Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

Decizia Nr.374 din 02.06.2016

referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii Emitent CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
ACT EMIS DE: Curtea Constitutionala
ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 504 din 05 iulie 2016



SmartCity1

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Luminiţa Nicolescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, excepţie ridicată de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România în Dosarul nr. 2.668/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, într-o cauză având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ.2. La apelul nominal răspunde, pentru Consiliul Superior al Magistraturii, consilier juridic Ana-Maria Coculeanu, lipsind autorul excepţiei de neconstituţionalitate, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită. Magistratul-asistent-şef referă asupra faptului că la dosarul cauzei a fost depus un înscris, sub titulatura amicus curiae, din partea Forumului Judecătorilor din România, asociaţie profesională a judecătorilor, prin care se susţine admiterea excepţiei de neconstituţionalitate.3. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul părţii prezente, care pune concluzii de respingere, în principal, ca inadmisibilă şi, în subsidiar, ca neîntemeiată. Inadmisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate vizează, pe de o parte, sesizarea Curţii Constituţionale care are ca obiect norme legale care nu au legătură cu soluţionarea cauzei, invocându-se în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 756 din 16 decembrie 2015, iar nu Hotărârea Senatului nr. 28/2016, pe care se întemeiază de fapt actul administrativ a cărei suspendare se solicită, şi, pe de altă parte, competenţa Curţii Constituţionale, care poate controla doar conformitatea cu Constituţia a dispoziţiilor legale, iar nu interpretarea şi aplicarea acestora, care, în temeiul art. 126 din Constituţie, cade în atribuţia exclusivă a instanţelor judecătoreşti. Pe fondul cauzei, sintagma „mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii" vizează mandatul individual al membrului Consiliului, întrucât norma supusă controlului nu face distincţie între membrii aleşi şi membrii de drept ai acestui organism. De altfel, acolo unde legiuitorul a înţeles să facă o anumită distincţie a prevăzut în mod expres mandatul instituţiei, aşa cum este cazul dispoziţiilor art. 63 din Constituţie referitoare la Parlament, iar comparaţia cu membrii Curţii Constituţionale nu poate fi reţinută în susţinerea criticilor de neconstituţionalitate, întrucât aceştia se află într-o situaţie diferită faţă de membrii Consiliului Superior al Magistraturii sub aspectul dobândirii calităţii de membru, primii fiind numiţi în vreme ce cei din urmă sunt aleşi. Un alt argument care susţine caracterul individual al mandatului membrului Consiliului este acela că, dacă un post devine vacant, pentru ocuparea lui se organizează alegeri individuale. În ceea ce priveşte lipsa de claritate şi previzibilitate a normelor criticate, reprezentantul Consiliului Superior al Magistraturii arată că aceasta nu poate fi complinită decât pe cale legislativă, iar nu prin intervenţia Curţii Constituţionale. În virtutea cooperării interinstituţionale, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii a făcut demersuri pentru clarificarea unor hotărâri ale Senatului cu privire la durata mandatului unor membri ai Consiliului, iar, ca răspuns, Senatul a adoptat Hotărârea nr. 28/2016, care se bucură de prezumţia de constituţionalitate.4. Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere a excepţiei ca inadmisibilă, invocând în acest sens Decizia Curţii Constituţionale nr. 756 din 16 decembrie 2014. În subsidiar, apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, textul de lege criticat fiind suficient de clar şi previzibil sub aspectul duratei mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, respectiv fiecare mandat individual se exercită pentru 6 ani de la data validării acestuia.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:5. Prin Sentinţa civilă din 29 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.668/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Excepţia a fost ridicată de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România, reclamantă într-o cauză având ca obiect suspendarea executării unui act administrativ.6. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorul arată că dispoziţiile art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii nu sunt enunţate cu suficientă precizie pentru a-i permite cetăţeanului (în cauză magistrat, membru al unei asociaţii profesionale) să îşi regleze conduita cu privire la candidatura sa la alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii şi nici interpretarea autorităţilor naţionale nu este constantă şi coerentă pentru a atrage previzibilitatea legii.7. În susţinerea criticilor formulate, autorul excepţiei reţine că, potrivit rolului şi atribuţiilor conferite de art. 133 şi 134 din Constituţie, dar şi din perspectiva modalităţii în care se iau hotărârile, atât în plen, cât şi în secţii, Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colectiv, cu membri aleşi pe durata unui singur mandat, având o serie de drepturi şi îndatoriri stabilite atât prin Constituţie, cât şi prin legea organică. În baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, „Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora". Îndeplinirea tuturor atribuţiilor prevăzute de capitolul IV din Legea nr. 317/2004 presupune întrunirea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sau a secţiilor acestuia, deci nu o activitate separată a membrilor Consiliului. Pe de altă parte, procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este reglementată de secţiunea a 2-a a capitolului II din Legea nr. 317/2004 şi de Regulamentul privind procedura alegerii membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 327/2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 828 din 14 septembrie 2005. Fiind un organism cu mandat colectiv, mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii expiră la împlinirea termenului de 6 ani, respectiv la aceeaşi dată, pentru toţi membrii Consiliului Superior al Magistraturii, de vreme ce art. 22 din Legea nr. 317/2004 dispune că „preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa de constituire" a noului consiliu. În consecinţă, constituirea acestui organism colectiv (garant al independenţei justiţiei) este o operaţiune unică, specifică unui organ unitar, durata de 6 ani a mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii fiind indisolubil legată de funcţionarea Consiliului, ca un întreg.8. Cu toate acestea, arată autorul excepţiei, prin Hotărârea nr. 338/2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus declanşarea procedurii de alegere doar pentru şase membri ai Consiliului: un judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, doi judecători de la curţile de apel, doi judecători de la judecătorii şi un procuror de la parchetele de pe lângă tribunale. Plenul Consiliului nu a declanşat, aşadar, procedura alegerii tuturor membrilor care sunt desemnaţi prin vot, conform gradului instanţei sau parchetului, atitudine generată de o hotărâre recentă a Senatului României, respectiv Hotărârea nr. 28 adoptată la data de 7 martie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 181 din 10 martie 2016. Prin acest act, Senatul, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, a hotărât modificarea hotărârilor Senatului nr. 44/2011, nr. 4/2012, nr. 36/2012, nr. 43/2012, nr. 3/2013 şi nr. 47/2013 sub aspectul duratei mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii validaţi prin respectivele hotărâri. În urma modificării operate, Senatul a adoptat o soluţie diametral opusă de cea însuşită iniţial, în sensul că fiecare membru al Consiliului Superior al Magistraturii a fost validat pe un mandat de şase ani, care va curge individual, independent de mandatele celorlalţi membri, iar nu pe restul de mandat rămas până la împlinirea termenului de 6 ani. Se poate reţine astfel existenţa unei interpretări diferite a aceluiaşi text de lege, făcută de aceeaşi autoritate.9. Or, împiedicarea Consiliului Superior al Magistraturii să funcţioneze în cadrul său constituţional, prin hotărâri ale puterii legiuitoare prin care se modifică intempestiv condiţiile numirii membrilor deja validaţi pe o perioadă limitată, poate concretiza un blocaj instituţional, inclusiv un conflict între puterea legislativă şi puterea judecătorească, principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii fiind de esenţa cerinţelor statului de drept. Prin această practică, se încalcă dispoziţiile Legii fundamentale, dar şi recomandarea Comisiei de la Veneţia ca membrii Consiliului să fie aleşi de magistraţii înşişi, la intervalul prevăzut de Constituţia României pentru constituirea noului Consiliu, pentru a asigura legitimitatea democratică a Consiliului.10. Aşa fiind, autorul excepţiei apreciază că Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 338/2016 este nelegală prin raportare la Legea supremă, iar art. 54 alin. (1) coroborat cu art. 57 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 sunt neconstituţionale în măsura în care se interpretează că membrul ales în locul unui membru căruia i-a încetat mandatul anterior expirării duratei sale ar beneficia de un mandat întreg, de 6 ani, independent de mandatul consiliului în care a fost ales. Singura interpretare conformă cu Legea supremă a dispoziţiilor legale atacate şi care conferă validitate acestora este aceea că mandatul membrului ales în locul unui membru căruia i-a încetat mandatul anterior expirării duratei sale nu poate fi mai mare decât restul de mandat rămas neexercitat de către cel dintâi şi nu poate curge independent de mandatul Consiliului.11. Pe de altă parte, autorul excepţiei de neconstituţionalitate mai arată că, prin raportare la mandatul altor organisme constituţionale colective, Legea fundamentală reglementează, prin art. 63 alin. (1), durata mandatului Camerei (parlamentare), iar art. 133 alin. (4) reglementează durata mandatului membrilor (Consiliului Superior al Magistraturii). Diferenţa de reglementare este una de ordin pur formal, aparentă, iar nu de substanţă şi nu poate conduce la o concluzie diferită de aceea enunţată anterior. Astfel, dacă o Cameră parlamentară este alcătuită exclusiv din deputaţi, după caz, senatori aleşi, fiind, aşadar, omogenă din perspectiva componenţei pur elective şi, astfel, Constituţia putea să-i reglementeze mandatul in terminis, Consiliul Superior al Magistraturii are în componenţa sa şi membri de drept - ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, procurorul general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. În cazul acestora, din calitatea pe care o deţin, anume prevăzută de Constituţie, decurge şi calitatea de membru al Consiliului care, astfel, din perspectiva componenţei sale, nu este unul pur electiv, iar reglementarea mandatului său in terminis nu putea fi efectuată ca în cazul anterior, din raţiuni de acurateţe juridică. Art. 133 alin. (4) din Constituţie se referă, aşadar, la durata mandatului celorlalţi membri decât cei de drept şi o face global, iar nu individual, iar acest aspect este subliniat şi în urma interpretării gramaticale, Constituţia nereglementând durata mandatelor membrilor pentru a se putea desprinde concluzia autonomiei mandatelor fiecărui membru, unul faţă de celălalt, din perspectiva duratei lor. Concepţia constituţională în sensul celor arătate este confirmată şi de poziţia legiuitorului organic, respectiv de dispoziţiile art. 22 din Legea nr. 317/2004, mai sus menţionate. Dacă s-ar admite interpretarea că mandatul membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este individual, iar alegerile se organizează pentru fiecare dintre aceştia, în funcţie de data expirării mandatului anterior, la termen sau nu, atunci este evident că niciodată nu s-ar mai putea pune problema unei şedinţe de constituire, în sensul art. 22 din Legea nr. 317/2004, fiind greu de presupus că, după decalajul creat prin situaţia de fapt care stă la baza prezentei sesizări, se va mai identifica vreodată în viitor o situaţie în care toţi membrii să fie aleşi în acelaşi timp, astfel încât să se poată organiza o „şedinţă de constituire". În plus, chiar noţiunea de şedinţă de constituire sugerează o optică unitară a legiuitorului în privinţa Consiliului Superior al Magistraturii, în sensul referirii la acesta ca la un organism comun, iar nu ca la un organism divizat prin criteriul unor mandate individuale, fără legătură între ele.12. În concluzie, autorul excepţiei de neconstituţionalitate consideră că art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004 prezintă deficienţe grave de conţinut, care le conferă caracter neconstituţional, procedura de alegere a tuturor membrilor eligibili ai Consiliului Superior al Magistraturii, fie într-o singură operaţiune, fie de fiecare dată când o persoană aleasă împlineşte un mandat individual de 6 ani, nefiind suficient de clar şi explicit stabilită la nivel legislativ, cu consecinţe directe atât asupra activităţii Consiliului Superior al Magistraturii, cât şi în ceea ce priveşte cariera profesională a membrilor săi aleşi, judecători sau procurori. Or, contribuţia Curţii Constituţionale la constituţionalizarea legislaţiei judiciare trebuie să se materializeze nu numai în deciziile pronunţate în cadrul controlului iniţiativelor de revizuire a Constituţiei, în deciziile pronunţate în cadrul controlului constituţionalităţii legilor înainte de promulgare, ci şi în cele pronunţate în cadrul controlului posterior (cum este cauza de faţă), asupra unor prevederi cuprinse în legile privind organizarea instanţelor judecătoreşti, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Public, statutul judecătorilor şi procurorilor, în legile de procedură civilă şi penală, precum şi în alte legi şi acte juridice normative cu putere de lege, care interesează înfăptuirea justiţiei.13. Pentru toate aceste argumente, autorul excepţiei solicită Curţii să constate încălcarea dispoziţiilor art. 133 alin. (4) din Constituţia României raportate la cerinţele de claritate şi previzibilitate ale legii, în accepţiunea art. 20 din Constituţia României, art. 6 (dreptul la un proces echitabil) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, cu referire la prevederile art. 1 alin. (3) şi (5) din Constituţie privind statul de drept şi obligaţia de respectare a legii. În temeiul art. 1 alin. (5) din Constituţie, „În România, respectarea Constituţiei, a supremaţiei sale şi a legilor este obligatorie". Principiul supremaţiei Constituţiei şi principiul legalităţii sunt de esenţa cerinţelor statului de drept, în sensul prevederilor constituţionale ale art. 16 alin. (2), conform cărora „Nimeni nu este mai presus de lege".14. Verificând îndeplinirea condiţiilor de admisibilitate, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a constatat că excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004 a fost ridicată în faţa instanţei de judecată şi are ca obiect dispoziţii dintr-o lege, în vigoare la data invocării excepţiei. Cu privire la condiţia ca dispoziţia legală să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, instanţa de judecată a constatat că şi aceasta este îndeplinită în speţă. Astfel, ţinând seama de dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 care se referă la legătura cu soluţionarea cauzei „în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia", instanţa arată că legiuitorul nu a exclus posibilitatea ca sesizarea să survină chiar şi într-o cerere de suspendare formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, de vreme ce legea nu distinge între obiectul litigiilor de natura cărora sesizarea să depindă, fiind folosită expresia „oricare ar fi obiectul" cauzei. De asemenea, instanţa judecătorească observă că nelegalitatea actului administrativ atacat a fost grefată, în motivarea cererii de chemare în judecată, inclusiv pe argumente privind inconsecvenţa de interpretare a dispoziţiilor legale criticate pentru neconstituţionalitate, astfel încât nu se poate susţine că această excepţie nu ar avea legătură cu soluţionarea cauzei. Mai mult, nu se poate susţine că dispoziţiile legale a căror neconstituţionalitate se solicită a fi constatată nu au legătură cu soluţionarea cererii de suspendare, pe motiv că în această procedură nu este permisă antamarea fondului cauzei, de vreme ce în cadrul soluţionării unei cereri de suspendare, formulată în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa este chemată să verifice din punct de vedere formal legalitatea actului a cărui suspendare se solicită. Astfel, chestiunile ce ţin de interpretarea unor texte de lege a căror aplicabilitate este evidentă în speţă au legătură cu soluţionarea cauzei, chiar în situaţia în care se solicită doar suspendarea actului, în condiţiile în care art. 29 din Legea nr. 47/1992 nu limitează posibilitatea părţilor de a invoca excepţia de neconstituţionalitate „în orice fază a litigiului şi oricare ar fi obiectul acestuia".15. Cu privire la temeinicia excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal apreciază că aceasta este întemeiată, întrucât dispoziţiile criticate din Legea nr. 317/2004 fac referire la mandatul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care este de 6 ani, fără a preciza dacă este vorba de mandatul fiecărui membru, individual, sau mandatul Consiliului, ca instituţie ce funcţionează în scopul garantării independenţei justiţiei, fiind evidentă lipsa de claritate şi de previzibilitate a textelor de lege criticate, prin raportare la prevederile art. 133 alin. (4) din Constituţie. Nu este de ignorat nici împrejurarea că lipsa de claritate a acestor dispoziţii legale a condus, în practică, la interpretări diferite, exemplu în acest sens fiind acela că, la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii, Senatul a hotărât modificarea unor hotărâri adoptate anterior, prin care se stabilea că durata mandatului membrilor Consiliului validaţi prin respectivele hotărâri expiră la data de 6 ianuarie 2017, aceeaşi cu durata celorlalţi membri, pentru ca ulterior, prin Hotărârea nr. 28 din 7 martie 2016, aceeaşi autoritate, Senatul României, să modifice propriile hotărâri şi să valideze în calitate de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii aceiaşi judecători şi procurori, fiecare pentru un mandat de 6 ani, calculat separat faţă de mandatele celorlalţi membri, ale căror mandate erau în exercitare. Aşadar, modificările de interpretare pe care le-a operat Senatul României în circumstanţierea textelor de lege criticate, relevă în mod evident că legislaţia în această materie nu denotă nici claritate şi nici previzibilitate, lăsând loc la interpretări esenţial diferite, care pun în discuţie însăşi modalitatea de funcţionare a Consiliului.16. Aşa fiind, instanţa apreciază că dispoziţiile art. 57 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 nu generează o interpretare consecventă prin raportare la prevederile constituţionale reglementate în art. 133 alin. (4), în măsura în care se interpretează că membrul ales în locul unui membru căruia i-a încetat mandatul anterior expirării duratei legale ar beneficia de un mandat întreg, de 6 ani, independent de mandatul Consiliului în care a fost ales. De altfel, împrejurarea că dispoziţiile legale criticate prezintă lacune de interpretare este relevată chiar de corespondenţa înaintată Senatului României de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin care acesta din urmă solicită sprijinul „în vederea lămuririi contradicţiilor din cuprinsul hotărârilor Senatului de validare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la durata mandatului unora dintre membri, în perspectiva faptului că în cursul anului 2016 urmează a fi organizate alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii".17. Totodată, constatând că problemele generate de interpretarea inconsecventă a prevederilor Legii nr. 317/2004 sunt mai vechi şi subzistă în prezent, Curtea de Apel Bucureşti concluzionează că este necesară intervenţia instanţei constituţionale care să se pronunţe asupra conformităţii cu Legea fundamentală a dispoziţiilor legale care reglementează durata mandatelor membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii în locul membrilor ale căror mandate au încetat anterior expirării duratei prevăzute de Constituţie.18. Potrivit art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.19. Guvernul apreciază că, deşi s-ar putea admite că prevederile legale criticate sunt incomplete, întrucât nu reglementează şi situaţia punctuală a duratei mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii aleşi ulterior, acest lucru nu face ca norma să devină imprevizibilă şi neclară. Detalierea la nivel infralegal a dispoziţiilor constituţionale referitoare la mandatul membrilor Consiliului poate şi trebuie să fie suplinită printr-o clarificare legislativă nefiind, în principiu, de competenţa Curţii Constituţionale alegerea unei soluţii legislative, fie în sensul alegerii noilor membri pentru un rest de mandat, fie în sensul alegerii pentru un mandat întreg de 6 ani; astfel, dacă s-ar pronunţa asupra textelor legale criticate, Curtea Constituţională ar urma să opteze pentru una dintre soluţiile amintite, respectiv să se pronunţe asupra oportunităţii, aspect ce depăşeşte rolul acestei instanţe. În plus, potrivit art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „Curtea Constituţională se pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse controlului". 20. În cazul în care instanţa de contencios constituţional apreciază că excepţia este admisibilă, Guvernul apreciază că textele criticate sunt constituţionale în măsura în care se interpretează în sensul că membrul nou-ales al Consiliului Superior al Magistraturii continuă mandatul membrului pe care l-a înlocuit. Astfel, în stabilirea înţelesului unei norme juridice trebuie luat în considerare, dincolo de formularea gramaticală, scopul prevederii legale, adică intenţia reală a legiuitorului (ratio legis), care în cazul de faţă este ca mandatul unui organ colectiv, cum este Consiliul Superior al Magistraturii, să fie unic pentru toţi membrii, iar organizarea alegerilor pentru membrii acestui organism de importanţă vitală pentru statul de drept să nu depindă de intervenţia unor factori subiectivi, care ţin de voinţa membrului în cauză sau de alte împrejurări cazuale: deces, demisie, incompatibilitate etc. De altfel, din redactarea art. 133 alin. (4) din Constituţie rezultă că legiuitorul constituant a reglementat în ansamblu, iar nu în mod individual, durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, art. 133 din Constituţie având ca obiect de reglementare rolul şi structura Consiliului Superior al Magistraturii, iar nu statutul membrilor Consiliului, alcătuind, alături de art. 134, secţiunea intitulată „Consiliul Superior al Magistraturii". 21. Preşedinţii Senatului şi Camerei Deputaţilor şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:22. Curtea a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.23. Obiectul excepţiei îl reprezintă prevederile art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 628 din 1 septembrie 2012, cu modificările şi completările ulterioare. Textele de lege criticate au următorul cuprins: Art. 54 alin. (1) teza întâi: „Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii.[...]";

Art. 57: „(1) În cazul încetării calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de expirarea mandatului, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, potrivit procedurii prevăzute de lege.
(2) Până la alegerea unui nou membru, interimatul va fi asigurat de judecătorul sau procurorul care a obţinut numărul următor de voturi în cadrul alegerilor desfăşurate potrivit art. 8 alin. (3) sau art. 13 ori, după caz, art. 19." 24. În opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (3) şi (5) referitoare la statul de drept şi obligaţia de respectare a legii şi a Constituţiei, în art. 16 alin. (2), potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de lege", precum şi în art. 20 privitor la tratatele internaţionale privind drepturile omului. De asemenea, se pretind a fi nesocotite şi prevederile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale referitoare la dreptul la un proces echitabil. 25. Cu privire la admisibilitatea excepţiei de neconstituţionalitate, Curtea reţine că sunt întrunite condiţiile prevăzute la art. 29 alin. (1)-(3) din Legea nr. 47/1992, şi anume: excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată de o parte în faţa unei instanţe judecătoreşti, priveşte o dispoziţie dintr-o lege în vigoare care are legătură cu soluţionarea cauzei, iar prevederile atacate nu au fost constatate ca fiind neconstituţionale printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale. 26. Cu privire la îndeplinirea condiţiei de admisibilitate referitoare la legătura cu soluţionarea cauzei, Curtea observă că litigiul dedus judecăţii instanţei de fond are ca obiect soluţionarea cererii de suspendare a unei hotărâri adoptate, în temeiul art. 6 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 317/2004, de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, cerere formulată de autorul excepţiei, Uniunea Naţională a Judecătorilor din România. Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond. Cererea de suspendare a executării actului în condiţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 reprezintă o cerere subsecventă acţiunii întemeiate pe art. 7 şi 8 din aceeaşi lege, cerere prin care se solicită anularea actului administrativ. 27. Curtea reţine că autorul excepţiei, prin cererea înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în data de 14 aprilie 2016, a solicitat, în temeiul art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, suspendarea executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 338 din 29 martie 2016, prin care s-a declanşat procedura de alegere doar pentru 6 membri ai Consiliului, până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a actului administrativ. Cererea de anulare a fost formulată urmând procedura prevăzută de lege, prin depunerea plângerii prealabile la Consiliul Superior al Magistraturii. 28. Prin Sentinţa civilă nr. 1.475 din 29 aprilie 2016, pronunţată în Dosarul nr. 2.668/2/2016, Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sesizând Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004, a admis cererea formulată de petentă şi a dispus suspendarea executării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 338 din 29 martie 2016. 29. Având în vedere obiectul litigiului, respectiv cererea de suspendare a unui act administrativ, Curtea reţine că s-a ridicat problema legăturii cu soluţionarea cauzei a dispoziţiilor legale criticate. Sintagma „legătură cu soluţionarea cauzei" cuprinsă în art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 presupune „atât aplicabilitatea textului criticat în cauza dedusă judecăţii, cât şi necesitatea invocării excepţiei de neconstituţionalitate în scopul restabilirii stării de legalitate, condiţii ce trebuie întrunite cumulativ, pentru a fi satisfăcute exigenţele pe care le impun dispoziţiile art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 în privinţa pertinenţei excepţiei de neconstituţionalitate în desfăşurarea procesului" (în acest sens este Decizia Curţii Constituţionale nr. 289 din 22 mai 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 516 din 10 iulie 2014). 30. Cu privire la acest aspect, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013, pronunţată ca urmare a ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate în cadrul procesual al soluţionării cererii de suspendare a unei hotărâri adoptate de către Consiliul Superior al Magistraturii în temeiul art. 55 din Legea nr. 317/2004, a stabilit că „cererea de suspendare a executării actelor în condiţiile art. 14 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 reprezintă o cerere conexă acţiunii întemeiate pe art. 7 şi 8 din aceeaşi lege, cerere a cărei introducere este guvernată de principiul disponibilităţii". În continuare, Curtea a reţinut că, „deşi excepţia de neconstituţionalitate (a dispoziţiilor art. 55 din Legea nr. 317/2004) a fost ridicată în cursul soluţionării unei cereri de suspendare a hotărârii de revocare, şi nu în cadrul unei cereri întemeiate pe art. 7 şi 8 din Legea nr. 554/2004, contestarea constituţionalităţii textului legal ce face obiectul acesteia - text ce reprezintă temeiul legal care a stat la baza acţiunii de revocare (din calitatea de membru al Consiliului) -, cu eventuala finalitate de constatare a neconstituţionalităţii sale, constituie un temei suficient de natură să justifice intervenţia instanţei judecătoreşti pentru a preveni producerea unei pagube iminente. De aceea, neconstituţionalitatea textului menţionat are un efect direct chiar asupra soluţionării cererii introduse potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, fără ca în acest fel să se prejudece acţiunea formulată în temeiul art. 7 şi 8 din lege, în acest ultim caz, instanţa judecătorească fiind liberă să aprecieze cu privire la incidenţa prezentei decizii asupra stabilirii motivelor pe care s-a întemeiat hotărârea de revocare". Aşadar, Curtea a statuat că dispoziţiile legale criticate, constituind temeiul adoptării hotărârii de revocare din calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, au legătură cu soluţionarea acţiunii deduse judecăţii. 31. Cu un alt prilej, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 756 din 16 decembrie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 110 din 11 februarie 2015, pronunţată ca urmare a ridicării unei excepţii de neconstituţionalitate în cadrul cererii de suspendare a unei hotărâri adoptate de către Consiliul Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva modului de desemnare şi alegere a unui membru în Consiliul Superior al Magistraturii, a constatat că, în cauza dedusă judecăţii, „cererea de suspendare formulată de autorul excepţiei a fost admisă, spre deosebire de situaţia existentă în dosarul în care a fost ridicată excepţia de neconstituţionalitate soluţionată prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 196 din 4 aprilie 2013. În aceste condiţii, chiar în ipoteza admiterii excepţiei de neconstituţionalitate, decizia Curţii Constituţionale nu ar putea avea niciun efect concret asupra cauzei deja soluţionate, în sensul că textul nu mai are aplicabilitate în cauza respectivă, tocmai prin pronunţarea unei asemenea hotărâri de către Curtea de Apel Bucureşti". Aşadar, Curtea a constatat că textele criticate nu au legătură cu soluţionarea cauzei în sensul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, astfel încât excepţia de neconstituţionalitate formulată a fost respinsă ca inadmisibilă. 32. Cu privire la cauza în care a fost pronunţată Decizia nr. 756 din 16 decembrie 2014, Curtea reţine că, împotriva actului de sesizare a instanţei constituţionale, respectiv Sentinţa civilă nr. 1.922 din 17 iunie 2014, pronunţată în Dosarul nr. 3.799/2/2014, prin care Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal admisese cererea de suspendare a executării actului administrativ, Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de contencios administrativ şi fiscal, care prin Decizia nr. 1.141 din 12 martie 2015 a respins cererea de suspendare a executării hotărârii plenului Consiliului, ca neîntemeiată. Decizia instanţei supreme a fost pronunţată ulterior soluţionării excepţiei de neconstituţionalitate. Având în vedere cele prezentate, Curtea reţine că actul de sesizare a Curţii Constituţionale prin care se dispusese suspendarea executării actului administrativ (soluţie care a constituit temeiul respingerii ca inadmisibile a excepţiei de neconstituţionalitate, pe motiv că măsura suspendării a avut ca rezultat încetarea legăturii cu cauza a dispoziţiilor criticate) nu a soluţionat în mod definitiv cauza. Astfel, prin exercitarea căilor de atac, cauza a rămas una pendinte, astfel că instanţa de recurs, reevaluând existenţa condiţiilor de suspendare a executării actului administrativ, a adoptat o soluţie contrară celei luate de instanţa de fond. Prin urmare, Curtea observă că doar o soluţie definitivă de suspendare a actului Consiliului Superior al Magistraturii ar face inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate. 33. Cu privire la prezenta cauză, Curtea constată că excepţia de neconstituţionalitate a fost ridicată în cursul soluţionării unei cereri de suspendare a hotărârii de declanşare a procedurii de alegere a 6 membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. Chiar dacă cererea de suspendare a fost admisă, fiind prevenită pe această cale situaţia producerii unei pagube iminente, Curtea ia act de faptul că împotriva Sentinţei civile nr. 1.475 din 29 aprilie 2016, pronunţate în Dosarul nr. 2.668/2/2016 de Curtea de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, Consiliul Superior al Magistraturii a formulat recurs, astfel că suspendarea dispusă de instanţa de fond nu este una definitivă. Prin urmare, contestarea constituţionalităţii art. 54 alin. (1) teza întâi şi art. 57 din Legea nr. 317/2004 (texte ce reprezintă temeiurile legale care, alături de Hotărârea Senatului nr. 28/2016 privind modificarea hotărârilor Senatului nr. 44/2011, nr. 4/2012, nr. 36/2012, nr. 43/2012, nr. 3/2013 şi nr. 47/2013, au stat la baza adoptării Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 338 din 29 martie 2016) şi, în concret, decizia pe care Curtea Constituţională o va pronunţa au un efect direct asupra judecării cererii introduse potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, care nu a primit încă o soluţie definitivă. 34. Aşadar, Curtea reţine că dispoziţiile legale criticate, constituind unele dintre temeiurile legale ale adoptării hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii de declanşare a procedurii de alegere a unor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, au legătură cu soluţionarea cauzei deduse judecăţii, respectiv cererea de suspendare a acestui act administrativ, şi, pe cale de consecinţă, Curtea se va pronunţa asupra constituţionalităţii lor. 35. Consacrarea Consiliului Superior al Magistraturii, ca instituţie fundamentală a statului, s-a realizat prin Constituţia României din 1991, care la art. 132-133 prevedea rangul constituţional al acestei autorităţi. Consiliul Superior al Magistraturii era alcătuit din magistraţi aleşi, pentru o durată de 4 ani, de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. 36. Ca urmare a aprobării prin referendum a Legii de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003, la data de 29 octombrie 2003 a intrat în vigoare Constituţia României revizuită. Dispoziţiile art. 133 alin. (1) au consacrat rolul Consiliului Superior al Magistraturii de garant al independenţei justiţiei, iar în ceea ce priveşte componenţa Consiliului, potrivit dispoziţiilor alin. (2) al art. 133 din Constituţie, aceasta reflectă structura autorităţii judecătoreşti şi asigură legătura cu societatea civilă, fiind alcătuit din 19 membri, dintre care 9 judecători şi 5 procurori, aleşi de adunările generale ale magistraţilor, 2 reprezentanţi ai societăţii civile, aleşi de Senat, şi 3 membri de drept, respectiv ministrul justiţiei, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. 37. Dispoziţiile art. 133 alin. (4) din Constituţie prevăd că „Durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani". Interpretând aceste norme, prin Decizia nr. 375 din 6 iulie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 591 din 8 iulie 2005, Curtea a stabilit că „dispoziţiile Constituţiei sunt imperative şi, potrivit principiilor statului de drept, sunt obligatorii erga omnes, inclusiv pentru Parlament ca autoritate legiuitoare. Aşadar, Parlamentul nu poate, fără încălcarea Constituţiei, să micşoreze durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, nici printr-o dispoziţie explicită şi nici printr-o dispoziţie a cărei aplicare produce un asemenea efect". În concordanţă cu art. 133 alin. (4) din Constituţie, dispoziţiile art. 54 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii prevăd că „Durata mandatului membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii este de 6 ani, fără posibilitatea reînvestirii". Legea nr. 317/2004, în forma sa iniţială, nu prevedea o asemenea interdicţie, modificarea fiind operată ca urmare a intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietăţii şi justiţiei, precum şi unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005. Analizând constituţionalitatea normei, prin Decizia nr. 53 din 25 ianuarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 90 din 3 februarie 2011, Curtea a reţinut că „prin instituirea acestei interdicţii nu sunt afectate drepturi ale membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, aleşi anterior intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005 şi care doresc să obţină un nou mandat. La data când au dobândit calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, aceştia aveau numai vocaţia de a fi aleşi pentru un nou mandat", astfel că prin noua reglementare nu se încalcă principiul neretroactivităţii legii, consacrat prin prevederile art. 15 alin. (2) din Constituţie. Pe de altă parte, Curtea a reţinut că dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Legea nr. 317/2004 [devenit, după republicarea legii, art. 54 alin. (1), n.r.] „nu aduc modificări legate de conţinutul mandatului, modul de exercitare al acestuia sau durata lui, ci instituie o interdicţie, şi anume aceea de a nu avea mai mult de un mandat. [...] Posibilitatea unei noi candidaturi, după expirarea mandatului, este un element extrinsec acestuia, ce poate fi modificat pentru viitor, prin lege." Prin urmare, „atât propunerea de validare, cât şi validarea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii trebuie să se întemeieze pe verificarea prealabilă a respectării procedurilor de alegere, a îndeplinirii cerinţelor legale pentru ocuparea respectivei demnităţi, precum şi a interdicţiilor şi incompatibilităţilor ce pot rezulta fie din statutul personal, fie din alte prevederi legale". 38. Potrivit rolului şi atribuţiilor conferite de art. 133 şi 134 din Constituţie, dar şi din perspectiva modalităţii în care se iau hotărârile, atât în plen, cât şi în secţii, Consiliul Superior al Magistraturii este un organ colectiv, cu membri aleşi pe durata unui singur mandat, având o serie de drepturi şi îndatoriri stabilite atât prin Constituţie, cât şi prin legea organică. În baza art. 23 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, „Consiliul Superior al Magistraturii funcţionează ca organ cu activitate permanentă. Hotărârile Consiliului Superior al Magistraturii se iau în plen sau în secţii, potrivit atribuţiilor care revin acestora". Îndeplinirea tuturor atribuţiilor prevăzute de cap. IV din Legea nr. 317/2004 presupune întrunirea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii sau a secţiilor acestuia, iar nu o activitate individuală a membrilor Consiliului. Sub acest aspect, Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 196 din 4 aprilie 2013 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 55 alin. (4) şi (9) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 231 din 22 aprilie 2013, a reţinut că, „potrivit dispoziţiilor constituţionale şi infraconstituţionale, calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii, ca autoritate reprezentativă în cadrul sistemului judiciar, presupune o identitate de statut în raport cu celelalte puteri. Aşadar, statutul membrilor Consiliului implică calitatea de demnitar, potrivit art. 54 alin. (1) din Legea nr. 317/2004, calitate recunoscută şi deputaţilor şi senatorilor. Ca şi aceştia, membrii Consiliului sunt aleşi pe durata mandatului, prin vot direct, secret şi liber exprimat. În realizarea mandatului lor, membrii aleşi ai Consiliului au o serie de drepturi şi îndatoriri stabilite atât prin Constituţie, cât şi prin legea organică, stabilindu-se condiţiile pentru desfăşurarea activităţii specifice." 39. Analizând comparativ mandatul celor două organisme constituţionale colective, Parlamentul şi Consiliul Superior al Magistraturii, Curtea observă că Legea fundamentală stabileşte, prin art. 63 alin. (1), durata mandatului celor două Camere ale Parlamentului, iar prin art. 133 alin. (4), durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Ceea ce urmăreşte legiuitorul constituant în ambele ipoteze, deci obiectul de reglementare al dispoziţiilor constituţionale, este determinarea duratei mandatului constituţional al fiecăreia dintre cele două autorităţi publice, sub acest aspect diferenţa de terminologie/semantică fiind una formală, iar nu de conţinut. Mandatul constituţional este unic, colectiv şi aplicabil autorităţii constituţionale, iar nu fiecărui membru al său, individual. 40. De altfel, Curtea constată că aceeaşi interpretare, conformă spiritului şi literei Constituţiei, se regăseşte şi în cazul reglementării constituţionale a altor autorităţi de rang constituţional, precum Curtea Constituţională sau Curtea de Conturi. Astfel, în ceea ce priveşte instanţa constituţională, art. 142 alin. (2) din Constituţie prevede că aceasta „se compune din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit", iar art. 145 reglementează că „Judecătorii Curţii Constituţionale sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia." Or, nu se poate susţine în mod rezonabil că judecătorul constituţional îndeplineşte un mandat individual, autonom de instanţa al cărui membru este, întrucât, sub aspectul duratei sale, mandatul constituţional aparţine Curţii Constituţionale, în ansamblul său, care se înnoieşte doar în condiţiile prevăzute de lege. Astfel, potrivit art. 142 alin. (5) din Constituţie, „Curtea Constituţională se înnoieşte cu o treime din judecătorii ei, din 3 în 3 ani, în condiţiile prevăzute de legea organică a Curţii". Legea nr. 47/1992 stabileşte, la art. 5 alin. (1), mandatul judecătorilor instanţei constituţionale, respectiv numirea celor 9 judecători „pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit". Dispoziţiile art. 67 alin. (1) din lege reglementează cazurile de încetare a mandatului de judecător al Curţii Constituţionale, şi anume: la expirarea termenului pentru care a fost numit sau în caz de demisie, de pierdere a drepturilor electorale, de excludere de drept ori de deces, în situaţiile de incompatibilitate sau de imposibilitate a exercitării funcţiei de judecător mai mult de 6 luni, precum şi în caz de încălcare a prevederilor art. 16 alin. (3) sau ale art. 40 alin. (3) din Constituţie sau pentru încălcarea gravă a obligaţiilor prevăzute la art. 64 din Legea nr. 47/1992, care prevăd obligaţiile legale ale judecătorilor constituţionali. În cazul în care mandatul a încetat înainte de expirarea duratei pentru care judecătorul a fost numit, iar perioada rămasă depăşeşte 6 luni, autoritatea publică competentă va numi un nou judecător. Potrivit art. 68 alin. (2) teza a doua din lege, „Mandatul judecătorului astfel numit încetează la expirarea duratei mandatului pe care l-a avut judecătorul înlocuit". 41. Într-o situaţie similară se află şi consilierii de conturi de la Curtea de Conturi. În cazul lor, Constituţia prevede la art. 140 alin. (4) că „sunt numiţi de Parlament pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Membrii Curţii de Conturi sunt independenţi în exercitarea mandatului lor şi inamovibili pe durata acestuia". În temeiul art. 46 din Legea nr. 94/1992, „(1) Membrii Curţii de Conturi sunt numiţi de Parlament, la propunerea comisiilor permanente pentru buget, finanţe şi bănci ale celor două Camere, pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. (2) Curtea de Conturi se înnoieşte cu o treime din consilierii de conturi numiţi de Parlament, din 3 în 3 ani, începând cu data expirării mandatului actualilor consilieri de conturi în funcţie.[...](6) Posturile de consilieri de conturi devenite vacante pot fi ocupate doar pentru perioada rămasă până la expirarea mandatului celui a cărui activitate a încetat."42. Ţinând seama de prevederile constituţionale care reglementează situaţiile analoage expuse, Curtea concluzionează că prevederile art. 133 alin. (4) din Constituţie stabilesc durata mandatului Consiliului Superior al Magistraturii, organism colegial şi autoritate publică de rang constituţional, iar nu a unor mandate individuale, exercitate autonom de fiecare membru în parte. Prin urmare, Consiliul se înnoieşte în condiţiile prevăzute de legea proprie de organizare şi funcţionare, din 6 în 6 ani, în ceea ce priveşte membrii aleşi - 9 judecători, 5 procurori, 2 reprezentanţi ai societăţii civile -, şi ori de câte ori le încetează mandatul în virtutea căruia dobândesc calitatea de membri de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul ministrului justiţiei, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorului General al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 43. Legea nr. 317/2004 prevede în cap. II - Organizarea Consiliului Superior al Magistraturii, secţiunea 2 - Alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, procedura de alegere a judecătorilor şi procurorilor în cadrul adunărilor generale de la instanţele şi parchetele reprezentate în Consiliu. Membrii Consiliului Superior al Magistraturii se aleg din rândul judecătorilor şi procurorilor numiţi de Preşedintele României, în urma depunerii candidaturilor. Consiliul Superior al Magistraturii verifică legalitatea procedurilor de alegere, alcătuieşte lista finală cuprinzând magistraţii aleşi şi o transmite Biroului permanent al Senatului. Senatul, în prezenţa majorităţii membrilor săi, pe baza raportului Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări, validează lista cuprinzând magistraţii aleşi ca membri ai Consiliului Superior al Magistraturii. În ceea ce priveşte reprezentanţii societăţii civile, Senatul alege cei 2 reprezentanţi ai societăţii civile în Consiliul Superior al Magistraturii, dintre candidaţii propuşi de organizaţiile profesionale ale juriştilor, consiliile profesionale ale facultăţilor de drept acreditate, asociaţiile şi fundaţiile care au ca obiectiv apărarea drepturilor omului. 44. Din analiza sistematică a dispoziţiilor legale rezultă că procedura de alegere a Consiliului Superior al Magistraturii este o procedură unitară, care se desfăşoară simultan pentru toate categoriile de judecători şi procurori, în funcţie de instanţele sau parchetele corespunzătoare. 45. Astfel, potrivit art. 6 alin. (2) din Legea nr. 317/2004, „Data la care au loc adunările generale ale judecătorilor şi ale procurorilor se stabileşte de către Plenul Consiliului Superior al Magistraturii cu cel puţin 90 de zile înainte de expirarea mandatului membrilor acestuia şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi pe pagina de internet a Consiliului Superior al Magistraturii." Din interpretarea literală şi gramaticală a normei reiese că procedura de alegere a membrilor Consiliului este declanşată prin hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, care stabileşte data la care au loc alegerile, după un calendar care să respecte etapele procedurale prevăzute de lege. Data stabilită de Plenul C.S.M. pentru alegerea noilor membri este determinată de „data expirării mandatului membrilor Consiliului" şi trebuie să fie fixată cu cel puţin 90 de zile înainte de aceasta, sub acest aspect, legea fiind suficient de clară, indicând o dată unică: la expirarea mandatului. Norma foloseşte noţiunea de „mandat", la singular, şi o atribuie sintagmei „membrilor Consiliului Superior al Magistraturii", care foloseşte pentru substantivul determinant pluralul. Interpretând logico-gramatical textul legal, rezultă că mandatul este unul singur şi aparţine membrilor Consiliului, ca subiect de drept colectiv, Consiliul fiind un organism colegial. Implicit, o atare interpretare o exclude pe aceea conform căreia mandatul este unul individual, aparţinând persoanei, de vreme ce norma nu foloseşte noţiunea de „mandate", deci pluralul, corespunzătoare „membrilor Consiliului Superior al Magistraturii". Sub acest aspect este de remarcat şi faptul că legea nu foloseşte nicăieri în cuprinsul său sintagma „mandatul membrului Consiliului", ci doar sintagma „calitatea de membru al Consiliului". Prin urmare, asocierea între noţiunile de „mandat" şi cea de „membru", întrucât nu are o consacrare legală, ci doar una doctrinară sau jurisprudenţială, nu poate avea semnificaţia unui mandat individual al persoanei care deţine calitatea de membru, sub aspectul duratei sale, ci vizează mandatul organului colegial, al Consiliului Superior al Magistraturii, al cărui membru este persoana în cauză. 46. În plus, prevederile art. 6 alin. (2) din lege se referă la „expirarea mandatului", eveniment care se poate întâmpla doar după epuizarea termenului constituţional şi legal de 6 ani, iar nu la „încetarea calităţii de membru" care poate interveni nu doar la expirarea mandatului, ci oricând pe parcursul celor 6 ani, dacă sunt îndeplinite condiţiile legale prevăzute de art. 54 alin. (4) din lege, respectiv prin demisie, revocare din funcţie, nerezolvarea stării de incompatibilitate, nerespectarea dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 303/2004, imposibilitatea exercitării atribuţiilor pe o perioadă mai mare de 3 luni, precum şi prin deces. În aceste situaţii postul de membru al Consiliului Superior al Magistraturii devine vacant. Astfel, legiuitorul nu optează să reglementeze în cuprinsul normei declanşarea procedurii alegerilor la încetarea calităţii de membru, în funcţie de modul prin care aceasta se realizează, ci alege doar o singură modalitate de încetare a calităţii, şi anume cea a expirării mandatului de 6 ani al membrilor Consiliului. Astfel, prevederile art. 6 alin. (2) din lege stabilesc, ca dată de reper, data expirării mandatului, care presupune întotdeauna epuizarea termenului de 6 ani, şi constituie o dată fixă, certă, periodică. Este evident că suntem în prezenţa unei proceduri unitare, cu desfăşurare simultană pentru toate instanţele şi parchetele din ţară. Dacă voinţa legiuitorului nu ar fi fost să stabilească o asemenea dată pentru desfăşurarea alegerilor, norma ar fi prevăzut ca reper data încetării calităţii de membru - o dată variabilă, de la caz la caz. Or, pentru celelalte ipoteze de încetare a calităţii de membru, legiuitorul a prevăzut că, pentru locul rămas vacant se organizează noi alegeri, dispoziţiile legale privind alegerea urmând a se aplica în mod corespunzător. O atare împrejurare nu produce, însă, nicio consecinţă juridică asupra duratei mandatului membrilor Consiliului, deci asupra mandatului organismului colegial, care va expira la împlinirea termenului de 6 ani. Persoana care dobândeşte calitatea de membru al Consiliului şi ocupă locul rămas vacant va exercita funcţia publică pentru restul de mandat rămas până la expirarea acestui termen, când se vor organiza alegeri generale, conform procedurii stabilite de lege. 47. Potrivit art. 14 alin. (3) din lege, „în procedura de alegere a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, fiecare judecător şi procuror votează un număr de candidaţi egal cu numărul membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, care reprezintă categoria de instanţe sau parchete la nivelul cărora judecătorul sau, după caz, procurorul îşi desfăşoară activitatea". Nerespectarea acestei obligaţii legale atrage incidenţa alin. (4) al art. 14, care prevede că, „în cazul în care au fost votate mai puţine persoane decât cele prevăzute la alin. (3), votul este nul". Cu alte cuvinte, potrivit procedurii de alegere a membrilor Consiliului, prin votul pe care îl exercită judecătorul sau procurorul, după caz, acesta trebuie să îşi exprime opţiunea cu privire la atâţia candidaţi câţi corespund categoriei instanţei sau parchetului la nivelul căreia/căruia judecătorul sau, după caz, procurorul îşi desfăşoară activitatea are dreptul să aleagă ca membri ai Consiliului, întrucât procedura de vot vizează alegerea tuturor membrilor organului colectiv, ca urmare a expirării mandatului vechiului Consiliu Superior al Magistraturii, la împlinirea celor 6 ani. Astfel, apare cu evidenţă caracterul general al alegerilor, simultan pentru toţi membri. Alegătorul, judecător sau procuror, nu poate converti/modifica, prin votul său, acest caracter de generalitate al alegerilor, fiind obligat să aleagă numărul de membri corespunzător categoriei din care face parte, sub sancţiunea anulării votului său. Aşadar, el nu îşi poate manifesta opţiunea cu privire la mai puţine persoane decât cele prevăzute de lege, tocmai datorită caracterului de organ colegial al Consiliului, care nu poate funcţiona decât în componenţa şi în condiţiile stabilite de Constituţie. 48. În continuare, potrivit art. 16 şi 17 din lege, Consiliul Superior al Magistraturii centralizează rezultatele votului din circumscripţiile tuturor curţilor de apel şi ale parchetelor de pe lângă acestea, dobândind calitatea de membri ai Consiliului Superior al Magistraturii persoanele care au obţinut numărul cel mai mare de voturi la nivel naţional: 3 judecători de la curţile de apel, 2 judecători de la tribunale şi tribunalele specializate, 2 judecători de la judecătorii, 1 procuror de la parchetele de pe lângă curţile de apel, 2 procurori de la parchetele de pe lângă tribunale şi tribunalele specializate şi 1 procuror de la parchetele de pe lângă judecătorii. Dispoziţiile legale stabilesc în sarcina Consiliului obligaţia de a centraliza rezultatele votului, transmise de către cele 6 adunări generale (3 ale judecătorilor şi 3 ale procurorilor), precum şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi de a verifica legalitatea procedurilor de alegere a tuturor membrilor Consiliului. După centralizarea rezultatelor şi soluţionarea eventualelor contestaţii, în temeiul art. 18 alin. (1) din lege, Consiliul Superior al Magistraturii alcătuieşte lista finală cuprinzând magistraţii aleşi şi o transmite Biroului permanent al Senatului. Dispoziţiile legale fac vorbire despre „lista finală", deci despre alegerea în cadrul aceleiaşi proceduri a tuturor membrilor Consiliului, rezultatul votului fiind centralizat într-un document care cuprinde judecătorii şi procurorii care au obţinut majoritatea de voturi în adunările generale sau cei care au obţinut numărul cel mai mare de voturi în turul doi al alegerilor. În cazul în care opţiunea legiuitorului ar fi fost în sensul unor alegeri individuale, vizând fiecare membru în parte, aceste prevederi ar fi inutile, având în vedere că, în prealabil, dispoziţiile art. 4 şi 5 din lege stabilesc componenţa fiecărei secţii a Consiliului, iar reluarea soluţiei legislative în acest context ar fi redundantă. Or, legiuitorul reiterează întreaga componenţă a Consiliului ca rezultat al voturilor exprimate în cadrul alegerilor, tocmai pentru a sublinia caracterul unitar şi simultan al procedurii şi caracterul general al alegerilor, aspecte importante în calificarea duratei de 6 ani a mandatului membrilor Consiliului ca fiind inerentă organului colectiv. 49. În fine, potrivit dispoziţiilor art. 22 din lege, în termen de 15 zile de la publicarea hotărârilor Senatului privind validarea şi alegerea membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie convoacă membrii Consiliului Superior al Magistraturii în şedinţa de constituire. Legea determină momentul de constituire a organului colegial, care nu poate fi mai târziu de 15 zile de la data în care cele două hotărâri ale Senatului, de validare a listei finale cuprinzând cei 9 judecători şi cei 5 procurori aleşi, respectiv de alegere a celor 2 reprezentanţi ai societăţii civile, sunt publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I. Dacă s-ar admite interpretarea că mandatul membrilor aleşi ai Consiliului este individual, iar alegerile se organizează pentru fiecare dintre aceştia, în funcţie de data expirării mandatului anterior, atunci este evident că niciodată nu s-ar mai putea pune problema unei şedinţe de constituire, în sensul art. 22 din Legea nr. 317/2004. Alegerea individuală a membrilor Consiliului ar crea un decalaj care s-ar perpetua în timp, împrejurare care ar face inaplicabil art. 22 din lege, întrucât e dificil de presupus că va putea fi îndeplinită condiţia premisă, aceea în care toţi membri să fie aleşi în acelaşi timp, în cadrul unei proceduri unice. Într-o atare ipoteză nu poate fi identificat momentul în care se poate organiza o şedinţă de constituire a Consiliului, în care să fie aleşi preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii şi să se stabilească atribuţiile şi responsabilităţile fiecărui membru permanent, pe domenii de activitate. Or, sintagma „şedinţă de constituire" din cuprinsul normei demonstrează tocmai viziunea unitară a legiuitorului în privinţa modalităţii de organizare şi funcţionare a Consiliului, scopul fiind acela de a crea un organism colegial, care funcţionează în plen şi în secţii, în cadrul căruia fiecare membru să aibă atribuţii determinate, dar interdependente. 50. În concluzie, prevederile art. 133 alin. (4) din Constituţie stabilesc durata mandatului Consiliului Superior al Magistraturii, organism colegial şi autoritate publică de rang constituţional, iar nu a unor mandate individuale, exercitate autonom de fiecare membru în parte. De asemenea, din analiza dispoziţiilor Legii nr. 317/2004, rezultă că procedura de alegere a Consiliului Superior al Magistraturii este o procedură unitară, care se desfăşoară simultan pentru toate categoriile de judecători şi procurori, în funcţie de instanţele sau parchetele corespunzătoare. Prin urmare, Consiliul se înnoieşte în condiţiile prevăzute de legea proprie de organizare şi funcţionare, din 6 în 6 ani, în ceea ce priveşte membrii aleşi - 9 judecători, 5 procurori, 2 reprezentanţi ai societăţii civile -, şi ori de câte ori le încetează mandatul în virtutea căruia dobândesc calitatea de membri de drept ai Consiliului Superior al Magistraturii, în cazul ministrului justiţiei, preşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi procurorului general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. 51. Având în vedere aceste considerente, Curtea ar putea concluziona că dispoziţiile Legii nr. 317/2004 cu privire la procedura de alegere şi la durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii sunt clare, previzibile şi în acord cu prevederile art. 1 alin. (5) şi art. 133 alin. (4) din Constituţie, pe perioada de activitate a acestor norme, ele fiind interpretate şi aplicate în acord cu prevederile constituţionale. 52. Însă, în speţa dedusă judecăţii, autorul excepţiei învederează instanţei constituţionale o schimbare sub aspectul interpretării dispoziţiilor legale cuprinse în art. 54 alin. (1) teza întâi, coroborat cu art. 57 din Legea nr. 317/2004, şi anume calificarea mandatului de 6 ani al membrilor aleşi ai Consiliului Superior al Magistraturii ca un mandat individual, autonom faţă de mandatul organismului colegial. Acest reviriment a fost generat de scrisoarea Consiliului Superior al Magistraturii prin care s-a solicitat Senatului României rectificarea unor hotărâri în scopul lămuririi „contradicţiilor din cuprinsul hotărârilor Senatului de validare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, cu referire la durata mandatului unora dintre membri, în perspectiva faptului că în cursul anului 2016 urmează a fi organizate alegerile pentru Consiliul Superior al Magistraturii". Prin scrisoarea menţionată se arată: „După cum se constată, în toate hotărârile Senatului de validare a membrilor Consiliului ce au urmat Hotărârii nr. 11/2011 s-a stabilit ca dată de expirare a mandatelor data de 6 ianuarie 2017, adică aceeaşi dată la care urmează să expire mandatele primilor membri validaţi de Senat prin hotărârea menţionată. Or, în raport cu cele stabilite de Senat, se va ajunge în situaţia în care mandatul membrilor Consiliului validaţi prin aceste hotărâri - respectiv membrii aleşi ca urmare a încetării mandatului unui membru al Consiliului înainte de împlinirea duratei, membrii aleşi ca urmare a expirării mandatelor ultimilor 3 membri din Consiliul anterior, precum şi cei 3 membri validaţi prin Hotărârea Senatului nr. 44 - să aibă, în concret, o durată mai mică decât cea de 6 ani prevăzută expres în Legea fundamentală, dar şi în legea organică. [...] Procedându-se astfel, s-a ajuns şi în situaţia creării unor diferenţe nejustificate legislativ între membrii Consiliului, doar unii dintre aceştia, respectiv cei validaţi prin prima hotărâre (Hotărârea nr. 11/2011), exercitându-şi mandatul pe întreaga perioadă de 6 ani consacrată constituţional; diferenţa este cu atât mai vizibilă în cazul acelor membri care nu au fost aleşi ca urmare a încetării mandatului altor membri. Ca atare, este necesară lămurirea contradicţiilor semnalate din cuprinsul hotărârilor de validare, cu referire la durata mandatului membrilor Consiliului care, în opinia noastră, trebuie să fie de 6 ani în cazul fiecărui membru, în parte." 53. Noua interpretare a produs efecte juridice, dispoziţiile legale constituind temeiul adoptării Hotărârii Senatului nr. 28/2016 privind modificarea hotărârilor Senatului nr. 44/2011, nr. 4/2012, nr. 36/2012, nr. 43/2012, nr. 3/2013 şi nr. 47/2013 prin care s-a modificat durata mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii validaţi prin respectivele hotărâri şi a Hotărârii nr. 50/2016 privind validarea unui magistrat ales ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii. 54. Potrivit hotărârilor Senatului nr. 44/2011, nr. 4/2012, nr. 36/2012, nr. 43/2012, nr. 3/2013 şi nr. 47/2013, persoanele nominalizate erau validate în calitate de membri ai Consiliului pentru restul de mandat al Consiliului, mandat care expiră în toate cazurile la data de 6 ianuarie 2017, după modelul „Se validează domnul/doamna judecător/procuror [...] ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat care va expira la data de 6 ianuarie 2017." Hotărârea Senatului nr. 28/2016 modifică aceste hotărâri în sensul atribuirii unui mandat de 6 ani fiecărui membru al Consiliului, care va expira evident la date diferite, ulterioare datei de 6 ianuarie 2017, în funcţie de data validării individuale, după modelul „Se validează domnul/doamna judecător/procuror [...] ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, pentru un mandat de 6 ani." 55. Astfel, în lipsa oricărei motivări, Senatul a adoptat o interpretare vădit diferită de interpretarea anterioară a dispoziţiilor constituţionale şi legale. Prin modificările operate, Senatul a optat pentru interpretarea în sensul că fiecare membru al Consiliului Superior al Magistraturii este validat pe un mandat întreg de şase ani, care va curge individual, independent de mandatele celorlalţi membri. Ca urmare a acestor hotărâri ale Senatului, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a adoptat Hotărârea nr. 338/2016, prin care a dispus declanşarea procedurii de alegere doar pentru 6 membri ai Consiliului, în locul celor al căror mandat de 6 ani expiră, respectiv 1 judecător de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 2 judecători de la curţile de apel, 2 judecători de la judecătorii şi 1 procuror de la parchetele de pe lângă tribunale. În mod implicit, pentru ceilalţi 8 membri, mandatul continuă să curgă până la data împlinirii termenului de 6 ani, dată care diferă de la persoană la persoană, în funcţie de data validării sau alegerii în calitatea de membru al Consiliului. 56. Luând în considerare faptul că noua interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 54 alin. (1) teza întâi coroborate cu art. 57 din Legea nr. 317/2004 au fost asumate de cele două autorităţi publice cu competenţă decizională în această materie (Senatul României şi Consiliul Superior al Magistraturii) şi faptul că actele adoptate de acestea produc efecte juridice, determinând modalitatea de desfăşurare a procedurii de alegere a noilor membri ai Consiliului, cu consecinţa modificării structurii de organizare şi funcţionare a acestui organism colectiv, Curtea constată că sunt incidente cele statuate în jurisprudenţa sa cu privire la neconstituţionalitatea normelor legale generată de interpretarea lor. 57. Astfel, prin Decizia nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014, Curtea, fără a nega rolul de „legislator negativ" al instanţei de contencios constituţional, a reţinut că „deturnarea reglementărilor legale de la scopul lor legitim, printro sistematică interpretare şi aplicare eronată a acestora de către instanţele judecătoreşti sau de către celelalte subiecte chemate să aplice dispoziţiile de lege, poate determina neconstituţionalitatea acelei reglementări. În acest caz, Curtea a considerat că are competenţa de a elimina viciul de neconstituţionalitate astfel creat, esenţial în asemenea situaţii fiind asigurarea respectării drepturilor şi libertăţilor persoanelor, precum şi a supremaţiei Constituţiei. Astfel, indiferent de interpretările ce se pot aduce unui text, atunci când Curtea Constituţională a hotărât că numai o anumită interpretare este conformă cu Constituţia, menţinându-se astfel prezumţia de constituţionalitate a textului în această interpretare, atât instanţele judecătoreşti, cât şi organele administrative trebuie să se conformeze deciziei Curţii şi să o aplice ca atare." 58. De asemenea, prin Decizia nr. 1.092 din 18 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 67 din 31 ianuarie 2013, Curtea a statuat că, „în cazul în care un text legal poate genera interpretări diferite, este obligată să intervină ori de câte ori acele interpretări generează încălcări ale prevederilor Legii fundamentale. Constituţia reprezintă cadrul şi măsura în care legiuitorul şi celelalte autorităţi pot acţiona; astfel, şi interpretările care se pot aduce normei juridice trebuie să ţină cont de această exigenţă de ordin constituţional cuprinsă chiar în art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia în România respectarea Constituţiei şi a supremaţiei sale este obligatorie." 59. Analizând criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la diferite dispoziţii legale din perspectiva modului de interpretare a acestora de către destinatarii normelor, Curtea a pronunţat decizii interpretative prin care, păstrând textul legal în fondul activ al dreptului, a sancţionat interpretarea care a dat valenţe de neconstituţionalitate acestuia, stabilind interpretarea care face textul compatibil cu dispoziţiile Legii fundamentale. Cu titlu de exemplu, Curtea aminteşte Decizia nr. 536 din 28 aprilie 2011, Decizia nr. 766 din 15 iunie 2011, Decizia nr. 265 din 6 mai 2014, Decizia nr. 336 din 30 aprilie 2015 sau Decizia nr. 841 din 10 decembrie 2015. 60. Pentru toate aceste argumente, Curtea constată că instanţa constituţională este obligată să se pronunţe asupra dispoziţiilor legale în noua interpretare pe care autorităţile publice implicate le-o conferă şi să constate neconstituţionalitatea acestora prin raportare la prevederile constituţionale cuprinse în art. 1 alin. (5) care consacră principiul supremaţiei Constituţiei şi obligaţia respectării legilor, în componenta referitoare la claritatea şi previzibilitatea normelor, şi în art. 133 alin. (4) care stabileşte durata mandatului membrilor Consiliului Superior al Magistraturii. Durata mandatului constituţional şi legal al Consiliului vizează autoritatea publică, în ansamblul său, în vreme ce persoanele alese dobândesc calitatea de membru al acestuia şi o exercită până la împlinirea termenului de 6 ani. Prin urmare, având în vedere trăsătura Consiliului Superior al Magistraturii de organism colegial, mandatul membrilor săi expiră la împlinirea termenului de 6 ani, deci la aceeaşi dată pentru toţi membrii. Cu alte cuvinte, persoanele care dobândesc calitatea de membru al Consiliului pe parcursul termenului de 6 ani, ocupând un loc vacant în cadrul organismului colegial, îşi vor îndeplini atribuţiile legale şi constituţionale de la data validării sau alegerii în funcţie, după caz, pentru restul de mandat rămas până la expirarea acestui termen. Orice interpretare contrară, în sensul că fiecare membru al Consiliului Superior al Magistraturii poate fi validat sau ales pe un mandat întreg de 6 ani, care curge individual, independent de mandatele celorlalţi membri, este neconstituţională. De asemenea, Curtea constată că, în aplicarea art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004, restul de mandat, necesar respectării normei constituţionale prevăzute de art. 133 alin. (4), care cade sub incidenţa interdicţiei prevăzute de art. 54 alin. (1) teza a doua din lege, neputând fi prelungit sau înnoit. Posibilitatea unei noi candidaturi, după expirarea mandatului împlinit în condiţiile Constituţiei, este un element extrinsec acestuia, ce poate fi modificat pentru viitor, numai ca urmare a modificării dispoziţiilor Legii nr. 317/2004. 61. În concluzie, întrucât numai dispoziţiile art. 54 alin. (1) teza întâi din lege reglementează durata mandatului, deci au ca obiect aspectele care au generat o interpretare diferită, viciată din perspectiva constituţionalităţii, în vreme ce prevederile art. 57 stabilesc doar organizarea de alegeri pentru locul rămas vacant în cazul încetării calităţii de membru al Consiliului Superior al Magistraturii înainte de expirarea mandatului, Curtea urmează să admită excepţia de neconstituţionalitate şi să constate constituţionalitatea dispoziţiilor art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004 în măsura în care persoana aleasă pentru ocuparea unui loc vacant îşi exercită calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani, şi să respingă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 57 din Legea nr. 317/2004 în raport cu criticile formulate. 62. Având în vedere considerentele expuse, Curtea constată că Hotărârea Senatului nr. 28/2016 privind modificarea hotărârilor Senatului nr. 44/2011, nr. 4/2012, nr. 36/2012, nr. 43/2012, nr. 3/2013 şi nr. 47/2013 prin care s-a modificat durata mandatelor membrilor Consiliului Superior al Magistraturii validaţi prin respectivele hotărâri, precum şi Hotărârea Senatului nr. 50/2016 privind validarea unui magistrat ales ca membru al Consiliului Superior al Magistraturii, al căror temei legal de adoptare îl constituie dispoziţiile art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004, în interpretarea declarată neconstituţională prin prezenta decizie, rămân fără efecte juridice. 63. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Uniunea Naţională a Judecătorilor din România în Dosarul nr. 2.668/2/2016 al Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi constată că dispoziţiile art. 54 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 317/2004 sunt constituţionale în măsura în care persoana aleasă pentru ocuparea unui loc vacant îşi exercită calitatea de membru al Consiliului Superior al Magistraturii pentru restul de mandat rămas până la expirarea termenului de 6 ani. 2. Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de acelaşi autor, în acelaşi dosar al aceleiaşi instanţe, şi constată că dispoziţiile art. 57 din Legea nr. 317/2004 sunt constituţionale în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Curţii de Apel Bucureşti - Secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 2 iunie 2016. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent-şef, Mihaela Senia Costinescu



SmartCity5

COMENTARII la Decizia 374/2016

Momentan nu exista niciun comentariu la Decizia 374 din 2016
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 1492 2020
    Vreau să apreciez împrumuturile Karin Sabine pentru mine un împrumut de 40.000 EUR. dacă aveți nevoie de un împrumut urgent, evitați să fiți înșelați de creditori falși și aplicați prin firma de împrumut real prin e-mail sabinhelps@gmail.com whatsapp +79267494861 ..
ANONIM a comentat Ordin 1492 2020
    Căutați o afacere, o companie sau un împrumut personal? Oferim toate tipurile de împrumuturi la rate de dobândă de 3% pe an, trimiteți-ne prin e-mail detaliile dvs. la (midland.credit2@gmail.com) pentru mai multe informații.
ANONIM a comentat Decizia 1 2020
    Căutați un împrumut de afaceri, companie sau personal? Oferim tot felul de împrumuturi la rate de dobândă de 3% pe an, trimiteți-ne prin e-mail cu detaliile dvs. la (midland.credit2@gmail.com) pentru mai multe informații.
ANONIM a comentat Hotărârea 965 2002
    BUNA ZIUA, VA ROG SA IMI TRIMITETI SI MIE ANEXELE LA HG NR. 965/2002 LA ADRESA DE E-MAIL avocat.elenagrecu@yahoo.com Multumesc anticpat!
ANONIM a comentat Hotărârea 153 2018
    articolul 4 interzice acordarea a doua sporuri cumulate anexa 1-6 si 8 ,cum ramine cu personalul care lucreaza cu aparate de electoterapie in sectiile de recuperare,medicina fizica ?la care spor se incadreaza?
ANONIM a comentat Legea 149 2018
    Cine face propunerea conform art.10,alin 2,este ambigu
ANONIM a comentat Decretul 721 2015
    Buna ziua,acest decret prezidential nu a fost pus in aplicare niciodata,cetatenii romani care traiesc si muncesc in aceasta regiune a Germaniei sunt nevoiti sa parcurga intre 300 km si 600 km pana la München unde este Consulatul General al Romaniei si sa piarda zile intregi pentru rezolvarea unor probleme care ar fi foarte usor sa le rezolve la Stuttgart daca Ministerul Afacerilor Externe si-ar face treaba. La Munchen sediul Consulatului are un spatiu foarte mic unde isi desfasoara activitatea iar cetatenii sunt nevoiti sa stea afara in strada sa astepte formandu-se cozi de peste 100 de persoane pe zi.Ultima data cand am fost la Consulat am stat 10 ore acolo iar toaleta nu functiona,cetatenii fiind obligati sa mearga la cafenele si restaurante daca aveau nevoi fiziologice.Cel mai grav lucru este faptul ca femeili cu ,copii mici nu au un loc unde sa stea cu ei,sa-i schimbe sau sa le dea mancare.S-au adus obiceiurile din Romania si aici si acest lucru este foarte grav.Personalul in schimb este destul de amabil dar lipsa spatiului si a personalului duce la aceste situatii neplacute. De aceea este urgent neesar deschiderea Consulatului la Stuttgart !!!! Prioritatile MAE se pare ca sunt altele cum ar fi mutarea Ambasadei Romaniei in Israel. Cetatenii sunt ultima lor prioritate.Probabil pana in noiembrie 2019 se va deschide totusi consulatul pentru a crea cadru legal pentru alegerile prezidentiale.In zona Baden Württemberg traiesc peste 250.000 romani si aceste voturi vor conta pentru viitorul presedinte,asa ca poate se indura cineva si de acest cetateni uitati de autoritatile din tara !!!
ANONIM a comentat Hotărârea 757 2008
    In aceasta hotarare de guvern intra si asistentii medicali care lucreaza in sectiile de radioterapie,care fac iradierea bolnavilor oncologici???
ANONIM a comentat Legea 58 1974
    in1990 mai era in vigoare intreb
ANONIM a comentat Hotărârea 559 1990
    Din păcate această hotărâre prevede incadrarea în grupe indiferent de activitatea desfășurată a celor care lucrează în industria chimică( directori, contabili, economiști) fără deosebire adică un operator chimist este încadrat în grupă la fel ca și directorul. Ținînd cont de anul ”hotărârii” în care revoluția încă se mișca prin intreprinderi este de înțeles..oarecum.
Alte acte pe aceeaşi temă cu Decizia 374/2016
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu