HOTARARE din 27 mai 2003
in cauza Crisan impotriva Romaniei
ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 1136 din 1 decembrie 2004
HOTARAREA
din 27 mai 2003
in cauza Crisan impotriva Romaniei*)
(Cererea nr. 42930/98)
*) Hotararea din 27 mai 2003 este reprodusa in facsimil.
In cauza Crisan impotriva Romaniei,
Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a II-a), statuand in cadrul
unei camere formata din: J.-P. Costa, presedinte, L. Loucaides, C. Birsan, K.
Jungwiert, V. Butkevych, W. Thomassen, A. Mularoni, judecatori; si T.L. Early,
grefier adjunct de sectie,
dupa deliberarea ce a avut loc in camera de consiliu, la data de 6 mai
2003,
pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceeasi data:
PROCEDURA
1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 42930/98, indreptata impotriva
Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, domnul Ioan Crisan
("reclamantul"), a sesizat Comisia Europeana a Drepturilor Omului
("Comisia") la data de 24 iunie 1998, in temeiul fostului articol 25
din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale
(Conventia).
2. Reclamantul este reprezentat in fata Curtii de doamna E. Crangariu,
avocata in Baroul Bucuresti. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de
agentul guvernamental, doamna C. I. Tarcea.
3. Reclamantul invoca, in special, incalcarea dreptului sau de acces la
justitie, garantat de art. 6 alin. 1 din Conventie, avand in vedere refuzul
instantelor interne de a examina legalitatea unei decizii emise de o autoritate
administrativa pe motivul modificarii, pe durata procedurii, a legislatiei
referitoare la competenta instantelor.
4. Cererea a fost transmisa Curtii la 1 noiembrie 1998, data intrarii in
vigoare a Protocolului nr. 11 la Conventie (conform art. 5 alin. 2 din
Protocolul nr. 11 la Conventie).
5. Cererea a fost repartizata primei sectii a Curtii (conform art. 52 alin.
1 din Regulament). In cadrul acestei sectii, camera desemnata sa examineze
cererea (conform art. 27 alin. 1 din Conventie) a fost constituita potrivit
art. 26 alin. 1 din Regulament.
6. La data de 1 noiembrie 2001, Curtea a modificat structura sectiilor sale
(art. 25 alin. 1 din Regulament). Cererea a fost repartizata celei de-a doua
sectii a Curtii, reorganizata astfel (art. 52 alin. 1).
7. Prin decizia din 10 septembrie 2002, Curtea a declarat cererea
admisibila.
8. Reclamantul si Guvernul au depus observatii scrise cu privire la fondul
cauzei (conform art. 59 alin. 1 din Regulament).
IN FAPT
I. CIRCUMSTANTELE CAUZEI
9. Reclamantul, Ioan Crisan, este cetatean roman, nascut in 1932 si are
domiciliul in Bucuresti. El este reprezentat in fata Curtii de doamna E.
Crangariu, avocata in Baroul Bucuresti.
Circumstantele cauzei
10. In 1990, reclamantul a solicitat Comisiei de aplicare (numita in
continuare Comisia) a Decretului-lege nr. 118/1990 sa constate ca el fusese
persecutat din motive politice in timpul regimului comunist si sa ii acorde
drepturile cuvenite in temeiul decretului sus-mentionat. El a aratat ca intre
1973 si 1980 si intre 1977 si 1987 a fost anchetat de politie si concediat din
motive politice.
11. Prin decizia din 22 aprilie 1991, Comisia i-a respins cererea.
12. La o data neprecizata, reclamantul a contestat aceasta decizie la
Tribunalul Municipiului Bucuresti. El si-a intemeiat contestatia pe articolul 9
din Decretul-lege nr. 118/1990, conform caruia persoana interesata putea face
contestatie la tribunal impotriva deciziei Comisiei.
13. In 1993, reclamantul a solicitat din nou Comisiei sa constate ca fusese
persecutat in timpul regimului comunist si sa ii acorde drepturile cuvenite. El
a aratat ca fusese internat abuziv intr-un spital psihiatric intre 1973 si
1981.
14. Prin decizia din 6 ianuarie 1994, Comisia a admis noua sa cerere.
Comisia a constatat, mai intai, ca, intre 1973 si 1981, reclamantul fusese
internat din motive politice in spitale psihiatrice, timp de doua luni si 25 de
zile. Aceasta a apreciat, prin urmare, ca reclamantul intruneste conditiile
prevazute de articolul 1 din Decretul-lege nr. 118/1990 pentru recunoasterea statutului
de persoana persecutata din motive politice si i-a acordat acestuia o
indemnizatie lunara cu acest titlu.
15. Reclamantul a contestat aceasta decizie la Tribunalul Municipiului
Bucuresti. El s-a plans in special de faptul ca nu toate probele prin care el
intentiona sa dovedeasca numarul efectiv de zile pe care le petrecuse internat
in mod abuziv in spitale psihiatrice fusesera admise de catre Comisie.
16. La data de 26 septembrie 1995, Tribunalul Municipiului Bucuresti a
hotarat sa conexeze cele doua contestatii introduse de reclamant impotriva
deciziilor pronuntate de Comisie la 22 aprilie 1991, respectiv, 6 ianuarie
1994.
17. Prin decizia din 21 octombrie 1997, tribunalul a respins cele doua
contestatii conexe, declarandu-le inadmisibile. Acesta a constatat, mai intai,
ca Guvernul a adoptat, la 10 septembrie 1997, Ordonanta de urgenta nr. 41
pentru modificarea si completarea Decretului-lege nr. 118/1990, care a
modificat partial acest decret. Tribunalul a subliniat apoi faptul ca aceasta
ordonanta a intrat in vigoare la data publicarii sale in "Monitorul
Oficial" si anume, la 7 septembrie 1997 si ca ea a abrogat in mod expres
articolul 9 din Decretul-lege nr. 118/1990, potrivit caruia persoana interesata
poate contesta decizia Comisiei in fata unei instante.
In final, tribunalul a aratat ca ordonanta nu cuprindea nici o precizare
referitoare la contestatiile aflate in curs in fata unei instante si a decis,
prin urmare, sa se declare necompetenta de a se pronunta in cazul contestatiilor
introduse de reclamant, acestea nemaifiind prevazute de lege drept cai de atac
impotriva deciziilor Comisiei.
18. Reclamantul a facut recurs impotriva acestei hotarari. El a subliniat
faptul ca tribunalul a incalcat principiul neretroactivitatii legii civile,
prevazut de Codul civil.
19. Prin hotararea definitiva din 13 februarie 1998, Curtea de Apel a
confirmat decizia tribunalului. Aceasta a respins recursul introdus de
reclamant, cu motivarea ca tribunalele nu au competenta de a modifica legalitatea
deciziilor Comisiei, avand in vedere amendarea Decretului-lege nr. 118/1990
prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 41/1997.
II. DREPTUL INTERN APLICABIL
1. Decretul-lege nr. 118/1990 privind acordarea unor drepturi persoanelor
persecutate din motive politice de dictatura instaurata cu incepere de la 6
martie 1945, precum si celor deportate in strainatate ori constituite in
prizonieri
Art. 5
"(...) se infiinteaza in fiecare judet si in municipiul Bucuresti cate
o comisie alcatuita din presedinte si cel mult 6 membri.
Presedintele trebuie sa fie jurist. Din comisie fac parte 2 reprezentanti
ai directiilor de munca si ocrotiri sociale si cel mult 4 reprezentanti ai
Asociatiei fostilor detinuti politici si victime ale dictaturii.
Pentru coordonarea activitatii comisiilor judetene, se infiinteaza o
comisie centrala alcatuita din cate un reprezentant al Ministerului Justitiei,
Ministerului Muncii si Ocrotirilor Sociale si 5 reprezentanti ai Asociatiei
fostilor detinuti politici si victime ale dictaturii."
Art. 9
"(...) Comisia este obligata sa se pronunte asupra cererii in termen
de cel mult 30 de zile de la sesizare, printr-o hotarare motivata.
Impotriva hotararii, persoana interesata sau directiile de munca si protectie
sociala pot face contestatie la tribunalul judetean sau al municipiului
Bucuresti in termen de 15 zile de la comunicarea hotararii catre acestia.
Hotararea tribunalului este definitiva."
2. Ordonanta de urgenta nr. 41/1997 din 10 iulie 1997 pentru modificarea si
completarea Decretului-lege nr. 118/1990
Art. 2
"Articolul 9 din Decretul-lege nr. 118/1990 se abroga la data intrarii
in vigoare a prezentei ordonante de urgenta."
3. Legea nr. 55 din 2 martie 1998 privind aprobarea Ordonantei de urgenta a
Guvernului nr. 41/1997 (publicata in "Monitorul Oficial" la 9 martie
1998).
"7. Articolul 10 din Decretul-lege nr. 118/1990 va avea urmatorul
cuprins: [...] 5. Impotriva deciziei persoana interesata poate face contestatie
potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990."
4. Legea contenciosului administrativ nr. 29 din 7 noiembrie 1990
Art. 5
"(...) cel care se considera vatamat [printr-un act administrativ] se
va adresa pentru apararea dreptului sau, in termen de 30 de zile de la data
cand i s-a comunicat actul administrativ (...), autoritatii emitente (...). In
cazul in care cel care se considera vatamat nu este multumit de solutia data
reclamatiei sale, el poate sesiza tribunalul in termen de 30 de zile de la comunicarea
solutiei. [...]
In toate cazurile, introducerea cererii la tribunal nu se va putea face mai
tarziu de un an de la data comunicarii actului administrativ a carui anulare se
cere."
IN DREPT
I. Cu privire la pretinsa incalcare a articolului 6 alineatul 1 din
Conventie
20. Reclamantul sustine incalcarea dreptului sau de acces la justitie,
avand in vedere refuzul instantelor de a examina legalitatea deciziilor
pronuntate de Comisie. El invoca articolul 6 alineatul 1 din Conventie, ale carui
prevederi pertinente dispun:
"Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, (...) de
catre o instanta independenta si impartiala (...), care va hotari fie asupra
incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."
21. Guvernul considera ca reclamantul nu a suferit o incalcare a dreptului
de acces la justitie, din moment ce Ordonanta de urgenta nr. 41/1997 a anulat o
cale speciala de atac, permitand aplicarea unei cai ordinare de atac si anume
Legea contenciosului administrativ (Legea nr. 29 din 7 noiembrie 1990). Acesta
subliniaza, de asemenea, ca dreptul reclamantului nu a fost incalcat, ci doar
procedura de valorificare a acestuia s-a modificat. Guvernul estimeaza, in
final, ca aceasta reforma legislativa a avut ca scop eficientizarea sistemului
prin anularea procedurilor speciale si ca nu a fost menita sa favorizeze una
din parti in detrimentul celeilalte.
22. Reclamantul considera, dimpotriva, ca, in cazul sau, dreptul de acces
la justitie a fost incalcat, in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie. El arata,
in aceasta privinta, ca sus-numita Comisie nu oferea garantiile unei instante,
in sensul art. 6 alin. 1 mentionat anterior. Or, nici una din jurisdictiile
sesizate in legatura cu contestatiile impotriva deciziilor autoritatii
administrative in cauza nu a analizat temeiul acestora.
Mai mult, el considera ca nu e vorba de o simpla modificare a procedurii
menita sa-i valorifice dreptul, asa cum pretinde Guvernul, caci, daca ar fi
asa, instantele catre care el si-a adresat contestatiile ar fi trebuit sa isi
decline competenta in favoarea contenciosului administrativ si nu sa respinga
contestatiile, declarandu-le inadmisibile.
23. Curtea observa ca procedura in litigiu are ca obiect legalitatea celor
doua decizii ale Comisiei referitoare la drepturile reclamantului care decurg
din statutul sau de persoana persecutata din motive politice in timpul
regimului comunist, drepturi care au, in mod incontestabil, un caracter civil,
in sensul alineatului 1 al articolului 6 sus-mentionat.
24. Curtea reaminteste ca, fiind vorba de decizii cu privire la drepturi si
obligatii cu caracter civil, articolul 6 alineatul 1 din Conventie dispune ca
deciziile luate de autoritati administrative care nu indeplinesc cerintele acestei
dispozitii sa fie supuse controlului ulterior al unui organ judecatoresc cu
depline competente (conform Hotararii in cauza Ortenberg impotriva Austriei,
din 25 noiembrie 1994, seria A nr. 295-B, p. 49 - 50, alin. 31; Hotararii in
cauza Stallinger si Kuso impotriva Austriei, din 23 aprilie 1997, Culegere de
hotarari si decizii 1997-II, p. 679 - 680, alin. 51).
25. In speta, Curtea retine ca sus-numita Comisie, care s-a pronuntat la 22
aprilie 1991 si 6 ianuarie 1994 cu privire la drepturile reclamantului ce
rezulta din statutul sau de persoana persecutata, alcatuita exclusiv din
functionari ai Directiei de munca si protectie sociala si din reprezentanti ai
Asociatiei fostilor detinuti politici si aflata sub controlul unei comisii
centrale formate din reprezentanti ai Ministerului Justitiei si ai Ministerului
Muncii si Protectiei Sociale, in temeiul articolului 5 din Decretul-lege nr.
118/1990, nu indeplineste conditia de independenta fata de executiv si fata de
parti si nu poate, prin urmare, sa indeplineasca rolul unei
"instante", in intelesul art. 6 alin. 1 mentionat anterior (conform
mutatis mutandis, Hotararii Sramek impotriva Austriei, din 22 octombrie 1984,
seria A nr. 84, p. 17, alin. 42). Din acestea rezulta ca, pentru ca cerintele
impuse de art. 6 alin. 1 din Conventie sa fie indeplinite, persoana interesata
trebuie sa supuna deciziile luate de autoritatea administrativa in cauza
controlului ulterior al unui organ judecatoresc cu depline competente.
26. Or, Curtea remarca, in aceasta privinta, ca instantele sesizate de
reclamant printr-o contestatie impotriva deciziilor Comisiei care s-a pronuntat
cu privire la drepturile sale cu caracter civil s-au declarat incompetente sa
verifice legalitatea acestor decizii, motivand aceasta prin modificarea, pe
parcursul procedurii, a legislatiei privitoare la competenta instantelor.
27. Curtea admite ca reforma legislativa realizata prin Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 41/1997 din 10 iulie 1997 si de Legea nr. 55 din 2
martie 1998 de aprobare a ordonantei nu a avut ca scop, asa cum subliniaza
Guvernul, influentarea solutionarii litigiului adus de reclamant in fata
instantelor nationale, avand in vedere ca aceasta nu viza, in mod evident, sa
acorde mai multe sanse de succes uneia din parti in detrimentul celeilalte (a
contrario, Hotararea Zielinski si Pradal si Gonzales si altii impotriva
Frantei, din 28 octombrie 1999, Culegere 1999-VII, alin. 57). Totusi, noua
procedura introdusa prin dispozitiile legislative sus-mentionate si aplicarea
sa in speta de catre instante a determinat, in cauza, imposibilitatea
reclamantului de a supune deciziile emise de o autoritate administrativa care
nu indeplineste exigentele unei "instante", in sensul articolului 6
alineatul 1 din Conventie, verificarii ulterioare a unui organ judecatoresc.
28. Pe de alta parte si tinand cont ca Guvernul afirma ca a fost vorba doar
de o schimbare a procedurii ce trebuie urmata de reclamant, avand in vedere ca
reforma legislativa a permis aplicarea caii de recurs ordinare si anume, a
actiunii in contencios administrativ in temeiul articolului 5 din Legea nr. 29
din 7 septembrie 1990, Curtea observa ca a examinat deja acest argument al
Guvernului in etapa examinarii admisibilitatii cererii, atunci cand a
concluzionat ca eficacitatea utilizarii, de catre reclamant, a unei astfel de
cai de recurs era departe de a fi stabilita cu suficienta certitudine, luand in
considerare circumstantele speciale ale cauzei. Or, Curtea nu distinge in cauza
elemente noi care sa ii permita sa ajunga, in aceasta etapa, la o concluzie
diferita.
29. In lumina celor prezentate, Curtea considera ca imposibilitatea
instantelor de a examina legalitatea deciziilor autoritatii administrative
referitoare la drepturile cu caracter civil ale reclamantului, pe motivul
modificarii, pe durata procedurii, a legislatiei in materia competentei
instantelor, incalca substanta dreptului reclamantului de acces la justitie.
30. Prin urmare, a avut loc o incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie.
II. Cu privire la pretinsa incalcare a articolului 13 din Conventie
31. Reclamantul se plange ca nu a dispus de un recurs eficace, in scopul
obtinerii drepturilor garantate prin Decretul-lege nr. 118/1990. El invoca
articolul 13 din Conventie, care dispune ca:
"Orice persoana, ale carei drepturi si libertati recunoscute de
prezenta Conventie au fost incalcate, are dreptul sa se adreseze efectiv unei
instante nationale, chiar si atunci cand incalcarea s-ar datora unor persoane
care au actionat in exercitarea atributiilor lor oficiale."
32. Curtea reaminteste ca, atunci cand dreptul revendicat este un drept cu
caracter civil, art. 6 alin. 1 reprezinta tex specialis in raport cu art. 13,
ale carui garantii sunt incluse in principiu in acesta. Dat fiind ca plangerea
reclamantului a fost deja examinata pe terenul art. 6 alin. 1 din Conventie,
Curtea nu considera necesar sa analizeze si incidenta in cauza a art. 13 (a se
vedea Hotararea C.E.D.O. in cauza Kudla impotriva Poloniei, Cererea nr.
30210/96, C.E.D.O. 2000-XI, alin. 146).
III. Cu privire la aplicarea articolului 41 din Conventie
33. Conform articolului 41 din Conventie:
"In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a
Conventiei sau a Protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti
contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei
incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie
echitabila."
A. Prejudiciul material si moral
34. Reclamantul solicita un prejudiciu material de 110.000 dolari SUA
(USD), reprezentand diferenta intre salariul pe care ar fi trebuit sa il
primeasca in calitate de cercetator si pensia care i s-a acordat intre 1
decembrie 1973 si 1 iunie 1994. El solicita in plus despagubiri pentru
prejudiciu moral in valoare de 100.000 USD, cu scopul de a evita in viitor noi
incalcari ale drepturilor prevazute de Conventie.
35. Guvernul se opune acordarii sumelor solicitate de reclamant. Acesta
remarca, in aceasta privinta, ca reclamantul pretinde despagubirea pentru un
prejudiciu material care s-a produs inainte de sesizarea instantelor interne
si, mai mult chiar, inainte de ratificarea Conventiei de catre Romania.
Guvernul apreciaza, de asemenea, ca cererea reclamantului de acordare de
despagubiri pentru prejudiciu moral este incompatibila cu notiunea europeana de
ordine publica, care se opune acordarii de despagubiri de natura punitiva si
preventiva.
36. Curtea retine ca unic temei in acordarea unei satisfactii echitabile in
speta faptul ca reclamantul nu a beneficiat de accesul la justitie pentru a
contesta deciziile Comisiei care s-a pronuntat asupra drepturilor sale cu
caracter civil. Curtea n-ar putea sa speculeze care ar fi fost rezultatul
procesului in caz contrar, dar nu considera nerezonabila aprecierea ca persoana
interesata a suferit o pierdere reala de sansa (conform Hotararii in cauza
Pelissier si Sassi impotriva Frantei, Cererea nr. 25444/94, C.E.D.O. 1999-II,
alin. 80). Pronuntandu-se in echitate, asa cum o cere art. 41, Curtea ii acorda
suma globala de 4.000 euro pentru toate prejudiciile.
B. Cheltuieli de judecata
37. Reclamantul solicita 1.000 USD cu titlu de cheltuieli de judecata,
justificati dupa cum urmeaza: 250 USD pentru fiecare din etapele procedurii in
fata instantelor interne si 500 USD pentru procedura initiata in fata organelor
Conventiei.
38. Guvernul este de acord cu restituirea cheltuielilor justificate si
proportionale legate de procedura in fata instantelor interne si in fata
Curtii.
39. Curtea reaminteste ca, potrivit jurisprudentei sale, plata
cheltuielilor de judecata in temeiul art. 41 presupune ca aceste cheltuieli sa
fie dovedite ca reale si necesare si, in plus, sa aiba un nivel rezonabil
(Hotararea in cauza Iatridis impotriva Greciei (satisfactie echitabila),
Cererea nr. 31107/96, C.E.D.O. 2000-XI, alin. 54). In plus, cheltuielile de
judecata pot fi recuperate doar in masura in care se raporteaza la incalcarea
constatata (Beleyer impotriva Italiei (satisfactie echitabila), nr. 33202/96,
Hotararea din 28 mai 2002, alin. 27).
40. Aplicand aceste criterii prezentei cauze si pronuntandu-se in echitate,
asa cum o cere art. 41 din Conventie, Curtea hotaraste sa acorde reclamantului
600 euro cu titlu de cheltuieli de judecata.
C. Majorari de intarziere
41. Curtea hotaraste sa aplice majorari de intarziere echivalente cu rata
dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca centrala
europeana, la care se vor adauga 3 puncte procentuale.
PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, IN UNANIMITATE:
1. hotaraste ca a fost incalcat articolul 6 alineatul 1 din Conventie;
2. hotaraste ca nu este necesar sa se pronunte asupra capatului de cerere
fondat pe articolul 13 din Conventie;
3. hotaraste ca:
a. statul parat trebuie sa plateasca reclamantului, in termen de 3 luni de
la data ramanerii definitive a hotararii, conform art. 44 alin. 2 din
Conventie, 4.000 euro cu titlu de prejudiciu material si moral si 600 euro
pentru cheltuieli de judecata, care urmeaza sa fie platiti in lei, conform
ratei de schimb aplicabile la momentul platii;
b. aceasta suma va fi majorata, incepand de la data expirarii termenului
mentionat pana la momentul efectuarii platii, cu o dobanda simpla de intarziere
egala cu dobanda minima pentru imprumut practicata de Banca centrala europeana,
valabila in aceasta perioada, la aceasta adaugandu-se o majorare cu 3 puncte
procentuale;
4. respinge cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru
surplus.
Redactata in limba franceza si comunicata in scris la data de 27 mai 2003,
in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulamentul Curtii.