Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDONANTA URGENTA Nr

ORDONANTA URGENTA   Nr. 5 din 13 februarie 2008

privind cadrul financiar general pentru fondul de participare JEREMIE

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 123 din 15 februarie 2008



Având în vedere:

- prevederile art. 44 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.083/2006 privind stabilirea cadrului general pentru Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 210 din 31 iulie 2006;

- prevederile art. 44-46 din Regulamentul Comisiei Europene (CE) nr. 1.828/2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006, adoptat de Consiliul Uniunii Europene, de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 371 din 27 decembrie 2006;

- prevederile Hotărârii Guvernului nr. 776/2007 privind aprobarea Memorandumului de înţelegere, semnat la 23 ianuarie 2007 la Bucureşti, dintre Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice (în prezent Ministerul Economiei şi Finanţelor), şi Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România;

- prevederile art. 12 lit. h) din Hotărârea Guvernului nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale,

se impune implementarea de urgenţă a unor reglementări privind plăţile în euro reprezentând contribuţia României către fondul de participare JEREMIE, administrat de Fondul European de Investiţii, în vederea urgentării lansării proiectelor susţinute din instrumentul financiar JEREMIE în cadrul Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice" şi, implicit, creşterii gradului de absorbţie a instrumentelor structurale în România.

In temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.

Art. 1. - (1) Prezenta ordonanţa de urgenţa stabileşte cadrul financiar general pentru efectuarea plăţilor de către Guvernul României către fondul de participare JEREMIE din sumele de prefinanţare primite de la Comisia Europeană din contribuţia instrumentelor structurale la programele operaţionale, în vederea asigurării accesului la finanţare pentru întreprinderi mici şi mijlocii, având caracter ireversibil conform Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.083/2006 privind stabilirea cadrului general pentru Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European si Fondul de Coeziune si de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 210 din 31 iulie 2006, şi conform Regulamentului Comisiei Europene (CE) nr. 1.828/2006 de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006, adoptat de Consiliul Uniunii Europene, de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi a Regulamentului (CE) nr. 1.080/2006 al Parlamentului European şi al Consiliului privind Fondul European de Dezvoltare Regională, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 371 din 27 decembrie 2006.

(2) Prevederile prezentei ordonanţe de urgenţă sunt aplicabile pe perioada aferentă derulării Acordului de finanţare dintre Guvernul României, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, şi Fondul European de Investiţii, conform prevederilor Memorandului de înţelegere, semnat la 23 ianuarie 2007 la Bucureşti, dintre Guvernul României, prin Ministerul Finanţelor Publice, şi Fondul European de Investiţii privind programul JEREMIE în România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 776/2007, denumit în continuare Acord de finanţare.

Art. 2. - Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Autoritatea de certificare şi plată, va efectua, în baza Acordului de finanţare, plata sumei de 100 milioane euro către fondul JEREMIE, în contul bancar deschis de Fondul European de Investiţii, ca organism desemnat să administreze fondul de participare JEREMIE în România, la o instituţie financiară amplasată în România.

Art. 3. - Suma prevăzută la art. 2 reprezintă cheltuieli eligibile   din   fondurile   Programului   operaţional   sectorial „Creşterea competitivităţii economice , realizate in vederea implementării domeniului major de intervenţie „Accesul întreprinderilor mici şi mijlocii la finanţare" din cadrul axei prioritare 1 „Un sistem de producţie inovativ şi eco-eficient".

Art. 4. - (1) Fondul European de Investiţii este autorizat să debiteze direct, la începutul fiecărui an, 70% din limita maximă a costurilor de management aferente anului respectiv, agreate în baza Acordului de finanţare, urmând ca după sfârşitul anului să se efectueze regularizarea tuturor cheltuielilor, cu avizul Autorităţii de management a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice".

(2) In cazul în care într-un an, la efectuarea regularizării prevăzute la alin. (1), se constată că suma debitată la începutul anului precedent este mai mare decât costurile totale de management aferente anului respectiv, Fondul European de Investiţii va credita contul fondului de participare JEREMIE cu suma debitată în plus.

(3) In cazul în care într-un an, la efectuarea regularizării prevăzute la alin. (1), se constată că suma debitată la începutul anului precedent este mai mică decât costurile totale de management aferente anului respectiv, Fondul European de Investiţii va debita contul fondului de participare JEREMIE cu diferenţa până la concurenţa costurilor totale de management aferente anului respectiv.

Art. 5. -In vederea efectuării plăţii cheltuielilor neeligibile aferente gestionării fondului de participare JEREMIE, Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Autoritatea de management a Programului operaţional sectorial „Creşterea competitivităţii economice", va autoriza sumele solicitate de Fondul European de Investiţii, în limita prevederilor bugetare anuale.

Art. 6. - Pe baza autorizării prevăzute la art. 5, Ministerul Economiei şi Finanţelor, prin Direcţia de buget şi contabilitate internă, va efectua plata sumelor reprezentând cheltuieli neeligibile, din fonduri alocate de la bugetul de stat.

Art. 7. - Sumele reprezentând cheltuieli neeligibile aferente activităţii fondului de participare JEREMIE, stabilite în conformitate cu legislaţia aplicabilă în vigoare, vor fi virate într-un cont bancar, altul decât cel utilizat pentru plata sumei prevăzute la art. 2, deschis în acest scop de către Fondul European de Investiţii la o instituţie financiară amplasată în România.

Art. 8. - Sumele menţionate la art. 5 se previzionează anual de către Fondul European de Investiţii, până la sfârşitul primului semestru al anului în curs, pentru sumele aferente următorilor 4 ani, în vederea fundamentării propunerii de cheltuieli pentru proiectul bugetului de stat pentru anul următor.

Art. 9. - (1) La începutul fiecărui an, până la data de 15 februarie, se transferă Fondului European de Investiţii 30% din valoarea sumelor aprobate conform art. 8, urmând ca până la data de 31 ianuarie a anului următor să se realizeze regularizarea cheltuielilor pentru anul respectiv.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), pentru anul 2008 avansul de 30% din valoarea sumelor previzionate va fi transferat după primirea bugetului previzionat aferent cheltuielilor neeligibile de la Fondul European de Investiţii şi alocarea în cadrul bugetului de stat pentru anul 2008 a sumelor necesare efectuării acestui transfer.

(3) Pe baza deconturilor de cheltuieli trimestriale, transmise de Fondul European de Investiţii până la sfârşitul primei luni din trimestrul următor, se transferă Fondului European de Investiţii sumele cheltuite, după avizarea prevăzută la art. 5.

(4) In cazul în care fondurile transferate în conformitate cu prevederile alin. (1) nu sunt cheltuite în totalitate, pe baza autorizării prevăzute la art. 5, în anul următor se transferă Fondului European de Investiţii diferenţa dintre 30% din valoarea sumelor previzionate conform art. 8 pentru anul respectiv şi soldul anului precedent al cheltuielilor neeligibile, inclusiv dobânda, mai puţin comisioanele bancare.

(5) La închiderea contului fondului de participare JEREMIE, soldul contului bancar destinat cheltuielilor neeligibile, definit la art. 7, va fi transferat Ministerului Economiei şi Finanţelor, în contul indicat de acesta, după regularizarea cheltuielilor neeligibile pentru anul respectiv.

Art. 10. - Guvernul României, reprezentat prin Ministerul Economiei şi Finanţelor, suportă plata taxelor notariale, incluzând onorariul notarial, şi a oricăror taxe aferente autentificării Acordului de finanţare, care, potrivit art. 44 din Regulamentul Consiliului (CE) nr. 1.083/2006 privind stabilirea cadrului general pentru Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L nr. 210 din 31 iulie 2006, implică acordarea unui transfer către Fondul European de Investiţii, definit ca fiind o contribuţie financiară directă sub formă de donaţie.

PRIM-MINISTRU

CĂLIN POPESCU-TĂRICEANU

Contrasemnează:

Ministrul economiei şi finanţelor,

Varujan Vosganian


SmartCity5

COMENTARII la OUG 5/2008

Momentan nu exista niciun comentariu la OUG 5 din 2008
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu