DECIZIE Nr.
864 din 28 noiembrie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) lit. b) si c) si art. 13
din Legea nr. 346/2004 privind stimularea infiintarii si dezvoltarii
intreprinderilor mici si mijlocii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 45 din 22 ianuarie 2007
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre
Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Viorel Şerban Stănoiu - judecător
Tudorel Toader - judecător
Ion Tiucă - procuror
Gabriela Dragomirescu
- magistrat-asistent-şef
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 13
din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării
întreprinderilor mici şi mijlocii, excepţie ridicată de Societatea Naţională
Radiocomunicaţii - S.A. prin Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara în Dosarul nr.
5.815/59/2006 al Curţii de Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios
administrativ.
La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de
care procedura de citare este legal îndeplinită.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ridicate, întrucât apreciază că dispoziţiile de
lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale şi convenţionale,
invocate ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, constată
următoarele:
Prin Incheierea din 12 septembrie 2006, pronunţată în
Dosarul nr. 5.815/59/2006, Curtea de Apel Timişoara - Secţia comercială şi
de contencios administrativ a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de
neconstitutionalitate a prevederilor art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 13
din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării
întreprinderilor mici şi mijlocii, excepţie ridicată de Societatea
Naţională Radiocomunicatii - S.A. prin Direcţia Radiocomunicatii Timişoara
într-o cauză având ca obiect obligaţia de a face.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate se susţine că „prin formularea textuală şi din interpretarea
coroborată" a art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 13 din legea
criticată „se nasc contradicţii în primul rând cu Legea fundamentală şi apoi cu
alte acte juridice internaţionale sau tratate la care România este parte".
Contradicţia constă în aceea că dispoziţiile de lege menţionate instituie
obligaţia imperativă de a se
declara disponibile toate activele neutilizate de societăţile naţionale şi de a
proceda la vânzarea sau leasing-ul obligatoriu al acestora; or, activul
disponibil trebuie determinat prin voinţa proprietarului său, iar nu „fiindcă
legea impune acest lucru". Se încalcă astfel, „în mod flagrant, principiul
libertăţii contractuale prevăzut de art. 942 Cod civil" şi de art. 480 din
acesta, părţile neputându-şi exprima liber acordul de voinţă asupra
transmiterii proprietăţii activelor, şi se goleşte de conţinut protecţia
conferită dreptului de proprietate prin art. 44 şi art. 136 din Constituţie.
Potrivit reglementării ce face obiectul excepţiei, societăţile naţionale nu au
dreptul de dispoziţie asupra proprietăţii lor, „sunt puse evident într-o poziţie
de inferioritate faţă de ceilalţi proprietari ce se pot bucura de toate
atributele dreptului lor de proprietate" şi transformă „o obligaţie de
negociere într-o obligaţie de transfer al proprietăţii", ceea ce „înseamnă
a expropria peste voinţa proprietarului, fără o justă şi prealabilă
despăgubire". Arată că, într-o situaţie similară, în lipsa acordului
proprietarului, art. 8 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 prevede trecerea
bunurilor societăţii comerciale în domeniul public prin procedura exproprierii
pentru cauză de utilitate publică şi după o justă şi prealabilă despăgubire.
Un alt aspect de neconstituţionalitate constă în aceea
că art. 12 alin. (1) „fixează cadrul general de acces al întreprinderilor mici
şi mijlocii la activele disponibile ale societăţilor naţionale" prin
trimitere la prevederile Legii nr. 213/1998, potrivit cărora, însă, bunurile
proprietate publică sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile şi nu
pot fi vândute chiar dacă sunt disponibile în sensul legii speciale. In consecinţă,
consideră că atât timp cât „regula de mai sus este susceptibilă de a fi
aplicată independent de domeniul căruia îi aparţine bunul, protecţia
proprietăţii private este în pericol".
Autorul excepţiei apreciază că pentru argumentele
expuse sunt încălcate şi prevederile art. 53 din Constituţie, referitoare la
restrângerea exerciţiului unor drepturi.
Invocă în sensul celor arătate „jurisprudenţa abundentă
pronunţată în materia proprietăţii, inclusiv în cauze în care a fost condamnată
România, în Corneliu Liviu Popescu - Hotărârile Curţii Europene a Drepturilor
Omului pronunţate împotriva României (1998 - 2002), AllBeck, 2003, pag. 5, 26,
79, 162 etc".
Curtea de Apel Timişoara
- Secţia comercială şi de contencios administrativ, constatând că nu sunt îndeplinite condiţiile de inadmisibilitate a
excepţiei ridicate, astfel cum sunt acestea prevăzute de Legea nr. 47/1992,
apreciază că prevederile art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 13 din Legea
nr. 346/2004 „nu aduc atingere drepturilor constituţionale ale părţii care a
invocat excepţia, întrucât măsurile pe care acestea le dispun vizează
drepturile pe care statul le are în calitatea sa de acţionar majoritar la
diverse regii autonome, societăţi sau companii naţionale şi societăţi
comerciale şi, pe de altă parte, transferul dreptului de proprietate asupra
activelor disponibile din patrimoniul acestora în patrimoniul întreprinderilor
mici şi mijlocii solicitante are loc ca urmare a perfectării unui contract de
vânzare-cumpărare, încheiat în condiţiile legii".
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.
Avocatul Poporului apreciază
că art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 13 din Legea nr. 346/2004 nu aduc
atingere dreptului de proprietate privată, întrucât măsurile pe care acestea le
dispun privesc proprietatea statului în calitatea sa de acţionar majoritar la
diverse regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale,
iar transferul dreptului de proprietate asupra activelor disponibile din
patrimoniul acestora în patrimoniul întreprinderilor mici şi mijlocii
solicitante are loc ca urmare a perfectării contractului de vânzare-cumpărare
încheiat în condiţiile legii. In acest sens menţionează Decizia Curţii
Constituţionale nr. 444/2005. Consideră că art. 53 din Constituţie, invocat ca
fiind încălcat, nu pune în discuţie restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
libertăţi fundamentale.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi
Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile
reprezentantului Ministerului Public, dispoziţiile legale criticate, raportate
la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională constată că a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din
Constituţie, ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr.
47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 13 din Legea nr. 346/2004
privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi
mijlocii, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 681 din 29 iulie 2004.
Textele de lege criticate prevăd:
- Art. 12 alin. (1) lit. b) şi c): „(1 )
Intreprinderile mici şi mijlocii au acces la activele disponibile ale regiilor
autonome, societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu
capital majoritar de stat, cu respectarea dispoziţiilor legale privind
proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, precum şi a drepturilor
contractuale ale creditorilor ale căror creanţe sunt garantate cu ipotecă, gaj,
privilegiu asupra activelor respective sau asupra cărora este instituit
sechestru asigurător, în următoarele condiţii:[...]; b) activele disponibile
utilizate de întreprinderile mici şi mijlocii în baza contractului de
închiriere, a contractului de locaţie de gestiune sau a contractului de
asociere în participaţiune, încheiate cu regiile autonome,
societăţile/companiile naţionale, precum şi cu societăţile comerciale cu
capital majoritar de stat vor fi vândute, la solicitarea locatarului sau
asociatului, la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit
de un expert acceptat de părţi, după deducerea investiţiilor efectuate în activ
de către locatar/asociat. In cazul contractelor de locaţie de gestiune şi
asociere în participaţiune, asociatul/locatarul, întreprindere mică sau
mijlocie, poate solicita şi încheierea unui contract de leasing imobiliar cu
clauză irevocabilă de vânzare, în aceleaşi condiţii. In cazul depunerii unei
solicitări exprese privind cumpărarea activului sau încheierea unui contract de
leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare de către beneficiarii
prezentelor dispoziţii, care utilizau activul în baza unui contract de
închiriere, cu cel puţin 60 de zile înainte de expirarea contractului de închiriere, locatorul nu va putea refuza prelungirea
contractului de închiriere cu o perioadă considerată de părţi suficientă pentru rezolvarea
formalităţilor legate de încheierea contractului de vânzare-cumpărare,
respectiv leasing imobiliar cu clauză irevocabilă de vânzare;
c) contractul de închiriere, la solicitarea
locatarului, va fi transformat în contract de leasing cu clauză irevocabilă de
vânzare la preţul negociat, stabilit pe baza raportului de evaluare întocmit de
un expert acceptat de părţi";
- Art. 13: „(1) In
contextul prezentei legi, prin active se
înţelege unităţi de producţie, subunităţi, secţii, spaţii comerciale, spaţii de
cazare ori alte bunuri de acelaşi gen din patrimoniul unei regii autonome,
societăţi/companii naţionale, precum şi al unei societăţi comerciale cu capital
majoritar de stat, ce pot fi organizate să funcţioneze independent.
(2) In înţelesul prezentei legi, se consideră active disponibile activele care
îndeplinesc oricare dintre următoarele condiţii:
a) nu sunt utilizate
de regiile autonome, societăţile/ companiile naţionale sau de societăţile
comerciale cu capital majoritar de stat care le deţin pentru o perioadă de cel
puţin 3 luni;
b) se află în conservare pentru o perioadă mai mare
de un an;
c) activele închise operaţional,
numai în cazul prevăzut la art. 12 alin. (1) lit. e).
(3) Desfăşurarea procedurii de vânzare a activelor
închise operaţional este supusă prevederilor prezentei legi în situaţia în care
o solicitare privind cumpărarea activului din partea unei întreprinderi mici şi
mijlocii este făcută în interiorul termenului prevăzut de art. 326 alin. (2) din Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale,
aprobată prin Legea nr. 44/1998, cu modificările şi completările ulterioare.
(4) Regiile autonome, societăţile/companiile
naţionale, precum şi societăţile comerciale cu capital majoritar de stat sunt
obligate să stabilească şi să întocmească liste cuprinzând activele
disponibile, pe care le vor reactualiza lunar. Listele vor fi transmise la
camerele de comerţ şi industrie judeţene şi a municipiului Bucureşti, la
organizaţiile patronale, asociaţiile profesionale prin Agenţia Naţională pentru
Intreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie.
(5) Listele cuprinzând activele disponibile au
caracter public şi vor fi afişate la sediile camerelor de comerţ şi industrie
judeţene şi a municipiului Bucureşti, ale organizaţiilor patronale şi
asociaţiilor profesionale, precum şi pe pagina de Internet a acestora. Acestea
vor anunţa prin intermediul presei locale unde este afişată lista cuprinzând
activele disponibile.
(6) Autoritatea pentru Valorificarea Activelor
Statului şi ministerele de resort vor transmite lunar Agenţiei Naţionale pentru
Intreprinderi Mici şi Mijlocii şi Cooperaţie situaţia activelor utilizate de
întreprinderile mici şi mijlocii, respectiv a contractelor de
vânzare-cumpărare, închiriere, leasing şi concesiune, încheiate în condiţiile
prezentei legi.
(7) Activele pot fi
retrase de pe lista cu active disponibile, cu excepţia situaţiilor în care au
fost depăşite termenele prevăzute la art. 12 alin. (1) lit. e) şi alin. (2), în
oricare dintre următoarele cazuri:
a) declanşarea procedurii de administrare specială
în perioada de privatizare;
b) declanşarea procedurii de dizolvare voluntară şi
lichidare;
c) declanşarea procedurii reorganizării judiciare
şi falimentului".
Textele constituţionale, în ordinea invocării ca fiind
încălcate, sunt: art. 44 referitor la „Dreptul de proprietate privată", art. 136
privind „Proprietatea" şi art. 53 în
legătură cu „Restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor
libertăţi". Se mai invocă şi încălcarea art. 1 - „Protecţia
proprietăţii" - din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru
apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi art. 480
şi art. 942 din Codul civil.
Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată,
Curtea reţine următoarele:
I. In esenţă, autorul excepţiei
consideră că art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) din legea criticată încalcă „în
mod flagrant" principiul libertăţii contractuale prevăzut de art. 942 şi
art. 480 din Codul civil şi goleşte de conţinut protecţia dreptului de
proprietate conferită prin art. 44 şi art. 136 din Constituţie, punând
„societăţile naţionale" într-o poziţie de inferioritate faţă de ceilalţi
proprietari, care se bucură de toate atributele acestui drept, precum şi că
proprietarul este expropriat „peste" voinţa sa şi fără o justă şi
prealabilă despăgubire, deşi într-o situaţie similară art. 8 alin. (3) din
Legea nr. 213/1998 prevede aceasta. Pentru aceleaşi argumente, autorul
excepţiei consideră că sunt încălcate şi prevederile art. 53 din Constituţie,
referitoare la restrângerea exerciţiului unor drepturi. De asemenea, consideră
că art. 12 alin. (1) din lege este neconstituţional şi pentru că, trimiţând la
prevederile Legii nr. 213/1998 potrivit cărora bunurile proprietate publică
sunt inalienabile, imprescriptibile şi insesizabile şi nu pot fi vândute chiar
dacă sunt disponibile în sensul legii speciale, înseamnă că această regulă
„este susceptibilă de a fi aplicată independent de domeniul căruia îi aparţine
bunul, protecţia proprietăţii private este în pericol".
Analizând această excepţie, Curtea constată că
dispoziţiile art. 12 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 346/2004 privind
stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii au mai
făcut obiectul controlului de constituţionalitate într-o cauză în care, în
esenţă, formulându-se critici asemănătoare, se invoca încălcarea art. 44 din
Constituţie. Cu acel prilej, Curtea, respingând excepţia de neconstituţionalitate
prin Decizia nr. 444 din 15 septembrie 2005, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 870 din 28 septembrie 2005, a
constatat că aceste dispoziţii „reprezintă măsuri
strategice de reformă economică menite a accelera procesul de privatizare prin
stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, statul
având obligaţia, în virtutea art. 135 din Constituţie, să asigure «crearea
cadrului favorabil pentru valorificarea tuturor factorilor de producţie»,
«protecţia concurenţei loiale», precum şi «protejarea intereselor naţionale în
activitatea economică»". Totodată, prin aceeaşi decizie, constatând că
art. 12 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din Legea nr. 346/2004 a preluat soluţia
legislativă cuprinsă în art. 12 alin. (1) lit. a) şi alin. (2) din Legea nr.
133/1999, abrogată, şi cu privire la care Curtea se pronunţase prin Decizia nr.
83 din 25 februarie 2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 270 din 17 aprilie 2003, s-a mai
statuat că „statul, în calitate de acţionar majoritar, urmăreşte vânzarea
activelor disponibile deţinute de regii autonome, societăţi/companii naţionale
şi societăţi comerciale către diferiţi agenţi economici, întreprinderi mici şi
mijlocii care au utilizat aceste active în baza unor contracte. Activele se
oferă spre vânzare cu respectarea drepturilor creditorilor şi doar în măsura în care acestea nu
aparţin proprietăţii publice şi asupra lor nu este instituit sechestru
asigurător. Contractul de vânzare-cumpărare parcurge etapele specifice unei
asemenea tranzacţii, cu singura deosebire, justificată, de altfel, prin
specificul de reglementare al Legii nr. 346/2004, că operaţiunile trebuie
finalizate în termen de 90 de zile de la data depunerii cererilor de către
întreprinderile mici şi mijlocii", precum şi că „textele legale atacate nu
aduc atingere dreptului de proprietate privată, întrucât măsurile pe care
acestea le dispun privesc proprietatea statului în calitatea sa de acţionar
majoritar la diverse regii autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi
comerciale. Pe de altă parte, transferul dreptului de proprietate asupra
activelor disponibile din patrimoniul regiilor autonome,
societăţilor/companiilor naţionale şi societăţilor comerciale cu capital
majoritar de stat în patrimoniul întreprinderilor mici şi mijlocii solicitante
are loc ca urmare a perfectării contractului de vânzare-cumpărare încheiat în
condiţiile legii, şi nu ca efect al exproprierii, aşa cum susţine autorul
excepţiei de neconstituţionalitate".
Considerentele expuse sunt valabile şi pentru
respingerea criticilor formulate, în prezenta cauză, cu privire la
constituţionalitatea prevederilor lit. c) alin. (1) art. 12 din Legea nr.
346/2004. Aceasta, deoarece lit. c), ca şi lit. b) a aceluiaşi alineat, dispune
tot cu privire la condiţiile în care întreprinderile mici şi mijlocii au acces
la activele disponibile ale regiilor autonome, societăţilor/companiilor
naţionale şi societăţilor comerciale cu capital majoritar de stat.
Intrucât nu au intervenit elemente noi care să
justifice schimbarea jurisprudenţei, cele statuate prin Deciziile nr. 444/2005
şi nr. 83/2003 îşi menţin valabilitatea şi în prezenta cauză.
Pentru aceleaşi argumente Curtea constată că nu sunt
încălcate nici prevederile art. 136 din Constituţie şi nici cele ale art. 1 din
Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, precum şi că prevederile constituţionale ale art. 53
nu sunt incidente în cauză.
In legătură cu invocarea încălcării art. 480 şi art.
492 din Codul civil, Curtea constată că, potrivit art. 2 alin. (2) din Legea
nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, sunt
neconstituţionale prevederile legilor, tratatelor internaţionale,
regulamentelor Parlamentului şi ale ordonanţelor Guvernului „[...] care
încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei". Aşadar, Curtea nu
efectuează control de constituţionalitate prin raportare la prevederile altor
acte normative.
II. In prezentul dosar,
obiect al excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie şi prevederile art.
13 din Legea nr. 346/2004, cu privire la care, însă, autorul excepţiei nu
formulează critici de neconstituţionalitate distincte faţă de cele privind art.
12 alin. (1) lit. b) şi c) din aceeaşi lege, adică consideră că sunt încălcate
dispoziţiile art. 44, art. 136 şi art. 53 din Constituţie, precum şi cele ale
art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale şi ale art. 480 şi art. 492 din Codul
civil.
Analizând aceste susţineri, Curtea constată că
prevederile art. 13 din Legea nr. 346/2004 definesc ce se înţelege prin active, ce active se consideră
disponibile, precum şi desfăşurarea procedurii de vânzare a activelor ce intră
sub incidenţa legii. Aşadar, având în vedere cuprinsul reglementării textului
de lege criticat, Curtea constată că dispoziţiile constituţionale,
convenţionale şi legale invocate nu sunt incidente în cauză.
III. In sprijinul susţinerilor de neconstituţionalitate
a textelor de lege criticate, autorul excepţiei face trimitere şi la
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia protecţiei
proprietăţii pronunţate în cauzele împotriva României.
Examinând jurisprudenţa invocată, şi anume cauzele Vasilescu
contra României, Brumărescu contra României, Anghelescu contra României şi Nagy
contra României, Curtea constată că ele nu sunt relevante. Aceasta,
deoarece în cauzele enunţate constatarea încălcării privea dreptul de
proprietate privată al unor cetăţeni români asupra unor bunuri mobile sau
imobile ce le fuseseră confiscate ilegal sau expropriate. Or, în cauză, aşa cum
s-a arătat, măsurile pe care textele de lege criticate le dispun privesc
proprietatea statului în calitatea sa de acţionar majoritar la diverse regii
autonome, societăţi/companii naţionale şi societăţi comerciale, iar transferul
dreptului de proprietate asupra activelor ce fac obiectul reglementării în
patrimoniul întreprinderilor mici şi mijlocii solicitante are loc ca urmare a
perfectării contractului de vânzare-cumpărare, iar nu ca efect al exproprierii.
Faţă de cele de mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi
al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin.
(1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
prevederilor art. 12 alin. (1) lit. b) şi c) şi art. 13 din Legea nr. 346/2004
privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi
mijlocii, excepţie ridicată de Societatea Naţională Radiocomunicaţii S.A. prin
Direcţia Radiocomunicaţii Timişoara în Dosarul nr. 5.815/59/2006 al Curţii de
Apel Timişoara - Secţia comercială şi de contencios administrativ.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 28 noiembrie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent-şef,
Gabriela Dragomirescu