DECIZIE Nr. 6
din 12 ianuarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 36, art. 37 si art. 38 din Legea
concurentei nr. 21/1996
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 132 din 26 februarie 2010
Acsinte Gaspar -
preşedinte
Nicolae Cochinescu
-judecător
Aspazia Cojocaru
-judecător
Petre Lăzăroiu
-judecător
Ion Predescu
-judecător
Puskas Valentin Zoltan
-judecător
Tudorel Toader
-judecător
Augustin Zegrean -judecător
Carmen-Cătălina Gliga -
procuror
Ioana Marilena Chiorean -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 36, art. 37 şi art.
38 din Legea concurenţei nr. 21/1996, excepţie ridicată de Banca
Română de Dezvoltare - Groupe Societe Generale - SA. în Dosarul nr.
115/2/2009 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal.
La apelul nominal răspunde avocatul Valeriu
Stoica, pentru Banca Română de Dezvoltare - Groupe Societe Generale -
S.A., cu împuternicire avocaţială la dosar, şi inspectori de
concurenţă Dorina Călin şi Andrei Pufulescu pentru
Consiliul Concurenţei, cu delegaţie la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Cauza fiind în stare de judecată,
preşedintele acordă cuvântul apărătorului autorului
excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea
acesteia, întrucât dispoziţiile art. 36, art. 37 şi art. 38 din Legea
concurenţei nr. 21/1996 contravin prevederilor art. 27, art. 53 şi
art. 148 din Constituţie, celor ale art. 8 din Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
precum şi jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului
şi a Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene
referitoare la inviolabilitatea domiciliului. Astfel, arată că,
deşi iniţial noţiunea de „domiciliu" fusese privită
restrictiv în jurisprudenţa Curţii de la Strasbourg, ulterior, în
cauza Societe Colas Est şi alţii contra Franţei, 2002,
aceasta a extins aplicabilitatea noţiunii de „domiciliu" şi la
localurile profesionale ale persoanelor juridice. In acelaşi sens este
şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene, care, prin Hotărârea Roquette Freres
contra Comisiei Europene din 2002, a ajuns la aceeaşi concluzie.
Totodată, arată că, referitor la
problema întinderii protecţiei constituţionale acordată sediului
persoanei juridice în cazul unei ingerinţe din partea unei
autorităţi publice, noţiunea de „control" a fost
privită de legiuitor în mod diferenţiat, făcându-se
distincţie între controlul preventiv şi controlul represiv,
diferenţă care poate opera în baza a 3 criterii, şi anume:
natura demersului autorităţilor (investigaţie cu caracter de
anchetă sau acţiune cu natură preventivă), întinderea
puterii de control (dacă e vorba despre puteri nelimitate, se
justifică asimilarea acestui control cu percheziţia imobiliară),
natura şi gravitatea controlului, din perspectiva sancţiunii aplicate
(în speţă, fiind vorba despre amenzi foarte mari). In concluzie,
inspecţia inopinată realizată de Consiliul Concurenţei în
temeiul dispoziţiilor de lege criticate este asimilată în
noţiunea de percheziţie prevăzută de Codul de
procedură penală şi, în consecinţă, lipsa
cerinţei mandatului judiciar conduce la încălcarea dispoziţiilor
art. 27 alin. (3) din Constituţie.
De asemenea, autorul excepţiei de
neconstituţionalitate consideră că dispoziţiile criticate
din Legea concurenţei nr. 21/1996 contravin şi prevederilor art. 53
din Constituţie, nefiind îndeplinite cerinţele pentru a se putea
restrânge protecţia constituţională a domiciliului sau sediului.
In final, arată că Regulamentul nr. 1/2003 al
Consiliului, care stabileşte la nivel comunitar competenţa şi
procedura Comisiei de a efectua anchete şi inspecţii inopinate, în
aplicarea art. 81 şi 82 din Tratatul de instituire a Comunităţii
Europene, trebuie interpretat în lumina noilor tendinţe din
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului şi a
Curţii de Justiţie a Comunităţilor Europene.
Având cuvântul, reprezentanţii Consiliului
Concurenţei solicită respingerea excepţiei ca inadmisibilă,
deoarece aspectele invocate de autorul excepţiei privesc instanţa de
judecată, iar nu Curtea Constituţională.
Pe fondul excepţiei, reprezentanţii
Consiliului Concurenţei arată că nu au intervenit elemente noi
care să schimbe cele constatate de Curtea Constituţională în
deciziile nr. 38/2001 şi nr. 296/2005. Astfel, controlul exercitat de
către Consiliul Concurenţei în temeiul dispoziţiilor de lege
criticate este un control preventiv, care se realizează cu cooperarea
agenţilor economici, iar nu prin forţă şi, în
consecinţă, dispoziţiile art. 27 din Constituţie nu sunt
aplicabile. Pe de altă parte, arată că acest control nu poate fi
asimilat cu percheziţia prevăzută de Codul de procedură
penală, iar Regulamentul nr. 1/2003 a intrat în vigoare în anul 2004,
ulterior jurisprudenţei Curţii de Justiţie a
Comunităţilor Europene, aşadar nu se poate invoca nerespectarea
jurisprudenţei acestei instanţe. In concluzie, arată că
prevederile de lege criticate sunt în concordanţă cu cele ale art. 53
alin. (2) din Constituţie şi cele ale art. 8 paragraful 2 din
Convenţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, întrucât
dispoziţiile de lege criticate dau expresie prevederilor art. 53 alin. (2)
şi art. 135 din Constituţie. Totodată, arată că art.
27 din Legea fundamentală nu este aplicabil, deoarece percheziţia
presupune existenţa unei cauze penale, în speţă fiind vorba despre
domeniul concurenţei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarului, constată următoarele:
Prin Incheierea din 9 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 115/2/2009, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a
VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea
Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 36, art. 37 şi art. 38 din Legea concurenţei
nr. 21/1996, excepţie ridicată de Banca Română de Dezvoltare
- Groupe Societe Generale - SA. într-o cauză având ca obiect
soluţionarea cererii de anulare a unor ordine emise de preşedintele
Consiliului Concurenţei, prin care s-au dispus declanşarea din oficiu
a unei investigaţii şi efectuarea unei inspecţii inopinate la
sediul Băncii Române de Dezvoltare - Groupe Societe Generale - S.A.
şi în orice alte spaţii în care aceasta îşi
desfăşoară activitatea, în temeiul dispoziţiilor Legii
concurenţei nr. 21/1996.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate autorul acesteia
susţine, în esenţă, că dispoziţiile de lege criticate
sunt neconstituţionale, deoarece instituie posibilitatea realizării
actelor de inspecţie în spaţiile deţinute de agenţii
economici fără un mandat judiciar şi fără
garanţiile care asigură inviolabilitatea domiciliului şi
prevenirea săvârşirii unor abuzuri de către organele de
inspecţie.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a
contencios administrativ şi fiscal nu
şi-a exprimat opinia asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea
nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată,
„punându-se eventual problema necesităţii completării
legislaţiei naţionale cu garanţii suplimentare pentru
societăţile comerciale, opţiune lăsată la aprecierea
legiuitorului."
Avocatul Poporului apreciază
că dispoziţiile de lege criticate sunt constituţionale, deoarece
au în vedere combaterea încălcării legii, iar măsurile
prevăzute de acestea sunt proporţionale cu scopul legitim
urmărit, întrucât numai în acest mod se asigură
desfăşurarea în condiţii optime a operaţiunilor de control
de către Consiliul Concurenţei. Drepturile conferite inspectorilor de
concurenţă au în vedere atât specificul activităţii de
control exercitate, cât şi importanţa socială a acestei
activităţi de ordine publică.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului nu au comunicat Curţii
Constituţionale punctele lor de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţilor prezente,
concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile Legii nr.
47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art.
2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 36, art. 37 şi art. 38 din Legea
concurenţei nr. 21/1996, republicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 742 din 16 august 2005, cu următorul
conţinut:
- Art. 36: „(1) Pentru investigarea
încălcării prevederilor prezentei legi, inspectorii de concurenţă
sunt abilitaţi cu puteri de inspecţie, cu excepţia
debutanţilor, şi au următoarele puteri de inspecţie:
a) să intre în spaţiile, terenurile sau
mijloacele de transport pe care agenţii economici ori asociaţiile de
agenţi economici le deţin legal;
b) să examineze orice documente, registre,
acte financiar-contabile şi comerciale sau alte evidenţe legate de
activitatea agenţilor economici sau asociaţiilor de agenţi
economici, indiferent de locul în care sunt depozitate;
c) să ia declaraţii reprezentanţilor
şi angajaţilor agentului economic sau asociaţiei de agenţi
economici referitoare la fapte sau documente considerate relevante;
d) să ridice sau să obţină în
orice formă copii ori extrase din orice documente, registre, acte
financiar-contabile şi comerciale sau din alte evidenţe legate de
activitatea agentului economic sau asociaţiei de agenţi economici;
e) să sigileze orice amplasament destinat
activităţilor agentului economic sau asociaţiei de agenţi
economici şi orice documente, registre, acte financiar-contabile şi
comerciale sau alte evidenţe legate de activitatea agentului economic sau
asociaţiei de agenţi economici, pe durata şi în măsura
necesară inspecţiei.
(2) Inspectorii de concurenţă cu puteri de
inspecţie, prevăzuţi la alin. (1), vor proceda la actele
prevăzute la alin. (1) numai dacă există indicii că pot fi
găsite documente sau pot fi obţinute informaţii considerate
necesare pentru îndeplinirea misiunii lor, iar rezultatul acestora va fi
consemnat într-un proces-verbal de constatare şi inventariere.
(3) Inspectorii de concurenţă cu puteri de
inspecţie pot face inspecţii inopinate şi pot solicita orice fel
de informaţii sau justificări legate de îndeplinirea misiunii, atât
la faţa locului, cât şi la convocare la sediul Consiliului Concurenţei.
(4) Exercitarea puterilor de inspecţie se face
în conformitate cu regulamentul privind organizarea, funcţionarea şi
procedura Consiliului Concurenţei.";
- Art. 37: „In baza autorizării judiciare date
prin încheiere, conform art. 38, inspectorul de concurenţă poate
efectua inspecţii în orice alte spaţii, inclusiv domiciliul, terenuri
sau mijloace de transport aparţinând conducătorilor,
administratorilor, directorilor şi altor angajaţi ai agenţilor
economici sau asociaţiilor de agenţi economici supuşi
investigaţiei.";
- Art. 38: „(1) Inspectorii de concurenţă
pot proceda la inspecţii, în conformitate cu prevederile art. 37, doar în
baza unui ordin emis de către preşedintele Consiliului
Concurenţei şi cu autorizarea judiciară dată prin încheiere
de către preşedintele tribunalului în a cărui
circumscripţie sunt situate locurile de controlat sau de către un
judecător delegat de acesta. Când aceste locuri sunt situate în
circumscripţiile unor tribunale diferite şi acţiunea trebuie desfăşurată
simultan în fiecare dintre ele, oricare dintre preşedinţii
tribunalelor competente poate emite o încheiere unică.
(2) Cererea de autorizare trebuie să
cuprindă toate informaţiile de natură a justifica
inspecţia, iar judecătorul sesizat este ţinut să verifice
dacă cererea este întemeiată.
(3) Inspecţia şi actele pe care le
cuprinde se efectuează sub autoritatea şi sub controlul
judecătorului care le-a autorizat.
(4) Judecătorul poate inspecta locurile supuse
intervenţiei, putând decide în orice moment suspendarea sau încetarea
inspecţiei.
(5) Oricare ar fi împrejurările,
inspecţia nu poate începe înainte de ora 8,00 sau după ora 18,00
şi trebuie efectuată în prezenţa ocupantului locului sau a
reprezentantului său; numai inspectorii de concurenţă, ocupantul
locului sau reprezentantul său pot lua cunoştinţă de piese
şi documente înaintea ridicării acestora.
(6) Inventarele şi punerile de sigilii se fac
conform dispoziţiilor Codului de procedură penală; originalele
procesului-verbal şi ale inventarului sunt transmise judecătorului
care a ordonat inspecţia, iar piesele şi documentele care nu mai sunt
utile stabilirii adevărului vor fi restituite ocupantului locului.
(7) Incheierea menţionată la alin. (1)
poate fi atacată cu recurs la curtea de apel; recursul nu este suspensiv
de executare.
(8) Consiliul Concurenţei este informat de
îndată despre începerea inspecţiei şi despre operaţiunile
efectuate."
Autorul excepţiei de neconstituţionalitate
susţine că prevederile de lege criticate încalcă dispoziţiile
constituţionale cuprinse în art. 27 referitoare la inviolabilitatea
domiciliului, în art. 53 privind restrângerea exerciţiului unor drepturi
sau al unor libertăţi şi în art. 148 privind integrarea în
Uniunea Europeană. De asemenea, se invocă prevederile art. 8 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, referitoare la respectarea vieţii
private şi de familie, a domiciliului şi a corespondenţei.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate,
Curtea constată următoarele:
Dispoziţiile art. 36 din Legea concurenţei
nr. 21/1996 stabilesc puterile de inspecţie ale inspectorilor de
concurenţă pentru investigarea încălcării prevederilor
legii, puteri care pot fi exercitate numai dacă există indicii
că pot fi găsite documente sau pot fi obţinute informaţii
considerate necesare pentru îndeplinirea misiunii lor.
Curtea observă că, prin Decizia nr. 296 din 9
iunie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 724
din 10 august 2005, s-a pronunţat cu privire la dreptul inspectorilor de
muncă de a avea acces liber în sediul persoanei juridice şi în orice
alt loc de muncă organizat de aceasta fără nicio
încuviinţare şi fără nicio avizare. Astfel, referitor la
dispoziţiile art. 27 alin. (1)-(3) din Constituţie, privind
inviolabilitatea domiciliului, Curtea a reţinut că, în cazul sediilor
industriale sau comerciale care nu sunt în acelaşi timp şi locuri de
domiciliu, inviolabilitatea sediului nu este supusă aceloraşi reguli
ca spaţiul în care se desfăşoară viaţa privată a
persoanei, şi că, prin urmare, autorităţile pot exercita
controlul asupra activităţilor profesionale care se
desfăşoară în aceste sedii. In consecinţă, Curtea a
reţinut că activităţile pe care Inspecţia Muncii le
controlează nu ţin de sfera privată, ci, dimpotrivă, de cea
publică, vizând în mod evident ocrotirea unui interes general.
Curtea reţine, pentru identitate de raţiune,
că soluţia şi considerentele deciziei menţionate îşi
păstrează valabilitatea şi în cazul de faţă.
Referitor la dispoziţiile art. 8 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, Curtea reţine că acestea nu au
aplicabilitate în cauza de faţă, referindu-se la respectarea
vieţii private şi de familie. Dispoziţiile de lege criticate
reglementează activităţi de inspecţie ale Consiliului
Concurenţei - autoritatea naţională în domeniul concurenţei
-, activităţi ce au ca scop ocrotirea unui interes general şi
care vizează aspecte ce ţin de sfera publică a
activităţii persoanei juridice, iar nu de cea privată. Prin
Hotărârea din 16 aprilie 2002, pronunţată în Cauza Societe
Colas Est şi alţii contra Franţei, Curtea Europeană a
Drepturilor Omului a stabilit că drepturile garantate de art. 8 al
Convenţiei „pot fi interpretate" în sensul că includ,
pentru o societate, dreptul la respectul sediului său social, al
agenţiilor sau al localurilor sale profesional, însă această
interpretare se poate face numai „în anumite circumstanţe", care
se stabilesc de la caz la caz, în speţă, ţinându-se cont de
competenţa exclusivă a agenţilor specializaţi de a aprecia
oportunitatea, numărul, durata şi amploarea operaţiunilor de
inspecţie.
Referitor la susţinerile autorului excepţiei,
potrivit cărora inspecţia inopinată realizată de Consiliul
Concurenţei trebuie asimilată noţiunii de
„percheziţie" prevăzută de Codul de procedură
penală şi, prin urmare, trebuie dispusă de judecător,
Curtea constată că acestea nu pot fi primite. Astfel,
dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Legea fundamentală, potrivit
cărora percheziţia se dispune de judecător şi se
efectuează în condiţiile şi în formele prevăzute de lege,
se referă la instituţia reglementată de prevederile art. 100 din
Codul de procedură penală, şi nu poate fi asimilată cu
inspecţia efectuată, în baza Legii concurenţei nr. 21/1996, de
către Consiliul Concurenţei.
In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 37
şi 38 din Legea concurenţei, Curtea observă că acestea
prevăd - în cazul efectuării inspecţiilor în orice alte
spaţii, inclusiv domiciliul, terenuri sau mijloace de transport
aparţinând conducătorilor şi altor angajaţi ai
agenţilor economici supuşi investigaţiei - că inspectorii
de concurenţă pot proceda la acest tip de inspecţii doar în baza
unui ordin emis de către preşedintele Consiliului Concurenţei
şi cu autorizarea judiciară dată prin încheiere de către
preşedintele tribunalului în a cărui circumscripţie sunt situate
locurile de controlat sau de către un judecător delegat de acesta.
Prin urmare, susţinerile autorului excepţiei referitoare la neconstituţionalitatea
acestor dispoziţii de lege datorită faptului că nu există
autorizare judiciară pentru efectuarea inspecţiilor respective sunt
neîntemeiate.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr.
47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 36, art. 37 şi art. 38 din Legea concurenţei
nr. 21/1996, excepţie ridicată de Banca Română de Dezvoltare -
Groupe Societe Generale - S.A. în Dosarul nr. 115/2/2009 al Curţii de Apel
Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 12 ianuarie 2010.
PREŞEDINTE,
ACSINTE GASPAR
Magistrat-asistent,
Ioana Marilena Chiorean