Decizia Nr.989 din 22.11.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Iuliana Nedelcu.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius Silviu Orăşanu în Dosarul nr. 10.302/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 1.180D/2012.La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Magistratul-asistent referă asupra faptului că autorul excepţiei a depus la dosar un memoriu prin care solicită admiterea excepţiei de neconstituţionalitate şi judecata în lipsă.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:Prin Sentinţa penală nr. 784 din 15 mai 2012, pronunţată în Dosarul nr. 10.302/1/2011, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius Silviu Orăşanu în dosarul de mai sus având ca obiect soluţionarea unei cereri de strămutare a judecării unei cauze penale.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul acesteia susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 alin. (2) referitor la apartenenţa la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 25 alin. (2) referitor la dreptul oricărui cetăţean de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra ori de a reveni în ţară şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi, deoarece legiuitorul a instituit obligaţia instanţei supreme de a strămuta judecarea cauzei în cazul admiterii unei astfel de cereri la o instanţă egală în grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau a uneia învecinate. Cum dosarul cauzei este pe rolul Judecătoriei Oradea, iar situaţia familială deosebită reclamă prezenţa permanentă a petentului lângă soţia sa, domiciliul fiind în localitatea Câmpina, textul criticat împiedică instanţa supremă să dispună strămutarea cauzei la localitatea de domiciliu a petentului.Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală opinează că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, actul de sesizare a fost comunicat preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile legale criticate sunt constituţionale.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând actul de sesizare, punctul de vedere al Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, notele depuse de autorul excepţiei, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie dispoziţiile art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală - Soluţionarea cererii, astfel cum a fost modificat prin art. XVIII pct. 13 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010, care au următorul conţinut: „În cazul în care găseşte cererea întemeiată, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dispune strămutarea judecării cauzei la una dintre instanţele din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel sau din circumscripţia unei curţi de apel învecinate acesteia. Strămutarea judecării cauzei de la o curte de apel se face la una dintre curţile de apel dintr-o circumscripţie învecinată.“Autorul excepţiei de neconstituţionalitate susţine că prevederile legale menţionate încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 11 alin. (2) referitor la apartenenţa la dreptul intern a tratatelor ratificate de Parlament, art. 15 alin. (2) referitor la principiul neretroactivităţii legii, cu excepţia legii penale sau contravenţionale mai favorabile, art. 20 referitor la Tratatele internaţionale privind drepturile omului, art. 21 alin. (1) şi (3) referitor la dreptul la un proces echitabil, art. 25 alin. (2) referitor la dreptul oricărui cetăţean de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra ori de a reveni în ţară şi art. 53 referitor la Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi.Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că autorul excepţiei este nemulţumit de soluţia legislativă criticată, deoarece, în cazul în care cererea de strămutare este întemeiată, instanţa supremă este limitată în desemnarea noii instanţe competente, fiind obligată să strămute cauza la o altă instanţă din cadrul aceleiaşi curţi de apel ori de la o curte de apel învecinată.Cum în speţă competenţa de judecată revenea Judecătoriei Oradea, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a putut strămuta judecarea cauzei la Judecătoria Câmpina (localitatea de domiciliu a petentului), sens în care noua instanţă competentă a fost Judecătoria Deva.Or, consideră că partea interesată este prejudiciată prin aceea că o posibilă duşmănie locală va persista în zona de competenţă a aceleiaşi curţi de apel, neputând astfel beneficia de o justiţie echitabilă. Mai arată autorul excepţiei că dispoziţiile legale anterioare modificării prin Legea nr. 202/2010 erau mai favorabile, deoarece permiteau strămutarea la o instanţă egală în grad fără nicio limitare teritorială.Cu privire la aceste susţineri, Curtea constată că stabilirea instanţei competente să judece o cauză penală după strămutare este indisolubil legată de competenţa teritorială stabilită în condiţiile legii. Or, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată sunt prevăzute prin lege şi se realizează de instanţa de judecată într-un proces supus normelor, principiilor şi garanţiilor prevăzute de Legea fundamentală şi de Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la apărare şi la un proces echitabil.Stabilirea competenţei şi procedurii de judecată fiind atributul legiuitorului, nu poate avea semnificaţia încălcării art. 21 din Constituţie şi nici a art. 20 din acelaşi act raportat la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, deoarece drepturile menţionate sunt asigurate în activitatea instanţelor, persoanele în cauză având posibilitatea neîngrădită de a-şi exercita drepturile procesuale. Astfel, este de observat că, potrivit art. 55 alin. 1 din Codul de procedură penală, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate strămuta judecarea unei cauze penale în cazul în care imparţialitatea judecătorilor ar putea fi ştirbită datorită împrejurărilor cauzei, duşmăniilor locale sau calităţii părţilor, când există pericolul de tulburare a ordinii publice ori când una din părţi are o rudă sau afin până la gradul al patrulea inclusiv printre judecători sau procurori, asistenţii judiciari sau grefierii instanţei. Prin urmare, trei sunt motivele care pot justifica strămutarea unei cauze, şi anume cele legate de imparţialitate, de tulburarea ordinii publice ori de existenţa unui grad de rudenie. Instanţa supremă sesizată cu privire la judecarea unei astfel de pricini va ţine astfel seama de temeiul strămutării şi de modalitatea concretă în care acesta poate fi înlăturat. Este adevărat că, în cazul primei situaţii referitoare la existenţa imparţialităţii judecătorilor cauzată de duşmăniile locale, desemnarea unei instanţe egale în grad din circumscripţia aceleiaşi curţi de apel nu poate crea certitudinea înlăturării sale. Tocmai de aceea legiuitorul a prevăzut posibilitatea ca, în situaţii similare, instanţa supremă să poate desemna o instanţă egală în grad din circumscripţia curţii de apel învecinate. Un act de justiţie înfăptuit în condiţii de echitate presupune respectarea tuturor drepturilor părţilor implicate într-o cauză, sens în care trebuie să se ţină seama şi de interesele legitime ale acestora legate de stabilirea unei instanţe care să nu fie prea îndepărtată de cea care ar fi fost competentă iniţial să judece.De altfel, Curtea mai constată că în prezenta cauză competenţa să judece cauza revenea Judecătoriei Oradea din judeţul Bihor şi din circumscripţia Curţii de Apel Oradea, iar, în urma strămutării, instanţa egală în grad astfel desemnată a fost Judecătoria Deva din judeţul Hunedoara şi circumscripţia învecinată celei dintâi, respectiv Curtea de Apel Alba Iulia. Prin urmare, motivul legat de duşmănia locală a fost înlăturat, iar noua instanţă desemnată este mai aproape de domiciliul părţii interesate (Câmpina) decât cea care era iniţial competentă.Acestea sunt însă aspecte ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, deoarece vizează modul de aplicare a dispoziţiilor legale criticate în cauzele respective ţinându-se seama de particularităţile fiecăreia.Totodată, Curtea mai constată că invocarea prevederilor art. 15 alin. (2) referitor la aplicarea legii penale mai favorabile au în vedere de principiu dispoziţii de drept substanţial. Or, prevederile criticate sunt norme de procedură, care nu intră în sfera de incidenţă a temeiului constituţional astfel relevat.Trimiterea la dispoziţiile referitoare la dreptul la un proces echitabil este, de asemenea, neîntemeiată, întrucât, după admiterea cererii de strămutare, partea interesată poate formula o nouă cerere.În sfârşit, dispoziţiile constituţionale referitoare la dreptul oricărui cetăţean de a-şi stabili domiciliul sau reşedinţa în orice localitate din ţară, de a emigra ori de a reveni în ţară nu au legătură cu soluţionarea excepţiei, nefiind incidente cauzei.Având în vedere că nu există vreo atingere adusă drepturilor şi libertăţilor fundamentale, Curtea constată că art. 53 din Constituţie referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi nu are incidenţă în cauză.Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 60 alin. 2 din Codul de procedură penală, excepţie ridicată de Marius Silviu Orăşanu în Dosarul nr. 10.302/1/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Secţia penală.Definitivă şi general obligatorie.Pronunţată în şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2012.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,AUGUSTIN ZEGREANMagistrat-asistent,Afrodita Laura Tutunaru