DECIZIE   Nr. 259 din 24 septembrie 2002

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 409, 410, art. 411 alin. 4 si ale art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 770 din 23 octombrie 2002

    Nicolae Popa             - presedinte
    Costica Bulai            - judecator
    Nicolae Cochinescu       - judecator
    Constantin Doldur        - judecator
    Kozsokar Gabor           - judecator
    Petre Ninosu             - judecator
    Lucian Stangu            - judecator
    Serban Viorel Stanoiu    - judecator
    Ioan Vida                - judecator
    Iuliana Nedelcu          - procuror
    Mihaela Senia Costinescu - magistrat-asistent

    Pe rol se afla pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 409, 410, art. 411 alin. 4 si ale art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Pompiliu Bota in Dosarul nr. 2.301/2001 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din 12 septembrie 2002 si au fost consemnate in incheierea de la aceeasi data, cand Curtea, avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronuntarea pentru data de 24 septembrie 2002.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, retine urmatoarele:
    Prin Incheierea din 26 martie 2002, pronuntata in Dosarul nr. 2.301/2001, Curtea Suprema de Justitie - Sectia penala a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 409, 410, art. 411 alin. 4 si ale art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de Pompiliu Bota in dosarul mentionat.
    In motivarea exceptiei de neconstitutionalitate se sustine ca dispozitiile art. 409 din Codul de procedura penala sunt contrare prevederilor art. 21 din Constitutie referitoare la accesul liber la justitie, deoarece confera numai procurorului general dreptul de a promova recurs in anulare, precum si prevederilor art. 131 alin. (1) din Constitutie referitoare la impartialitatea procurorilor, intrucat Ministerul Public se subordoneaza Guvernului, iar procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei, fiind astfel lipsiti de independenta fata de puterea executiva. Se arata ca aceleasi dispozitii sunt contrare si prevederilor art. 24 din Constitutie referitoare la dreptul la aparare.
    Dispozitiile art. 410 contravin, in opinia autorului exceptiei, prevederilor art. 4 pct. 1 si 2 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la dreptul de a nu fi judecat sau pedepsit de doua ori pentru aceeasi fapta.
    Dispozitiile art. 411 alin. 4 din Codul de procedura penala incalca, in opinia autorului exceptiei, dreptul la un proces echitabil si dreptul la aparare, prevazute in art. 6 pct. 1 si 3 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
    Cu privire la dispozitiile art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala, autorul exceptiei invoca Decizia Curtii Constitutionale nr. 73 din 4 iunie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, definitiva ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996, prin care s-a statuat ca posibilitatea procurorului general de a dispune suspendarea executarii unei hotarari judecatoresti incalca principiul separatiei puterilor in stat.
    Exprimandu-si opinia asupra exceptiei de neconstitutionalitate, Curtea Suprema de Justitie - Sectia penala arata ca, potrivit art. 128 din Constitutie, impotriva hotararilor judecatoresti partile interesate si Ministerul Public pot exercita caile de atac in conditiile legii, iar potrivit art. 125 alin. (3) din Constitutie, competenta si procedura de judecata sunt stabilite de lege. Se apreciaza ca dispozitiile legale criticate nu sunt contrare prevederilor art. 4 pct. 1 si 2 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece aceste dispozitii instituie o cale de atac impotriva unei hotarari judecatoresti, iar nu un nou proces in aceeasi cauza.
    In conformitate cu dispozitiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, incheierea de sesizare a Curtii Constitutionale a fost comunicata presedintilor celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului pentru a transmite in scris punctele de vedere asupra exceptiei de neconstitutionalitate ridicate in cauza.
    Presedintele Camerei Deputatilor arata ca dispozitiile legale criticate nu contravin prevederilor constitutionale, intrucat caile de atac pot fi exercitate in conditiile legii, iar legea a incredintat Ministerului Public dreptul si indatorirea de a promova recursul in anulare, atunci cand exista vreunul dintre cazurile prevazute in art. 410 din Codul de procedura penala. Recursul in anulare are un caracter exceptional si, prin urmare, nu poate fi lasat la dispozitia partilor, deoarece s-ar periclita stabilitatea si siguranta ordinii de drept stabilite prin justitie. Dispozitiile art. 409, 410 si 412 din Codul de procedura penala nu incalca prevederile din Constitutie, intrucat acestea statueaza posibilitatea exercitarii cailor de atac si de catre Ministerul Public, in conditiile stabilite de lege. Se mai apreciaza ca nu sunt incalcate prevederile Conventiei pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, deoarece in cauza se exercita o cale de atac in cadrul aceluiasi proces penal, pornit impotriva inculpatului, iar nu in cadrul unui nou proces penal. In concluzie, se arata ca dispozitiile art. 409, 410, art. 411 alin. 4 si ale art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala sunt constitutionale si se propune respingerea exceptiei de neconstitutionalitate.
    Guvernul considera exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 409, 410 si ale art. 411 alin. 4 din Codul de procedura penala, in raport cu art. 21 si 11 din Constitutie, ca fiind neintemeiata. In motivarea acestei opinii se arata ca dispozitiile art. 409 nu pot fi considerate ca fiind contrare prevederilor art. 21 din Constitutie, deoarece recursul in anulare reprezinta o procedura cu caracter exceptional, avand o sfera restransa in ceea ce priveste titularii, o astfel de limitare existand in multe legislatii europene. Pe de alta parte, conform art. 125 alin. (3) din Constitutie, legea este cea care stabileste procedura de judecata.
    In ceea ce priveste critica art. 410 pct. I.7^1, care reprezinta temeiul juridic al promovarii recursului in anulare in speta dedusa controlului de constitutionalitate, in sensul ca acesta ar contraveni dispozitiilor art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care prevad ca nici o persoana nu poate fi judecata sau condamnata pentru o infractiune pentru care a fost achitata sau condamnata, Guvernul arata ca principiul non bis in idem are in vedere neinceperea unui nou proces penal cu privire la aceeasi fapta si la acelasi faptuitor. Sub acest aspect se arata ca recursul in anulare nu poate fi asimilat unui nou proces in aceeasi cauza. Aceasta este o cale extraordinara de atac al carei scop este remedierea unor eventuale erori in activitatea jurisdictionala intr-o anumita cauza si reprezinta reluarea procesului penal care a epuizat faza judecatii. Aceasta cale extraordinara de atac nu reprezinta rezolvarea unei noi cauze, ci o modalitate de readucere a aceleiasi cauze la stadiul de judecata.
    In legatura cu critica adusa art. 411 alin. 4 din Codul de procedura penala, se precizeaza ca textul de lege prevede obligatia instantelor de judecata de a trimite dosarele spre examinare sau de a comunica situatia juridica a acestora catre Parchet, in vederea formularii recursului in anulare. O data promovat recursul in anulare, Curtea Suprema de Justitie este investita cu solutionarea lui, iar dosarul aflat pe rolul acestei instante sta la dispozitia partilor interesate. Prin urmare, pe intreg parcursul desfasurarii activitatii de judecata partile au acces liber la dosar. Se apreciaza ca in acest mod se respecta art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care consacra dreptul la un proces echitabil.
    In ceea ce priveste critica de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala, care prevad ca procurorul general poate dispune suspendarea executarii inainte de introducerea recursului in anulare, Guvernul considera aceste dispozitii ca fiind neconstitutionale. Se arata ca suspendarea executarii unei hotarari judecatoresti poate fi dispusa numai de catre o instanta judecatoreasca mai mare in grad sau cel putin egala in grad cu aceea care a pronuntat hotararea, iar nu de catre un reprezentant al Ministerului Public. In acest sens se invoca Decizia Curtii Constitutionale nr. 73 din 4 iunie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, cu privire la o reglementare similara din Codul de procedura civila, statuand ca "sunt neconstitutionale prevederile art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civila, potrivit carora procurorul general poate dispune pe termen limitat suspendarea executarii hotararilor judecatoresti inainte de introducerea recursului in anulare". Prin aceste prevederi este afectat principiul separatiei puterilor in stat, principiu care, desi nu este consacrat expres, poate fi dedus din ansamblul reglementarilor constitutionale si, indeosebi, al celor avand ca obiect stabilirea functiilor autoritatilor publice si a raporturilor dintre acestea.
    Presedintele Senatului nu a comunicat punctul sau de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctele de vedere ale presedintelui Camerei Deputatilor si Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile legale criticate, raportate la prevederile Constitutiei, precum si dispozitiile Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Curtea Constitutionala este legal sesizata si este competenta, potrivit dispozitiilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 alin. (1), ale art. 2, 3, 12 si 23 din Legea nr. 47/1992, republicata, sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate ridicata.
    Obiectul exceptiei de neconstitutionalitate il constituie dispozitiile art. 409, 410, art. 411 alin. 4 si ale art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala, care au urmatorul continut:
    - Art. 409: "Procurorul general, din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, poate ataca cu recurs in anulare la Curtea Suprema de Justitie orice hotarare definitiva.";
    - Art. 410: "Hotararile definitive de condamnare, achitare si incetare a procesului penal pot fi atacate cu recurs in anulare in urmatoarele cazuri:
    I. Cazurile in care recursul are efect cu privire la situatia partilor din proces:
    1. instanta nu s-a pronuntat asupra unei fapte retinute in sarcina inculpatului prin actul de sesizare;
    2. cand nu sunt intrunite elementele constitutive ale unei infractiuni sau cand instanta a pronuntat o hotarare de condamnare pentru o alta fapta decat cea pentru care condamnatul a fost trimis in judecata, cu exceptia cazurilor prevazute in art. 334 - 337;
    3. cand inculpatul a fost condamnat pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala;
    4. cand s-au aplicat pedepse gresit individualizate in raport cu prevederile art. 72 din Codul penal sau in alte limite decat cele prevazute de lege;
    5. cand persoana condamnata a fost mai inainte judecata in mod definitiv pentru aceeasi fapta sau daca exista o cauza de inlaturare a raspunderii penale, pedeapsa a fost gratiata ori a intervenit decesul inculpatului;
    6. cand, in mod gresit, inculpatul a fost achitat pentru motivul ca fapta savarsita de el nu este prevazuta de legea penala sau cand, in mod gresit, s-a dispus incetarea procesului penal pentru motivul ca exista autoritate de lucru judecat sau o cauza de inlaturare a raspunderii penale ori ca a intervenit decesul inculpatului;
    7. cand faptei savarsite i s-a dat o gresita incadrare juridica;
    7^1. cand hotararea este contrara legii sau cand prin hotarare s-a facut o gresita aplicare a legii de natura sa influenteze solutia procesului;
    8. cand s-a comis o eroare grava de fapt;
    9. cand judecatorii de fond au comis un exces de putere, in sensul ca au trecut in domeniul altei puteri constituite in stat.
    II. Cazurile in care recursul poate fi declarat numai in favoarea condamnatului:
    1. nu au fost respectate dispozitiile privind competenta dupa materie sau dupa calitatea persoanei;
    2. instanta nu a fost sesizata legal;
    3. instanta nu a fost compusa potrivit legii ori s-au incalcat prevederile art. 292 alin. 2 sau a existat un caz de incompatibilitate;
    4. sedinta de judecata nu a fost publica, in afara de cazurile cand legea prevede altfel;
    5. judecata a avut loc fara participarea procurorului sau a inculpatului, cand aceasta era obligatorie, potrivit legii;
    5^1. judecata a avut loc fara citarea legala a partilor sau cu procedura de citare neindeplinita;
    6. judecata a avut loc in lipsa aparatorului, cand prezenta acestuia era obligatorie;
    7. judecata s-a facut fara efectuarea anchetei sociale, in cauzele cu infractori minori;
    8. cand nu a fost efectuata expertiza psihiatrica a inculpatului in cazurile si in conditiile prevazute in art. 117 alin. 1 si 2;
    9. instanta a admis o cale de atac neprevazuta de lege sau introdusa tardiv.
    Hotararile definitive, altele decat cele prevazute in alin. 1, pot fi atacate cu recurs in anulare numai daca sunt contrare legii.
    Instanta, solutionand recursul in anulare, verifica hotararile atacate sub aspectul tuturor motivelor de casare prevazute in alineatele precedente, punandu-le in prealabil in discutia partilor.";
    - Art. 411 alin. 4: "Instantele de judecata sunt obligate ca in termen de 10 zile de la primirea cererii parchetului sa trimita spre examinare dosarele in care hotararile sunt definitive sau, dupa caz, sa comunice, in acelasi termen, situatia judiciara a acestora.";
    - Art. 412 alin. 1: "Procurorul general poate dispune suspendarea executarii hotararii inainte de introducerea recursului in anulare."
    Dispozitiile constitutionale invocate de autorii exceptiei ca fiind incalcate sunt urmatoarele:
    - Art. 21: "(1) Orice persoana se poate adresa justitiei pentru apararea drepturilor, a libertatilor si a intereselor sale legitime.
    (2) Nici o lege nu poate ingradi exercitarea acestui drept.";
    - Art. 23 alin. (1): "Libertatea individuala si siguranta persoanei sunt inviolabile.";
    - Art. 24 alin. (1): "Dreptul la aparare este garantat.";
    - Art. 123: "(1) Justitia se infaptuieste in numele legii.
    (2) Judecatorii sunt independenti si se supun numai legii.";
    - Art. 131 alin. (1): "Procurorii isi desfasoara activitatea potrivit principiului legalitatii, al impartialitatii si al controlului ierarhic, sub autoritatea ministrului justitiei."
    Invocand art. 11 din Constitutie, autorul exceptiei sustine ca au fost incalcate si dispozitiile art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, ratificata de Romania, text care are urmatorul continut: "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil, in mod public si intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o instanta independenta si impartiala, instituita de lege, care va hotari fie asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil, fie asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate impotriva sa. Hotararea trebuie sa fie pronuntata in mod public, dar accesul in sala de sedinta poate fi interzis presei si publicului pe intreaga durata a procesului sau a unei parti a acestuia in interesul moralitatii, al ordinii publice ori al securitatii nationale intr-o societate democratica, atunci cand interesele minorilor sau protectia vietii private a partilor la proces o impun, sau in masura considerata absolut necesara de catre instanta atunci cand, in imprejurari speciale, publicitatea ar fi de natura sa aduca atingere intereselor justitiei", precum si dispozitiile art. 4 pct. 1 si 2 din Protocolul nr. 7 aditional la Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care prevad: "1. Nimeni nu poate fi urmarit sau pedepsit penal de catre jurisdictiile aceluiasi stat pentru savarsirea infractiunii pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotarare definitiva conform legii si procedurii penale ale acestui stat.
    2. Dispozitiile paragrafului precedent nu impiedica redeschiderea procesului, conform legii si procedurii penale a statului respectiv, daca fapte noi ori recent descoperite sau un viciu fundamental in cadrul procedurii precedente sunt de natura sa afecteze hotararea pronuntata."
    Examinand exceptia de neconstitutionalitate, Curtea constata urmatoarele:
    I. Dispozitiile art. 409, 410 si 411 din Codul de procedura penala reglementeaza calea extraordinara de atac a recursului in anulare. Potrivit art. 125 alin. (3) coroborat cu art. 128 din Constitutie, legiuitorul este unica autoritate abilitata sa reglementeze competenta si procedura de judecata, precum si caile de atac impotriva hotararilor judecatoresti si conditiile in care acestea pot fi exercitate. In virtutea acestor prevederi constitutionale, recursul in anulare reprezinta o cale extraordinara de atac, avand urmatoarele particularitati: legitimarea procesuala apartine numai procurorului general, care poate actiona din oficiu sau la cererea ministrului justitiei, competenta de solutionare apartine Curtii Supreme de Justitie, obiectul recursului in anulare il constituie numai hotarari judecatoresti definitive, iar motivele pentru care se poate exercita calea de atac sunt expres si limitativ prevazute de art. 410 din Codul de procedura penala. Curtea retine ca dispozitiile criticate sunt in concordanta cu prevederile art. 21 si 24 din Constitutie, precum si cu prevederile art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, referitoare la dreptul la un proces echitabil, si cu prevederile art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 aditional la conventie, referitoare la dreptul de a nu fi judecat de doua ori pentru aceeasi fapta. Fiind o cale de atac ce se exercita impotriva hotararilor judecatoresti definitive, legea a dat dreptul de a exercita recursul in anulare numai procurorului general al Romaniei, in considerarea dispozitiilor art. 130 alin. (1) din Constitutie, potrivit carora, in activitatea judiciara, Ministerul Public reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor. Nu poate fi pusa in discutie nici incalcarea dreptului constitutional la aparare, deoarece, potrivit prevederilor art. 413 din Codul de procedura penala, la judecarea recursului in anulare declarat in defavoarea celui condamnat, a celui achitat sau fata de care s-a incetat procesul penal, partile se citeaza si pot sa isi exercite nestingherit acest drept.
    Referitor la sustinerea autorului exceptiei privind incalcarea art. 6 pct. 1 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale, care consacra dreptul persoanei la un proces echitabil, Curtea constata ca, in sensul practicii instantei europene, conceptul de "proces echitabil" nu implica in mod necesar existenta mai multor grade de jurisdictie, a unor cai de atac impotriva hotararilor judecatoresti, nici, pe cale de consecinta, posibilitatea exercitarii acestor cai de atac - inclusiv a celor extraordinare - de catre toate partile din proces. Curtea retine, de asemenea, ca recursul in anulare nu poate fi considerat un nou proces in aceeasi cauza, ci o cale de atac prin care se urmareste remedierea erorilor care au stat la baza unor hotarari definitive si, implicit, restabilirea ordinii de drept. Sub acest aspect nu se poate retine incalcarea principiului non bis in idem la care se refera prevederile art. 4 pct. 1 din Protocolul nr. 7 aditional la conventie.
    II. In ceea ce priveste exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala, care prevad posibilitatea procurorului general de a dispune suspendarea executarii hotararii judecatoresti definitive inainte de introducerea recursului in anulare, Curtea retine ca textele de lege criticate sunt contrare Constitutiei, incalcand principiul separatiei puterilor in stat. Cu privire la acest aspect, dar in materia procedurii civile, Curtea Constitutionala s-a mai pronuntat prin Decizia Curtii Constitutionale nr. 73 din 4 iunie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 255 din 22 octombrie 1996, definitiva ca urmare a Deciziei Curtii Constitutionale nr. 96 din 24 septembrie 1996, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 251 din 17 octombrie 1996. Cu acel prilej Curtea a admis exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 330^2 alin. 1 din Codul de procedura civila, potrivit carora "Procurorul general poate dispune pe termen limitat suspendarea executarii hotararilor judecatoresti inainte de introducerea recursului in anulare". Curtea a statuat ca prin aceste prevederi este afectat principiul separatiei puterilor in stat, principiu care, desi nu este explicit consacrat, poate fi dedus din ansamblul reglementarilor constitutionale, in special din cele care se refera la functiile autoritatilor publice si la raporturile dintre acestea. Ministerul Public, desi face parte, potrivit Constitutiei, din autoritatea judecatoreasca, reprezinta o magistratura speciala, care nu indeplineste atributii de natura jurisdictionala. Asa cum se prevede in art. 131 alin. (1) din Constitutie, procurorii isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei, organ esentialmente executiv, fiind, pe cale de consecinta, ei insisi agenti ai autoritatii executive.
    De altfel, daca procurorul general introduce recursul in anulare, potrivit art. 412 alin. 2, instanta poate sa dispuna suspendarea executarii hotararii atacate. Suspendarea executarii hotararii judecatoresti de catre procurorul general pe considerente de oportunitate, inainte de a sesiza instanta, nu poate avea, in sensul celor aratate, un temei constitutional.
    Curtea constata ca solutia si considerentele care au stat la baza Deciziei Curtii Constitutionale nr. 73 din 4 iulie 1996 sunt valabile si in cauza de fata.

    Pentru considerentele expuse mai sus, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145 alin. (2) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A.c), al art. 23 si al art. 25 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicata, cu majoritate de voturi in ceea ce priveste prevederile art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala si cu unanimitate in ceea ce priveste celelalte texte de lege,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    1. Admite exceptia de neconstitutionalitate ridicata de Pompiliu Bota in Dosarul nr. 2.301/2001 al Curtii Supreme de Justitie - Sectia penala si constata ca prevederile art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala sunt neconstitutionale.
    2. Respinge exceptia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 409, 410 si ale art. 411 alin. 4 din Codul de procedura penala, exceptie ridicata de acelasi autor in acelasi dosar.
    Definitiva si obligatorie.
    Pronuntata in sedinta publica din data de 24 septembrie 2002.

          PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
              prof. univ. dr. NICOLAE POPA

                              Magistrat-asistent,
                              Mihaela Senia Costinescu

                             OPINIE SEPARATA

    In dezacord cu solutia adoptata cu majoritatea voturilor membrilor Curtii, consideram ca exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala este neintemeiata si ca trebuia sa fie respinsa in acest sens. Motivele sunt urmatoarele:
    1. Desi recunoaste ca Ministerul Public "face parte, potrivit Constitutiei, din autoritatea judecatoreasca", solutia majoritara statueaza ca procurorii sunt "agenti ai autoritatii executive", deoarece "isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei". De aici, concluzia ca atributia acordata procurorului general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie de a suspenda executarea hotararii inainte de introducerea recursului in anulare constituie o incalcare a principiului separatiei puterilor in stat, "dedus din ansamblul reglementarilor constitutionale".
    1.1. Solutia nu poate fi impartasita mai intai pentru ca se intemeiaza pe constatarea unei incompatibilitati intre executarea hotararilor judecatoresti care, in opinia majoritara, este o activitate de resortul puterii judecatoresti si suspendarea executarii unei hotarari de catre un agent al puterii executive.
    Or, constatarea ca executarea hotararilor judecatoresti constituie o atributie inerenta si exclusiva a puterii judecatoresti nu este exacta.
    Atributia inerenta si exclusiva a puterii judecatoresti o constituie - in limitele principiului separatiei puterilor in stat - activitatea de judecata, adica solutionarea litigiilor dintre subiectele de drept cu privire la existenta, intinderea si exercitarea drepturilor lor subiective. In materie penala atributiile inerente si inalienabile ale puterii judecatoresti se rezuma la judecarea infractiunilor si la aplicarea pedepselor. Deosebit de aceste atributii, instantele judecatoresti mai au, atat in procesul penal, cat si in procesul civil, si atributii care prin natura lor sunt de domeniul executiv, cum este luarea de catre instanta de judecata a masurilor preventive prevazute de art. 136 din Codul penal sau punerea in executare a hotararilor judecatoresti. Acestea nu sunt, prin natura lor, atributii de judecata, pentru ca in efectuarea lor judecatorul nu este chemat sa spuna dreptul (juris dico) si sa transeze, prin hotarari cu putere de lege, litigii cu privire la drepturile subiective ori sa aplice pedepse pentru comiterea de infractiuni. Ele sunt, prin vointa legiuitorului, atributii judiciare - pentru ca sunt intim legate de procedurile judiciare si pentru ca exercitarea lor implica independenta si impartialitate, calitati inerente functiei de magistrat.
    Activitatea de executare a hotararilor judecatoresti, neconstituind o activitate de judecata, ci, prin natura ei, o activitate executiva (cum este si denumita), nu se exercita in exclusivitate de catre judecatori, ci si de alte organe, dintre care unele - cum sunt organele de politie, administratia si aparatul penitenciarelor, executorii judecatoresti - apartin in mod necontestat puterii executive.
    In rezumat spus, limitele puterii judiciare incep cu investirea instantei de judecata si se termina cu pronuntarea hotararii judecatoresti executorii. Dincolo de aceste limite este domeniul executivului, chiar daca, asa cum am aratat, unele atributii de natura executiva sunt date, prin lege, in puterea magistratului.
    Interferentele semnalate nu constituie incalcari ale principiului separatiei puterilor, ci reflecta modul nerestrictiv in care sistemele de drept moderne, intre care si cel consacrat prin Constitutia Romaniei din 1991, inteleg acest principiu.
    Asadar, si in situatia in care procurorul ar fi un agent al autoritatii executive, cum se sustine in opinia majoritara, atributiile conferite acestuia prin lege in domeniul executarii hotararilor judecatoresti, inclusiv atributia prevazuta de art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala, nu incalca principiul separatiei puterilor. Aceasta cu atat mai mult cu cat procurorul nu actioneaza din afara sistemului, ci din interiorul autoritatii judecatoresti, in calitate de magistrat.
    1.2. Procurorul nu este insa un agent al puterii executive. Aceasta teza, traditionala, se intemeia pe legile de organizare judecatoreasca anterioare guvernarii comuniste, care, in consonanta cu toate sistemele de drept in care functiona institutia procurorilor, plasau in mod explicit Ministerul Public in puterea executiva, iar ministrul justitiei era investit expres cu functia de "cap al Ministerului Public".
    In lumea contemporana, cu deosebire dupa 1990, conceptia privind calitatea procurorului de "agent al puterii executive" este tot mai mult fie abandonata, fie atenuata, inregistrandu-se o tendinta certa de deplasare a Ministerului Public din puterea executiva in puterea judecatoreasca.
    In acest sens, in art. 222 din legea organica a Uniunii Europene (Tratatul de la Maastricht) se prevede ca procurorul care participa la activitatea Curtii de Justitie "are rolul de a prezenta public, in deplina impartialitate si in deplina independenta, concluzii motivate asupra cauzei supuse Curtii de Justitie". Or, este evident, impartialitatea si independenta sunt atribute ale magistratului, component al puterii judecatoresti, iar nu ale agentului puterii executive. Tot astfel, in Italia, pe baza prevederilor constitutionale si a legilor de organizare judecatoreasca se recunoaste ca "In sistemul justitiei italiene ministerul public face parte din puterea judecatoreasca, iar procurorul nu se deosebeste de judecator decat prin functiile sale" (citat din Gianni Tinebra, The Role of the Publico Ministerio in Italy, in Revue Internationale de Droit Penal, trim. III si IV 1992). In sfarsit, in Franta, desi ministerul public nu este incadrat in autoritatea judiciara, membrii institutiei sunt magistrati si fac parte din corpul judiciar. Si in aceasta tara (creatoare a institutiei) deplasarea ministerului public spre puterea judecatoreasca este evidenta, caci prin reforma constitutionala din 1993 s-a modificat, intre altele, art. 65 din Constitutie, in sensul instituirii in cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a unei sectiuni pentru magistratii parchetului, iar din componenta Consiliului face parte si un procuror.
    In tara noastra reforma judiciara inceputa prin Constitutia Romaniei din 1991 a asezat Ministerul Public in sfera autoritatii judecatoresti. Ministerului Public i s-au consacrat in Constitutie doua articole, art. 130 si 131, in cap. VI, intitulat Autoritatea judecatoreasca, fiind definit astfel ca una dintre cele trei institutii ale puterii judecatoresti, alaturi de instantele judecatoresti si de Consiliul Superior al Magistraturii. Din economia textelor Constitutiei rezulta cu evidenta vointa categorica a legiuitorului-constituant de a desprinde Ministerul Public din Executiv (acolo unde il plasase traditia istorica) si de a-i recunoaste statutul de organ al statului care "reprezinta interesele generale ale societatii si apara ordinea de drept, precum si drepturile si libertatile cetatenilor" [art. 130 alin. (1) din Constitutie].
    Prin urmare, functiile Ministerului Public, stabilite expres prin Constitutie, sunt urmatoarele: a) reprezentarea intereselor generale ale societatii; b) apararea ordinii de drept; c) apararea drepturilor si libertatilor cetatenilor.
    In calitate de reprezentant al "intereselor generale ale societatii", procurorul nu numai ca nu este un agent al Executivului, dar se poate afla pe o pozitie contrara celei exprimate de Guvern in actele individuale, de administratie sau chiar in actele cu caracter normativ, care incalca legea. Astfel, in conformitate cu art. 144 lit. c) din Constitutie, Curtea Constitutionala are, intre celelalte atributii, si pe aceea de a hotari asupra exceptiilor ridicate in fata instantelor judecatoresti privind neconstitutionalitatea ordonantelor emise de Guvern, iar potrivit art. 24 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea si functionarea Curtii Constitutionale, republicata, la solutionarea exceptiei de neconstitutionalitate este citat si Ministerul Public. Participand la judecarea unui asemenea caz, procurorul nu este obligat sa puna concluzii de respingere a exceptiei de neconstitutionalitate si de constatare a validitatii ordonantei - cum ar fi obligat sa faca daca ar fi agent al Executivului -, ci are libertatea sa prezinte in instanta constitutionala concluziile pe care le considera intemeiate potrivit legii (art. 28 alin. 4 din Legea nr. 92/1992, republicata). In oricare alt litigiu in fata instantelor judecatoresti, in care este parte statul, Guvernul sau o institutie a administratiei publice, procurorul este de asemenea liber sa prezinte concluziile sale, intemeindu-se pe lege si pe probatoriul administrat in cauza.
    Constitutia Romaniei nu lasa nici o indoiala asupra faptului ca intreaga competenta a Ministerului Public izvoraste din lege, iar nu din mandatul pe care l-ar avea de la vreuna dintre autoritatile statului din sfera executiva sau din puterea legiuitoare. Iar pentru ca acest mandat legal, de reprezentant al intregii societati, sa poata fi indeplinit, Constitutia asaza la baza functionarii Ministerului Public principiul "impartialitatii" specific organelor puterii judecatoresti.
    1.3. Teza ca procurorii sunt agenti ai puterii executive, deoarece isi desfasoara activitatea sub autoritatea ministrului justitiei, este, de asemenea, contrara literei si spiritului Constitutiei Romaniei.
    Constitutia stabileste, intr-adevar, ca procurorii isi desfasoara activitatea "sub autoritatea ministrului justitiei", dispozitie care, in contextul celorlalte precizari continute de art. 131 si 132, nu semnifica insa un raport de subordonare, ci o relatie administrativa, organizatorica, similara cu aceea existenta intre ministrul justitiei si instantele judecatoresti.
    Dispozitiile date de ministrul justitiei procurorilor nu sunt masuri decizionale, de rezultat, intrucat, chiar actionand din dispozitia ministrului, procurorul nu este obligat sa ajunga la rezultatul cerut sau dorit de acesta, ci isi pastreaza intreaga independenta de a da solutia pe care o considera temeinica si legala, adica bazata pe adevar si pe ordinea normativa in vigoare. Pe de alta parte, legea prevede expres ca ministrul justitiei nu poate da procurorului dispozitii sa opreasca urmarirea penala legal deschisa (art. 34 alin. 5 din Legea nr. 92/1992, republicata). De asemenea, ministrul justitiei nefiind organ superior ierarhic, el nu poate suspenda, infirma sau modifica actele si dispozitiile procurorilor.
    In sistemul nostru judiciar ierarhia din sanul Ministerului Public nu-l implica asadar si pe ministrul justitiei. El are atributii de administrare a sistemului, iar nu de dirijare a exercitarii atributiilor procurorului care ramane, in relatia sa cu ministrul justitiei, sub protectia principiilor legalitatii si impartialitatii.
    2. Suspendarea executarii hotararii, in cazul prevazut de art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala, constituie un mijloc de aparare a libertatii persoanei, in aplicarea principiului consacrat prin art. 23 din Constitutia Romaniei si art. 5 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.
    In acest sens trebuie observat ca problema suspendarii executarii hotararii nu se pune niciodata in situatia in care instanta de judecata a stabilit - fie si gresit - ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de lege pentru ca o persoana sa raspunda penal. In asemenea cazuri instanta pronunta fie achitarea inculpatului, fie incetarea procesului penal, iar hotararile pronuntate in acest sens nu pot fi, prin natura lor, suspendate.
    Problema suspendarii executarii hotararii se pune numai atunci cand, printr-o grava eroare judiciara, o persoana a fost condamnata ilegal pentru o fapta care nu este prevazuta de legea penala, pentru o fapta pe care nu a savarsit-o sau nu a savarsit-o cu vinovatie ori atunci cand instanta a aplicat o pedeapsa neprevazuta de lege sau care depaseste limitele prevazute de lege.
    In toate aceste cazuri executarea hotararii judecatoresti implica lipsirea de libertate a persoanei, prin incalcarea legii si a Constitutiei, iar suspendarea executarii se impune ca un remediu necesar si imediat.
    In sistemul Codului de procedura penala in vigoare, procurorul general al Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie este singura autoritate competenta sa suspende executarea unei hotarari penale inainte de declararea recursului in anulare. Astfel, dat fiind ca legea nu prevede nici competenta instantelor judecatoresti de a lua aceasta masura si nici procedura care ar trebui urmata, prin declararea ca neconstitutionale a dispozitiilor art. 412 alin. 1 din Codul de procedura penala, se ajunge la rezultatul cu totul inacceptabil al inlaturarii din legislatie a uneia dintre cele mai importante garantii ale libertatii persoanei.
    3. Nici Constitutia Romaniei, nici Declaratia Universala a Drepturilor Omului - la care face trimitere art. 20 alin. (1) din Constitutie -, nici Conventia europeana a drepturilor omului si nici un alt pact sau tratat international la care Romania este parte nu interzic luarea unor masuri de aparare a drepturilor omului, suplimentare fata de cele prevazute expres de aceste surse primare ale ordinii de drept.
    Or, asa cum am aratat, suspendarea de catre procurorul general a executarii unei hotarari penale prin care o persoana a fost condamnata ilegal la pedeapsa privativa de libertate constituia o masura legala de garantare a libertatii persoanei.
    Scoaterea acestei dispozitii din ordinea normativa, fara ca functia ei sa poata fi indeplinita de o alta reglementare in vigoare, este, pentru considerentele aratate, contrara nu numai securitatii juridice, dar si imperativului apararii drepturilor omului.

                                Judecatori,
                            Nicolae Cochinescu
                           Serban Viorel Stanoiu