Decizia Nr.350 din 24.06.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 571 din 31 iulie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Ingrid Alina Tudora	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, excepţie ridicată de Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale din Bucureşti în Dosarul nr. 2.682/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 860D/2013.2. La apelul nominal se prezintă, pentru autoarea excepţiei de neconstituţionalitate, avocatul Mădălin Irinel Niculeasa, cu împuternicire avocaţială depusă la dosar. Lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, care solicită admiterea acesteia astfel cum a fost formulată. Acesta reiterează, în esenţă, argumentele susţinute în faţa instanţei de judecată cu ocazia invocării acestei excepţii şi arată că adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 s-a realizat cu încălcarea dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4), deoarece simpla invocare a „necesităţii“ nu constituie o motivare a urgenţei şi a situaţiei extraordinare, astfel încât nu se impunea desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată prin intermediul unei ordonanţe de urgenţă. De asemenea, apreciază că prin actul normativ criticat a fost încălcat şi principiul descentralizării administraţiei publice locale, consacrat de art. 120 alin. (1) din Constituţie, sub aspectul descentralizării decizionale, motiv pentru care apreciază că, şi din acest punct de vedere, Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 este neconstituţională.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate, apreciind că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 nu contravine dispoziţiilor constituţionale invocate de autoarea excepţiei. În acest sens, apreciază că, în ceea ce priveşte motivarea situaţiei extraordinare şi urgenţa care impunea adoptarea acesteia, critica este neîntemeiată. Astfel, arată că elementele prezentate în preambulul ordonanţei de urgenţă criticate vizează interesul general public, care determină adoptarea de soluţii imediate în vederea protejării intereselor naţionale din activitatea medicală.5. În ceea ce priveşte susţinerea privind încălcarea art. 120 alin. (1) din Constituţie, reprezentantul Ministerului Public arată că, aşa cum s-a reţinut în preambulul ordonanţei de urgenţă criticate, în cazul în care nu se recurgea la organizarea achiziţiilor publice printr-un sistem centralizat care să asigure folosirea eficientă şi cu maximă responsabilitate a resurselor financiare alocate, consecinţele negative asupra pacienţilor erau evidente prin scăderea calităţii serviciilor medicale şi insatisfacţia declarată a acestora faţă de sistemul medical. Arată că, potrivit art. 2 alin. (3) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012, prevederile actului normativ criticat nu se aplică achiziţiilor a căror sursă de finanţare este asigurată din fonduri alocate de autorităţile administraţiei publice locale, donaţii, sponsorizări şi fonduri din proiecte cu finanţare rambursabilă şi nerambursabilă. Apreciază că prin implementarea noului sistem de achiziţii publice centralizate nu sunt încălcate principiile constituţionale invocate de autoarea excepţiei, respectiv principiul descentralizării şi cel al liberei concurenţe.6. De asemenea, consideră că nu poate fi reţinută nici susţinerea privind încălcarea art. 11 alin. (1) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului, precum şi a art. 102 coroborat cu art. 106 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, prevederile legale criticate constituind o aplicare a acestor norme europene.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:7. Prin Încheierea din 27 septembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 2.682/2/2013, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată. Excepţia a fost ridicată de Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale din Bucureşti într-o cauză având ca obiect pretenţii.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autoarea acesteia susţine că actul normativ criticat a fost adoptat cu încălcarea dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât, în justificarea urgenţei, Guvernul a invocat, în principal, aspecte care vizează necesitatea reducerii cheltuielilor în sistemul de sănătate. În acest sens, apreciază că nu există o justificare obiectivă şi cuantificabilă a reducerii cheltuielilor şi a pierderilor în cazul în care procedura de achiziţie publică se va desfăşura prin intermediul unei unităţi centralizate, după cum nu se justifică nici necesitatea de a transforma, într-un timp scurt, Ministerul Sănătăţii într-o unitate centralizată, eludându-se, astfel, calea procedurii legislative obişnuite. Autoarea excepţiei consideră că modalitatea în care se desfăşoară, în prezent, achiziţiile publice pentru produsele medicale, mai precis la nivelul fiecărei unităţi sanitare, nu este străină de voinţa Guvernului, întrucât procedura generală de desfăşurare a achiziţiilor publice este reglementată prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii. De altfel, în opinia autoarei excepţiei, lipsa urgenţei şi caracterul precar al motivării acesteia în preambulul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 rezultă din „atitudinea contradictorie a Guvernului cu privire la măsurile de eficientizare a sistemului sanitar, în general, şi cu privire la măsurile de descentralizare decizională în acest domeniu“. Se arată că Guvernul foloseşte aceleaşi argumente pentru a justifica atât centralizarea decizională în ceea ce priveşte achiziţiile publice, cât şi descentralizarea decizională, fapt ce denotă, în opinia autoarei excepţiei de neconstituţionalitate, că motivarea urgenţei a devenit pentru Guvern o simplă formalitate, lipsită de substanţă, care foloseşte acelaşi set standard de justificări pentru orice măsură luată. Totodată, se arată că adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate a fost efectuată cu nerespectarea principiilor transparenţei decizionale, aşa încât proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 nu a respectat cerinţele privind informarea şi consultarea societăţii civile.9. Autoarea excepţiei susţine, de asemenea, că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 încalcă principiul constituţional al descentralizării administraţiei publice locale, sub aspectul descentralizării decizionale. În acest sens, arată că acest act normativ stabileşte măsuri contrare principiului descentralizării şi contrar tendinţei de transfer a competenţelor decizionale de la Ministerul Sănătăţii către autorităţile administraţiei publice locale, motiv pentru care consideră că desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată pentru unităţile sanitare din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale este nelegală. Această situaţie este contrară principiului descentralizării, întrucât îndepărtează polul decizional cu privire la necesităţile de produse medicale de la autorităţile administraţiei publice locale către Ministerul Sănătăţii. Or, esenţa descentralizării în domeniul sănătăţii este reprezentată de transferul competenţei decizionale către autorităţile locale. Se susţine că prin măsura desemnării Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată se aduce atingere atât principiului subsidiarităţii, întrucât decizia administrativă se îndepărtează de cetăţean, revenindu-se la sistemul concentrării atribuţiilor la autoritatea centrală, în detrimentul asigurării calităţii şi accesului la servicii medicale de calitate, cât şi principiul stabilităţii şi predictibilităţii, întrucât Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 se îndepărtează de la tendinţa de descentralizare decizională.10. Se arată, totodată, că actul normativ criticat încalcă principiul constituţional al liberei iniţiative şi concurenţei, deoarece prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 se instituie un adevărat monopol al Ministerului Sănătăţii asupra achiziţiilor de produse medicale, monopol ce se exercită, pe de o parte, faţă de toate unităţile sanitare publice, iar pe de altă parte, pentru produsele decise de Ministerul Sănătăţii. Prin urmare, singura autoritate care decide, în final, asupra produselor pentru care procedura de achiziţie se va desfăşura în regim centralizat este Ministerul Sănătăţii.11. Apreciază că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 este neconstituţională şi din perspectiva dreptului comunitar, relevantă fiind în acest sens încălcarea art. 11 alin. (1) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului. Totodată, apreciază că acordarea unui drept exclusiv Ministerului Sănătăţii în privinţa achiziţiilor publice încalcă şi prevederile art. 106 raportate la art. 102 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).12. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal opinează în sensul respingerii excepţiei de neconstituţionalitate. În acest sens, instanţa arată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 a fost adoptată în conformitate cu dispoziţiile art. 115 alin. (4) din Constituţie, actul normativ criticat fiind în deplină concordanţă cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, care transpune Directiva 2004/18/CE, Directiva 2004/17/CE, Directiva 1989/665/CCE şi Directiva 1992/13/CCE.13. Instanţa apreciază că nu a fost încălcat nici principiul descentralizării, al autonomiei locale şi deconcentrării serviciilor publice locale, consacrate de art. 120 alin. (1) din Constituţie. În acest sens, invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 136/2001, prin care s-a reţinut că dispoziţiile constituţionale ale art. 120-122 se referă la „principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu“. Principiul autonomiei locale nu exclude obligaţia autorităţilor administraţiei publice locale de a respecta legile cu caracter general, aplicabile pe întreg teritoriul ţării, recunoscând existenţa unor interese locale specifice, dar care nu sunt în contradicţie cu interesele naţionale.14. De asemenea, consideră că nu poate fi reţinută nici încălcarea principiilor liberei iniţiative şi concurenţei, consacrate de art. 135 alin. (1) din Constituţie, deoarece, în opinia autoarei excepţiei, Ministerul Sănătăţii deţine monopolul asupra unităţilor medicale din reţeaua proprie şi asupra celor din reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, dar şi asupra produselor medicale aprobate şi asupra procedurii centralizate. Faţă de această critică, instanţa apreciază că, în speţă, nu se poate reţine nerespectarea principiului liberei concurenţe atât timp cât operatorilor economici, persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, le sunt aplicabile aceleaşi reguli de acces şi proceduri în cazul aplicării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012, cu atât mai mult cu cât desfăşurarea procedurii are loc în sistem centralizat, prin Ministerul Sănătăţii, pentru toate spitalele, inclusiv cele din reţeaua autorităţilor locale.15. Totodată, instanţa reţine că, prin Decizia nr. 320/2013, Curtea s-a pronunţat asupra constituţionalităţii Legii nr. 184/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, respingând, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate în raport cu criticile formulate. 16. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.17. Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. În acest sens, referitor la susţinerea potrivit căreia adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 s-a realizat cu încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, Guvernul arată că „doar Curtea Constituţională poate face aprecieri cu privire la întrunirea de către acest act normativ a condiţiei privind existenţa situaţiei extraordinare“.18. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a dispoziţiilor art. 120 alin. (1) din Constituţie, Guvernul apreciază că această critică este neîntemeiată. Astfel, invocă Decizia nr. 320/2013, prin care Curtea Constituţională a constatat că „nu se poate reţine nicio imixtiune a Ministerului Sănătăţii, ca autoritate centrală, în procedura de achiziţie a unor bunuri din fonduri ale comunităţilor locale şi nici «naţionalizarea» resurselor financiare ale comunităţilor locale“. De asemenea, arată că, prin Decizia nr. 154/2004, Curtea a statuat că principiului autonomiei locale, consacrat de art. 120 alin. (1) din Constituţie, „nu presupune totală independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării, dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale“.19. Totodată, a reţinut faptul că, în măsura în care operatorilor economici le sunt aplicabile aceleaşi reguli de acces şi proceduri în materia achiziţiilor publice, nu există o încălcare a principiului liberei concurenţe.20. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile avocatului prezent, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:21. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.22. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 794 din 26 noiembrie 2012, aprobată cu completări prin Legea nr. 184/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 379 din 26 iunie 2013, cu modificările ulterioare.23. Autoarea excepţiei de neconstituţionalitate consideră că actul normativ criticat contravine dispoziţiilor constituţionale ale art. 115 alin. (4) privind delegarea legislativă, art. 120 alin. (1) privind principiul descentralizării şi art. 135 alin. (1) privind principiul liberei concurenţe. De asemenea, raportat la dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie referitoare la integrarea în Uniunea Europeană, apreciază că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 contravin art. 11 alin. (1) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii (Directiva 2004/18), precum şi art. 102 coroborat cu art. 106 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).24. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că, prin Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 411 din 8 iulie 2013, s-a pronunţat asupra obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată. Prin această decizie, Curtea a respins ca neîntemeiată obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 este constituţională în raport cu criticile formulate.25. În prezenta cauză, Curtea urmează a se pronunţa, pe de o parte, asupra unor aspecte ce se constituie în critici de neconstituţionalitate extrinsecă, iar, pe de altă parte, asupra criticilor de neconstituţionalitate intrinsecă a ordonanţei de urgenţă supuse controlului.26. În ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate extrinsecă, Curtea constată că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 a fost adoptată în temeiul delegării legislative, respectiv a dispoziţiilor art. 115 alin. (4) din Constituţie, potrivit cărora „Guvernul poate adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în cuprinsul acestora“. Guvernul arată care a fost scopul adoptării Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012, atât în preambulul acestei ordonanţe de urgenţă, cât şi în expunerea de motive a Legii nr. 184/2013 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată, motivând situaţia extraordinară şi urgenţa care au impus adoptarea acesteia.27. Astfel, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 a fost adoptată cu încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie, întrucât situaţia extraordinară şi urgenţa invocate de Guvern sunt inexistente, motivarea acestora devenind o simplă formalitate lipsită de substanţă. Referitor la exigenţele constituţionale cuprinse în art. 115 alin. (4), privind existenţa unei situaţii extraordinare, care să justifice urgenţa adoptării unei ordonanţe de urgenţă şi a cărei reglementare nu poate fi amânată, Curtea constată că, prin Decizia nr. 255 din 11 mai 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 16 iunie 2005, a statuat că situaţiile extraordinare exprimă un grad mare de abatere de la obişnuit sau comun, aspect întărit şi prin adăugarea, cu prilejul revizuirii Constituţiei, în anul 2003, a sintagmei „a căror reglementare nu poate fi amânată“. De asemenea, prin Decizia nr. 1.008 din 7 iulie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 507 din 23 iulie 2009, Curtea a mai statuat că, pentru îndeplinirea cerinţelor prevăzute de art. 115 alin. (4) din Constituţie, este necesară existenţa unei stări de fapt obiective, cuantificabile, independente de voinţa Guvernului, care pune în pericol un interes public.28. Raportând aceste criterii de analiză la cauza prezentă, Curtea constată că, în preambulul ordonanţei de urgenţă criticate, existenţa unei situaţii extraordinare a cărei reglementare nu putea fi amânată şi urgenţa sunt justificate de Guvern prin „necesitatea de a reduce pierderile nejustificate şi de a echilibra raportul dintre veniturile alocate sistemului de sănătate şi cheltuielile efective făcute pentru achiziţia de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto, prin obţinerea unor produse de calitate la preţuri cât mai mici“, de „necesitatea transformării într-un timp scurt a Ministerului Sănătăţii într-un integrator al derulării procedurilor de achiziţie de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto necesare unităţilor sanitare cu paturi şi serviciilor de ambulanţă pentru desfăşurarea activităţii medicale pentru anul 2013“, precum şi de faptul că „sistemul de achiziţii centralizate este folosit de mai multe state din Europa care au obţinut reduceri de preţuri consistente, de aproximativ 10-30%“. Guvernul a motivat, de asemenea, că „În cazul în care nu se recurgea la organizarea achiziţiilor publice printr-un sistem centralizat care să asigure folosirea eficientă şi cu maximă responsabilitate a resurselor financiare alocate, consecinţele negative asupra pacienţilor deveneau evidente prin scăderea calităţii serviciilor medicale şi insatisfacţia declarată a acestora faţă de sistemul medical“.29. De asemenea, aşa cum reiese din Nota de fundamentare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012, prin organizarea de proceduri de achiziţie la nivel naţional s-a urmărit schimbarea variaţiilor de preţ, continuitate în achiziţionarea produselor şi serviciilor, calitate uniformă a produselor şi serviciilor, gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate, precum şi un preţ de achiziţie scăzut.30. În acest context, Curtea reţine că scopul măsurii criticate îl reprezintă îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate, achiziţionarea de produse şi servicii de calitate şi stabilirea unor variaţii mai mici de preţ. Aşa fiind, Curtea apreciază că aceste elemente vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă şi extraordinare, în cauză fiind o stare de fapt obiectivă, cuantificabilă, independentă de voinţa Guvernului, care punea în pericol un interes public, astfel încât nu poate fi reţinută critica privind încălcarea art. 115 alin. (4) din Constituţie.31. Cu privire la criticile de natură intrinsecă formulate, Curtea reţine că autoarea excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 contravin dispoziţiilor art. 120 alin. (1) din Constituţie. Cu privire la autonomia publică locală, Curtea constată că aceasta este definită, potrivit art. 3 din Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 123 din 20 februarie 2007, şi a Cartei europene a autonomiei locale, ca fiind „dreptul şi capacitatea efectivă a autorităţilor administraţiei publice locale de a soluţiona şi de a gestiona, în numele şi în interesul colectivităţilor locale pe care le reprezintă, treburile publice, în condiţiile legii“. De asemenea, potrivit art. 4 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată, autonomia locală este numai administrativă şi financiară, fiind exercitată pe baza şi în limitele prevăzute de lege.32. În jurisprudenţa sa, exemplu fiind Decizia nr. 154 din 30 martie 2004, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 466 din 25 mai 2004, referitor la principiul autonomiei locale, Curtea Constituţională a statuat că „acest principiu nu presupune totală independenţă şi competenţa exclusivă a autorităţilor publice din unităţile administrativ-teritoriale, ci acestea sunt obligate să se supună reglementărilor legale general valabile pe întreg teritoriul ţării, dispoziţiilor legale adoptate pentru protejarea intereselor naţionale“. De asemenea, prin Decizia nr. 136 din 3 mai 2001, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 16 octombrie 2001, Curtea a reţinut că dispoziţiile constituţionale ale art. 120-122 se referă la „principiul autonomiei locale în cadrul organizării administraţiei publice din unităţile administrativ-teritoriale, iar nu la existenţa unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu“.33. În cauza de faţă, Curtea constată că „interesul“ avut în vedere de legiuitor prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 rezidă în realizarea unui cadru juridic adecvat, necesar protejării intereselor naţionale din activitatea medicală. Legat de acest aspect, prin Decizia nr. 320 din 19 iunie 2013, Curtea a reţinut că „reprezentanţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care au analizat programul naţional de tratament al tuberculozei, în cadrul unui raport, consideră că sistemul achiziţiilor centralizate va putea aduce economii importate la unele medicamente cumpărate. Totodată, apreciază că trecerea la un nou sistem centralizat va maximiza puterea cumpărătorului, concomitent cu îmbunătăţirea semnificativă a transparenţei şi posibilitatea supravegherii unui număr mic de contracte“.34. De asemenea, prin decizia precitată, Curtea a reţinut că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 se aplică şi achiziţiilor a căror sursă de finanţare este asigurată într-o proporţie de minimum 10% din fondurile Ministerului Sănătăţii, însă, atât timp cât Ministerul Sănătăţii contribuie cu fonduri, chiar şi în procent de 10%, este firesc să îşi impună reglementări care să înlăture cheltuirea ineficientă a acestora. Prevederile actului normativ criticat nu se aplică achiziţiilor a căror sursă de finanţare este asigurată din fonduri alocate de autorităţile administraţiei publice locale, donaţii, sponsorizări şi fonduri din proiecte cu finanţare rambursabilă şi nerambursabilă, astfel încât Curtea constată că nu se poate reţine încălcarea principiului autonomiei locale sub aspect financiar.35. O altă critică a autoarei excepţiei se referă la faptul că prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 se instituie un monopol al Ministerului Sănătăţii asupra achiziţiilor de produse medicale, cu încălcarea dispoziţiilor art. 135 alin. (1) din Constituţie. În acest context, Curtea remarcă faptul că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 este în deplină concordanţă cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 418 din 15 mai 2006, ordonanţă care transpune Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii.36. Potrivit Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012, Ministerul Sănătăţii a fost desemnat ca unitate de achiziţii publice centralizată, care încheie acorduri-cadru în numele şi pentru unităţile sanitare publice din reţeaua Ministerului Sănătăţii şi reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi pentru instituţii publice aflate în subordinea sau în coordonarea Ministerului Sănătăţii. Potrivit art. 22 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, unitatea de achiziţii centralizată este o autoritate contractantă care achiziţionează în nume propriu produse şi/sau servicii, care sunt sau pot fi destinate unei/unor alte autorităţi contractante. Autoritatea contractantă atribuie contracte de achiziţie publică sau încheie acorduri-cadru, în numele şi pentru o altă/alte autorităţi contractante. În sensul art. 3 lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006, termenul de acord-cadru reprezintă înţelegerea scrisă intervenită între una sau mai multe autorităţi contractante şi unul sau mai mulţi operatori economici, al cărei scop este stabilirea elementelor/condiţiilor esenţiale care vor guverna contractele de achiziţie publică ce urmează a fi atribuite într-o perioadă dată, în mod special în ceea ce priveşte preţul şi, după caz, cantităţile avute în vedere. De asemenea, potrivit Normelor metodologice pentru achiziţia publică centralizată, la nivel naţional, de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto, emise în temeiul art. 5 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 şi aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.292/2012, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 872 din 20 decembrie 2012, în calitatea sa de unitate de achiziţii publice centralizată, conferită în baza prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012, Ministerul Sănătăţii, prin structura de specialitate, organizează şi desfăşoară licitaţii publice, la nivel naţional, pentru achiziţia de medicamente, materiale sanitare, echipamente medicale, echipamente de protecţie, servicii, combustibili şi lubrifianţi pentru parcul auto. În baza licitaţiilor desfăşurate, unitatea de achiziţii publice, centralizată, încheie acorduri-cadru în numele şi pentru unităţi sanitare publice. În baza acordurilor-cadru, unităţile sanitare încheie şi derulează contracte subsecvente cu respectarea prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi ale Hotărârii Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, hotărâre publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 625 din 20 iulie 2006.37. Ca atare, Curtea constată că prin adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 nu s-a încălcat principiului liberei concurenţe, legiuitorul delegat urmărind apărarea unui interes public major, şi anume sănătatea populaţiei. De altfel, Curtea apreciază că prin procedura achiziţiilor centralizate s-a urmărit, pe lângă gestionarea eficientă a resurselor financiare alocate şi obţinerea unor preţuri mai bune, asigurarea continuităţii în achiziţionarea produselor şi serviciilor şi calitatea uniformă a acestora.38. Autoarea excepţiei susţine, totodată, că adoptarea ordonanţei de urgenţă criticate a fost efectuată cu încălcarea principiilor transparenţei decizionale. În acest context, Curtea observă că, potrivit art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 749 din 3 decembrie 2003, în cazul reglementării unei situaţii care, din cauza circumstanţelor sale excepţionale, impune adoptarea de soluţii imediate, în vederea evitării unei grave atingeri aduse interesului public, proiectele de acte normative se supun adoptării în procedura de urgenţă prevăzută de reglementările în vigoare. Procedura de adoptare a unei ordonanţe de urgenţă este reglementată de art. 115 alin. (4) din Constituţie, precum şi de Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, care prevede că proiectele de acte normative, în speţă ordonanţele de urgenţă, trebuie însoţite de documentele de motivare, respectiv nota de fundamentare, care constituie instrumentul de prezentare şi motivare al noii reglementări propuse. Curtea reţine că Nota de fundamentare privind adoptarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 a fost publicată pe site-ul Guvernului României, la secţiunea „Proces legislativ“, în data de 20 noiembrie 2012, astfel încât nu poate fi primită susţinerea potrivit căreia proiectul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 nu a respectat cerinţele privind informarea şi consultarea societăţii civile.39. În susţinerea neconstituţionalităţii Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012, autoarea excepţiei arată că prevederile actului normativ criticat contravin art. 11 alin. (1) din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii (Directiva 2004/18), precum şi art. 102 coroborat cu art. 106 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene (TFUE). Referitor la acest aspect, prin Decizia nr. 1.596 din 26 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 37 din 18 ianuarie 2010, Curtea Constituţională a stabilit că nu este de competenţa sa să analizeze conformitatea unei dispoziţii de drept naţional cu textul Tratatului de instituire a Comunităţii Europene (devenit Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene) prin prisma art. 148 din Constituţie. O atare competenţă, şi anume aceea de a stabili dacă există o contrarietate între legea naţională şi Tratatul CE, aparţine instanţei de judecată, care, pentru a ajunge la o concluzie corectă şi legală, din oficiu sau la cererea părţii, poate formula o întrebare preliminară în sensul art. 234 din Tratatul de instituire a Comunităţii Europene la Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene. În situaţia în care Curtea Constituţională s-ar considera competentă să se pronunţe asupra conformităţii legislaţiei naţionale cu cea europeană, s-ar ajunge la un posibil conflict de jurisdicţii între cele două instanţe, ceea ce, la acest nivel, este inadmisibil.40. În ceea ce priveşte cererea de formulare a unor întrebări preliminare, Curtea reţine că, în cauză, autoarea excepţiei a solicitat instanţei de judecată să se adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare preliminară pentru a se stabili dacă o normă prin care este stabilită o unitate de achiziţii publice centralizată este conformă cu dreptul Uniunii Europene. Procedura cererii preliminare prevăzută de art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene este un instrument de cooperare între Curtea de Justiţie a Uniunii Europene şi instanţele naţionale, acestea din urmă având posibilitatea de a recurge la acest instrument în vederea lămuririi unor aspecte care ţin de interpretarea dreptului Uniunii Europene şi care sunt necesare pentru soluţionarea litigiului. Aşa cum s-a reţinut în jurisprudenţa constantă a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, „interpretarea pe care, în exercitarea competenţei care îi este conferită de art. 267 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, Curtea de Justiţie o dă unei reguli de drept comunitar clarifică şi defineşte, atunci când este necesar, sensul şi sfera acestei reguli, astfel cum aceasta trebuie sau ar trebui să fie înţeleasă şi aplicată din momentul intrării sale în vigoare“ (a se vedea, în acest sens, Hotărârea din 27 martie 1980, pronunţată în Cauza 61/79, Denkavit italiana contra Amministrazione delle finanze dello Stato, paragraful 16, Hotărârea din 2 februarie 1988, pronunţată în Cauza 24/86, Blaizot contra Universităţii din Liege şi alţii, paragraful 27, Hotărârea din 15 decembrie 1995, pronunţată în Cauza C-415/93, Bosman şi alţii contra Union royale belge des societes de football association şi alţii, paragraful 141). Însă, aşa cum a reţinut Curtea Constituţională prin Decizia nr. 921/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 673 din 21 septembrie 2011, „Curtea de Justiţie a Uniunii Europene nu are competenţa să pronunţe o hotărâre care să vizeze constatarea validităţii sau nevalidităţii legii naţionale. Consecinţa unei anumite interpretări date Tratatului poate fi aceea ca o dispoziţie a unei legi naţionale să fie incompatibilă cu dreptul european“.41. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Asociaţia Furnizorilor de Produse Medicale din Bucureşti în Dosarul nr. 2.682/2/2013 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 71/2012 privind desemnarea Ministerului Sănătăţii ca unitate de achiziţii publice centralizată sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 24 iunie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Ingrid Alina Tudora