Decizia Nr.227 din 15.05.2014

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Mihaela Geană în Dosarul nr. 789/224/2013 al Judecătoriei Dragomireşti şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 826D/2013.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei ca neîntemeiată. Prin reglementarea competenţei instanţei de executare de la sediul biroului executorului judecătoresc, legiuitorul a avut în vedere atât garantarea principiului egalităţii, cât şi cel al accesului liber la justiţie. Mai arată că legiuitorul ordinar are competenţa consfinţită prin art. 126 alin. (2) din Constituţie de a reglementa norme de procedură. De asemenea, norma cuprinsă în art. 651 din Codul de procedură civilă stabileşte competenţa teritorială a executorului judecătoresc în funcţie de natura bunului sau a obligaţiei.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 13 noiembrie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 789/224/2013, Judecătoria Dragomireşti a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 650 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Ioana Mihaela Geană într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei contestaţii la executare.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (1) şi art. 21 alin. (2), deoarece norma juridică de competenţă stabilită de Codul de procedură civilă permite creditorului ca, în mod arbitrar, să aleagă orice birou executoresc din raza unei curţi de apel, ceea ce „face foarte anevoioasă apărarea, pe de o parte, şi creşterea nejustificată a cheltuielilor debitorului, pe de altă parte“. Consideră că „instanţa de executare ar trebui să fie cea de la domiciliul debitorului atât în ceea ce priveşte bunurile mobile, cât şi imobile şi nu cea a executorului judecătoresc“.6. Judecătoria Dragomireşti, constatând că nu există jurisprudenţă în materie, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este admisibilă. Însă, contrar prevederilor art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992, nu şi-a exprimat opinia cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.7. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.8. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale. Consideră că, „dacă prin modul concret de aplicare în practică a dispoziţiilor legale supuse controlului de constituţionalitate se produce o încălcare a dreptului unui debitor, situaţia conflictuală rezultată din această împrejurare va putea fi soluţionată de o instanţă de judecată, iar nu de Curtea Constituţională“.9. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, reţine următoarele:10. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.11. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 650 - Instanţa de executare din Codul de procedură civilă, dispoziţii care au următorul cuprins:(1) Instanţa de executare este judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.(2) Instanţa de executare soluţionează cererile de încuviinţare a executării silite, contestaţiile la executare, precum şi orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepţia celor date de lege în competenţa altor instanţe sau organe.(3) Hotărârile pronunţate de instanţa de executare sunt executorii şi pot fi atacate numai cu apel, în termen de 10 zile de la comunicare, dacă prin lege nu se dispune altfel. 12. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, textele de lege criticate încalcă prevederile din Constituţie ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi şi ale art. 21 alin. (2) privind accesul liber la justiţie.13. Examinând excepţia de neconstituţionalitate invocată, Curtea Constituţională reţine că reglementarea criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul competenţei sale, astfel cum este consacrată prin prevederile constituţionale ale art. 126 alin. (2) şi art. 129 potrivit cărora „Competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege“, iar „Împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii“. Dispoziţiile legale criticate determină judecătoria în circumscripţia căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea ca instanţă de executare, în afara cazurilor în care legea dispune altfel, instituindu-se, astfel, atât o normă de competenţă materială, cât şi teritorială, exclusivă. Aceasta este voinţa legiuitorului, care, prin noul Cod de procedură civilă, a stabilit instanţa de executare în funcţie de sediul biroului executorului judecătoresc care face executarea, iar nu în funcţie de domiciliul debitorului.14. În continuare, referitor la susţinerea potrivit căreia dispoziţiile art. 650 din Codul de procedură civilă ar crea o discriminare între creditor şi debitor, ceea ce ar determina afectarea accesului liber la justiţie al celui din urmă, se constată că, în jurisprudenţa sa constantă, Curtea Constituţională a statuat că principiul egalităţii presupune existenţa unor situaţii de fapt identice, la care trebuie să se aplice un regim juridic identic; or, în speţă, creditorul şi debitorul nu se găsesc în situaţii identice, fiind, aşadar, firesc ca drepturile şi obligaţiile lor să difere. În legătură cu aceste aspecte, prin Decizia Plenului Curţii Constituţionale nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994, Curtea a statuat că liberul acces la justiţie presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte, fiind de competenţa exclusivă a legiuitorului instituirea regulilor de desfăşurare a procesului în faţa instanţelor judecătoreşti. Pe cale de consecinţă, legiuitorul poate institui, în considerarea unor situaţii deosebite, reguli speciale de procedură, precum şi modalităţile de exercitare a drepturilor procedurale, principiul liberului acces la justiţie presupunând posibilitatea neîngrădită a celor interesaţi de a utiliza aceste proceduri, în formele şi modalităţile instituite de lege.15. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Ioana Mihaela Geană în Dosarul nr. 789/224/2013 al Judecătoriei Dragomireşti şi constată că dispoziţiile art. 650 din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Dragomireşti şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 15 aprilie 2014.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Andreea Costin