Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.488 din 21.11.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 92 din 06 februarie 2014

SmartCity1

Augustin Zegrean - preşedinte
Valer Dorneanu - judecător
Petre Lăzăroiu - judecător
Mircea Ştefan Minea - judecător
Daniel Marius Morar - judecător
Mona-Maria Pivniceru - judecător
Puskás Valentin Zoltán - judecător
Tudorel Toader - judecător
Simina Gagu - magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află pronunţarea asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi în Dosarul nr. 11.849/99/2012 al Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi care formează obiectul Dosarului nr. 562D/2013 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Preşedintele dispune a se face apelul şi în dosarele nr. 563D/2013-570D/2013, având ca obiect aceeaşi excepţie de neconstituţionalitate, ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi în dosarele nr. 11.852/99/2012, nr. 11.853/99/2012, nr. 11.854/99/2012, 11.855/99/2012, nr. 6.283/99/2013, nr. 6.284/99/2013, nr. 6.286/99/2013 şi nr. 6.287/99/2013 ale Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Având în vedere obiectul identic al excepţiilor de neconstituţionalitate, Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării cauzelor.Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea dosarelor nr. 563D/2013-570D/2013 la Dosarul nr. 562D/2013, care a fost primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca inadmisibilă, sens în care invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 329 din 25 iunie 2013.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin sentinţele civile nr. 2.581/2013, nr. 2.583/2013, nr. 2.586/2013, nr. 2.587/2013, nr. 2.588/2013, nr. 2.584/2013, nr. 2.585/2013, nr. 2.582/2013 şi nr. 2.589/2013 din 28 iunie 2013, pronunţate în dosarele nr. 11.849/99/2012, nr. 11.852/99/2012, nr. 11.853/99/2012, nr. 11.854/99/2012, nr. 11.855/99/2012, nr. 6.283/99/2013, nr. 6.284/99/2013, nr. 6.286/99/2013 şi nr. 6.287/99/2013, Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.Excepţia a fost ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi în cauze având ca obiect calcularea şi plata diferenţelor de drepturi salariale rezultate din neacordarea sporului de 15% pentru titlul ştiinţific de doctor.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că prevederile de lege criticate sunt neconstituţionale sub aspectul excluderii de la acordarea sumelor corespunzătoare titlului de doctor a celor care au dobândit acest titlu ulterior datei de 31 decembrie 2009.Astfel, prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 încalcă principiul egalităţii în drepturi şi nediscriminării, deoarece creează o diferenţă de tratament juridic nejustificată şi nerezonabilă între cadrele didactice care au obţinut titlul ştiinţific de doctor anterior datei de 31 decembrie 2009 şi cele care au obţinut titlul ulterior acestei date, în sensul că beneficiul sporului aferent acestui titlu este acordat numai primei categorii de personal. Deşi ambele categorii de personal deţin titlul de doctor şi prestează activitatea didactică la un nivel superior, tratamentul juridic în privinţa recompensării efortului psihic şi calităţii superioare a actului educaţional este diferit. Data obţinerii titlului ştiinţific, aşadar un criteriu temporal, nu reprezintă un criteriu obiectiv care să justifice tratamentul juridic diferenţiat aplicat. Invocă, în acest sens, Decizia Curţii Constituţionale nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 99 din 8 februarie 2012, precum şi aspecte din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului privind interzicerea discriminării.De asemenea, consideră că, prin neplata dreptului aferent titlului ştiinţific de doctor cadrelor didactice din învăţământul preuniversitar care nu beneficiau de el la data de 31 decembrie 2009, se instituie o restrângere a folosinţei şi exerciţiului drepturilor economice şi sociale ale salariaţilor în cauză.Tribunalul Iaşi - Secţia I civilă apreciază că excepţiile de neconstituţionalitate sunt neîntemeiate, sens în care invocă jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materia drepturilor salariale suplimentare. De asemenea, arată că soluţionarea pretinsei lacune a textului de lege criticat nu intră în competenţa Curţii Constituţionale, fiind atributul exclusiv al Parlamentului, unica autoritate legiuitoare a ţării.Potrivit dispoziţiilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actele de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actele de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, prevederile legale criticate, raportate la dispoziţiile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate cu care a fost sesizată.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 323 din 10 mai 2011, cu următorul cuprins:Persoanele care la data de 31 decembrie 2009 beneficiau de un spor pentru titlul ştiinţific de doctor beneficiază de o compensaţie tranzitorie calculată prin aplicarea procentului de 15% la salariul de bază stabilit potrivit prezentului capitol, calculat ca sumă între lit. A, B, C, D, E ale art. 3. Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile de lege criticate contravin dispoziţiilor din Constituţie cuprinse în art. 1 alin. (5) privind obligativitatea respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 20 alin. (1) referitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului şi art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.De asemenea, sunt invocate dispoziţiile art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţie.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că prevederile Legii nr. 63/2011 au continuat să se aplice în anul 2012, potrivit art. II art. I alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, precum şi pentru instituirea altor măsuri financiare în domeniul bugetar, ordonanţă publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 636 din 10 septembrie 2010, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 887 din 14 decembrie 2011. Totodată, Curtea constată că aceleaşi prevederi continuă să se aplice şi în anul 2013, potrivit art. 2 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 84/2012 privind stabilirea salariilor personalului din sectorul bugetar în anul 2013, prorogarea unor termene din acte normative, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 845 din 13 decembrie 2012.În continuare, Curtea reţine că prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 au mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate exercitat prin prisma unor critici de neconstituţionalitate identice (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 329 din 25 iunie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 14 august 2013). Cu acel prilej, Curtea a statuat că sporurile, premiile şi alte stimulente reprezintă drepturi salariale suplimentare, nu drepturi fundamentale, consacrate şi garantate de Constituţie. Legiuitorul este în drept să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula. În acest sens sunt considerentele deciziilor nr. 1.601 din 9 decembrie 2010 şi nr. 1.615 din 20 decembrie 2011, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 91 din 4 februarie 2011 şi nr. 99 din 8 februarie 2012.De asemenea, Curtea a reţinut că sporul pentru titlul ştiinţific de doctor a fost eliminat începând cu data de 1 ianuarie 2010, potrivit Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 762 din 9 noiembrie 2009. Faptul că sumele de bani aferente sporului pentru titlul ştiinţific de doctor au fost menţinute în continuare sub forma unei sume compensatorii cu caracter tranzitoriu pentru persoanele care îl aveau în plată la data de 31 decembrie 2009 nu vizează existenţa sau inexistenţa sporului, ci reprezintă o măsură tranzitorie până la intrarea în vigoare, în totalitate, a prevederilor Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 877 din 28 decembrie 2010, lege în care nu se regăseşte acest spor.Prin urmare, Curtea a statuat că este de competenţa legiuitorului eliminarea sau, din contră, acordarea drepturilor salariale suplimentare, fără ca aceasta să aibă relevanţă constituţională.În acelaşi timp, cu privire la prevederile art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, Curtea a constatat că acestea nu vizează situaţia autorilor excepţiei, ci situaţia acelor persoane care aveau în plată, la data de 31 decembrie 2009, sporul pentru titlul ştiinţific de doctor.Aşa fiind, Curtea a statuat că admiterea excepţiei ar echivala cu subrogarea acesteia în sfera de competenţă a legiuitorului, în sensul acordării sporului, încălcându-se astfel art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, potrivit căruia instanţa de contencios constituţional „se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului“.În fine, Curtea observă că situaţia în care se află autorul excepţiei nu este similară cu cea constatată în Decizia nr. 1.615 din 20 decembrie 2010, întrucât, în realitate, acesta îşi argumentează critica prin prisma unei soluţii legislative necuprinse în textul de lege criticat. De altfel, chiar constatarea neconstituţionalităţii art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011, sub aspectul invocat, nu ar avea drept efect acordarea sporului pentru titlul ştiinţific de doctor pentru persoanele care au obţinut acest titlu începând cu 1 ianuarie 2010, ci eliminarea din indemnizaţia de încadrare brută lunară a sumei compensatorii cu caracter tranzitoriu de care beneficiază alţi cetăţeni.Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 8 din capitolul I al anexei nr. 5 la Legea nr. 63/2011 privind încadrarea şi salarizarea în anul 2011 a personalului didactic şi didactic auxiliar din învăţământ, excepţie ridicată de Uniunea Sindicatelor Libere din Învăţământul Preuniversitar Iaşi în dosarele nr. 11.849/99/2012, nr. 11.852/99/2012, nr. 11.853/99/2012, nr. 11.854/99/2012, nr. 11.855/99/2012, nr. 6.283/99/2013, nr. 6.284/99/2013, nr. 6.286/99/2013 şi nr. 6.287/99/2013 ale Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Tribunalului Iaşi - Secţia I civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 21 noiembrie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Simina Gagu

SmartCity5

COMENTARII la Decizia 488/2013

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 488 din 2013
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 358 1948
    What type of loan do you need? Personal loan Car loan Refinancing Mortgage Business capital (start or expand your business) Have you lost hope and think that there is no way out, but your financial problems are still not gone? Do not hesitate to contact us for possible business cooperation. Contact us (WhatsApp) number +918131851434 contact email id : sumitihomelend@gmail.com Mr. Damian Sumiti
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    HIRE A GENUINE HACKER TO RECOVER YOUR LOST FUNDS Hello everyone, The Cryptocurrency world is very volatile and a lot of individuals have lost their crypto assets to online scams . I was also a victim. Last October I was contacted by a broker who convinced me to invest in Crypto. I made an initial investment of € 875,000. I followed their instructions. For TWO months now I have been trying to contact them all day, but I got no response. God is so kind. I followed a broadcast that teaches on how these recovery experts called THE HACK ANGELS RECOVERY EXPERT. Help individuals recover their lost funds back. I contacted the email provided for consultation, to help me recover my funds. I contacted them. These cryptocurrency recovery experts saved my life by helping me recover all my losses in just nine hours. I provided necessary requirements and relative information to complete the successful recovery of my crypto funds. I was filled with joy asI got my everything back. I really can't tell how happy I am. I said I will not hold this to myself but share it to the public so that all scammed victims can get their funds back, you can contact them today through their hotline at: WhatsApp +1(520)200-2320) (support@thehackangels.com). (www.thehackangels.com) If you're in London, you can even visit them in person at their office located at 45-46 Red Lion Street, London WC1R 4PF, UK. They’re super helpful and really know their stuff! Don’t hesitate to reach out if you need help.

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Obțineți creditul în 24 de ore În calitate de client al LOPEZ GROUP FINANZAS, vă recomand pentru toate nevoile dumneavoastră de finanțare la cota de 2%. Pentru cei dintre voi care au nevoie de un împrumut, nu ezitați să o contactați ca mine și veți fi mulțumiți: lopezfinanzas95@gmail.com

Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 488/2013
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu