Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Ordinul Nr.1570 din 21.10.2019

privind modificarea şi completarea anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.468/2018 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative
ACT EMIS DE: Parlamentul Romaniei
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 855 din 23 octombrie 2019

SmartCity1

Văzând Referatul de aprobare nr. SP 13.435/2019 al Direcţiei politica medicamentului şi a dispozitivelor medicale din cadrul Ministerului Sănătăţii,având în vedere prevederile art. 890 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,ţinând cont de prevederile Ordinului ministrului sănătăţii nr. 368/2017 pentru aprobarea Normelor privind modul de calcul şi procedura de aprobare a preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, cu modificările şi completările ulterioare,în temeiul art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 144/2010 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare,ministrul sănătăţii emite următorul ordin: Articolul IAnexa nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.468/2018 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 989 şi 989 bis din 22 noiembrie 2018, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează conform anexei care face parte integrantă din prezentul ordin. Articolul IIPrevederile prezentului ordin intră în vigoare începând cu data de 1 noiembrie 2019. Articolul III Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Ministrul sănătăţii, Sorina Pintea ANEXĂModificări şi completări ale anexei nr. 1 la Ordinul ministrului sănătăţii nr. 1.468/2018 pentru aprobarea preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman, valabile în România, care pot fi utilizate/comercializate de către deţinătorii de autorizaţie de punere pe piaţă a medicamentelor sau reprezentanţii acestora, distribuitorii angro şi furnizorii de servicii medicale şi medicamente pentru acele medicamente care fac obiectul unei relaţii contractuale cu Ministerul Sănătăţii, casele de asigurări de sănătate şi/sau direcţiile de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, cuprinse în Catalogul naţional al preţurilor medicamentelor autorizate de punere pe piaţă în România, a preţurilor de referinţă generice şi a preţurilor de referinţă inovative 1. După poziţia nr. 6958 se introduc 5 noi poziţii, poziţiile nr. 6959-6963, care vor avea următorul cuprins:

Nr. crt. Cod_cim Obs. Denumire produs Forma Concentraţie Firma/Ţara DCI Ambalaj Grupa ATC Statut_frm Statut_anm Preţ producător (lei) Preţ ridicata maximal fără TVA (lei) Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei) Stare Observaţii Valabilitate preţ
„6959 W61520013 ! PLAVIX 75 mg COMPR. FILM. 75 mg SANOFI CLIR SNC - FRANŢA CLOPIDOGRELUM Cutie x 30 compr. film. (blist. PVC-PVDC/Al) (3 ani) B01AC04 MI inovativ 47,52 54,18 68,50 DC Conform art. 5 alin. (10) din OMS 368/2017, preţul este aprobat cu o diminuare de 5% pe o perioadă de 12 luni de la data Notei nr. SP12923/ 9.10.2019. Preţurile sunt valabile până la data de 9.10.2020.
6960 W61063002 CUPRIPEN 250 mg CAPS. 250 mg CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA PENICILLAMINUM Cutie x 3 blist. x 10 caps. M01CC01 MI 57,00 63,84 80,72 N Cant. 93115 cutii Preţurile sunt valabile până la data de 9.10.2020.
6961 W62121002 BOTULINUM ANTITOXIN ABE SOL. INJ. 500 UI + 500 UI + 100 UI/ml CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA ANTITOXINĂ BOTULINICĂ Cutie cu 1 fiolă x 10 ml sol. inj. (3 ani) J06AA04 MI 2.330,28 2.360,28 2.610,86 N Cant. 579 fiole Preţurile sunt valabile până la data de 24.09.2020.
6962 W64019001 SULFAT DE MAGNEZIU 250 mg/ml SOL. INJ. 250 mg/ml CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA MAGNESII SULFAS Cutie cu 10 fiole x 5 ml sol. inj. (2 ani) B05XA05 MI 14,91 16,99 22,97 N Cant. 552500 cutii Preţurile sunt valabile până la data de 9.10.2020.
6963 W61098001 TETANEA 1.500 UI/ml SOL. INJ. ÎN SERINGĂ PREUMPLUTĂ 1.500 UI/ml CN UNIFARM - S.A. - ROMÂNIA IMUNOGLOBULINĂ TETANICĂ Cutie cu 1 seringă preumplută x 1 ml (1.500 UI/ml) sol. inj. (3 ani) J06BB02 MI 260,00 286,00 349,15 N Cant. 500 cutii Preţurile sunt valabile până la data de 9.10.2020."

2. Poziţiile nr. 85, 86, 87, 88 ,89, 90, 91, 92, 93, 94, 386, 387, 729, 748, 749, 1022, 1023, 1024, 1025, 1189, 1190, 1431, 1433, 1434, 1573, 1574, 1851, 1852, 1853, 1882, 1883, 1884, 2209, 2395, 2396, 3126, 3497, 3818, 4320, 4333, 4334, 4335, 4336, 4337, 4338, 4499, 4640, 5260, 5261, 5266, 5267, 5360, 5362, 5433, 5465, 5466, 5467, 5699, 5700, 5701, 5771, 6073, 6464 şi 6465 se modifică şi vor avea următorul cuprins:

Nr. crt. Cod_cim Obs. Denumire produs Forma Concentraţie Firma/Ţara DCI Ambalaj Grupa ATC Statut_frm Statut_anm Preţ producător (lei) Preţ ridicata maximal fără TVA (lei) Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei) Stare Observaţii Valabilitate preţ
„85 W60680001 !! ADEMPAS 0.5 mg COMPR. FILM. 0,5 mg BAYER PHARMA AG - GERMANIA RIOCIGUAT Cutie x blistere din folie de Al/PP x 42 comprimate filmate C02KX05 MO orfan 4.417,25 4.447,24 4.885,65 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
86 W63713001 ! ADEMPAS 0.5 mg COMPR. FILM. 0,5 mg BAYER AG - GERMANIA RIOCIGUAT Cutie x blistere din folie de Al/PP x 42 comprimate filmate (3 ani) C02KX05 MO orfan 4.417,25 4.447,24 4.885,65 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
87 W60682001 !! ADEMPAS 1.5 mg COMPR. FILM. 1,5 mg BAYER PHARMA AG - GERMANIA RIOCIGUAT Cutie x blistere din folie de Al/PP x 42 comprimate filmate C02KX05 MO orfan 4.417,25 4.447,24 4.885,65 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
88 W63715001 ! ADEMPAS 1.5 mg COMPR. FILM. 1,5 mg BAYER AG - GERMANIA RIOCIGUAT Cutie x blistere din folie de Al/PP x 42 comprimate filmate (3 ani) C02KX05 MO orfan 4.417,25 4.447,24 4.885,65 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
89 W60681001 !! ADEMPAS 1 mg COMPR. FILM. 1 mg BAYER PHARMA AG - GERMANIA RIOCIGUAT Cutie x blistere din folie de Al/PP x 42 comprimate filmate C02KX05 MO orfan 4.417,25 4.447,24 4.885,65 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
90 W63714001 ! ADEMPAS 1 mg COMPR. FILM. 1 mg BAYER AG - GERMANIA RIOCIGUAT Cutie x blistere din folie de Al/PP x 42 comprimate filmate (3 ani) C02KX05 MO orfan 4.417,25 4.447,24 4.885,65 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
91 W60684001 !! ADEMPAS 2.5 mg COMPR. FILM. 2,5 mg BAYER PHARMA AG - GERMANIA RIOCIGUAT Cutie x blistere din folie de Al/PP x 42 comprimate filmate C02KX05 MO orfan 4.417,25 4.447,24 4.885,65 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
92 W63717001 ! ADEMPAS 2.5 mg COMPR. FILM. 2,5 mg BAYER AG - GERMANIA RIOCIGUAT Cutie x blistere din folie de Al/PP x 42 comprimate filmate (3 ani) C02KX05 MO orfan 4.417,25 4.447,24 4.885,65 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
93 W60683001 !! ADEMPAS 2 mg COMPR. FILM. 2 mg BAYER PHARMA AG - GERMANIA RIOCIGUAT Cutie x blistere din folie de Al/PP x 42 comprimate filmate C02KX05 MO orfan 4.417,25 4.447,24 4.885,65 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
94 W63716001 ! ADEMPAS 2 mg COMPR. FILM. 2 mg BAYER AG - GERMANIA RIOCIGUAT Cutie x blistere din folie de Al/PP x 42 comprimate filmate (3 ani) C02KX05 MO orfan 4.417,25 4.447,24 4885,65 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
386 W60637002 ! APROVEL 150 mg COMPR. FILM. 150 mg SANOFI CLIR SNC - FRANŢA IRBESARTANUM Cutie x blistere PVC/PVDC/Al x 28 comprimate filmate (3 ani) C09CA04 MI inovativ 21,94 25,02 32,72 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
387 W60638002 ! APROVEL 300 mg COMPR. FILM. 300 mg SANOFI CLIR SNC - FRANŢA IRBESARTANUM Cutie x blistere PVC/PVDC/Al x 28 comprimate filmate (3 ani) C09CA04 MI inovativ 29,18 33,26 43,51 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................
729 W56291004 BRILIQUE COMPR. FILM. 90 mg ASTRAZENECA AB - SUEDIA TICAGRELOR Cutie cu 4 blist. calendar transparent din PVC-PVDC/Aluminiu (cu simbolurile soare/lună) x 14 compr. film. (3 ani) B01AC24 MI inovativ 243,34 267,68 326,78 Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................
748 W62192002 ! BRUFEN 400 mg COMPR. FILM. 400 mg BGP PRODUCTS AB - SUEDIA IBUPROFENUM Cutie cu blistere Al/PVC x 30 comprimate filmate (2 ani) M01AE01 MI inovativ 4,13 4,71 6,36 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
749 W62192005 ! BRUFEN 400 mg COMPR. FILM. 400 mg BGP PRODUCTS AB - SUEDIA IBUPROFENUM Cutie cu blistere PVC-PVDC/Al x 30 comprimate filmate (2 ani) M01AE01 MI inovativ 4,13 4,71 6,36 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................
1022 W12050001 ! CIALIS 10 mg COMPR. FILM. 10 mg ELI LILLY NEDERLAND BV - OLANDA TADALAFILUM Cutie x 1 blister Al/PVC/PE/Aclar x 4 comprimate filmate (3 ani) G04BE08 MI inovativ 70,30 78,73 99,55 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
1023 W12051006 ! CIALIS 20 mg COMPR. FILM. 20 mg ELI LILLY NEDERLAND BV - OLANDA TADALAFILUM Cutie x 1 blister Al/PVC/PE/Aclar x 8 comprimate filmate (3 ani) G04BE08 MI inovativ 152,60 167,86 204,92 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
1024 W12051007 ! CIALIS 20 mg COMPR. FILM. 20 mg ELI LILLY NEDERLAND BV - OLANDA TADALAFILUM Cutie x 1 blister Al/PVC/PE/Aclar x 12 comprimate filmate (3 ani) G04BE08 MI inovativ 297,08 326,79 394,35 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
Nr. crt. Cod_cim Obs. Denumire produs Forma Concentraţie Firma/Ţara DCI Ambalaj Grupa ATC Statut_frm Statut_anm Preţ producător (lei) Preţ ridicata maximal fără TVA (lei) Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei) Stare Observaţii Valabilitate preţ
1025 W12051004 ! CIALIS 20 mg COMPR. FILM. 20 mg ELI LILLY NEDERLAND BV - OLANDA TADALAFILUM Cutie x 1 blister Al/PVC/PE/Aclar x 2 comprimate filmate (3 ani) G04BE08 MI inovativ 43,71 49,83 65,18 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
1189 W00625001 ! CONCOR 10 mg COMPR. FILM. 10 mg MERCK KGAA - GERMANIA BISOPROLOLUM Cutie x 3 blist. Al/PVC x 10 compr. film. (5 ani) C07AB07 MP inovativ 9,29 10,59 14,31 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
1190 W00626001 ! CONCOR 5 COMPR. FILM. 5 mg MERCK KGAA - GERMANIA BISOPROLOLUM Cutie x 3 blist. Al/PVC x 10 compr. film. (5 ani) C07AB07 MP inovativ 10,04 11,45 15,47 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
1431 W56930003 ! DIOVAN 160 COMPR. FILM. 160 mg NOVARTIS PHARMA GMBH - GERMANIA VALSARTANUM Cutie x blistere tip calendar PVC-PE-PVdC/Al x 28 compr. film. (2 ani) C09CA03 MI inovativ 21,00 23,94 32,36 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
1433 W56929003 ! DIOVAN 40 mg COMPR. FILM. 40 mg NOVARTIS PHARMA - GERMANIA VALSARTANUM Cutie x blistere PVC-PE-PVdC/Al x 28 compr. film. (2 ani) C09CA03 MI inovativ 27,86 31,76 41,54 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
1434 W56931003 ! DIOVAN 80 COMPR. FILM. 80 mg NOVARTIS PHARMA GMBH - GERMANIA VALSARTANUM Cutie x blistere tip calendar PVC-PE-PVdC/Al x 28 compr. film. (2 ani) C09CA03 MI inovativ 18,30 20,86 28,20 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
1573 W43319001 DUOTRAV 40 mcg/ml + 5 mg/ml PIC. OFT., SOL. 40 mcg/ml + 5 mg/ml ALCON LABORATORIES (UK) LTD - MAREA BRITANIE COMBINAŢII (TRAVOPROSTUM + TIMOLOLUM) Cutie x 1 flacon din polietilenă prevăzut cu dop picurător x 2,5 ml picături oftalmice, soluţie (3 ani) S01ED51 MI inovativ 27,39 31,22 40,84 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
1574 W63647001 ! DUOTRAV 40 mcg/ml + 5 mg/ml PIC. OFT. - SOL. 40 mcg/ml + 5 mg/ml NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE COMBINAŢII (TRAVOPROSTUM + TIMOLOLUM) Cutie cu 1 flacon din PP x 2.5 ml picături oftalmice soluţie (2 ani) S01ED51 MI inovativ 27,39 31,22 40,84 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
1851 W51851005 !! EXFORGE 10 mg/160 mg COMPR. FILM. 10 mg + 160 mg NOVARTIS EUROPHARM LTD - MAREA BRITANIE COMBINAŢII (AMLODIPINUM + VALSARTANUM) Cutie x 4 blistere din PVC/PVDC x 14 comprimate filmate (18 luni) C09DB01 MI inovativ 75,16 84,18 106,44 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
1852 W51852005 !! EXFORGE 5 mg/160 mg COMPR. FILM. 5 mg + 160 mg NOVARTIS EUROPHARM LTD - MAREA BRITANIE COMBINAŢII (AMLODIPINUM + VALSARTANUM) Cutie x 4 blistere din PVC/PVDC x 14 comprimate filmate (18 luni) C09DB01 MI inovativ 75,16 84,18 106,44 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
1853 W51853005 !! EXFORGE 5 mg/80 mg COMPR. FILM. 5 mg + 80 mg NOVARTIS EUROPHARM LTD - MAREA BRITANIE COMBINAŢII (AMLODIPINUM + VALSARTANUM) Cutie x 4 blistere din PVC/PVDC x 14 comprimate filmate (18 luni) C09DB01 MI inovativ 86,61 97,00 122,65 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ...............
1882 W62215001 ! FARYDAK 10 mg CAPS. 10 mg NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE PANOBINOSTATUM Blist. PVC/PCTFE/Al x 6 capsule (3 ani) L01XX42 MO orfan 17.466,45 17.496,43 19.109,28 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020.
1883 W62216001 ! FARYDAK 15 mg CAPS. 15 mg NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE PANOBINOSTATUM Blist. PVC/PCTFE/Al x 6 capsule (3 ani) L01XX42 MO orfan 17.466,45 17.496,43 19.109,28 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020.
1884 W62217001 ! FARYDAK 20 mg CAPS. 20 mg NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - MAREA BRITANIE PANOBINOSTATUM Blist. PVC/PCTFE/Al x 6 capsule (3 ani) L01XX42 MO orfan 17.466,45 17.496,43 19.109,28 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ...............
2209 W43318002 ! GLUCOPHAGE XR COMPR. ELIB. PREL. 500 mg MERCK SANTE SAS - FRANŢA METFORMINUM Cutie x 2 blistere Al/PVC-PVDC x 15 comprimate cu eliberare prelungită (3 ani) A10BA02 MI inovativ 5,77 6,58 8,89 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................
2395 W59300001 ! IMIGRAN DR 100 mg COMPR. DISP. 100 mg GLAXO WELLCOME UK LTD - MAREA BRITANIE SUMATRIPTANUM Cutie x 1 blister (OPA)-Al-PVC/Al x 2 comprimate dispersabile (3 ani) N02CC01 MI inovativ 14,74 16,80 22,71 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
Nr. crt. Cod_cim Obs. Denumire produs Forma Concentraţie Firma/Ţara DCI Ambalaj Grupa ATC Statut_frm Statut_anm Preţ producător (lei) Preţ ridicata maximal fără TVA (lei) Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei) Stare Observaţii Valabilitate preţ
2396 W59299001 ! IMIGRAN DR 50 mg COMPR. DISP. 50 mg GLAXO WELLCOME UK LTD - MAREA BRITANIE SUMATRIPTANUM Cutie x 1 blister (OPA)-Al-PVC/Al x 2 comprimate dispersabile (3 ani) N02CC01 MI inovativ 7,18 8,18 11,06 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ...............
3126 W43185002 ! MIMPARA 30 mg COMPR. FILM. 30 mg AMGEN EUROPE BV - OLANDA CINACALCETUM Cutie x 2 blistere din Aclar-PVC-PVAc/Al x 14 comprimate filmate (3 ani) H05BX01 MI inovativ 398,28 428,28 504,98 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
3497 W63493001 ! OLUMIANT 4 mg COMPR. FILM. 4 mg ELI LILLY NEDERLAND BV - OLANDA BARICITINIB Cutie cu blistere PVC/PE/PCTFE/ Al x 35 comprimate filmate (2 ani) L04AA37 MI inovativ 3.467,27 3.497,26 3.850,17 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
3818 W61520001 ! PLAVIX 75 mg COMPR. FILM. 75 mg SANOFI CLIR SNC - FRANŢA CLOPIDOGRELUM Cutie x 28 comprimate filmate (blister PVC-PVDC/Al) (3 ani) B01AC04 MI inovativ 31,47 35,88 46,93 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
4320 W04913003 !! SEROXAT 20 mg COMPR. FILM. 20 mg SMITHKLINE BEECHAM LIMITED - MAREA BRITANIE PAROXETINUM Cutie cu 3 blistere PVC/Al-hârtie x 10 comprimate filmate (3 ani) N06AB05 MI inovativ 13,46 15,34 20,74 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
4333 W57427002 !! SEVIKAR 20 mg/5 mg COMPR. FILM. 20 mg/5 mg TERAPIA S.A. - ROMÂNIA OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM Cutie x blistere OPA-Al-PVC/Al x 28 comprimate filmate (4 ani) C09DB02 MI inovativ 31,17 35,54 46,48 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
4334 W64426002 ! SEVIKAR 20 mg/5 mg COMPR. FILM. 20 mg/5 mg ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD - MALTA OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM Cutie cu blistere OPA-Al-PVC/Al x 28 comprimate filmate (5 ani) C09DB02 MI inovativ 31,17 35,54 46,48 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
4335 W57425002 !! SEVIKAR 40 mg/10 mg COMPR. FILM. 40 mg/ 10 mg TERAPIA S.A. - ROMÂNIA OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM Cutie x blistere OPA-Al-PVC/Al x 28 comprimate filmate (4 ani) C09DB02 MI inovativ 33,51 38,20 49,97 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
4336 W64428002 ! SEVIKAR 40 mg/10 mg COMPR. FILM. 40 mg/ 10 mg ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD - MALTA OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM Cutie cu blistere OPA-Al-PVC/Al x 28 comprimate filmate (5 ani) C09DB02 MI inovativ 33,51 38,20 49,97 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
4337 W57426002 !! SEVIKAR 40 mg/5 mg COMPR. FILM. 40 mg/5 mg TERAPIA S.A. - ROMÂNIA OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM Cutie x blistere OPA-Al-PVC/Al x 28 comprimate filmate (4 ani) C09DB02 MI inovativ 31,17 35,54 46,48 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
4338 W64427002 ! SEVIKAR 40mg/5mg COMPR. FILM. 40mg/5mg ALVOGEN MALTA OPERATIONS (ROW) LTD - MALTA OLMESARTANUM MEDOXOMILUM + AMLODIPINUM Cutie cu blistere OPA-Al-PVC/Al x 28 comprimate filmate (5 ani) C09DB02 MI inovativ 31,17 35,54 46,48 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
4499 W12894001 !! SORTIS 20 mg COMPR. FILM. 20 mg PFIZER EUROPE MA EEIG - MAREA BRITANIE ATORVASTATINUM Cutie cu blist. Al/Al x 30 compr. film. (3 ani) C10AA05 MI inovativ 21,34 24,33 32,88 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
4640 W53654002 ! TAMOXIFEN SANDOZ 10 COMPR. FILM. 10 mg HEXAL AG - GERMANIA TAMOXIFENUM Cutie x 10 blistere x 10 comprimate filmate (5 ani) L02BA01 MG generic 18,66 21,27 28,75 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
5260 W59301001 !! YASMIN 0,03 mg/3 mg COMPR. FILM. 0,03 mg/ 3 mg BAYER PHARMA AG - GERMANIA COMBINAŢII (ETINILESTRADIOLUM + DROSPIRENONUM) Cutie x 1 blister PVC/Al transparent tip calendar x 21 comprimate filmate (3 ani) G03AA12 MI inovativ 14,85 16,93 22,88 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
5261 W63899001 ! YASMIN 0,03 mg/3 mg COMPR. FILM. 0,03 mg/ 3 mg BAYER AG - GERMANIA COMBINAŢII (ETINILESTRADIOLUM + DROSPIRENONUM) Cutie x 1 blister PVC/Al transparent tip calendar x 21 comprimate filmate (3 ani) G03AA12 MI inovativ 14,85 16,93 22,88 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
5266 W59168001 !! YAZ 0,02 mg/3 mg COMPR. FILM. BAYER PHARMA AG - GERMANIA COMBINAŢII (ETINILESTRADIOLUM + DROSPIRENONUM) Cutie x 1 blister PVC/Al x 24 comprimate filmate active + 4 comprimate filmate placebo (5 ani) G03AA12 MI inovativ 21,57 24,59 33,24 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
Nr. crt. Cod_cim Obs. Denumire produs Forma Concentraţie Firma/Ţara DCI Ambalaj Grupa ATC Statut_frm Statut_anm Preţ producător (lei) Preţ ridicata maximal fără TVA (lei) Preţ amănuntul maximal cu TVA (lei) Stare Observaţii Valabilitate preţ
5267 W64054001 ! YAZ 0,02 mg/3 mg COMPR. FILM. 0,02 mg/ 3 mg BAYER AG - GERMANIA COMBINAŢII (ETINILESTRADIOLUM + DROSPIRENONUM) Cutie cu blister PVC/Al x 24 comprimate filmate active + 4 comprimate filmate placebo (5 ani) G03AA12 MI inovativ 21,57 24,59 33,24 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
5360 W08727002 ! ZYPREXA 10 mg COMPR. FILM. 10 mg ELI LILLY NEDERLAND BV - OLANDA OLANZAPINUM Cutie x 4 blist. x 7 compr. film. (3 ani) N05AH03 MI inovativ 48,14 54,88 69,39 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
5362 W08557001 ! ZYPREXA 5 mg COMPR. FILM. 5 mg ELI LILLY NEDERLAND BV - OLANDA OLANZAPINUM Cutie x 28 compr. film. (blistere Al abutisate la rece); (3 ani) N05AH03 MI inovativ 41,12 46,87 61,31 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
5433 W64597001 DUOTRAV 40 micrograme/ ml + 5 mg/ml PIC. OFT.-SOL. 40 ug/ml + 5 mg/ml NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA COMBINAŢII (TRAVOPROSTUM + TIMOLOLUM) Cutie cu 1 flac. din PP x 2,5 ml pic. oftalmice, soluţie (2 ani) S01ED51 MI inovativ 27,39 31,22 40,84 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
5465 W64437001 FARYDAK 10 mg CAPS. 10 mg NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA PANOBINOSTATUM Blist. PVC/PCTFE/Al x 6 caps. (4 ani) L01XX42 MO orfan 17.466,45 17.496,43 19.109,28 Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020.
5466 W64438001 FARYDAK 15 mg CAPS. 15 mg NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA PANOBINOSTATUM Blist. PVC/PCTFE/Al x 6 caps. (4 ani) L01XX42 MO orfan 17.466,45 17.496,43 19.109,28 Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020.
5467 W64439001 FARYDAK 20 mg CAPS. 20 mg NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA PANOBINOSTATUM Blist. PVC/PCTFE/Al x 6 caps. (4 ani) L01XX42 MO orfan 17.466,45 17.496,43 19.108,28 Preţurile sunt valabile până la data de 1.01.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
5699 W64723005 EXFORGE 10 mg/ 160 mg COMPR. FILM. 10 mg/ 160 mg NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA COMBINAŢII (AMLODIPINUM + VALSARTANUM) Cutie x 56 compr. film. (blist. PVC/PVDC) (3 ani) C09DB01 MI inovativ 75,16 84,18 106,44 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.

5700 W64722005 EXFORGE 5 mg/160 mg COMPR. FILM. 5 mg/ 160 mg NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA COMBINAŢII (AMLODIPINUM + VALSARTANUM) Cutie x 56 compr. film. (blist. PVC/PVDC) (3 ani) C09DB01 MI inovativ 75,16 84,18 106,44 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
5701 W64721005 EXFORGE 5 mg/80 mg COMPR. FILM. 5 mg/80 mg NOVARTIS EUROPHARM LIMITED - IRLANDA COMBINAŢII (AMLODIPINUM + VALSARTANUM) Cutie x 56 compr. film. (blist. PVC/PVDC) (3 ani) C09DB01 MI inovativ 86,61 97,00 122,65 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
5771 W64878001 SORTIS 20 mg COMPR. FILM. 20 mg PFIZER EUROPE MA EEIG - BELGIA ATORVASTATINUM Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 30 compr. film. (3 ani) C10AA05 MI inovativ 21,34 24,33 32,88 Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
6073 W65203003 ! SEROXAT 20 mg COMPR. FILM. 20mg GLAXOSMITHKLINE (IRELAND) LIMITED - IRLANDA PAROXETINUM Cutie cu 3 blist. PVC/Al-hârtie x 10 compr. film. (3 ani) N06AB05 MI inovativ 13,46 15,34 20,74 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
........ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ................ ........ .........
6464 W64946001 ! IMIGRAN DR 50 mg COMPR. DISP. 50 mg GLAXOSMITHKLINE (IRELAND) LIMITED - IRLANDA SUMATRIPTANUM Cutie cu 1 blist. (OPA) - Al-PVC/Al x 2 compr. disp. (3 ani) N02CC01 MI inovativ 7,18 8,18 11,06 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.
6465 W64948001 ! IMIGRAN DR 100 mg COMPR. DISP. 100 mg GLAXOSMITHKLINE (IRELAND) LIMITED - IRLANDA SUMATRIPTANUM Cutie cu 1 blist. (OPA) - Al-PVC/Al x 2 compr. disp. (3 ani) N02CC01 MI inovativ 14,74 16,80 22,71 DC Preţurile sunt valabile până la data de 1.11.2020.

SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 1570/2019

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 1570 din 2019
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Ordin 1570/2019
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu