DECIZIE Nr.
220 din 7 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 18 teza finala din Ordonanta
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor si ale art. 28
alin. (1) si (3) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor
de constructii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 313 din 6 aprilie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Ion Tiucă -
procuror
Benke Karoly -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 18 teza finală din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea nr.
50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Music Television System" - S.R.L. din
Bucureşti în Dosarul nr. 8.008/CV/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a
VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi
fiscal.
La apelul nominal răspunde Inspectoratul de Stat în Construcţii,
prin consilier juridic, lipsă fiind autorul excepţiei, faţă de care procedura
de citare a fost legal îndeplinită.
Reprezentantul Inspectoratului de Stat în Construcţii
solicită respingerea ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 18 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, întrucât acestea nu au
legătură cu soluţionarea cauzei. Totodată, se arată că dispoziţiile art. 28
alin. (1) şi (3) din Legea nr. 50/1991 nu contravin art. 21 din Constituţie.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor
art. 18 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001, întrucât acestea nu au
incidenţă în cauză. Totodată, se arată că dispoziţiile art. 28 alin. (1) şi (3)
din Legea nr. 50/1991 nu contravin art. 21 din Constituţie, întrucât plângerea
împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei
vizează atât sancţiunea aplicată, cât şi măsura complementară.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 15 decembrie
2005, pronunţată în Dosarul nr. 8.008/CV/2005, Tribunalul Bucureşti - Secţia
a VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi
fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 18 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea
nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Music Television System" - S.R.L. din
Bucureşti într-o cauză având ca obiect soluţionarea recursului formulat de
acesta împotriva sentinţei de respingere a plângerii sale împotriva
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei prevăzute de art. 26 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 50/1991.
In motivarea excepţiei autorul acesteia susţine că prevederile art. 18 teza finală din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 contravin dispoziţiilor constituţionale ale
art. 15 alin. (1) şi ale art. 23 alin. (1) şi (2). In acest sens, se apreciază
că textul legal criticat consacră o abatere gravă de la principiul
inviolabilităţii libertăţii persoanei, întrucât reglementează posibilitatea
efectuării percheziţiei corporale a contravenientului
în lipsa unui mandat emis de o instanţă
judecătorească.
Totodată, se apreciază că art. 28 alin. (1) şi (3) din
Legea nr. 50/1991 contravine textului art. 21 alin. (1) din Constituţie,
întrucât plângerea împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiei are ca obiect „numai sancţiunea cu amendă aplicată", nu şi
măsura subsidiară a desfiinţării lucrărilor executate.
Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a conflicte de
muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi fiscal consideră că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
In argumentarea acestei opinii se apreciază că textul art. 18 teza finală din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se referă la legitimarea contravenientului, şi
nu la percheziţia corporală. Astfel, legitimarea contravenientului are în
vedere strict stabilirea de către agentul constatator a identităţii
contravenientului şi nu conduce la concluzia obligativităţii percheziţiei
corporale.
Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr.
47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului
Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de
neconstituţionalitate.
Avocatul Poporului consideră
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, concluziile procurorului, susţinerile părţii prezente,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei şi Legea
nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2) şi ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate ridicată.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie dispoziţiile art. 18 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001
privind regimul juridic al contravenţiilor, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 410 din 25 iulie 2001, aprobată cu modificări şi
completări prin Legea nr. 180/2002, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 268 din 22 aprilie 2002, cu modificările şi completările
ulterioare, şi ale art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 50/1991 privind
autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 933 din 13 octombrie 2004, cu modificările
şi completările ulterioare. Dispoziţiile legale criticate au următorul cuprins:
- Art. 18 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr.
2/2001: „/.../. In caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului agentul
constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, jandarmi sau
gardieni publici.";
- Art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 50/1991: „(1) O dată cu aplicarea amenzii pentru
contravenţiile prevăzute la art. 26 alin. (1) lit. a) şi b) se dispune oprirea
executării lucrărilor, precum şi, după caz, luarea măsurilor de încadrare a
acestora în prevederile autorizaţiei sau de desfiinţare a lucrărilor executate
fără autorizaţie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, într-un termen
stabilit în procesul-verbal de constatare a contravenţiei. [...]
(3) Măsura desfiinţării construcţiilor se aplică şi în
situaţia în care, la expirarea termenului de intrare în legalitate stabilit în
procesul-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul nu a obţinut
autorizaţia necesară."
Textele constituţionale invocate în susţinerea
excepţiei sunt cele ale art. 15 alin. (1) privind universalitatea, ale art. 21
alin. (1) privind accesul liber la justiţie şi ale art. 23 alin. (1) şi (2)
privind libertatea individuală.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
In esenţă, autorul excepţiei apreciază că posibilitatea
efectuării percheziţiei corporale a contravenientului în lipsa unui mandat emis
de o instanţă judecătorească încalcă principiile constituţionale ale
universalităţii şi ale libertăţii individuale. Totodată, se consideră că textul
art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 50/1991 nu prevede nici o cale de atac
împotriva măsurii complementare de desfiinţare a lucrărilor executate, ceea ce
contravine textului art. 21 alin. (1) din Constituţie.
Curtea constată că prevederile art. 18 teza finală din
Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 se referă la legitimarea contravenientului, iar acest aspect are ca
finalitate strict stabilirea de către agentul constatator a identităţii
contravenientului şi nu presupune obligativitatea percheziţiei corporale, ca
măsură procesual penală. In caz de refuz, pentru legitimarea contravenientului
agentul constatator poate apela la ofiţeri şi subofiţeri de poliţie, jandarmi
sau gardieni publici. Numai poliţistul, în cazurile nerespectării dispoziţiilor
sale, este îndreptăţit să folosească forţa pentru legitimarea persoanei,
potrivit art. 31 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 218/2002 privind organizarea
şi funcţionarea Poliţiei Române, publicată în Monitorul Oficial al României,
Partea I, nr. 305 din 9 mai
2002. Totodată, Curtea reţine că toate aceste măsuri au caracter administrativ.
Având în vedere cele de mai
sus, Curtea constată că prevederile art. 18 teza finală din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 nu încalcă dispoziţiile art. 15 alin. (1) din
Constituţie. In ceea ce priveşte dispoziţiile art. 23 alin. (1) şi (2) din
Constituţie, invocate de autorul excepţiei, acestea nu au incidenţă în cauză,
ele referindu-se la libertatea individuală.
Cu privire la critica de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 50/1991 în raport cu art.
21 alin. (1) din Constituţie, Curtea constată că, potrivit art. 35 alin. (2)
teza întâi din aceeaşi lege, „împotriva procesului-verbal de constatare şi
sancţionare a contravenţiei se poate face plângere în termen de 15 zile de la
data înmânării sau comunicării acestuia", ceea ce înseamnă că plângerea
vizează atât amenda aplicată, cât şi măsurile complementare prevăzute de art.
28 din lege. In consecinţă, Curtea nu poate reţine vreo încălcare a prevederilor
art. 21 alin. (1) din Constituţie.
Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al
art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 18 teza finală din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind
regimul juridic al contravenţiilor şi ale art. 28 alin. (1) şi (3) din Legea
nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, excepţie
ridicată de Societatea Comercială „Music Television System" - S.R.L. din
Bucureşti în Dosarul nr. 8.008/CV/2005 al Tribunalului Bucureşti - Secţia a
VIII-a conflicte de muncă, asigurări sociale, contencios administrativ şi
fiscal.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din
data de 7 martie 2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Benke Karoly