Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.7310 din 28.12.2017

pentru modificarea şi completarea Normelor metodologice cu privire la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 697/112/2011
ACT EMIS DE: Ministerul Dezvoltarii Regionale, Administratiei Publice si Fondurilor Europene
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 1 din 03 ianuarie 2018



SmartCity1

Văzând Referatul de aprobare nr. F.B. 13.995 din 21.12.2017 al Direcţiei generale de asistenţă medicală şi sănătate publică,având în vedere prevederile Legii nr. 263/2004 privind asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale titlului III din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile art. 63 alin. (1) din Legea nr. 95/2006, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, ale art. 12 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 1/2017 pentru stabilirea unor măsuri în domeniul administraţiei publice centrale şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, aprobată cu modificări prin Legea nr. 129/2017, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, şi al art. 14 alin. (7) din Hotărârea Guvernului nr. 15/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene,ministrul sănătăţii şi viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene, emit următorul ordin: Articolul INormele metodologice cu privire la asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare prin centrele de permanenţă, aprobate prin Ordinul ministrului sănătăţii şi al ministrului administraţiei şi internelor nr. 697/112/2011, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 389 din 2 iunie 2011, cu modificările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: 1. La articolul 7, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: d)eliberarea unei scrisori medicale, conform normelor de aplicare a Contractului-cadru, pe care pacientul o va prezenta în zilele următoare la medicul său de familie pentru informare asupra diagnosticului şi tratamentului administrat în centrul de permanenţă. 2. La articolul 9, alineatele (1) , (4) , (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins: Articolul 9(1) Pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă se poate înfiinţa un centru de permanenţă prin voinţa liber exprimată a minimum 2 medici de familie, titulari de cabinete de medicină de familie, indiferent de forma de organizare, care pot coopta alţi medici de familie pentru a se constitui un grup de 7 medici. ........ ................ ................ ................ ................ .........(4) În situaţiile în care un medic de familie îşi pierde dreptul de practică medicală, se îmbolnăveşte, survine decesul sau doreşte să părăsească grupul de medici care participă la serviciul în regim de gardă în centrul de permanenţă, convenţia şi, implicit, centrul de permanenţă funcţionează în continuare dacă medicii rămaşi consideră că pot derula activitatea în centrul de permanenţă.(5) Medicul care participă la serviciul în regim de gardă în centrul de permanenţă şi care doreşte să părăsească grupul de medici va notifica în scris medicul coordonator cu cel puţin 60 de zile anterior părăsirii grupului.(6) În situaţia în care se doreşte înfiinţarea unui centru de permanenţă, dar numărul medicilor din zonă este mai mic decât numărul minim de 5, atunci pot fi cooptaţi medici de familie care nu sunt titulari de cabinet pentru a constitui echipele de gardă necesare funcţionării centrului de permanenţă. 3. La articolul 11 alineatul (3), litera a) se modifică şi va avea următorul cuprins: a)în situaţia în care echipele de gardă asigură continuitatea asistenţei medicale primare în cadrul unui centru de permanenţă mobil, se consemnează locaţia de la nivelul căreia fiecare medic de familie participant la asociere asigură continuitatea asistenţei medicale primare; 4. Articolul 16 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 16Pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă prin centrele de permanenţă, medicii de familie organizaţi în una dintre formele de exercitare a profesiei, potrivit legii, pot angaja ca salariaţi medici de familie, precum şi asistenţi medicali, în condiţiile prevederilor legale în vigoare, sau pot încheia cu aceştia contracte de prestări de servicii. 5. La articolul 24, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:(2) Sumele alocate potrivit alin. (1) se utilizează pentru plata medicilor de familie şi asistenţilor medicali care participă la constituirea echipelor de gardă pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă prin centrele de permanenţă în condiţiile prevăzute de prezentele norme metodologice, precum şi pentru costurile aferente medicamentelor şi materialelor sanitare necesare pentru trusele de urgenţă ale centrelor de permanenţă care funcţionează în spaţii puse la dispoziţie de consiliile locale. Medicii de familie care participă la constituirea unui centru de permanenţă asigurând continuitatea asistenţei medicale primare în regim de gardă, în spaţiul pus la dispoziţie de consiliul local, suportă şi cheltuielile cu dotarea şi menţinerea trusei de urgenţă cu medicamente şi materiale sanitare, situaţie în care tariful orar al medicului de 40 lei/oră se majorează cu 4 lei/oră, pentru fiecare medic de familie care activează în cadrul centrului de permanenţă, indiferent dacă este medic titular sau medic angajat. 6. La articolul 30, literele h) şi j) se modifică şi vor avea următorul cuprins: h)să efectueze cel puţin anual controlul organizării şi desfăşurării activităţii în centrele de permanenţă; ........ ................ ................ ................ ........ ............... j)să întocmească şi să transmită Ministerului Sănătăţii, trimestrial, până cel târziu la data de 30 a lunii următoare încheierii trimestrului, evaluarea activităţii desfăşurate în cadrul centrelor de permanenţă, pe baza analizei datelor raportate şi a rezultatului controlului efectuat; 7. La articolul 30, după litera j) se introduc două noi litere, literele k) şi l) , cu următorul cuprins: k)să transmită lunar Ministerului Sănătăţii datele de contact ale centrelor de permanenţă, dacă au suferit modificări faţă de luna anterioară; l)să informeze publicul prin intermediul site-ului propriu şi al mass-mediei asupra existenţei şi activităţii centrelor de permanenţă din judeţ, respectiv din municipiul Bucureşti, precum şi asupra datelor de contact ale acestora. 8. La articolul 32, după litera f) se introduc două noi litere, literele g) şi h) , cu următorul cuprins: g)să informeze pacienţii, prin dispeceratul medical de urgenţă, pentru urgenţele medico-chirurgicale (cod verde) cuprinse în anexa nr. 1 la prezentele norme metodologice, asupra existenţei şi datelor de contact ale centrului de permanenţă cel mai apropiat, în intervalul orar de funcţionare a centrului de permanenţă; h)să analizeze lunar solicitările primite de la pacienţi pentru a stabili cazurile care ar fi putut fi îndrumate către centrele de permanenţă. 9. La articolul 34, litera d) se modifică şi va avea următorul cuprins: d)să transmită direcţiilor de sănătate publică, până la data de 15 a lunii în curs pentru luna precedentă, datele privind activitatea desfăşurată în centrul de permanenţă, prin intermediul platformei electronice http://dsp.ms.ro; 10. La articolul 36 alineatul (1), litera g) se abrogă. 11. Articolul 39 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 39(1) Tariful orar pentru medicul de medicină de familie este de 40 lei/oră. (2) Medicii de familie care participă la constituirea unui centru de permanenţă asigurând continuitatea asistenţei medicale primare în regim de gardă, în cabinetul propriu sau prin rotaţie în spaţiul pus la dispoziţie de unul dintre medicii participanţi la convenţia de asociere, suportă şi cheltuielile de administrare şi funcţionare ale cabinetului, precum şi costurile cu dotarea şi menţinerea trusei de urgenţă cu medicamente şi materiale sanitare, situaţie în care tariful orar prevăzut la alin. (1) se majorează cu 50%, adică 20 lei/oră, pentru fiecare medic de familie care îşi desfăşoară activitatea în acel cabinet, indiferent dacă este titular, asociat sau medic angajat. Medicii de familie care participă la constituirea unui centru de permanenţă asigurând continuitatea asistenţei medicale primare în regim de gardă în spaţiul pus la dispoziţie de autorităţile locale suportă şi cheltuielile cu dotarea şi menţinerea trusei de urgenţă cu medicamente şi materiale sanitare, situaţie în care tariful orar de 40 lei/oră se majorează cu 4 lei/oră, pentru fiecare medic de familie care îşi desfăşoară activitatea în acel centru de permanenţă, indiferent dacă este titular de cabinet, asociat sau medic angajat. (3) Tariful orar pentru asistenţii medicali care desfăşoară serviciul în regim de gardă în cadrul centrelor de permanenţă se determină în funcţie de salariul negociat, care cuprinde toate sporurile şi contribuţiile aferente şi nu poate fi mai mic de 20 lei/oră şi mai mare de 22,5 lei/oră.(4) Pentru veniturile realizate se calculează şi se virează cotele potrivit reglementărilor legale în vigoare. 12. La articolul 40, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 40(1) Controlul privind respectarea asigurării continuităţii asistenţei medicale primare în regim de gardă în centrele de permanenţă se exercită cel puţin anual de comisii mixte formate din reprezentanţi ai direcţiilor de sănătate publică şi ai casei de asigurări de sănătate, în funcţie de domeniul de competenţă. 13. Articolul 41 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 41(1) La nivel local, monitorizarea şi evaluarea activităţii centrelor de permanenţă se realizează trimestrial de către direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti şi cuprind în principal următoarele elemente: a)analiza datelor de activitate raportate de fiecare centru de permanenţă; b)identificarea, analizarea şi soluţionarea, în limitele competenţelor instituţionale, a problemelor apărute în cadrul organizării şi funcţionării fiecărui centru de permanenţă; c)adoptarea măsurilor de îmbunătăţire a organizării şi funcţionării fiecărui centru de permanenţă şi implementarea acestora. (2) Direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti au obligaţia de a elabora trimestrial un raport privind activitatea fiecărui centru de permanenţă, pe care îl vor transmite Ministerului Sănătăţii până cel târziu la data de 30 a lunii următoare încheierii trimestrului. 14. Articolul 42 se modifică şi va avea următorul cuprins: Articolul 42Evaluarea activităţii centrelor de permanenţă se realizează pe baza următoarelor date care vor fi raportate lunar prin intermediul platformei electronice http://dsp.ms.ro direcţiilor judeţene de sănătate publică şi a municipiului Bucureşti: 1. date de activitate raportate de centrul de permanenţă: a)numărul de bolnavi care s-au prezentat în centrul de permanenţă în zilele lucrătoare; b)numărul de bolnavi care s-au prezentat în centrul de permanenţă în zilele nelucrătoare; c)numărul de bolnavi pentru care s-a solicitat intervenţia unui echipaj de urgenţă; d)numărul de bolnavi pentru care s-a solicitat ambulanţa de transport; e)numărul de bolnavi pentru care s-a eliberat bilet de trimitere către alte specialităţi în vederea internării; f)numărul de bolnavi pentru care s-a asigurat tratament la sediul centrului de permanenţă; g)numărul de bolnavi pentru care s-a asigurat consultaţie la domiciliul pacientului; h)numărul de persoane care s-au prezentat în centrul de permanenţă pentru o afecţiune care nu a reprezentat o urgenţă medico-chirurgicală (cod verde) conform anexei nr. 1 la normele metodologice;2. date raportate de direcţiile de sănătate publică: a)consumul de medicamente şi cheltuielile aferente; b)consumul de materiale sanitare şi cheltuielile aferente; c)numărul personalului medical, pe categorii profesionale, detaliat pe formele de organizare a centrelor de permanenţă; d)numărul centrelor de permanenţă din judeţ; e)populaţia deservită estimată din judeţ prin centrele de permanenţă existente; f)cost mediu/bolnav cu medicamente şi materiale sanitare utilizate pentru tratamentul acordat la sediul centrului de permanenţă;3. date raportate de către primarul unităţii administrativ-teritoriale: a)numărul de centre de permanenţă care funcţionează în sedii asigurate de către consiliile locale; b)numărul autospecialelor de consultaţii la domiciliu puse la dispoziţia centrelor de permanenţă de către consiliile locale; c)cheltuieli efectuate pentru asigurarea utilităţilor; d)cheltuieli efectuate pentru asigurarea personalului auxiliar şi a pazei cabinetelor medicale care participă la constituirea centrelor de permanenţă, indiferent de forma de organizare şi sediu. 15. Anexa nr. 3 la normele metodologice se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezentul ordin. 16. Anexa nr. 4 la normele metodologice se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 2, care face parte integrantă din prezentul ordin. 17. Anexa nr. 5 la normele metodologice se modifică şi se înlocuieşte cu anexa nr. 3, care face parte integrantă din prezentul ordin. 18. În anexa nr. 6 la normele metodologice la articolul 7, alineatele (2) , (3) şi (5) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(2) Tariful orar pentru medicii de familie titulari de cabinet, precum şi pentru medicii angajaţi este de 40 lei/oră.
(3)Tariful orar pentru asistenţii medicali care desfăşoară serviciu în regim de gardă în cadrul centrelor de permanenţă se determină în funcţie de salariul negociat cu toate sporurile şi contribuţiile aferente şi nu poate fi mai mic de 20 lei/oră şi mai mare de 22,5 lei/oră. ........ ................ ................ ................ ........ ...............(5) Medicii de familie care participă la constituirea unui centru de permanenţă efectuând serviciul în regim de gardă în cabinetul propriu sau prin rotaţie în spaţiul pus la dispoziţie de unul dintre medicii participanţi la convenţia de asociere suportă şi cheltuieli de administrare şi funcţionare pentru centrul de permanenţă, situaţie în care tariful orar prevăzut la art. 7 alin. (2) se majorează cu 50%, adică 20 lei/oră, pentru fiecare medic de familie care îşi desfăşoară activitatea, indiferent dacă este medic titular, asociat sau angajat. Medicii de familie care participă la constituirea unui centru de permanenţă efectuând serviciul în regim de gardă în spaţiul pus la dispoziţie de autorităţile locale suportă şi cheltuielile cu dotarea şi menţinerea trusei de urgenţă cu medicamente şi materiale sanitare, situaţie în care tariful orar de 40 lei/oră se majorează cu 4 lei/oră, pentru fiecare medic de familie care îşi desfăşoară activitatea în acel centru de permanenţă, indiferent dacă este medic titular de cabinet, asociat sau angajat.
Articolul II Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Ministrul sănătăţii,Florian-Dorel Bodogp. Viceprim-ministru, ministrul dezvoltării regionale, administraţiei publice şi fondurilor europene,Sirma Caraman,secretar de statANEXA Nr. 1 (Anexa nr. 3 la normele metodologice) STANDARDE MINIMALE privind dotarea centrelor de permanenţă fixe 1. Mobilier specific: a)pat/canapea de consultaţie; b)birou pentru medic; c)scaune; d)măsuţă pentru instrumentar; e)suport perfuzor.2. Aparatură/Echipamente pentru resuscitare - respiraţie: a)tuburi staţionare pentru oxigen - minimum 2 x 10 l, NTP, contor debit/ventil debit cu capacitatea maximă de cel puţin 15 l/min. şi robinet de reglare conexiune rapidă; b)tuburi portabile pentru oxigen - minimum 5 l, NTP, contor debit/ventil debit cu capacitatea maximă de cel puţin 15 l/min. şi robinet de reglare conexiune rapidă; c)balon ventilaţie adult/copil cu măşti de diferite mărimi şi rezervor suplimentar pentru oxigen; d)pensă McGill de diferite mărimi; e)defibrilator semiautomat.3. Aparatură monitorizare - evaluare: a)glucometru; b)stetoscop; c)tensiometru manual; d)lampă pentru examinarea pupilelor; e)ciocan de reflexe; f)termometru; g)cântar pentru sugari şi adulţi; h)taliometru; i)pelvimetru; j)apăsător de limbă; k)deschizător de gură; l)canule rectale, uretrale, vaginale; m)trusă completă de mică chirurgie; n)masă ginecologică; o)valve ginecologice şi pense de col; p)seringă Guyon pentru spălături auriculare; q)atele Kramer; r)sterilizator; s)garou; t)aspirator mobil pentru secreţii.4. Materiale şi dispozitive auxiliare: a)materiale pentru curăţenie şi dezinfecţie; b)materiale necesare colectării şi neutralizării deşeurilor periculoase; c)stingător de incendiu; d)folie supravieţuire; e)kit naştere; f)guler cervical. ANEXA Nr. 2(Anexa nr. 4 la normele metodologice) TRUSA DE URGENŢĂ 1. Materiale sanitare: a)sonde de aspiraţie tip Yankauer; b)sonde de aspiraţie flexibile endotraheale, inclusiv pediatrice; c)seringi de 5 ml şi de 10 ml; d)truse pentru perfuzie; e)feşe şi pansamente sterile şi nesterile; f)truse sondaj urinar/pungi colectoare de urină; g)container materiale ascuţite; h)mănuşi nesterile/consult/de unică folosinţă; i)canule intravenoase periferice, de diferite mărimi, pentru adulţi/copii.2. Medicamente şi soluţii: a)soluţii cristaloide (ser fiziologic, Ringer, glucoză 5%, glucoză 10%); b)analgezice minore nemorfinice; c)aspirină; d)beta 2 mimetice inhalatorii; e)adrenalină; f)atropină; g)glucoză 33%; h)diazepam; i)HCHS; j)nitroglicerină spray; k)nitroglicerină tablete; l)xilină 1%; m)antiemetic injectabil; n)antiemetice orale; o)furosemid fiole; p)vitamina B1; q)vitamina B6; r)miofilin fiole; s)antihipertensive injectabile; t)antihipertensive orale; u)antispastice injectabile; v)antispastice orale; w)antibiotice injectabile; x)soluţii dezinfectante (alcool, iod, rivanol); y)antihistaminice H1, H2. ANEXA Nr. 3 (Anexa nr. 5 la normele metodologice) Casa de Asigurări de Sănătate ........ ........ ............... Cabinetul de Medicină de Familie ........ ........ ......... Judeţul ........ ........ ........ Medicul titular/Reprezentantul legal ........ ............... Localitatea ........ ............ BORDEROUL CENTRALIZATOR al activităţii desfăşurate în centrul de permanenţă Luna ........./anul ....... Semnificaţia coloanelor din tabelul de mai jos este următoarea: a)Data efectuării gărzii; b)Numărul orelor de gardă efectuate; c)Contravaloarea orelor de gardă; d)Ajustare cu 15% a tarifului orar pentru medicul coordonator**); e)Venitul cabinetului de medicină de familie (lei).

Nr. crt. Numele şi prenumele medicului de familie Numele şi prenumele asistentului medical a) b) Tarif orar*) lei/oră c) 50% din tariful orar pentru cheltuieli administrative***) 10% din tariful orar pentru cheltuieli cu trusa de urgenţă ****) d) e)
M As M As M As
40 lei/oră Tarif negociat, dar nu mai mic de 20 lei/oră şi nu mai mare de 22,5 lei/oră
C1 C2 C3 C4 C5 C6 C7 C8 C9 C5xC7 C10 C6xC8 C11 C12 C13 [C9x15%]**) C14 [C9+C10+C11+ C12+C13]*****)
20 lei/oră 4 lei/oră/M
20 lei/oră 4 lei/oră/M
20 lei/oră 4 lei/oră/M
20 lei/oră 4 lei/oră/M
20 lei/oră 4 lei/oră/M
20 lei/oră 4 lei/oră/M
20 lei/oră 4 lei/oră/M

*) Tariful orar pentru medicii de familie este de 40 lei/oră. Tariful orar pentru asistenţi se stabileşte în funcţie de salariul negociat, dar nu poate fi mai mic de 20 lei/oră şi mai mare de 22,5 lei/oră. **) În situaţia în care medicul de familie îndeplineşte rolul de coordonator al centrului de permanenţă, tariful orar se majorează cu 15%. ***) Pentru centrele de permanenţă cu sediul pus la dispoziţie de consiliul local, cheltuielile administrative sunt suportate de consiliul local respectiv, iar pentru centrele de permanenţă care îşi desfăşoară activitatea în cabinetele medicilor de familie se acordă 50% din tariful orar al medicului, adică 20 lei/oră, pentru cheltuieli administrative, pentru fiecare medic care activează în cadrul centrului de permanenţă, indiferent dacă este medic titular sau medic angajat. ****) Pentru centrele de permanenţă cu sediul pus la dispoziţie de consiliul local, cheltuielile cu dotarea şi menţinerea trusei de urgenţă cu medicamente şi materiale sanitare sunt suportate de medicii de familie care participă la constituirea centrului de permanenţă, situaţie în care tariful orar de 40 lei/oră al medicului se majorează cu 4 lei/oră, pentru cheltuieli cu medicamente şi materiale sanitare ale trusei de urgenţă, pentru fiecare medic care activează în cadrul centrului de permanenţă, indiferent dacă este medic titular sau medic angajat. *****) Coloana C11 se adună la venitul cabinetului numai dacă activitatea de gardă se derulează în cabinetele medicilor de familie, iar coloana C12 se adună la venitul cabinetului numai dacă activitatea de gardă se derulează în spaţiul pus la dispoziţie de consiliul local, iar coloana C13 se adună în cazul în care medicul respectiv este medicul coordonator al centrului.



SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 7310/2017

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 7310 din 2017
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    Îmi apare că site-ul http://www.legex.ro/VizualizareLege.aspx?var=153691#comentariu, sau cum se numește, este not secure. Adică putem comenta dar ne asumăm riscul informatic. E corect?
ANONIM a comentat Legea 127 2017
    nu cumva ar trebui să fie bizară absența oricărui comentariu la această lege? Totuși este o lege adoptată conform procedurilor regulamentare în vigoare, deci este ea însăși în vigoare. Avem dreptul cel puțin legal de a o comenta.
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu