HOTARARE Nr.
30 din 4 noiembrie 2008
privind aprobarea Strategiei
nationale de aparare a tarii
ACT EMIS DE:
PARLAMENTUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 799 din 28 noiembrie 2008
Având în vedere solicitarea Preşedintelui României,
adresată celor două Camere ale Parlamentului, pentru aprobarea Strategiei
naţionale de apărare a ţării,
în temeiul prevederilor art. 65 alin. (2) lit. f) din
Constituţia României, republicată, ale art. 5 din Legea nr. 473/2004 privind planificarea
apărării şi ale art. 1 pct. 27 din Regulamentul şedinţelor comune ale Camerei
Deputaţilor şi Senatului,
Parlamentul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. - Se aprobă Strategia naţională de
apărare a ţării, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
Această hotărâre a fost adoptată de Camera
Deputaţilor şi de Senat în şedinţa comună din 4 noiembrie 2008, cu respectarea
prevederilor art. 76 alin. (2) din Constituţia României, republicată.
PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
BOGDAN OLTEANU
PREŞEDINTELE SENATULUI
ILIE SÂRBU
ANEXA
STRATEGIA NAŢIONALĂ DE APĂRARE A TĂRII
Strategia naţională de apărare a ţării a fost
elaborată pe baza prevederilor Legii nr. 473/2004 privind planificarea apărării
naţionale.
Conform aceleiaşi legi, Ministerul Apărării va
elabora, pornind de la prevederile Strategiei naţionale de apărare a ţării,
Carta albă a apărării. Aceasta va include obiectivele politicii de apărare,
măsurile şi acţiunile avute în vedere pentru îndeplinirea acestora. De
asemenea, documentul va mai prezenta structura de forţe actuală şi viitoare,
misiunile şi cerinţele specifice pentru Armata României, precum şi resursele
care urmează să fie asigurate anual în vederea generării capabilităţilor
militare necesare îndeplinirii misiunilor Armatei.
In conformitate cu
aceeaşi lege, Statul Major General va elabora Strategia militară a României,
care va cuprinde identificarea potenţialelor riscuri şi ameninţări militare la
adresa securităţii naţionale, definirea obiectivelor militare naţionale,
stabilirea conceptelor strategice şi operaţionale pentru îndeplinirea acestor
obiective şi a misiunilor Armatei.
Instituţiile participante la redactarea proiectului Strategiei
naţionale de apărare a ţării au fost cele stabilite prin Hotărârea Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării nr. 62/2006.
România este un stat naţional, suveran, independent,
unitar şi indivizibil, cu democraţie consolidată şi economie de piaţă funcţională,
care urmăreşte promovarea şi protejarea intereselor sale în acord cu calitatea
de membru activ al comunităţii internaţionale.
România este parte a comunităţii europene şi
euroatlantice, angajată în promovarea democraţiei şi libertăţii pentru o lume
mai sigură şi stabilă. Statul român îşi asumă toate responsabilităţile care
decurg din statutul de membru al Uniunii Europene şi al Organizaţiei Tratatului
Atlanticului de Nord, precum şi pe cele derivate din parteneriatele strategice
la care România este parte.
CAPITOLUL 1
Cadrul general şi fundamentele Strategiei naţionale de apărare a ţării
Strategia naţională de apărare
a ţării se fundamentează pe prevederile Constituţiei României şi ale
legislaţiei naţionale în domeniul apărării şi securităţii şi este armonizată cu
Strategia Europeană de Securitate, Conceptul strategic al NATO, precum şi cu
documentele relevante în domeniul apărării ale celor două organizaţii.
Apărarea reprezintă o componentă esenţială a
securităţii naţionale. Strategia naţională de apărare a ţării stabileşte obiectivele, direcţiile de acţiune şi
priorităţile în domeniul apărării, contribuind la realizarea cadrului general
al promovării şi apărării intereselor de securitate.
Dezvoltarea prezentei strategii are la bază liniile
directoare stabilite prin Strategia de securitate naţională a României,
aprobată de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării în aprilie 2006, în mod
particular interesele şi obiectivele naţionale de securitate, evaluarea
mediului internaţional de securitate, precum şi identificarea potenţialelor
riscuri, ameninţări şi vulnerabilităţi.
1.1. Valorile şi interesele
naţionale
Principalele valori care fundamentează existenţa şi
prosperitatea statului român sunt: democraţia, libertatea, egalitatea şi
supremaţia legii; respectul pentru demnitatea omului, pentru drepturile şi
libertăţile sale fundamentale; responsabilitatea civică; pluralismul politic;
proprietatea şi economia de piaţă; solidaritatea cu naţiunile democratice;
pacea şi cooperarea internaţională; dialogul şi comunicarea dintre civilizaţii.
Pe baza acestor valori, interesele naţionale sunt:
menţinerea integrităţii, unităţii, suveranităţii, independenţei şi
indivizibilităţii statului român; îndeplinirea responsabilă a obligaţiilor şi
rolului ce decurg din statutul de membru al NATO şi al Uniunii Europene;
dezvoltarea unei economii de piaţă competitive, dinamice şi performante;
modernizarea radicală a sistemului de educaţie şi valorificarea eficientă a
potenţialului uman, ştiinţific şi tehnologic, precum şi a resurselor naturale;
creşterea bunăstării cetăţenilor, a nivelului de trai şi de sănătate a
populaţiei; afirmarea şi protejarea culturii, identităţii naţionale şi vieţii
spirituale, în contextul participării active la construcţia identităţii
europene.
1.2. Mediul de securitate.
Premise şi oportunităţi strategice
In vederea apărării şi promovării intereselor
naţionale, trebuie avută în vedere complexitatea mediului de securitate, aflat
într-o continuă schimbare. La formele clasice de riscuri şi vulnerabilităţi regionale
se adaugă noi ameninţări asimetrice, neconvenţionale şi transfrontaliere care
se amplifică în intensitate şi ca arie de manifestare. O agresiune
convenţională pe scară largă împotriva spaţiului euroatlantic rămâne în
continuare foarte improbabilă pe termen mediu. Terorismul internaţional, precum
şi proliferarea armelor de distrugere în masă vor reprezenta principalele
ameninţări asimetrice la adresa securităţii internaţionale. Instabilitatea
datorată crizelor şi conflictelor regionale, respectiv potenţialul de activare
a unor conflicte „îngheţate", disponibilitatea crescută a noilor tipuri de
arme convenţionale, crima organizată transfrontalieră, folosirea în scopuri
distructive a noilor tehnologii, întreruperea fluxului de resurse vitale, migraţia
ilegală şi efectele dezastrelor naturale vor fi cele mai probabile provocări pe
termen mediu. Guvernarea ineficientă este un alt pericol pentru exercitarea
drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului şi afectează îndeplinirea
obligaţiilor internaţionale ale unor state, existând riscul producerii unor
crize umanitare cu impact transfrontalier. Aceste ameninţări sunt
interrelaţionate, cel mai mare pericol la adresa vieţii şi libertăţii
oamenilor, a democraţiei şi a celorlalte valori fundamentale pe care se
întemeiază comunitatea statelor democratice fiind reprezentat de terorismul
internaţional, structurat în reţele transfrontaliere care pot dispune de arme
de distrugere în masă.
Riscurile şi ameninţările la adresa securităţii
naţionale pot fi amplificate de existenţa unor vulnerabilităţi şi
disfuncţionalităţi, între care următoarele fenomene sunt generatoare de
preocupări sau pericole: dependenţa accentuată de unele resurse vitale greu
accesibile; tendinţele negative persistente în plan demografic şi migraţia
masivă; nivelul ridicat al stării de insecuritate socială, persistenţa stării
de sărăcie cronică şi accentuarea diferenţelor sociale; proporţia redusă,
fragmentarea şi rolul încă insuficient al clasei de mijloc în organizarea
vieţii economico-sociale; fragilitatea spiritului civic şi a solidarităţii civice; infrastructura slab dezvoltată şi
insuficient protejată; starea precară şi eficienţa redusă a sistemului de
asigurare a sănătăţii populaţiei; carenţele organizatorice, insuficienţa
resurselor şi dificultăţile de adaptare a sistemului de învăţământ la cerinţele
societăţii; organizarea inadecvată şi precaritatea resurselor alocate pentru
managementul situaţiilor de criză; angajarea insuficientă a societăţii civile
în dezbaterea şi soluţionarea problemelor de securitate.
Având în vedere evoluţiile din mediul strategic
internaţional, asigurarea securităţii depăşeşte sfera de responsabilitate a
unei singure ţări şi nu mai poate fi asigurată numai prin mijloace clasice de
tip militar. Noul context internaţional şi diversificarea riscurilor şi
ameninţărilor asimetrice la adresa securităţii au determinat trecerea de la
apărarea strict teritorială la cea colectivă, precum şi extinderea tipurilor de
misiuni şi operaţii militare. Operaţiile militare nu mai au astăzi o delimitare
geografică strictă, determinată de graniţele statelor sau ale alianţelor,
putând fi desfăşurate în orice parte a globului, oricând va fi nevoie şi
într-un timp de reacţie foarte scurt.
In acest context, sistemul de apărare colectivă, politica
externă şi de securitate comună, parteneriatele, cooperarea şi implicarea în
iniţiativele regionale, relaţiile bilaterale, participarea activă la operaţiile
multinaţionale din diverse teatre constituie cadrul de manifestare a Strategiei
naţionale de apărare a ţării.
In acelaşi timp, asigurarea securităţii şi apărării
naţionale presupune valorificarea oportunităţilor pe care mediul strategic le
prezintă. Astfel, România dispune de următoarele oportunităţi strategice:
- apartenenţa la NATO (garanţia majoră de securitate
naţională), ceea ce conferă României dreptul de a participa la procesele
decizionale aliate privind răspunsul la provocările actuale ale securităţii
internaţionale;
- apartenenţa la Uniunea Europeană şi participarea la
dezvoltarea politicii europene de securitate şi apărare;
- dezvoltarea parteneriatelor strategice în spiritul
avantajului reciproc;
- procesul de dezvoltare a politicilor NATO şi Uniunii
Europene în zona balcanică, Caucaz, Asia Centrală şi Orientul Mijlociu, context
în care poziţia geostrategică a României devine un reper important;
- dezvoltarea unor proiecte energetice de interes european şi global în regiunea extinsă a Mării Negre;
- interesul statelor din zona Mării Negre pentru
mecanisme de securitate cooperativă şi asistenţă în domeniul reformei
sectorului de securitate.
CAPITOLUL 2
Obiectivele strategice ale apărării naţionale
Obiectivele strategice ale apărării naţionale sunt
stabilite pe baza prevederilor Strategiei de securitate naţională a României şi
răspund necesităţii de promovare a intereselor naţionale, combaterii
ameninţărilor asimetrice, reducerii riscurilor şi diminuării vulnerabilităţilor
interne.
Obiectivele strategice ale apărării naţionale sunt:
- consolidarea profilului României în cadrul NATO;
- dezvoltarea contribuţiei României la Politica
europeană de securitate şi apărare, în calitate de membru al Uniunii Europene;
- angajarea în lupta împotriva terorismului şi
combaterea proliferării armelor de distrugere în masă;
- creşterea contribuţiei la asigurarea securităţii şi
stabilităţii regionale;
- transformarea capacităţii de apărare a României.
2.1. Consolidarea profilului României în cadrul NATO
NATO rămâne principala structură de apărare colectivă
în spaţiul european şi euroatlantic, reprezentând pentru România cea mai
importantă garanţie de securitate.
România consideră că apărarea colectivă trebuie să
rămână misiunea centrală a NATO, apreciind, în acelaşi timp, că avem nevoie de
o Alianţă flexibilă, capabilă să desfăşoare eficient o gamă largă de misiuni,
atât în interiorul, cât şi în afara zonei euroatlantice, inclusiv de sprijin al
eforturilor de stabilizare derulate de alte organizaţii regionale sau
internaţionale.
România va contribui la consolidarea relaţiei
transatlantice, esenţială pentru realizarea obiectivelor şi rolului NATO,
precum şi pentru extinderea ariei de stabilitate şi democraţie în Europa şi
regiunile învecinate. România va acţiona constant în sprijinul coeziunii NATO
şi dezvoltării parteneriatului Alianţei cu Uniunea Europeană.
România va sprijini continuarea politicii „uşilor
deschise" a NATO şi aderarea la Alianţă a altor state care doresc şi sunt
în măsură să contribuie la promovarea principiilor, valorilor şi obiectivelor
NATO, acest proces având un efect stabilizator asupra întregului continent.
Alianţa se află în proces de transformare, atât la
nivel politic, prin adâncirea dialogului politic în cadrul Alianţei şi
eficientizarea procesului decizional, cât şi militar. Dezvoltările în materie
de capabilităţi sunt o prioritate constantă. România este parte activă a
acestui proces prin:
• continuarea îndeplinirii responsabilităţilor
rezultate din obiectivele de securitate aferente conceptului strategic al
Alianţei;
• continuarea operaţionalizării forţelor puse la
dispoziţia Alianţei;
• participarea la întregul spectru de misiuni şi
operaţii NATO (apărare colectivă, prevenirea conflictelor, managementul
crizelor, intervenţie umanitară, sprijin pentru stabilizare şi reconstrucţie);
• participarea la dezvoltările conceptuale privind
procesul de transformare;
• contribuţia la iniţiativele aliate privind
capabilităţile, printre acestea figurând Forţa de răspuns a NATO şi
Angajamentele de la Praga privind capabilităţile;
• asigurarea, printr-o strategie interinstituţională
eficientă, a personalului şi a resurselor necesare pentru încadrarea posturilor
asumate de România în cadrul NATO;
• contribuţia financiară la bugetele civil, militar şi
Programul NATO de Investiţii în Domeniul Securităţii (NSIP);
• asistenţă acordată ţărilor partenere.
In vederea atragerii şi utilizării la nivel naţional a
unor resurse comune aliate pentru realizarea unor proiecte de infrastructură,
se impune dezvoltarea cadrului legislativ, precum şi implementarea procedurilor
specifice NSIP.
2.2. Dezvoltarea contribuţiei
la Politica europeană de securitate şi apărare
Prin dobândirea calităţii de membru al Uniunii
Europene, România este conectată direct şi ireversibil la valorile democraţiei
europene. In contextul demersurilor pentru integrare, eforturile României
urmăresc convergenţa liniilor principale ale politicii sale externe cu
prevederile Politicii externe şi de securitate comună a Uniunii Europene (PESC), aceasta
sprijinindu-se nemijlocit pe Politica europeană de securitate şi apărare
(PESA).
Ca membru al Uniunii Europene, demersurile româneşti în
sfera securităţii europene urmăresc afirmarea profilului strategic al României.
Acest profil strategic generează responsabilităţi suplimentare pentru politica
de securitate şi apărare a României, cu relevanţă pentru securitatea întregii
Uniuni.
In vederea conectării depline la dimensiunea de
securitate şi apărare a Uniunii Europene, se vor urmări:
• sporirea contribuţiei la capabilităţile militare şi
civile;
• dezvoltarea contribuţiei la consolidarea capacităţii
de răspuns rapid a Uniunii Europene, inclusiv prin participarea la grupurile
tactice de luptă;
• consolidarea participării la
operaţiile de gestionare a crizelor;
• implicarea activă în activităţile şi programele
Agenţiei Europene de Apărare (EDA);
• încadrarea posturilor alocate României în structurile
specifice ale Uniunii Europene.
România va susţine promovarea unui rol activ al Uniunii
Europene în gestionarea crizelor din zonele de instabilitate din proximitatea
sa (statele din Balcanii de Vest, zona Mării Negre, conflictele îngheţate din
Europa de Est şi Caucaz), dar şi în alte zone de importanţă strategică pentru
politica externă a României.
2.3. Angajarea în lupta
împotriva terorismului şi combaterea proliferării armelor de distrugere în masă
România este parte a eforturilor internaţionale de
luptă împotriva terorismului, urmărind prin aceasta asigurarea securităţii
naţionale. România consideră că numai printr-o strategie proactivă acţiunile
reţelei internaţionale teroriste pot fi combătute şi reduse, iar regimurile şi
actorii care le susţin, descurajaţi. In acest sens, România va acţiona prin
toate metodele legitime, împreună cu statele aliate şi partenere, în spiritul
măsurilor puse în practică de comunitatea internaţională. România va continua
să participe la procesele de stabilizare şi reconstrucţie din Irak şi
Afganistan, împreună cu aliaţii, până la atingerea de către aceste state a
capacităţii de autosusţinere.
In plan intern, este necesară optimizarea sistemului
naţional de prevenire şi combatere a terorismului, care trebuie să asigure,
într-o viziune unitară, cooperarea interinstituţională şi transsectorială
destinată îndeplinirii optime a tuturor sarcinilor subsumate acţiunii naţionale
în domeniu. In acest scop, se va acţiona pentru:
• cunoaşterea, anticiparea, prevenirea şi
contracararea, monitorizarea şi evaluarea permanentă a tuturor riscurilor şi
ameninţărilor, respectiv a vulnerabilităţilor care pot afecta securitatea
naţională;
• protejarea teritoriului naţional, a populaţiei,
facilităţilor şi a obiectivelor româneşti din interior şi din exterior de
activităţile asociate terorismului;
• coordonarea eforturilor
naţionale de prevenire şi combatere a fenomenului terorist cu partenerii
strategici, organizaţii şi alte forme structurale de cooperare antiteroristă
între state, în primul rând cu cele instituite în cadrul NATO şi al Uniunii
Europene;
• optimizarea capabilităţilor militare pentru
îndeplinirea operaţiilor multinaţionale de stabilizare şi reconstrucţie în
sprijinul luptei împotriva terorismului.
Riscul achiziţionării sau producerii de către grupuri
teroriste a armelor de distrugere în masă necesită îmbunătăţirea politicilor
naţionale de contraproliferare şi neproliferare, perfecţionarea sistemului
naţional de control în concordanţă cu mecanismele şi procesele dezvoltate în
cadrul NATO şi al Uniunii Europene.
România este stat neposesor de
arme nucleare, care promovează activ în plan internaţional principiile
neproliferării şi dezarmării nucleare, fiind stat-parte la toate documentele
internaţionale care reglementează acest domeniu.
Conform prevederilor Tratatului de neproliferare nucleară, România se angajează să nu primească din partea nimănui arme
nucleare sau dispozitive nucleare şi să nu deţină controlul asupra unor asemenea
arme sau dispozitive, direct sau indirect. România susţine includerea în acest
regim a tuturor statelor care deţin arme nucleare sau capacităţi de producere a
acestora, în vederea diminuării riscului de proliferare.
Statul român îşi dezvoltă politica naţională în acest
domeniu prin constituirea de sisteme, mecanisme şi proceduri integrate şi
coerente care să susţină lupta împotriva terorismului şi proliferării armelor
de distrugere în masă, în cooperare cu structuri similare din statele europene,
aliate şi partenere.
România va urmări în continuare o cât mai bună
integrare a activităţii desfăşurate de ţara noastră în forurile care discută
subiecte de interes pentru agenda de dezarmare şi neproliferare nucleară,
precum şi în cadrul reuniunilor prilejuite de alte forme de cooperare în
domeniu.
2.4. Creşterea
contribuţiei specifice la asigurarea securităţii şi stabilităţii regionale
România este implicată în securitatea şi stabilitatea
regională pe următoarele paliere complementare:
• participarea la procesul de definire şi implementare
a politicilor stabilizatoare, de cooperare şi asistenţă de securitate ale NATO
şi Uniunii Europene în Europa Centrală, de Est şi de Sud-Est;
• consolidarea rolului de furnizor de stabilitate şi
securitate în regiunea Balcanilor, în zona extinsă a Mării Negre şi în spaţiul
ex-sovietic;
• participarea activă a României în cadrul diferitelor
iniţiative regionale şi subregionale de cooperare în domeniul securităţii;
• participarea la misiunile de securitate conduse de
NATO sau Uniunea Europeană şi/sau sub mandat ONU sau OSCE.
Ţara noastră susţine dezvoltarea în regiunea extinsă a
Mării Negre a unor politici ale NATO şi Uniunii Europene care să sprijine
procesele de stabilizare economică şi socială, precum şi întărirea securităţii
frontierelor pentru statele din regiune.
Se vor urmări, cu prioritate, dezvoltarea relaţiilor
bilaterale cu statele din regiunea extinsă a Mării Negre şi Balcani,
dezvoltarea de programe de asistenţă acordată statelor interesate din regiune
în domeniul reformei sectorului de apărare şi dezvoltarea iniţiativelor de
cooperare bilaterală şi multinaţională în regiune.
2.5. Transformarea
capacităţii de apărare a României
Capacitatea de apărare rezultă din acţiuni coordonate,
în principal în domeniile militar, siguranţă şi ordine publică şi informaţii,
precum şi economic, administraţie publică la nivel central şi local, educaţie,
sănătate, infrastructură şi comunicaţii, mediu.
Abordarea integrată a procesului de transformare va
urmări cu prioritate:
• creşterea ponderii dimensiunii anticipative din
cadrul mecanismelor decizionale;
• creşterea interoperabilităţii interinstituţionale
prin transformare organizaţională;
• optimizarea managementului integrat al resurselor
disponibile;
• pregătirea profesională continuă a personalului;
• continuarea procesului de modernizare a infrastructurii de reţea şi informaţională;
• asigurarea complementarităţii capabilităţilor
specifice de apărare;
• dezvoltarea interfeţelor de cooperare în cadrul
programelor interagenţii.
Transformarea reprezintă un proces continuu de
dezvoltare, adaptare şi integrare de noi concepte, strategii, doctrine, sisteme
manageriale şi capabilităţi, care urmăreşte creşterea capacităţii de apărare în
vederea satisfacerii nevoilor de securitate ale ţării. Acest proces este
corelat cu transformarea la nivelul Alianţei Nord-Atlantice şi evoluţiile
specifice la nivelul politicii europene de securitate şi apărare.
Transformarea capacităţii de apărare reprezintă
condiţia sine qua non pentru
realizarea celorlalte obiective strategice ale apărării.
CAPITOLUL 3
Direcţiile de acţiune în domeniul apărării
3.1. Lupta împotriva terorismului
Eforturile României în acest sens vor viza simultan:
- protejarea teritoriului naţional, a populaţiei şi
obiectivelor autohtone, a rezidenţilor şi obiectivelor străine de manifestări
de natură teroristă, respectiv prevenirea şi/sau diminuarea riscurilor
specifice la adresa securităţii României prin activităţi instituţionalizate,
inclusiv informative;
- continuarea şi aprofundarea implicării la nivel
global şi regional în prevenirea şi combaterea terorismului prin: participarea
la operaţii multinaţionale, sprijinirea guvernelor şi instituţiilor de
securitate şi apărare în lupta împotriva terorismului, asistenţă complexă în
procesul de prevenire, contracarare şi reconstrucţie postconflict.
Direcţiile de acţiune pentru îndeplinirea acestui
obiectiv sunt:
- dezvoltarea capacităţilor structurilor naţionale cu
responsabilităţi în domeniul prevenirii şi combaterii terorismului;
- întărirea măsurilor şi acţiunilor specifice pentru
anticiparea, descurajarea şi contracararea acţiunilor teroriste;
- perfecţionarea sistemului de protecţie a
infrastructurii critice;
- asigurarea interoperabilităţii în domeniul prevenirii
şi combaterii terorismului;
- perfecţionarea pregătirii personalului responsabil cu
activităţile de prevenire şi combatere a terorismului.
România va continua implementarea prevederilor
Strategiei Uniunii Europene de luptă împotriva terorismului şi va coopera cu
aliaţii în vederea consolidării capacităţii NATO de luptă împotriva terorismului.
3.2. Combaterea
proliferării armelor de distrugere în masă
Proliferarea armelor de distrugere în masă asociată cu
recrudescenţa ameninţărilor teroriste constituie provocări pentru întreaga comunitate internaţională.
Eficienţa sistemului de apărare a ţării este dată şi de gradul de implicare în
eforturile internaţionale şi regionale de diminuare a ameninţărilor de această
natură.
Principalele direcţii de acţiune vor viza:
- participarea activă a României în cadrul regimurilor
internaţionale de neproliferare şi control al exporturilor;
- respectarea obligaţiilor şi a angajamentelor pe care
România şi Ie-a asumat prin tratate, convenţii şi aranjamente internaţionale în
domeniu;
- creşterea eficienţei privind controlul exporturilor
şi importurilor de produse militare şi cu dublă utilizare în vederea combaterii
acumulărilor destabilizatoare de armamente convenţionale;
- întărirea cooperării internaţionale şi
interinstituţionale în vederea combaterii proliferării armelor de distrugere în
masă;
- amplificarea sprijinului de
specialitate acordat statelor din regiunea extinsă a Mării Negre în scopul
elaborării sau consolidării sistemelor naţionale de control al exporturilor de
produse strategice;
- participarea la activităţile şi acţiunile vizând
blocarea accesului ilegal al unor state şi organizaţii la armele de distrugere
în masă.
România va consolida dialogul cu statele membre ale
Uniunii Europene şi SUAÎn domeniul controlului exporturilor strategice.
De asemenea, România va promova şi va continua să
participe la iniţiative menite să dezvolte capacitatea statelor de a răspunde
la ameninţările legate de proliferarea armelor de distrugere în masă, pe baza
expertizei şi experienţei dobândite prin asumarea unor responsabilităţi
importante la nivel regional şi internaţional.
3.3. Transformarea militară
Obiectivul principal al transformării militare este
realizarea de capabilităţi cu un grad ridicat de sustenabilitate şi
interoperabilitate, flexibile, mobile, uşor de desfăşurat în teatru, în măsură
să participe la întreaga gamă de operaţii şi misiuni ale NATO, la operaţiile UE
şi ale altor organizaţii internaţionale, precum şi la măsuri de tip
„coaliţie".
Principalele direcţii de acţiune în domeniul transformării
militare sunt:
- finalizarea revizuirii structurii de forţe şi a procesului de operaţionalizare;
- creşterea calităţii vieţii personalului militar şi
civil şi a nivelului de pregătire a acestuia;
- respectarea angajamentelor în domeniul capabilităţilor,
asumate faţă de NATO şi Uniunea Europeană;
- implementarea noului model de management al resurselor
umane;
- continuarea eficientizării sistemului de planificare
multianuală a resurselor;
- optimizarea sistemului de achiziţii în domeniul
militar în vederea înzestrării forţelor armate cu echipamente moderne şi
performante;
- dezvoltarea elementelor de infrastructură care să
asigure capacităţi de dislocare, staţionare şi antrenament pentru forţele
naţionale şi cele aliate, conform conceptului de Sprijin al naţiunii gazdă (HNS);
- aplicarea lecţiilor învăţate referitoare la revoluţia
în afacerile militare;
- crearea unor structuri de comandă şi control
flexibile;
- valorificarea superioară a tehnologiilor specifice;
- dezvoltarea sistemului de informaţii pentru apărare;
- dezvoltarea pe baza standardelor NATO şi ale Uniunii Europene a reţelelor de comunicaţii şi
informatice ale tuturor structurilor implicate în sistemul naţional de apărare
şi interconectarea acestora cu Sistemul general de comunicaţii NATO (NGCS);
- punerea accentului pe capacitatea de a desfăşura operaţii în reţea.
Forţele vor fi pregătite diferenţiat şi diversificat,
pentru misiuni clasice şi neconvenţionale, orientate spre obiective, în rândul
cărora misiunile antiteroriste, respectiv cele de contraproliferare,
contrainsurgenţă şi reconstrucţie postconflict vor avea o pondere însemnată. De
asemenea, va fi acordată o atenţie deosebită cooperării cu organizaţiile
neguvernamentale, entităţi care joacă un rol tot mai important în actualele
operaţii de stabilizare şi reconstrucţie. De asemenea, vor fi menţinute şi
dezvoltate capacităţi adecvate de intervenţie umanitară, în sprijinul
autorităţilor publice, în cazul unor urgenţe civile.
3.4. Managementul crizelor
Pentru a acţiona eficient pe întreg spectrul de crize,
de la măsurile de prevenire a crizelor până la apărarea colectivă, România are
în vedere implementarea sistemului naţional integrat de gestionare a crizelor.
Acest sistem va urmări asigurarea unui nivel optim de
pregătire şi planificare operaţională şi funcţionalitate a tuturor structurilor
de decizie şi execuţie cu responsabilităţi în domeniu, pentru gestionarea
întregului spectru al crizelor interne sau externe. In acelaşi timp, sistemul
va avea capacitatea de a răspunde adecvat diferitelor situaţii de criză,
asigurând autonomia subsistemelor componente, astfel încât acestea să poată
deveni operaţionale şi să reacţioneze în funcţie de natura şi amploarea crizei.
O componentă esenţială a funcţionării eficiente a
sistemului naţional de management al crizelor o reprezintă angajarea populaţiei
în susţinerea efortului de reconstrucţie şi managementul consecinţelor în urma
unor situaţii de criză sau urgenţe civile. De asemenea, autorităţile locale au
un rol major în pregătirea populaţiei pentru situaţii de criză şi în
gestionarea intervenţiilor, prin asigurarea resurselor umane, materiale şi
financiare necesare.
Ca direcţii principale de acţiune, se vor urmări:
- armonizarea legislativă şi procedurală cu
gestionarea crizelor şi a urgenţelor civile în NATO şi Uniunea Europeană, prin
aplicarea politicilor şi instrumentelor NATO în domeniu, precum şi prin
participarea la operaţiile Uniunii Europene de gestionare a crizelor;
- perfecţionarea sistemului naţional de management al
crizelor;
- pregătirea populaţiei pentru situaţii de criză şi de
urgenţe civile.
3.5. Informaţii pentru
apărare
Activitatea de informaţii pentru apărare contribuie la
realizarea securităţii naţionale şi reprezintă ansamblul de măsuri şi acţiuni
desfăşurate de structuri specializate în scopul informării oportune a factorilor de decizie.
Constituirea comunităţii de informaţii reprezintă
direcţia majoră a procesului de dezvoltare a activităţii de informaţii la nivel
naţional. Infiinţarea şi consolidarea pe baze formale a unei comunităţi
naţionale de informaţii asigură cadrul organizatoric de funcţionare integrată a instituţiilor de informaţii şi
securitate. Pentru asigurarea unei activităţi coerente de informaţii la nivel
naţional, comunitatea de informaţii va asigura coordonarea şi eliminarea
redundanţelor în activităţile specifice.
Comunitatea de informaţii asigură o funcţionare în
parteneriat instituţionalizat a serviciilor de informaţii şi securitate, care
îşi păstrează atribuţiile şi misiunile specifice, concomitent cu o mai bună
coordonare a activităţii de informaţii la nivel
strategic.
Comunitatea de informaţii permite îndeplinirea
misiunilor specifice, respectiv funcţionarea independentă a elementelor
acesteia, concomitent cu constituirea la nivel naţional a unor capacităţi de
informaţii care pot fi folosite în comun. De asemenea, asigură
interoperabilitatea şi dezvoltarea sistemelor adecvate de comunicaţii necesare
schimbului de informaţii eficient între elementele acesteia.
Pentru asigurarea unui caracter proactiv al activităţii
de informaţii pentru apărare, direcţiile de acţiune specifice vor include:
- promovarea şi apărarea, pe plan extern, a intereselor
naţionale;
- dezvoltarea capacităţilor strategice de culegere de
informaţii şi de analiză multisursă;
- adaptarea permanentă a fluxului informativ pentru
sprijinul eficient al fundamentării deciziilor;
- creşterea eficienţei activităţii informativ-operative
şi orientarea acesteia pe priorităţi şi domenii ale ameninţărilor TESSOC
(terorism, spionaj, sabotaj, subversiune, crimă organizată);
- dezvoltarea raporturilor de
colaborare cu instituţiile de informaţii şi securitate atât la nivel naţional,
bilateral, cât şi în cadrul NATO şi al Uniunii Europene;
- asigurarea securităţii informaţiilor clasificate în
conformitate cu cerinţele standardelor naţionale, ale NATO şi ale Uniunii
Europene;
- perfecţionarea cadrului normativ şi procedural în
domeniul informaţiilor, contrainformaţiilor şi securităţii şi armonizarea
acestuia cu reglementările NATO şi ale Uniunii Europene.
3.6. Economia şi industria
de apărare
Creşterea economică durabilă şi progresul tehnologic
sunt factori cheie ai garantării securităţii României. Asigurarea dezvoltării
economice durabile a ţării contribuie atât la creşterea nivelului de securitate
individuală a cetăţenilor, cât şi la asigurarea resurselor necesare pentru
continuarea reformei şi modernizarea sectorului de securitate şi apărare.
Industria de apărare, parte componentă a industriei
naţionale, joacă un rol important în susţinerea procesului de construcţie şi
dezvoltare a capabilităţilorde apărare.
In acest sens, se vor urmări cu prioritate următoarele
direcţii de acţiune:
- finalizarea restructurării în vederea eficientizării
activităţilor pe criterii de rentabilitate;
- corelarea cu dinamica procesului de transformare a
capacităţii de apărare, precum şi cu nevoile reale ale sistemului naţional de
securitate şi apărare;
- modernizarea şi retehnologizarea capacităţilor de
producţie militară, inclusiv prin cooperarea cu firme de profil, în mod
prioritar, din ţări membre NATO şi ale Uniunii Europene;
- conectarea la programele şi proiectele Agenţiei
europene de apărare (EDA) în domeniul cercetării, tehnologiilor şi
armamentelor.
3.7. Educaţia
Punerea în valoare şi dezvoltarea potenţialului
cultural, ştiinţific şi uman de care dispune România constituie o componentă şi
o resursă esenţială a securităţii şi modernizării societăţii româneşti.
Vor fi avute în vedere următoarele direcţii principale
de acţiune:
- îmbunătăţirea procesului de cercetare şi dezvoltare
în domenii cu impact asupra politicii de securitate şi apărare;
- participarea la programe şi proiecte
internaţionale, europene şi bilaterale în domenii de vârf ale ştiinţei şi
tehnologiei;
- armonizarea învăţământului militar cu politicile
naţionale din domeniul educaţiei şi asigurarea specialiştilor de înaltă clasă,
conform standardelor cerinţelor de securitate şi apărare a ţării, precum şi ale
celor din armatele statelor membre NATO;
- pregătirea populaţiei pentru situaţii de criză şi de
urgenţe civile;
- promovarea culturii de securitate în parteneriat cu societatea civilă.
3.8. Mediul
Apărarea trebuie să acorde o importanţă deosebită
protecţiei mediului, o coordonată esenţială a îmbunătăţirii vieţii populaţiei şi
a creşterii prosperităţii cetăţenilor.
Garantarea securităţii ecologice a ţării se va realiza
prin:
- consolidarea cadrului legislativ şi adaptarea la
normele comunitare;
- întărirea capacităţii instituţionale;
- apărarea împotriva dezastrelor;
- prevenirea poluării industriale şi managementul
deşeurilor;
- securitatea instalaţiilor
nucleare dezafectate;
- modernizarea sistemului informaţional pentru
avertizarea şi alarmarea populaţiei.
In ceea ce priveşte asigurarea securităţii nucleare
naţionale, aceasta va fi realizată prin îndeplinirea condiţiilor de siguranţă
nucleară şi radiologică a tuturor activităţilor de profil, protejarea
populaţiei, a factorilor de mediu şi a bunurilor materiale.
Armata şi celelalte structuri cu responsabilităţi în
domeniul apărării se vor alinia la eforturile naţionale de susţinere şi
extindere a acţiunilor de refacere şi conservare a mediului. Acestea vor
promova trecerea la activităţi şi tehnologii mai puţin poluante şi vor acorda
atenţie sporită reducerii impactului negativ produs de activităţile militare
asupra mediului înconjurător.
CAPITOLUL 4
Resursele pentru apărare
Susţinerea eforturilor naţionale pentru dezvoltarea
capabilităţilor necesare în domeniul securităţii şi apărării se va baza pe
utilizarea eficientă a întregii game de resurse la dispoziţie, în special a
celor umane, materiale şi financiare.
Atenţia este concentrată asupra utilizării acestor
resurse cu eficienţă, urmărindu-se următoarele direcţii generale de acţiune:
- îmbunătăţirea coordonării între puterea legislativă
şi cea executivă privind luarea deciziilor în alocarea resurselor destinate
apărării ţării, a controlului instituţiilor implicate în managementul
resurselor, precum şi a exercitării controlului parlamentar asupra acestora;
- generalizarea aplicării managementului resurselor pe
bază de programe multianuale şi priorităţi de către instituţiile cu
responsabilităţi în domeniul securităţii şi apărării;
- creşterea transparenţei utilizării fondurilor
publice şi a responsabilităţii faţă de contribuabil;
- perfecţionarea sistemului de pregătire a populaţiei
pentru apărare.
4.1. Managementul resurselor
umane. Profesionalizarea sectorului de apărare
Managementul resurselor umane vizează crearea unor
mecanisme eficiente de selecţionare, formare, perfecţionare şi promovare a
personalului, astfel încât să se asigure necesarul de profesionişti în domeniul
apărării.
Direcţiile principale de acţiune în domeniul
profesionalizării vor fi:
- proiectarea şi implementarea unui management modern
şi performant al carierei individuale a personalului civil şi militar;
- armonizarea sistemului de
formare şi perfecţionare a personalului din domeniul apărării cu reforma
sistemului educaţional naţional, în concordanţă cu dezvoltările Uniunii
Europene în acest domeniu;
- asigurarea reconversiei profesionale a personalului
disponibilizat.
4.2. Resurse materiale şi
financiare
a) Infrastructura strategică
Susţinerea dezvoltării durabile a economiei şi
realizarea obiectivelor strategice de apărare necesită dezvoltarea unei reţele
de infrastructuri fizice, specializate şi eficiente, compatibile cu
infrastructurile europene, care să ofere facilităţi şi capabilităţi sporite.
Ierarhizarea şi etapizarea proiectelor de
infrastructură au la bază cerinţele impuse de obiectivele prioritare în domeniu
şi posibilităţile de acoperire a efortului financiar necesar realizării lor.
Principalele direcţii de acţiune pentru modernizarea
infrastructurii sunt:
- menţinerea în parametrii de funcţionare şi
valorificarea capacităţilor existente prin reabilitarea şi modernizarea
infrastructurilor civile şi militare;
- reabilitarea, modernizarea şi
dezvoltarea infrastructurilor de transport, în special aerian şi maritim;
- realizarea unei infrastructuri de comunicaţii
moderne, viabile şi sigure, capabilă a fi integrată în sistemul european de
comunicaţii;
- dezvoltarea sistemului de transport al resurselor
energetice;
- promovarea tehnologiilor de transport ecologic;
- pregătirea, modernizarea şi dezvoltarea
facilităţilor de infrastructură oferite NATO pentru HNS;
- promovarea unor proiecte de infrastructură care să
fie finanţate din fondurile comune ale NATO.
Realizarea proiectelor de infrastructură presupune
identificarea şi alocarea resurselor necesare, din surse naţionale şi internaţionale, prin dezvoltarea de
proiecte şi programe cu participarea instituţiilor cu responsabilităţi în
domeniul apărării.
b) Resurse financiare
Metoda finanţării de la bugetul de stat pe baza
programelor şi proiectelor concrete determină atribuirea unui rol mai activ
bugetului de stat în reformele din domeniul securităţii şi apărării.
Alocarea resurselor financiare
se va face prin asigurarea unui nivel care să permită îndeplinirea misiunilor
şi angajamentelor asumate în acest domeniu.
Se va urmări consolidarea proiectelor de buget ale
ordonatorilor principali de credite pe bază de programe, ceea ce conferă o
perspectivă de ansamblu asupra stabilităţii şi predictibilităţii strategiilor
sectoriale ale acestora, orientând întreaga gestiune financiară spre obiective,
performanţe şi rezultate.
4.3. Mecanisme pentru
managementul resurselor apărării
Planificarea apărării se realizează integrat - prin
utilizarea corelată a politicilor, resurselor umane, materiale şi financiare
pentru apărare - şi are în vedere realizarea tuturor capabilităţilor în
domeniul apărării, inclusiv pentru îndeplinirea responsabilităţilor asumate în
cadrul NATO şi al Uniunii Europene sau al coaliţiilor internaţionale.
Planificarea multianuală face posibilă integrarea
într-un sistem unitar a obiectivelor pe termen scurt, mediu şi lung la nivelul
tuturor elementelor componente ale instituţiilor cu responsabilităţi în
domeniul apărării şi dimensionarea într-un mod realist a resurselor necesare
susţinerii acestora, potrivit priorităţilor. De asemenea, permite identificarea
constrângerilor, limitărilor şi restricţiilor de orice fel care pot afecta
îndeplinirea obiectivelor asumate şi luarea în timp oportun a măsurilor de
diminuare a eventualelor efecte negative.
O atenţie sporită se va acorda intensificării
eforturilor pentru satisfacerea cerinţelor privind înzestrarea forţelor care
participă la misiuni internaţionale.
Strategia naţională de apărare a ţării pune în
prim-plan interesul comun al tuturor cetăţenilor României: asigurarea apărării
naţionale prin dezvoltarea unei capacităţi de apărare optime pentru a asigura
un răspuns eficient la provocările mediului actual de securitate, care să
confere siguranţă şi încredere cetăţenilor României.
Ca stat european, România apreciază că apărarea ţării
trebuie afirmată şi promovată prin dialog politic, cooperare şi parteneriat, în
acord cu politicile specifice ale NATO şi Uniunii Europene.
Susţinerea şi materializarea obiectivelor strategiei
solicită angajare responsabilă şi patriotism din partea cetăţenilor,
organizaţiilor şi organismelor guvernamentale şi neguvernamentale,
operatorilor economici din sectorul public şi din sectorul privat, a societăţii
româneşti în ansamblul ei.
Implementarea prevederilor Strategiei naţionale de
apărare a ţării se va realiza potrivit competenţelor, de către instituţiile cu
responsabilităţi în domeniul apărării.
In funcţie de evoluţia evenimentelor determinante din
mediul intern şi internaţional de securitate, Strategia naţională de apărare a
ţării poate fi modificată şi adaptată.