Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

ORDIN Nr

ORDIN   Nr. 24697 din 5 mai 2009

privind modificarea Ordinului presedintelui Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor si al vicepresedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala nr. 296/29.767/2007 privind adoptarea masurilor prin care se asigura punerea pe piata numai a brichetelor care prezinta caracteristici de siguranta pentru copii si interzicerea punerii pe piata a brichetelor fantezie

ACT EMIS DE: AGENTIA NATIONALA DE ADMINISTRARE FISCALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 318 din 13 mai 2009



Având în vedere prevederile Legii nr. 245/2004 privind securitatea generală a produselor, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Regulamentului Consiliului (CEE) nr. 339/93 privind controalele de conformitate cu regulile de securitate a produselor, în cazul produselor importate din ţări terţe,

în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 284/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al Hotărârii Guvernului nr. 110/2009 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii Naţionale a Vămilor,

în conformitate cu Decizia Comisiei 2009/298/CE de prelungire a validităţii Deciziei 2006/502/CE prin care se solicită statelor membre să adopte măsuri prin care să se asigure că doar brichetele care prezintă caracteristici de siguranţă pentru copii sunt introduse pe piaţă şi să interzică introducerea pe piaţă a brichetelor fantezie, publicată în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene seria L 81 din 27 martie 2009,

preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală emit următorul ordin:

Art. I. - Ordinul preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 296/29.767/2007 privind adoptarea măsurilor prin care se asigură punerea pe piaţă numai a brichetelor care prezintă caracteristici de siguranţă pentru copii şi interzicerea punerii pe piaţă a brichetelor fantezie, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 364 din 29 mai 2007, se modifică după cum urmează:

1.  La articolul 1, punctul 8 va avea următorul cuprins:

„8. introducere pe piaţă - punerea la dispoziţie pentru prima oară a unui produs pe piaţa comunitară;".

2.  La articolul 1, punctul 10 va avea următorul cuprins:

„10. marcarea produselor - se va face astfel:

a) brichetele vândute în pachete ambalate de câte 1, 2, 3 sau 4 brichete trebuie să aibă informaţii de securitate imprimate ori pe pachet ori într-o broşură inclusă în pachet;

b)    brichetele destinate vânzării dintr-un modul de expunere - display -, cuprinzând 50 de brichete ce urmează să fie vândute individual către consumatori, trebuie să aibă informaţii de securitate imprimate pe modulul de expunere - display - şi vizibile pentru consumatorii care cumpără;

c) indiferent de forma de vânzare menţionată la lit. a) sau b), informaţiile de securitate nu sunt necesare pe fiecare brichetă vândută, dar trebuie să fie lizibile şi plasate într-un loc vizibil pentru consumatori;

d)    toate informaţiile de securitate (instrucţiuni ori avertismente sau ambele) pot fi prezentate fie sub formă de text, fie sub formă de simboluri de securitate;

e) brichetele reîncărcabile intră sub incidenţa unor cerinţe de securitate suplimentare, în conformitate cu clauza 6.5 din standardul ISO 9994:2006, în care se menţionează faptul că fiecare brichetă reîncărcabilă trebuie să fie însoţită de instrucţiuni şi avertismente specifice."

3. La articolul 3 alineatul (1), partea introductivă va avea următorul cuprins:

„Art. 3. - (1) Ca o condiţie pentru introducerea brichetelor pe piaţă, producătorii sunt obligaţi:".

4. La articolul 6, alineatul (2) va avea următorul cuprins:

„(2) Prezentul ordin este aplicabil până la data de 11 mai 2010."

Art. II. - In tot cuprinsul Ordinului preşedintelui Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor şi al vicepreşedintelui Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală nr. 296/29.767/2007 privind adoptarea măsurilor prin care se asigură punerea pe piaţă numai a brichetelor care prezintă caracteristici de siguranţă pentru copii şi interzicerea punerii pe piaţă a brichetelor fantezie, sintagma „punere pe piaţă" se înlocuieşte cu sintagma „introducere pe piaţă".

Art. III. - Prezentul ordin intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor,

Bogdan Marcel Pandelică

p. Vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală -Autoritatea Naţională a Vămilor,

Viorel Comăniţă


SmartCity5

COMENTARII la Ordinul 24697/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Ordinul 24697 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu