DECIZIE Nr.
191 din 2 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 52 alin. 1, 2 si 5, ale art. 331,
332, 333 si ale art. 386 alin. 1 lit. b) din Codul de procedura penala, precum
si ale art. 95 si 97 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecatorilor si
procurorilor
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 340 din 14 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Afrodita Laura Tutunaru - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin. 1, 2 şi 5, ale art. 331,
332, 333 şi ale art. 386 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, precum
şi ale art. 95 şi 97 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, excepţie ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 6. 947/2005 al
Curţii de Apel Iaşi - Secţia penală.
La apelul nominal lipseşte autorul excepţiei, faţă de
care procedura de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca neîntemeiată a excepţiei de neconstituţionalitate referitoare la
dispoziţiile din Codul de procedură penală, deoarece acestea nu aduc atingere
prevederilor constituţionale invocate. Cât priveşte dispoziţiile din Legea nr.
303/2004, acesta arată că o asemenea excepţie este inadmisibilă, întrucât
prevederile art. 95 şi 97 din lege nu au legătură cu soluţionarea cauzei.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 6 decembrie 2005, pronunţată în
Dosarul nr. 6. 947/2005, Curtea de Apel Iaşi - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 52 alin. 1, 2 şi 5, ale art. 331,
332, 333 şi ale art. 386 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală, precum
şi ale art. 95 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor şi ale art. 931 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, excepţie ridicată de Emil Balaure în dosarul de mai sus, având ca
obiect soluţionarea unei cereri de recuzare în materie penală.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate, autorul acesteia susţine că dispoziţiile art. 52 alin. 1, 2 şi 5
din Codul de procedură penală vin în contradicţie cu prevederile referitoare la
dreptul părţilor la un proces echitabil, deoarece cererile de recuzare se
soluţionează în şedinţă secretă, fără citarea părţilor, modalitate în care
partea interesată nu poate să susţină cererea formulată. De asemenea,
incompatibilitatea magistraţilor care ocupă funcţii de conducere la nivelul
instanţelor ar trebui să se răsfrângă în mod automat şi asupra judecătorilor din
subordine, fără să mai fie nevoie de argumente suplimentare pentru recuzarea
fiecărui magistrat în parte.
Referitor la prevederile art. 331, 332 şi 333 din Codul
de procedură penală, autorul excepţiei susţine că neconstituţionalitatea
acestora izvorăşte din împrejurarea că nu sancţionează magistratul pentru
faptul că nu dispune amânarea judecării cauzei, deşi s-a făcut clar dovada
referitoare la necesitatea administrării de probe noi, şi nu restituie cauza la
procuror, în situaţia în care cercetarea penală a fost efectuată de un organ
necompetent.
Art. 386 alin. 1 lit. b) din Codul de procedură penală contravine dreptului la un proces echitabil, întrucât
permite judecătorilor să dea o interpretare cumulativă ilogică celor două
condiţii referitoare la starea de imposibilitate a părţii de a se prezenta şi
de a încunoştinţa instanţa de recurs despre această împiedicare.
Cât priveşte critica referitoare la art. 95 şi 97 din
Legea nr. 303/2004, autorul excepţiei susţine că, de vreme ce nu se produc nici
un fel de consecinţe cu privire la repararea prejudiciilor cauzate prin
hotărâri judecătoreşti pronunţate cu încălcarea obligaţiilor profesionale a
magistraţilor, se aduce atingere dreptului la un proces echitabil. De asemenea,
menţinerea dispoziţiei privind imunitatea magistraţilor referitoare la
reţinerea, arestarea ori percheziţionarea acestora numai cu încuviinţarea
Consiliului Superior al Magistraturii este de natură a încălca principiul
egalităţii în drepturi, sens în care autorul excepţiei solicită eliminarea ei.
Curtea de Apel Iaşi -
Secţia penală opinează că excepţia de
neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece legiuitorul este unica
autoritate competentă să reglementeze căile de atac împotriva hotărârilor
judecătoreşti în cadrul procedurii de judecată, precum şi condiţiile de
exercitare a acestora. De asemenea, prevederile legale criticate asigură
accesul liber la justiţie şi îndeplinirea tuturor cerinţelor referitoare la
rezolvarea cauzelor cu celeritate.
Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992,
încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale
Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele
de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, deoarece prevederile
legale criticate nu contravin principiului liberului acces la justiţie, care
semnifică faptul că orice persoană poate sesiza instanţele judecătoreşti în
cazul în care consideră că drepturile, libertăţile sau interesele sale legitime
au fost încălcate, iar nu faptul că acest acces nu poate fi supus niciunei
condiţionări.
Cât priveşte critica referitoare la dispoziţiile din
Legea nr. 303/2004, Avocatul Poporului apreciază că prevederile din Constituţie
invocate nu au incidenţă în cauză.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile
Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Curtea constată că a fost sesizată, potrivit
încheierii, cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 52 alin.
1, 2 şi 5, ale art. 331, 332, 333 şi ale art. 386 alin. 1 lit. b) din Codul de
procedură penală, precum şi ale art. 95 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor şi ale art. 931 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară. In realitate, critica referitoare la prevederile art. 931 vizează Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi
procurorilor, şi nu Legea nr. 304/2004, aşa cum, în mod eronat, s-a precizat
atât în notele scrise, cât şi în încheierea de sesizare a instanţei de
contencios constituţional. După republicarea Legii nr. 303/2004 în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 826 din 13
septembrie 2005, art. 931 a devenit art. 95, iar art. 95 a devenit
art. 97.
Prin urmare, dispoziţiile legale criticate ce
constituie obiectul prezentei excepţii de neconstituţionalitate au următorul
conţinut:
- Art. 52 alin. 1, 2 şi 5 din Codul de procedură
penală:
„Abţinerea sau recuzarea judecătorului, procurorului,
magistratului-asistent sau grefierului se soluţionează de un alt complet, în şedinţă secretă, fără
participarea celui ce declară că se abţine sau care este recuzat.
Examinarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de
recuzare se face de îndată, ascultându-se procurorul când este prezent în
instanţă, iar dacă se găseşte necesar, şi părţile, precum şi persoana care se
abţine sau a cărei recuzare se cere. [... ]
Abţinerea sau recuzarea care priveşte întreaga instanţă
trebuie să cuprindă indicarea concretă a cazului de incompatibilitate în care
se află fiecare judecător şi se soluţionează de instanţa ierarhic superioară.
Aceasta, în cazul când găseşte întemeiată abţinerea sau recuzarea, desemnează
pentru judecarea cauzei o instanţă egală în grad cu instanţa în faţa căreia s-a
produs abţinerea sau recuzarea. "
- Art. 331 din Codul de
procedură penală:
„Dacă din cercetarea judecătorească rezultă că pentru
lămurirea faptelor sau împrejurărilor cauzei este necesară administrarea unor
probe noi şi dacă nu este cazul să facă aplicarea art. 333, instanţa dispune
fie judecarea cauzei în continuare, fie amânarea ei. ";
- Art. 332 din Codul de
procedură penală:
„Când se constată înainte de terminarea cercetării
judecătoreşti că în cauza supusă judecăţii s-a efectuat cercetare penală de un
alt organ decât cel competent, instanţa se desesizează şi restituie cauza
procurorului, care procedează potrivit art. 268 alin. 1.
Cauza nu se restituie atunci când constatarea prevăzută
în alineatul precedent are loc după începerea dezbaterilor sau când instanţa în
urma cercetării judecătoreşti schimbă încadrarea juridică a faptei într-o altă
infracţiune pentru care cercetarea penală ar fi revenit altui organ de
cercetare.
Împotriva hotărârii de
desesizare se poate face recurs de către procuror şi de orice persoană ale
cărei interese au fost vătămate prin hotărâre.
Dosarul este trimis procurorului, imediat după
rămânerea definitivă a hotărârii la prima instanţă sau în cel mult 5 zile de la
pronunţarea hotărârii de către instanţa de recurs. In cazul în care inculpatul
este arestat, dosarul va fi trimis procurorului după judecarea recursului
împotriva încheierii privind arestarea preventivă. ";
- Art. 333 din Codul de
procedură penală:
„In tot cursul judecăţii
instanţa se poate desesiza şi restitui dosarul procurorului, când din
administrarea probelor sau din dezbateri rezultă că urmărirea penală nu este
completă şi că în faţa instanţei nu s-ar putea face completarea acesteia decât
cu mare întârziere.
Instanţa este obligată să arate motivele pentru care,
potrivit alineatului precedent, a dispus restituirea, indicând totodată faptele
şi împrejurările ce urmează a fi constatate şi prin ce anume mijloace de probă.
Dispoziţiile art. 332 alin. 3 şi 4 se aplică în mod
corespunzător. ";
- Art. 386 alin. 1 lit. b)
din Codul de procedură penală:
„Impotriva hotărârilor penale definitive se poate face
contestaţie în anulare în următoarele cazuri: [... ]
b) când partea dovedeşte că la termenul la care s-a
judecat cauza de către instanţa de recurs a fost în imposibilitate de a se
prezenta şi de a încunoştinţa instanţa despre această împiedicare; ";
- Art. 95 din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:
„(1) Judecătorii, procurorii şi magistraţii-asistenţi
pot fi percheziţionaţi, reţinuţi sau arestaţi preventiv numai cu încuviinţarea
secţiilor Consiliului Superior al Magistraturii.
(2) In caz de infracţiune flagrantă, judecătorii,
procurorii şi magistraţii-asistenţi pot fi reţinuţi şi supuşi percheziţiei
potrivit legii, Consiliul Superior al Magistraturii fiind informat de îndată de
organul care a dispus reţinerea sau percheziţia. ";
- Art. 97 din Legea nr.
303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor:
„(1) Orice persoană poate
sesiza Consiliul Superior al Magistraturii, direct sau prin conducătorii
instanţelor ori ai parchetelor, în legătură cu activitatea sau conduita
necorespunzătoare a judecătorilor sau procurorilor, încălcarea obligaţiilor profesionale
în raporturile cu justiţiabilii ori săvârşirea de către aceştia a unor abateri
disciplinare.
(2) Exercitarea dreptului prevăzut la alin. (1) nu
poate pune în discuţie soluţiile pronunţate prin hotărârile judecătoreşti, care
sunt supuse căilor legale de atac. "
Autorul excepţiei de
neconstituţionalitate susţine că prin dispoziţiile legale criticate sunt
încălcate prevederile constituţionale ale art. 16 referitoare la egalitatea în
drepturi, ale art. 21 alin. (3) referitoare la dreptul părţilor la un proces
echitabil şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale, referitoare la dreptul oricărei persoane
la judecarea în mod echitabil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea
constată că dispoziţiile art. 52 din Codul de procedură penală au mai fost
supuse controlului de constituţionalitate prin raportare la aceleaşi dispoziţii
constituţionale şi convenţionale invocate şi în prezenta cauză şi cu motivări
similare. Astfel, prin Decizia nr. 24 din 20 ianuarie 2005, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 153 din 21 februarie 2005, Curtea Constituţională a respins
excepţia de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, pentru considerentele acolo
arătate.
Intrucât nu au intervenit elemente noi care să justifice schimbarea jurisprudenţei Curţii, cele statuate
prin deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea.
In ceea ce priveşte critica de neconstituţionalitate
referitoare la celelalte dispoziţii din Codul de procedură penală, precum şi la
cele din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor,
Curtea reţine că obiectul
litigiului dedus instanţei de judecată în faţa căreia s-a ridicat excepţia de
neconstituţionalitate îl constituie soluţionarea unei cereri de recuzare în
materie penală. Ca atare, dezlegarea pricinii aflate în faţa instanţei de
judecată nu depinde de dispoziţiile art. 331, 332, 333 şi ale art. 386 alin. 1
lit. b) din Codul de procedură penală şi nici de cele ale art. 95 şi 97 din Legea nr. 303/2004 privind statutul
judecătorilor şi procurorilor, iar potrivit art. 23 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, Curtea se pronunţă numai asupra excepţiilor de neconstituţionalitate
„de care depinde soluţionarea cauzei".
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art.
1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A. d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 52 alin. 1, 2 şi 5 din Codul de procedură penală, excepţie
ridicată de Emil Balaure în Dosarul nr. 6. 947/2005 al Curţii de Apel Iaşi -
Secţia penală.
2. Respinge ca inadmisibilă excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 331, 332, 333 şi ale art. 386 alin.
1 lit. b) din Codul de procedură penală, precum şi ale art. 95 şi 97 din Legea
nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, excepţie ridicată
de acelaşi autor în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 2 martie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Afrodita Laura Tutunaru