Decizia Nr.685 din 02.11.2017

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) şi (3) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alin Dodea în Dosarul nr. 2.435/117/2016/a1 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 2.182D/2016.2. La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, sens în care face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:4. Prin Încheierea din 22 septembrie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.435/117/2016/a1, Tribunalul Cluj - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 305 alin. (1) şi (3) teza întâi din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Alin Dodea, într-o cauză având ca obiect soluţionarea unei cauze penale în cameră preliminară.5. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine că dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în măsura în care urmărirea penală in rem se poate efectua numai până la momentul identificării persoanei care a săvârşit infracţiunea. O interpretare contrară este de natură a încălca dreptul la un proces echitabil şi dreptul la apărare, întrucât conferă organului de urmărire penală posibilitatea de a administra, în faza urmăririi penale in rem, majoritatea probelor necesare acuzării, fără ca persoanei acuzate să i se aducă la cunoştinţă. În acest mod, garanţiile procesuale privind informarea şi accesul la dosarul cauzei rămân simple drepturi virtuale şi iluzorii.6. Tribunalul Cluj - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece faptul că o persoană, împotriva căreia se formulează o acuzaţie penală, nu dobândeşte calitatea de suspect imediat sau în cel mai scurt timp după sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la săvârşirea de către aceasta a unei infracţiuni reprezintă o garanţie a respectării şi protejării drepturilor sale, cu referire specială la principiul privind prezumţia de nevinovăţie, precum şi cel al aflării adevărului, nefiind permis ca cel în cauză să fie supus unor acuzaţii penale fără a exista o minimă verificare a suspiciunilor ce stau la baza acestora.7. Faptul că între cele două momente procesuale există un anumit interval de timp, mai scurt sau mai lung, nu reprezintă o chestiune de neconstituţionalitate, întrucât fiecare speţă în parte are specificul său, raportat la care timpul necesar pentru efectuarea verificărilor mai sus menţionate poate varia, respectiv poate să fie mai îndelungat sau mai scurt, cum este în cazul de faţă, de 3 zile.8. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.9. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece potrivit art. 307 raportat la art. 78 şi art. 83 din Codul de procedură penală suspectul beneficiază de dreptul la apărare şi dreptul la un proces echitabil prin aceea că are dreptul de a nu da nicio declaraţie, dreptul de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia, dreptul de a consulta dosarul, dreptul de a avea un avocat ales, dreptul de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, dreptul de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei. Totodată, potrivit art. 92 alin. (1) şi (4) din Codul de procedură penală, suspectul, prin avocatul său, are dreptul să asiste la efectuarea oricărui act de urmărire penală şi de a participa la audierea oricărei persoane.10. Pe de altă parte, în măsura în care apreciază că probele administrate sau actele de urmărire penală efectuate de procuror până la momentul la care s-a dispus continuarea urmăririi penale in personam nu respectă dispoziţiile legale, inculpatul poate solicita în procedura camerei preliminare anularea actelor de urmărire penală nelegale, respectiv excluderea probelor nelegal administrate.11. În susţinerea netemeiniciei excepţiei de neconstituţionalitate, Guvernul mai face trimitere la jurisprudenţa în materie a Curţii Constituţionale, respectiv Decizia nr. 236 din 19 aprilie 2016.12. Avocatul Poporului apreciază că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale, întrucât textele de lege menţionate reglementează dispunerea începerii urmăririi penale in rem de către organul de urmărire penală, nefiind de natură a limita sau a restrânge accesul la justiţie ori dreptul la apărare, garantate constituţional.13. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:14. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.15. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) teza întâi cu denumirea marginală Începerea urmăririi penale din Codul de procedură penală, care au următorul conţinut: „(1) Când actul de sesizare îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, organul de urmărire penală dispune începerea urmăririi penale cu privire la fapta săvârşită ori a cărei săvârşire se pregăteşte, chiar dacă autorul este indicat sau cunoscut. [...](3) Atunci când există probe din care să rezulte bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală şi nu există vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), organul de urmărire penală dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. [...]."16. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) referitor la principiul respectării Constituţiei şi a legilor, art. 11 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul internaţional şi dreptul intern, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 24 referitor la Dreptul la apărare şi art. 132 alin. (1) referitor la principiile care guvernează activitatea procurorilor, precum şi dispoziţiile art. 6 referitor la Dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. 17. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că dispoziţiile legale criticate au mai fost supuse controlului său, din perspectiva unor critici similare, chiar dacă analiza a avut în vedere dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală în redactarea anterioară modificărilor introduse prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 18/2016, deoarece soluţia legislativă contestată era aceeaşi, respectiv subsidiaritatea condiţionată a începerii urmăririi penale in personam faţă de cea primară obligatorie in rem. Astfel, cu prilejul pronunţării Deciziei nr. 236 din 19 aprilie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 426 din 7 iunie 2016, paragrafele 52, 53 şi 56-59, ale cărei considerente sunt valabile mutatis mutandis şi în prezenta cauză, Curtea Constituţională a constatat că intervalul de timp ce separă momentul începerii urmăririi penale in rem de momentul începerii urmăririi penale in personam nu este strict şi expres determinat de dispoziţiile Codului de procedură penală. Cu toate acestea, dispoziţia procesual penală precizează că procurorul dispune ca urmărirea penală să se efectueze în continuare faţă de o persoană, când din datele şi probele existente în cauză rezultă o bănuială rezonabilă că aceasta a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală. Astfel, procurorul este obligat ca, în acel moment, să dispună continuarea urmăririi penale faţă de acea persoană. Aceasta rezultă din folosirea de către legiuitor a verbului „dispune", iar nu „poate dispune", astfel încât să se poată interpreta că există o facultate a procurorului de a amâna momentul începerii urmăririi penale in personam, până la realizarea probaţiunii necesare pentru punerea în mişcare a acţiunii penale şi dispunerea directă a acestei măsuri. 18. În principiu, existenţa bănuielii rezonabile este concomitentă cu formularea unei învinuiri in personam, care are valenţele unei acuzaţii în materie penală. Cu toate acestea, pot exista situaţii în care cele două elemente nu au o existenţă simultană. Astfel, conceptul de „acuzaţie în materie penală" poate fi definit drept „notificarea oficială, din partea autorităţii competente, privind suspiciunea referitoare la comiterea unei fapte penale", definiţie care depinde, de asemenea, de existenţa sau absenţa unor repercusiuni importante asupra situaţiei persoanei (Hotărârea din 27 februarie 1980, pronunţată în Cauza Deweer împotriva Belgiei, paragraful 46, şi Hotărârea din 15 iulie 1982, pronunţată în Cauza Eckle împotriva Germaniei, paragraful 73). 19. De asemenea nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia posibilitatea procurorului de a începe urmărirea penală afectează principiul imparţialităţii care guvernează activitatea procurorilor, consacrat de art. 132 alin. (1) din Legea fundamentală, deoarece, potrivit art. 100 alin. (1) din Codul de procedură penală, în cursul urmăririi penale, organul de urmărire penală strânge şi administrează probe atât în favoarea, cât şi în defavoarea suspectului sau a inculpatului, din oficiu ori la cerere. De aceea, ţinând seama de aceste prevederi, precum şi de pregătirea profesională a procurorilor, Curtea a constatat că faţă de aceştia funcţionează prezumţia îndeplinirii cu bună-credinţă a activităţii lor, astfel încât să nu se ajungă la încălcarea drepturilor fundamentale. 20. S-a mai reţinut că din modul de redactare a prevederilor legale criticate nu se desprinde vreun înţeles echivoc, destinatarii normei, între care se regăsesc şi organele judiciare, putând înţelege cu uşurinţă sensul acestora, motiv pentru care nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia ar fi afectate prevederile constituţionale ale art. 1 alin. (5) din Constituţie. Faptul că de la data începerii urmăririi penale in rem şi până la data începerii urmăririi penale in personam trece o perioadă mai mare de timp nu reprezintă o problemă de constituţionalitate, întrucât, în funcţie de circumstanţele fiecărei speţe, timpul necesar fundamentării bănuielii rezonabile că o anumită persoană a săvârşit o infracţiune poate fi mai mare sau mai mic. 21. Aşa fiind, din perspectiva acestor critici, Curtea a constatat că acestea nu pot fi primite, întrucât nu se poate admite ideea înfrângerii prezumţiei de constituţionalitate ca urmare a aplicării unor dispoziţii în contradicţie cu legea ori cu principiile fundamentale. 22. De altfel, prevederile art. 305 alin. (3) din Codul de procedură penală stabilesc în mod clar că, atunci când există bănuiala rezonabilă că o anumită persoană a săvârşit fapta pentru care s-a început urmărirea penală, procurorul va dispune continuarea urmăririi penale faţă de aceasta, care dobândeşte calitatea de suspect. În măsura în care, în dezacord cu prevederile de mai sus, procurorul nu respectă aceste exigenţe, atunci, în cazul emiterii rechizitoriului, suspectul devenit inculpat poate supune cenzurii judecătorului de cameră preliminară verificarea legalităţii administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală, întrucât, potrivit art. 342 şi art. 345 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură penală, în procedura de filtru, judecătorul de cameră preliminară are posibilitatea să constate nulitatea şi să excludă actele de urmărire penală şi probele administrate cu încălcarea legii care conferă, între altele, şi un drept efectiv la apărare. În acest sens, Curtea a constatat că prevederile art. 282 alin. (1) din Codul de procedură penală stabilesc că încălcarea dispoziţiilor legale determină nulitatea actului, atunci când prin nerespectarea cerinţei legale s-a adus o vătămare drepturilor părţilor ori ale subiecţilor procesuali principali, care nu poate fi înlăturată altfel decât prin desfiinţarea actului. De aceea, ori de câte ori toate sau majoritatea probelor din faza de urmărire penală au fost administrate numai în cursul urmăririi penale in rem, atunci se pot pune în discuţie aspecte de aplicare a legii cu nesocotirea garanţiilor specifice dreptului la un proces echitabil, cum ar fi dreptul suspectului de a fi informat cu privire la fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică a acesteia, de a consulta dosarul, în condiţiile legii, de a avea un avocat ales sau unul din oficiu pentru cazurile de asistenţă obligatorie, de a propune administrarea de probe, de a ridica excepţii şi de a pune concluzii, de a formula orice alte cereri ce ţin de soluţionarea laturii penale şi civile a cauzei, de a apela la un mediator, în cazurile permise de lege, de a fi informat cu privire la drepturile sale ori dreptul de a beneficia de alte drepturi prevăzute de lege. Câtă vreme, în funcţie de particularităţile fiecărui caz, este dovedită privarea suspecţilor/inculpaţilor de drepturile conferite de Codul de procedură penală, fiindu-le grav afectat dreptul la apărare în cursul urmăririi penale, atunci probele şi actele întocmite cu nerespectarea exigenţelor legale pot fi înlăturate până la încheierea procedurii de cameră preliminară. Aşa fiind, Curtea a constatat că aceste neajunsuri nu sunt o consecinţă a conţinutului normativ al prevederilor art. 305 alin. (1) şi (3) din Codul de procedură penală, ci reprezintă o posibilă aplicare defectuoasă a lor şi că, în acord cu exigenţele dreptului la un proces echitabil, persoana interesată are posibilitatea să conteste legalitatea anumitor probe şi acte de urmărire penală şi să se opună utilizării lor în procedura de filtru. 23. Pe de altă parte, faptul că nu este posibilă dobândirea calităţii oficiale de suspect imediat ce organele de urmărire penală au fost sesizate cu privire la săvârşirea unei fapte penale de către una sau mai multe persoane reprezintă o garanţie justificată de necesitatea protejării drepturilor persoanelor împotriva cărora a fost formulată o astfel de sesizare, pentru ca acestea să nu fie supuse unor acuzaţii penale fără o minimă verificare a susţinerilor, din care să rezulte atât existenţa faptei, cât şi bănuiala rezonabilă că au săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. 24. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Alin Dodea în Dosarul nr. 2.435/117/2016/a1 al Tribunalului Cluj - Secţia penală şi constată că dispoziţiile art. 305 alin. (1) şi (3) teza întâi din Codul de procedură penală sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Tribunalului Cluj - Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 noiembrie 2017. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE prof. univ. dr. VALER DORNEANU Magistrat-asistent, Afrodita Laura Tutunaru