ORDIN Nr. 997
din 11 noiembrie 2008
privind aprobarea modelelor
standard ale Notificarii referitoare la misiunea de control, Raportului de
inspectie, Procesului-verbal de constatare si aplicare a sanctiunilor
contraventionale, precum si instiintarii de plata pentru debitor, destinate
utilizarii in activitatea de inspectie a Inspectiei Sociale
ACT EMIS DE:
MINISTERUL MUNCII,FAMILIEI SI EGALITATII DE SANSE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 790 din 26 noiembrie 2008
Având în vedere:
- prevederile art. 22 alin. (1) şi (3) din Regulamentul
de organizare şi funcţionare al Inspecţiei Sociale, aprobat prin Hotărârea
Guvernului nr. 1.059/2007;
- prevederile art. 15 alin. (2) din Ordonanţa
Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu
modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările şi
completările ulterioare;
- prevederile art. 14 din Hotărârea Guvernului nr.
381/2007 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Muncii, Familiei şi
Egalităţii de Şanse, cu modificările şi completările ulterioare,
ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse emite următorul ordin:
Art. 1. - Se aprobă modelul standard al Notificării
referitoare la misiunea de control, transmisă de Inspecţia socială, anterior
demarării acţiunii de inspecţie, entităţilor ce urmează a fi inspectate,
prevăzut în anexa nr. 1.
Art. 2. - (1) Se aprobă modelul standard al Raportului
de inspecţie utilizat de Inspecţia Socială, prevăzut în anexa nr. 2.
(2) Raportul de inspecţie cuprinde, în principal,
datele de identificare ale entităţilor supuse inspecţiei, obiectivele
controlate şi evaluate, descrierea faptelor constatate şi încadrarea juridică a
acestora, propunerile şi recomandările formulate faţă de situaţia constatată,
precum şi organismul abilitat să aplice sancţiunile corespunzătoare sau, după
caz, sancţiunea aplicată direct de echipa de inspectori.
Art. 3. - (1) Se aprobă modelul standard al
Procesului-verbal de constatare şi aplicare a sancţiunilor contravenţionale,
utilizat de Inspecţia Socială, prevăzut în anexa nr. 3.
(2) Procesul-verbal de constatare şi aplicare a
sancţiunilor contravenţionale este utilizat de către inspectorii sociali,
posesori ai legitimaţiilor de serviciu emise de către Inspecţia Socială, care
exercită controlul în cadrul misiunilor de inspecţie desfăşurate în
conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art. 4. - Se aprobă modelul standard al Inştiinţării de
plată pentru debitor, prevăzut în anexa nr. 4.
Art. 5. - Caracteristicile de tipărire ale modelelor
standard menţionate la art. 3 şi 4 sunt prevăzute în anexa nr. 5.
Art. 6. - (1) Persoanele
împuternicite prin ordinul de misiune aprobat de inspectorul general de stat să
exercite controlul îndeplinesc, conform legii, o funcţie care implică
exerciţiul autorităţii de stat, în baza ordinului de misiune şi a legitimaţiei
de serviciu. Orice faptă săvârşită împotriva organului de control se
sancţionează potrivit legii.
(2) Evidenţa legitimaţiilor de serviciu ale
inspectorilor sociali se ţine într-un registru general, la sediul Inspecţiei
Sociale, în care se vor menţiona, pentru fiecare legitimaţie, seria
(indicativul judeţului sau regiunii şi al municipiului Bucureşti), numărul de
ordine, numele, prenumele, funcţia titularului.
(3) Atunci când calitatea de organ de control a
inspectorului social încetează, acesta are obligaţia de a preda legitimaţia de
serviciu organului care a eliberat-o, în vederea anulării, ce va fi consemnată
în evidenţă.
Art. 7. -Anexele nr. 1-5 fac parte integrantă din
prezentul ordin.
Art. 8. - Inspecţia Socială şi inspectoratele sociale
regionale vor duce la îndeplinire prevederile
prezentului ordin.
Art. 9. - Prezentul ordin se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I.
Ministrul muncii, familiei şi egalităţii de şanse,
Mariana Câmpeanu
ANEXA Nr. 1
Nr:............/din.....................
NOTIFICARE
In atenţia (Se menţionează persoana/funcţia căreia
îi este adresată notificarea.).........................................................................................
Prin prezenta, vă aducem la cunoştinţă faptul că Inspecţia Socială/Inspectoratul Social Regional (Se va completa cu numele
complet al instituţiei, după caz.)
........................................................................... va
efectua în perioada(Se va trece perioada de realizare
a misiunii de inspecţie)
........................................................................... o misiune de inspecţie la (Se vor completa numele furnizorului şi al serviciului inspectat.) ................................................................................
Misiunea de inspecţie se realizează în cadrul temei (Se va completa titlul temei integral.)
................................................., care face parte din Planul
anual de control, evaluare, consiliere al Inspecţiei
Sociale, şi are în vedere următoarele obiective:
·
........................................................................................................................................................................ ............................................

Pentru operativitatea şi asigurarea eficienţei
activităţii de inspecţie, vă solicităm ca în momentul efectuării inspecţiei să
fie puse la dispoziţia echipei de inspectori sociali atât următoarele
documente:
·
........................................................................................................................................................................ ............................................
·
........................................................................................................................................................................ ............................................
·
........................................................................................................................................................................ ............................................
cât şi orice alt document ce poate contribui la îndeplinirea
misiunii de inspecţie în bune condiţii.
De asemenea, vă rugăm să asiguraţi accesul
inspectorilor sociali în serviciile subordonate instituţiei inspectate şi să
permiteţi acestora discuţii cu personalul din subordinea dumneavoastră şi, după
caz, cu beneficiarii.
După terminarea misiunii de inspecţie vă vom transmite
raportul preliminar al echipei de inspectori sociali, ca să puteţi face
observaţii cu privire la constatările efectuate, propunerile, recomandările,
concluziile şi sancţiunile stabilite (după caz) la finalul misiunii de
inspecţie.
După analiza observaţiilor dumneavoastră, raportul de
inspecţie va fi redactat în formă finală şi va fi comunicat atât dumneavoastră,
cât şi instituţiilor prevăzute de lege.
Inspector general de stat/inspector social-şef
.............................................................................................................................
Organismul/autoritatea/instituţia
.............................................................................................................................
(Se menţionează datele de identificare ale persoanei
juridice de drept public/privat.)
ANEXA Nr. 2
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI EGALITĂŢII DE ŞANSE
INSPECŢIA SOCIALĂ
Str. Vasile Lascăr nr. 87, sector 2, Bucureşti, tel.
021/2119420
Aprob,
Inspector general de stat,
RAPORT DE INSPECŢIE
privind inspecţia efectuată
la...........................
1. Baza legală a
inspecţiei efectuate:
Inspecţia desfăşurată
la.......................................a avut loc în temeiul Ordonanţei de
urgenţă a Guvernului nr. 130/2006 privind Inspecţia Socială, aprobată cu modificări şi completări
prin Legea nr. 211/2007, al Hotărârii Guvernului nr. 1.059/2007 privind aprobarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare al Inspecţiei Sociale şi al Ordinului de misiune
nr............................
din....................al inspectorului general de stat.
2. Obiectivele misiunii de inspecţie:
Obiectivele misiunii de inspecţie sunt stabilite în
Planul anual de control, evaluare şi consiliere (acestea sunt variabile şi în
funcţie de tipul serviciului inspectat).
3. Perioada de
desfăşurare:
4. Echipa de
inspecţie:
• componenţa echipei;
• coordonatorul echipei.
5. Denumirea
entităţii inspectate şi a locaţiei acesteia (adresa):
6. Organizarea şi desfăşurarea misiunii de
inspecţie:
7. Constatări:
• Descrierea faptelor constatate şi încadrarea juridică
a acestora, unde este cazul.
8. Concluzii:
9. Recomandări,
responsabili şi termene de remediere: Numele,
prenumele şi semnăturile membrilor echipei de inspecţie.
ANEXA Nr. 3
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI EGALITĂŢII DE ŞANSE
INSPECŢIA SOCIALĂ
Inspectoratul Social Regional...........................
Str......................nr.......localitatea...................
judeţul/sectorul................................................
Tel.............................Fax...............................
Regim special
Seria I S nr. 0000001
PROCES-VERBAL
de constatare şi aplicare a sancţiunilor
contravenţionale privind nerespectarea dispoziţiilor legale referitoare la protecţia socială
Incheiat astăzi, ziua.........., luna...............,
anul.........., ora............, în localitatea...................................................., judeţul/sectorul.................................,
I. Agentul/Agenţii
constatator/constatatori:
..........................................................................., având funcţia/funcţiile
de.................................................................................................................în
cadrul Inspecţiei Sociale/Inspecţiei Regionale
............................................., în baza
legitimaţiei/legitimaţiilor nr....................., emise de Inspecţia Socială,
în temeiul prevederilor
Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2006 privind Inspecţia Socială,
aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 211/2007, ale Hotărârii
Guvernului nr. 1.059/2007 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi
funcţionare al Inspecţiei Sociale, conform atribuţiilor de control conferite de
actele normative în vigoare şi ale Ordinului de misiune nr................din........................al
inspectorului general de stat al Inspecţiei Sociale, cu ocazia misiunii de
inspecţie efectuate în ziua........Juna.........,
anul......., ora........, la................................................,
II. am constatat următoarele
fapte contravenţionale, astăzi, data, ora si locul sus-mentionate:
1........................................................................................................................................................................ .......................................................
........................................................................................................................................................................ .........................................................
2 ........................................................................................................................................................................ ......................................................
........................................................................................................................................................................ .........................................................
3........................................................................................................................................................................ .......................................................
........................................................................................................................................................................ .........................................................
fapte prevăzute şi sancţionate de:
1.
art...............alin.......lit...............din.............................;
2. art...............alin.......lit...............din.............................;
3.
art...............alin.......lit...............din.............................
(Se vor completa, în clar, de către
inspectorul/inspectorii social/sociali prevederile articolului, alineatului,
literei din actul normativ ale căror dispoziţii au fost încălcate.)
şi se sancţionează astfel:
1. cu amendă de la........................lei
la............................lei;
2. cu amendă de
la........................lei la............................lei;
3. cu amendă de la........................lei
la............................lei.
Inspector/inspectori social/sociali
constatator/constatatori,
.............................................................................
.............................................................................
Martor,
.............................................................................
Mi s-a înmânat şi am primit o copie a Inştiinţării de
plată, astăzi, ziua ..... luna....., anul........
.............................................................................
(numele, prenumele şi semnătura contravenientului)
III. Contravenientul este:
1. Numele şi prenumele
......................................................................,
prenumele părinţilor .................................... şi............................., data şi
locul naşterii................................................, domiciliul
actual stabil................................................... CNP..................................................BI/CI, seria....., nr.................emis(ă) de
Poliţia........................., la data de....................., ocupaţia..................., locul de
muncă..................................................................
2. Numele şi prenumele
......................................................................,
prenumele părinţilor .................................... şi............................., data şi
locul naşterii................................................, domiciliul
actual stabil...................................................
CNP..................................................BI/CI,
seria....., nr.................emis(ă) de Poliţia........................., la
data de....................., ocupaţia..................., locul de
muncă..................................................................
3. Persoana
juridică..........................................cu sediul
în...........................str..................................nr..... bl........sc.......ap......judeţ/sector..............,
constituită în
baza..............................................................................., având codul fiscal.................., cont
nr......................................... la..........................., reprezentată legal prin
dl/dna................................................., în calitate
de..........................................., domiciliat/domiciliată în .........................................
str........................................ bl.........sc.....ap.......judeţ/sector..........................., având BI/CI seria......nr.............,
eliberat/eliberată de......................la data de...............CNP.................................
Aceste fapte contravenţionale au fost săvârşite în
perioada.......................................................................
Imprejurările ce pot servi la
aprecierea gravităţii faptelor
şi la evaluarea eventualelor
pagube pricinuite:
........................................................................................................................................................................ .........................................................
........................................................................................................................................................................ .........................................................
Contravenientul şi-a îndeplinit/nu şi-a îndeplinit
obligaţia legală de a prezenta agenţilor constatatori, la cererea lor, actul de
identitate ori documentele solicitate pentru buna desfăşurare a activităţii de
control.
In cazul contravenienţilor cetăţeni străini, persoane
fără cetăţenie sau cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, în
procesul-verbal vor fi cuprinse şi următoarele date: paşaport ori alt document
de trecere a frontierei de stat seria...........nr............., data
eliberării.............., statul emitent....................
In cazul în care contravenientul este minor, procesul-verbal va cuprinde şi numele, prenumele şi domiciliul
părinţilor, tata....................., mama...................................,
alt reprezentant ori ocrotitor legal..........................................................
IV. Sancţiunea aplicată şi
măsurile dispuse:
Avertisment/Amendă contravenţională în cuantum
de......................(................................) lei,
Măsuri
dispuse:........................................................................................................................................................................ ..................................
........................................................................................................................................................................ .........................................................
........................................................................................................................................................................ .........................................................
Termen de realizare: (Se
barează cu o linie continuă situaţiile care nu corespund.)..................................................................
V. Amenda se va achita în
contul............................................., deschis la
Trezoreria.........................................., iar
documentul doveditor al plăţii va fi prezentat sau comunicat prin poştă
Inspecţiei Sociale................................................... la adresa:............................................., în termen
de 15 zile de la înmânarea/comunicarea procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi a înştiinţării de plată.
Conform dispoziţiilor legale, contravenientul poate
achita, în termen de cel mult 48 de ore de la data încheierii procesului-verbal
ori, după caz, de la data comunicării acestuia, jumătate din minimul amenzii
prevăzute în actul normativ ale căror dispoziţii au fost încălcate, adică suma
de...............................lei.
Inspector/inspectori social/sociali
constatator/constatatori,
.............................................................................
.............................................................................
Martor
.............................................................................
Mi s-a înmânat şi am primit o copie a Inştiinţării de
plată, astăzi, ziua ..... luna....., anul........
.............................................................................
(numele, prenumele şi semnătura contravenientului)
VI. In conformitate cu
prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al
contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002,
cu modificările şi completările ulterioare, împotriva procesului-verbal de
constatare şi sancţionare a contravenţiei se poate face plângere în termen de
15 zile de la data înmânării/comunicării acestuia.
VII. Contravenientul nu se află
de faţă/refuză să semneze sau nu poate lua cunoştinţă despre conţinutul
procesului-verbal (se barează cu o linie continua situaţiile care nu corespund), fapt atestat de
martor, domnul/doamna.............................................................................,
domiciliat/domiciliată în........................................
str........................ nr........, bl.........,
sc ....., ap ....., judeţul/sectorul ........., având BI/CI seria
.......nr.............., eliberat/eliberată
de........................................la data de.......................CNP............................................................
VIII. Alte
menţiuni........................................................................................................................................................................ .............................
..................................................................................................................................................................................................................................

(Se pot menţiona
observaţiile/obiecţiunile contravenientului.)
Prezentul proces-verbal
conţine...........pagini şi a fost întocmit în.......exemplare, din care un
exemplar s-a înmânat contravenientului
astăzi,....................., sau se va comunica acestuia în cel mult o lună de
la data încheierii.
Inspector/inspectori social/sociali
constatator/constatatori,
.............................................................................
.............................................................................
Martor,
.............................................................................
Mi s-a înmânat şi am primit o copie a înştiinţării de
plată, astăzi, ziua ..... luna....., anul........
.............................................................................
(numele, prenumele şi semnătura contravenientului)
ANEXA Nr. 4
MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI ŞI EGALITĂŢII DE ŞANSE
INSPECŢIA SOCIALĂ
Inspectoratul Social Regional..........................
Str......................nr.......localitatea..................
judeţul/sectorul...............................................
Tel...........................Fax................................
Regim special
Seria I.S. nr. 0000001
ÎNŞTIINŢARE DE PLATĂ
pentru debitorul:
Persoană juridică/fizică.............................................................., cu sediul/domiciliul
în......................................, str..................................................
nr....., bl........, sc......., ap......, judeţul/sectorul
................................................, constituită în
baza................................................................................,
având codul fiscal ..........................................., cont
nr.................................la..........................., reprezentată legal prin
dl/dna..............................................................., în calitate de
.........................., domiciliat /domiciliată în
........................., str.............,
bl........., sc....., ap......, judeţul/sectorul.................,
având BI/CI seria.......nr.................,
eliberat/eliberată.......................la data de................... CNP...,
In baza Procesului-verbal de constatare şi sancţionare
a contravenţiei seria:.........nr............, încheiat în ziua......., luna......., anul........., vă
comunicăm prezenta înştiinţare de plată pentru suma totală
de.......................... lei, constituită debit la
instituţia noastră pe numele dvs.
După trecerea termenului-limită prevăzut în
procesul-verbal sus-menţionat, acesta devine titlu executoriu, fără nicio altă
formalitate, şi se supune executării silite, în condiţiile dispoziţiilor legale
imperative privind executarea silită a creanţelor bugetare.
Amenda se va achita în
contul...........................................................deschis la
Trezoreria......................................, iar documentul doveditor al plăţii va fi prezentat sau comunicat prin poştă Inspecţiei Sociale, la adresa ........................................., în
termen de 15 zile de laînmânarea/comunicarea
procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei, precum şi a înştiinţării de plată.
Această înştiinţare de plată se comunică dvs., în
calitate de debitor bugetar, conform actelor normative în vigoare, pentru
opozabilitate, împreună cu procesul-verbal în cauză.
Contravenientul nu se află de faţă/refuză să semneze/nu
poate să semneze prezenta înştiinţare de plată.
(Se barează cu o linie continuă situaţiile care nu
corespund.)
Se confirmă de martorul:
Numele şi
prenumele.............................................................,
prenumele părinţilor...............................şi............................., data şi locul
naşterii..............................., domiciliul actual
stabil............................................................,
CNP......................................, BI/CI,
seria....., nr...........emis(ă) de Poliţia................, la data
de.............., ocupaţia.................., locul de
muncă......................
Prezenta înştiinţare de plată face parte integrantă din
Procesul-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiilor cu
seria......nr..................din data de......................
Alte
menţiuni........................................................................................................................................................................ ......................................
..................................................................................................................................................................................................................................
Inspector/inspectori social/sociali
constatator/constatatori,
.............................................................................
.............................................................................
Martor,
.............................................................................
Mi s-a înmânat şi am primit o copie a Inştiinţării de
plată, astăzi, ziua ..... luna....., anul........
.............................................................................
(numele, prenumele şi semnătura contravenientului)
ANEXA Nr. 5
CARACTERISTICI DE TIPĂRIRE
Denumire:
A) Proces-verbal de constatare şi sancţionare a
contravenţiilor se înseriază cu :
Seria I.S. Nr.......................
Formularele se broşează în carnete, a câte 25 de
procese-verbale, conţinând câte 150 file fiecare.
B) Inştiinţare de plată pentru debitorul:
Fiecare formular se tipăreşte în 3 exemplare, pe format
standard A4, de culori diferite.
Formularele se tipăresc pe hârtie de calitate, care să
asigure lizibilitatea scrisului atât pe original, cât şi pe copii.
Formularele se broşează în carnete, a câte 50,
conţinând câte 100 file fiecare.