Hotărârea Nr.- din 23.10.2012

Strasbourg(Cererea nr. 54.247/07)Prezenta hotărâre va deveni definitivă în condiţiile stabilite în art. 44 § 2 din Convenţie. Poate suferi o revizuire editorială.În cauza Ghiţă împotriva României,Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secţia a treia), reunită în Cameră cu următoarea compunere: Josep Casadevall, preşedinte, Egbert Myjer, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, judecători, şi Santiago Quesada, grefier secţie înregistrator,după retragerea pentru deliberări din 2 octombrie 2012,pronunţă următoarea hotărâre care a fost adoptată la data respectivă:PROCEDURA1. Cauza a luat naştere în urma unei cereri (nr. 54.247/07) împotriva României înaintată Curţii pe baza art. 34 din Convenţia pentru Protecţia Drepturilor Omului şi Libertăţilor Fundamentale (Convenţia) de către domnul Radu Sorin Ghiţă (reclamantul), pe data de 7 decembrie 2007. Reclamantul are cetăţenie română şi canadiană.2. Guvernul român (Guvernul) a fost reprezentat de agentul său, domnul Răzvan Horaţiu Radu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.3. Reclamantul a afirmat că a fost supus unor rele tratamente când a fost arestat de doi poliţişti şi că investigaţia ulterioară privind afirmaţiile sale a fost ineficientă.4. Pe data de 15 iunie 2010 cererea a fost comunicată Guvernului. S-a hotărât de asemenea să se decidă în acelaşi timp atât asupra admisibilităţii cererii, cât şi asupra fondului (art. 29 § 1).5. Întrucât domnul Corneliu Bîrsan, judecător reprezentant al României, s-a abţinut de la judecarea acestei cauze (Regula 28 din Regulamentul Curţii), preşedintele Camerei a numit-o pe doamna Kristina Pardalos să participe la această audiere ca judecător ad hoc (art. 26 § 4 din Convenţie şi Regula 29 § 1 din Regulamentul Curţii).FAPTELEI. Circumstanţele cauzei6. Reclamantul s-a născut în 1961 şi locuieşte în Bucureşti.A. Incidentul din data de 3 mai 2006 - versiunea reclamantului7. Pe data de 3 mai 2006, la ora 1 dimineaţa, reclamantul şi doamna C.B. stăteau în maşina acestuia care era parcată într-un loc unde iluminatul stradal nu funcţiona. O patrulă de poliţie formată din doi poliţişti de la Unitatea de Ordine Publică a Secţiei nr. 3 a Poliţiei municipiului Bucureşti s-a apropiat de automobil şi le-a cerut documentele de identitate.8. Reclamantul şi-a prezentat paşaportul şi permisul de conducere. Poliţistul D.U. l-a întrebat: „Te crezi la vamă?“ („Bă, ce te crezi, la vamă?“) şi i-a cerut să-i prezinte documentul de identitate românesc (cartea de identitate). Poliţiştii i-au verificat identitatea, dar au refuzat apoi să-i returneze documentele pretinzând că era beat. Reclamantul a negat că ar fi fost beat şi s-a oferit să meargă la Institutul de Medicină Legală pentru a-i fi verificată concentraţia de alcool din sânge. Poliţiştii au refuzat spunând că nu sunt de la poliţia de circulaţie.9. Poliţistul A.H. i-a luat documentele de identitate ducânduse la duba de poliţie. Între timp, poliţistul D.U. l-a invitat pe reclamant să iasă din maşină şi să dovedească că nu e beat. Când reclamantul a coborât din automobil, poliţistul l-a împins în spaţiul dintre maşină şi peretele unei clădiri. Reclamantul a spus: „Bătrâne, te comporţi ca un miliţian!“ („Tataie, te porţi ca un miliţian!“). D.U. l-a încătuşat imediat pe reclamant cu mâinile în faţă. Apoi a tras în jos de cătuşe astfel că reclamantul a căzut la pământ.10. Cei doi poliţişti l-au lovit apoi de câteva ori cu picioarele, mai întâi în stomac, apoi în rinichi. Acestuia i-au căzut ochelarii de la ochi, iar telefonul i-a căzut pe jos. Reclamantul a început să ţipe. Cei doi poliţişti l-au ridicat în picioare şi l-au îmbrâncit în duba lor.11. În tot acest timp doamna C.B. era încă în automobilul reclamantului de unde nu putea vedea afară pentru că era întuneric. A.H. s-a întors la automobilul reclamantului şi a invitat-o pe doamna C.B. să-l însoţească la secţia de poliţie, ceea ce aceasta a şi făcut. A.H. s-a aşezat la volan, iar D.U. s-a aşezat pe bancheta din spate împreună cu petentul, continuând să-i dea pumni în cap, ochi şi tâmple tot drumul până la secţia de poliţie. Reclamantul şi-a protejat gura şi nasul cu mâinile încătuşate.12. La secţia de poliţie reclamantul a fost dus într-o cameră de la subsol. I s-au înapoiat ochelarii şi telefonul mobil. Acesta l-a sunt imediat pe M.N., un prieten avocat, spunându-i că fusese bătut de poliţişti. Avocatul l-a rugat să dea telefonul unuia dintre poliţişti. După conversaţia telefonică dintre avocat şi agentul A.H., poliţiştii i-au scos reclamantului cătuşele şi i-au permis să părăsească secţia, rugându-l înainte să nu facă plângere.B. Rapoartele oficiale privind incidentul13. Poliţiştii au întocmit un raport privind incidentul pe care lau datat 3 mai 2006. A fost înregistrat la Secţia de Poliţie nr. 3 pe data de 29 mai 2006.14. Au afirmat că s-au apropiat de automobilul reclamantului, întrucât au observat că ocupanţii întreţineau raporturi sexuale; au trebuit să insiste ca reclamantul să-şi prezinte paşaportul pentru identificare; după ce au obţinut actele de identitate, au rugat-o pe doamna C.B. să se urce în duba lor cât timp întocmeau ei raportul privind infracţiunea comisă (procesul-verbal de contravenţie). În acel moment, reclamantul a devenit agresiv, şi-a aruncat ochelarii, telefonul mobil şi apoi s-a aruncat pe el însuşi la pământ, strigând că este agresat de poliţie. Au continuat descrierea incidentului după cum urmează:Pentru a dezamorsa situaţia, am hotărât să-l încătuşăm [pe reclamant] şi să-l ducem pe el şi pe [doamna C.B.] la [secţia de poliţie] [...] A trebuit să facem uz de forţă fizică pentru a-l încătuşa [pe reclamant] deoarece el însuşi făcea uz de forţă împotriva noastră încercând că ne împingă la o parte şi ameninţându-ne. S-a lovit în mod deliberat cu capul de pământ şi de uşile dubei. Doar cu greu am reuşit să-l protejăm de propria violenţă şi agitaţie. După discuţia avută la secţia de poliţie... acesta s-a calmat şi şi-a cerut scuze pentru comportamentul anterior, pretinzând că era beat şi s-a speriat că soţia sa va afla ce se întâmplase în acea seară. Am luat notă de schimbarea sa de atitudine şi am decis să-i administrăm un avertisment verbal. 15. Poliţistul D.U. a întocmit un raport standard privind utilizarea forţei în timpul incidentului. A descris incidentul în câteva rânduri şi a consemnat că folosise forţa fizică şi cătuşele. L-a descris pe reclamant ca fiind sub influenţa alcoolului şi agresiv, că a refuzat să se calmeze şi că a deranjat liniştea publică. A lăsat necompletată rubrica din formularul de raport privind rănile vizibile de pe corpul reclamantului. A consemnat că reclamantul a fost sancţionat cu avertisment verbal.În final, agenţii de poliţie au scris un proces-verbal de contravenţie cu privire la doamna C.B. pe care au amendat-o cu 500 de lei (RON) pentru prostituţie. Aceasta a recunoscut contravenţia şi a semnat procesul-verbal.C. Versiunea Guvernului asupra faptelor16. Guvernul a împărtăşit punctul de vedere al proceselor-verbale oficiale asupra incidentelor. A afirmat că poliţiştii i-au abordat pe reclamant şi doamna C.B. în acea seară informândui că urmau să fie amendaţi pentru că au întreţinut raporturi sexuale. Doamna C.B. mai fusese judecată pentru prostituţie anterior.Reclamantul era sub influenţa alcoolului, a refuzat să îşi prezinte documentele de identitate şi i-a ameninţat pe poliţişti cu afirmaţii referitoare la faptul că are rude în ierarhia de poliţie. A coborât din automobil şi i-a înmânat poliţistului D.U. paşaportul său, însă a început să strige că este abuzat de poliţie, apoi şi-a pierdut echilibrul, a căzut la pământ şi s-a rănit. A devenit agresiv, iar poliţistul H.A. a trebuit să utilizeze cătuşele pentru al potoli.D. Constatările medicale privind rănile reclamantului17. Pe data de 3 mai 2006 la ora 11,35, reclamantul a consultat un medic legist care a redactat un raport medical care specifică următoarele:– tumefierea osului temporal drept, cu echimoză neomogenă de aproximativ 4,4/4.5 cm;

– pleoapa superioară dreaptă cu echimoză neomogenă de culoare vânătă de aproximativ 1,5/1,5 cm;

– pleoapa inferioară stângă cu echimoză neomogenă de culoare vânătă de aproximativ 3/1,5 cm; hematom subconjunctiv în cadranul extern al ochiului stâng;

– echimoză neomogenă de culoare vânătă pe osul temporal stâng, cu o tumefacţie subiacentă de aproximativ 4,5/4,5 cm;

– echimoză roşie de aproximativ 3,5/1,5 cm (3,5 cm pe axa orizontală) pe artera mediană inferioară cervicală;

– semne orizontale bilaterale, radiale, roşii de aproximativ 3,5/0,5-0,8 cm fiecare în jurul articulaţiilor radio-carpiene;

– acuză dureri de cap, dureri lombare bilaterale. 18. La ora 12.33, medicul legist a notat existenţa contuziilor şi faptul că osul temporal nu fusese afectat. Radiografia şi ecografia nu au evidenţiat niciun fel de afecţiuni la plămâni, organele interne sau coloana vertebrală.19. Reclamantul a fost spitalizat din 29 până în 31 mai 2006 pentru investigaţii suplimentare în privinţa durerilor sale de cap puternice şi persistente. Nu s-a descoperit nicio traumă craniană.20. Pe data de 6 iunie 2006, Institutul Naţional de Medicină Legală Mina Minovici (Institutul de Medicină Legală) a emis un raport care reitera constatările de mai sus, concluzionând după cum urmează:La data examinării de către [Institutul de Medicină Legală] (3 mai 2006), [petentul] prezenta leziuni traumatice care ar fi putut fi produse în aceeaşi zi prin lovituri repetate cu un obiect dur şi eventual prin încătuşare (leziuni observate bilateral în jurul articulaţiilor radio-carpiene). A necesitat opt până la nouă zile de îngrijiri medicale. 21. Reclamantul a prezentat fotografii făcute pe data de 4 mai 2006 în care se văd contuzii la tâmpla dreaptă, contuzii în jurul ambilor ochi şi roşeaţă în jurul ochiului stâng. A mai prezentat câteva fotografii cu locul unde a avut loc incidentul.E. Ancheta penală în cazul acestui incident22. Pe data de 10 mai 2006 reclamantul a înaintat o plângere penală împotriva celor doi poliţişti. Unitatea de Investigaţii Penale din cadrul Poliţiei Bucureşti l-a audiat pe reclamant, pe cei doi poliţişti, pe doamna C.B. şi pe prietenul avocat al reclamantului.23. Pe data de 13 iulie 2006 reclamantul a fost audiat de investigatori. El şi-a prezentat versiunea asupra evenimentelor, plângându-se de brutalitatea poliţiei. A recunoscut că băuse două şpriţuri şi un expresso mai devreme în seara incidentului. A spus că a ţipat la poliţişti în seara aceea, însă doar ca să se protejeze de atitudinea agresivă a acestora.24. Cei doi poliţişti au negat orice act de violenţă împotriva reclamantului. Versiunea lor asupra evenimentelor a reiterat afirmaţiile făcute în procesul-verbal oficial din 3 mai 2006. Au susţinut că l-au informat pe reclamant că el şi doamna C.B. comiteau o infracţiune pentru care urmau să fie sancţionaţi. Au afirmat că reclamantul a început să strige şi că a devenit violent, tulburând astfel liniştea publică. Au fost astfel obligaţi să acţioneze, încătuşându-l şi ducându-l la secţia de poliţie.25. În declaraţia sa din 7 iulie 2006, doamna C.B. a recunoscut că ea şi reclamantul negociau preţul pentru servicii sexuale când a sosit poliţia. A spus că reclamantul era beat şi se comportase zgomotos şi abuziv faţă de poliţişti. L-a văzut pe reclamant căzând la pământ şi ajutat să se ridice de către poliţişti care apoi l-au încătuşat cu mâinile la spate şi l-au dus la secţia de poliţie. Nu a văzut comportament violent din partea poliţiştilor faţă de el în timpul incidentului sau la secţia de poliţie. Conform declaraţiei sale, reclamantul s-a lovit la ochi când a căzut la pământ dând cu capul de o treaptă.26. M.N. a fost audiat pe data de 18 iulie 2006. A afirmat că reclamantul îl sunase în seara respectivă părând a fi înfricoşat şi pretinzând că a fost bătut de poliţişti. M.N. a afirmat că poliţistul îi explicase la telefon de ce fusese dus reclamantul la secţia de poliţie, informându-l că reclamantul nu era în stare de arest. Cinci minute mai târziu l-a sunat din nou pe telefonul mobil pe reclamant, care fusese deja eliberat.27. Pe data de 18 iulie 2006 poliţia a trimis dosarul la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti pentru continuarea investigaţiilor privind comportamentul abuziv şi la Tribunalul Bucureşti pentru afirmaţiile reclamantului că ar fi fost lovit şi că a suferit şi alte forme de violenţă.28. Pe data de 25 august 2006, pe baza probelor adunate de poliţie şi fără noi audieri ale celor implicaţi în incidente, Parchetul a decis netrimiterea în judecată. Pe data de 10 octombrie 2006, prim-procurorul parchetului a menţinut decizia în ciuda plângerii reclamantului.29. Pe data de 6 noiembrie 2006, reclamantul a înaintat plângere la Tribunalul Bucureşti privind deciziile procurorului, menţionând brutalitatea poliţiştilor şi absenţa unei investigaţii eficiente.30. Pe data de 12 decembrie 2006, Tribunalul Bucureşti a respins plângerea. Pe baza documentelor din dosar şi după audierea pledoariilor reprezentanţilor părţilor şi a procurorului, însă nu şi pe cea a reclamantului sau a poliţiştilor implicaţi în evenimente, a stabilit că reclamantul avusese un comportament agresiv în acea seară, fusese sub influenţa alcoolului, tulburase liniştea publică şi încercase în mod deliberat să se rănească. Nu a găsit nicio probă în dosar care să dovedească că rapoartele poliţiştilor nu erau adevărate şi a reţinut că reclamantul nu le contestase veridicitatea. A mai reţinut că reclamantul a comis activităţi ilegale, fapt care a permis poliţiştilor să intervină pentru a-i verifica identitatea şi a-l împiedica să le continue. În final, a reiterat faptul că, în conformitate cu legea în domeniu, poliţiştii nu trebuie să fie ţinuţi răspunzători pentru rănile mici produse unei persoane în timpul exercitării legale a atribuţiilor lor.31. Reclamantul a înaintat recurs, nemulţumit mai ales de interpretarea dată de instanţă probelor din dosar şi evidenţiind că el nu făcuse plângere împotriva rapoartelor întocmite de poliţie cu privire la incidente, ci împotriva brutalităţii manifestate de poliţişti în acea seară.32. În hotărârea definitivă din 26 aprilie 2007 Curtea de Apel Bucureşti a reexaminat probele din dosar, menţinând hotărârea Tribunalului Bucureşti. Decizia a fost comunicată părţilor pe 8 iunie 2007.LEGEAI. Presupusa încălcare a articolului 3 din Convenţie33. Reclamantul s-a plâns de tratament brutal din partea poliţiştilor şi de ineficienţa investigaţiilor în privinţa presupuselor rele tratamente.S-a bazat pe art. 3 din Convenţie, conform căruia:Nimeni nu poate fi supus torturii, nici pedepselor sau tratamentelor inumane ori degradante. A. Admisibilitate1. Regula celor 6 luni34. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a respectat regula celor 6 luni, prin faptul că prima sa comunicare a ajuns la Curte pe data de 11 decembrie 2007, deşi hotărârea finală îi fusese comunicată din data de 8 iunie 2007. S-a bazat pe reglementările nr. 38 § 2 şi nr. 47 § 5 din Regulamentul Curţii.35. Reclamantul a contestat afirmaţiile Guvernului, prezentând argumente ample în sprijinul punctului său de vedere.36. Curtea reţine că hotărârea finală adoptată pe data de 26 aprilie 2007 a fost comunicată părţilor pe data de 8 iunie 2007. Reclamantul a datat prima sa scrisoare către instanţă cu 7 decembrie 2007 trimiţând-o în aceeaşi zi, conform ştampilei poştei. Consideră deci că această dată este data introducerii cererii, conform cerinţelor Convenţiei şi Regulamentului Curţii.În consecinţă, Curtea respinge excepţia preliminară a Guvernului.2. Temeinicia plângerii37. Curtea reţine că această plângere nu este în mod evident nefondată în sensul art. 35 § 3 (a) din Convenţie. Mai reţine că nu este inadmisibilă din niciun alt motiv. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă.B. Fondul1. Susţinerile părţilor38. Reclamantul a reiterat faptul că a fost supus la abuzuri din partea poliţiei şi că probele din dosar sprijineau afirmaţiile sale. A mai afirmat că folosirea forţei nu a fost necesară din cauza comportamentului său. A evidenţiat contradicţii în procesele-verbale şi în declaraţiile făcute de poliţişti, care nu au fost explicate în cursul anchetei.39. Guvernul nu a contestat existenţa rănilor, dar a considerat că probele din dosar veneau în sprijinul versiunii autorităţilor în privinţa faptelor, negând astfel că ar fi avut loc vreun abuz din partea poliţiei. A mai susţinut că ancheta a fost temeinică şi că faptul că nu s-a soldat cu o condamnare nu era în sine suficient pentru a o considera ineficientă.40. A mai susţinut că poliţiştii nu ar fi putut cere testarea reclamantului în privinţa concentraţiei de alcool în sânge, întrucât nu erau de la poliţia rutieră.2. Evaluarea Curţiia)Principii generale41. Curtea îşi reiterează jurisprudenţa în privinţa art. 3, în special referitor la evaluarea de către Curte a nivelului minim de gravitate pe care trebuie să-l atingă brutalizarea pentru a intra sub incidenţa acestui articol (vezi Assenov şi Alţii v. Bulgaria, 28 octombrie 1998, § 93, Rapoarte privind Sentinţe şi Hotărâri 1998-VIII; Irlanda v. Regatul Unit, 18 ianuarie 1978, § 162, Seria A, nr. 25; Kudła v. Polonia [GC], nr. 30210/96, § 91-92, CEDO 2000-XI; Peers v. Grecia, nr. 28524/95, § 67-74, CEDO 2001-III; şi Raninen v. Finlanda, 16 decembrie 1997, § 55, Rapoarte 1997-VIII). 42. Când o persoană este rănită în timp ce se află în detenţie sau în orice alt mod sub controlul poliţiei, o astfel de rană va da naştere unei solide prezumţii că acea persoană a fost brutalizată. Este de datoria statului să furnizeze o explicaţie plauzibilă privind modul cum s-au produs rănile, lipsa unei astfel de explicaţii ridicând în mod evident o problemă în temeiul art. 3 din Convenţie. În evaluarea probelor, Curtea a aplicat în general standardul probei „dincolo de orice îndoială“. Însă aceste probe pot să decurgă din coexistenţa unor deducţii suficient de puternice, de clare şi de concordante sau din prezumţii similare de fapt care nu au fost contrazise. În cazul în care aspectele în cauză sunt în întregime sau în mare parte cunoscute exclusiv de autorităţi, aşa cum este în cazul unei persoane aflate sub controlul lor, se nasc puternice prezumţii de fapt cu privire la rănile survenite în astfel de condiţii. De fapt, se poate considera că sarcina probei cade în seama autorităţilor pentru a furniza o explicaţie satisfăcătoare şi convingătoare (vezi Boicenco v. Moldova, nr. 41088/05, §§ 103-104, 11 iulie 2006). 43. În continuare, Curtea reiterează că, dacă o persoană pretinde în mod discutabil că a fost grav brutalizată de poliţie sau de alte organe ale statului, în mod ilegal şi cu încălcarea art. 3, respectiva prevedere solicită efectuarea de investigaţii oficiale eficiente care să conducă la identificarea şi pedepsirea celor răspunzători (vezi Selmouni v. Franţa [GC], nr. 25803/94, § 87, CEDO 1999-V; Assenov şi Alţii, citat anterior, § 102; şi, mutatis mutandis, Velikova v. Bulgaria, nr. 41488/98, § 70, CEDO 2000-VI). 44. Curtea este conştientă de natura subsidiară a rolului său şi recunoaşte că trebuie să manifeste precauţie în asumarea rolului de tribunal de primă instanţă care analizează faptele, când acest lucru nu devine inevitabil datorită circumstanţelor specifice respectivei cauze (vezi, spre exemplu, McKerr v. Regatul Unit (dec.) nr. 28883/95, 4 aprilie 2000). Cu toate acestea, atunci când se fac afirmaţii care privesc art. 3 din Convenţie, Curtea trebuie să analizeze cu atenţie deosebită [vezi, mutatis mutandis, Ribitsch v. Austria, 4 decembrie 1995, § 32, Seria A nr. 336, şi Avşar v. Turcia, nr. 25657/94, § 283, CEDO 2001-VII (extrase)] chiar dacă s-au întreprins deja anumite proceduri şi cercetări (Cobzaru v. România, nr. 48254/99, § 65, 26 iulie 2007, precum şi Irlanda, citat anterior, § 161, Salman v. Turcia [GC], nr. 21986/93, § 100, CEDO 2000VII, şi Boicenco, citat anterior, § 104, privind standardul probei în astfel de cauze). b)Aplicarea acestor principii la cauza prezentă45. Curtea reţine pentru început că reclamantul avea o stare bună de sănătate când s-a întâlnit cu poliţia (vezi alineatul 15 de mai sus) şi că la câteva ore după incident s-a consemnat ca având câteva contuzii în jurul ochilor. Este de asemenea de necontestat faptul că reclamantul a fost încătuşat cu mâinile în faţă. În aceste condiţii, Curtea constată că autorităţile (inclusiv Guvernul în observaţiile sale) nu au explicat cum s-a putut lovi reclamantul când a căzut la pământ sau „s-a lovit în mod deliberat cu capul de pământ şi de uşile dubei“ şi la pleoape, şi la osul temporal, evitând însă complet nasul şi gura. Aceste răni corespund mai degrabă explicaţiilor reclamantului care spune că şi-a protejat gura şi nasul de loviturile poliţiştilor cu mâinile încătuşate. Curtea a mai reţinut că autorităţile par a fi recunoscut, în diverse faze ale procedurilor, că poliţiştii l-au rănit pe reclamant (vezi raportul privind utilizarea forţei şi concluziile din hotărârea Tribunalului Bucureşti), însă au acceptat ideea lipsei unei legături cauzale între rănire şi acţiunea poliţiştilor, fără a cântări proporţionalitatea reacţiei poliţiei. Totuşi, deşi Curtea este dispusă să admită că atitudinea reclamantului ar fi putut necesita utilizarea forţei fizice pentru a fi ţinut sub control, nu poate să nu constate că nu există suficiente elemente convingătoare în dosar care să justifice o utilizare atât de dură a forţei care să necesite 8 până la 9 zile de îngrijiri medicale. Nimic din descrierea oficială a evenimentelor nu indică faptul că ar fi opus o asemenea rezistenţă care să justifice o asemenea reacţie dură. 46. Curtea concluzionează că rănile reclamantului au fost cauzate de acţiunile poliţiştilor care echivalează cu un tratament contrar art. 3 din Convenţie. 47. Rămâne să se analizeze dacă investigaţia oficială în urma plângerilor privind comportamentul abuziv al poliţiei a fost eficientă (vezi alineatul 43 de mai sus). 48. Curtea reţine cu îngrijorare că deşi consumul de alcool de către reclamant a constituit explicaţia comportamentului său pretins agresiv, poliţia nu a testat concentraţia de alcool din sângele reclamantului în momentul când acesta a fost reţinut. Cu toate acestea, instanţele nu au pus la îndoială constatarea că reclamantul era sub influenţa alcoolului în momentul respectiv. Curtea nu poate accepta argumentul prezentat de Guvern conform căruia poliţiştii nu aveau calitatea de a solicita un test al alcoolemiei. Este de datoria autorităţilor să prezinte probe în sprijinul afirmaţiilor lor, atât în cadrul procedurilor interne, cât şi în faţa Curţii, în special atunci când partea vătămată se află sub controlul lor şi este complet lipsită de posibilitatea de a obţine probe prin propriile mijloace, aşa cum a fost situaţia în cazul de faţă. 49. Mai mult, investigatorii şi instanţele au considerat descrierea evenimentelor făcută de poliţişti un fapt dovedit şi nu i-au analizat concordanţa cu raportul medical. Curtea însă a constatat discrepanţe între versiunea oficială a evenimentelor şi rănile suferite de reclamant, aşa cum au fost confirmate de certificatele medicale (vezi alineatul 45 de mai sus). Investigaţia internă nu a rezolvat aceste discrepanţe. De asemenea, autorităţile nu au pus la îndoială imparţialitatea singurului martor ocular, C.B., care, fiind deja anchetată în acel moment pentru aspecte care i se imputau şi în seara respectivă, s-ar putea să nu fi fost complet neinfluenţată de poliţie. Pentru confirmarea veridicităţii rapoartelor poliţiei, instanţele au plasat sarcina de a dovedi contrariul pe petent. Şansele acestuia de a reuşi acest lucru au fost însă practic inexistente întrucât, pe de o parte, netestându-i alcoolemia, poliţia l-a împiedicat practic să obţină o probă relevantă, şi, pe de altă parte, nici procurorul şi nici instanţele nu au audiat mărturii personale de la cei implicaţi în incident (vezi alineatul 28 şi 30 de mai sus). 50. Investigaţia a fost astfel lipsită de eficienţa cerută prin art. 3 din Convenţie. 51. În lumina concluziilor prezente în alineatele 46 şi 50 de mai sus, Curtea consideră că a existat o încălcare a aspectelor substanţiale şi procedurale ale art. 3 din Convenţie. II. Alte presupuse încălcări ale Convenţiei 52. În final, reclamantul s-a plâns pe baza art. 5 din Convenţie că a fost reţinut ilegal de poliţie şi, pe baza art. 6 §§ 1 şi 2, că procedurile în faţa instanţelor interne nu au fost corecte. 53. Totuşi, în lumina tuturor materialelor de care dispune şi în măsura în care aspectele care fac obiectul plângerii intră în competenţa sa, Curtea constată că acestea nu dezvăluie vreo aparenţă de încălcare a drepturilor şi libertăţilor stabilite în Convenţie sau protocoalele acesteia. Prin urmare, această parte a cererii este evident nefondată şi trebuie respinsă conform art. 35 §§ 3 (a) şi 4 din Convenţie. III. Aplicarea articolului 41 din Convenţie 54. Articolul 41 din Convenţie stipulează: Dacă Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenţiei sau a Protocoalelor sale şi dacă dreptul intern al Înaltei Părţi Contractante nu permite decât o înlăturare incompletă a consecinţelor acestei încălcări, Curtea acordă părţii lezate, dacă este cazul, o reparaţie echitabilă. A. Daune 55. Reclamantul a solicitat 15.000 euro (EUR) daune materiale reprezentând venitul nerealizat pe perioada spitalizării şi 100.000 EUR daune morale ca urmare a comportamentului autorităţilor care i-au încălcat drepturile prevăzute de art. 3, 5, şi 6. A mai solicitat ca cei doi poliţişti să fie demişi din funcţie. 56. Guvernul a susţinut că reclamantul nu a dovedit că a suferit un prejudiciu material. A mai afirmat că daunele morale trebuie să se limiteze la obiectul cauzei, respectiv art. 3 din Convenţie, considerând că suma solicitată de reclamant este excesivă. După părerea sa, constatarea unei încălcări poate constitui o compensaţie suficientă în acest caz. 57. Curtea nu constată nicio legătură cauzală între încălcarea constatată şi pretinsele daune materiale; ca urmare, respinge această solicitare. Pe de altă parte, acordă reclamantului 10.000 EUR daune morale. B. Costuri şi cheltuieli 58. Reclamantul a mai solicitat 4.239,04 EUR costuri şi cheltuieli suportate în faţa instanţelor interne şi în faţa Curţii, respectiv taxe medicale, comisioane pentru avocaţi şi costul serviciilor poştale. 59. Guvernul a contestat legătura cauzală cu cazul prezent a unor presupuse cheltuieli. A mai susţinut că sumele solicitate sunt disproporţionate faţă de complexitatea cazului. 60. Conform jurisprudenţei Curţii, reclamantul are dreptul la rambursarea costurilor şi cheltuielilor doar în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate în mod real şi necesar, iar cuantumul lor este rezonabil. În cazul de faţă, ţinând cont de documentele aflate în posesia sa şi de criteriile de mai sus, Curtea consideră rezonabil să acorde suma de 3.000 EUR pentru toate cheltuielile subsumate. C. Dobânda pentru neîndeplinirea obligaţiilor 61. Curtea consideră corect ca dobânda pentru neîndeplinirea obligaţiilor să se bazeze pe rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene, la care să se adauge 3 puncte procentuale. PENTRU ACESTE MOTIVE, În unanimitate, CURTEA: 1. declară plângerea pe baza art. 3 din Convenţie admisibilă, iar restul cererii inadmisibilă; 2. reţine că a existat o încălcare a aspectelor substanţiale şi procedurale ale art. 3 din Convenţie; 3. reţine: a)că statul pârât urmează să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data la care hotărârea devine definitivă conform art. 44 § 2 din Convenţie, următoarele sume care se vor converti în moneda naţională a statului răspunzător la rata de schimb în vigoare la data efectuării plăţii:

b)că, de la expirarea celor 3 luni sus-menţionate până la efectuarea plăţii, se va plăti o dobândă simplă la sumele susmenţionate la o rată egală cu rata marginală de împrumut a Băncii Centrale Europene pentru perioada de neîndeplinire a obligaţiilor plus 3 puncte procentuale;4. respinge restul pretenţiilor reclamantului de a obţine o satisfacţie echitabilă. Redactată în limba engleză şi notificată în scris pe data de 23 octombrie 2012, conform reglementării 77 §§ 2 şi 3 din Regulamentul Curţii. Josep Casadevall, preşedinte Santiago Quesada, grefier secţie