Decizia Nr.499 din 05.12.2013

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu-Daniel Arcer.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 324 alin. (4) din Codul civil, excepţie ridicată de Simona Nicoleta Crăveanu în Dosarul nr. 6.541/55/2012 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 275D/2013.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Reprezentantul Ministerului Public apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind în acord cu art. 5 referitor la egalitatea între soţi din Protocolul nr. 7 la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Decizia civilă nr. 474 din 26 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 6.541/55/2012, Curtea de Apel Timişoara - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 324 alin. (4) din Codul civil.Excepţia a fost ridicată de Simona Nicoleta Crăveanu într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat împotriva hotărârii prin care s-a respins ca inadmisibilă acţiunea având ca obiect atribuirea beneficiului locuinţei conjugale şi evacuarea soţului său.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că, potrivit textului de lege criticat, este obligat să înregistreze o acţiune de partaj, a cărei taxă judiciară de timbru este excesiv de mare, ceea ce aduce atingere dreptului de proprietate, accesului liber la justiţie şi dreptului la un proces echitabil.Condiţionarea accesului la justiţie, în ceea ce priveşte atribuirea beneficiului locuinţei conjugale, de existenţa unei hotărâri definitive de partaj reprezintă o nesocotire a acestui principiu constituţional fundamental.Funcţiile justiţiei sunt de a interpreta şi aplica legea la cazurile concrete, or, textul de lege criticat nu permite organului judiciar să pătrundă în judecarea fondului cauzei şi la apărarea dreptului autorului la integritate fizică şi psihică.Textul de lege criticat creează un vid legislativ pentru variate situaţii de fapt ce se pot ivi de la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, până la data executării efective a acesteia. Sintagma „până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj“ este neconstituţională, aceasta trebuind de fapt să vizeze executarea hotărârii de partaj, situaţia realizării efective a partajării bunului imobil aflat în coproprietate şi nu simpla rămânere definitivă a hotărârii de partaj. Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.Guvernul consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, atribuirea beneficiului contractului de închiriere la desfacerea căsătoriei reprezintă un mecanism menit să protejeze interesul superior al copilului. Conform art. 324 alin. (1) din Codul civil, la desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi. Această atribuire se va face de către instanţa competentă avându-se în vedere o serie de criterii, de care se va ţine cont în ordine, după cum urmează: interesul superior al copiilor minori, culpa soţilor în desfacerea căsătoriei, posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi. Totodată, prin textul supus controlului de constituţionalitate, criteriile şi regulile statuate pentru atribuirea beneficiului contractului de închiriere se aplică în mod corespunzător şi în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor doi soţi, atribuirea beneficiului locuinţei conjugale producând efecte numai până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj. Prin dispoziţiile legale criticate este garantat dreptul de proprietate al soţilor asupra bunurilor comune, urmând ca prin hotărârea de partaj instanţa să dispună cu privire la acestea. Cât priveşte pretinsa încălcare a prevederilor art. 21 din Constituţie, se apreciază că textul supus controlului de constituţionalitate nu îngrădeşte în niciun fel liberul acces la justiţie, scopul acestuia fiind crearea unui regim juridic de protecţie a locuinţei familiei, care să permită asigurarea protecţiei intereselor membrilor acesteia.Avocatul Poporului apreciază că textul de lege criticat este constituţional, instituind o procedură specială în cadrul căreia se poate dispune luarea unei măsuri cu caracter vremelnic - justificată de necesitatea evitării prejudicierii unor drepturi sau interese legitime. Măsura luată de instanţa de judecată reprezintă o soluţie temporară de atribuire a beneficiului locuinţei conjugale, respectiv până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, şi nu este de natură a vătăma dreptul de proprietate al soţilor coproprietari, aceştia putând dispune împreună asupra bunului care face obiectul coproprietăţii, până la soluţionarea procesului de partaj. În acest context, soţii coproprietari pot încheia o tranzacţie - prin care pot hotărî prin bună învoială fie asupra modalităţii de atribuire, fie asupra înstrăinării dreptului de proprietate - sau pot renunţa oricând la procesul de partaj, în temeiul principiului disponibilităţii.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze prezenta excepţie.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 324 alin. (4) din Codul civil care au următorul cuprins: „Prevederile alin. (1)-(3) se aplică în mod similar şi în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi, atribuirea beneficiului locuinţei conjugale având efecte până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj.“Prevederile art. 324 alin. (1)-(3) din Codul civil, la care face referire textul de lege criticat, au următorul cuprins:Art. 324 alin.(1) - (3): „La desfacerea căsătoriei, dacă nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg, beneficiul contractului de închiriere poate fi atribuit unuia dintre soţi, ţinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi.(2) Soţul căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere este dator să plătească celuilalt soţ o indemnizaţie pentru acoperirea cheltuielilor de instalare într-o altă locuinţă, cu excepţia cazului în care divorţul a fost pronunţat din culpa exclusivă a acestuia din urmă. Dacă există bunuri comune, indemnizaţia se poate imputa, la partaj, asupra cotei cuvenite soţului căruia i s-a atribuit beneficiul contractului de închiriere.(3) Atribuirea beneficiului contractului de închiriere se face cu citarea locatorului şi produce efecte faţă de acesta de la data când hotărârea judecătorească a rămas definitivă.“Autorul excepţiei arată că textul de lege criticat aduce atingere dispoziţiilor constituţionale ale art. 21 referitor la accesul liber la justiţie şi art. 22 privind la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică, art. 44 alin. (1) şi (2) referitor la dreptul de proprietate, precum şi art. 6 paragraful 1 referitor la dreptul la un proces echitabil din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea observă că autorul excepţiei critică, în esenţă, limitarea în timp a atribuirii beneficiului locuinţei conjugale, în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor 2 soţi, până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj. Curtea constată că, prin textul de lege criticat, legiuitorul a reglementat atribuirea beneficiului locuinţei conjugale în cazul în care bunul este proprietatea comună a celor doi soţi până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, având în vedere ipoteza înscrisă în art. 324 alin. (1) din Codul civil, respectiv aceea că la desfacerea căsătoriei nu este posibilă folosirea locuinţei de către ambii soţi şi aceştia nu se înţeleg. Curtea observă că opţiunea legiuitorului este întemeiată, fără a aduce atingere textelor constituţionale şi convenţionale invocate. Astfel, limitarea în timp a atribuirii beneficiului locuinţei conjugale până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, ţinând seama, în ordine, de interesul superior al copiilor minori, de culpa în desfacerea căsătoriei şi de posibilităţile locative proprii ale foştilor soţi, are o dublă finalitate. Pe de-o parte, este protejat interesul superior al copiilor minori ori interesul soţului ce obţine beneficiul ca urmare a aplicării criteriilor prevăzute de art. 324 alin. (1) din Codul civil, iar, pe de altă parte, este protejat dreptul de proprietate asupra bunului comun al soţului ce nu a obţinut acest beneficiu. Caracterul temporar al acestei măsuri, respectiv până la data rămânerii definitive a hotărârii de partaj, este de esenţa acesteia. Dacă această măsură nu ar fi vremelnică, soţul care a obţinut beneficiul locuinţei conjugale, bun comun, nu ar mai avea interesul de a partaja respectivul bun, astfel încât cererea de partaj ar trebui introdusă de celălalt soţ, care ar suporta exclusiv taxele aferente acesteia. Din această perspectivă, Curtea observă că textul de lege criticat nu aduce atingere art. 44 alin. (1) şi (2) din Constituţie, ci, dimpotrivă, reprezintă un beneficiu acordat de legiuitor soţului căruia i se atribuie locuinţa conjugală. Referitor la condiţionarea accesului autorului la justiţie pentru acordarea beneficiului locuinţei conjugale, privit ca o componentă a dreptului la un proces echitabil, de existenţa unei cereri de partaj înregistrate, Curtea observă că prin Decizia nr. 1.558 din 6 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 23 ianuarie 2012, făcând referire la jurisprudenţa sa a reţinut, în esenţă, că „accesul liber la justiţie [...] poate fi supus unor condiţionări de fond şi de formă“. Condiţionarea reglementată prin textul de lege criticat are ca scop ocrotirea în mod egal a dreptului de proprietate aparţinând celor doi soţi. Cât priveşte critica referitoare la încălcarea art. 22 privind la dreptul la viaţă şi la integritate fizică şi psihică din Constituţie, Curtea observă că acestea nu sunt incidente în cauză. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Simona Nicoleta Crăveanu în Dosarul nr. 6.541/55/2012 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi constată că prevederile art. 324 alin. (4) din Codul civil sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Curţii de Apel Timişoara - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 5 decembrie 2013. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE Augustin Zegrean Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu