DECIZIE Nr.
104 din 4 februarie 2010
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 1 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 144 din 4 martie 2010
Ioan Vida - preşedinte
Aspazia Cojocaru -judecător
Acsinte Gaspar -judecător
Ion Predescu -judecător
Tudorel Toader -judecător
Augustin Zegrean -judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2151 din Codul
penal, excepţie invocată de Marin Pop în Dosarul nr. 240/309/2007 al
Judecătoriei Şimleu Silvaniei.
La apelul nominal lipsesc părţile,
faţă de care procedura de citare este legal îndeplinită.
Magistratul-asistent referă că partea
Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a depus la
dosarul cauzei concluzii scrise prin care solicită respingerea
excepţiei ca nefondată.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate, invocând şi
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în materie.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului,
reţine următoarele:
Prin Incheierea din 2 iunie 2009, pronunţată
în Dosarul nr. 240/309/2007, Judecătoria Şimleu Silvaniei a
sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2151 din Codul
penal, excepţie invocată de Marin Pop.
In motivarea excepţiei de
neconstituţionalitate se susţine, în
esenţă, că modul de abordare actual al infracţiunii de
delapidare, pentru care operează principiul oficialităţii atât
pentru părţi vătămate persoane de drept public, cât şi
pentru părţi vătămate persoane de drept privat creează
o inegalitate de tratament a cetăţenilor în faţa legii şi
încalcă dreptul la un proces echitabil „în condiţiile în care pentru
unele infracţiuni contra patrimoniului în ceea ce priveşte
proprietatea privată s-a instituit regula plângerii prealabile". Se
mai arată că această formulare a textului intră în
contradicţie şi cu prevederile art. 44 alin. (2) din
Constituţie, întrucât garantarea proprietăţii private şi
ocrotirea sa cuprinde şi latura „liberei disponibilităţi" a
acesteia. Aşadar, „prin această garantare nu se poate substitui
statul, titularul dreptului de proprietate privată, şi în aceste
condiţii să exercite acţiuni (în justiţie) pentru apărarea
patrimoniului privat, fără o prealabilă împuternicire/mandatare."
Judecătoria Şimleu Silvaniei apreciază că excepţia de neconstituţionalitate
este neîntemeiată, invocând şi jurisprudenţa în materie a
Curţii Constituţionale.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1)
din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului
şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere
asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră
că textul de lege criticat este constituţional.
Preşedinţii celor două Camere ale
Parlamentului şi Guvernul nu au
comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor,
concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine
următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art.
146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10
şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de
neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate
îl constituie dispoziţiile art. 2151 din Codul penal, având
următorul cuprins: „Insuşirea, folosirea sau traficarea, de
către un funcţionar, în interesul său ori pentru altul, de bani,
valori sau alte bunuri pe care le gestionează sau le administrează,
se pedepsesc cu închisoare de la unu la 15 ani.
In cazul în care delapidarea a avut consecinţe
deosebit de grave, pedeapsa este închisoarea de la 10 la 20 de ani şi
interzicerea unor drepturi."
In susţinerea
neconstituţionalităţii acestor prevederi de lege, autorul
excepţiei invocă încălcarea dispoziţiilor
constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în faţa
legii, ale art. 21 alin. (3) privind dreptul la un proces echitabil şi ale
art. 44 alin. (2) privind garantarea şi ocrotirea în mod egal a
proprietăţii private, indiferent de titular.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate
astfel cum a fost formulată, Curtea constată că
dispoziţiile art. 2151 din Codul penal au mai fost supuse
controlului instanţei de contencios constituţional, în raport cu
critici similare. Astfel, prin Decizia nr. 907 din 23 iunie 2009,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 561 din 12
august 2009, Decizia nr. 672 din 11 septembrie 2007, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 717 din 23 octombrie 2007, şi
Decizia nr. 451 din 25 noiembrie 2003, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 896 din 15 decembrie 2003, Curtea a respins ca
neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal, pentru considerentele acolo
arătate. Cu acele prilejuri Curtea a statuat că „legiuitorul român a
optat pentru regula generală de urmărire, judecare şi
sancţionare din oficiu a infracţiunilor, ca fapte antisociale. Este
dreptul constituţional al legiuitorului de a stabili şi anumite
excepţii de la această regulă generală. Astfel, s-a
prevăzut ca în anumite cazuri, datorită caracterului şi
conţinutului concret al faptelor, statutului special al autorului faptei
ori al persoanei vătămate sau relaţiilor speciale dintre
făptuitor şi persoana lezată, punerea în mişcare a
acţiunii penale să fie condiţionată de existenţa
plângerii prealabile a persoanei vătămate. Generalizarea acestei
condiţionări ar împiedica însă, în mod evident, protecţia
eficientă a societăţii, a intereselor generale faţă de
faptele care prezintă pericol social, prevăzute de legea penală.
[...] In cazul infracţiunii de delapidare, legiuitorul are temeiuri
serioase de politică penală să păstreze principiul
oficialităţii, având în vedere calitatea de funcţionar a
făptuitorului şi relaţiile de serviciu existente între el
şi persoana vătămată."
Intrucât nu au apărut elemente noi, de natură
a determina reconsiderarea jurisprudenţei Curţii, atât soluţia,
cât şi considerentele deciziilor menţionate îşi
păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.
Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art.
146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi
al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1)
şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2151 din Codul penal, excepţie
invocată de Marin Pop în Dosarul nr. 240/309/2007 al Judecătoriei
Şimleu Silvaniei.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică
din data de 4 februarie 2010.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Marieta Safta