Decizia Nr.1001 din 14.07.2011

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 1 şi ale art. 317 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mircea Furtoş în Dosarul nr. 2.515/114/2009 al Tribunalului Buzău - Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:Prin Încheierea din 5 martie 2010, pronunţată în Dosarul nr. 2.515/114/2009 Tribunalul Buzău - Secţia comercială şi de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională pentru soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 1 şi ale art. 317 din Codul de procedură civilă.Excepţia a fost invocată de Mircea Furtoş într-un dosar având ca obiect constituirea unui sechestru judiciar.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că dispoziţiile art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă consacră norme de organizare judiciară privitoare la competenţa de soluţionare a incidentului procedural al recuzării. Prin interpretarea sistematică a dispoziţiilor acestui articol, coroborate cu cele ale art. 98 alin. (2) din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor de judecată, atunci când recuzarea priveşte pe singurul membru al completului de judecată se ajunge la soluţia potrivit căreia cererea de recuzare se va soluţiona de completul imediat următor. Pe de altă parte, Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară consacră, prin art. 11, principiul repartizării aleatorii a dosarelor în desfăşurarea şedinţelor de judecată. În felul acesta are loc, în opinia autorului excepţiei, o derogare de la principiul general şi obligatoriu în desfăşurarea activităţii de judecată, încălcându-se, în mod flagrant, dispoziţiile art. 73 alin. (3) lit. l) din Constituţia României, întrucât nu se poate deroga printr-un act normativ al unei autorităţi administrative de la dispoziţiile edictate printr-o lege organică.De asemenea autorul mai arată că dispoziţiile art. 317 din Codul de procedură civilă sunt neconstituţionale, în măsura în care se interpretează că instanţa care rejudecă contestaţia în anulare ar putea să fie stabilită altfel decât prin repartizarea aleatorie a dosarului, conform principiului general de organizare judiciară aplicabil în materie şi, respectiv, „în măsura în care una dintre părţile litigante poate invoca lipsa citării unei terţe părţi, înfrângând principiul disponibilităţii“.Tribunalul Buzău - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 30 alin. 1 şi ale art. 317 din Codul de procedură civilă, care au următorul conţinut:

– Art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă: „Recuzarea judecătorului se hotărăşte de instanţa respectivă, în alcătuirea căreia nu poate să intre cel recuzat.“;

– Art. 317 din Codul de procedură civilă: „Hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestaţie în anulare, pentru motivele arătate mai jos, numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe calea apelului sau recursului.1. când procedura de chemare a părţii, pentru ziua când s-a judecat pricina, nu a fost îndeplinită potrivit cu cerinţele legii; 2. când hotărârea a fost dată de judecători cu călcarea dispoziţiilor de ordine publică privitoare la competenţă. Cu toate acestea, contestaţia poate fi primită pentru motivele mai sus arătate, în cazul când aceste motive au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără ca el să fi fost judecat în fond.“ În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 73 alin. (3) lit. l) privind categoriile de legi. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că, în realitate, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 30 alin. 1 din Codul de procedură civilă, autorul critică o contrarietate între dispoziţii legale cuprinse în acelaşi act normativ, în speţă Codul de procedură civilă. În acest sens este jurisprudenţa constantă a Curţii, care a statuat că instanţa constituţională nu se poate pronunţa asupra neconcordanţelor dintre diferite norme juridice, ci numai asupra înţelesului dispoziţiilor legale criticate în raport cu prevederile şi principiile constituţionale. Cu titlu de exemplu poate fi amintită Decizia nr. 67 din 27 aprilie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 307 din 30 iunie 1999, Decizia nr. 151 din 12 octombrie 1999, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 3 din 7 ianuarie 2000, sau Decizia nr. 6 din 14 ianuarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 79 din 7 februarie 2003. În ceea ce priveşte dispoziţiile art. 317 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că aspectele relevate nu se constituie într-o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci reprezintă chestiuni care ţin de modul de interpretare şi aplicare a legii. Or, astfel cum rezultă din dispoziţiile art. 126 alin. (3) din Constituţie, numai instanţele judecătoreşti sunt competente a se pronunţa asupra interpretării şi aplicării legii, revenind Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie competenţa de a unifica practica judiciară. Astfel, Curtea observă că cele arătate în excepţia de neconstituţionalitate sunt aspecte a căror soluţionare excedează competenţei instanţei constituţionale, ceea ce şi determină inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate ridicate. Pentru motivele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 30 alin. 1 şi ale art. 317 din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Mircea Furtoş în Dosarul nr. 2.515/114/2009 al Tribunalului Buzău - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 iulie 2011. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Fabian Niculae