Decizia Nr.207 din 06.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Simona Ricu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Chen Yongoing în Dosarul nr. 6.933/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi care constituie obiectul Dosarului nr. 1.533D/2011 al Curţii Constituţionale.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Se prezintă interpretul de limbă chineză desemnat în cauză pentru a asigura traducerea, domnul Ioan Budura.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere, ca neîntemeiată, a excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum s-a mai pronunţat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 207 din 15 februarie 2011. Precizează că Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 a fost modificată şi completată prin Legea nr. 157/2011, act normativ adoptat pentru crearea cadrului juridic necesar aplicării directe a Regulamentului (CE) nr. 810/2009 al Parlamentului European şi al Consiliului din 13 iulie 2009 privind instituirea unui cod comunitar de vize (Codul de vize), pentru crearea cadrului juridic necesar aplicării Deciziei nr. 582/2008/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 iunie 2008 de introducere a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe recunoaşterea unilaterală de către Bulgaria, Cipru şi România a anumitor documente ca fiind echivalente cu vizele naţionale ale acestora în scopul tranzitului pe teritoriile lor şi a Deciziei nr. 586/2008/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 17 iunie 2008 de modificare a Deciziei nr. 896/2006/CE de stabilire a unui regim simplificat de control al persoanelor la frontierele externe, bazat pe recunoaşterea unilaterală de către statele membre a anumitor permise de şedere eliberate de Elveţia şi de Liechtenstein în scopul tranzitului pe teritoriul lor.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Încheierea din 9 august 2010, pronunţată în Dosarul nr. 6.933/2/2010, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie de neconstituţionalitate ridicată de Chen Yongoing într-o cauză de contencios administrativ având ca obiect soluţionarea cererii formulate de Oficiul Român pentru Imigrări de prelungire a măsurii de luare în custodie publică.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine, în esenţă, următoarele: textul de lege criticat încalcă dreptul la apărare, întrucât nu reglementează o procedură clară de prelungire a perioadei de luare în custodie publică, străinilor aflaţi în custodie publică nu li se acordă un translator în limba maternă, nu li se admit probe în apărare şi, de cele mai multe ori, nu li se admite nici cererea de angajare a unui apărător; se aduce o gravă atingere independenţei justiţiei prin aceea că soluţia prelungirii măsurii luării în custodie publică este impusă instanţei prin lege; în cadrul procesului prin care se solicită prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor nu sunt respectate toate garanţiile procesuale prevăzute de lege; accesul la justiţie este limitat, întrucât prelungirea duratei măsurii se face pe o perioadă de 5 luni, timp în care nu se mai analizează dacă mai subzistă motivele avute în vedere la luarea deciziei sau dacă starea de fapt s-a schimbat, iar hotărârea instanţei asupra solicitării de prelungire a duratei de luare în custodie publică este irevocabilă, străinul neavând posibilitatea declarării recursului; măsura luării în custodie publică este privativă de libertate.Autorul excepţiei susţine că este necesară transpunerea în dreptul intern a măsurilor dispuse prin Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală şi aminteşte, de asemenea, jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia încălcării art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (hotărârile din 27 septembrie 1990, 22 martie 1995, 10 iunie 1996 şi, respectiv, 6 martie 2001, pronunţate în cauzele Wassink împotriva Olandei, Quinn împotriva Franţei, Benham împotriva Marii Britanii şi, respectiv, Chahal împotriva Marii Britanii), respectiv a exigenţelor de claritate, precizie şi previzibilitate pe care un act normativ trebuie să le îndeplinească (Hotărârea din 20 mai 1999, pronunţată în Cauza Reckvenyi împotriva Ungariei), dar şi Hotărârea din 30 noiembrie 2009 pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (Marea Cameră) în cauza C-357/09, Said Shamilovich Kadzoev (Huchbarov), în ceea ce priveşte interpretarea dispoziţiilor art. 15 din Directiva nr. 2008/115/CE.Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal consideră că textul de lege criticat nu contravine normelor constituţionale invocate. Acesta conţine norme procedurale redactate într-o manieră clară şi precisă, astfel încât orice persoană îşi poate adapta conduita în funcţie de dispoziţiile sale. Totodată, se arată că o mare parte din problemele criticate de autorul excepţiei pentru neconstituţionalitate vizează, în realitate, aspecte ce ţin de aplicarea şi interpretarea legii de către instanţa de judecată la speţe individualizate.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 97 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 sunt în concordanţă cu normele constituţionale şi convenţionale pretins încălcate. În acelaşi sens au fost exprimate şi punctele de vedere redate în deciziile nr. 28 din 13 ianuarie 2009, nr. 158 din 10 februarie 2009, nr. 714 din 7 mai 2009 şi nr. 1.435 din 5 noiembrie 2009, pronunţate cu prilejul soluţionării unor excepţii de neconstituţionalitate cu acelaşi obiect.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie, potrivit încheierii de sesizare şi susţinerilor autorului excepţiei, prevederile art. 97 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 421 din 5 iunie 2008. Ulterior invocării excepţiei, art. 97 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 a fost modificat prin dispoziţiile art. I pct. 132 din Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 533 din 28 iulie 2011, astfel că prevederile alin. (5) - iniţial criticate - se regăsesc, în prezent, având acelaşi conţinut, la alin. (4) al art. 97. Prin urmare, obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 97 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, care prevăd următoarele: „(4) Prelungirea duratei de luare în custodie publică prevăzute la alin. (2) pentru străinii care nu au putut fi îndepărtaţi de pe teritoriul României în termen de 30 de zile se dispune de către curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, la solicitarea motivată a Oficiului Român pentru Imigrări. Instanţa trebuie să se pronunţe înainte de expirarea termenului luării în custodie publică dispuse anterior, iar hotărârea instanţei este irevocabilă.“ Articolul 97 alin(2), la care textul legal criticat face trimitere, are următorul cuprins: „(2) Măsura luării în custodie publică se dispune de către procurorul anume desemnat din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe o perioadă de 30 de zile, la solicitarea Oficiului Român pentru Imigrări, în vederea îndeplinirii tuturor demersurilor necesare îndepărtării sub escortă.“Textele constituţionale pretins încălcate sunt cele ale art. 21 - Accesul liber la justiţie, art. 23 alin. (1) care stabileşte că libertatea individuală şi siguranţa persoanei sunt inviolabile, art. 24 - Dreptul la apărare şi ale art. 124 alin. (3) potrivit căruia judecătorii sunt independenţi şi se supun numai legii. Autorul excepţiei invocă, de asemenea, şi dispoziţiile art. 5 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, care garantează dreptul la libertate şi siguranţă. Din examinarea excepţiei de neconstituţionalitate invocate, Curtea Constituţională constată că prevederile art. 97 alin. (5) [devenit alin. (4)] din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România au mai fost examinate din perspectiva unor critici de neconstituţionalitate asemănătoare celor formulate de autorul prezentei excepţii de neconstituţionalitate. Prin mai multe decizii, dintre care pot fi amintite, exemplificativ, Decizia nr. 158 din 10 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 143 din 9 martie 2009, Decizia nr. 1.568 din 7 decembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 54 din 21 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 207 din 15 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 5 mai 2011, Curtea a statuat, în esenţă, că prelungirea duratei de luare în custodie publică a străinilor care nu au putut fi îndepărtaţi de pe teritoriul României constituie o măsură asupra căreia se pronunţă o instanţă de judecată, respectiv curtea de apel în a cărei rază de competenţă teritorială se află locul de cazare, în cadrul unui proces care întruneşte toate exigenţele unui proces echitabil, fiind garantate atât accesul liber la justiţie al pârâtului şi exercitarea dreptului la apărare, cât şi independenţa judecătorului, acesta urmând să hotărască în mod liber, nicio prevedere din textele de lege criticate nefiind de natură să îl direcţioneze în mod automat spre o anumită soluţie. De asemenea, Curtea a reţinut că prelungirea duratei de luare în custodie publică reprezintă o măsură administrativă, dispusă de magistrat, de restrângere temporară a libertăţii de circulaţie a străinului care nu a putut fi îndepărtat de pe teritoriul României, în cadrul procedurii legale, iar nu o măsură privativă de libertate, astfel că nu se poate reţine încălcarea art. 23 alin. (1) din Constituţie. În lipsa unor elemente noi, de natură a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii în materie, cele reţinute prin deciziile indicate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză. Distinct de cele reţinute în jurisprudenţa sa în materie, Curtea Constituţională observă că, potrivit menţiunii privind transpunerea normelor europene, Legea nr. 157/2011 pentru modificarea şi completarea unor acte normative privind regimul străinilor în România, care modifică şi ordonanţa de urgenţă criticată, transpune în dreptul intern, printre alte reglementări europene, şi Directiva 2008/115/CE a Parlamentului European şi a Consiliului din 16 decembrie 2008 privind standardele şi procedurile comune aplicabile în statele membre pentru returnarea resortisanţilor ţărilor terţe aflaţi în situaţie de şedere ilegală, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 348 din 24 decembrie 2008, act normativ european pe care autorul excepţiei îl invocă în sensul că acesta oferă garanţii suplimentare pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale străinilor aflaţi în ipoteza normei legale criticate. Soluţionarea criticilor ce vizează eventuale neconcordanţe între norma naţională şi cea europeană ţine de competenţa instanţei de judecată (astfel cum a statuat Curtea Constituţională prin Decizia nr. 137 din 25 februarie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 182 din 22 martie 2010), desigur, cu excepţia situaţiei prevăzute prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 668 din 18 mai 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 487 din 8 iulie 2011. Or, în cauza de faţă, critica de neconstituţionalitate nu relevă aspecte care să angajeze competenţa Curţii Constituţionale. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 97 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, excepţie ridicată de Chen Yongoing în Dosarul nr. 6.933/2/2010 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 6 martie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Claudia-Margareta Krupenschi