Decizia Nr.324 din 25.06.2013

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 441 din 19 iulie 2013

Augustin Zegrean	- preşedinte
Valer Dorneanu	- judecător
Petre Lăzăroiu	- judecător
Mircea Ştefan Minea	- judecător
Daniel Marius Morar	- judecător
Iulia Antoanella Motoc	- judecător
Mona-Maria Pivniceru	- judecător
Puskás Valentin Zoltán	- judecător
Tudorel Toader	- judecător
Patricia Marilena Ionea	- magistrat-asistent

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, excepţie ridicată de Societatea Comercială „Vigna“ - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 7.463/325/2012* al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi care constituie obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 234D/2013.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată. În acest sens, arată că dispoziţiile de lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate, ci doar consacră un termen optim de depunere a actelor necesare obţinerii indemnizaţiilor, termen ce a fost corelat cu capacitatea curentă a fondului de asigurări sociale de sănătate de a asigura plata acestor drepturi. De asemenea, arată că nu se poate vorbi despre o încălcare a principiului egalităţii în drepturi, neputându-se pune un semn de egalitate între situaţia cetăţenilor şi cea a caselor de asigurări de sănătate.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 27 martie 2013, pronunţată în Dosarul nr. 7.463/325/2012*, Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate.Excepţia a fost ridicată de Societatea Comercială „Vigna“ - S.R.L. din Timişoara cu prilejul soluţionării unei acţiuni civile având ca obiect pretenţii.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, că în mod neconstituţional legiuitorul a reglementat dreptul contribuabilului de a putea cere plata indemnizaţiilor achitate salariaţilor într-un termen de doar 90 de zile, aşa cum prevede art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, în condiţiile în care casele de sănătate au posibilitatea de a recupera sumele plătite necuvenit cu titlu de indemnizaţii de la beneficiari într-un termen de 3 ani de la acordarea acestora, după cum dispune art. 42 din acelaşi act normativ. Astfel, contribuabilul este discriminat, acesta nemaiputând să îşi mai recupereze aceste sume dacă nu a depus în termenul legal o astfel de cerere. O soluţie justă, echitabilă şi onestă ar fi ca şi contribuabilul să aibă aceleaşi drepturi ca şi casa de asigurări de sănătate, respectiv ca banii să poată fi restituiţi oricând în termenul de 3 ani.Judecătoria Timişoara - Secţia a II-a civilă apreciază că dispoziţiile de lege criticate nu contravin textelor din Constituţie invocate.În conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului, precum şi Avocatului Poporului, pentru a-şi formula punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.Guvernul, constatând că, în realitate, critica de neconstituţionalitate vizează dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, iar nu pe cele ale art. 37 din acelaşi act normativ, arată că excepţia de neconstituţionalitate nu este întemeiată. În acest sens, invocă cele reţinute de Curtea Constituţională prin deciziile nr. 16/2013, nr. 705/2007 şi nr. 1.220/2009.Avocatul Poporului, precizând, de asemenea, că excepţia de neconstituţionalitate vizează art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, consideră că textul de lege criticat este constituţional. Astfel, arată că reglementarea de către legiuitor, în limitele competenţei ce i-a fost conferită prin Constituţie, a condiţiilor de exercitare a unui drept material, prin instituirea termenului de 90 de zile, reprezintă o protecţie a asiguraţilor faţă de o eventuală incapacitate de plată a Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate. Se urmăreşte, aşadar, responsabilizarea beneficiarilor prin instituirea obligaţiei de a depune într-un termen considerat oportun documentele justificative la casele de asigurări de sănătate în vederea efectuării plăţii indemnizaţiilor, de regulă în acelaşi an calendaristic şi, deci, în acelaşi buget al fondului, realizându-se astfel o protecţie a beneficiarilor de indemnizaţii, dar şi a fondului. În plus, dispoziţiile legale criticate se aplică uniform tuturor contribuabililor ce se află în situaţia stabilită de ipoteza normei, fără să instituie discriminări sau privilegii pe criterii arbitrare. Mai mult, dispoziţiile legale criticate nu conţin în cuprinsul lor nicio reglementare care să împiedice într-un fel sau altul exercitarea neîngrădită a accesului liber la justiţie şi a tuturor garanţiilor procesuale ce condiţionează într-un stat democratic procesul echitabil. În ceea ce priveşte prevederile art. 124 alin. (2) din Constituţie, arată că acestea nu au incidenţă în cauză.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Potrivit încheierii de sesizare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 37 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.074 din 29 noiembrie 2005, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 399/2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 901 din 6 noiembrie 2006, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţii potrivit cărora „Cuantumul indemnizaţiilor acordate pe o perioadă mai mare de 90 de zile se poate indexa, în condiţiile stabilite prin hotărâre a Guvernului“.Din analiza criticii de neconstituţionalitate rezultă că, în realitate, excepţia de neconstituţionalitate priveşte dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, aşa cum au fost modificate prin art. I pct. 10 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 268 din 26 aprilie 2010. Aceste dispoziţii de lege au următoarea redactare: „Indemnizaţiile pot fi solicitate pe baza actelor justificative, în termen de 90 de zile de la data de la care beneficiarul era în drept să le solicite.“Prin urmare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, asupra căruia urmează să se pronunţe Curtea Constituţională, îl constituie dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.Autorul excepţiei consideră că acest text de lege este contrar următoarelor prevederi din Constituţie: art. 1 alin. (5) referitor la obligaţia respectării Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor, art. 4 alin. (2) privind egalitatea între cetăţeni, art. 16 alin. (1) şi (2) referitor la egalitatea în drepturi a cetăţenilor, art. 21 alin. (1) şi (3) referitor la dreptul la un proces echitabil şi art. 124 alin. (2) potrivit căruia justiţia este unică şi imparţială.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea reţine că, în principal, autorul excepţiei de neconstituţionalitate critică diferenţa de tratament juridic instituită de lege între beneficiarii indemnizaţiilor acordate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 şi cei care plătesc aceste indemnizaţii. În acest sens, arată că, în vreme ce beneficiarii acestor indemnizaţii pot solicita acordarea acestora doar într-un termen de 90 de zile de la naşterea dreptului, cei care au plătit aceste sume le pot recupera de la cei care le-au încasat necuvenit într-un termen de 3 ani, după cum prevede art. 42 din acelaşi act normativAşa cum a statuat în mod constat Curtea Constituţională în jurisprudenţa sa, „principiul egalităţii în faţa legii presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite. De aceea el nu exclude, ci, dimpotrivă, presupune soluţii diferite pentru situaţii diferite“. Instanţa de contencios constituţional a precizat, însă, că „un tratament diferit nu poate fi doar expresia aprecierii exclusive a legiuitorului, ci trebuie să se justifice raţional, în respectul principiului egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice“. În acest sens este Decizia nr. 1 din 8 februarie 1994, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 69 din 16 martie 1994.Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat, de asemenea, că nu orice diferenţă de tratament semnifică, în mod automat, încălcarea dispoziţiilor art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la interzicerea discriminării. Astfel, pentru ca o asemenea încălcare să se producă, „trebuie stabilit că persoane plasate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, beneficiază de un tratament preferenţial şi că această distincţie nu-şi găseşte nicio justificare obiectivă sau rezonabilă“. Această justificare presupune existenţa unui „scop legitim“ şi a unui „raport de proporţionalitate rezonabil între scopul urmărit şi mijloacele utilizate pentru utilizarea lui“. În acest sens pot fi amintite Hotărârea din 18 februarie 1991, pronunţată în Cauza Fredin contra Suediei, Hotărârea din 23 iunie 1993, pronunţată în Cauza Hoffman contra Austriei, Hotărârea din 28 septembrie 1995, pronunţată în Cauza Spadea şi Scalabrino contra Italiei ori Hotărârea din 23 iulie 1968, pronunţată în Cauza Affaire liguistique belge contra Belgiei.Având în vedere aceste criterii, Curtea constată că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 instituie, într-adevăr, termene diferite de dobândire, respectiv de recuperare a sumelor reprezentând indemnizaţiile acordate în temeiul acestui act normativ.Situaţiile şi categoriile de persoane comparate de autorul excepţiei se află, însă, numai în mod aparent în situaţii analoage ori comparabile. Astfel, deşi atât art. 40 alin. (1), cât şi art. 42 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului se referă la sume acordate cu titlu de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate aferente concediilor medicale, situaţiile avute în vedere de legiuitor sunt evident diferite. În timp ce textul de lege supus analizei de constituţionalitate stabileşte una dintre condiţiile obţinerii dreptului la indemnizaţia acordată în temeiul ordonanţei amintite, respectiv termenul în care beneficiarul poate solicita acordarea acestei indemnizaţii, art. 42 se referă la dreptul celor care au plătit aceste sume de a le recupera de la cei care le-au încasat necuvenit.Diferenţa de situaţie este determinată în primul rând de efectele urmărite de legiuitor prin instituirea celor două termene.Astfel, prin instituirea unui termen de 90 de zile, în ipoteza textului de lege criticat, legiuitorul a urmărit să asigure o corelare între veniturile încasate la Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate prin contribuţia asiguraţilor şi plăţile din acest fond către aceiaşi asiguraţi, pentru a evita situaţiile când, din cauza decalajului mare dintre data naşterii dreptului la indemnizaţie şi data solicitării acestuia, s-ar putea ajunge la un dezechilibru între veniturile fondului şi cuantumul drepturilor decontate.În acest sens, trebuie amintit că art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 a prevăzut, înainte de modificarea sa prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, că „Indemnizaţiile pot fi solicitate, pe baza actelor justificative, în termenul de prescripţie de 3 ani, calculat de la data la care beneficiarul era în drept să le solicite“. Modificarea acestui termen în sensul diminuării sale a reprezentat una dintre măsurile prin care, pe calea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, legiuitorul şi-a propus să implementeze un mecanism menit să protejeze asiguraţii de o eventuală incapacitate de plată de către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate a drepturilor decontate din acest fond, măsuri impuse, aşa cum se arată în preambulul acestei ordonanţe, de „presiunile financiare exercitate asupra Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, determinate de creşterea cheltuielilor şi a numărului beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate, nedublată însă de o creştere proporţională a veniturilor realizate din sumele reprezentând contribuţie pentru concedii şi indemnizaţii“, precum şi de „insuficienţa sumelor alocate în cadrul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate, asupra căruia în ultimii ani s-a exercitat o presiune din ce în ce mai crescută a sumelor decontate beneficiarilor de indemnizaţii de asigurări sociale de sănătate“.Pe de altă parte, recuperarea sumelor de bani acordate în mod necuvenit din Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate nu urmăreşte satisfacerea unui drept individual, aşa cum este dreptul de a beneficia de indemnizaţiile acordate în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, ci protejarea unui interes public care constă în asigurarea şi protejarea fondurilor publice din care se decontează aceste indemnizaţii, situaţie evident diferită de cea avută în vedere de textul de lege supus analizei de constituţionalitate. Mai mult, contextul avut în vedere la data intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 36/2010, amintit mai sus, impunea păstrarea termenului de 3 ani prevăzut de art. 42 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005.În ceea ce priveşte diferenţa de regim juridic pe care legiuitorul o instituie între drepturile de creanţă ale instituţiilor publice şi drepturile de creanţă ale celorlalte persoane, Curtea apreciază că sunt relevante considerentele Deciziei nr. 705 din 11 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 736 din 31 octombrie 2007, în care a reţinut, în esenţă, că instituţiile publice care asigură colectarea contribuţiilor către Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate urmăresc asigurarea unui interes general, respectiv îndeplinirea obligaţiei statului de a ocroti sănătatea publică, ceea ce justifică de asemenea protecţia deosebită acordată drepturilor de creanţă ale acestor instituţii.De altfel, în jurisprudenţa sa, Curtea, prin Decizia nr. 10 din 17 ianuarie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 109 din 25 februarie 2013, a reţinut că „principiul egalităţii în drepturi prevăzut de Constituţie pentru cetăţeni nu poate ca, prin extensie, să primească semnificaţia unei egalităţi între cetăţeni şi autorităţile publice. Aşa fiind, nu se poate vorbi despre încălcarea principiului egalităţii decât atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, or, Curtea observă că, în ipoteza prevăzută de textul de lege criticat, persoanele juridice, ca subiecte colective de drept, se află evident într-o situaţie diferită“.Mutatis mutandis, Curtea apreciază că cele reţinute prin Decizia nr. 10/2013 sunt aplicabile şi în cauza de faţă, prevalente fiind efectele şi interesele diferite urmărite prin cele două texte de lege distincte, respectiv art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005, pe de o parte, şi art. 42 alin. (1) din acelaşi act normativ, pe de altă parte.Aşa fiind, Curtea apreciază că nu pot fi reţinute criticile de neconstituţionalitate aduse art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 vizând instituirea unui tratament juridic discriminator.Cât priveşte pretinsa neconformitate dintre textul de lege criticat şi art. 21 alin. (1) şi (3) şi art. 124 alin. (2) din Constituţie, Curtea constată că autorul excepţiei nu a arătat în ce fel se aduce atingere acestor prevederi constituţionale.Aşa fiind, instanţa de contencios constituţional nu poate să constate decât că art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 nu conţine nicio reglementare de natură a împiedica dreptul de acces liber la justiţie al persoanelor interesate ori de a afecta drepturile şi garanţiile de care acestea trebuie să se bucure în cadrul unui proces echitabil.De asemenea, Curtea constată că, din prisma criticilor de neconstituţionalitate formulate, nu rezultă că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 ar contraveni supremaţiei Constituţiei, prevederilor acesteia ori vreunei alte legi, astfel că nu poate reţine încălcarea prevederilor art. 1 alin. (5) din Constituţie.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Societatea Comercială „Vigna“ - S.R.L. din Timişoara în Dosarul nr. 7.463/325/2012* al Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă şi constată că dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate sunt constituţionale în raport cu criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Timişoara - Secţia a II-a civilă care a sesizat Curtea Constituţională şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 25 iunie 2013.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEAUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Patricia Marilena Ionea