Decizia Nr.317 din 05.06.2014

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) şi la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 548 din 24 iulie 2014

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Toni Greblă	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Daniela Ramona Mariţiu	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Racz Bela în Dosarul nr. 9.212/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Excepţia formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 57D/2014.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 79D/2014, nr. 159D/2014 şi nr. 183D/2014 având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Virginia Cioancă în Dosarul nr. 10.158/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Cristiana Mihaela Cujbă în Dosarul nr. 490/46/2012* al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Marinela Elena Margareta Mihăilescu în Dosarul nr. 8.747/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.4. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.5. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea dosarelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarelor nr. 79D/2014, nr. 159D/2014 şi nr. 183D/2014 la Dosarul nr. 57D/2014, care a fost primul înregistrat.6. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca devenită inadmisibilă, a excepţiei de neconstituţionalitate, având în vedere Decizia nr. 269 pronunţată de Curtea Constituţională în data de 7 mai 2014.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, reţine următoarele:7. Prin Decizia nr. 5.455 din data de 2 decembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 9.212/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Racz Bela cu ocazia soluţionării unei cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.Prin Încheierea din data de 16 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 10.158/2/2011*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Virginia Cioancă cu ocazia soluţionării unei cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.Prin Încheierea din data de 23 ianuarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 490/46/2012*, Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 34 alin. (1) şi art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Cristiana Mihaela Cujbă, cu ocazia soluţionării unei cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.Prin Decizia civilă nr. 923 din 10 februarie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 8.747/2/2012*, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4, art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Mihăilescu Marinela Elena Margareta, cu ocazia soluţionării unei cauze întemeiate pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005.8. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii acesteia susţin, în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 165/2013 raportate la prevederile art. 16 din Legea fundamentală, că egalitatea părţilor în faţa legii şi a autorităţilor judiciare implică respectarea unor cerinţe, precum judecarea proceselor pentru toţi cetăţenii de către aceleaşi organe şi potrivit aceloraşi reguli procedurale, fără ca prin aceasta să se excludă existenţa unor organe speciale de jurisdicţie sau a unor reguli procedurale speciale în anumite materii. De asemenea, aceleaşi drepturi procesuale trebuie acordate tuturor părţilor, fără nicio deosebire, pornind de la teoria egalităţii tuturor în faţa legii şi a interzicerii discriminării, iar instanţa de judecată are obligaţia de a asigura un echilibru în situaţia procesuală a părţilor.9. Garantarea acestor principii este condiţionată de înlăturarea oricăror impedimente faptice sau juridice susceptibile de a da naştere unor privilegii sau, după caz, unor discriminări. Astfel, aplicarea unor prevederi legale de natură a afecta principiile în însăşi substanţa lor, prin favorizarea poziţiei procesuale a uneia dintre părţi, se constituie într-o încălcare a prevederilor constituţionale ale art. 16. În mod corelativ, plasarea persoanelor aflate într-un raport sau conflict juridic pe poziţii inechitabile, prin norme juridice care favorizează una dintre aceste părţi şi mai ales când una dintre ele implică exerciţiul autorităţii publice, conduce în mod inevitabil la înfrângerea principiului egalităţii, cu consecinţa ruperii echilibrului indispensabil bunei funcţionări a statului de drept.10. În continuare se susţine că dispoziţiile art. 4, care permit aplicarea art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013 litigiilor în curs la data intrării în vigoare a acestei legi, determină aplicarea retroactivă a noii reglementări, ceea ce contravine principiului „tempus regit actum“ potrivit căruia actele şi faptele juridice se supun legii aplicabile la data la care s-au născut. Permiţând aplicarea retroactivă a dispoziţiilor criticate se ajunge inclusiv la o încălcare a prevederilor art. 21 alin. (3) din Constituţie şi a celor ale art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a atras atenţia asupra „pericolelor inerente în folosirea legislaţiei cu efect retroactiv care poate influenţa soluţionarea judiciară a unui litigiu în care statul este parte, inclusiv atunci când efectul noii legislaţii este acela de a transforma litigiul întrunul imposibil de câştigat“. În acest sens invocă hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului în cauzele Kastelic împotriva Croaţiei, Forrer-Niedenthal împotriva Germaniei, Satka şi alţii împotriva Greciei, Crişan împotriva României, Papageorgiu împotriva Greciei, Dimitrios Georgiadis împotriva Greciei, Arnolin şi alţii împotriva Franţei, Lilly împotriva Franţei. Intervenţia legislativă care permite aplicarea retroactivă a unor legi în procesele în care participă statul este o formă a inegalităţii de arme. În litigiile în care statul este implicat, faptul că, în cursul procesului, apare o nouă lege care influenţează hotărâtor rezultatul procesului, în favoarea statului, rezultă din folosirea de către stat a unei prerogative suverane, pe care cealaltă parte nu o are la dispoziţie.11. În motivarea excepţiei, autorii acesteia mai susţin că, în Cauza Anheuser-Busch Inch. împotriva Portugaliei, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reamintit, cu privire la acest subiect, că în anumite circumstanţe aplicarea retroactivă a unei legi, având ca efect privarea persoanei îndreptăţite la o valoare patrimonială preexistentă, care face parte din „bunurile“ acesteia, poate constitui o ingerinţă care conduce la ruperea justului echilibru ce vizează interesul general şi respectul dreptului de proprietate. Din această perspectivă apreciază că şi în cauza de faţă aplicarea retroactivă a dispoziţiilor criticate echivalează cu o încălcare a dreptului de proprietate ocrotit de prevederile art. 44 din Constituţie şi de cele ale art. 1 din Protocolul adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.12. Aplicarea în cadrul unui proces în curs a dispoziţiilor criticate încalcă şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale din perspectiva caracterului accesibil şi previzibil al unei legi - principiu de drept general valabil, care se încadrează în noţiunea de „proces echitabil“.13. Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, făcând referire la hotărârea pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cheia în care trebuie citite principiile invocate şi drepturile fundamentale de care se prevalează şi care sunt garantate de Constituţie în articolele invocate şi de către Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale este aceea a asigurării justului echilibru între interesele foştilor proprietari şi a moştenitorilor acestora şi interesele generale ale societăţii, câtă vreme înseşi Convenţia şi Constituţia permit ca exerciţiul anumitor drepturi sau libertăţi să poată fi restrâns dacă aceasta se impune, spre exemplu, pentru apărarea drepturilor şi intereselor colective şi, dacă măsura este proporţională cu situaţia care a determinat-o, este necesară într-o societate democratică şi nu aduce atingere însăşi existenţei dreptului sau libertăţii.14. Arată că, din punctul de vedere al aplicării legii în timp, respectiv al supravieţuirii sau nu a legii vechi, trebuie făcută distincţie între situaţii juridice de natură legală, cărora li se aplică legea nouă, în măsura în care aceasta le surprinde în curs de constituire şi situaţii juridice voluntare, care rămân supuse, în ceea ce priveşte validitatea condiţiilor de fond şi de formă, legii în vigoare la data întocmirii actului juridic care le-a dat naştere. Situaţia acţiunilor în justiţie aflate în curs de soluţionare la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 nu poate fi asimilată unor situaţii juridice voluntare, dimpotrivă, acestea reprezintă situaţii juridice legale, în desfăşurare, surprinse de legea nouă înaintea definitivării lor şi de aceea intră sub incidenţa noului act normativ.15. De asemenea nu poate fi reţinută nici încălcarea principiului nediscriminării, situaţia de dezavantaj în care s-ar găsi unele persoane are o justificare obiectivă reflectată în necesitatea reglementării legale a situaţiilor juridice impuse de volumul mare al notificărilor nesoluţionate, avându-se în vedere şi Hotărârea-pilot Maria Atanasiu şi alţii împotriva României.16. În final apreciază că dispoziţiile criticate nu înfrâng prevederile constituţionale ale art. 21, întrucât, prin art. 34 şi art. 35 din Legea nr. 165/2013, doar s-au stabilit noi termene pentru soluţionarea administrativă a cererilor de restituire, la expirarea cărora orice persoană interesată se poate adresa instanţei judecătoreşti pentru verificarea legalităţii deciziilor şi dispoziţiilor emise în această procedură.17. În ceea ce priveşte pretinsa încălcare a art. 11 din Constituţie apreciază că principiul securităţii juridice consacrat de jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene nu este încălcat în condiţiile în care Legea nr. 165/2013 nu se aplică situaţiilor juridice pe deplin consolidate prin emiterea deciziilor de despăgubire. Referitor la invocarea prevederilor art. 44 din Constituţie arată că nici acestea nu sunt încălcate prin dispoziţiile Legii nr. 165/2013, întrucât dreptul nu este afectat în substanţa sa, modificările operând numai în ceea ce priveşte procedura de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire şi termenul de emitere a acestui act.18. Curtea de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, făcând referire la hotărârea pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Cheia în care trebuie citite principiile invocate şi drepturile fundamentale de care se prevalează şi care sunt garantate de Constituţie în articolele invocate şi de către Convenţia europeană a drepturilor omului este aceea a asigurării justului echilibru între interesele foştilor proprietari şi ale moştenitorilor acestora şi interesele generale ale societăţii, câtă vreme însăşi Convenţia şi Constituţia permit ca exerciţiul anumitor drepturi sau libertăţi să poată fi restrâns dacă aceasta se impune, spre exemplu, pentru apărarea drepturilor şi intereselor colective, şi dacă măsura este proporţională cu situaţia care a determinat-o, este necesară într-o societate democratică şi nu aduce atingere însăşi existenţei dreptului sau libertăţii.19. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.20. Avocatul Poporului arată că prin instituirea noilor reguli privind soluţionarea notificărilor, care au determinat judecătorul să respingă cererile de chemare în judecată ca prematur introduse, se creează premisele unei discriminări fără un criteriu obiectiv şi rezonabil de diferenţiere. În acest context, persoanele ale căror procese s-au finalizat înainte de intrarea în vigoare a legii s-au aflat într-o situaţie mai favorabilă, dar discriminatorie faţă de persoanele ale căror procese au fost în curs de soluţionare la data intrării in vigoare.21. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 34 din Legea nr. 165/2013 arată că acestea îngrădesc accesul liber la justiţie doar prin raportare la art. 4 din acelaşi act normativ. Intervenţia acestor dispoziţii în procesele aflate pe rolul instanţelor de judecată, care, de cele mai multe ori, au condus la respingerea ca prematur formulate a cererilor de chemare în judecată, apare ca o ingerinţă a legiuitorului în procesul de realizare a justiţiei, întrucât excepţia de prematuritate este o excepţie de fond, peremptorie şi absolută, care, odată admisă, face ca acţiunea să fie respinsă. Or, după cum a statuat şi Curtea Constituţională în Decizia nr. 6/1992, o imixtiune a puterii legislative care ar pune autoritatea judecătorească în imposibilitatea de a funcţiona, chiar dacă numai cu referire la o anumită categorie de cauze şi pentru o anumită perioadă de timp, ar avea drept consecinţă ruperea echilibrului constituţional dintre aceste autorităţi. Astfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, ca urmare a respingerii acţiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă, contravine şi principiului soluţionării cauzei într-un termen optim şi previzibil prevăzut de art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Termenul optim de soluţionare a unei cauze implică durata care asigură cea mai bună eficienţă în realizarea justiţiei, iar previzibilitatea acestuia conferă părţilor posibilitatea de a estima evoluţia etapelor procesuale în timp.22. În ceea ce priveşte celelalte critici de neconstituţionalitate asupra Legii nr. 165/2013 apreciază că nu pot fi reţinute, întrucât normele indicate sunt în concordanţă cu principiile constituţionale invocate de autor.23. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, punctele de vedere ale Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:24. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.25. Analizând excepţia de neconstituţionalitate aşa cum aceasta a fost ridicată, Curtea reţine că incidenţa dispoziţiilor art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 în cauzele deduse judecăţii este, în mod necesar, subsecventă admiterii caracterului novator al reglementărilor consacrate prin legea menţionată cu privire la materia măsurilor reparatorii prin echivalent. Aşa fiind, instituirea noilor reglementări reprezintă o soluţie legislativă nouă, de imediată aplicare, care a devenit incidentă în cauza aflată pe rolul instanţei judecătoreşti prin intermediul normei consacrate de art. 4 din lege. Ca atare, plecând de la aceste premise şi ţinând seama de motivarea excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea constată că obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) şi la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 278 din 17 mai 2013. Dispoziţiile de lege criticate au următorul conţinut:

– Art. 4: „Dispoziţiile prezentei legi se aplică cererilor formulate şi depuse, în termen legal, la entităţile învestite de lege, nesoluţionate până la data intrării în vigoare a prezentei legi, cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor, precum şi cauzelor aflate pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului suspendate în temeiul Hotărârii-pilot din 12 octombrie 2010, pronunţată în Cauza Maria Atanasiu şi alţii împotriva României, la data intrării în vigoare a prezentei legi.“;

– Art. 34 alin. (1): „Dosarele înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor vor fi soluţionate în termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, cu excepţia dosarelor de fond funciar, care vor fi soluţionate în termen de 36 de luni.“

– Art. 35 alin. (2): „În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 şi 34, persoana care se consideră îndreptăţită se poate adresa instanţei judecătoreşti prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluţionarea cererilor.“26. În opinia autorilor excepţiei, dispoziţiile criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 11 referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii civile, art. 16 referitor la egalitatea în drepturi, art. 20 referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul părţilor la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate privată, art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, art. 78 referitor la intrarea în vigoare a legii şi art. 124 referitor la înfăptuirea justiţiei. De asemenea sunt invocate şi prevederile art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 27. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, prin Decizia nr. 269 din 7 mai 2014*), nepublicată în Monitorul Oficial al României la momentul pronunţării prezentei decizii, a admis excepţia de neconstituţionalitate şi a constatat că prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituţionale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeaşi lege nu se aplică şi cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanţelor la data intrării în vigoare a legii. 28. Curtea constată că, în măsura în care a reţinut constituţionalitatea textului criticat într-o anumită interpretare, ce rezultă direct din dispozitivul deciziei, devin incidente dispoziţiile art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora „nu pot face obiectul excepţiei prevederile constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale“. Raţiunea aplicării acestor dispoziţii legale constă în faptul că, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât în dispozitivul deciziei pronunţate în cadrul competenţei prevăzute de art. 146 lit. d) din Constituţie că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, se menţine prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, dar sunt excluse din cadrul constituţional toate celelalte interpretări posibile (a se vedea Decizia nr. 898 din 30 iunie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 706 din 6 octombrie 2011, şi Decizia nr. 13 din 16 ianuarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 13 februarie 2014). 29. Prin urmare, reţinând că acest caz de inadmisibilitate a excepţiei de neconstituţionalitate a intervenit după momentul sesizării Curţii Constituţionale de către instanţa judecătorească, Curtea urmează să respingă această excepţie ca devenită inadmisibilă. 30. În continuare, Curtea reţine că instanţa de judecată urmează ca, în virtutea prevederilor art. 147 alin. (1) şi (4) din Constituţie, să respecte deciziile Curţii Constituţionale în procesul de aplicare şi interpretare a legislaţiei incidente în speţa dedusă soluţionării, atât sub aspectul dispozitivului, cât şi al considerentelor pe care acesta se sprijină. De aceea, chiar dacă excepţia de neconstituţionalitate urmează să fie respinsă ca devenită inadmisibilă, în temeiul art. 29 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, Curtea reţine că, potrivit jurisprudenţei sale - de exemplu, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, şi Decizia nr. 319 din 29 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 274 din 25 aprilie 2012 -, decizia anterioară de constatare a neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 reprezintă temei al revizuirii conform art. 322 pct. 10 din Codul de procedură civilă din 1865 sau art. 509 pct. 11 din Codul de procedură civilă, după caz, în cauza în care a fost invocată prezenta excepţie. 31. În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013, Curtea observă că art. 35 reglementează căile de atac împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 34 din Legea nr. 165/2013. Or, cauzele s-au întemeiat pe dispoziţiile Legii nr. 247/2005 şi nu a fost emisă nicio decizie în baza Legii nr. 165/2013. 32. Astfel, având în vedere reglementările criticate raportate la obiectul cauzei în cadrul căreia s-a ridicat excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992. Conform art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională decide asupra excepţiilor ridicate în faţa instanţelor judecătoreşti sau de arbitraj comercial privind neconstituţionalitatea unei legi sau ordonanţe ori a unei dispoziţii dintr-o lege sau dintr-o ordonanţă în vigoare, care are legătură cu soluţionarea cauzei în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia“. Or, „legătura cu soluţionarea cauzei“ presupune atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului. În aceste condiţii, Curtea va respinge ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele art. 35 din Legea nr. 165/2013. *) Decizia nr. 269 din 7 mai 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 513 din 9 iulie 2014. 33. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Respinge, ca devenită inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de Racz Bela în Dosarul nr. 9.212/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Virginia Cioancă în Dosarul nr. 10.158/2/2011* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, de Cristiana Mihaela Cujbă în Dosarul nr. 490/46/2012* al Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi de Marinela Elena Margareta Mihăilescu în Dosarul nr. 8.747/2/2012* al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. 2. Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 4 teza a doua raportate la cele ale art. 35 alin. (2) din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, excepţie ridicată de aceiaşi autori în aceleaşi dosare ale aceleiaşi instanţe. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi Curţii de Apel Piteşti - Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 iunie 2014. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Daniela Ramona Mariţiu