, informand totodata despre eventualele pierderi partiale sau
totale ale marfurilor.
(3) Cand o nava sau o aeronava aflata in situatia prevazuta la alin. (1)
este obligata, din motive de forta majora sau de caz fortuit, sa faca o escala
sau sa stationeze temporar pe teritoriul Romaniei, transportatorul este obligat
sa informeze fara intarziere autoritatea vamala asupra situatiei intervenite,
aceasta stabilind masurile de supraveghere a navei sau a aeronavei, precum si a
bunurilor transportate de acestea.
Art. 36
Prevederile art. 35 nu se aplica bunurilor apartinand persoanelor fizice,
precum si marfurilor aflate la bordul navelor sau al aeronavelor care
traverseaza marea teritoriala si apele teritoriale sau spatiul aerian al
Romaniei, fara a avea ca destinatie un port sau un aeroport romanesc.
CAP. 5
Etape ale operatiunii de vamuire
Sectiunea I
Operatiuni prealabile vamuirii
Art. 37
Marfurile sosite la vama de destinatie sau la locul stabilit de autoritatea
vamala, potrivit art. 35 alin. (1) lit. a), se prezinta autoritatii vamale de
catre transportator sau de catre titularul operatiunii comerciale ori de catre
reprezentantul acestuia.
Art. 38
(1) Marfurile prezentate biroului sau punctului vamal se afla sub
supraveghere vamala pana la stabilirea regimului vamal si intra in depozit
necesar cu caracter temporar.
(2) Autoritatea vamala poate cere depozitarului sa constituie o garantie
care sa asigure plata drepturilor de import.
Art. 39
Marfurile aflate in depozit necesar cu caracter temporar pot fi manipulate
numai in scopul conservarii lor in starea initiala, fara sa se modifice caracteristicile
sau aspectele tehnice si comerciale.
Art. 40
In cazurile in care, conform legii, autoritatile competente hotarasc
distrugerea marfurilor aflate in depozit necesar cu caracter temporar, aceasta
operatiune se va efectua pe cheltuiala titularului operatiunii comerciale, sub
supravegherea autoritatii vamale.
Art. 41
Marfurile intra in depozitul necesar cu caracter temporar, pe baza unei
declaratii sumare.
Art. 42
Declaratia sumara se completeaza de catre depozitar pe formulare-tip si se
depune la autoritatea vamala care o inregistreaza in registrul de evidenta.
Art. 43
Prevederile art. 41 si 42 nu se aplica bunurilor apartinand calatorilor,
precum si celor expediate prin colete postale.
Art. 44
(1) Marfurile care au facut obiectul declaratiei sumare pot fi transferate
numai in cazurile si in locurile stabilite de autoritatea vamala.
(2) In caz fortuit sau de forta majora, care impune de indata transferul,
in total sau in parte, al marfii, operatiunea se poate face cu instiintarea
ulterioara, in aceeasi zi, a autoritatii vamale.
Art. 45
Autoritatea vamala poate, oricand si in orice imprejurare, sa efectueze
controlul marfurilor sau al mijloacelor de transport, cerand descarcarea si
dezambalarea marfurilor.
Art. 46
Titularul operatiunii comerciale sau reprezentantul acestuia este obligat
ca, in termen de 30 de zile de la depunerea declaratiei sumare, sa solicite
autoritatii vamale plasarea marfurilor sub un regim vamal.
Sectiunea a II-a
Stabilirea regimului vamal al marfurilor
Art. 47
(1) La introducerea sau la scoaterea din tara a marfurilor prezentate la
vama, autoritatea vamala stabileste un regim vamal.
(2) Regimul vamal cuprinde totalitatea normelor ce se aplica in cadrul
procedurii de vamuire, in functie de scopul operatiunii comerciale si de
destinatia marfii.
Art. 48
(1) Regimurile vamale sunt definitive sau suspensive.
(2) Din categoria regimurilor vamale definitive fac parte:
a) importul, care consta in introducerea marfurilor in circuitul economic;
b) exportul, care consta in scoaterea marfurilor din tara;
c) introducerea si scoaterea din tara de bunuri apartinand calatorilor sau
altor persoane fizice, necomercianti.
(3) Regimurile vamale suspensive sunt urmatoarele:
a) tranzitul marfurilor;
b) antrepozitul marfurilor;
c) perfectionarea activa a marfurilor;
d) transformarea sub control vamal a marfurilor;
e) admiterea temporara a marfurilor;
f) perfectionarea pasiva a marfurilor.
Art. 49
In functie de felul marfurilor si de regimul vamal care poate fi utilizat,
Directia Generala a Vamilor poate decide ca numai unele birouri vamale sa fie
competente sa procedeze la efectuarea vamuirii. Decizia Directiei Generale a
Vamilor se publica in Monitorul Oficial al Romaniei.
Sectiunea a III-a
Dispozitii comune privind regimurile vamale
Art. 50
(1) Marfurile destinate a fi plasate sub un regim vamal fac obiectul unei
declaratii vamale corespunzatoare acelui regim.
(2) Declaratia vamala se completeaza si se semneaza, pe formulare tipizate,
de catre titularul operatiunii sau de catre reprezentantul sau, in forma scrisa
sau utilizand un procedeu informatic agreat de autoritatea vamala.
(3) Declaratia vamala se depune la biroul sau punctul vamal impreuna cu
documentele prevazute de reglementarile vamale, in vederea acceptarii regimului
vamal solicitat.
Art. 51
(1) Declaratia vamala este acceptata de autoritatea vamala numai daca sunt
indeplinite conditiile prevazute la art. 50 si se inregistreaza in registrul de
evidenta.
(2) Data declaratiei vamale acceptate este data inregistrarii ei si
determina stabilirea si aplicarea regimului vamal.
Art. 52
Autoritatea vamala poate aproba titularului operatiunii sau
reprezentantului acestuia, la cerere, sa efectueze, inainte de depunerea
declaratiei vamale, verificarea felului si a cantitatii marfii si sa preleveze
probe, in vederea intocmirii si depunerii corecte a declaratiei vamale.
Art. 53
Declarantul are dreptul sa rectifice sau sa retraga declaratia vamala
depusa si acceptata de autoritatea vamala numai pana in momentul inceperii
controlului fizic al marfurilor.
Art. 54
Rectificarea sau retragerea declaratiei vamale se poate face si ulterior
inceperii controlului fizic al marfurilor, din initiativa si pe raspunderea
declarantului, daca acesta, in conformitate cu prevederile art. 52, a cerut
verificarea felului si a cantitatii marfurilor, iar cererea a fost refuzata,
sau daca detine acte constatatoare, intocmite de organismele neutre prevazute
de lege.
Art. 55
(1) Dupa acceptarea declaratiei vamale, autoritatea vamala procedeaza la
controlul documentar al acesteia si al documentelor insotitoare si poate cere
declarantului sa prezinte si alte documente necesare verificarii exactitatii
elementelor inscrise in declaratie.
(2) Autoritatea vamala poate proceda la controlul fizic al marfurilor,
total sau partial, precum si, daca este cazul, la prelevarea de probe pentru
expertize sau analize de laborator.
Art. 56
(1) Transportul marfurilor la locul controlului fizic si manipularea
acestora sunt efectuate de declarant pe riscul si pe cheltuiala sa.
(2) Declarantul are dreptul sa asiste la controlul fizic al marfurilor si
la prelevarea probelor. La cererea autoritatilor vamale, declarantul este
obligat sa prezinte marfurile pentru control, sa le manipuleze si sa le
dezambaleze, sa le reambaleze, precum si sa asigure conditii pentru prelevarea
probelor.
(3) Cheltuielile privind expertizele si analizele de laborator justificate,
precum si costul probelor prelevate se suporta de catre declarantul vamal.
Art. 57
Daca controlul fizic al marfurilor se executa partial, rezultatele acestuia
pot fi luate in considerare pentru intreaga partida de marfa inscrisa in
declaratia vamala. Declarantul vamal are dreptul sa ceara efectuarea
controlului total al marfurilor, cand considera ca rezultatul controlului
partial nu este concludent.
Art. 58
(1) Autoritatea vamala poate lua masuri de marcare sau de sigilare a
marfurilor, precum si a compartimentelor din mijloacele de transport in care se
afla marfurile.
(2) Marcajele sau sigiliile nu pot fi inlaturate decat de autoritatea
vamala sau cu permisiunea acesteia, cu exceptia cazului fortuit sau de forta
majora, cand operatiunea este necesara pentru a salva integritatea marfurilor
sau a mijloacelor de transport. In aceasta situatie, autoritatea vamala va fi
instiintata in aceeasi zi, justificandu-se, prin orice mijloc de proba, masura
luata.
Art. 59
(1) Autoritatea vamala acorda liberul de vama dupa efectuarea vamuirii, dar
poate dispune eliberarea marfii si dupa depunerea documentelor de plata.
(2) Cand regimul vamal prevede plata unor drepturi de import ori depunerea
unei garantii, liberul de vama se acorda numai dupa indeplinirea acestor
obligatii, in conditiile si modalitatile prevazute in prezentul cod.
Art. 60
Autoritatea vamala poate utiliza o procedura simplificata pentru
prezentarea si declararea marfurilor, in cazurile si in conditiile stabilite in
regulamentul vamal.
Art. 61
(1) Autoritatea vamala are dreptul ca, intr-o perioada de 5 ani de la
acordarea liberului de vama, sa efectueze controlul vamal ulterior al
operatiunilor.
(2) In cadrul controlului vamal ulterior, autoritatea vamala verifica orice
documente, registre si evidente referitoare la marfurile vamuite. Controlul se
poate face la oricare persoana care se afla in posesia acestor acte sau detine
informatii in legatura cu acestea. De asemenea, poate fi facut si controlul
fizic al marfurilor, daca acestea mai exista.
(3) Cand controlul vamal ulterior constata ca s-au incalcat reglementarile
vamale aplicate, datorita unor date cuprinse in declaratia vamala, autoritatea
vamala, dupa determinarea taxelor vamale cuvenite, ia masuri de incasare,
respectiv de restituire a acestora. Diferentele in minus se comunica
titularului operatiunii comerciale si urmeaza a fi achitate in termen de 7 zile
de la data comunicarii. Neplata diferentei datorate de titularul operatiunii
comerciale in acest termen atrage suportarea de majorari de intarziere aferente
acestei diferente, in cuantumul stabilit prin lege, precum si interzicerea
efectuarii altor operatiuni de vamuire, pana la achitarea datoriei vamale.
(4) Diferentele in plus se restituie titularului in termen de 30 de zile de
la data constatarii.
(5) Diferentele in plus sau in minus privind alte drepturi de import se
solutioneaza potrivit normelor care reglementeaza aceste drepturi.
(6) Cand incalcarea reglementarilor vamale constituie, dupa caz,
contraventie sau infractiune, autoritatea vamala este obligata sa aplice
sanctiunile contraventionale sau sa sesizeze organele de urmarire penala.
(7) Declaratia vamala in detaliu si actele constatatoare incheiate de
autoritatea vamala constituie titlu executoriu pentru urmarirea si incasarea
drepturilor de import si export.
Sectiunea a IV-a
Comisionari in vama
Art. 62
(1) Operatiunile de prezentare a marfii, depunerea declaratiei vamale -
sumara si in detaliu -, precum si pastrarea si manipularea marfurilor in
depozit pot fi efectuate, cu autorizarea Directiei Generale a Vamilor, si de
persoanele juridice romane care au calitatea de comisionar in vama.
(2) Comisionarii in vama pot avea in obiectul lor de activitate si
operatiuni de expeditii si transport international de marfuri supuse vamuirii.
Art. 63
Conditiile de autorizare si de functionare se stabilesc prin regulamentul
vamal.
CAP. 6
Regimurile vamale definitive
Sectiunea I
Importul
Art. 64
(1) Importul consta in intrarea in tara a marfurilor straine si
introducerea acestora in circuitul economic.
(2) La importul marfurilor, autoritatea vamala realizeaza procedura de
vamuire si de incasare a datoriei vamale aferente drepturilor de import,
aplicand si masurile de politica comerciala.
Art. 65
Taxele vamale de import se determina pe baza Tarifului vamal de import al
Romaniei, care se aproba prin lege.
Art. 66
(1) Tariful vamal de import al Romaniei se elaboreaza pe baza nomenclaturii
combinate a marfurilor.
(2) Taxa vamala este exprimata in procente si se aplica la valoarea in vama
a marfurilor, exprimata in lei.
Art. 67
(1) Taxele vamale aplicabile sunt cele prevazute la data inregistrarii
declaratiei vamale de import.
(2) In situatia in care, ulterior inregistrarii, in timpul efectuarii
procedurii de vamuire, pana la acordarea liberului de vama, intervin taxe
vamale preferentiale, titularul operatiunii comerciale sau reprezentantul
acestuia va solicita autoritatii vamale aplicarea taxei vamale corespunzatoare
regimului preferential.
Art. 68
(1) Unele categorii de marfuri pot beneficia de un tratament tarifar
favorabil, in functie de felul marfii sau de destinatia lor specifica, potrivit
reglementarilor vamale sau acordurilor si conventiilor internationale la care
Romania este parte.
(2) Prin tratament tarifar favorabil se intelege o reducere sau o exceptare
de drepturi vamale, care poate fi aplicata si in cadrul unui contingent
tarifar.
Art. 69
Prin lege se stabilesc cazurile in care, din motive si imprejurari
speciale, se acorda scutiri de drepturi la importul de marfuri.
Art. 70
(1) Guvernul, in cazuri temeinic justificate, la propunerea Ministerului
Finantelor si a Ministerului Industriei si Comertului, poate aproba, cu
caracter temporar, exceptari sau reduceri de taxe vamale pentru unele categorii
de marfuri.
(2) Exceptarile si reducerile de taxe vamale, aprobate potrivit alin. (1),
se stabilesc in mod nediscriminatoriu fata de importatori sau de beneficiari,
indicandu-se in mod expres codul tarifar al marfurilor.
Art. 71
Importatorii sau beneficiarii importului de marfuri destinate unei anumite utilizari,
in cazul in care, ulterior declaratiei vamale, schimba utilizarea marfii, sunt
obligati sa instiinteze inainte autoritatea vamala, care va aplica regimul
tarifar vamal corespunzator noii utilizari.
Art. 72
Regulile generale si notele explicative de interpretare a nomenclaturii
marfurilor prevazute in Tariful vamal de import al Romaniei sunt cele din
Conventia internationala a Sistemului armonizat de descriere si codificare a
marfurilor, incheiata la Bruxelles la 14 iunie 1983, la care Romania este
parte.
Art. 73
Directia Generala a Vamilor, tinand seama de practica internationala in
materie, stabileste regulile specifice aplicabile clasificarii marfurilor
prevazute in nomenclatura combinata.
Art. 74
(1) In vederea aplicarii corecte a tarifului vamal, autoritatea vamala
constata originea marfurilor importate, pe baza urmatoarelor criterii:
a) marfuri produse in intregime intr-o tara;
b) marfuri obtinute printr-o prelucrare sau transformare substantiala
intr-o tara.
(2) Aplicarea criteriilor se face pe baza regulilor de origine prevazute de
reglementarile vamale sau de acordurile ori de conventiile internationale la
care Romania este parte.
Art. 75
In aplicarea regimului tarifar preferential, regulile si formalitatile
necesare pentru determinarea originii marfurilor sunt cele stabilite in
acordurile si conventiile internationale la care Romania este parte.
Art. 76
Valoarea in vama reprezinta acea valoare care constituie baza de calcul al
taxelor vamale prevazute in Tariful vamal de import al Romaniei.
Art. 77
(1) Procedura de determinare a valorii in vama este cea prevazuta in
Acordul privind aplicarea articolului VII al Acordului general pentru tarife si
comert (G.A.T.T.), incheiat la Geneva la 1 noiembrie 1979, la care Romania este
parte.
(2) La valoarea in vama, in masura in care au fost efectuate, dar nu au
fost cuprinse in pret, se includ:
a) cheltuielile de transport al marfurilor importate pana la frontiera
romana;
b) cheltuielile de incarcare, de descarcare si de manipulare, conexe
transportului, ale marfurilor din import aferente parcursului extern;
c) costul asigurarii pe parcursul extern.
(3) Transformarea in lei a valorii in vama se face la cursul de schimb
stabilit si comunicat de Banca Nationala a Romaniei. Acest curs de schimb se
utilizeaza pe toata durata saptamanii urmatoare, pentru declaratiile vamale
inregistrate in cursul acelei saptamani.
(4) Atunci cand determinarea definitiva a valorii in vama nu se poate
efectua imediat, importatorul are dreptul de a ridica marfurile din vama, la
cerere, cu conditia sa constituie o garantie baneasca sau bancara, acceptata de
autoritatea vamala.
(5) In cazul in care, in termen de 30 de zile de la ridicarea marfii, importatorul
nu prezinta documente concludente privind determinarea valorii in vama,
autoritatea vamala procedeaza la executarea garantiei, operatiunea de vamuire
fiind considerata incheiata.
Art. 78
(1) Valoarea in vama se determina si se declara de catre importator, care
este obligat sa depuna la biroul vamal o declaratie pentru valoarea in vama,
insotita de facturi sau de alte documente de plata a marfii si a cheltuielilor
pe parcurs extern, aferente acesteia.
(2) Declaratia de valoare in vama poate fi depusa si prin reprezentant, in
acest caz raspunderea fiind solidara.
Art. 79
(1) In cazul in care nu s-a aplicat un tratament tarifar preferential,
deoarece importatorul nu a prezentat certificatul de origine a marfurilor,
titularul operatiunii are dreptul sa solicite restituirea taxelor incasate in
plus.
(2) Cererea de restituire este acceptata, daca a fost depusa in termenul de
valabilitate a certificatului de origine prevazut in acordurile internationale
prin care s-a stabilit regimul tarifar preferential la care Romania este parte.
(3) Certificatele de origine a marfurilor, care sunt prezentate autoritatii
vamale dupa expirarea termenului la care face trimitere alin. (2), pot fi
acceptate, daca titularul operatiunii dovedeste ca nerespectarea termenului
este datorata unor circumstante exceptionale.
(4) Autoritatea vamala poate accepta certificatele de origine a marfurilor,
daca termenul de prescriptie a datoriilor statului nu a fost implinit, iar
marfurile respective au fost prezentate autoritatii vamale si au facut obiectul
unei declaratii vamale inainte de expirarea termenului prevazut la alin. (2).
Art. 80
Sunt exceptate de la plata taxelor vamale de import:
a) produsele de pescuit maritim si oceanic si alte produse extrase din
marea teritoriala a unei terte tari de navele inmatriculate in Romania si care
navigheaza sub pavilion roman;
b) bunurile obtinute din produsele prevazute la lit. a) la bordul unei
nave-fabrica ce indeplineste conditiile de inmatriculare in Romania si de
navigatie sub pavilion roman.
Sectiunea a II-a
Exportul
Art. 81
(1) Regimul de export consta in scoaterea definitiva a marfurilor romanesti
de pe teritoriul Romaniei.
(2) Sunt admise la export marfurile produse in tara, precum si cele
importate anterior, cu exceptia marfurilor care sunt supuse unor masuri de
prohibitie sau de restrictie in cadrul politicii comerciale.
(3) Regulile de clasificare tarifara prevazute la importul de marfuri se
aplica si la export.
Art. 82
Exportatorul de marfuri scoase definitiv sau temporar din tara este obligat
sa depuna o declaratie vamala de export la biroul vamal in raza caruia se afla
sediul exportatorului sau la locul unde marfurile sunt ambalate ori incarcate
pentru a fi exportate. In cazuri temeinic justificate, declaratia vamala poate
fi depusa si la un birou vamal de frontiera.
Art. 83
La exportul de marfuri nu se incaseaza taxe vamale.
Art. 84
Liberul de vama la export se acorda cu conditia ca marfurile in cauza sa
paraseasca teritoriul Romaniei in aceeasi stare in care acestea se aflau in
momentul inregistrarii declaratiei vamale de export.
Art. 85
(1) Marfurile romanesti, precum si cele straine care au fost indigenate pot
fi exportate temporar, in situatia in care urmeaza a fi reintroduse in tara,
fara a fi suferit o modificare, cu exceptia uzurii lor normale.
(2) Autoritatea vamala fixeaza un termen in cadrul caruia marfurile trebuie
sa fie reintroduse sau sa primeasca o alta destinatie vamala. Termenul aprobat
trebuie sa permita ca scopul utilizarii sa fie realizat.
(3) Autoritatea vamala, cu acordul titularului regimului de export, poate
scurta sau, in cazuri exceptionale, temeinic justificate, poate prelungi
termenul initial.
Sectiunea a III-a
Prohibitii si restrictii la import si la export
Art. 86
(1) Sunt considerate prohibite toate marfurile al caror import sau export
este, potrivit reglementarilor legale, interzis cu orice titlu.
(2) Sunt considerate ca restrictionate marfurile al caror import sau export
este supus unor conditii sau indeplinirii unor formalitati speciale.
(3) Atunci cand importul sau exportul nu este permis decat cu prezentarea
unei autorizatii speciale sau a unei licente, marfurile sunt prohibite, daca nu
sunt insotite de un astfel de titlu sau daca acesta nu este valabil.
(4) Prevederile alin. (1)-(3) se aplica in mod corespunzator si regimurilor
vamale suspensive.
Art. 87
Licentele de import sau de export sunt nominale, transmiterea lor cu orice
titlu atragand nulitatea lor absoluta.
Sectiunea a IV-a
Regimul vamal aplicabil calatorilor si altor persoane fizice
Art. 88
Calatorii si alte persoane fizice cu domiciliul in tara sau in strainatate
pot introduce si scoate din tara bunurile aflate in bagajele personale ori care
ii insotesc, fara a fi supusi taxelor vamale, in conditiile si in limitele
stabilite prin hotarare a Guvernului. Aceasta hotarare va tine seama de
acordurile si de conventiile internationale la care Romania este parte.
Art. 89
Prevederile art. 88 se aplica si coletelor primite sau trimise persoanelor
fizice.
Art. 90
(1) Pentru bunurile care nu se incadreaza in limitele cantitative si
valorice prevazute in hotararea Guvernului se aplica, la import, tariful vamal
de import, iar la export, o taxa vamala unica de 20% aplicata la valoarea in
vama.
(2) Guvernul, la propunerea Ministerului Finantelor si a Ministerului
Industriei si Comertului, poate aproba reduceri sau exceptari de la taxele
vamale prevazute la alin. (1).
(3) Prin hotarare a Guvernului, prevazuta la art. 88, se vor stabili si
normele privind determinarea valorii in vama a bunurilor introduse sau scoase
din tara de catre persoanele fizice aflate in situatia mentionata la alin. (1).
CAP. 7
Regimurile vamale suspensive
Sectiunea I
Dispozitii comune
Art. 91
Regimurile vamale suspensive sunt operatiuni cu titlu temporar, care au
drept efect suspendarea platii taxelor vamale.
Art. 92
(1) Regimul vamal suspensiv se solicita in scris de catre titularul
operatiunii comerciale. Autoritatea vamala aproba cererea numai in cazul in
care poate asigura supravegherea si controlul regimului vamal suspensiv.
Cheltuielile suplimentare ocazionate de acordarea regimului vamal suspensiv vor
fi suportate de titularul operatiunii.
(2) Prin aprobarea emisa se fixeaza termenul pentru incheierea regimului
vamal suspensiv.
(3) Prelungirea termenului pentru incheierea regimului vamal suspensiv se face
la cererea expresa si justificata a titularului operatiunii, cu aprobarea
autoritatii vamale.
Art. 93
Titularul aprobarii este obligat sa informeze de indata autoritatea vamala
asupra oricaror modificari care influenteaza derularea operatiunii sub regimul
vamal aprobat.
Art. 94
Autoritatea vamala cere constituirea unei garantii care sa asigure
incasarea drepturilor de import ce ar putea fi datorate.
Art. 95
(1) Regimul vamal suspensiv aprobat se incheie atunci cand marfurile primesc
un alt regim vamal.
(2) Autoritatea vamala poate dispune, din oficiu, incheierea regimului
vamal suspensiv atunci cand titularul nu finalizeaza operatiunile acestui regim
in termenul aprobat.
(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) se aplica si in cazul produselor
compensatoare sau transformate, obtinute in cadrul regimurilor de perfectionare
activa sau pasiva si de transformare sub control vamal.
Art. 96
Titularul regimului vamal suspensiv poate cesiona, cu acceptul
proprietarului marfurilor si cu acordul autoritatii vamale, drepturile si
obligatiile aferente regimului vamal respectiv.
Sectiunea a II-a
Tranzitul vamal
Art. 97
(1) Tranzitul vamal consta in transportul marfurilor straine de la un birou
vamal la alt birou vamal, fara ca acestea sa fie supuse drepturilor de import
sau masurilor de politica comerciala.
(2) Marfurile vamuite la un birou vamal de interior, in vederea exportului,
sunt in tranzit pana la biroul vamal de frontiera.
Art. 98
(1) Regimul de tranzit vamal se incheie atunci cand marfurile si
documentele corespunzatoare sunt prezentate la biroul vamal de destinatie.
(2) In cazul in care acesta este un birou vamal de interior, la cererea
declarantului vamal, marfurile primesc o alta destinatie vamala.
Art. 99
Titularul regimului de tranzit este obligat sa prezinte biroului vamal de
destinatie marfurile in stare intacta, cu masurile de marcare si sigilare
aplicate potrivit art. 58, in termenul stabilit de autoritatea vamala.
Art. 100
In cazul in care exista documentele intocmite potrivit conventiilor si
intelegerilor internationale la care Romania este parte, autoritatea vamala le
accepta fara sa mai emita documente interne.
Sectiunea a III-a
Antrepozitul vamal
Art. 101
(1) Prin antrepozit vamal se intelege locul aprobat de autoritatea vamala,
aflat sub controlul acesteia, in care marfurile pot fi depozitate. In aprobarea
data de autoritatea vamala se stabileste si termenul in cadrul caruia titularul
de antrepozit este obligat sa solicite acordarea unui nou regim vamal.
(2) In antrepozitul vamal se permite intrarea marfurilor straine, inainte
ca ele sa fie supuse obligatiei de plata a datoriei vamale sau unor masuri de
politica comerciala, precum si a marfurilor romanesti vamuite, care sunt
depozitate pana la expedierea lor in strainatate.
Art. 102
(1) Antrepozitul vamal poate fi public sau privat.
(2) Antrepozitul public este destinat depozitarii de marfuri de catre orice
persoana.
(3) Antrepozitarul este titularul declaratiei vamale prin care marfurile
sunt plasate in regimul de antrepozit vamal.
(4) Antrepozitul privat este destinat depozitarii marfurilor de catre cel
caruia ii apartine depozitul.
Art. 103
(1) Antrepozitele vamale pot fi infiintate numai de persoane juridice
romane, pe baza aprobarii date de autoritatea vamala.
(2) Autoritatea vamala stabileste, prin aprobare, si conditiile de
organizare si de functionare a antrepozitului vamal autorizat.
Art. 104
Detinatorul antrepozitului vamal este administratorul si gestionarul
marfurilor depozitate in acesta si are, fata de autoritatea vamala, urmatoarele
obligatii:
a) sa indeplineasca conditiile de organizare si de functionare a
antrepozitului vamal, stabilite in aprobare;
b) sa asigure supravegherea marfurilor, astfel incat sa nu fie posibila
sustragerea acestora de sub controlul vamal;
c) sa respecte normele privind conservarea marfurilor depozitate.
Art. 105
Autoritatea vamala poate cere detinatorului de antrepozit sa constituie o
garantie care sa asigure plata drepturilor de import pentru marfurile
nevamuite, aflate in antrepozit.
Art. 106
(1) Detinatorii de antrepozite si antrepozitarii sunt obligati sa tina o
evidenta operativa, in forma stabilita de autoritatea vamala, a marfurilor
aflate in antrepozit.
(2) Inscrierea in evidenta operativa se face imediat ce marfurile au fost
introduse in depozit.
Art. 107
In antrepozitele vamale pot fi depozitate si marfuri care sunt supuse operatiunilor
specifice regimului de perfectionare activa sau de transformare sub control
vamal. Aceste marfuri fac obiectul regimurilor vamale corespunzatoare si nu al
regimului de antrepozit vamal.
Art. 108
(1) In perioada de antrepozit vamal nu pot fi efectuate alte operatiuni
decat cele de ambalare, de marcare sau de testare in vederea pregatirii pentru
vanzare, care, in prealabil, au fost aprobate de autoritatea vamala.
(2) In vederea efectuarii operatiunilor mentionate la alin. (1), marfurile
pot fi scoase temporar din antrepozitul vamal.
Art. 109
Autoritatea vamala poate permite ca marfurile aflate intr-un antrepozit
vamal sa fie transferate in alt antrepozit vamal.
Art. 110
Pentru marfurile scoase din antrepozitul vamal si vamuite la import,
cheltuielile de antrepozitare, inclusiv cele de conservare, nu se adauga la
valoarea in vama.
Sectiunea a IV-a
Perfectionarea activa
Art. 111
(1) Regimul de perfectionare activa consta in supunerea, pe teritoriul
Romaniei, la una sau mai multe operatiuni de transformare sau prelucrare a:
a) marfurilor straine destinate a fi reexportate in afara teritoriului
vamal al Romaniei, sub forma de produse compensatoare, fara a face obiectul
incasarii drepturilor de import sau al masurilor de politica comerciala;
b) marfurilor importate, introduse in circuitul economic, daca ele sunt
exportate in afara teritoriului Romaniei sub forma de produse compensatoare.
(2) Regimul de perfectionare activa prevazut la alin. (1) lit. b) se
efectueaza cu incasarea drepturilor de import si restituirea acestora la
efectuarea exportului.
Art. 112
In regimul de perfectionare activa se pot face urmatoarele operatiuni:
a) prelucrarea marfurilor, inclusiv montajul, asamblarea si adaptarea lor
la alte marfuri;
b) transformarea marfurilor;
c) repararea marfurilor, inclusiv remontarea in forma initiala;
d) utilizarea unor marfuri, care, desi nu se regasesc in produsele
compensatoare, permit sau faciliteaza obtinerea acestor produse, chiar daca ele
dispar total sau partial in timpul folosirii lor.
Art. 113
(1) Produsele compensatoare sunt rezultatul obtinut in urma procesului de
perfectionare.
(2) Marfurile echivalente sunt marfurile romanesti utilizate in locul
marfurilor de import pentru fabricarea produselor compensatoare.
(3) Rata de randament reprezinta cantitatea sau procentajul de produse
compensatoare obtinute in urma procesului de perfectionare activa a unor
cantitati determinate de marfuri importate.
Sectiunea a V-a
Transformarea sub control vamal
Art. 114
Regimul de transformare sub control vamal permite folosirea, pe teritoriul
Romaniei, fara plata drepturilor de import si fara aplicarea de masuri de
politica comerciala, de marfuri straine pentru a fi supuse unor operatiuni care
le transforma felul sau starea initiala. Produsele rezultate, numite produse
transformate, se introduc in circuitul economic, cu plata drepturilor de
import.
Art. 115
Aprobarea de transformare sub control vamal se acorda de autoritatile
vamale, la cererea persoanei care efectueaza operatiunea.
Art. 116
(1) Pentru marfurile netransformate sau aflate intr-un stadiu intermediar
de transformare, care se importa, elementele de taxare sunt cele in vigoare in
momentul inregistrarii declaratiei vamale.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica si in cazul in care termenul de
incheiere a operatiunii de transformare a marfurilor, stabilit in aprobare, nu
este respectat.
Art. 117
(1) Drepturile de import la care sunt supuse produsele transformate se
calculeaza potrivit unui tratament tarifar preferential, nu numai atunci cand
acesta este prevazut in momentul importului, ci si daca acesta era prevazut
pentru marfurile care urmau a fi transformate la data inregistrarii declaratiei
vamale de plasare sub regimul vamal.
(2) Tratamentul preferential la care se face referire in alin. (1) se
aplica si in cazul in care acesta este prevazut pentru produse identice cu
produsele transformate.
(3) Prevederile alin. (1) se aplica si in cazul contingentelor tarifare si
al plafoanelor tarifare, dar numai daca acestea sunt prevazute pentru produsele
transformate, nu si pentru produsele identice cu acestea.
Art. 118
Lista marfurilor care pot fi plasate in regim de transformare sub control
vamal este stabilita prin hotarare a Guvernului.
Sectiunea a VI-a
Admiterea temporara
Art. 119
Regimul de admitere temporara permite utilizarea pe teritoriul Romaniei, cu
exonerare totala sau partiala de drepturi de import si fara aplicarea masurilor
de politica comerciala, a marfurilor straine destinate a fi reexportate in
aceeasi stare, cu exceptia uzurii lor normale.
Art. 120
(1) Autoritatea vamala fixeaza un termen in cadrul caruia marfurile trebuie
sa fie reexportate sau sa primeasca o noua destinatie vamala. Termenul aprobat
trebuie sa permita ca scopul utilizarii sa poata fi realizat.
(2) Autoritatea vamala, cu acordul titularului regimului de admitere
temporara, poate scurta sau, in cazuri exceptionale, temeinic justificate,
poate prelungi termenul initial.
Art. 121
(1) In cazul marfurilor plasate sub regim de admitere temporara cu
exonerare partiala de taxe vamale, cuantumul taxelor vamale se incaseaza in
proportie de 3% din suma care se datora, daca marfurile ar fi fost importate.
Cuantumul se calculeaza pentru fiecare luna sau fractiune de luna a duratei in
care marfurile se afla sub regim de admitere temporara, fara a putea depasi
cuantumul datorat in cazul in care aceleasi marfuri ar fi fost importate.
(2) In cazul in care titularul regimului de admitere temporara cesioneaza
operatiunea, fiecare titular achita drepturile de import aferente perioadei de
utilizare a bunului. Cand, in cazul aceleiasi luni, utilizarea s-a facut de
catre ambii titulari, drepturile de import se achita de catre cedent.
Art. 122
(1) In cazul in care marfurile aflate in regim de admitere temporara cu
exonerare totala de drepturi de import sunt importate, elementele de taxare
sunt cele in vigoare la data inregistrarii declaratiei vamale de import.
(2) Pentru marfurile plasate in regim de admitere temporara cu exonerare
partiala de drepturi de import si care, ulterior, se importa, cuantumul consta
in diferenta dintre sumele incasate potrivit art. 121 si sumele calculate
potrivit alin. (1).
Sectiunea a VII-a
Perfectionarea pasiva
Art. 123
(1) Regimul de perfectionare pasiva permite exportul temporar de marfuri
romanesti in afara teritoriului tarii, in vederea supunerii acestora unor
operatiuni de transformare sau de prelucrare si, ulterior, a importului
produselor astfel rezultate, cu exonerarea totala sau partiala de drepturi de
import.
(2) Exportul temporar de marfuri romanesti, in vederea perfectionarii
pasive, este supus acelorasi masuri de politica comerciala care se aplica
exportului definitiv de marfuri.
Art. 124
Nu pot fi plasate sub regim de perfectionare pasiva marfurile care:
a) prin exportul lor ar da nastere la rambursari sau restituiri de drepturi
de import;
b) inaintea exportului, au fost importate, in exonerare totala de drepturi
de import, pentru a fi utilizate intr-un anumit scop.
Art. 125
(1) Autoritatea vamala fixeaza termenul in care produsele compensatoare vor
fi reimportate. La cererea titularului aprobarii, autoritatea vamala, in cazuri
temeinic justificate, poate prelungi termenul initial.
(2) In aprobare, autoritatea vamala stabileste rata de randament sau metoda
de determinare a acesteia.
(3) Produsele compensatoare sunt produsele rezultate in urma procesului de
perfectionare pasiva.
(4) Rata de randament reprezinta cantitatea sau procentajul de produse
compensatoare, obtinuta dintr-o cantitate determinata de marfuri supuse
procesului de perfectionare pasiva.
CAP. 8
Alte destinatii vamale
Sectiunea I
Zone libere
Art. 126
(1) In zonele libere, marfurile straine sunt considerate, din punct de
vedere al aplicarii drepturilor de import si al masurilor de politica
comerciala la import, ca marfuri care nu sunt situate pe teritoriul Romaniei
atat timp cat nu sunt importate. Acestea nu pot fi plasate sub un alt regim
vamal si nici nu pot fi folosite sau consumate in alte conditii decat cele
prevazute de reglementarile vamale.
(2) Marfurile romanesti pot fi introduse in zonele libere, cu respectarea
conditiilor stabilite pentru exportul de marfuri.
(3) Stationarea marfurilor in zonele libere nu este limitata in timp.
Art. 127
Intrarea si iesirea din zonele libere sunt permise numai prin punctele
stabilite de autoritatea vamala. Efectuarea de constructii de orice fel in zona
libera este conditionata de autorizatia prealabila a autoritatii vamale.
Art. 128
(1) Perimetrele zonelor libere, punctele de intrare si de iesire ale acestora,
precum si persoanele si mijloacele de transport care intra sau ies sunt supuse
controlului si supravegherii vamale.
(2) Accesul intr-o zona libera poate fi interzis de autoritatea vamala,
daca persoanele fizice sau juridice nu justifica interesul lor de a desfasura o
activitate licita in acea zona.
(3) Autoritatea vamala are dreptul de a controla marfurile care intra in
zonele libere sau care stationeaza ori ies din acestea, pe baza documentelor de
transport insotitoare. Marfa se prezinta autoritatii vamale, la cererea
acesteia, de catre titularul operatiunii.
Art. 129
Marfurile periculoase, marfurile a caror detinere sau circulatie este
stabilita prin reglementari speciale, marfurile susceptibile de a se altera,
precum si cele care necesita instalatii speciale de depozitare sunt admise in
zonele libere numai cu conditia sa existe spatii sau incinte special echipate
pentru primirea si depozitarea lor.
Art. 130
(1) Marfurile straine introduse in zonele libere, precum si marfurile
romanesti si straine aflate in zonele libere si care se scot din tara nu sunt
supuse obligatiei de depunere a declaratiei vamale.
(2) Pentru marfurile romanesti care se introduc in zonele libere, precum si
pentru marfurile romanesti sau straine aflate in zonele libere si care intra in
tara se depun declaratii vamale.
Art. 131
Administratia zonelor libere este obligata:
a) sa comunice autoritatii vamale marfurile aflate in zona libera, care
sunt supuse drepturilor de import sau de export ori care fac obiectul unor
reglementari privind politica comerciala;
b) sa informeze autoritatea vamala despre activitatile industriale,
comerciale si despre orice alta activitate care se desfasoara in zonele libere,
in conditiile prevazute de lege.
Art. 132
(1) Pe timpul stationarii in zonele libere, marfurilor straine li se poate
acorda unul dintre urmatoarele regimuri vamale:
a) importul pentru consum sau utilizare in zona libera; in acest caz,
cheltuielile de depozitare si de manipulare efectuate in zona libera nu se
includ in valoarea in vama;
b) perfectionare activa;
c) transformare sub control vamal;
d) admitere temporara.
(2) Marfurile straine stationate in zonele libere nu pot fi abandonate sau
distruse decat in conditiile legii.
Art. 133
Marfurile straine pentru care nu s-au indeplinit prevederile art. 132 nu
pot fi consumate sau utilizate in zonele libere.
Art. 134
(1) Persoana fizica autorizata sau persoana juridica care exercita o
activitate de prelucrare, de transformare, de vanzare, de cumparare sau de
stocare de marfuri, in zona libera, este obligata sa infiinteze si sa tina o
evidenta operativa a marfurilor, in forma aprobata de autoritatea vamala, si sa
o puna la dispozitia acesteia pentru control. Marfurile se inregistreaza in
aceste evidente in momentul in care sunt introduse in locurile sau in incintele
detinute de o astfel de persoana.
(2) Cand in interiorul unei zone libere marfurile se transbordeaza dintr-un
mijloc de transport in altul, documentele referitoare la o astfel de operatiune
se pun la dispozitia autoritatii vamale.
Sectiunea a II-a
Reexportul marfurilor straine de pe teritoriul Romaniei
Art. 135
(1) Marfurile straine aflate pe teritoriul Romaniei, care nu au fost
vamuite, pot fi reexportate.
(2) Reexportul consta in scoaterea din tara, prin depunerea declaratiei
vamale de reexport, in vederea vamuirii, cu exceptia cazului in care masurile
de politica comerciala interzic operatiunea.
(3) In cazuri temeinic justificate, marfurile straine nevamuite pot fi
abandonate, cu acordul autoritatii vamale. Valorificarea marfurilor abandonate
si intrarea lor in circuitul economic se fac potrivit normelor aplicate
marfurilor confiscate, virandu-se autoritatii vamale drepturile de import
aferente.
Art. 136
(1) Marfurile straine nevamuite, in temeiul dispozitiei date de autoritatea
competenta, sunt distruse sub supraveghere vamala.
(2) Deseurile si resturile refolosibile rezultate din distrugerea
marfurilor straine nevamuite primesc un regim vamal corespunzator.
Art. 137
Normele privind valorificarea si distribuirea venitului obtinut prin
aceasta operatiune a marfurilor abandonate, a deseurilor si a resturilor
refolosibile din marfurile distruse se stabilesc prin regulamentul vamal.
Sectiunea a III-a
Marfurile exportate si returnate in Romania
Art. 138
(1) Marfurile romanesti care, dupa ce au fost exportate in afara
teritoriului Romaniei, sunt returnate si importate intr-un termen de 3 ani, la
cererea titularului, sunt exceptate de la plata datoriei vamale, numai daca la
returnare sunt in aceeasi stare in care au fost exportate.
(2) Termenul prevazut la alin. (1) incepe sa curga de la data inregistrarii
declaratiei vamale de export.
Art. 139
(1) Marfurile vamuite la import, care ulterior au fost exportate si sunt
returnate in Romania, beneficiaza de prevederile art. 138.
(2) In cazul in care, la import, marfurile prevazute la alin. (1) au
beneficiat de scutiri sau de taxe vamale reduse, prevederile acestui alineat se
aplica, numai daca la returnare intra in tara in aceleasi conditii ca la
importul initial.
Art. 140
Prevederile art. 138 se aplica si la returnarea marfurilor exportate in
regim de perfectionare pasiva, daca acestea revin in tara in aceeasi stare in
care au fost exportate.
CAP. 9
Datoria vamala
Sectiunea I
Formarea datoriei vamale
Art. 141
(1) In cazul marfurilor importate pentru care legea prevede drepturi de
import, precum si in cazul plasarii marfurilor intr-un regim de admitere
temporara cu exonerarea partiala de drepturi de import, datoria vamala ia
nastere in momentul inregistrarii declaratiei vamale.
(2) Debitorul datoriei vamale este considerat titularul declaratiei vamale
acceptate si inregistrate.
(3) Poate fi debitor vamal, solidar cu titularul declaratiei vamale
acceptate si inregistrate, si persoana care, din culpa, a furnizat date
nereale, inscrise in acea declaratie, ce au determinat stabilirea incorecta a
datoriei vamale.
Art. 142
(1) Datoria vamala ia nastere si in cazul in care marfurile au fost
introduse in tara cu nerespectarea prevederilor art. 35 si ale art. 130 alin.
(2).
(2) Prevederile alin. (1) se aplica si la introducerea marfurilor in tara
dintr-o zona libera aflata pe teritoriul Romaniei.
(3) In situatiile prevazute la alin. (1) si (2), devine debitor persoana
care a introdus in tara marfa.
(4) Raspund solidar cu acesta si:
a) persoanele care participa la aceasta, cunoscand sau care trebuiau sa
cunoasca aceste neregularitati;
b) persoanele care dobandesc sau detin marfurile in cauza, care cunosteau
sau trebuia sa cunoasca aceste neregularitati in momentul dobandirii sau
detinerii.
Art. 143
(1) Datoria vamala ia nastere, in cazul in care marfa a fost sustrasa de la
supravegherea vamala, din acel moment.
(2) Persoana care a savarsit fapta de sustragere devine debitor. Raspund
solidar cu acesta si:
a) persoanele care au participat la aceasta sustragere si care cunosteau
sau care trebuia sa cunoasca ca marfurile au fost sustrase de la supravegherea
vamala;
b) persoanele care au dobandit astfel de marfuri si care cunosteau sau
trebuia sa cunoasca, la data dobandirii sau primirii, ca marfurile au fost sustrase
de la supravegherea vamala.
(3) Cand sustragerea priveste marfurile care se aflau in depozit necesar cu
caracter temporar, raspunde solidar si gestionarul marfurilor.
Art. 144
(1) Datoria vamala ia nastere si in urmatoarele cazuri:
a) neexecutarea unor obligatii care rezulta din pastrarea marfurilor in
depozit temporar necesar, pentru care se datoreaza drepturi de import;
b) neindeplinirea uneia dintre conditiile stabilite prin regimul vamal sub
care au fost plasate;
c) utilizarea marfurilor in alte scopuri decat cele stabilite pentru a
beneficia de scutiri, exceptari sau reduceri de taxe vamale.
(2) Datoria vamala se naste in momentul in care s-au produs situatiile
prevazute la alin. (1) lit. a), b) si c).
(3) Debitorul este titularul depozitului necesar cu caracter temporar sau
al regimului vamal sub care a fost plasata marfa.
Art. 145
(1) Pentru marfurile aflate intr-o zona libera care dispar, se consuma sau
sunt utilizate in alte conditii decat cele prevazute in reglementarile vamale
aplicabile in acea zona, datoria vamala ia nastere din acel moment.
(2) Persoana care a savarsit vreuna dintre faptele prevazute la alin. (1)
devine debitor. Raspunde solidar si persoana care a cunoscut sau trebuia sa
cunoasca ca nu s-au respectat reglementarile vamale aplicabile.
(3) Atunci cand nu se pot identifica persoanele prevazute la alin. (2), se
considera debitor ultima persoana cunoscuta de autoritatea vamala care a avut
posesia marfii.
Art. 146
(1) Cand, potrivit art. 143 si 144 din prezentul cod, datoria vamala a luat
nastere pentru o marfa care beneficiaza sau ar fi putut beneficia la import de
taxa vamala redusa, suma de plata este cea care rezulta din aplicarea taxei
vamale reduse.
(2) Prevederile alin. (1) se aplica si datoriei vamale care se naste pentru
deseurile sau resturile rezultate din distrugerea marfurilor care beneficiau de
taxe vamale reduse.
Art. 147
(1) Datoria vamala ia nastere si in cazul cand se refera la marfurile
prohibite sau cu restrictie, de orice natura, la import.
(2) Dispozitiile prevazute la alin. (1) nu se aplica in cazul introducerii
de monede sau bancnote false, precum si de stupefiante si substante psihotrope,
care urmeaza a fi distruse.
(3) In cazul infractiunilor vamale, datoria vamala serveste la determinarea
temeiului de pornire a urmaririi penale si a pedepselor penale.
(4) Dispozitiile prevazute la alin. (3) se aplica in mod corespunzator si
contraventiilor vamale.
Art. 148
(1) Cuantumul drepturilor de import se stabileste pe baza elementelor de
taxare din momentul nasterii datoriei vamale.
(2) Daca nu este posibila stabilirea cu exactitate a momentului in care se
naste datoria vamala, momentul luat in considerare pentru stabilirea elementelor
de taxare proprii marfurilor in cauza este acela in care autoritatea vamala
constata ca marfurile se afla intr-o situatie care face sa se nasca o datorie
vamala. Cand, la data constatarii, autoritatile vamale dispun de informatii din
care rezulta ca datoria vamala s-a nascut intr-un moment anterior, cuantumul
drepturilor de import se determina pe baza elementelor de taxare existente la
data cea mai indepartata ce poate fi stabilita pe baza acelor informatii.
Art. 149
Datoria vamala ia nastere la locul in care s-au produs faptele care au
generat-o. Daca nu se poate determina locul in care a luat nastere datoria
vamala, se considera ca acesta este locul in care autoritatea vamala constata
ca marfurile se gasesc in situatia de a genera aceasta datorie.
Art. 150
(1) In cazul in care o marfa de origine romana este scoasa din tara in
regim de perfectionare pasiva, pentru marfurile de origine straina incorporate
in acea marfa, care nu beneficiaza de un tratament tarifar preferential in
Romania, se naste o datorie vamala la importul in Romania al produselor
compensatoare. Momentul in care se naste datoria vamala este momentul
inregistrarii la vama a declaratiei vamale de export initiale a marfurilor de
origine romana.
(2) Prevederile art. 141 alin. (2) si (3) se aplica si in cazurile
reglementate de alin. (1).
(3) Cuantumul drepturilor de import se determina in conditiile prevazute
pentru marfurile importate provenind din regimul de perfectionare pasiva.
Sectiunea a II-a
Garantarea datoriei vamale
Art. 151
(1) Autoritatea vamala are dreptul sa ceara constituirea unei garantii
pentru asigurarea platii datoriei vamale.
(2) Garantia se depune de catre debitorul vamal sau, cu acordul autoritatii
vamale, de catre o terta persoana.
(3) In cazuri temeinic justificate, pe baza metodologiei elaborate de
Directia Generala a Vamilor si aprobata de ministrul finantelor, autoritatea
vamala poate acorda scutire de la obligatia garantarii datoriei vamale.
Art. 152
(1) Garantia poate fi constituita printr-un depozit banesc sau printr-o
scrisoare de garantie bancara, emisa de o banca agreata de autoritatea vamala.
(2) Garantia baneasca se realizeaza prin depunerea sumei in lei sau prin
remiterea unor instrumente de decontare si titluri de valoare, acceptate de
autoritatea vamala.
Art. 153
(1) Cuantumul garantiei reprezinta suma exacta a datoriei vamale, in cazul
in care aceasta poate fi determinata in momentul in care este data garantia.
(2) In cazul in care acest cuantum nu poate fi determinat, se ia in
considerare suma cea mai ridicata a datoriei vamale ce ar rezulta din
operatiunea de vamuire.
Art. 154
(1) Autoritatea vamala, la cererea debitorului vamal, poate permite
constituirea unei garantii globale care sa asigure plata mai multor datorii
vamale.
(2) Cuantumul garantiei globale date pentru acoperirea unor datorii vamale
a caror suma variaza in timp va asigura, in momentul realizarii acestor
datorii, suma totala de incasat.
Art. 155
Atunci cand, in cursul derularii regimului vamal, autoritatea vamala
constata ca modalitatea de garantie data nu mai asigura plata datoriei vamale,
poate cere constituirea unei alte garantii. In caz de refuz, autoritatea vamala
are dreptul sa considere pe cel in cauza ca rau-platnic si sa interzica
efectuarea altor operatiuni de vamuire, pana la achitarea datoriilor vamale.
Art. 156
Debitorul vamal poate solicita restituirea garantiei disponibile, dupa ce
datoria vamala a fost achitata, sau poate sa consimta ca aceasta sa fie
folosita la alta operatiune de vamuire.
Sectiunea a III-a
Evidenta si plata datoriei vamale
Art. 157
Autoritatea vamala evidentiaza, in registrele contabile sau in alt suport
echivalent, drepturile de import si de export rezultate din datoriile vamale,
potrivit planului de conturi si metodologiei in vigoare.
Art. 158
(1) Debitorul datoriei vamale ia cunostinta despre cuantumul acestei
datorii prin declaratia vamala acceptata si inregistrata de autoritatea vamala.
(2) In cazul unor diferente ulterioare sau in situatia incheierii din
oficiu, fara declaratie vamala, a unui regim vamal suspensiv, debitorul vamal
ia cunostinta despre acea noua datorie pe baza actului constatator intocmit de
autoritatea vamala.
(3) Declaratia vamala si actul constatator sunt titluri executorii care se
onoreaza de catre societatea bancara, fara accept, poprire si validare.
Art. 159
(1) Datoria vamala se achita inainte de liberul de vama, in cazul
regimurilor vamale definitive, precum si in cazul cand regimul vamal suspensiv
se incheie in termen.
(2) Pentru regimul vamal suspensiv care nu se incheie in termen, datoria
vamala devine exigibila si se stinge prin executarea de catre autoritatea
vamala a garantiei constituite.
Art. 160
Pentru datoriile vamale constatate ulterior liberului de vama, Directia
Generala a Vamilor poate acorda amanari si esalonari de plata in termenul legal
de prescriptie, potrivit reglementarilor existente in domeniu.
Art. 161
In cazul marfurilor retinute de autoritatea vamala sau al celor pentru care
s-a solicitat restituirea datoriei vamale aferente, achitarea datoriei vamale
se suspenda pana la stabilirea definitiva a regimului juridic al acelor
marfuri.
Art. 162
Pe baza depunerii in avans, de catre debitorul vamal, a unui depozit la
vedere in contul autoritatii vamale, aceasta poate, in limita valorica a
acestui depozit, sa incaseze datoriile vamale.
Art. 163
(1) Datoria vamala poate fi achitata si de o terta persoana pentru si in
numele debitorului, din dispozitia acestuia.
(2) Debitorul vamal poate sa efectueze oricand plata anticipata a datoriei
vamale.
Art. 164
In caz de neachitare a datoriilor vamale la scadenta, autoritatea vamala va
folosi toate mijloacele de executare silita, incasand si majorarile de
intarziere prevazute de lege.
Sectiunea a IV-a
Stingerea datoriei vamale
Art. 165
(1) Datoria vamala se stinge prin:
a) plata acesteia;
b) renuntarea la incasare, atunci cand se constata ca este nedatorata;
c) anularea ca o consecinta a anularii declaratiei vamale;
d) implinirea termenului de prescriptie extinctiva;
e) insolvabilitatea debitorului, constatata pe cale judecatoreasca;
f) confiscarea definitiva a marfurilor;
g) distrugerea marfurilor din dispozitia autoritatii vamale sau abandonarea
acestora in favoarea statului;
h) distrugerea sau pierderea marfurilor, datorita fortei majore sau cazului
fortuit;
i) scaderea cantitativa a marfurilor, datorita unor factori naturali,
pentru partea corespunzatoare procentului de scadere.
(2) Stingerea datoriei vamale in cazurile prevazute la alin. (1) lit. g)-i)
opereaza numai daca situatiile s-au produs inainte de acordarea liberului de
vama.
CAP. 10
Plangeri si contestatii vamale
Sectiunea I
Plangeri
Art. 166
In cadrul aplicarii reglementarilor vamale, atunci cand autoritatea vamala
emite acte care pot leza drepturile si interesele legitime ale persoanelor
fizice sau juridice care efectueaza operatiuni supuse vamuirii, acestea se pot
adresa cu plangeri impotriva acelui act.
Art. 167
(1) Plangerea se adreseaza autoritatii vamale care a emis actul prevazut la
art. 166, iar aceasta este obligata sa analizeze si sa comunice petitionarului
rezultatul.
(2) Autoritatile vamale sesizate cu plangerea sunt obligate sa o
solutioneze si sa comunice rezultatul in termen de 30 de zile de la data
inregistrarii plangerii.
Sectiunea a II-a
Contestatii
Art. 168
Persoanele fizice sau juridice care sunt nemultumite de solutionarea
plangerii de catre autoritatea vamala se pot adresa cu contestatii la directia
regionala vamala ierarhic superioara, in termen de 15 zile de la comunicarea
solutionarii plangerii.
Art. 169
(1) La solutionarea contestatiei, directorul directiei regionale vamale va
tine seama de avizul emis de o comisie de specialisti, formata din:
a) un consilier juridic al directiei regionale vamale;
b) un specialist in probleme vamale din directia regionala vamala;
c) un specialist in operatiuni de comert exterior, desemnat de presedintele
camerei judetene de comert si industrie.
(2) Decizia va fi data in termen de 30 zile de la data inregistrarii
contestatiei.
Art. 170
Decizia directorului directiei regionale vamale poate fi contestata la
Directia Generala a Vamilor, in termen de 15 zile de la comunicare.
Art. 171
(1) La solutionarea contestatiei, directorul general al Directiei Generale
a Vamilor va tine seama de avizul emis de o comisie formata din:
a) un consilier juridic al Directiei Generale a Vamilor;
b) un specialist in probleme vamale din Directia Generala a Vamilor;
c) un reprezentant al Asociatiei Nationale a Exportatorilor si
Importatorilor din Romania.
(2) Decizia va fi data in termen de 30 de zile de la data inregistrarii
contestatiei.
Art. 172
Decizia directorului general al Directiei Generale a Vamilor poate fi
atacata la instanta de contencios administrativ competenta.
Art. 173
(1) Secretariatul comisiilor va fi asigurat de catre directiile regionale
vamale, respectiv de catre Directia Generala a Vamilor.
(2) In bugetul anual al Directiei Generale a Vamilor se vor prevedea, la
capitolul "Cheltuieli", sumele necesare platii daunelor civile si a
cheltuielilor de judecata.
Art. 174
Taxele de timbru pentru contestatiile si caile de atac in materie vamala
sunt de 1% din cuantumul taxelor vamale, dar nu mai putin de 10.000 lei.
CAP. 11
Sanctiuni
Sectiunea I
Infractiuni
Art. 175
Trecerea peste frontiera prin alte locuri decat cele stabilite pentru
controlul vamal de marfuri sau de alte bunuri constituie infractiunea de
contrabanda si se pedepseste cu inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea
unor drepturi.
Art. 176
Trecerea peste frontiera, fara autorizatie, a armelor, munitiilor,
materiilor explozive sau radioactive, produselor si substantelor stupefiante si
psihotrope, precursorilor si substantelor chimice esentiale, produselor si
substantelor toxice constituie infractiunea de contrabanda calificata si se
pedepseste cu inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi, daca
legea penala nu prevede o pedeapsa mai mare.
Art. 177
Folosirea, la autoritatea vamala, a documentelor vamale, de transport sau
comerciale, care se refera la alte marfuri sau bunuri decat cele prezentate in
vama, constituie infractiunea de folosire de acte nereale si se pedepseste cu
inchisoare de la 2 la 7 ani si interzicerea unor drepturi.
Art. 178
Folosirea, la autoritatea vamala, a documentelor vamale, de transport sau
comerciale falsificate constituie infractiunea de folosire de acte falsificate
si se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.
Art. 179
Faptele prevazute la art. 175-178, savarsite de una sau de mai multe
persoane inarmate ori constituite in banda, se pedepsesc cu inchisoare de la 5
la 15 ani si interzicerea unor drepturi.
Art. 180
Daca faptele prevazute la art. 175-179 sunt savarsite de angajati sau
reprezentanti ai unor persoane juridice care au ca obiect de activitate
operatiuni de import-export ori in folosul acestor persoane juridice se poate
aplica si interdictia exercitarii ocupatiei, potrivit art. 64 din Codul penal,
republicat.
Art. 181
Tentativa la infractiunile prevazute la art. 175-179 se pedepseste.
Art. 182
In cazul in care trecerea peste frontiera a unor anumite marfuri sau bunuri
constituie infractiuni cuprinse in alte legi, fapta se pedepseste in conditiile
si cu sanctiunile prevazute in acele legi, daca sunt mai aspre.
Art. 183
Cand marfurile sau alte bunuri care au facut obiectul infractiunii nu se
gasesc, infractorul este obligat la plata echivalentului lor in bani.
Sectiunea a II-a
Contraventii
Art. 184
Faptele care constituie contraventii la reglementarile vamale, procedura de
constatare si de sanctionare a acestora se stabilesc prin regulamentul vamal
aprobat de Guvern.
Art. 185
(1) Contraventiile vamale savarsite in incintele vamale si in locurile unde
se desfasoara operatiuni sub supraveghere vamala se constata si se sanctioneaza
de catre autoritatea vamala.
(2) In cazul in care contraventiile vamale sunt constatate de organele de
politie sau de alte organe cu atributii de control, in alte locuri decat cele
prevazute la alin. (1), acestea au obligatia de a prezenta de indata actele
constatatoare la autoritatea vamala cea mai apropiata, impreuna cu bunurile
care fac obiectul contraventiei.
(3) Dupa verificarea incadrarii faptei in reglementarile vamale,
autoritatea vamala aplica, daca este cazul, amenda si dispune retinerea
bunurilor in vederea confiscarii.
(4) Sanctiunea contraventionala a amenzii poate fi aplicata si persoanelor
juridice.
Art. 186
In masura in care in prezentul cod si in alte reglementari vamale nu se
dispune altfel, contraventiilor vamale li se aplica normele si dispozitiile
generale privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor, cu exceptia celor
privitoare la reducerea amenzii, in cazul platii ei pe loc sau intr-un anumit
termen.
CAP. 12
Dispozitii finale si tranzitorii
Art. 187
(1) Termenul de prescriptie a dreptului de a cere plata taxelor vamale este
de 5 ani si curge de la data acceptarii si inregistrarii declaratiei vamale de
import.
(2) Termenele prevazute in prezentul cod si in alte reglementari vamale se
calculeaza potrivit normelor prevazute in Codul de procedura civila.
Art. 188
Operatiunile vamale initiate sub regimul prevazut de reglementarile vamale
anterioare intrarii in vigoare a prezentului cod se finalizeaza potrivit acelor
reglementari.
Art. 189
Guvernul, la propunerea Ministerului Finantelor, va aproba, prin hotarare,
Regulamentul de aplicare a Codului vamal, care va intra in vigoare la aceeasi
data cu prezentul cod.
Art. 190
In termen de 90 de zile de la publicarea prezentului cod in Monitorul
Oficial al Romaniei, Guvernul va prezenta Parlamentului, spre adoptare, legea
privind statutul personalului vamal.
Art. 191
Prezentul cod intra in vigoare in termen de 60 de zile de la data
publicarii lui in Monitorul Oficial al Romaniei. Pe aceeasi data se abroga:
Codul vamal al Republicii Socialiste Romania, aprobat prin Legea nr. 30 din 22
decembrie 1978, cu modificarile ulterioare; art. 2, 3, 4, 8-36 si punctul I din
anexa nr. 2 la Ordonanta Guvernului nr. 26/1993 privind Tariful vamal de import
al Romaniei, aprobata si modificata prin Legea nr. 102/1994, precum si orice
alte prevederi contrare prezentului cod.
Aceasta lege a fost adoptata de Camera Deputatilor in sedinta din 3 iulie
1997, cu respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE CAMEREI DEPUTATILOR
ANDREI IOAN CHILIMAN
Aceasta lege a fost adoptata de Senat in sedinta din 11 iulie 1997, cu
respectarea prevederilor art. 74 alin. (1) din Constitutia Romaniei.
p. PRESEDINTELE SENATUI
MIRCEA IONESCU QUINTUS