ORDIN   Nr. 39 din 21 februarie 2007

privind aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabileste metode de analiza pentru controlul oficial al furajelor privind umiditatea, bazele azotate volatile, fosforul total,uleiurile si grasimile brute

ACT EMIS DE: AUTORITATEA SANITARA VETERINARA SI PENTRU SIGURANTA ALIMENTE

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 163 din 7 martie 2007

Văzând Referatul de aprobare nr. 70.143 din 2 februarie 2007, întocmit de Direcţia de control şi coordonare a activităţii farmaceutice veterinare din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

având în vedere prevederile art. 10 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 215/2004, cu modificările şi completările ulterioare,

în temeiul art. 3 alin. (3) şi al art. 4 alin. (3) din Hotărârea Guvernului nr. 130/2006 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor şi a unităţilor din subordinea acesteia,

preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor emite următorul ordin:

Art. 1. - Se aproba Norma sanitara veterinara ce stabileşte metode de analiză pentru controlul oficial al furajelor privind umiditatea, bazele azotate volatile, fosforul total, uleiurile şi grăsimile brute, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezentul ordin.

Art. 2. - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, institutele veterinare centrale şi direcţiile sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene şi a municipiului Bucureşti vor duce la îndeplinire prevederile prezentului ordin.

Art. 3. - La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul preşedintelui Agenţiei Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor nr. 15/2004 pentru aprobarea Normei sanitare veterinare ce stabileşte metode de analiză pentru controlul oficial al furajelor privind umiditatea, bazele azotate volatile, fosforul total şi uleiurile şi grăsimile brute, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.020 şi 1.020 bis din 4 noiembrie 2004.

Art. 4. - Prezentul ordin transpune prevederile Directivei Consiliului 71/393/CEE ce stabileşte metode comunitare de analiză pentru controlul oficial al furajelor, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 279 din 20 decembrie 1971, p. 7, aşa cum a fost modificată ultima dată de Directiva Comisiei 98/64/CEE, publicată în Jurnalul Oficial al Comunităţilor Europene (JOCE) nr. L 257 din 19 septembrie 1998, p. 14.

Art. 5 - Prezentul ordin va fi publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor,

Marian Avram

ANEXĂ

NORMĂ   SANITARĂ   VETERINARĂ

ce stabileşte metode de analiză pentru controlul oficial al furajelor privind umiditatea,bazele azotate volatile, fosforul total, uleiurile si grăsimile brute

Art. 1. - Analizele pentru controlul oficial al furajelor, în ceea ce priveşte conţinutul de umiditate al acestora, de baze azotate volatile, fosfor total, uleiuri şi de grăsimi brute trebuie să fie efectuate în conformitate cu metodele descrise în anexa la prezenta normă sanitară veterinară.

Art. 2. - Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor informează Comisia Europeană cu privire la actele normative şi la prevederile administrative necesare pentru implementarea prezentei norme sanitare veterinare.

Art. 3.  - Anexa face parte integrantă din prezenta normă sanitară veterinară.

ANEXĂ la norma sanitară veterinară

CAPITOLUL I

Determinarea umidităţii

1. Scop şi domeniu de aplicare

Această metodă se utilizează pentru determinarea conţinutului de umiditate al furajelor.

Această metodă nu se utilizează pentru analiza produselor din lapte ca furaje simple, analiza substanţelor minerale şi a amestecurilor compuse predominant din substanţe minerale, analiza grăsimilor şi uleiurilor animale şi vegetale sau analiza seminţelor de ulei şi a fructelor oleaginoase    definite    de    Regulamentul    Consiliului nr. 865/2004/CE privind organizarea comună a pieţei de ulei de măsline şi măsline pentru consum.

2.  Principiu

Proba trebuie deshidratată în condiţii specifice care variază în funcţie de natura furajului. Pierderea de masă se determină prin cântărire. In cazul furajelor solide ce au un conţinut de umiditate ridicat trebuie să se efectueze o uscare preliminară.

3.  Aparatură

3.1. Moara din material hidrofob care este uşor de curăţat permite rapid chiar zdrobirea, fără a produce vreo încălzire apreciabilă, previne, pe cât posibil, contactul cu aerul de afară şi întruneşte cerinţele stabilite la pct. 4.1.1 şi 4.1.2 (de exemplu: ciocan sau microtocătoare cu răcire cu apă, râşniţă cu con pliabil, tocătoare cu mişcare lentă sau cu roată zimţată).

3.2.  Balanţă analitică cu o acurateţe de 0,5 mg

3.3.   Fiole uscate din metal necoroziv sau din sticlă cu capace care asigură o închidere etanşă; suprafaţă de lucru ce permite ca proba-test să fie difuzată la circa 0,3 g/cm2.

3.4.   Etuvă termoreglabilă (±1°C) cu ventilaţie şi care asigură reglarea rapidă a temperaturii*).

3.5.   Etuvă cu vacuum încălzită electric, dotată cu o pompă de ulei sau cu un mecanism pentru introducerea de aer uscat fierbinte ori a unui agent de uscare (de exemplu, oxid de calciu)

3.6.   Desicator cu placă confecţionată dintr-un metal perforat gol sau din porţelan ce conţine un agent de uscare eficient.

4. Procedură

Operaţiunile descrise de această secţiune trebuie să fie efectuate imediat după deschiderea pachetelor de probe. Analiza trebuie să fie efectuată în cel puţin un duplicat.

4.1.  Preparare

4.1.1.   Furaje, altele decât cele ce sunt sub incidenţa prevederilor pct. 4.1.2 şi 4.1.3

Se iau cel puţin 50 de grame din probă. Dacă este necesar, se macină şi se împart astfel încât să se evite orice variaţie în conţinutul de umiditate (vezi pct. 6).

4.1.2.  Cereale şi ovăz

Se iau cel puţin 50 de grame din probă. Se macină în particule din care cel puţin 50% trec printr-o sită cu plasă de 0,75 mm, care să nu permită să fie reţinute mai mult de 10% particule pe un ochi de plasă de 1 mm.

4.1.3.   Furaje sub formă lichidă sau de pastă, furaje compuse predominant din uleiuri şi grăsimi

Se iau circa 25 g din probă, se cântăresc cu o aproximaţie de 10mg, se adaugă o cantitate corespunzătoare de nisip anhidros, cântărit cu o aproximaţie de 10 mg, şi se amestecă până se obţine un produs omogen.

4.2.  Uscare

4.2.1. Furaje, altele decât cele care sunt reglementate de pct. 4.2.2 şi 4.2.3

Se cântăreşte o fiolă (pct. 3.3) împreună cu capacul acesteia, cu o aproximaţie de 0,5 mg. Se cântăresc în fiola cântărită, cu o aproximaţie de 1 mg, aproximativ 5 g din probă şi chiar se difuzează. Se plasează fiola, fără capacul acesteia, în etuva preîncălzită până la temperatura de 103°C. Se introduce fiola cât mai repede posibil, pentru a se preveni ca temperatura cuptorului să scadă nejustificat. Se lasă să se usuce timp de 4 ore, calculate din momentul în care temperatura etuvei revine la 103°C. Se înlocuieşte capacul de pe fiolă, se înlătură acesta din urmă de pe cuptor, se lasă să se răcească timp de 30 până la 45 de minute în desicator (pct. 3.6) şi se cântăreşte cu o aproximaţie de 1 mg.

Pentru furaje combinate, compuse predominant din uleiuri şi grăsimi, se usucă în etuvă timp de încă 30 de minute la temperatura de 130°C. Diferenţa dintre două cântăriri nu trebuie să depăşească 0,1% umiditate.

4.2.2.  Cereale, făină, crupe de ovăz şi gris

Se cântăreşte o fiolă (pct. 3.3) împreună cu capacul acesteia, cu o aproximaţie de 0,75 mg. Se cântăreşte în fiola cântărită cu o aproximaţie de 1 mg aproximativ 5 g din proba măcinată şi chiar se difuzează. Se plasează fiola, fără capacul acesteia, în etuva preîncălzită până la temperatura de 130°C. Se introduce containerul cât mai repede posibil, pentru a se preveni ca temperatura cuptorului să scadă nejustificat. Se lasă să se usuce timp de 4 ore, calculate din momentul în care temperatura cuptorului revine la 103°C. Se înlocuieşte capacul de pe container, se înlătură acesta din urmă de pe cuptor, se lasă se răcească timp de 30 până la 45 de minute în desicator (pct. 3.6) şi se cântăreşte cu o aproximaţie de 1 mg.

4.2.3.   Furaje combinate ce conţin mai mult de 4% sucroză sau lactoză: furaje simple, precum păstăi de fasole, produse cereale hidrolizate, seminţe de malţ, cartofi şi sfeclă uscată, peşte şi zahăr solubil; furaje combinate ce conţin mai mult de 25% săruri minerale, incluzând apă de cristalizare

Se cântăreşte o fiolă (pct. 3.3) împreună cu capacul acesteia, cu o aproximaţie de 0,75 mg. Se cântăresc în containerul cântărit cu o marjă de 1 mg aproximativ 5 g din proba măcinată şi chiar se difuzează. Se plasează fiola, fără capacul acesteia, în etuva cu vacuum preîncălzită între 80°C şi 85°C. Se introduce fiola cât mai repede posibil, pentru a se preveni ca temperatura etuvei să scadă nejustificat.

Se aduce presiunea până la 100 Torr şi se lasă să se usuce timp de 4 ore la această temperatură, fie într-un curent de aer fierbinte, uscat, fie utilizându-se un agent de uscare (aproximativ 300 g pentru 20 de probe). In ultimă instanţă, se deconectează pompa de vacuum atunci când a fost atinsă presiunea prescrisă.

Timpul de uscare se calculează din momentul în care temperatura cuptorului revine de la 80°C până la 85°C. Se aduce etuva cu grijă înapoi la presiunea atmosferică. Se deschide etuva, se plasează imediat capacul pe fiolă, se îndepărtează fiola din etuvă, se lasă să se răcească timp de 30 până la 45 de minute în desicator (pct. 3.6) şi se cântăreşte cu o aproximaţie de 1 mg. Se usucă timp de încă 30 de minute în etuva cu vacuum la o temperatură de 80°C până la 85°C şi se recântăreşte. Diferenţa dintre două cântăriri nu trebuie să depăşească 0,71% umiditate.

4.3. Uscare preliminară

4.3.1. Furaje, altele decât cele care sunt reglementate la pct. 4.3.2.

Furaje solide cu un conţinut ridicat de umiditate ce face ca măcinarea să fie supusă uscării preliminare, după cum urmează: se cântăresc 50 g de probă nemăcinată cu o aproximaţie de 10 mg (furajele comprimate şi aglomerate pot fi împărţite după duritate, dacă este necesar) într-un container potrivit (de exemplu, o placă de aluminiu de 20x12 cm cu o ramă de 0,75 cm). Se lasă să se usuce într-o etuvă de la o temperatură de 60°C până la 70°C, până când conţinutul de umiditate a fost redus între 8% şi 12%. Se îndepărtează din etuvă, se lasă descoperit pentru a se răci în laborator pentru o oră şi se cântăreşte cu o aproximaţie de 10 mg. Se zdrobeşte imediat, aşa cum s-a indicat la pct. 4.1.1, şi se usucă, aşa cum s-a indicat la pct. 4.2.1  sau 4.2.3, în conformitate cu natura furajului.

*) Pentru uscarea cerealelor, a făinii, a ovăzului şi a crupelor de ovăz, etuva trebuie să aibă o astfel de capacitate termică încât atunci când este prefixată la temperatura de 1310C, aceasta să revină la acea temperatură în mai puţin de 45 de minute după numărul maxim de probe-test ce au fost plasate simultan în interior să se usuce. Ventilaţia trebuie să fie astfel încât atunci când sunt mai multe probe de grâu obişnuit decât le poate conţine şi sunt uscate timp de două ore, rezultatele să difere de cele obţinute după 4 ore de uscare cu mai puţin de 0,715%.

4.3.2. Cereale

Boabele cu un conţinut de umiditate de peste 17% trebuie să fie supuse unei uscări preliminarii, după cum urmează:

Se cântăresc 50g de boabe neîncolţite, cu o aproximaţie de 10 mg, într-un container corespunzător (de exemplu, o placă de aluminiu de 20 x 12 cm cu o ramă de 0,5 cm). Se lasă să se usuce timp de 5 până la 7 minute într-o etuvă, la temperatura de 130°C. Se scot din etuvă, se lasă să se răcească descoperit în laborator timp de două ore şi se cântăresc cu o aproximaţie de 10 mg. Se macină, aşa cum s-a indicat la pct. 4.1.2, şi se usucă, aşa cum s-a indicat la pct. 4.2.2.

5.  Calcularea rezultatelor

Conţinutul de umiditate, ca procent din probă, se calculează utilizându-se următoarea formulă:

5.1.  Uscare fără uscare preliminară

(E-m) x 100/E,

unde:

E -   masa iniţială, în grame, a probei test;

m -    masa, în grame, a probei-test uscate.

5.2.  Uscare cu uscare preliminară

[(M'-m)M/M' + E - M] x 100/E = 100(1-Mm/EM'),

unde:

E -   masa iniţială, în grame, a probei test;

M - masa, în grame, a probei-test după uscare preliminară;

M' - masa, în grame, a probei-test după zdrobire sau măcinare;

m - masa, în grame, a probei-test uscate.

5.3.  Repetabilitate

Diferenţa dintre rezultatele a două determinări paralele efectuate pe aceeaşi probă trebuie să fie de maximum 0,2% umiditate.

6.  Observaţie

Dacă măcinarea se dovedeşte a fi necesară şi dacă aceasta este estimată că alterează conţinutul în umiditate al produsului, rezultatele analizei componenţilor furajului trebuie să fie corectate pe baza conţinutului probei în starea iniţială a acesteia.

CAPITOLUL II

Determinarea bazelor azotate volatile

SECŢIUNEA A

Microdifuzie

1.  Scop şi domeniu de aplicare

Această metodă se aplică pentru determinarea conţinutului de baze azotate în furaje, exprimate ca amoniac.

2.  Principiu

Proba trebuie extrasă cu apă şi soluţie clarificată şi filtrată. Bazele azotate volatile se dislocă prin microdifuzie, prin utilizarea unei soluţii de carbonat de potasiu, colectată într-o soluţie de acid boric şi titrată cu acid sulfuric.

3.  Reactivi

3.1.  20% (m/v) soluţie de tricloracetic

3.2.   Indicator: se dizolvă 33 mg de verde bromcrezol şi 65 mg de roşu metil în  100 ml de etanol 95-96% (v/v)

3.3.  Soluţie de acid boric:

Intr-un cilindru gradat de 1 litru se dizolvă 10 g de acid boric p.a. în 200 ml de etanol 95-96% (v/v) şi 700 ml apă. Se adaugă 10 ml de indicator (pct. 3.2). Se amestecă şi, dacă este necesar, se ajustează culoarea soluţiei spre roşu deschis, adăugându-se o soluţie de hidroxid de sodiu. 1 ml din această soluţie va fixa un maxim de 300 µg de NH₃.

3.4.  Soluţie saturată de carbonat de potasiu:

Se dizolvă 100 g de carbonat de potasiu p.a. în 100 ml de apă fiartă. Se lasă să se răcească şi se filtrează.

3.5.  Acid sulfuric 0,02 N.

4.  Aparatură

4.1.  Mixer (tip pahar): aproximativ 35 până la 40 r.p.m.

4.2.   Celule Conway de plastic sau de sticlă (vezi figura).

4.3.  Microbiurete gradate în 1/100 ml.

5.  Procedură

Se cântăresc 10g de probă cu o aproximaţie de 1mg şi se plasează cu 100 ml de apă într-un pahar gradat de 200 ml. Se amestecă în pahar timp de 30 de minute. Se adaugă 50 ml de soluţie de acid tricloracetic (pct. 3.1), se completează volumul cu apă, se agită energic şi se filtrează printr-un filtru plisat.

Utilizându-se o pipetă, se introduc 1 ml de soluţie de acid boric (pct. 3.3) în partea centrală a celulei Conway şi 1 ml din filtratul probei în coroana celulei. Se acoperă parţial cu un capac lubrifiat. Se lasă să cadă rapid 1 ml de soluţie de carbonat de potasiu saturat (pct. 3.4) în coroană şi se închide capacul, astfel încât celula să nu primească aer. Se întoarce celula cu grijă, rotind-o în plan orizontal, astfel încât cei 2 reactivi să fie amestecaţi.

Se lasă incubat fie cel puţin 4 ore la temperatura camerei, fie pentru o oră la temperatura de 40°C.

Utilizându-se o microbiuretă (pct. 4.3), se titrează bazele volatile în soluţie de acid boric cu acid sulfuric 0,02 N (pct. 3.5).

Se efectuează un test martor, utilizându-se aceeaşi procedură, dar fără ca proba să fie analizată.

6.  Calcularea rezultatelor

1 ml de H₂S0₄ 0,02 N corespunde la 0,34 mg de amoniac. Se exprimă rezultatul ca procentaj al probei.

Repetabilitate

Diferenţa dintre rezultatele a două determinări paralele efectuate pe aceeaşi probă nu trebuie să depăşească:

a)   10% în valoare relativă, pentru un conţinut de amoniac mai mic de 1,0%;

b)   0,1% în valoare absolută, pentru un conţinut de amoniac de 1,0% sau mai mare.

7.  Observaţie

In cazul în care conţinutul de amoniac al probei depăşeşte 0,76%, se diluează filtratul iniţial.

CELULA CONWAY*)

Scara 1/1

SECŢIUNEA B

Prin distilare

1.  Scopul şi domeniul de aplicare

Această metodă se utilizează pentru determinarea conţinutului de baze azotate volatile, exprimate ca amoniac, în făina de peşte ce nu conţine practic uree. Această metodă este aplicabilă numai pentru un conţinut mai mic de 0,25%.

2.  Principiu

Proba trebuie extrasă cu apă şi cu soluţie de clarificare. Bazele azotate volatile se dislocă la punctul de fierbere, se adaugă oxid de magneziu şi se colectează într-o cantitate specifică de acid sulfuric, al cărui exces trebuie titrat apoi cu o soluţie de hidroxid de sodiu.

3.  Reactivi

3.1.  20% (m/v) soluţie de acid tricloracetic

3.2.  Oxid de magneziu p.a.

3.3.   Emulsie antispuma (de exemplu, silicon)

3.4.  Acid sulfuric 0,1 N

3.5.  Soluţie de hidroxid de sodiu 0,1 N

3.6.   0,3% (m/v) soluţie de metil roşu în etanol 95-96% (v/v)

4.  Aparatură

4.1.   Mixer (tip pahar): aproximativ 35 până la 40 r.p.m.

4.2.  Aparat de distilare de tip Kjeldahl

5.  Procedură

Se cântăresc 10 g de probă cu o aproximaţie de 1 mg şi se plasează cu 100 ml de apă într-un balon cotat de 200 ml. Se omogenizează timp de 30 de minute. Se adaugă 50 ml de soluţie de acid tricloracetic (pct. 3.1), se completează volumul cu apă, se agită energic şi se filtrează printr-un filtru cutat.

Se ia o cantitate de filtrat clar, corespunzător pentru conţinutul estimat de baze azotate volatile (100 ml sunt de obicei potrivite). Se diluează până la 200 ml şi se adaugă 2 g de oxid de magneziu (pct. 3.2) şi câteva picături de emulsie antispuma (pct. 3.3). Soluţia trebuie să fie alcalină faţă de hârtia de turnesol, altfel se adaugă puţin oxid de magneziu (pct. 3.2). Se distilează aproximativ 150 ml de soluţie în aparatul Kjeldahl şi se colectează distilatul într-un pahar Erlenmeyer ce conţine un volum măsurat cu acurateţe (25 până la 50 ml) de acid sulfuric 0,1 N (pct. 3.4). In timp ce se distilează, se evită supraîncălzirea pe părţile laterale. Se fierbe soluţia de acid sulfuric timp de două minute, se răceşte şi se titrează apoi excesul de acid sulfuric cu soluţie de hidroxid de sodiu 0,1 N (pct. 3.5) în prezenţa indicatorului de roşu metil (pct. 3.6).

Se efectuează o probă martor utilizându-se aceeaşi procedură, dar fără proba ce trebuie analizată.

6. Calcularea rezultatelor

1 ml de H₂S0₄ 0,1 N corespunde la 1,7 mg de amoniac.

Se exprimă rezultatul ca procent din probă.

Repetabilitate

Diferenţa dintre rezultatele a două determinări paralele, efectuate pe aceeaşi probă, nu trebuie să depăşească, în valoare relativă, 10% amoniac.

*) Figura reprezentând celula Conway este reprodusă în facsimil.

CAPITOLUL III

Determinarea fosforului total. Metoda fotometrică

1. Scop şi domeniu de aplicare

Această metodă se utilizează pentru determinarea conţinutului de fosfor total din furaje. Este corespunzătoare, în mod particular, pentru analiza produselor cu nivel scăzut de fosfor. In unele cazuri (produs bogat în fosfor) poate fi utilizată o metodă gravimetrică.

2. Principiu

Proba trebuie mineralizată, fie prin combustie uscată (în cazul furajelor organice), fie prin digestie acidă (în cazul compuşilor minerali şi al furajelor lichide), şi plasată într-o soluţie de acid.

Soluţia trebuie tratată cu reagent molibdovanadiu. Densitatea optică a soluţiei galbene astfel formate trebuie măsurată într-un spectrometru la o lungime de undă de 430 nm.

3. Reactivi

3.1.  Carbonat de calciu p.a.

3.2.  Acid clorhidric p.a., d:1,1 (aproximativ 6N)

3.3.  Acid azotic p.a., d:1,045

3.4.  Acid azotic p.a., d:1,38 până la 1,42

3.5.  Acid sulfuric p.a., d:1,84

3.6.  Reactiv molibdovanadat:

Se amestecă 200 ml soluţie de heptamolibdat de amoniu (pct. 3.6.1), 200 ml soluţie de monovanadat de amoniu (pct. 3.6.2) şi 134 ml de acid azotic într-un balon cotat de 1 litru. Se completează volumul cu apă.

3.6.1.  Soluţie de heptamolibdat de amoniu:

Se dizolvă în apă distilată fierbinte 100 g de heptamolibdat de amoniu p.a. (NH₄)6Mo70₂₄4H₂0. Se adaugă 10 ml de amoniac (d:0,91) şi se completează cu apă până la 1 litru.

3.6.2.  Soluţie de monovanadat de amoniu:

2,35 g de monovanadat de amoniu p.a. NH₄V0₃ se dizolvă în 400 ml apă fierbinte. Agitându-se constant, se adaugă lent 20 ml acid azotic p.a diluat [7 ml HN0₃ (pct. 3.4) + 13 ml H₂0] si se completează cu apă până la 1 litru.

3.7.   Soluţie standard de 1 mg de fosfor/ml: se dizolvă 4,387 g de fosfat dihidrogenat de potasiu p.a. KH2P04 în apă. Se completează cu apă până la 1 litru.

4.  Aparatură

4.1.  Creuzete pentru cenuşă din porţelan sau siliciu

4.2.   Cuptor electric cu termostat stabilit la temperatura de 550°C

4.3.  Balon Kjeldahl de 250 ml

4.4.  Baloane gradate şi pipete de precizie

4.5.  Spectrofotometru

4.6.  Tuburi-test cu diametru de circa 16 mm, cu dopuri gradate la un diametru de 14,5 mm; capacitate: 25 ml până la 30 ml

5. Procedură

5.1. Prepararea soluţiei

In conformitate cu natura probei, se prepară o soluţie aşa cum se indică la pct. 5.1.1 sau 5.1.2.

5.1.1. Procedura uzuală

Se cântăreşte 1 g sau mai mult din probă, cu o aproximaţie de 1 mg. Se plasează proba-test într-un balon Kjeldahl, se adaugă 20 ml acid sulfuric (pct. 3.5), se agită pentru a impregna substanţa complet cu acid şi pentru a preveni ca aceasta să se lipească de pereţii balonului, se încălzeşte şi se păstrează la punctul de fierbere timp de 10 minute. Se lasă să se răcească puţin, se adaugă puţin acid azotic (pct. 3.4) şi se aduce apoi la punctul de fierbere. Se repetă această procedură până când este obţinută o soluţie incoloră. Se răceşte, se adaugă puţină apă, se decantează lichidul într-un balon cotat de 500 ml, clătindu-se cu apă fierbinte balonul Kjeldahl. Se lasă să se răcească, se completează volumul cu apă, se omogenizează şi se filtrează.

5.1.2. Probe ce conţin substanţe organice şi libere de fosfaţi dihidrogenaţi de calciu şi magneziu

Se cântăresc aproximativ 2,5 g din probă, cu o aproximaţie de 1 mg, într-un creuzet de calcinare. Se amestecă proba-test până când se omogenizează complet cu 1 g de carbonat de calciu (pct. 3.1). Se calcinează în cuptor la temperatura de 550°C ± 5°C, până când este obţinută o cenuşă albă sau gri (puţin cărbune este neglijabil). Se transferă cenuşa într-o capsulă de porţelan de 250 ml. Se adaugă 20 ml apă şi acid clorhidric (pct. 3.2) până încetează efervescenţa. Se adaugă încă 10 ml acid clorhidric (pct. 3.2). Se plasează capsula de porţelan pe o baie de nisip şi se evaporă până se usucă, pentru a face silicatul insolubil. Se redizolvă reziduul în 10 ml acid azotic (pct. 3.3) şi se fierbe pe baia de nisip timp de 5 minute, fără să se evapore, până se usucă. Se decantează lichidul într-un balon cotat de 500 ml, clătindu-se capsula de porţelan de câteva ori cu apă fierbinte. Se lasă să se răcească, se completează volumul cu apă, se omogenizează şi se filtrează.

5.2.  Dezvoltarea coloraţiei şi măsurarea densităţii optice Se diluează o  parte  a  alicotei  filtrate  obţinute  la pct. 5.1.1 sau 5.1.2, pentru a obţine o concentraţie în fosfor de cel mult 40 g/ml. Se plasează 10 ml din această soluţie într-o eprubetă (pct. 4.6) şi se adaugă 10 ml de reactiv molibdovanadat (pct. 3.6). Se omogenizează şi se lasă să stea cel puţin 10 minute la temperatura de 20°C. Se măsoară densitatea optică într-un spectrometru la lungimea de undă de 430 nm faţă de o soluţie obţinută prin adăugare de 10 ml de reactiv molibdovanadat (pct. 3.6) în 10 ml apă.

5.3.  Curba de calibrare

Din soluţia standard (pct. 3.7) se prepară soluţii ce conţin 5, 10, 20, 30 şi, respectiv, 40 µg de fosfor/ml. Se iau 10 ml din fiecare dintre aceste soluţii şi se adaugă 10 ml de reactiv molibdovanadat (pct. 3.6). Se omogenizează şi se lasă să stea cel puţin 10 minute la temperatura de 20°C. Se măsoară densitatea optică, aşa cum s-a indicat la pct. 5.2.

Se trasează curba de calibrare prin împărţirea densităţilor optice faţă de cantităţile corespunzătoare de fosfor. Curba va fi liniară pentru concentraţii între 0 şi 40 µg/ml.

6.  Calcularea rezultatelor

Cantitatea de fosfor din proba-test se determină prin utilizarea curbei de calibrare.

Rezultatul se exprimă ca procent din probă.

7.  Repetabilitate

Diferenţa dintre rezultatele a două determinări paralele efectuate pe aceeaşi probă trebuie să fie de maximum:

a)  3% în valoare relativă, pentru un conţinut de fosfor mai mic de 5%;

b)   0,15% în valoare absolută, pentru un conţinut de fosfor de minimum 5%.

CAPITOLUL IV

Determinare de uleiuri şl grăsimi brute

1. Scop şi domeniu de aplicare

Această metodă se utilizează pentru determinarea uleiurilor şi grăsimilor brute din furaje. Aceasta nu se referă la analiza seminţelor uleioase şi a fructelor oleaginoase definite de Regulamentul Consiliului nr. 865/2004/CE privind organizarea comună a pieţei de ulei de măsline şi măsline pentru consum.

Utilizarea celor două proceduri descrise mai jos depinde de natura şi compoziţia furajului şi de motivul efectuării analizei.

1.1.   Procedura A - uleiuri şi grăsimi brute direct extractibile

Această metodă este aplicabilă materiilor furajere din plante, cu excepţia celor incluse în scopul procedurii B.

1.2.   Procedura B - uleiuri şi grăsimi brute totale

Această procedură este aplicabilă materiilor furajere de origine animală şi tuturor furajelor combinate. Aceasta trebuie să fie utilizată pentru toate materiile din care grăsimile şi uleiurile nu pot fi extrase complet fără o hidroliză anterioară (de exemplu: gluten, drojdie, proteine din cartofi şi produse supuse proceselor, precum extrudarea, flocularea şi încălzirea).

1.3.   Interpretarea rezultatelor

In toate cazurile în care este obţinut un rezultat mai ridicat prin utilizarea procedurii B decât prin procedura A, rezultatul obţinut prin procedura B va fi acceptat ca valoare adevărată.

2.  Principiu

2.1.   Procedura A

Proba este extrasă cu eter de petrol. Solventul este distilat, iar reziduul este uscat şi cântărit.

2.2.   Procedura B

Proba este tratată la cald cu acid clorhidric. Amestecul este răcit şi filtrat. Reziduul este spălat, uscat şi supus determinării, în conformitate cu procedura A.

3. Reactivi

3.1.   Eter de petrol, punct de fierbere: 40°C până la 60°C. Valoarea de bromin trebuie să fie mai puţin de 1, iar reziduul din evaporare mai puţin de 2 mg/100 ml.

3.2.  Sulfat de sodiu, anhidru

3.3.  Acid clorhidric, c = 3 moli HCI/I

3.4.   Cu ajutorul filtrării, Kieselguhr, supercelula Hyflo

4. Aparatură

4.1.   Aparatură de extracţie. Dacă este dotată cu un sifon (aparat Soxhlet), rata refluxului trebuie să fie astfel încât să producă aproximativ 10 cicluri/oră; dacă este utilizat tipul nonsifon, rata refluxului trebuie să fie de aproximativ 10 ml/minut.

4.2.   Canule de extracţie, libere de materie solubilă în eter de petrol şi care să aibă o consistenţă poroasă în conformitate cu cerinţele pct. 4.1.

4.3.   Etuva de uscare, fie o etuvă cu vacuum fixat la temperatura de 75°C ± 3°C, fie o etuvă cu aer fixat la temperatura de 100°C ± 3°C.

5.  Procedură

5.1. Procedura A (vezi pct. 8.1)

Se cântăresc 5 g din probă, cu o aproximaţie de 1 mg, acestea se transferă într-un cartuş de extracţie (pct. 4.2) şi se acoperă cu un tampon de vată degresat.

Se plasează un cartuş într-un extractor (pct. 4.1) şi se extrage timp de 6 ore cu eter de petrol (pct. 3.1). Se colectează extractul din eter de petrol într-o retortă uscată, cântărită, ce conţine fragmente de piatră ponce*).

Se distilează solventul. Se usucă reziduul, menţinându-se retorta timp de o oră şi jumătate în etuva de uscare (pct. 4.3). Se lasă să se răcească într-un desicator şi se cântăreşte. Se usucă din nou timp de 30 de minute pentru a se asigura că greutatea uleiurilor şi grăsimilor rămâne constantă (pierderea în greutate între două cântăriri succesive trebuie să fie de mai puţin de 1 mg).

5.2. Procedura B

Se cântăresc 2,5 g din probă, cu o aproximaţie de 1 mg (vezi pct. 8.2), se plasează într-o capsulă sau într-un pahar conic de 300 ml şi se adaugă 100 ml acid clorhidric (pct. 3.3) şi fragmente de piatră ponce. Se acoperă capsula cu o sticlă de ceas sau se ataşează paharul conic la un refrigerent de reflux. Se aduce amestecul la o fierbere uşoară deasupra unei flăcări mici sau unui platou fierbinte şi acesta se menţine acolo timp de o oră. Nu se permite produsului să se lipească de pereţii interiori ai recipientului.

Se răceşte şi se adaugă o cantitate de ajutor de filtrare (pct. 3.4) suficientă pentru a preveni orice pierdere de Gil şi grăsime în timpul filtrării. Se filtrează printr-o hârtie de filtru dublă, degresată, umezită. Se spală reziduul cu apă rece până este obţinut un filtrat neutru. Se controlează ca filtrul să nu conţină ulei sau grăsimi. Prezenţa acestora indică faptul că proba trebuie să fie extrasă cu eter de petrol, utilizându-se procedura A înaintea hidrolizei.

Se plasează hârtia de filtru dublă ce conţine reziduul pe o sticlă de ceas şi se usucă timp de o oră şi jumătate în etuva cu aer (pct. 4.3) la temperatura de 100°C ± 3°C.

Se plasează hârtia de filtru dublă ce conţine reziduul uscat într-un cartuş de extracţie (pct. 4.2) şi se acoperă cu un tampon de vată degresat. Se plasează cartuşul într-un extractor (pct. 4.1) şi se procedează aşa cum s-a indicat la al doilea şi al treilea paragraf al pct. 5.1.

Se înlocuiesc fragmentele de piatră ponce cu bile de sticlă atunci când uleiul sau grăsimea trebuie să suporte teste de calitate ulterioare.

6.  Exprimarea rezultatului

Greutatea reziduului se exprimă ca un procent din probă.

7. Repetabilitate

Diferenţa dintre rezultatele a două determinări paralele, efectuate pe aceeaşi probă de acelaşi analist, trebuie să fie de maximum:

a)  0,2% în valoare absolută, pentru conţinut de uleiuri şi grăsimi brute mai mic de 5-4,0% în relaţie cu rezultatul cel mai înalt pentru conţinuturi de 5-10;

b)  0,4% în valoare absolută, pentru conţinut de peste 10.

8. Observaţii

8.1. Pentru produse cu un conţinut ridicat de uleiuri şi grăsimi ce sunt dificil de măcinat sau nepotrivite pentru a realiza o probă omogenă pentru un test de reducere, se procedează astfel:

Se cântăresc 20 g din probă, cu o marjă de 1 mg, şi se amestecă cu 10 g sau mai mult de sulfat de sodiu anhidru (pct. 3.2). Se extrage cu eter anhidru (pct. 3.1), aşa cum s-a indicat la pct. 5.1. Se amestecă extractul obţinut cu 500 ml de eter de petrol (pct. 3.1) şi se amestecă. Se iau 50 ml de soluţie şi se plasează într-o retortă mică, uscată, cântărită, ce conţine fragmente de piatră ponce*). Se distilează solventul, se usucă şi se procedează asa cum s-a indicat la ultimul paragraf al pct. 5.1.

Se elimină solventul din reziduul de extracţie lăsat în cartuş, se macină reziduul la o fineţe de 1 mm, acesta se întoarce la cartuşul de extracţie (nu se adaugă sulfat de sodiu) şi se procedează aşa cum s-a indicat la al doilea şi al treilea paragraf ale pct. 5.1.

*) Se înlocuiesc fragmentele de piatră ponce cu bile de sticlă atunci când uleiul sau grăsimea trebuie să suporte teste de calitate ulterioare.

Conţinutul de uleiuri şi grăsimi ca procent din probă se calculează utilizându-se următoarea formulă: (10a + b) x 5

atunci când:

a = masa, în grame, a reziduului după prima extracţie (parte de alicotă a extractului);

b = masa, în grame, a reziduului după a doua extracţie.

8.2.   Pentru produse cu conţinut redus de uleiuri şi grăsimi proba-test poate fi crescută până la 5 g.

8.3.  Hrana pentru animale de companie care conţine un conţinut ridicat de apă poate să fie amestecată cu sulfat de sodiu anhidru, anterior hidrolizei şi extracţiei, ca la procedura B.

8.4.  La pct. 5.2, pentru o mai mare eficacitate, se poate utiliza apă fierbinte în loc de apă rece pentru a spăla reziduul după filtrare.

8.5.   Pentru unele furaje timpul de uscare de 1,5 h poate să fie prelungit, dacă este necesar. Trebuie să fie evitată uscarea excesivă, pentru că aceasta poate duce la rezultate slabe. Poate fi utilizat, de asemenea, un cuptor cu microunde.

8.6.   Este recomandată preextracţia prin procedura A, anterior hidrolizei, şi reextracţia prin procedura B, dacă conţinutul de ulei/grăsime brută este în prezent mai mare de 15%. într-o anumită măsură, aceasta depinde de natura furajului şi de natura uleiului/grăsimii în furaj.