Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 959 din 8 septembrie 2010

privind schimbarea regimului juridic al unor imobile

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 649 din 20 septembrie 2010

In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată, al art. 9 alin. (1) şi al art. 12 alin. (1)-(3) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, cu modificările şi completările ulterioare, şi în conformitate cu prevederile Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.    

Art. 1. - Se aprobă transmiterea unor imobile, având datele de identificare prevăzute la nr. crt. 1, 2 şi 3 din anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Piatra-Neamţ şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ.

Art. 2. - (1) După preluare, imobilele prevăzute la art. 1 se utilizează în scopul restituirii de teren către foştii proprietari şi construirii de locuinţe, respectiv construirea de locuinţe prin programe derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe şi punerea la dispoziţia organismelor guvernamentale la solicitare, precum şi pentru dezvoltarea unor servicii sociale în colaborare cu Mitropolia Moldovei.

(2) Consiliul Local al Municipiului Piatra-Neamţ va transfera în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale un procent de 40% din numărul de locuinţe, dar nu mai puţin de 183 de unităţi locative, împreună cu terenul aferent acestora, construite pe terenul imobilului prevăzut la nr. crt. 2 din anexă prin programe derulate de Agenţia Naţională pentru Locuinţe, în maximum 3 ani de la realizarea transmiterii, potrivit legislaţiei în vigoare.

Art. 3. - (1) Se aprobă transmiterea unei suprafeţe de teren dintr-un imobil, având datele de identificare prevăzute la nr. crt. 4 din anexă, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Piatra-Neamţ şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ, în vederea reamplasării facilităţilor poligonului automatizat de tragere din fonduri proprii ale primăriei, conform cerinţelor Ministerului Apărării Naţionale, în termen de 24 de luni.

(2) Transmiterea obiectivului de investiţii realizat, prevăzut la alin. (1), inclusiv a terenului aferent acestuia, din domeniul public al municipiului Piatra-Neamţ şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale se face după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor de investiţii, pe baza unui protocol de predare-preluare încheiat între părţile interesate.

Art. 4. - (1) Se aprobă transmiterea unei suprafeţe de teren dintr-un imobil, având datele de identificare prevăzute la nr. crt. 5 din anexă, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Piatra-Neamţ şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ, în vederea reamplasării poligonului redus de artilerie, din fonduri proprii ale primăriei, conform cerinţelor Ministerului Apărării Naţionale, în termen de 24 de luni.

(2) Transmiterea obiectivului de investiţii realizat, prevăzut la alin. (1), inclusiv a terenului aferent acestuia, din domeniul public al municipiului Piatra-Neamţ şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale se face după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor de investiţii, potrivit protocolului de predare-preluare încheiat între cele două instituţii.

Art. 5. - Predarea imobilului prevăzut la nr. crt. 1 din anexă se va realiza după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor obiectivelor de investiţii prevăzute la art. 3 şi 4.

Art. 6. - (1) Se aprobă transmiterea unui imobil, având datele de identificare prevăzute la nr. crt. 6 din anexă, din domeniul public al statului şi din administrarea Ministerului Apărării Naţionale în domeniul public al municipiului Piatra-Neamţ şi în administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ, în vederea reabilitării acestuia din fonduri proprii ale primăriei, în termen de 24 de luni.

(2) Transmiterea imobilului prevăzut la alin. (1) din domeniul public al municipiului Piatra-Neamţ şi din administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale se face după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor de investiţii, pe baza unui protocol de predare-preluare încheiat între cele două instituţii.

(3) Predarea imobilului prevăzut la nr. crt. 3 din anexă, cu terenul aferent, se va realiza după efectuarea recepţiei la terminarea lucrărilor prevăzute la alin. (1), pe bază de protocol de predare-preluare încheiat între cele două instituţii.

Art. 7. - In cazul în care nu se respectă destinaţiile imobilelor prevăzute la art. 2 alin. (1), imobilele revin în domeniul public al statului şi în administrarea Ministerului Apărării Naţionale, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

Art. 8. - Predarea-preluarea imobilelor transmise potrivit prevederilor art. 1 se face pe bază de protocol încheiat între părţile interesate.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul apărării naţionale,

Gabriel Oprea

Ministrul administraţiei şi internelor,

Vasile Blaga

Ministrul dezvoltării regionale şi turismului,

Elena Gabriela Udrea

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Ialomiţianu

ANEXĂ

DATELE   DE   IDENTIFICARE

ale imobilelor pentru care se schimbă regimul juridic

Nr. crt.

Locul unde este situat imobilul care se transmite

Persoana juridică

de la care se transmite

imobilul

Persoana juridică la care se transmite imobilul

Codul de clasificare din inventarul bunurilor aflate în administrarea

Ministerului Apărării Naţionale care alcătuiesc domeniul public al statului

Caracteristicile tehnice ale imobilului

1.

Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ, str. Izvoare FN

Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale

Municipiul Piatra-Neamţ, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ

- imobil 2373 - integral

- cod 8.29.09 -nr. M.F 106.949

- valoarea de inventar 702.209 lei

- Suprafaţa construită = 1.037 m2

- Suprafaţa desfăşurată = 1.100 m2

- Suprafaţa totală a terenului (inclusiv construcţiile) = 350.500 m2

2.

Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ, str. Gen. N. Dăscălescu nr. 239

Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale

Municipiul Piatra-Neamţ, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ

- imobil 560 - parţial

- cod 8.29.09 -nr. M.F. 106.939

- valoarea de inventar 2.969,45 lei

- Suprafaţa totală a terenului = 26.000 m2

3.

Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ, str. Gen. N. Dăscălescu nr. 239

Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale

Municipiul Piatra-Neamţ, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ

- Pavilionul B3 - imobil 328

- parţial

- cod 8.29.09 -nr. M.F. 106.938

- valoarea de inventar 21,50 lei

- Suprafaţa construită = 280 m2

- Suprafaţa desfăşurată = 280 m2

- Suprafaţa totală a terenului (inclusiv construcţiile) = 500 m2

4.

Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ - Văleni

Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale

Municipiul Piatra-Neamţ, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamt

- imobil 3156 -parţial

- cod 8.29.09 -nr. M.F. 106.951

- Suprafaţa totală a terenului = 1.000 m2

5.

Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ, str. Gen. N. Dăscălescu nr. 239

Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale

Municipiul Piatra-Neamţ, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamt

- imobil 560 - parţial

- cod 8.29.09 -nr. M.F. 106.939

- Suprafaţa totală a terenului = 300 m2

6.

Judeţul Neamţ, municipiul Piatra-Neamţ, str. Gen. N. Dăscălescu nr. 239

Statul român, din administrarea Ministerului Apărării Naţionale

Municipiul Piatra-Neamţ, în administrarea Consiliului Local al Municipiului Piatra-Neamţ

- Pavilionul B1 - imobil 328 - parţial

- cod 8.29.09 -nr. M.F. 106.938

- valoarea de inventar 123,90 lei

- Suprafaţa construită = 822 m2

- Suprafaţa desfăşurată = 1.644 m2

SmartCity5

COMENTARII la Hotărârea 959/2010

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 959 din 2010
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com

ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks

ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com

ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 959/2010
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu