Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

DECIZIE Nr

DECIZIE   Nr. 3 din 25 martie 2005

privind adoptarea Statutului si a Codului de deontologie medicala ale Colegiului Medicilor din Romania

ACT EMIS DE: COLEGIUL MEDICILOR DIN ROMANIA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 418 din 18 mai 2005


SmartCity3


    In temeiul art. 50, 52, 53 si 87 din Legea nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania,

    Adunarea generala nationala a Colegiului Medicilor din Romania, intrunita in sedinta din data de 25 martie 2005,

    HOTARASTE:

    Art. 1
    Se adopta Statutul Colegiului Medicilor din Romania, prevazut in anexa nr. 1 care face parte integranta din prezenta decizie.
    Art. 2
    Se adopta Codul de deontologie medicala al Colegiului Medicilor din Romania, prevazut in anexa nr. 2 care face parte integranta din prezenta decizie.
    Art. 3
    Statutul Colegiului Medicilor din Romania si Codul de deontologie medicala al Colegiului Medicilor din Romania se publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

                  Presedintele Colegiului Medicilor din Romania,
                                 Liviu Cocora

    ANEXA 1

                                   STATUTUL
                        Colegiului Medicilor din Romania

    CAP. 1
    Principii generale

    Art. 1
    (1) Colegiul Medicilor din Romania se organizeaza si functioneaza, in baza legii si a prezentului statut, ca organizatie profesionala nationala a medicilor, fiind o institutie de interes public, neguvernamentala, apolitica si fara scop patrimonial.
    (2) Colegiul Medicilor din Romania are personalitate juridica si este autonom in raport cu orice autoritate publica, exercitandu-si atributiile fara posibilitatea vreunei imixtiuni.
    Art. 2
    Colegiul Medicilor din Romania are ca principal obiect de activitate controlul si supravegherea exercitarii profesiei de medic, aplicarea legilor si a regulamentelor care organizeaza si reglementeaza exercitiul profesiei, reprezentarea intereselor profesiei de medic si pastrarea prestigiului acestei profesiuni in cadrul vietii sociale.
    Art. 3
    Ca autoritate publica si profesionala, Colegiul Medicilor din Romania realizeaza atributiile prevazute de lege si de prezentul statut in 6 domenii principale de activitate:
    a) profesional-stiintific si invatamant;
    b) etic si deontologic;
    c) jurisdictie profesionala si litigii;
    d) avizari-acreditari;
    e) economico-social;
    f) administrativ si organizatoric.
    Art. 4
    (1) La nivelul judetelor, respectiv al municipiului Bucuresti, se organizeaza si functioneaza cate un colegiu teritorial al medicilor din unitatea administrativ-teritoriala respectiva.
    (2) Medicii inscrisi si luati in evidenta colegiilor teritoriale sunt membri ai Colegiului Medicilor din Romania.
    (3) Nici un colegiu teritorial nu poate functiona in afara Colegiului Medicilor din Romania.
    Art. 5
    Intre Colegiul Medicilor din Romania si colegiile teritoriale exista raporturi de autonomie functionala, organizatorica si financiara.
    Art. 6
    (1) Ca organizatie profesionala, Colegiul Medicilor din Romania apara demnitatea si promoveaza drepturile si interesele membrilor sai in toate sferele de activitate, apara onoarea, libertatea si independenta profesionala a medicului in exercitarea profesiei, asigura respectarea de catre medici a obligatiilor ce le revin fata de pacient si de sanatatea publica.
    (2) In vederea realizarii obiectivelor prevazute la alin. (1), Colegiul Medicilor din Romania colaboreaza, in conditiile legii, cu toate institutiile competente.
    Art. 7
    (1) Colegiul Medicilor din Romania, prin organismele sale, este reprezentant al corpului profesional din Romania in relatiile cu autoritatile si institutiile guvernamentale si neguvernamentale, interne si internationale.
    (2) Pentru indeplinirea obiectivelor si atributiilor conferite de lege si de prezentul statut, organele reprezentative ale Colegiului Medicilor din Romania pot intra in relatii cu diferite organisme similare din alte state.
    Art. 8
    Alegerea organelor reprezentative si de conducere ale Colegiului Medicilor din Romania se va face, de jos in sus, cu respectarea principiilor democratice si a egalitatii tuturor membrilor.
    Art. 9
    (1) Sediul Colegiului Medicilor din Romania este in municipiul Bucuresti.
    (2) Emblema cu sigla Colegiului Medicilor din Romania este prevazuta in anexa la prezentul statut.

    CAP. 2
    Atributiile Colegiului Medicilor din Romania

    Art. 10
    Colegiul Medicilor din Romania are si exercita atributiile prevazute de legislatia in vigoare.
    Art. 11
    Colegiul Medicilor din Romania avizeaza infiintarea cabinetelor medicale private, indiferent de forma lor juridica, si participa, prin reprezentanti anume desemnati, la concursurile organizate pentru ocuparea posturilor din unitatile sanitare.
    Art. 12
    (1) In exercitarea atributiilor prevazute de lege, Colegiul Medicilor din Romania, prin structurile nationale sau teritoriale, are dreptul de a formula actiune in justitie in nume propriu ori in numele oricaruia dintre membrii sai.
    (2) Decizia privind deschiderea actiunii apartine Biroului executiv al Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania, respectiv biroului executiv al consiliului colegiului teritorial.

    CAP. 3
    Membrii Colegiului Medicilor din Romania. Drepturi si obligatii

    Art. 13
    (1) Calitatea de membru al Colegiului Medicilor din Romania se dobandeste si se pastreaza in conditiile legii.
    (2) Membrii Colegiului Medicilor din Romania sunt inscrisi in Registrul medicilor din Romania, registru ce se publica pe site-ul oficial al colegiului.
    Art. 14
    (1) La cerere, membrii Colegiului Medicilor din Romania, care din motive obiective vor sa intrerupa pe o durata de pana la 5 ani exercitarea profesiei de medic, pot solicita suspendarea calitatii de membru pe acea durata. Cererea se va depune anterior perioadei solicitate.
    (2) Intreruperea sau suspendarea activitatii pe o durata mai mare de 5 ani atrage de drept pierderea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania si, pe cale de consecinta, pierderea dreptului de libera practica.
    (3) Pe durata suspendarii la cerere a calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania se suspenda obligatiile si drepturile ce decurg din prezentul statut.
    (4) Reinscrierea in cadrul Colegiului Medicilor din Romania si reluarea activitatii profesionale dupa o intrerupere a exercitarii profesiei mai mare de 5 ani se pot face numai in conditiile legii.
    Art. 15
    Medicii cetateni straini carora li s-a aprobat, in conditiile legii, exercitarea profesiunii de medic pe teritoriul Romaniei au obligatia de a se inregistra la Colegiul Medicilor din Romania si de a respecta prezentul statut, Codul de deontologie medicala, regulamentele profesiei si deciziile organelor de conducere ale corpului profesional al medicilor.
    Art. 16
    Membrii Colegiului Medicilor din Romania au drepturile si obligatiile prevazute de lege.
    Art. 17
    (1) In vederea cresterii gradului de pregatire profesionala si a asigurarii unui nivel ridicat al cunostintelor medicale, medicii sunt obligati sa efectueze cursuri si alte forme de educatie medicala continua si informare in domeniul stiintelor medicale pentru cumularea numarului de credite stabilit in acest sens de catre Colegiul Medicilor din Romania. Sunt creditate cursurile, programele, precum si celelalte forme de educatie medicala continua avizate de catre Colegiul Medicilor din Romania.
    (2) Medicilor care nu realizeaza pe parcursul a 5 ani numarul minim de credite de educatie medicala continua, stabilit de Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania, li se suspenda dreptul de libera practica pana la realizarea numarului de credite respectiv.
    (3) Perioada la care medicii cu drept de libera practica sunt obligati sa faca dovada efectuarii numarului de credite se stabileste de Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania.
    Art. 18
    Incalcarea obligatiilor de mai sus constituie abatere de la disciplina si deontologia profesionala si de la cea a corpului profesional.

    CAP. 4
    Organizarea si functionarea

    SECTIUNEA 1
    Dispozitii generale

    Art. 19
    (1) Corpul profesional al medicilor este organizat, la nivel national, in cadrul Colegiului Medicilor din Romania, iar la nivel teritorial - judete, respectiv municipiul Bucuresti, prin colegii teritoriale.
    (2) Colegiile teritoriale au personalitate juridica, patrimoniu si buget propriu de la data constituirii si inregistrarii la administratia financiara.
    (3) In termen de 30 de zile de la data intrarii in vigoare a prezentului statut, Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania va emite decizii de validare a constituirii colegiilor teritoriale, infiintate si organizate potrivit legii anterioare.
    Art. 20
    (1) Denumirea colegiului teritorial este "Colegiul Medicilor din ....." (se completeaza cu denumirea unitatii administrativ-teritoriale in care functioneaza colegiul respectiv).
    (2) Sediul colegiului teritorial este in orasul resedinta de judet, respectiv in municipiul Bucuresti pentru Colegiul Medicilor din Municipiul Bucuresti.
    Art. 21
    (1) Raporturile dintre organele de conducere nationale si cele teritoriale se stabilesc conform dispozitiilor Legii nr. 306/2004 privind exercitarea profesiei de medic, precum si organizarea si functionarea Colegiului Medicilor din Romania si prezentului statut.
    (2) Ele vor avea la baza, in ceea ce priveste organizarea si functionarea, autonomia organismelor locale, respectarea principiului democratic in luarea deciziilor si a competentelor speciale stabilite de lege si de prezentul statut.

    SECTIUNEA a 2-a
    Organele de conducere de la nivel national

    Art. 22
    La nivel national, organele de conducere ale Colegiului Medicilor din Romania sunt:
    a) adunarea generala nationala;
    b) consiliul national;
    c) biroul executiv;
    d) presedintele.

    Adunarea generala nationala a Colegiului Medicilor din Romania
    Art. 23
    (1) Adunarea generala nationala a Colegiului Medicilor din Romania, denumita in continuare Adunarea generala nationala, este alcatuita din membrii Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania si din reprezentanti ai fiecarui colegiu teritorial, alesi potrivit Regulamentului electoral aprobat de Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania.
    (2) Norma de reprezentare a colegiilor teritoriale in Adunarea generala nationala este de 1/200 de membri.
    (3) Reprezentantii in Adunarea generala nationala sunt alesi pe o durata de 4 ani.
    (4) Proportional cu numarul de medici inscrisi in evidenta colegiului teritorial se aleg 3 - 11 membri supleanti.
    Art. 24
    Adunarea generala nationala are urmatoarele atributii:
    a) adopta prezentul statut si Codul de deontologie medicala;
    b) aproba modificarea acestora;
    c) aproba bugetul de venituri si cheltuieli si executia bugetara pentru exercitiul expirat;
    d) alege dintre membrii sai comisia de cenzori;
    e) adopta declaratii care sa reflecte pozitia Colegiului Medicilor din Romania cu privire la aspecte de interes general in ceea ce priveste profesia de medic ori statutul medicului in societate.
    Art. 25
    (1) Adunarea generala nationala adopta hotarari in prezenta a cel putin doua treimi din numarul membrilor sai, cu majoritate simpla de voturi.
    (2) Daca la prima convocare nu se realizeaza conditia de cvorum, dupa doua saptamani se va organiza o alta sedinta, cu aceeasi ordine de zi, care va putea adopta hotarari, indiferent de numarul membrilor prezenti, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 24 lit. a) si b), pentru care este necesara conditia de cvorum prevazuta de lege.
    (3) Adunarea generala nationala se intruneste in sedinta ordinara in primul trimestru al anului in curs.
    Art. 26
    Adunarea generala nationala este condusa de presedintele Colegiului Medicilor din Romania.
    Art. 27
    Adunarea generala nationala este convocata de catre:
    a) presedintele Colegiului Medicilor din Romania;
    b) 3 dintre membrii Biroului executiv al Colegiului Medicilor din Romania;
    c) o treime din membrii Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania.

    Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania
    Art. 28
    (1) Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania, denumit in continuare Consiliul national, este alcatuit din cate un reprezentant al fiecarui judet, din 3 reprezentanti ai municipiului Bucuresti si din cate un reprezentant al medicilor din fiecare minister si institutie centrala cu retea sanitara proprie. In afara de acestia, Consiliul national poate fi asistat, cu rol consultativ, de cate un reprezentant al Academiei de Stiinte Medicale, al Ministerului Sanatatii, al Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei si al Ministerului Justitiei.
    (2) Reprezentantii in Consiliul national sunt alesi pe o perioada de 4 ani de catre membrii consiliilor colegiilor teritoriale si reprezentantii acestora in Adunarea generala nationala, intruniti intr-o sedinta comuna.
    (3) Cheltuielile cu deplasarea si diurna reprezentantilor in Consiliul national vor fi suportate de catre colegiile teritoriale ai caror reprezentanti sunt.
    Art. 29
    (1) Consiliul national lucreaza in prezenta a cel putin doua treimi din numarul membrilor cu drept de vot si ia decizii cu majoritate simpla de voturi.
    (2) Deciziile Consiliului national sunt obligatorii pentru colegiile locale si pentru toti medicii care practica profesia de medic in Romania.
    Art. 30
    Reprezentantii in Consiliul national, care nu fac parte din organele teritoriale de conducere, vor participa cu rol consultativ la sedintele acestor organisme de la nivel judetean, respectiv din municipiul Bucuresti, fiind anuntati din timp cu privire la ordinea de zi, data, ora si locul unde se vor desfasura respectivele sedinte.
    Art. 31
    (1) Consiliul national se intalneste in sedinte ordinare o data pe luna sau in sedinte extraordinare ori de cate ori este nevoie.
    (2) Sedintele ordinare sunt convocate de catre presedintele Biroului executiv.
    Art. 32
    Convocarea membrilor Consiliului national se va face, dupa caz, prin:
    a) scrisoare recomandata cu confirmare de primire;
    b) fax la sediul colegiului teritorial al carui membru este respectivul reprezentant sau la unitatea ori institutia la care reprezentantul isi desfasoara activitatea.
    Art. 33
    (1) Convocarea in una dintre modalitatile de mai sus se va face cu cel putin 7 zile inaintea datei intrunirii Consiliului national.
    (2) Materialele ce vor urma a fi supuse dezbaterilor pot fi trimise si prin intermediul postei electronice sau publicate pe site-ul Colegiului Medicilor din Romania.
    Art. 34
    Consiliul national realizeaza atributiile prevazute de lege, de prezentul statut si de hotararile Adunarii generale nationale.
    Art. 35
    Consiliul national stabileste strategia si planul anual de control si supraveghere a modului de exercitare a profesiei de medic, precum si a conditiilor in care se desfasoara aceasta.
    Art. 36
    Consiliul national aproba exercitarea ocazionala, cu caracter didactic, de instruire, informare si schimb de experienta, a profesiei de medic de catre medicii care nu au calitatea de membru al Colegiului Medicilor din Romania.
    Art. 37
    (1) In cadrul Consiliului national, pentru realizarea atributiilor functioneaza urmatoarele comisii de lucru:
    a) Comisia de studii si strategii de dezvoltare;
    b) Comisia profesional-stiintifica si de invatamant;
    c) Comisia economico-sociala si de asigurari de sanatate;
    d) Comisia imagine, relatii interne si externe;
    e) Comisia acreditari si avizari;
    f) Comisia etica si deontologie profesionala;
    g) Comisia jurisdictie profesionala;
    h) Comisia administrativa si financiar-contabila.
    (2) La nivel local se poate adopta o organizare asemanatoare.
    Art. 38
    (1) In functie de necesitatile concrete, Consiliul national poate aproba infiintarea unor comisii de specialitate ori consultative.
    (2) Aceste comisii pot avea activitate permanenta sau temporara.
    Art. 39
    Materialele supuse spre aprobare Consiliului national vor fi avizate si fundamentate de catre comisia competenta.
    Art. 40
    (1) Corespunzator acestor comisii de lucru ale Consiliului national, in cadrul Colegiului Medicilor din Romania se pot infiinta departamente ca structuri tehnice si administrative. Un departament poate functiona pentru una sau mai multe comisii.
    (2) Departamentele vor fi conduse de catre unul dintre membrii Biroului executiv si, in functie de numarul de posturi si schema de personal aprobata de catre Consiliul national, vor fi asigurate cu personal tehnic de specialitate sau administrativ.
    (3) Consiliul national va aproba regulamentele de organizare si functionare a departamentelor si comisiilor, la propunerea acestora.

    Biroul executiv
    Art. 41
    Biroul executiv al Consiliului national al Colegiului Medicilor din Romania, denumit in continuare Biroul executiv, este format dintr-un presedinte, 3 vicepresedinti si un secretar general, alesi in mod individual de catre Consiliul national dintre membrii sai.
    Art. 42
    (1) Biroul executiv lucreaza legal in prezenta a 3 dintre membrii sai si ia decizii valabile cu votul a cel putin 3 membri.
    (2) Biroul executiv se intruneste o data pe saptamana sau ori de cate ori este cazul, la cererea presedintelui ori a cel putin 2 dintre membrii sai.
    Art. 43
    (1) Membrii Biroului executiv isi pot exprima votul asupra unei decizii prin corespondenta, inclusiv in format video sau electronic.
    (2) Votul exprimat in conditiile alin. (1) se va consemna in procesul-verbal al sedintei, iar membrul Biroului executiv va certifica sub semnatura, la urmatoarea sedinta, modalitatea de exprimare a votului si natura acestuia, respectiv pozitiv sau negativ.
    Art. 44
    Atributiile Biroului executiv:
    a) asigura activitatea permanenta a Colegiului Medicilor din Romania;
    b) aproba angajarea de personal si asigura executia bugetului Colegiului Medicilor din Romania;
    c) intocmeste raportul anual de activitate si gestiune, pe care il supune spre aprobare Consiliului national;
    d) accepta donatiile, legatele si sponsorizarile facute Colegiului Medicilor din Romania;
    e) executa hotararile Adunarii generale nationale si ale Consiliului national;
    f) elaboreaza si supune spre avizare Consiliului national proiectul bugetului de venituri si cheltuieli pe baza bugetelor locale;
    g) indeplineste orice alte sarcini stabilite de catre Consiliul national;
    h) informeaza Consiliul national cu privire la deciziile emise intre sedintele consiliului.
    Art. 45
    Biroul executiv coordoneaza activitatea comisiilor de lucru ale Consiliului national.
    Art. 46
    In exercitarea mandatului, membrii Biroului executiv, precum si membrii birourilor consiliilor colegiilor teritoriale vor primi o indemnizatie lunara, al carei cuantum va fi aprobat, dupa caz, de Consiliul national, respectiv de consiliile colegiilor teritoriale.
    Art. 47
    Presedintele Biroului executiv al Consiliului national este presedintele Colegiului Medicilor din Romania.
    Art. 48
    Atributiile presedintelui Colegiului Medicilor din Romania:
    a) reprezinta Colegiul Medicilor din Romania in relatiile cu persoanele fizice si juridice din tara si din strainatate;
    b) incheie contracte si conventii in numele Colegiului Medicilor din Romania cu aprobarea Biroului executiv;
    c) convoaca si conduce sedintele Adunarii generale nationale si ale Consiliului national;
    d) duce la indeplinire deciziile Biroului executiv, hotararile Consiliului national date in sarcina sa si rezolva problemele si lucrarile curente;
    e) angajeaza personalul de specialitate si administrativ, cu aprobarea Biroului executiv;
    f) indeplineste orice alta sarcina stabilita de catre Consiliul national ori de catre Biroul executiv.
    Art. 49
    (1) Presedintele Biroului executiv pastreaza si foloseste stampila Colegiului Medicilor din Romania si are drept de semnatura in banca.
    (2) In lipsa sa, presedintele Biroului executiv poate mandata pe oricare dintre membrii Biroului executiv pentru a realiza competentele care ii revin sau numai o parte din acestea.

    SECTIUNEA a 3-a
    Atributiile comisiilor de lucru ale Consiliului national

    Art. 50
    Comisiile de lucru ale Consiliului national sunt competente in probleme integrative si de strategie si indeplinesc atributiile stabilite de prezentul statut sau stabilite prin hotarare a Consiliului national.
    Art. 51
    Comisia de studii si strategii de dezvoltare exercita urmatoarele atributii principale:
    a) analizeaza situatia personalului si a serviciilor medicale, in functie de nevoile Romaniei;
    b) propune obiective strategice, programe si proiecte de dezvoltare si restructurare a activitatii Colegiului Medicilor din Romania;
    c) planifica realizarea programelor;
    d) monitorizeaza si realizeaza proiecte;
    e) elaboreaza informari si sinteze pentru Biroul executiv si Consiliul national.
    Art. 52
    Comisia de studii si strategii de dezvoltare realizeaza sinteze in legatura cu aplicarea sistemului normativ in materie profesionala si propune Consiliului national si Biroului executiv adoptarea masurilor strategice efective pentru modificarea si adoptarea actelor normative in beneficiul societatii romanesti si al corpului medical din Romania.
    Art. 53
    Comisia profesional-stiintifica si de invatamant urmareste si controleaza in activitatea sa realizarea obiectivelor profesionale ale medicilor din Romania, prin programe de educatie continua, specializare, ridicare si mentinere a standardelor de calitate ale actului profesional, acces egal si echitabil la gradele si titlurile specifice profesiei.
    Art. 54
    Comisia profesional-stiintifica si de invatamant isi desfasoara activitatea pe urmatoarele directii:
    a) educatie profesionala continua;
    b) examene si concursuri;
    c) invatamant profesional si alte forme de pregatire profesionala;
    d) stiinte profesionale;
    e) practica independenta a profesiei de medic.
    Art. 55
    Comisia profesional-stiintifica si de invatamant analizeaza si propune imbunatatirea legislatiei in domeniul sanitar si ia masurile necesare asigurarii unui cadru legal, coerent si adecvat practicii profesionale. Ea are drept obiectiv introducerea unor mecanisme de evaluare si asigurare a calitatii ingrijirilor medicale, cum ar fi: acreditare, standardizare, certificate de calitate, ghiduri de practica profesionala etc.
    Art. 56
    Comisia profesional-stiintifica si de invatamant organizeaza si coordoneaza functionarea specialitatilor profesionale la standarde corespunzatoare, studiaza raporturile de competenta intre diferitele specialitati profesionale si asigura suportul informational necesar pregatirii profesionale.
    Art. 57
    In realizarea competentelor sale, Comisia profesional-stiintifica si de invatamant indeplineste si urmatoarele activitati:
    a) promoveaza ridicarea continua a nivelului profesional, facilitand participarea medicilor la programe de perfectionare profesionala din tara sau din strainatate;
    b) sprijina procurarea de material documentar de specialitate, precum si organizarea de manifestari profesionale si stiintifice;
    c) elaboreaza programe si standarde de acreditare periodica a competentei profesionale;
    d) organizeaza o subcomisie pentru probleme de rezidentiat si alte forme de invatamant profesional;
    e) propune organelor competente cifra de scolarizare in invatamantul medical.
    Art. 58
    Comisia economico-sociala si de asigurari de sanatate sustine interesele economice si sociale ale corpului profesional din Romania, adaptandu-le in permanenta conditiilor existente in plan national si international.
    Art. 59
    Comisia economico-sociala si de asigurari de sanatate reprezinta medicii care lucreaza in sistemul de asigurari de sanatate, urmarind apararea drepturilor, intereselor si a demnitatii profesiunii de medic, precum si eliminarea oricarui fel de ingerinte in exercitarea actului profesional. Totodata, Comisia economico-sociala si de asigurari de sanatate supravegheaza desfasurarea raporturilor dintre medicii care lucreaza in sistemul de asigurari de sanatate, luand toate masurile care se impun pentru asigurarea libertatii profesiei si a apararii statutului medicului in societate, inclusiv cu privire la raportul dintre importanta sociala a activitatii profesionale si veniturile medicului.
    Art. 60
    (1) Presedintele Comisiei economico-sociale si de asigurari de sanatate reprezinta Colegiul Medicilor din Romania si medicii din sistemul de asigurari de sanatate in fata organismelor specializate ale Casei Nationale de Asigurari de Sanatate la nivel central si ale altor case ori societati de asigurari.
    (2) La nivel local, reprezentarea se va realiza pe baza principiilor autonomiei organizatorice, functionale si financiare.
    Art. 61
    Presedintele Colegiului Medicilor din Romania impreuna cu presedintele Comisiei economico-sociale si de asigurari de sanatate reprezinta Colegiul Medicilor din Romania la nivel central pentru indeplinirea atributiilor legale in domeniul contractarii de servicii medicale.
    Art. 62
    Comisiile economico-sociale si de asigurari de sanatate de la nivel judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, supravegheaza modul de aplicare a negocierilor realizate de catre Colegiul Medicilor din Romania la nivel central, in sensul ca:
    a) ii asista pe membrii lor la incheierea contractelor individuale privind furnizarea de servicii profesionale;
    b) reprezinta si apara interesele membrilor lor in fata partenerilor contractuali;
    c) ofera consultatii de specialitate cu privire la incheierea, executarea si incetarea contractelor privind furnizarea de servicii profesionale in cadrul sistemului de asigurari de sanatate;
    d) intervin prompt si actioneaza prin toate mijloacele legale atunci cand sunt incalcate drepturile membrilor lor, ce decurg din incheierea si executarea contractelor privind furnizarea de servicii medicale.
    Art. 63
    Prin intermediul comisiei economico-sociale si de asigurari de sanatate de la nivel judetean sau al municipiului Bucuresti, Colegiul Medicilor din Romania organizeaza si incurajeaza activitatile cultural-artistice si sportive ale membrilor sai si familiilor acestora, gospodareste si dezvolta baza proprie de recreere si sport. Contribuie la protejarea membrilor si a familiilor acestora prin acordarea, in limita posibilitatilor, de ajutoare materiale.
    Art. 64
    Comisia de etica si deontologie profesionala are urmatoarele atributii:
    a) urmareste si controleaza respectarea de catre medici a Codului de deontologie medicala;
    b) analizeaza evolutia normelor deontologice in practica europeana si internationala;
    c) face propuneri de modificare a Codului de deontologie medicala.
    Art. 65
    Comisia de jurisdictie profesionala are urmatoarele atributii:
    a) ancheteaza reclamatiile si sesizarile legate de nerespectarea deontologiei profesionale;
    b) intocmeste dosarul de ancheta disciplinara;
    c) sustine actiunea disciplinara in fata comisiei de disciplina.
    Art. 66
    Comisia de jurisdictie profesionala de la nivelul colegiilor teritoriale are in plus fata de atributiile prevazute la art. 65 si competenta de a sustine recursul in fata Comisiei superioare de disciplina din cadrul Colegiului Medicilor din Romania, atunci cand recursul este promovat de biroul consiliului teritorial.
    Art. 67
    Judecarea cazurilor ce constituie abatere disciplinara se face in temeiul cadrului legal, al prezentului statut, al Codului de deontologie medicala, al regulamentelor de ordine interna ale unitatilor medicale si al fisei postului, asigurandu-se o inalta moralitate profesionala in randurile corpului profesional.
    Art. 68
    (1) In cazul unor actiuni care lezeaza onoarea profesionala a membrilor Colegiului Medicilor din Romania si/sau a corpului profesional in ansamblu, indiferent de mijloacele de realizare, Comisia de jurisdictie profesionala va uza de dreptul la replica, cerand ferm autorilor unor astfel de actiuni sa le retracteze sau sa le rectifice.
    (2) La nivel judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, astfel de atributii se realizeaza pe baza principiului autonomiei organizatorice si functionale.
    Art. 69
    Comisia de jurisdictie profesionala de la nivel judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, sesizeaza incercarea de practica ilegala a profesiei de medic pe teritoriul Romaniei. Dreptul de a sustine actiunea in justitie revine presedintelui consiliului colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti.
    Art. 70
    Comisia de imagine, relatii interne si externe are ca obiectiv realizarea legaturilor dintre Colegiul Medicilor din Romania si structurile guvernamentale, nonguvernamentale, judetene, nationale sau internationale. Relatia cu publicul si mass-media se asigura prin intermediul unui purtator de cuvant sau al presedintelui acestei comisii.
    Art. 71
    Comisia de acreditari si avizari are ca obiectiv impunerea unor standarde si criterii de asigurare a calitatii actului profesional pe teritoriul Romaniei. In acest sens comisia indeplineste urmatoarele atributii principale:
    a) asigura impreuna cu structurile de specialitate din Ministerul Educatiei si Cercetarii si ale Ministerului Sanatatii verificarea, validarea si echivalarea calificarii membrilor sai;
    b) participa la elaborarea unor criterii transparente de evaluare, validare si echivalare a diplomelor, specialitatilor, competentelor si gradelor profesionale;
    c) participa in comisiile centrale de acreditari;
    d) propune si avizeaza metodologia de acreditare a medicilor si a unitatilor medico-sanitare.
    Art. 72
    Comisia administrativa si financiar-contabila are urmatoarele atributii:
    a) asigura asistenta juridica curenta in domeniul financiar-contabil a Colegiului Medicilor din Romania;
    b) gestioneaza patrimoniul si tine evidenta financiar-contabila;
    c) centralizeaza cotizatiile si celelalte venituri;
    d) asigura activitatea de birotica;
    e) propune Consiliului national nivelul cotizatiei si al partii din aceasta care trebuie virata de structurile judetene catre organele centrale;
    f) fundamenteaza proiectul bugetului de venituri si cheltuieli;
    g) fundamenteaza si propune Biroului executiv necesarul de personal de executie;
    h) controleaza gestiunea colegiilor judetene;
    i) pregateste si asigura desfasurarea sedintelor Adunarii generale nationale, Consiliului national si Biroului executiv.
    Art. 73
    Colegiul Medicilor din Romania, prin colegiile teritoriale, indeplineste urmatoarele atributii:
    a) participa, in conditiile legii, la acreditarea furnizorilor de servicii medicale;
    b) tine evidenta medicilor cu drept de libera practica, din raza judetului respectiv sau a municipiului Bucuresti;
    c) supravegheaza modul de exercitare a profesiei de catre medici;
    d) analizeaza cazurile de exercitare ilegala a profesiei de medic si inainteaza la randul ei dosarul organelor competente.

    SECTIUNEA a 4-a
    Personalul

    Art. 74
    In limita numarului de posturi aprobat de catre Consiliul national si a schemei de organizare si functionare, Biroul executiv, in functie de necesitatile concrete si in baza notei de fundamentare a Comisiei administrative si financiar-contabile, poate angaja, in conditiile legii, personal de specialitate, tehnic si administrativ.
    Art. 75
    Pentru lucrari de specialitate care nu presupun o activitate continua sau pentru consultatii de specialitate in anumite domenii, Biroul executiv poate contracta servicii platite pe lucrare, tema sau proiect, cu specialisti in domeniu.
    Art. 76
    Activitatea administrativa a Colegiului Medicilor din Romania este condusa de un director general executiv.

    CAP. 5
    Organele de conducere de la nivel teritorial

    Art. 77
    Organele de conducere la nivelul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, sunt:
    a) adunarea generala;
    b) consiliul;
    c) biroul consiliului;
    d) presedintele.
    Art. 78
    (1) Adunarea generala este formata din toti medicii cu drept de libera practica inscrisi in colegiul teritorial si care isi desfasoara activitatea de baza in raza colegiului teritorial respectiv.
    (2) Adunarea generala alege reprezentantii in consiliul colegiului teritorial, reprezentantii in Adunarea generala nationala si membrii comisiei de disciplina.
    Art. 79
    (1) Adunarea generala se intruneste in primul trimestru al anului in sedinta ordinara si, in mod exceptional, in sedinte extraordinare.
    (2) Adunarea generala se intruneste anual si adopta hotarari cu majoritate simpla, in prezenta a doua treimi din numarul membrilor sai. Daca la prima convocare nu s-a realizat majoritatea de doua treimi, dupa 10 zile se organizeaza o noua sedinta cu aceeasi ordine de zi, care va adopta hotarari cu majoritate simpla, indiferent de numarul membrilor prezenti.
    Art. 80
    Sedintele pot fi convocate de:
    a) consiliu;
    b) presedintele colegiului teritorial;
    c) biroul consiliului colegiului teritorial;
    d) o treime din numarul membrilor sai.
    Art. 81
    Adunarea generala are urmatoarele atributii:
    a) alege membrii consiliului;
    b) alege reprezentantii in Adunarea generala nationala;
    c) alege dintre membrii sai comisia de cenzori formata din 3 membri;
    d) aproba bugetul de venituri si cheltuieli;
    e) aproba executia bugetara;
    f) descarca de gestiune consiliul;
    g) analizeaza raportul de activitate al consiliului.
    Art. 82
    (1) Consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, are un numar de membri proportional cu numarul medicilor inscrisi in evidenta colegiului, la data organizarii alegerilor, alesi de catre adunarea generala conform proportiilor stabilite in art. 46 din Legea nr. 306/2004.
    (2) Consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, se intalneste in sedinte ordinare o data la doua luni sau in sedinte extraordinare la convocarea:
    a) presedintelui colegiului respectiv;
    b) a cel putin 3 membri ai biroului consiliului;
    c) unei treimi din numarul membrilor consiliului.
    (3) Consiliul lucreaza in prezenta a minimum doua treimi din numarul membrilor sai si ia decizii cu majoritate simpla de voturi.
    Art. 83
    Principalele atributii ale consiliilor colegiilor teritoriale sunt urmatoarele:
    a) conduc activitatea colegiului intre sedintele adunarii generale;
    b) aleg individual si pe functii membrii biroului consiliului;
    c) elaboreaza regulamentul de organizare si functionare;
    d) aproba indemnizatiile lunare ale membrilor biroului consiliului;
    e) duc la indeplinire hotararile adunarii generale;
    f) aplica si urmaresc ducerea la indeplinire a hotararilor organelor nationale ale Colegiului Medicilor din Romania;
    g) aleg dintre membrii lor comisiile de lucru;
    h) apara si reprezinta interesele profesionale ale membrilor lor inclusiv in fata instantelor judecatoresti si a altor autoritati publice.
    Art. 84
    Biroul consiliului este format din: presedinte, 3 vicepresedinti si un secretar, alesi in mod individual de catre consiliu dintre membrii sai, in termen de maximum 5 zile de la data alegerii consiliului.
    Art. 85
    (1) Biroul consiliului se intruneste saptamanal sau ori de cate ori este nevoie, la solicitarea presedintelui sau a cel putin 2 dintre membrii sai.
    (2) Biroul consiliului lucreaza in prezenta a cel putin 3 dintre membrii sai si ia decizii cu votul a cel putin 3 membri.
    Art. 86
    Biroul consiliului are urmatoarele atributii:
    a) asigura activitatea colegiului intre sedintele consiliului;
    b) aproba angajarea de personal si asigura executia bugetului;
    c) executa hotararile adunarii generale si ale consiliului;
    d) elaboreaza si supune spre avizare consiliului proiectul bugetului de venituri si cheltuieli;
    e) executa deciziile organelor nationale de conducere si raspunde de ducerea lor la indeplinire;
    f) informeaza consiliul cu privire la deciziile emise si activitatea desfasurata intre sedintele consiliului.

    CAP. 6
    Venituri si cheltuieli

    Art. 87
    Veniturile Colegiului Medicilor din Romania se constituie din:
    a) taxa de inscriere;
    b) cotizatiile lunare ale membrilor;
    c) contravaloarea serviciilor prestate membrilor sau persoanelor fizice si juridice;
    d) donatii si sponsorizari de la persoane fizice si juridice;
    e) legate;
    f) drepturi editoriale;
    g) incasari din vanzarea publicatiilor proprii;
    h) fonduri rezultate din manifestarile culturale si stiintifice;
    i) organizarea de cursuri de educatie profesionala continua;
    j) alte surse.
    Art. 88
    Taxa de inscriere in Colegiul Medicilor din Romania este de 10% din salariul minim pe economie.
    Art. 89
    (1) Cotizatiile datorate si neplatite in termenul fixat de catre consiliul colegiului teritorial, de catre membrii Colegiului Medicilor din Romania determina plata unor penalitati egale cu cele percepute pentru neplata obligatiilor fiscale.
    (2) Aceeasi penalitate se va aplica si colegiilor teritoriale care nu varsa catre organele nationale partea de cotizatie stabilita de Consiliul national.
    Art. 90
    (1) Neplata cotizatiei datorate Colegiului Medicilor din Romania pe o perioada de 6 luni si dupa atentionarea scrisa a consiliului colegiului teritorial se sanctioneaza cu suspendarea calitatii de membru al colegiului pana la plata cotizatiei datorate si a penalitatilor aferente.
    (2) Sanctiunea se aplica de catre comisia de disciplina la sesizarea Comisiei administrative si financiar-contabile a colegiului.
    (3) Decizia de suspendare se comunica Ministerului Sanatatii, casei de asigurari de sanatate judetene si angajatorului medicului suspendat.
    Art. 91
    (1) Cuantumul cotizatiei de membru al Colegiului Medicilor din Romania se stabileste de catre Consiliul national.
    (2) Partea din cotizatie aferenta functionarii forurilor nationale va fi virata pana cel mai tarziu la sfarsitul lunii urmatoare celei pentru care a fost perceputa cotizatia.
    Art. 92
    (1) Partea de cotizatie datorata Consiliului national, nefiind venit al consiliilor colegiilor teritoriale, se va vira catre acesta inaintea oricaror alte plati.
    (2) Obligatia urmaririi si efectuarii varsarii cotei aferente Consiliului national revine presedintelui consiliului teritorial.
    Art. 93
    Veniturile pot fi utilizate pentru cheltuieli cu organizarea si functionarea, cheltuieli de personal, cheltuieli materiale si servicii, cheltuieli de capital, perfectionarea pregatirii profesionale, acordarea de burse prin concurs medicilor, ajutorarea medicilor cu venituri mici, crearea de institutii cu scop filantropic si stiintific, alte cheltuieli aprobate, dupa caz, de consiliul colegiului teritorial, respectiv de Consiliul national.
    Art. 94
    (1) Colegiul Medicilor din Romania, la nivel central, va avea cont bancar. Dreptul de semnatura in banca apartine presedintelui Colegiului Medicilor din Romania. Acesta poate imputernici si o alta persoana cu dreptul de semnatura in banca.
    (2) Dispozitiile alin. (1) se aplica si colegiilor judetene, respectiv al municipiului Bucuresti.
    Art. 95
    (1) Presedintii consiliilor colegiilor judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, vor trimite anual pana la sfarsitul lunii martie copii de pe bugetul pentru anul in curs, aprobat de catre consiliul colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, si copii de pe bilantul si contul de executie a bugetului de venituri si cheltuieli al anului anterior.
    (2) Copiile vor fi certificate pentru conformitate cu originalul de catre presedintele consiliului colegiului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti.
    Art. 96
    Membrii Colegiului Medicilor din Romania care sunt exclusi nu au nici un drept sa revendice vreo parte din patrimoniul sau veniturile colegiului si nici sa ridice pretentii asupra taxelor de inscriere, cotizatiilor sau altor eventuale contributii banesti ori materiale virate catre Colegiul Medicilor din Romania.

    CAP. 7
    Sanctiuni si proceduri disciplinare

    SECTIUNEA 1
    Dispozitii generale

    Art. 97
    Constituie abatere disciplinara fapta savarsita cu vinovatie prin care se incalca juramantul depus, legile si regulamentele specifice profesiei de medic, Codul de deontologie medicala, prevederile prezentului statut, deciziile obligatorii adoptate de Colegiul Medicilor din Romania, precum si orice alta fapta savarsita in legatura cu profesia sau in afara acesteia, care este de natura sa prejudicieze onoarea si prestigiul profesiei sau ale corpului profesional.
    Art. 98
    Raspunderea disciplinara a medicului nu exclude raspunderea civila, penala, administrativa sau materiala a acestuia.
    Art. 99
    Repetarea unei abateri disciplinare, pana la radierea sanctiunii aplicate, constituie o circumstanta agravanta ce va fi avuta in vedere la aplicarea unei eventuale alte sanctiuni.
    Art. 100
    Consiliile teritoriale sunt obligate sa tina evidenta sanctiunilor aplicate fiecarui membru si sa o comunice, la solicitare, celor in drept.
    Art. 101
    (1) In cadrul fiecarui colegiu teritorial se organizeaza si functioneaza comisia de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in completuri de 3 membri abaterile disciplinare savarsite de medicii inscrisi in acel colegiu.
    (2) La nivelul Colegiului Medicilor din Romania se organizeaza si functioneaza Comisia superioara de disciplina, independenta de conducerea colegiului, care judeca in completuri de 5 membri contestatiile formulate impotriva deciziilor comisiilor de disciplina teritoriale.
    (3) Unul dintre membrii comisiilor de disciplina, obligatoriu membru al colegiului, este desemnat de directiile de sanatate publica, la nivel teritorial, si de Ministerul Sanatatii, la nivelul Comisiei superioare de disciplina.
    Art. 102
    (1) Membrii comisiilor de disciplina de la nivelul colegiului teritorial sunt alesi de catre adunarea generala a colegiului, iar membrii Comisiei superioare de disciplina vor fi alesi de catre Adunarea generala nationala.
    (2) Membrii comisiilor de disciplina vor fi alesi din randul medicilor primari cu o vechime in profesie de peste 7 ani si care nu au avut abateri disciplinare in ultimii 5 ani.
    (3) Functia de membru al comisiei de disciplina este incompatibila cu orice alta functie in cadrul Colegiului Medicilor din Romania.
    (4) Durata mandatului membrilor comisiilor de disciplina este de 6 ani.
    (5) Calitatea de membru al comisiilor de disciplina inceteaza prin deces, demisie, pierderea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania ori prin numirea unui alt reprezentant, in cazul membrilor desemnati de catre Ministerul Sanatatii sau de directia de sanatate publica.
    (6) Pentru membrii comisiilor de disciplina teritoriale, pierderea calitatii de membru al comisiei de disciplina opereaza si in cazul transferului in alt judet.
    Art. 103
    Alegerea comisiilor de disciplina se va face potrivit unui regulament aprobat de Consiliul national.
    Art. 104
    (1) Abaterea disciplinara angajeaza raspunderea disciplinara a faptuitorului, caruia i se va aplica una dintre urmatoarele sanctiuni:
    a) mustrare;
    b) avertisment;
    c) vot de blam;
    d) amenda de la 1.000.000 lei la 15.000.000 lei. Plata amenzii se va face in termen de 30 de zile de la data ramanerii definitive a hotararii disciplinare. Neachitarea in acest termen atrage suspendarea de drept din exercitiul profesiei, pana la achitarea sumei;
    e) interdictia de a exercita profesia ori anumite activitati medicale pe o perioada de la o luna la un an;
    f) retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania.
    (2) Retragerea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania opereaza de drept pe durata stabilita prin hotarare definitiva de instantele judecatoresti cu privire la interzicerea exercitarii profesiei.
    (3) La sanctiunile prevazute la alin. (1) se poate prevedea, dupa caz, obligarea celui sanctionat la efectuarea unor cursuri de perfectionare sau de educatie medicala ori a altor forme de pregatire profesionala.
    Art. 105
    (1) Decizia pronuntata se comunica persoanei sanctionate, persoanei care a facut sesizarea, Ministerului Sanatatii, Biroului executiv si persoanei cu care medicul sanctionat are incheiat contractul de munca.
    (2) In termen de 15 zile de la comunicare, persoana sanctionata, persoana care a facut sesizarea, Ministerul Sanatatii, presedintele colegiului teritorial sau presedintele Colegiului Medicilor din Romania poate contesta decizia pronuntata de comisia de disciplina a colegiului teritorial.
    Art. 106
    (1) Actiunea disciplinara poate fi pornita in termen de cel mult 6 luni de la data savarsirii faptei sau de la data cunoasterii consecintelor prejudiciabile.
    (2) Sanctiunile prevazute la art. 74 alin. (1) lit. a) - d) din Legea nr. 306/2004 se radiaza in termen de 6 luni de la data executarii lor, iar cea prevazuta la art. 74 alin. (1) lit. e) din aceeasi lege, in termen de un an de la data expirarii perioadei de interdictie.
    (3) In cazul aplicarii sanctiunii prevazute la art. 74 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 306/2004, medicul poate face o noua cerere de redobandire a calitatii de membru al colegiului, dupa expirarea perioadei stabilite prin hotarare judecatoreasca definitiva de interdictie a exercitarii profesiei sau dupa 2 ani de la data aplicarii sanctiunii de catre comisiile de disciplina. Redobandirea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania se face in conditiile legii.
    (4) In situatia in care, prin decizie a comisiei de disciplina, au fost dispuse si masurile prevazute la art. 74 alin. (3) din Legea nr. 306/2004, radierea sanctiunii se va face numai dupa prezentarea dovezii ducerii la indeplinire a masurii dispuse de comisia de disciplina.
    Art. 107
    (1) Cercetarea disciplinara se efectueaza de catre persoane din cadrul comisiei sau departamentului de jurisdictie profesionala.
    (2) Unitatile sanitare sau cele de medicina legala au obligatia de a pune la dispozitie comisiilor de disciplina sau persoanelor desemnate cu investigarea abaterilor disciplinare documentele medicale solicitate, precum si orice alte date si informatii necesare solutionarii cauzei.
    Art. 108
    Impotriva deciziei de sanctionare emise de Comisia superioara de disciplina, in termen de 15 zile de la comunicare, medicul sanctionat poate formula o actiune in anulare la sectia de contencios administrativ a tribunalului in a carui raza isi desfasoara activitatea.

    SECTIUNEA a 2-a
    Reguli procedurale

    Art. 109
    (1) Plangerea impotriva unui medic se adreseaza colegiului al carui membru este medicul. Aceasta va fi inregistrata numai daca contine urmatoarele elemente de identificare: numele, prenumele si locul de munca ale medicului impotriva caruia se face, precum si numele, prenumele, adresa si semnatura petentului.
    (2) Plangerea se va depune personal sau prin mandat cu procura ori poate fi trimisa prin scrisoare recomandata cu confirmare de primire.
    (3) Nu se vor inregistra plangerile trimise prin fax ori depuse sau trimise in copie.
    Art. 110
    Primind plangerea, biroul consiliului decide declansarea sau nedeclansarea procedurii disciplinare.
    Art. 111
    Biroul consiliului se poate sesiza si poate dispune inceperea unei anchete disciplinare si din oficiu.
    Art. 112
    In baza deciziei biroului consiliului de declansare a procedurii disciplinare, persoana sau, dupa caz, persoanele desemnate cu cercetarea faptei vor audia medicul reclamat, persoana care a facut sesizarea, eventualii martori propusi si adusi de catre reclamant, vor solicita, daca este cazul, opinii ale specialistilor in materie si vor strange toate probele pe care le considera utile cunoasterii cat mai exacte a faptei si imprejurarilor in care aceasta s-a produs.
    Art. 113
    (1) Dupa cercetarea faptei conform art. 112, dosarul disciplinar insotit de propunerea de sanctionare sau de stingere a actiunii disciplinare se inainteaza de comisia de jurisdictie profesionala comisiei de disciplina.
    (2) Actiunea disciplinara in fata comisiei de disciplina se exercita de persoane din cadrul comisiei de jurisdictie profesionala sau din departamentul de jurisdictie.
    Art. 114
    Dupa audierea medicului impotriva caruia s-a pornit actiunea disciplinara, eventual a unor specialisti in domeniu, a martorilor si a persoanei care a facut plangerea, comisia de disciplina stabileste printr-o decizie una dintre urmatoarele solutii:
    a) stinge actiunea disciplinara daca fapta nu constituie abatere disciplinara;
    b) aplica una dintre sanctiunile prevazute de art. 104.
    Art. 115
    Decizia adoptata in solutionarea cauzei va trebui sa cuprinda:
    a) numarul deciziei si data pronuntarii;
    b) componenta comisiei de disciplina;
    c) descrierea pe scurt a faptei;
    d) prezentarea masurilor de cercetare a faptei (declaratiile partilor, martorii care au fost audiati, inscrisurile, documentele cercetate si retinute in solutionarea cauzei etc.);
    e) sanctiunea aplicata;
    f) temeiul legal al adoptarii ei;
    g) termenul de contestare si instanta competenta;
    h) semnatura presedintelui comisiei de disciplina si stampila acestuia.
    Art. 116
    Decizia adoptata de catre comisia de disciplina de la nivel teritorial se comunica medicului cercetat, persoanei care a facut sesizarea si Biroului executiv.
    Art. 117
    (1) Impotriva deciziei comisiei de disciplina de la nivel teritorial cel sanctionat poate face contestatie in termen de 15 zile de la data comunicarii ei.
    (2) Daca nu se formuleaza contestatie, decizia de sanctionare se comunica unitatii profesionale cu care medicul sanctionat se afla in raporturi de munca, precum si Ministerului Sanatatii.
    Art. 118
    (1) Contestatia se depune la comisia de disciplina de la nivel teritorial, care, in termen de 3 zile lucratoare, este obligata ca, impreuna cu dosarul cauzei, sa o trimita Comisiei superioare de disciplina.
    (2) Contestatia este suspensiva de executare.
    (3) Sunt nule contestatiile depuse direct la Comisia superioara de disciplina.
    Art. 119
    Solutionand contestatia, Comisia superioara de disciplina, dupa ascultarea partilor si, eventual, administrarea tuturor probelor apreciate ca fiind necesare, poate adopta una dintre urmatoarele solutii:
    a) admite contestatia si, pe cale de consecinta, anuleaza decizia comisiei de disciplina de la nivel teritorial;
    b) admite in parte contestatia si aplica o sanctiune mai mica decat sanctiunea aplicata la nivel local;
    c) respinge contestatia si mentine decizia pronuntata de catre comisia de disciplina de la nivel teritorial;
    d) aplica una dintre sanctiunile prevazute de lege.
    Art. 120
    Decizia Comisiei superioare de disciplina va contine elementele prevazute la art. 115.
    Art. 121
    Solutionarea cauzelor disciplinare se va face cu celeritate.

    CAP. 8
    Solutionarea litigiilor

    Art. 122
    Membrii Colegiului Medicilor din Romania sunt obligati ca, atunci cand se gasesc intr-o situatie conflictuala, litigioasa, legata de exercitarea profesiei, cu alt membru al colegiului, inainte de a apela la instantele de judecata, la mass-media sau la interventia altor autoritati, sa apeleze la comisia de litigii a consiliului judetean, respectiv a municipiului Bucuresti.
    Art. 123
    Comisia de litigii este formata din 3 membri ai consiliului, desemnati de catre acesta.
    Art. 124
    Comisia de litigii va convoca partile in litigiu si pe baza probelor administrate de catre parti si a acelora pe care, considerandu-le necesare, va incerca solutionarea amiabila a litigiului.
    Art. 125
    (1) La terminarea procedurilor de solutionare amiabila a litigiului intre parti, comisia de litigii va incheia un proces-verbal in care va consemna situatia de fapt, pozitiile partilor, probele administrate si rezultatul final.
    (2) Procesul-verbal va fi semnat de catre membrii comisiei de litigii si de catre parti.

    CAP. 9
    Alegerea membrilor consiliilor locale, a reprezentantilor in Consiliul national si a reprezentantilor in Adunarea generala nationala, precum si a membrilor birourilor consiliilor

    SECTIUNEA 1
    Alegerea reprezentantilor

    Art. 126
    (1) Membrii Colegiului Medicilor din Romania pot fi alesi in organele de conducere ale acestuia.
    (2) Perioada organizarii alegerilor se stabileste de catre Consiliul national.
    Art. 127
    (1) Functiile de conducere, atat la nivel teritorial, cat si central, sunt incompatibile cu situatiile prevazute la art. 68 din Legea nr. 306/2004, precum si cu calitatea de angajat al Casei Nationale de Asigurari Sociale de Sanatate ori al caselor de asigurari de sanatate judetene, respectiv a municipiului Bucuresti.
    (2) Pentru situatia prevazuta la art. 68 alin. (2) din Legea nr. 306/2004, se va alege, pe perioada suspendarii, un alt membru sau, dupa caz, functia va fi ocupata de primul membru supleant.
    Art. 128
    Membrii consiliului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, precum si reprezentantii in Adunarea generala nationala se aleg prin vot direct, secret si liber exprimat de catre membrii adunarilor generale din judete, respectiv a municipiului Bucuresti.
    Art. 129
    Dreptul de vot, precum si dreptul de a fi ales in organele de conducere il au numai medicii membri ai Colegiului Medicilor din Romania, care au cotizatia platita la zi.
    Art. 130
    (1) Dreptul de a alege si de a fi ales se poate exercita numai in cadrul colegiului al carui membru este medicul respectiv.
    (2) Dovada calitatii de membru al colegiului teritorial se va face, acolo unde alegatorul nu se gaseste pe lista alegatorilor, cu ultima chitanta a platii cotizatiei.
    Art. 131
    (1) In vederea organizarii si desfasurarii alegerilor, se vor organiza comisii electorale locale de catre consiliile judetene, respectiv al municipiului Bucuresti, respectiv o Comisie electorala centrala organizata de catre Biroul executiv si aprobata de Consiliul national.
    (2) Comisia electorala centrala va coordona desfasurarea alegerilor si va emite decizii de indrumare in vederea aplicarii Regulamentului electoral ori a procedurilor electorale.
    Art. 132
    (1) Membrii comisiilor electorale nu pot candida la posturile elective din cadrul Colegiului Medicilor din Romania in legislatura pentru care se organizeaza alegerile.
    (2) Inaintea alegerii in aceasta functie, ei se vor angaja in scris sa nu candideze la o functie electiva in legislatura pentru care se organizeaza respectivele alegeri.
    Art. 133
    Membrii Biroului executiv sunt alesi in mod individual, cu majoritate de voturi, de catre Consiliul national, respectiv de catre consiliile locale.
    Art. 134
    (1) Alegerile se vor desfasura in baza Regulamentului electoral aprobat de catre Consiliul national.
    (2) Perioada organizarii alegerilor se stabileste de catre Consiliul national.

    SECTIUNEA a 2-a
    Incetarea calitatii de reprezentant in Consiliul national sau de membru in Biroul executiv

    Art. 135
    (1) Incetarea mandatului de membru a organelor de conducere intervine in urmatoarele situatii:
    a) demisie;
    b) incompatibilitate;
    c) deces;
    d) pierderea calitatii de membru al Colegiului Medicilor din Romania;
    e) revocare;
    f) imposibilitatea exercitarii calitatii.
    (2) Locul ramas vacant va fi ocupat de catre primul membru supleant.
    (3) Locul ramas vacant din Biroul executiv sau din Consiliul national se ocupa prin alegerea unui alt membru.
    Art. 136
    (1) Revocarea din functie sau din calitatea de reprezentant in organele de conducere ale Colegiului Medicilor din Romania, atat la nivel national, cat si judetean, respectiv al municipiului Bucuresti, se face cu majoritatea calificata a forului care l-a ales pe cel in cauza.
    (2) Revocarea se poate face in cazul incalcarii grave a legii, a prezentului statut sau a regulamentelor care organizeaza si reglementeaza exercitarea profesiei de medic.
    Art. 137
    (1) Membrii organelor de conducere care lipsesc nemotivat la:
    a) doua sedinte pe an in adunarile generale;
    b) trei sedinte pe an ale Consiliului national sau ale consiliului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti;
    c) trei sedinte pe semestru ale Biroului executiv ori ale biroului consiliului judetean, respectiv al municipiului Bucuresti,
sunt revocati de drept.
    (2) Constatarea revocarii se face prin:
    a) hotarare a adunarii generale nationale pentru membrii Consiliului national, la sesizarea Biroului executiv;
    b) hotarare a Consiliului national pentru membrii Biroului executiv, la sesizarea a 3 dintre membrii Biroului executiv;
    c) decizie a Biroului executiv pentru membrii organelor teritoriale de conducere, la sesizarea biroului consiliului colegiului teritorial.
Sesizarea va fi insotita de dovada absentei membrului in cauza.

    CAP. 10
    Dispozitii finale si tranzitorii

    Art. 138
    Completarea si modificarea prezentului statut se vor face de catre Adunarea generala nationala, la propunerea Consiliului national.
    Art. 139
    Organele de conducere ale Colegiului Medicilor din Romania de la nivel national si teritorial, alese pentru mandatul 2003 - 2007, raman in functie pana la sfarsitul perioadei pentru care au fost alese.
    Art. 140
    Prezentul statut a fost aprobat de Adunarea generala nationala in sedinta din data de 25 martie 2005 si intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

    ANEXA 1
    la statut

              EMBLEMA CU SIGLA COLEGIULUI MEDICILOR DIN ROMANIA

    Figura 1, reprezentand emblema cu sigla Colegiului Medicilor din Romania, se gaseste in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 418 din 18 mai 2005, la pagina 11.

    ANEXA 2

                        CODUL DE DEONTOLOGIE MEDICALA
                     al Colegiului Medicilor din Romania

    CAP. 1
    Domeniul de aplicare si principii generale

    Art. 1
    Prezentul cod cuprinde normele de conduita obligatorii in legatura cu exercitiul drepturilor si indatoririlor profesionale ale medicului.
    Art. 2
    Prevederile prezentului cod, atat cele ce reamintesc regulile morale pe care orice medic trebuie sa le respecte, cat si cele care privesc aspecte tehnice, precum si comportarea fata de confrati, sunt obligatorii pentru medicii din evidenta Colegiului Medicilor din Romania. Medicii care au activitati in invatamant raspund in respectarea prevederilor prezentului cod de cei pe care ii au in indrumare.
    Art. 3
    Sanatatea omului este telul suprem al actului medical. Obligatia medicului consta in a apara sanatatea fizica si mentala a omului, in a usura suferintele, in respectul vietii si demnitatii persoanei umane, fara discriminari in functie de varsta, sex, rasa, etnie, religie, nationalitate, conditie sociala, ideologie politica sau orice alt motiv, in timp de pace, precum si in timp de razboi. Respectul datorat persoanei umane nu inceteaza nici dupa decesul acesteia.
    Art. 4
    In exercitarea profesiei sale, medicul acorda prioritate intereselor pacientului, care primeaza asupra oricaror alte interese.
    Art. 5
    In exercitarea profesiei sale, medicul este obligat sa respecte drepturile fundamentale ale omului si principiile etice in domeniul biomedical. Colegiul Medicilor din Romania va actualiza periodic prevederile prezentului cod in concordanta cu declaratiile si conventiile la care Romania este parte, privind etica in domeniul biomedical.
    Art. 6
    Este interzis medicului, in exercitarea profesiei sale, sa impuna pacientului opiniile sale personale de orice natura ar fi acestea.
    Art. 7
    Medicul nu trebuie sa inceteze niciodata, in decursul vietii sale profesionale, sa isi insuseasca achizitiile stiintei medicale, in scopul imbunatatirii cunostintelor sale medicale.
    Art. 8
    Medicul trebuie ca, in conformitate cu abilitatile si cunostintele sale, sa contribuie la informarea obiectiva a publicului si autoritatilor medicale in ceea ce priveste problemele medicale. Medicul care ofera informatii medicale in mass-media trebuie sa verifice modul in care afirmatiile sale sunt facute publice si sa ia atitudine in cazul denaturarii acestora.

    CAP. 2
    Indatoriri generale

    SECTIUNEA A
    Despre independenta profesionala a medicului si responsabilitate

    Art. 9
    Medicul are independenta profesionala absoluta, libertatea absoluta a prescriptiilor si actelor medicale pe care le considera necesare, in limitele competentei sale, si este raspunzator pentru acestea. In cazul limitarii prin constrangeri administrative si/sau economice a independentei sale, medicul nu este raspunzator.
    Art. 10
    Medicul nu va garanta vindecarea afectiunii pentru care pacientul i s-a adresat.
    Art. 11
    In activitatea medicala ce se desfasoara in echipa (sectii de spital, proces de invatamant medical tip rezidentiat), raspunderea pentru actele medicale apartine sefului echipei, in limitele atributiilor administrative de coordonare, si medicului care efectueaza direct actul medical, in limitele competentei sale profesionale si rolului care i-a fost atribuit de seful echipei. In echipele interdisciplinare, seful echipei se considera a fi medicul din specialitatea in care s-a stabilit diagnosticul major de internare, daca nu exista reglementari speciale care sa prevada altfel.
    Art. 12
    Incredintarea totala sau partiala a obligatiilor proprii catre alte persoane, in lipsa controlului personal, constituie abatere deontologica.
    Art. 13
    Exprimarea consimtamantului informat al pacientului pentru tratament nu inlatura responsabilitatea medicului pentru eventualele greseli profesionale.

    SECTIUNEA B
    Secretul profesional

    Art. 14
    Secretul profesional este obligatoriu, cu exceptia situatiilor prevazute de lege.
    Art. 15
    Fac obiectul secretului profesional tot ceea ce medicul, in timpul exercitarii profesiei sale, a aflat direct sau indirect in legatura cu viata intima a bolnavului, a familiei, a apartinatorilor, precum si probleme de diagnostic, prognostic, tratament, diverse circumstante in legatura cu boala. Secretul profesional persista si dupa terminarea tratamentului sau decesul pacientului.
    Art. 16
    Secretul profesional trebuie pastrat si fata de apartinatori, daca pacientul nu doreste altfel.
    Art. 17
    Secretul profesional trebuie pastrat fata de colegi, cadre sanitare si institutiile medicale care nu sunt implicate in actul medical al pacientului in cauza.
    Art. 18
    In comunicarile stiintifice cazurile vor fi in asa fel prezentate incat identitatea bolnavului sa nu poata fi recunoscuta.
    Art. 19
    In cazul in care nu este contrar intereselor pacientului, medicul curant va permite accesul mass-media la pacient numai cu acceptul acestuia. Medicii sefi ai unitatilor medicale sunt obligati sa ia toate masurile in asa fel incat accesul mass-media la pacient sa se faca numai cu acceptul medicului curant si al pacientului. Acordarea de informatii cu privire la un anumit caz se poate face numai cu acordul pacientului, al medicului curant si al sefului unitatii medicale.
    Art. 20
    Evidentele medicale trebuie pastrate ca materiale secrete profesionale.

    SECTIUNEA C
    Reguli generale de comportament in activitatea medicala

    Art. 21
    Medicul nu poate trata un pacient fara a-l examina medical in prealabil, personal. Numai in cazuri exceptionale, de urgenta sau in cazuri de forta majora (imbolnaviri pe nave maritime aflate in mers, pe avioane in zbor, locuri inaccesibile sasu in timp util) se vor da indicatii de tratament prin mijloace de telecomunicatii.
    Art. 22
    Medicul poate executa o activitate medicala doar daca are pregatire si practica suficienta pentru aceasta. Aceasta prevedere nu se aplica in cazuri de urgenta vitala, care nu poate fi rezolvata altfel.
    Art. 23
    Medicul poate utiliza numai aparate de diagnostic sau tratament autorizate si pentru manuirea carora are pregatire ori suficienta practica.
    Art. 24
    Daca in urma examinarii sau in cursul tratamentului medicul considera ca nu are suficiente cunostinte ori experienta pentru a asigura o asistenta corespunzatoare, va solicita un consult, prin orice mijloace, cu alti specialisti sau va indruma bolnavul catre acestia.
    Art. 25
    In caz de pericol de moarte iminent, medicul va ramane langa pacient atat timp cat este nevoie de ajutorul lui profesional.
    Art. 26
    Pacientul nevindecabil va fi tratat cu aceeasi grija si aceeasi atentie ca si cel care are sanse de vindecare.
    Art. 27
    Medicul va informa pacientul asupra bolii acestuia, tratamentului necesar si a sanselor de insanatosire. Medicul va evita sa trezeasca prin comportamentul lui imaginea unei boli mai grave decat este ea in realitate.
    Art. 28
    Medicul va pastra o atitudine de stricta neutralitate si neamestec in problemele familiale ale bolnavului, exprimandu-si parerea numai daca este solicitat si numai daca interventia este motivata de interesul sanatatii bolnavului.
    Art. 29
    Medicul nu trebuie sa se implice in problemele legate de interesele materiale din familia bolnavului sau.

    SECTIUNEA D
    Obligativitatea acordarii asistentei medicale

    Art. 30
    Medicul care se gaseste in prezenta unui bolnav sau ranit in pericol are obligatia sa ii acorde asistenta la nivelul posibilitatilor momentului si locului ori sa se asigure ca cel in cauza primeste ingrijirile necesare.
    Art. 31
    In caz de calamitati naturale sau accidentari in masa, medicul este obligat sa raspunda la chemare, chiar sa isi ofere de bunavoie serviciile medicale imediat ce a luat cunostinta despre eveniment.
    Art. 32
    Medicul poate refuza acordarea de ingrijiri de sanatate din motive personale sau profesionale temeinice, indrumand pacientul spre alte surse de ingrijire medicala, cu exceptia situatiilor de urgenta. Medicul este obligat sa puna la dispozitie confratelui care preia pacientul toate informatiile medicale referitoare la caz.

    SECTIUNEA E
    Intretinerea si folosirea cunostintelor profesionale. Educatia medicala continua

    Art. 33
    Medicii au datoria de a-si perfectiona continuu cunostintele profesionale.
    Art. 34
    In folosirea unor metode terapeutice noi trebuie sa primeze interesul pacientului, iar acestea nu pot fi utilizate decat dupa evaluarea raportului risc-beneficiu.

    SECTIUNEA F
    Integritatea si imaginea medicului

    Art. 35
    Medicul trebuie sa fie model de comportament etico-profesional, contribuind la cresterea nivelului sau profesional si moral, a autoritatii si prestigiului profesiunii medicale pentru a merita stima si increderea pacientilor si a colaboratorilor.
    Art. 36
    Medicul nu trebuie sa se foloseasca de un mandat electiv, o functie administrativa sau de alte autoritati pentru a-si creste clientela.
    Art. 37
    Medicul poate folosi numai titlul la care are dreptul, conform pregatirii sale profesionale.
    Art. 38
    Informarile privind serviciile medicale sunt acceptate, cu conditia sa fie corecte, si se pot referi la:
    a) sediul profesional, orele de functionare, conducerea institutiei medicale;
    b) specialitatea si titlul medicului;
    c) metodele de diagnostic si tratament folosite. Aceste informatii trebuie sa se refere numai la metode de diagnostic si tratament fundamentate stiintific si acceptate in lumea medicala. Nu trebuie sa contina informatii eronate sau care ar putea induce pacientii in eroare;
    d) tarifele percepute.
    Aceste informatii nu trebuie sa induca pacientilor impresia ca neapelarea la serviciile medicului respectiv le poate pune in pericol starea de sanatate fizica sau psihica.
    Art. 39
    Medicul nu poate face reclama unor medicamente sau bunuri medicale de consum. Mentionarea denumirii unor medicamente sau bunuri medicale in cuprinsul unor articole, carti, facuta in scop stiintific, nu se considera reclama.
    Art. 40
    Medicul nu trebuie sa faca propaganda in mediile nemedicale sau chiar medicale unor procedee de diagnostic ori tratament insuficient probate, fara sa sublinieze si rezervele ce se impun.
    Art. 41
    Este contrara eticii intelegerea dintre doi medici, intre medic si farmacist sau intre medic si un cadru auxiliar pentru obtinerea de avantaje materiale.
    Art. 42
    Este interzisa medicului practician implicarea in distribuirea unor remedii, aparate sau produse medicamentoase autorizate ori neautorizate.
    Art. 43
    Este interzisa practicarea de catre medic a unor activitati care dezonoreaza profesia medicala. Orice medic trebuie sa se abtina, chiar in afara vietii profesionale, de la acte de natura sa duca la desconsiderarea acesteia.
    Art. 44
    Medicul nu poate fi obligat sa isi exercite profesia in conditii ce ar putea compromite calitatea ingrijirilor medicale si a actelor sale profesionale, cu exceptia urgentelor medico-chirurgicale vitale.
    Art. 45
    Medicul nu poate propune sau aplica pacientului ca benefice ori lipsite de riscuri remedii sau procedee iluzorii ori insuficient probate. Orice practica nestiintifica este interzisa.
    Art. 46
    Este interzisa acordarea de facilitati, colaborarea sau sprijinirea oricarei persoane care practica ilegal medicina. Medicul are obligatia de a sesiza existenta unor astfel de situatii colegiului teritorial al medicilor.

    SECTIUNEA G
    Onorarii si atragerea bolnavilor

    Art. 47
    Este interzisa emiterea oricarui document medical care ar aduce pacientului un avantaj material nejustificat sau ilicit.
    Art. 48
    Este interzisa medicului practicarea concurentei neloiale, inclusiv prin practicarea unor tarife minimale, vadit disproportionate fata de costul real al serviciului medical, in scopul atragerii clientelei. Este admis serviciul gratuit in scopuri filantropice, cu informarea colegiului teritorial al medicilor cel mai tarziu la 3 zile dupa acordarea asistentei medicale.

    CAP. 3
    Indatoriri fata de bolnavi

    SECTIUNEA A
    Respectarea drepturilor persoanei

    Art. 49
    Medicul trebuie sa respecte dreptul persoanei in privinta optiunii libere asupra medicului sau curant si chiar sa faciliteze aceasta posibilitate.
    Art. 50
    Un medic care este solicitat sau are obligatia sa examineze o persoana privata de libertate ori sa dea ingrijiri in mediu carceral nu poate nici direct, nici indirect, fie si numai prin simpla prezenta, sa cautioneze sau sa favorizeze atingerea integritatii fizice ori psihice a vreunui detinut, inclusiv a demnitatii acestuia. Daca medicul constata ca persoana privata de libertate a suportat maltratari, are obligatia sa informeze autoritatea judiciara.

    SECTIUNEA B
    Relatia cu pacientul

    Art. 51
    Exercitarea profesiei medicale nu trebuie facuta impersonal, ci incercand stabilirea unei relatii umane cu pacientul, pentru ca, la nevoie, compasiunea din partea medicului sa nu para un act formal.
    Art. 52
    Este interzis ca medicul curant sa intretina relatii sexuale cu pacientii sai sau sa-i supuna pe acestia unor acte degradante pentru fiinta umana.
    Art. 53
    Medicul trebuie sa dea dovada de diligenta maxima in stabilirea diagnosticului, tratamentului adecvat si in evitarea complicatiilor previzibile la pacientul aflat in ingrijirea sa.
    Art. 54
    Prescriptiile medicale trebuie formulate cat mai clar, medicul asigurandu-se ca a fost inteles complet de catre bolnav si anturajul acestuia, mergand pana la incercarea de a supraveghea executarea tratamentului.
    Art. 55
    Din momentul in care a raspuns unei solicitari, medicul este automat angajat moral sa asigure bolnavului in cauza ingrijiri constiincioase si devotate, inclusiv prin trimiterea pacientului la o unitate medicala sau la un specialist cu competente superioare.
    Art. 56
    Medicul curant are obligatia de a face toate demersurile medicale pentru a facilita pacientului sau obtinerea drepturilor sale ce decurg din starea de boala.
    Art. 57
    In caz de razboi, cataclisme, epidemii si atentate, medicul nu are dreptul sa isi abandoneze bolnavii, cu exceptia unui ordin formal al unei autoritati competente in conformitate cu legea.

    SECTIUNEA C
    Consimtamantul

    Art. 58
    Pentru orice interventie medicala diagnostica sau terapeutica este necesar consimtamantul informat al pacientului.
    Art. 59
    Consimtamantul pacientului va fi exprimat in conditiile legii.
    Art. 60
    Consimtamantul va fi dat dupa informarea pacientului asupra diagnosticului, prognosticului, alternativelor terapeutice, cu riscurile si beneficiile acestora.
    Art. 61
    In situatia pacientilor minori, incompetenti sau care nu isi pot exprima vointa, consimtamantul va apartine reprezentantilor legali. Daca medicul curant apreciaza ca decizia reprezentantului legal nu este in interesul pacientului, se constituie o comisie de arbitraj de specialitate pentru a evalua cazul si a lua decizia.
    Art. 62
    In situatii de urgenta, cand este pusa in pericol viata pacientului, iar acesta nu isi poate exprima vointa si rudele sau reprezentantii legali nu pot fi contactati, consimtamantul este implicit, iar medicul va face tot ceea ce este posibil pentru salvarea pacientului, urmand ca informarea acestuia sa se faca ulterior.
    Art. 63
    Prognosticul grav va fi impartasit pacientului cu prudenta si tact, tinandu-se cont de starea psihica a acestuia. Prognosticul va fi dezvaluit si familiei doar daca pacientul consimte la aceasta. In cazul in care se considera ca dezvaluirea prognosticului infaust va dauna pacientului sau atunci cand acesta nu doreste sa afle, prognosticul poate fi dezvaluit familiei.

    SECTIUNEA D
    Probleme ale ingrijirii minorilor

    Art. 64
    Medicul trebuie sa fie aparatorul intereselor medicale ale copilului bolnav atunci cand apreciaza ca starea de sanatate a copilului nu este bine inteleasa sau nu este suficient de bine protejata de anturaj.
    Art. 65
    Daca medicul apreciaza ca un minor este victima unei agresiuni sau privatiuni, are obligatia de a-l proteja uzand de prudenta si anuntand autoritatea competenta.

    SECTIUNEA E
    Eliberarea de documente

    Art. 66
    Este interzisa eliberarea pentru bolnav a unor certificate de complezenta sau a unor rapoarte tendentioase. Orice act medical va oglindi realitatea obiectiva.
    Art. 67
    Medicul poate emite certificate, atestate si documente permise de lege, pe baza propriilor sale constatari si a examenelor necesare in acest scop. Este interzis ca informatiile medicale sa fie prezentate deformat sau ascunse. Documentele medicale vor respecta forma prevazuta de lege. Documentele medicale nu trebuie sa contina mai multe date decat este necesar scopului pentru care acestea sunt intocmite si eliberate.
    Art. 68
    Persoana la care se refera documentul medical emis are dreptul de a fi informata cu privire la continutul acestuia.

    CAP. 4
    Indatoriri fata de public

    Art. 69
    Medicul chemat intr-o familie ori colectivitate trebuie sa se ingrijeasca de respectarea regulilor de igiena si de profilaxie. El va semnala bolnavului si anturajului responsabilitatea ce revine acestora fata de ei insisi, dar si fata de comunitate si colectivitate.
    Art. 70
    Medicul are obligatia morala de a aduce la cunostinta organelor competente orice situatie de care afla si care reprezinta un pericol pentru sanatatea publica.

    CAP. 5
    Relatiile medicului cu colegii si colaboratorii, consultul medical, reguli de comportare cu alti profesionisti din sfera sanitara, obligatii fata de Colegiul Medicilor din Romania

    SECTIUNEA A
    Relatiile medicului cu colegii si colaboratorii. Confraternitatea

    Art. 71
    Medicul va trebui sa isi trateze confratii asa cum ar dori el insusi sa fie tratat de ei. In baza spiritului de corp, medicii isi datoreaza asistenta morala.
    Art. 72
    Schimbul de informatii intre medici privind pacientii trebuie sa se faca obiectiv si in timp util, in asa fel incat asistenta medicala a pacientilor sa fie optima.
    Art. 73
    Daca un medic are neintelegeri cu un confrate, trebuie sa prevaleze concilierea potrivit Statutului Colegiului Medicilor din Romania.
    Art. 74
    Este interzisa raspandirea de comentarii ce ar putea sa prejudicieze reputatia profesionala a unui confrate. Medicii trebuie sa ia apararea unui confrate atacat pe nedrept.
    Art. 75
    Constituie incalcare a regulilor etice blamarea si defaimarea colegilor (critica pregatirii sau activitatii lor medicale) in fata bolnavilor, apartinatorilor, a personalului sanitar etc., precum si orice expresie sau act capabil sa zdruncine increderea in medicul curant si autoritatea acestuia.
    Art. 76
    Atunci cand un medic ia cunostinta despre greseli etice sau profesionale care aduc atingere imaginii profesiei, comise de catre un coleg, trebuie sa ia atitudine cu tact, incercand sa discute problema cu confratele in cauza. Daca aceasta nu da rezultate, medicul are obligatia sa discute cazul in cadrul Colegiului Medicilor din Romania, inainte de a se adresa autoritatilor competente.

    SECTIUNEA B
    Consultul medical

    Art. 77
    Ori de cate ori medicul considera necesar sa ceara parerea unui coleg pentru elucidarea diagnosticului, formularea planului terapeutic sau a indicatiei unei interventii, acesta va propune, de acord cu bolnavul sau apartinatorii lui si tinand cont de preferintele acestuia, un consult cu alti confrati.
    Art. 78
    Consultul este organizat de medicul curant si este recomandabil ca medicii chemati pentru consult sa examineze bolnavul in prezenta medicului curant. Apoi medicii se retrag pentru a discuta cazul. Dupa ce au cazut de acord, medicul curant comunica bolnavului sau apartinatorului rezultatul consultului. Daca exista divergente de pareri, se va proceda, dupa caz, la completarea examinarilor, internarea in spital, largirea consultului prin invitarea altor specialisti etc.
    Art. 79
    In consultul medical se va pastra o atmosfera de stima si respect reciproc, nu se va manifesta superioritate fata de medicul curant. Discutia cazului si observatiile critice nu se vor face in fata bolnavului sau a altor persoane straine, chiar daca este vorba de medici subordonati.
    Art. 80
    Un medic care a fost chemat pentru un consult nu trebuie sa revada ulterior pacientul din proprie initiativa si fara aprobarea medicului curant.
    Art. 81
    In cazul colaborarii mai multor medici pentru examinarea sau tratamentul aceluiasi pacient, fiecare practician isi asuma responsabilitatea personal. Este interzis transferul de sarcini si responsabilitati privind indicatiile de investigatii, prescrierea de medicamente sau concedii medicale catre alti medici care nu au participat la consultul medical.
    Art. 82
    Daca in urma unui consult avizul celor chemati difera fundamental de cel al medicului curant, pacientul trebuie informat. Medicul curant este liber sa se retraga daca parerea medicilor chemati la consult prevaleaza in opinia pacientului sau a anturajului acestuia.
    Art. 83
    Pacientul aflat in tratamentul unui coleg poate fi asistat de orice confrate pentru probleme incidente urgente, cu informarea prealabila sau ulterioara a medicului.
    Art. 84
    Daca propunerea pentru un consult medical vine din partea pacientului sau a anturajului acestuia, medicul are obligatia organizarii modalitatii de consult. In cazul in care medicul curant nu este de acord, se poate retrage fara explicatii. In urma consultului se va redacta un document semnat de participanti. Daca documentul nu este redactat, se considera ca participantii la consult sustin punctul de vedere al medicului curant.

    SECTIUNEA C
    Raporturi cu alti profesionisti sanitari

    Art. 85
    Medicii vor avea raporturi bune, in interesul pacientilor, cu ceilalti profesionisti din domeniul medical.

    SECTIUNEA D
    Obligatii fata de Colegiul Medicilor din Romania

    Art. 86
    Medicii membri ai Colegiului Medicilor din Romania trebuie sa sustina organizatia din toate punctele de vedere.
    Art. 87
    Medicul aflat in ancheta profesionala este obligat sa colaboreze cu persoanele desemnate de colegiu si sa furnizeze toate datele solicitate in vederea incheierii investigatiei in cel mult 14 zile de la solicitare.

    CAP. 6
    Situatii speciale

    SECTIUNEA A
    Reguli privind cercetarea medicala pe subiecti umani

    Art. 88
    Cercetarea medicala pe subiecti umani se face cu respectarea prevederilor conventiilor si declaratiilor internationale la care Romania este parte semnatara.
    Art. 89
    Medicul implicat in cercetarea biomedicala are datoria de a promova si proteja viata, sanatatea, intimitatea si demnitatea subiectilor umani care participa la cercetare.
    Art. 90
    In desfasurarea cercetarii medicale pe subiecti umani trebuie acordata o protectie deosebita populatiilor vulnerabile, cum ar fi:
    a) persoane dezavantajate din punct de vedere economic si medical;
    b) persoane care nu isi pot da consimtamantul pentru participarea intr-o cercetare medicala (minori, persoane incompetente, persoane care datorita starii lor nu isi pot exprima vointa);
    c) persoane care sunt susceptibile a-si da consimtamantul sub presiune (de exemplu, persoane in detentie, militari);
    d) persoane care nu beneficiaza personal din cercetare;
    e) persoane pentru care cercetarea medicala este combinata cu ingrijirea medicala.
    Art. 91
    In cercetarea pe subiecti umani, binele individului primeaza asupra binelui societatii in general si al stiintei.
    Art. 92
    Cercetarea medicala in scopul progresului medical trebuie sa se faca doar in ultima instanta pe subiecti umani. Aceasta trebuie sa se efectueze in conformitate cu datele stiintifice existente, cu alte surse relevante de informare si cu datele obtinute din experimentarea pe animale, atunci cand aceasta este posibila.
    Art. 93
    Principalul scop al cercetarii medicale pe subiecti umani este de a imbunatati metodele profilactice, diagnostice si de tratament, intelegerea etiologiei si a patogenezei unei afectiuni.
    Art. 94
    Nu se poate intreprinde nici o cercetare pe o persoana, decat daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii:
    a) nu exista nici o metoda alternativa la cercetarea pe fiinte umane, de eficacitate comparabila;
    b) riscurile la care se poate expune persoana nu sunt disproportionate in comparatie cu beneficiile potentiale ale cercetarii;
    c) proiectul de cercetare a fost aprobat de instanta competenta dupa ce a facut obiectul unei examinari independente asupra pertinentei sale stiintifice, inclusiv al unei evaluari a importantei obiectivului cercetarii, precum si al unei examinari pluridisciplinare a acceptabilitatii sale pe plan etic;
    d) persoana pe care se fac cercetari este informata asupra drepturilor sale si asupra garantiilor pentru protectia sa;
    e) exista consimtamantul participantilor.
    Art. 95
    Protocolul cercetarii trebuie sa fie evaluat de o comisie de etica, formata din persoane independente fata de cercetatori sau sponsori. Comisia de etica ce efectueaza evaluarea proiectului trebuie sa fie informata cu privire la desfasurarea cercetarii si are dreptul de a monitoriza cercetarile in derulare.
    Art. 96
    Cercetarea medicala pe subiecti umani trebuie sa fie efectuata numai de catre persoane calificate in acest sens. Aceasta persoana are responsabilitatea privind subiectii implicati in cercetare, chiar daca acestia si-au exprimat consimtamantul informat pentru participare.
    Art. 97
    Experimentul clinic (cercetarea fara scop terapeutic) este admisibil din punct de vedere etic daca nu comporta nici un risc serios previzibil. Cercetatorii care conduc experimentul clinic sunt obligati sa il intrerupa daca apare pericolul vatamarii sanatatii subiectului sau cand acesta cere sistarea experimentului. Cercetarea medicala pe subiecti umani se poate derula doar daca potentialele beneficii sunt superioare riscurilor.
    Art. 98
    Impunerea cu forta sau prin inducerea in eroare a experimentului pe om constituie o grava incalcare a principiilor eticii medicale. Participarea subiectilor umani in cercetare se poate face numai voluntar si numai dupa ce acestia au fost informati adecvat cu privire la: scopurile, metodele cercetarii, riscurile si beneficiile anticipate. De asemenea, subiectii trebuie informati ca se pot retrage oricand din cercetare, fara ca acest lucru sa ii prejudicieze in vreun fel. Consimtamantul informat al participantilor trebuie luat cu respectarea prevederilor legale.
    Art. 99
    Refuzul unui pacient de a participa intr-o cercetare nu trebuie sa influenteze calitatea relatiei medic - pacient.
    Art. 100
    In cazul minorilor, consimtamantul va fi obtinut de la apartinatori sau de la reprezentantul legal, fiind necesar si acceptul minorului de a participa in cercetare. Este necesar un maximum de prudenta in a utiliza minorii in experimentele medicale si numai daca riscurile sunt minime.
    Art. 101
    In cazul persoanelor incompetente sau incapabile de a-si exprima vointa, consimtamantul va fi obtinut de la apartinatori sau de la reprezentantii legali.
    Art. 102
    Includerea in cercetarea medicala a subiectilor incompetenti sau care nu isi pot exprima vointa se va face numai atunci cand cercetarea nu poate fi efectuata folosindu-se persoane competente (conditia fizica sau psihica ce impiedica obtinerea consimtamantului informat este o caracteristica necesara a populatiei incluse in studiu) si numai daca riscurile sunt minore.
    Art. 103
    Medicul trebuie sa ia toate masurile necesare pentru protejarea intimitatii subiectilor participanti in cercetare, pentru pastrarea confidentialitatii informatiilor despre subiecti, si trebuie sa minimalizeze pe cat posibil impactul cercetarii asupra integritatii fizice, mentale si a personalitatii acestora.
    Art. 104
    Cercetarile facute in scop terapeutic constituie aplicarea pentru prima data la om a unor procedee medicale sau chirurgicale si se vor face exclusiv in scop curativ. In asemenea cercetari trebuie sa existe o proportionalitate justa, in favoarea bolnavului, intre riscurile procedeului nou si gravitatea cazului; pericolele posibile ale procedeului nou sa nu intreaca in gravitate evolutia probabila a bolii de baza sau a tratamentelor cunoscute si aplicate pana in prezent.
    Art. 105
    Folosirea unui placebo in cercetari medicale combinate cu ingrijirea pacientilor este admisa numai atunci cand nu exista metode profilactice, diagnostice sau terapeutice demonstrate pentru subiectii participanti ori atunci cand pacientii care primesc placebo nu sunt expusi unor riscuri suplimentare.
    Art. 106
    Participantii intr-o cercetare medicala trebuie sa aiba acces la beneficiile rezultate din aceasta, dupa incheierea cercetarii.
    Art. 107
    Publicarea rezultatelor unei cercetari medicale pe subiecti umani se va face cu respectarea acuratetei datelor si numai in conditiile in care sunt respectate normele etice nationale si internationale care guverneaza cercetarea medicala pe subiecti umani.
    Art. 108
    Se interzice provocarea de imbolnaviri artificiale unor oameni sanatosi, din ratiuni experimentale.
    Art. 109
    In toate cazurile de cercetari clinice, pentru verificarea pe om a eficacitatii unor metode de diagnostic sau de tratament se va respecta riguros conditia consimtamantului voluntar al subiectului.
    Art. 110
    Experimentarea umana trebuie sa respecte un numar de reguli:
    a) sa fie precedata de o serioasa experimentare pe animal;
    b) subiectul sa accepte voluntar, sa fie major, in stare de libertate si perfect informat despre riscuri;
    c) in cazul unor maladii incurabile, la subiecti in stadiul terminal, remediul nu trebuie sa provoace suferinte suplimentare si sa existe sanse rezonabile de a fi util;
    d) nu pot fi experimentate remedii care ar altera psihicul sau constiinta morala.
    Art. 111
    Se interzice orice activitate terapeutica sau experimentala pe om din simple ratiuni de orgoliu profesional ori stiintific, de al carei rezultat nu poate beneficia majoritatea indivizilor sau care lezeaza principiile culturale ori morale ale comunitatii.
    Art. 112
    Experimentele privind clonarea fiintei umane sunt interzise.

    SECTIUNEA B
    Exercitiul medicinei de expertiza judiciara

    Art. 113
    Subiectul va fi informat in prealabil despre sensul examinarii, de catre expertul care nu a avut niciodata nici o relatie de un gen oarecare cu cel expertizat, ceea ce i-ar putea influenta rationamentele. In acest din urma caz expertul are obligatia de a se recuza, informand forurile competente cu privire la motivele recuzarii.
    Art. 114
    Expertizatul il poate recuza pe expert, acesta trebuind sa se supuna dorintei expertizatului.
    Art. 115
    Raportul final nu va contine decat elemente de raspuns la chestiunile puse in decizia de numire a expertului. In rest, expertul este supus secretului profesional.

    SECTIUNEA C
    Exercitiul medicinei private

    Art. 116
    Este interzis unui medic sa isi incredinteze propriul cabinet unui coleg pentru a fi administrat. Exceptie face situatia in care medicul titular este plecat din localitate din motive bine intemeiate (concedii de odihna, de boala, postnatale, stagii de pregatire in alte localitati sau in strainatate), cand se va utiliza licenta de inlocuire acordata de Colegiul Medicilor din Romania.
    Art. 117
    In cabinetele de grup, exercitiul profesiei ramane personal, pentru a se putea asigura, pe de o parte, independenta profesionala, iar pe de alta parte, raspunderea profesionala individuala completa. Libertatea de optiune pentru un anumit medic trebuie asigurata si respectata.
    Art. 118
    Orice fel de asociere intre medici trebuie sa faca obiectul unui contract scris ce trebuie sa respecte independenta profesionala a fiecaruia. Actul trebuie obligatoriu comunicat consiliului colegiului teritorial, pentru ca acesta sa isi dea avizul din toate punctele de vedere.
    Art. 119
    Angajamentul profesional al medicului nu poate depasi competenta profesionala, capacitatea tehnica si de dotare a cabinetului ori baza materiala afectata, inclusiv prin conventii sau colaborari ferme cu alte unitati sanitare.

    SECTIUNEA D
    Atentarea la viata si integritatea fizica a bolnavului. Eutanasia

    Art. 120
    Medicul trebuie sa incerce reducerea suferintei bolnavului incurabil, asigurand demnitatea muribundului.
    Art. 121
    Se interzice cu desavarsire eutanasia, adica utilizarea unor substante sau mijloace in scopul de a provoca decesul unui bolnav, indiferent de gravitatea si prognosticul bolii, chiar daca a fost cerut insistent de un bolnav perfect constient.
    Art. 122
    Medicul nu va asista sau indemna la sinucideri ori autovatamari prin sfaturi, recomandari, imprumutarea de instrumente, oferirea de mijloace. Medicul va refuza orice explicatie sau ajutor in acest sens.
    Art. 123
    Nici o mutilare nu poate fi practicata fara o justificare medicala evidenta, serios documentata si fara consimtamantul informat al pacientului, cu exceptia situatiilor de urgenta cu risc vital.
    Art. 124
    Prin actele sale profesionale, de investigare sau terapeutice, medicul nu trebuie sa supuna pacientul nici unui risc nejustificat, chiar daca exista cererea expresa a acestuia din urma.
    Art. 125
    Intreruperea de sarcina poate fi practicata in cazurile si in conditiile prevazute de lege. Orice medic este liber sa refuze fara explicatii cererea de intrerupere voluntara a sarcinii.

    CAP. 7
    Dispozitii diverse

    Art. 126
    In domenii specifice ale unor specialitati medicale, la propunerea comisiilor de specialitate, Consiliul national al Colegiului Medicilor din Romania poate adopta norme de detaliere ce vor fi publicate ca anexe si care fac parte integranta din prezentul cod.
    Art. 127
    In situatia unei actiuni disciplinare impotriva sa, medicul trebuie sa fie sincer in toate declaratiile pe care le face. Invocarea secretului profesional nu trebuie sa impiedice instruirea disciplinara in curs. Declaratiile inexacte facute deliberat vor fi considerate drept abateri grave.
    Art. 128
    Orice medic care inceteaza exercitiul profesiei are obligatia de aduce acest fapt la cunostinta Colegiului Medicilor din Romania.
    Art. 129
    Prezentul cod a fost aprobat de Adunarea generala nationala in sedinta din data de 25 martie 2005 si intra in vigoare la data publicarii in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 3/2005

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 3 din 2005
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu