DECIZIE Nr.
538 din 13 mai 2008
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 10 si art. 11 din Ordonanta de
urgenta a Guvernului nr. 40/1999 privind protectia chiriasilor si stabilirea
chiriei pentru spatiile cu destinatia de locuinte
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 523 din 10 iulie 2008
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu -judecător
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Simona Ricu - procuror
Maria Bratu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate
a prevederilor „art. 11 raportat la art. 10" din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei
pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Vlad Mihai
Niţescu în Dosarul nr. 32.519/3/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a
III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care
procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Cauza se află în stare de judecată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca inadmisibilă, întrucât aspectele criticate vizează
interpretarea legii.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 12 noiembrie 2007, pronunţată în
Dosarul nr. 32.519/3/2005, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă
şi pentru cauze cu minori şi familie a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor „art. 11 raportat la art.
10" din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia
chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe, excepţie
ridicată de Vlad Mihai Niţescu într-o cauză civilă având ca obiect o acţiune în
evacuare.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că dispoziţiile criticate interpretate
izolat, fără a fi coroborate cu prevederile art. 2 şi fără a se ţine seama de
prevederile art. 13 din acelaşi act normativ, cât şi fără a se avea în vedere
dispoziţiile art. 480, ale art. 1436 şi ale art. 1437 din Codul civil, „ar duce la concluzia că
durata contractului de locaţiune ar fi perpetuă, lezând în mod grav dreptul de
proprietate" şi fiind contrare dispoziţiilor art. 1 din Primul Protocol la
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Curtea de Apel
Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi familie apreciază că excepţia de neconstitutionalitate este întemeiată. In
acest sens, arată că prevederile art. 11 „devin neconstituţionale, în măsura în
care sancţiunea proprietarului pentru nerespectarea prevederilor art. 10 alin.
(1) (care constă în prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior
până la încheierea unui nou contract de închiriere) vizează prelungirea sine die a contractului de
închiriere". In continuare, arată că de esenţa contractului de închiriere,
potrivit prevederilor art. 1411 din Codul civil, este asigurarea folosinţei
bunului pe „un timp determinat" şi nu sine die.
Prevederea termenului de 5 ani în contractul de
închiriere împreună „cu lipsa posibilităţii încasării de către proprietar a
unei chirii compensatorii, reale corespunzătoare lipsei de folosinţă a bunului
constituie o sarcină grea pentru proprietar, de natură să rupă echilibrul just
dintre interesele aflate în joc. In acest sens, se invocă recenta Hotărâre CEDO
Radovici şi Stănescu contra României". De asemenea, menţioneză că,
în practică, prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999 „au
născut variate interpretări, aplicarea acestora concretizându-se într-o
practică neunitară".
Potrivit art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.
Guvernul apreciază că
excepţia de neconstitutionalitate este inadmisibilă. Consideră că motivele de
neconstitutionalitate privesc interpretarea normei criticate, aspect care
excedează competenţei instanţei de contencios constituţional. Totodată, pe
fondul cauzei, apreciază că „o interpretare corelată a art. 11 alin. (1) cu
art. 10 alin. (1), care să conducă la reînnoirea perpetuă a contractului de
închiriere contrar voinţei proprietarului, ar reprezenta o lipsire
nejustificată a acestuia de atributele dreptului său, chiar şi atunci când
reînnoirea ar opera cu titlu de sancţiune, depăşind caracterul rezonabil."
Avocatul Poporului consideră
că prevederile art. 11 raportate la art. 10 din Ordonanţa de urgenţă a
Guvernului nr. 40/1999 sunt constituţionale. In acest sens, arată că aceste
prevederi se referă exclusiv la drepturile locative ale chiriaşilor şi nu la
exercitarea dreptului de proprietate, astfel încât ele nu contravin art. 44 alin.
(1) din Constituţie şi nici art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia
pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul
întocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile de lege
criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2), ale art. 2,3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl
constituie prevederile art. 10 şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului
nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile
cu destinaţia de locuinţe, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 148 din 8 aprilie
1999, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 241/2001, publicată
în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 265 din
23 mai 2001.
Prevederile de lege criticate au următoarea redactare: „Art. 10. - (1) In vederea încheierii noului contract de închiriere, în termen de 30 de zile de la
data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă sau de la deschiderea
rolului fiscal, după caz, proprietarul îi va notifica chiriaşului sau fostului
chiriaş, prin executorul judecătoresc, data şi locul întâlnirii. Notificarea va
fi comunicată prin scrisoare recomandată cu confirmare de primire.
(2) Chiriaşul sau fostul chiriaş este obligat să
comunice în scris proprietarului, cu confirmare de primire, cererea de a
încheia un nou contract de închiriere, în termen de cel mult 30 de zile de la
primirea notificării.
(3) In cazul în care chiriaşul sau fostul chiriaş
comunică proprietarului că nu cere să încheie un nou contract de închiriere,
acesta este obligat să îi predea proprietarului locuinţa pe bază de
proces-verbal, în termen de cel mult 60 de zile de la data notificării
prevăzute la alin. (1). Nepredarea locuinţei înăuntrul acestui termen îl
îndreptăţeşte pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a
locatarilor, cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei
preşedinţiale.";
„Art. 11. - (1) Nerespectarea de către proprietar a dispoziţiilor art. 10 alin.
(1) atrage prelungirea de drept a contractului de închiriere anterior până la
încheierea unui nou contract de închiriere. Neplata chiriei până la încheierea
noului contract de închiriere nu poate fi invocată de proprietar ca motiv de
evacuare a chiriaşului sau a fostului chiriaş.
(2) Lipsa unui răspuns scris sau refuzul
nejustificat al chiriaşului sau al fostului chiriaş de a încheia un nou
contract de închiriere în termen de 60 de zile de la primirea notificării îl
îndreptăţeşte pe proprietar să ceară în justiţie evacuarea necondiţionată a locatarilor,
cu plata daunelor-interese, pe calea ordonanţei preşedinţiale."
Autorul excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor art.
44 alin. (2) din Constituţie relative la garantarea proprietăţii private,
precum şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea
drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Examinând excepţia de neconstitutionalitate, Curtea
reţine următoarele:
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 40/1999, în
ansamblu, precum şi unele dintre articolele ei, printre care şi textele
criticate în cauza de faţă, au mai făcut obiectul controlului de
constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii constituţionale.
Astfel, prin Decizia nr. 790 din 27 septembrie 2007,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 801 din 23 noiembrie 2007, şi prin Decizia nr. 256 din 20
martie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 292 din 3 mai 2007, Curtea a statuat
în sensul constituţionalităţii acestor prevederi de lege.
In aceste decizii Curtea a reţinut că măsurile de
protecţie a chiriaşilor, instituite prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
40/1999, îşi au temeiul în art. 47 alin. (1) şi în cele ale art. 135 alin. (2)
lit. f) din Constituţie. Finalitatea acestei ordonanţe este aceea de a
reglementa raporturile dintre chiriaşi şi proprietari, de a oferi soluţii
juridice situaţiilor litigioase ivite în procesul aplicării Legii nr. 112/1995,
prin utilizarea unor mijloace juridice, asigurându-se posibilitatea pentru
proprietar de exercitare a atributelor dreptului său de proprietate şi, în
acelaşi timp, protecţia chiriaşilor împotriva unor eventuale abuzuri. Cu
privire la conţinutul noţiunii „nivel de trai
decent", Curtea a reţinut că acesta nu este
definit de Constituţie, dar el trebuie examinat în raport cu situaţiile avute
în vedere de legiuitor, precum şi în funcţie de reglementările internaţionale
privind drepturile omului, obligatorii
în temeiul art. 11 şi art. 20 din Constituţie. In acest sens, potrivit art. 25
din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, dreptul la un nivel de trai
decent cuprinde printre altele şi dreptul la locuinţă. In acelaşi sens, art. 11
din Pactul internaţional cu privire la drepturile economice, sociale şi
culturale, prevăzând obligaţia statelor de a recunoaşte dreptul oricărei
persoane la un nivel de trai suficient pentru ea însăşi şi familia sa, se
referă, în mod expres, şi la locuinţă. Astfel că legiuitorul, dând curs acestor dispoziţii, este îndreptăţit,
stabilind conţinutul şi limitele dreptului de proprietate, să ţină seama nu
numai de interesele proprietarilor, ci şi de cele ale chiriaşilor, cărora
trebuie să le asigure dreptul la o locuinţă, realizând astfel un echilibru
între cele două categorii sociale.
Considerentele şi soluţiile acestor decizii sunt
valabile şi în prezenta cauză, întrucât nu au intervenit elemente noi, de
natură a determina o reconsiderare a jurisprudenţei Curţii.
Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146
lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al
art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 10 şi art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei pentru spaţiile cu
destinaţia de locuinţe, excepţie ridicată de Vlad Mihai Niţescu în Dosarul nr.
32.519/3/2005 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a III-a civilă şi pentru cauze
cu minori şi familie.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 13 mai 2008.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Maria Bratu