Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

METODOLOGIE Nr

METODOLOGIE   Nr. 1 din 13 octombrie 1997

pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila

ACT EMIS DE: MINISTERUL DE INTERNE


SmartCity3

              DEPARTAMENTUL PENTRU ADMINISTRATIE PUBLICA LOCALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 318 bis  din 19 noiembrie 1997

    In conformitate cu prevederile art. 73 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civila,
    Departamentul pentru Administratie Publica Locala si Ministerul de Interne emit urmatoarea metodologie:

    CAP. 1
    Exercitarea atributiilor de stare civila

    Art. 1
    Atributiile de stare civila se exercita in municipii ori in subdiviziuni administrativ-teritoriale ale acestora, in orase si comune, de catre ofiterii de stare civila din primarie, iar la nivelul judetelor si al municipiului Bucuresti, de catre persoane anume desemnate din aparatul propriu al serviciilor de specialitate din cadrul consiliilor judetene si, respectiv, al Primariei Municipiului Bucuresti, precum si de catre sefii misiunilor diplomatice si ai oficiilor consulare de cariera ale Romaniei, de catre comandantii de nave si aeronave aflate in afara teritoriului national si de catre ofiterii de stare civila militari, desemnati prin ordin al ministrului apararii nationale, in limitele prevazute de lege.
    Art. 2
    (1) Competenta ofiterului de stare civila este materiala si teritoriala.
    (2) Acesta isi exercita atributiile numai in limita unitatii administrativ-teritoriale, determinata prin lege, ori a spatiului geografic in care reprezinta misiunea diplomatica in strainatate, a navei ori a aeronavei aflate in afara apelor teritoriale si, respectiv, a spatiului aerian al Romaniei, in cazul comandantilor de nave si aeronave.
    (3) Functionarii anume desemnati din cadrul consiliilor judetene si, respectiv, al Primariei Municipiului Bucuresti inscriu mentiuni pe marginea actelor de stare civila, exemplarul II, si elibereaza extrase de pe acestea.
    Art. 3
    (1) Ofiterii de stare civila sunt obligati sa intocmeasca actele de stare civila pentru cetatenii romani sau pentru persoanele fara cetatenie si inregistreaza, la cerere, actele sau faptele de stare civila ale cetatenilor straini care au domiciliul sau se afla temporar pe teritoriul Romaniei, in aceleasi conditii ca si pentru cetatenii romani.
    (2) Inscrierea mentiunilor pe actele de stare civila se face, la cerere sau din oficiu, in conditiile prevazute de prezenta metodologie.
    Art. 4
    (1) Comandantii de nave si aeronave inregistreaza nasterile si decesele produse in afara teritoriului Romaniei in jurnalul de bord si, respectiv, in carnetul de drum.
    (2) La bordul unei nave aflate in afara apelor teritoriale, casatoria se poate incheia numai intre cetateni romani.
    (3) Inregistrarile trebuie sa cuprinda toate datele necesare intocmirii actelor de stare civila.
    Art. 5
    (1) Departamentul pentru Administratie Publica Locala si Ministerul de Interne, prin Directia de evidenta a populatiei, indruma si controleaza, in conditiile legii, autoritatile administratiei publice locale in domeniul starii civile.
    (2) Directia de evidenta a populatiei asigura tiparirea certificatelor de stare civila si a extraselor pentru transmiterea de mentiuni in strainatate (anexele nr. 1-6). Pe acestea se va imprima tenta de culoare corespunzatoare actelor de stare civila, avand la mijloc stema Romaniei.
    Art. 6
    Prefectii, prin aparatul tehnic de specialitate, verifica legalitatea actelor adoptate de consiliul judetean si de ofiterii de stare civila in realizarea atributiilor de stare civila conferite de prevederile Legii nr. 119/1996 si aproba comunicarea datelor inscrise in actele de stare civila, in cazuri temeinic justificate, la cererea autoritatilor publice, altele decat cele cu atributii legale in materie.
    Art. 7
    Presedintii consiliilor judetene si primarul general al municipiului Bucuresti, secretarii consiliilor judetene si secretarul general al Primariei Municipiului Bucuresti organizeaza, prin serviciile de specialitate, indrumarea si controlul activitatii de stare civila desfasurata de autoritatile administratiei publice locale.
    Art. 8
    Presedintele consiliului judetean si primarul general al municipiului Bucuresti, prin serviciile de stare civila, au urmatoarele atributii:
    a) indruma si controleaza, cel putin o data pe an, activitatea de stare civila, pe teritoriul judetului, respectiv al municipiului Bucuresti, pe baza graficului intocmit impreuna cu inspectoratul judetean de politie. Controlul se efectueaza asupra tuturor inregistrarilor, incepand de la ultima verificare, si cuprinde, in mod obligatoriu, gestiunea certificatelor de stare civila, inscrierea mentiunilor si efectuarea comunicarilor. Constatarile rezultate in urma controlului si masurile necesare pentru indreptarea unor erori se consemneaza intr-un proces-verbal, intr-un registru special de procese-verbale de control pe linie de stare civila (anexa nr. 7);
    b) tin evidenta si pastreaza registrele de stare civila, exemplarul II, si efectueaza mentiuni pe acestea, conform comunicarilor primite de la cei in drept;
    c) elibereaza extrase de pe actele de nastere, de casatorie si de deces ce le au in pastrare, la cererea autoritatilor publice prevazute la art. 27, in conditiile prevazute de lege;
    d) intocmesc, anual, pentru unitatea administrativ-teritoriala respectiva, necesarul de registre si de certificate de stare civila, precum si de cerneala speciala, pentru anul urmator, pe care il comunica Directiei de evidenta a populatiei din Ministerul de Interne;
    e) distribuie registrele si certificatele de stare civila, precum si cerneala speciala, asigura tiparirea formularelor auxiliare si distribuirea acestora primariilor din judet;
    f) organizeaza instruirea ofiterilor de stare civila pentru perfectionarea pregatirii profesionale a acestora. Programul de desfasurare a instructajelor se intocmeste la inceputul fiecarui an, iar data si locul desfasurarii acestora se comunica la Departamentul pentru Administratie Publica Locala si la Directia de evidenta a populatiei;
    g) desemneaza un reprezentant care sa participe la concursurile pentru incadrarea personalului de specialitate in domeniul starii civile din primarii si asigura instruirea persoanelor carora urmeaza a li se delega executarea atributiilor de stare civila, conform art. 3 alin. (3) din Legea nr. 119/1996;
    h) asigura spatiile si amenajarile corespunzatoare pentru conservarea si pastrarea in conditii optime si de securitate a documentelor de stare civila;
    i) sesizeaza inspectoratul judetean de politie si participa la verificarile si cercetarile ce se efectueaza in cazul disparitiei unor documente de stare civila cu regim special;
    j) asigura prezenta unui reprezentant la predarea-preluarea gestiunii de stare civila, la schimbarea din functie a ofiterilor de stare civila sau cand, din diferite motive, ofiterul de stare civila trebuie inlocuit pe o perioada mai mare de 30 de zile;
    k) primesc cererile pentru acordarea dispensei de varsta sau de grad de rudenie, le analizeaza si propun presedintelui consiliului judetean sau primarului general al municipiului Bucuresti aprobarea sau respingerea motivata a acestora;
    l) primesc si distribuie in teritoriu listele de coduri numerice precalculate (CNP) si controleaza modul de atribuire, gestionare si inscriere a codurilor in actele de stare civila;
    m) se ingrijesc de reconstituirea prin copiere a registrelor de stare civila pierdute ori distruse - partial sau total -, dupa exemplarul existent, certificand exactitatea datelor inscrise.
    Art. 9
    Primariile municipale, ale sectoarelor municipiului Bucuresti, orasenesti si comunale, prin serviciile de specialitate ori prin ofiterii de stare civila, indeplinesc urmatoarele atributii de stare civila:
    a) intocmesc, la cerere sau din oficiu - potrivit legii -, acte de nastere, de casatorie si de deces si elibereaza certificate doveditoare;
    b) inscriu mentiuni, in conditiile legii si ale prezentei metodologii, pe marginea actelor de stare civila aflate in pastrare si trimit comunicari de mentiuni pentru inscriere in registre, exemplarul I sau II, dupa caz;
    c) elibereaza extrase de pe actele de starea civila, la cererea autoritatilor publice, precum si dovezi privind inregistrarea unui act de stare civila, la cererea persoanelor fizice (anexa nr. 8);
    d) trimit formatiunilor de evidenta a populatiei, pana la data de 5 a lunii urmatoare inregistrarii, comunicarile nominale pentru nascutii vii, cetateni romani, ori cu privire la modificarile intervenite in statutul civil al persoanelor in varsta de 0-14 ani, certificatele anulate la completare, precum si actele de identitate (adeverinte, buletine sau carti de identitate) ale persoanelor decedate ori declaratiile din care rezulta ca persoanele decedate nu au avut acte de identitate;
    e) trimit centrelor militare, pana la data de 5 a lunii urmatoare inregistrarii decesului, livretul militar sau adeverinta de recrutare a persoanei supuse obligatiilor militare;
    f) intocmesc buletine statistice de nastere, de casatorie si de deces, in conformitate cu normele Comisiei Nationale pentru Statistica;
    g) iau masuri de pastrare in conditii corespunzatoare a registrelor si certificatelor de stare civila pentru a evita deteriorarea sau disparitia acestora;
    h) asigura spatiul necesar destinat numai desfasurarii activitatii de stare civila;
    i) atribuie codul numeric personal, pe baza listelor de coduri precalculate, pe care le arhiveaza si le pastreaza in conditii depline de securitate;
    j) propun, anual, necesarul de registre, certificate de stare civila, formulare, imprimate auxiliare si cerneala speciala, pentru anul urmator, si il comunica serviciului de specialitate din cadrul consiliului judetean;
    k) se ingrijesc de reconstituirea prin copiere a registrelor de stare civila pierdute ori distruse - partial sau total -, dupa exemplarul existent, certificand exactitatea datelor inscrise;
    l) iau masuri de reconstituire sau intocmire ulterioara a actelor de stare civila, in cazurile prevazute de lege;
    m) inainteaza la consiliul judetean exemplarul II al registrelor de stare civila, in termen de 30 de zile de la data cand toate filele din registru au fost completate, dupa ce au fost operate toate mentiunile din exemplarul I;
    n) sesizeaza imediat serviciul judetean de specialitate, in cazul disparitiei unor documente de stare civila cu regim special.
    Art. 10
    Misiunile diplomatice si oficiile consulare de cariera ale Romaniei inregistreaza actele si faptele de stare civila privind cetatenii romani, produse in strainatate, in conditiile prevazute de lege si de prezenta metodologie si elibereaza certificate de stare civila.
    Art. 11
    Serviciile judetene de evidenta a populatiei au urmatoarele atributii:
    a) indruma si controleaza activitatea de stare civila, separat sau impreuna cu serviciile de specialitate din cadrul consiliilor judetene, respectiv al Primariei Municipiului Bucuresti, pe baza unui grafic comun, aprobat de secretarul consiliului judetean (secretarul general al Primariei Municipiului Bucuresti) si de seful inspectoratului judetean de politie (directorul general al Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti);
    b) efectueaza verificari in dosarele de schimbare a numelui pe cale administrativa si in legatura cu cererile de transcriere a unor certificate de stare civila procurate din strainatate;
    c) asigura efectuarea cercetarilor in cazurile privind disparitia unor registre sau certificate de stare civila de la primarii;
    d) avizeaza cererile de reconstituire si de intocmire ulterioara a actelor de stare civila;
    e) efectueaza, periodic, controale in unitatile sanitare si de protectie sociala, in vederea depistarii persoanelor a caror nastere nu este inregistrata la starea civila si coordoneaza activitatea de identificare a parintilor copiilor abandonati in aceste unitati.
    Art. 12
    Formatiunile teritoriale de evidenta a populatiei au urmatoarele atributii:
    a) urmaresc, lunar, pe baza de grafic, trimiterea de catre primariile arondate a comunicarilor nominale pentru nascutii vii, cetateni romani, ori cu privire la modificarile intervenite in statutul civil al persoanelor in varsta de 0-14 ani, precum si actele de identitate ale persoanelor decedate in luna precedenta, pentru actualizarea Registrului permanent de evidenta a populatiei;
    b) efectueaza verificari cu privire la cererile de schimbare a numelui pe cale administrativa, de transcriere a certificatelor procurate din strainatate, de anulare, completare, rectificare a actelor de stare civila, precum si a celor de declarare a disparitiei sau a mortii pe cale judecatoreasca;
    c) efectueaza controale la primarii pe linia asigurarii documentelor de stare civila cu regim special, in vederea prevenirii cazurilor de disparitie a unor registre sau certificate de stare civila; in mediul rural, aceste controale se efectueaza si prin lucratorii posturilor de politie;
    d) executa, periodic, controale in unitatile sanitare si de protectie sociala, in vederea depistarii persoanelor a caror nastere nu a fost inregistrata in registrele de stare civila, si efectueaza verificari pentru identificarea parintilor copiilor abandonati.

    CAP. 2
    Registrele si actele de stare civila

    Sectiunea I
    Registrele de stare civila
    Art. 13
    (1) Registrul de stare civila se vizeaza pentru deschidere si inchidere de catre primar si ofiterul de stare civila delegat (anexele nr. 9 si 10).
    (2) In situatia in care registrul de stare civila nu s-a completat in intregime, la data de 31 decembrie a fiecarui an, pe prima pagina ramasa libera se intocmeste procesul-verbal de inchidere, din care sa rezulte numarul actelor inregistrate in anul expirat sau neinregistrarea nici unui act. Inregistrarile pentru anul care incepe se fac, in continuare, in acelasi registru, pana la epuizarea tuturor filelor, numerotarea actelor incepand cu numarul 1.
    Art. 14
    (1) Numerotarea actelor de stare civila se face in momentul intocmirii acestora, consecutiv si neintrerupt, incepand de la data de 1 ianuarie, cu numarul 1, si se termina la 31 decembrie, cu numarul ultimului act inregistrat.
    (2) Daca registrul de stare civila se termina inainte de expirarea anului in curs, se incepe un registru nou, numerotarea facandu-se in continuare.
    Art. 15
    In cazul in care inregistrarile necesita un volum mare de operatiuni, se pot folosi, in acelasi timp, registre de stare civila in care numerotarea actelor se va face diferentiat (numere cu sot si numere fara sot).
    Art. 16
    (1) In arhiva, registrele de stare civila se aseaza pe localitati, pe acte si fapte, in ordinea anilor.
    (2) Presedintii consiliilor judetene si primarii sunt obligati sa ia masuri pentru conservarea si pastrarea in cele mai bune conditii a registrelor, certificatelor si a intregii arhive de stare civila, asigurand baza logistica necesara.
    Art. 17
    Registrele si certificatele de stare civila se pastreaza in incaperi special amenajate, in dulapuri metalice inchise, asigurandu-se securitatea acestora.
    Art. 18
    (1) In cazul in care un registru de stare civila a fost intocmit prin copiere dupa exemplarul existent, intrucat celalalt exemplar lipseste, pe ultima coperta, in partea interioara, se intocmeste un proces-verbal (anexa nr. 11).
    (2) Procesul-verbal se intocmeste si in cazul cand prin compactarea (legarea) registrelor nu s-a mai putut pastra procesul-verbal de inchidere, acesta fiind distrus o data cu coperta.
    Art. 19
    (1) In unitatile administrativ-teritoriale cu peste 30.000 de locuitori, se intocmesc opisuri alfabetice, pe ani si pe acte, in care se inscriu, zilnic, actele de nastere, de casatorie si de deces inregistrate (anexa nr. 12).
    (2) In unitatile administrativ-teritoriale cu pana la 30.000 de locuitori, actele intocmite in cazuri speciale (reconstituirea si intocmirea ulterioara a unor acte de stare civila, inregistrari tardive, transcrieri, adoptii cu efecte depline, moarte prezumata) se evidentiaza pe ultima coperta a registrelor, in partea interioara, specificandu-se numele de familie si prenumele persoanei inregistrate, precum si numarul si data intocmirii actului respectiv.
    Art. 20
    (1) Al doilea exemplar al registrelor de stare civila se inainteaza, dupa caz, consiliului judetean sau Primariei Municipiului Bucuresti, in termen de 30 de zile de la data cand toate filele din registru au fost completate.
    (2) Documentele care au stat la baza inregistrarii actelor si faptelor de stare civila, precum si la inscrierea mentiunilor ulterioare se pastreaza 30 de ani, dupa care se predau directiilor judetene ale Arhivelor Nationale (a municipiului Bucuresti).
    (3) La inceputul anului calendaristic, documentele primare din anul care s-a incheiat se ordoneaza pe dosare - cusute, sigilate, numerotate - si se arhiveaza.
    Art. 21
    Inscrisurile care au stat la baza intocmirii actelor de stare civila pot fi trimise, la cerere, instantelor judecatoresti, parchetelor sau politiei, care sunt obligate sa le restituie, iar pentru motive temeinice, la cererea autoritatilor administratiei publice locale, se pot elibera extrase de pe actele de stare civila.

    Sectiunea a II-a
    Inregistrarea actelor de stare civila
    Art. 22
    (1) Declaratiile se fac in fata ofiterului de stare civila, verbal, pentru inregistrarea nasterii si a decesului, si in scris, pentru casatorie.
    (2) Ofiterul de stare civila este obligat sa verifice realitatea continutului declaratiei si concordanta acesteia cu certificatele de stare civila si cu celelalte inscrisuri prezentate de declarant sau existente in arhiva de stare civila a primariei.
    (3) Certificatul medical constatator al nasterii si certificatul medical constatator al decesului, precum si declaratiile de casatorie se inregistreaza, imediat ce se primesc, in registrul de intrare-iesire (anexa nr. 13).
    Art. 23
    (1) Actele de stare civila si mentiunile de pe marginea acestora se completeaza cu cerneala speciala de culoare neagra.
    (2) Este interzis sa se faca stersaturi, razuiri, prescurtari si adaugiri in cuprinsul actelor de stare civila.
    (3) Ofiterul de stare civila care intocmeste actul va aplica sigiliul special confectionat pentru activitatea de stare civila, urmat de semnatura si parafa proprie (anexa nr. 14).
    (4) Parafa functionarilor desemnati sa opereze mentiuni pe marginea actelor de stare civila, exemplarul II, va avea in cuprins numai numele si prenumele.
    (5) Dupa inscrierea mentiunilor pe marginea actelor de stare civila, ofiterul de stare civila sau functionarul desemnat din cadrul serviciului judetean de specialitate va scrie data, va semna si va aplica numai parafa proprie.
    Art. 24
    Intocmirea actelor de stare civila si inscrierea mentiunilor se fac in limba romana, folosindu-se alfabetul latin, cu respectarea urmatoarelor reguli:
    a) numele de familie, prenumele, denumirea localitatii si judetul se completeaza cu litere mari de tipar. Daca numele de familie ori prenumele este compus din doua sau mai multe cuvinte, acestea se scriu despartindu-se printr-o liniuta orizontala;
    b) anul si ziua se completeaza cu cifre arabe, iar luna se completeaza cu litere;
    c) in rubrica "nationalitatea", din cuprinsul actului, se inscrie nationalitatea declarata, iar in rubrica "cetatenia" se trece cetatenia stabilita potrivit actului de identitate prezentat. Persoanele care nu au renuntat la cetatenia romana, dar prezinta documente care dovedesc si o alta cetatenie, sunt considerate cetateni romani;
    d) rubricile din actele de nastere, de casatorie si de deces, referitoare la locul nasterii parintilor, al sotilor si al decedatului, se completeaza cu denumirea comunei, orasului, municipiului sau sectorului, astfel cum rezulta din certificatele de nastere si actele de identitate prezentate, cu exceptia celor care au purtat denumiri de persoane sau de date istorice care ulterior au fost schimbate, care se inscriu cu denumirile actuale. Rubricile referitoare la judet se completeaza cu denumirea actuala a judetului, respectiv a municipiului Bucuresti. Celelalte rubrici referitoare la localitati se completeaza cu denumirea actuala, potrivit organizarii administrativ-teritoriale a Romaniei. In cazul municipiului Bucuresti, in rubrica "municipiul", se inscrie "Bucuresti", iar cuvantul "judetul" se bareaza si se inscrie "sectorul";
    e) completarea tuturor rubricilor din actele si certificatele de stare civila se face cu respectarea intocmai a regulilor gramaticale stabilite de Academia Romana (inclusiv modul de folosire a literelor a, i, s, t, a). La completarea rubricilor referitoare la nume se va folosi litera "a" sau "i", dupa dorinta solicitantului. In ceea ce priveste denumirea localitatilor, inlocuirea literei "i" cu "a" din cuprinsul acestora nu se va putea face decat pe masura modificarii anexelor la Legea nr. 2/1968 privind organizarea administrativa a teritoriului Romaniei;
    f) in cazul in care se transcrie un certificat de stare civila procurat din strainatate, in rubricile referitoare la "localitatea" se trece denumirea localitatii, asa cum rezulta din actul prezentat si din traducerea legalizata, iar in rubrica "judetul" se trece "tara" unde a fost inscris, barandu-se cu o linie orizontala cuvantul "judetul";
    g) rubricile care nu se completeaza se bareaza cu o linie orizontala.
    Art. 25
    (1) Actele de nastere, de casatorie si de deces intocmite in cazuri speciale se inscriu in registrele curente, cu respectarea regulilor prevazute la articolul precedent, precum si a celor ce urmeaza:
    a) in actele de nastere transcrise, reconstituite, intocmite ulterior ori ca urmare a incuviintarii adoptiei, rubricile privind declarantul si "a prezentat certificatul medical constatator al nasterii nr. ....., eliberat de .........., din care rezulta ca s-a nascut un copil ......................." nu se completeaza;
    b) in actele de casatorie reconstituite, intocmite ulterior sau transcrise, in rubrica referitoare la domiciliu se inscrie domiciliul actual al celui care solicita inregistrarea actului.
    Rubricile privind numele de familie al sotilor in casatorie se completeaza asa cum rezulta din actele prezentate. In cazul in care nu rezulta numele de familie, se completeaza cu cel declarat de sotul care solicita intocmirea actului.
    Textul "in temeiul consimtamantului exprimat de fiecare dintre viitorii soti prezenti" se anuleaza cu o linie orizontala.
    Actul se semneaza de ofiterul de stare civila si de acela dintre soti care a solicitat reconstituirea, intocmirea ulterioara sau transcrierea certificatului ori a extrasului procurat din strainatate, sau de ambii soti, dupa caz;
    c) in actele de deces transcrise, reconstituite, intocmite ulterior ori in baza unei hotarari judecatoresti, rubricile privind declarantul si "a prezentat certificatul medical constatator al decesului nr. ........, eliberat de ......" si "cauza decesului fiind ............... " nu se completeaza.
    Art. 26
    (1) Daca in timpul completarii actului, inainte de a fi semnat de declarant ori de soti si de ofiterul de stare civila, se constata o greseala, pagina completata gresit se anuleaza prin doua linii trase in diagonala ("X"), cu cerneala rosie, scriindu-se, cu litere mari de tipar, textul PAGINA-ANULATA, iar numarul actului ce corespunde acesteia se trece pe pagina urmatoare.
    (2) In acelasi fel se anuleaza si pagina corespunzatoare din cel de-al II-lea exemplar al registrului de stare civila, fara a mai completa textul scris gresit.
    (3) Este interzisa ruperea filelor din registrele de stare civila, cu exceptia celor folosite de misiunile diplomatice si oficiile consulare de cariera ale Romaniei, care se decupeaza din registrul exemplarul I pentru a fi trimise in tara.
    Art. 27
    (1) La cererea instantelor judecatoresti, parchetului, politiei si a notarilor publici, se elibereaza extrase de pe actele de stare civila aflate in arhiva proprie.
    (2) Prevederile alineatului precedent se aplica si directiilor judetene ale Arhivelor Nationale, pentru actele aflate in pastrarea acestora.

    Sectiunea a III-a
    Inregistrarea nasterii
    Art. 28
    (1) Inregistrarea nasterii se face la primaria municipiului, sectorului din municipiul Bucuresti, orasului sau comunei in care s-a produs.
    (2) In registrul de nasteri se inregistreaza copilul nascut viu si copilul nascut mort.
    (3) Inregistrarea gemenilor se face prin intocmirea actului de nastere, separat, pentru fiecare copil. In acelasi mod se procedeaza si in cazul gemenilor siamezi.
    Art. 29
    Termenul pentru declararea si inregistrarea nasterii copilului este de:
    a) 15 zile de la data nasterii, pentru copilul nascut viu si aflat in viata;
    b) 3 zile de la data nasterii, pentru copilul nascut mort;
    c) 24 de ore de la data decesului, pentru copilul nascut viu care a decedat inauntrul termenului de 15 zile.
    Art. 30
    (1) Inregistrarea nasterii copilului se face pe baza declaratiei verbale, prezentandu-se urmatoarele documente:
    - certificatul medical constatator al nasterii, intocmit pe formular-tip, care va trebui sa poarte numar de inregistrare, data certa, sigiliul unitatii sanitare, semnatura si parafa medicului;
    - certificatul de nastere si actul de identitate al mamei si al declarantului, daca nasterea nu este declarata de mama;
    - certificatul de casatorie al parintilor copilului, daca sunt casatoriti.
    (2) Actele de identitate ale parintilor si al declarantului, dupa caz, precum si certificatele de stare civila se restituie imediat dupa confruntarea datelor.
    (3) In cazul in care parintii au nume de familie diferit sau exista neconcordanta intre prenumele copilului trecut in certificatul medical constatator al nasterii si declaratia verbala a declarantului, inregistrarea nasterii se face pe baza declaratiei scrise, semnata de ambii parinti, din care sa rezulte numele de familie si prenumele copilului.
    (4) Daca parintii nu se inteleg cu privire la numele de familie si prenumele copilului, va decide primarul localitatii unde se inregistreaza nasterea, prin dispozitie. La fel se procedeaza si in cazul in care ofiterul de stare civila a refuzat inscrierea prenumelui, in baza art. 18 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, iar parintii nu vor sa opteze pentru un alt prenume.
    Art. 31
    (1) Cand declaratia a fost facuta dupa expirarea termenelor prevazute de lege, dar inauntrul unui an de la data nasterii, inregistrarea nasterii se face cu aprobarea primarului, respectiv a sefului misiunii diplomatice sau oficiului consular de cariera al Romaniei, data pe declaratia scrisa. In cuprinsul declaratiei se va mentiona motivul intarzierii.
    (2) Daca declaratia a fost facuta dupa trecerea unui an de la data nasterii, actul de nastere se intocmeste in baza hotararii judecatoresti, definitive si irevocabile, privind incuviintarea inregistrarii tardive, care trebuie sa contina toate datele necesare inregistrarii.
    Art. 32
    (1) Dispozitiile art. 29 - 31 sunt aplicabile in mod corespunzator si in cazul in care nasterea unui cetatean roman s-a produs in strainatate, dar nu a fost inregistrata ori a fost inregistrata cu date nereale, iar declaratia de nastere se face in tara.
    (2) Intocmirea actului de nastere urmeaza a fi facuta la primaria in raza careia au domiciliul parintii, pe baza documentelor depuse si a declaratiilor, dupa ce Directia de evidenta a populatiei din Ministerul de Interne verifica, prin intermediul Ministerului Afacerilor Externe, daca nasterea nu a fost inregistrata in strainatate.
    (3) Daca se stabileste ca nasterea a fost inregistrata corect in strainatate, se va urma procedura prevazuta pentru transcrierea certificatelor procurate din strainatate.
    (4) Hotararea judecatoreasca prin care s-a incuviintat inregistrarea tardiva a nasterii produse in strainatate, ramasa definitiva si irevocabila inainte de intrarea in vigoare a Legii nr. 119/1996, se inregistreaza la primaria locului de domiciliu al parintilor copilului.
    Art. 33
    (1) Intocmirea actului de nastere pentru copilul gasit sau abandonat de mama in unitati sanitare se face, in termen de 30 de zile, pe baza urmatoarelor documente:
    a) in cazul copilului gasit:
    - declaratia scrisa a persoanei care l-a gasit ori referatul reprezentantului autoritatii tutelare din cadrul primariei in raza careia a fost gasit copilul;
    - procesul-verbal intocmit de politie, medic si reprezentantul autoritatii tutelare din cadrul primariei. Procesul-verbal se va inregistra la primarie si va cuprinde:
    - anul, luna si ziua cand a fost gasit copilul;
    - sexul copilului;
    - locul si imprejurarile in care a fost gasit copilul;
    - numele de familie, prenumele si domiciliul persoanei care l-a gasit si al martorilor (atunci cand sunt);
    - denumirea si adresa institutiei sau numele persoanei careia i-a fost incredintat copilul;
    - varsta copilului gasit, stabilita de medic prin indicarea obligatorie a anului, lunii si zilei de nastere, chiar daca acestea sunt aproximative;
    - rezultatul primelor cercetari efectuate de politie pentru identificarea parintilor.
    b) in cazul copilului abandonat in spital:
    - referatul reprezentantului autoritatii tutelare din cadrul primariei in raza careia a fost abandonat copilul;
    - certificatul medical constatator al nasterii;
    - procesul-verbal incheiat de politie, conducatorul unitatii sanitare si reprezentantul autoritatii tutelare din cadrul primariei, care va avea acelasi cuprins ca si cel incheiat in cazul copilului gasit.
    (2) Actul de nastere se completeaza numai la rubricile referitoare la copil, cele referitoare la parinti ramanand necompletate si, respectiv, cu datele care rezulta din certificatul medical constatator al nasterii ori cu cele stabilite de organele de politie, dupa caz.
    (3) La rubrica "mentiuni" se scrie: "actul a fost intocmit in baza procesului-verbal nr. ....... din ......., din care rezulta ca a fost gasit de/abandonat la ....................., cu domiciliul/sediul in ....... str. ............. nr. ......... si incredintat ...........................". Daca, ulterior, au fost identificati parintii ori copilul este recunoscut de mama, primaria localitatii unde a fost inregistrata nasterea, in pozitia de "copil gasit" sau "abandonat", va cere instantei judecatoresti anularea actului de nastere. Dupa anularea actului, se face o noua inregistrare la primaria localitatii unde s-a nascut copilul. Daca mama copilului declara ca a fost inregistrata nasterea si dovedeste acest fapt, nu se mai intocmeste un nou act de nastere.
    Art. 34
    In cazurile prevazute la art. 33 alin. (1), daca nu se cunosc numele de familie si prenumele copilului, acestea se stabilesc prin dispozitia primarului localitatii unde se inregistreaza nasterea (anexa nr. 15).
    Art. 35
    (1) Daca mama declara ca nu este casatorita, si aceasta rezulta din actul de identitate, copilul se inregistreaza cu numele ei de familie, iar rubricile referitoare la "tata" nu se completeaza.
    (2) Cand mama declara ca este casatorita, dar nu poate prezenta certificatul de casatorie, va da o declaratie scrisa in acest sens, iar inregistrarea nasterii se face numai dupa ce s-au stabilit datele referitoare la sot, prin solicitarea unui extras de pe actul de casatorie. Daca este necesar, se va cere politiei locale sa faca aceasta identificare.
    (3) La fel se procedeaza si in cazul in care declaratia este facuta de o alta persoana.
    Art. 36
    (1) In situatia in care copilul nascut viu a decedat si nasterea nu a fost inregistrata, se inregistreaza mai intai nasterea si apoi decesul.
    (2) In cazul in care ofiterul de stare civila care inregistreaza decesul nu are competenta teritoriala si pentru intocmirea actului de nastere va trimite primariei locului de nastere declaratia motivata a persoanei care a solicitat inregistrarea decesului, impreuna cu certificatul medical constatator al nasterii, si va comunica datele referitoare la deces, pentru inscrierea mentiunii.
    (3) Intocmirea actului de nastere se face cu aprobarea primarului, iar, la cerere, se elibereaza certificat de nastere cu mentiunea de deces.
    Art. 37
    Pentru copilul nascut mort se intocmeste numai actul de nastere. In acest caz, nu se completeaza rubricile privind "prenumele" si "cetatenia", iar in rubrica "din care rezulta ca s-a nascut un copil ............." se inscrie cuvantul "mort". In baza actului, se elibereaza, la cerere, o dovada cu privire la inregistrarea facuta ori un certificat de nastere cu mentiunea COPIL NASCUT MORT.

    Sectiunea a IV-a
    Inregistrarea casatoriei
    Art. 38
    (1) Declaratia de casatorie, care face parte din dosarul prevazut in anexa nr. 16, se face personal, de catre viitorii soti, in scris, la primaria locului de domiciliu sau de resedinta al unuia dintre ei.
    (2) Daca ambii viitori soti sunt cetateni straini sau cetateni romani cu domiciliul in strainatate, declaratia de casatorie se poate face la primaria localitatii in care acestia se afla temporar.
    (3) In cazul in care unul dintre viitorii soti nu se afla in localitatea unde urmeaza a se incheia casatoria, el poate face declaratia de casatorie la primaria localitatii de domiciliu sau de resedinta, care o va transmite, in termen de 48 de ore, la primaria localitatii unde urmeaza a se incheia casatoria.
    Art. 39
    (1) O data cu declaratia de casatorie viitorii soti prezinta urmatoarele acte:
    a) actul de identitate;
    b) certificatul de nastere, in original si in copie;
    c) certificatul medical privind starea sanatatii.
    Certificatele medicale sunt valabile 14 zile de la data emiterii si trebuie sa cuprinda mentiunea expresa ca persoana se poate sau nu se poate casatori;
    d) acte, in original si in copii traduse si legalizate ori certificate de ofiterul de stare civila, din care sa rezulte desfacerea casatoriei anterioare, daca este cazul. Aceste acte pot fi:
    - certificatul de deces al fostului sot;
    - certificatul de despartenie sau de divort (eliberat in perioada anilor 1951 - 1960);
    - certificatul de nastere sau de casatorie, cu mentiunea de desfacere a casatoriei;
    - sentinta de divort ramasa definitiva si irevocabila; pentru divorturile pronuntate intre 8 octombrie 1966 si 31 iulie 1974, aceasta trebuie sa poarte mentiunea ca a fost inscrisa pe actul de casatorie in termen de 60 de zile de la pronuntare.
    (2) Ofiterul de stare civila este obligat sa confrunte datele inscrise in declaratie cu actele prezentate, iar semnarea declaratiei se face in prezenta sa.
    Art. 40
    Dosarul actului de casatorie mai cuprinde, dupa caz, urmatoarele documente:
    a) aprobarea primarului pentru incheierea casatoriei in afara sediului primariei, la cererea persoanei interesate (anexa nr. 17);
    b) incuviintarea primarului sau a comandantului navei pentru incheierea casatoriei inainte de implinirea termenului de 10 zile de la data inregistrarii declaratiei de casatorie, la cererea persoanei interesate (anexa nr. 18);
    c) aprobarea presedintelui consiliului judetean sau a primarului general al municipiului Bucuresti, in cazul existentei unor impedimente rezultate din conditiile de varsta, rudenie fireasca sau adoptie, prevazute de art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2) si art. 7 alin. (2) din Codul familiei (anexa nr. 19);
    d) dovada eliberata ori autentificata de misiunile diplomatice sau oficiile consulare acreditate in Romania, in cazul casatoriei unui cetatean strain, din care sa rezulte ca indeplineste conditiile de fond, cerute de legea sa nationala, pentru incheierea casatoriei in Romania, in conformitate cu prevederile art. 33 din Legea nr. 119/1996, coroborate cu art. 18 din Legea nr. 105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat, cu exceptia cetatenilor statelor cu care Romania a incheiat tratate, conventii sau acorduri de asistenta juridica, ce pot prezenta documente eliberate de autoritatile competente din tarile respective;
    e) declaratia data pe propria raspundere, autentificata de un notar public, din care sa rezulte ca viitorul sot, cetatean strain sau apatrid, nu este casatorit si indeplineste conditiile de fond cerute de legea sa nationala pentru incheierea casatoriei in Romania, in cazul in care dovada prevazuta la lit. d) nu poate fi obtinuta intrucat statul respectiv nu are misiune diplomatica sau oficiu consular acreditat in Romania. Pentru apatrizi, legea nationala este legea statului in care isi au domiciliul sau, in lipsa, resedinta;
    f) procesul-verbal incheiat impreuna cu interpretul autorizat, in cazul incheierii casatoriei intre persoane care nu cunosc limba romana sau intre surdomuti (anexa nr. 20);
    g) aprobarea ministrului apararii nationale, a ministrului de interne, a ministrului de justitie ori a conducatorilor serviciilor de stat specializate in domeniul apararii si sigurantei nationale, in cazul cadrelor militare active (ofiteri, maistri militari si subofiteri) care se casatoresc cu o persoana apatrida sau care nu are exclusiv cetatenia romana.
    Art. 41
    (1) O data cu depunerea declaratiei sau ulterior, pana la incheierea casatoriei, viitorii soti declara, in fata ofiterului de stare civila, numele de familie pe care s-au invoit sa-l poarte in casatorie, potrivit dispozitiilor Codului familiei.
    (2) Daca intelegerea referitoare la numele de familie a intervenit dupa depunerea declaratiei, dar inainte de a se incheia casatoria, aceasta intelegere se consemneaza intr-o declaratie scrisa, separat, care se anexeaza la declaratia initiala.
    Art. 42
    (1) Casatoria se poate incheia la expirarea termenului de 10 zile, in care se cuprind atat ziua cand a fost facuta declaratia de casatorie, cat si ziua in care se oficiaza casatoria.
    (2) In cazul prevazut de art. 38 alin. (3), termenul de 10 zile se socoteste de la data cand s-a primit declaratia la primaria unde urmeaza a se incheia casatoria.
    (3) Dupa expirarea termenului de 10 zile, casatoria se poate incheia numai pana la expirarea termenului de valabilitate a certificatelor medicale. In cazul expirarii termenului de valabilitate a acestora, viitorii soti sunt obligati sa depuna noi certificate medicale referitoare la starea sanatatii lor.
    Art. 43
    (1) Oficierea casatoriei se face in limba romana, de catre ofiterul de stare civila, intr-o incapere corespunzator amenajata, avand o tinuta vestimentara adecvata caracterului solemn al acestui act.
    (2) La oficierea casatoriei, ofiterul de stare civila este obligat sa poarte esarfa, in culorile drapelului national roman, asezata pe umarul stang, cu banda albastra in sus.
    Art. 44
    (1) Dupa luarea consimtamantului viitorilor soti, ofiterul de stare civila ii declara casatoriti, le citeste dispozitiile Codului familiei referitoare la drepturile si indatoririle sotilor si intocmeste, de indata, actul de casatorie.
    (2) Actul de casatorie se semneaza de catre soti, cu numele de familie pe care s-au invoit sa-l poarte in casatorie, si de catre ofiterul de stare civila.
    (3) In rubrica "in temeiul consimtamantului exprimat personal de fiecare dintre viitorii soti, noi ................................, ofiter de stare civila, am incheiat prezentul act de casatorie", se inscrie numele celui care a oficiat casatoria.
    Art. 45
    (1) Ofiterul de stare civila nu poate incheia casatoria daca constata ca nu sunt indeplinite cerintele legii.
    (2) Refuzul sau se consemneaza intr-un proces-verbal, motivat, intocmit in doua exemplare, din care unul se inmaneaza celor care voiau sa se casatoreasca (anexa nr. 21).
    Art. 46
    (1) Dupa incheierea casatoriei, in actul de identitate al sotului care prin casatorie isi schimba numele de familie se aplica stampila cu urmatorul continut: "Schimbat numele din ........................in ..............., prin casatorie. Actul de identitate va fi preschimbat pana la ..............".
    (2) In situatia persoanelor detinatoare de carti de identitate informatizate, ofiterul de stare civila va invalida cartea de identitate a sotului care isi schimba numele de familie prin casatorie. Invalidarea se face prin perforarea spatiului in care se afla inscrisa perioada de valabilitate.
    (3) Textul mentionat la alin. (1) se inscrie si in carnetele de identitate, legitimatiile provizorii si pasapoartele eliberate de autoritatile romane.

    Sectiunea a V-a
    Inregistrarea decesului
    Art. 47
    (1) Actul de deces se intocmeste la primaria municipiului, sectorului municipiului Bucuresti, orasului ori comunei in a carei raza teritoriala s-a produs decesul.
    (2) Declaratia de deces se face, verbal, in termen de 3 zile de la data incetarii din viata a persoanei, de catre persoanele prevazute de lege. In acest termen se cuprinde atat ziua in care s-a produs decesul, cat si ziua in care se face declaratia.
    Art. 48
    (1) O data cu declaratia de deces, declarantul va depune urmatoarele acte:
    a) certificatul medical constatator al decesului, intocmit si semnat de medicul sau cadrul mediu sanitar care a facut constatarea, in care trebuie consemnata cauza decesului, fara prescurtari;
    b) actul de identitate al celui decedat;
    c) livretul militar sau adeverinta de recrutare, dupa caz, pentru persoanele supuse obligatiilor militare.
    (2) In cazurile in care declarantul nu poate prezenta actele prevazute la lit. b) si c), va declara, in scris, motivul neprezentarii acestora si datele de stare civila ale decedatului. Declaratia se inainteaza autoritatilor prevazute la art. 50.
    Art. 49
    (1) Ofiterul de stare civila este obligat sa retina actul de identitate al celui decedat si sa aplice, pe pag. 1, stampila cu urmatorul continut: DECEDAT, Act nr. ....... /anul ......, luna ............., ziua .......... , inregistrat la Primaria ........................ , judetul ................".
    (2) Cartile de identitate informatizate se retin si se inainteaza autoritatilor prevazute la art. 50.
    Art. 50
    (1) Pana la data de 5 a lunii urmatoare celei in care s-a inregistrat decesul, ofiterul de stare civila este obligat sa trimita, pe baza de borderou, actele de identitate la formatiunea de evidenta a populatiei la care este arondata localitatea (anexa nr. 22), iar documentele militare la centrul militar judetean ori al sectorului municipiului Bucuresti (anexa nr. 23).
    (2) In cazul incetarii din viata a unui strain, pasaportul, carnetul de identitate sau legitimatia provizorie se inainteaza, de indata, cu adresa, serviciului judetean de pasapoarte ori al municipiului Bucuresti, impreuna cu un extras de pe actul de deces.
    (3) Daca nu se depun aceste acte, se inainteaza numai extrasul de pe actul de deces, impreuna cu declaratia motivata a declarantului.
    Art. 51
    In actul de deces, la rubrica "cauza decesului fiind  ...................", se va inscrie cauza prevazuta la lit. c) si d) din certificatul medical constatator al decesului.
    Art. 52
    Daca declarantul nu cunoaste toate datele necesare completarii rubricilor din actul de deces si acestea nu rezulta din actul de identitate sau din certificatele de stare civila prezentate ori din registrele de stare civila aflate in pastrarea primariei la care se face inregistrarea decesului, se vor inscrie in act numai datele care se declara.
    Art. 53
    (1) Cand decesul se datoreaza unei sinucideri, unui accident sau altor cauze violente, precum si in cazul gasirii unui cadavru, declaratia se face in termen de 48 de ore, socotit din momentul decesului sau al gasirii cadavrului.
    (2) In astfel de cazuri, inregistrarea se face pe baza certificatului medical constatator al decesului si a dovezii eliberate de politie sau de parchet, din care sa rezulte ca una dintre aceste autoritati a fost sesizata despre deces (anexa nr. 24).
    (3) In cazul in care decesul nu a fost declarat si inregistrat in termenele legale, intocmirea actului de deces se face numai cu aprobarea parchetului.
    Art. 54
    (1) Intocmirea actului de deces privind un cadavru gasit se face la primaria localitatii in raza careia a fost gasit, in baza documentelor prevazute la art. 53 si a procesului-verbal intocmit de medic, ce va cuprinde varsta, sexul, locul unde a fost gasit cadavrul, data si cauza decesului.
    (2) Pe marginea actului de deces se face urmatoarea mentiune: "Cadavru neidentificat. Inscrierea s-a facut in baza dovezii eliberate de ............., cu nr. .......... din ......................".
    (3) Daca, ulterior, parchetul sau politia stabileste identitatea cadavrului, pe baza comunicarii facute de acestea, datele se inscriu, prin mentiune, pe actul respectiv. Mentiunea se comunica primariei care are in pastrare actul de nastere, formatiunii locale de evidenta a populatiei si, dupa caz, centrului militar.
    Art. 55
    (1) Ofiterul de stare civila care inregistreaza un act de deces este obligat sa comunice acest fapt primariei localitatii unde se pastreaza actul de nastere, exemplarul I, al celui decedat.
    (2) Dupa efectuarea mentiunii de deces in exemplarul I al registrelor de nastere, ofiterul de stare civila este obligat sa trimita comunicarea de mentiune la consiliul judetean, pentru operarea in exemplarul II si, daca este cazul, la primaria unde s-a inregistrat casatoria, iar aceasta, la randul sau, la locul de nastere al sotului ramas in viata.
    Art. 56
    (1) Dupa intocmirea actului de deces, ofiterul de stare civila elibereaza declarantului o adeverinta de inhumare sau incinerare a cadavrului (anexa nr. 25), facand mentiune despre aceasta pe verso certificatului constatator al decesului.
    (2) Inhumarea sau incinerarea cadavrului unui cetatean roman, de origine romana sau originar din Romania, al carui deces s-a produs in strainatate, se face pe baza adeverintei eliberate de primaria in a carei raza administrativ-teritoriala urmeaza sa se faca inhumarea sau incinerarea.
    (3) Cand decesul cetateanului roman s-a inregistrat la autoritatile locale din strainatate sau la misiunea diplomatica ori oficiul consular de cariera al Romaniei, adeverinta de inhumare sau de incinerare se va elibera pe baza certificatului de deces intocmit de una dintre aceste autoritati.
    (4) Daca decesul unui cetatean roman s-a produs pe o aeronava aflata in afara teritoriului Romaniei sau pe o nava aflata in afara apelor teritoriale romane, iar cadavrul este transportat in tara, eliberarea adeverintei de inhumare sau de incinerare se face pe baza dovezii eliberate de comandantul navei sau aeronavei, potrivit art. 60 alin. (3).
    (5) Cand nu a fost eliberat un certificat de deces sau decesul nu a fost inregistrat, adeverinta de inhumare sau de incinerare se va elibera cu aprobarea parchetului.
    Art. 57
    (1) In actul de deces intocmit ca urmare a unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile declarative de moarte, se inscriu datele de stare civila si data decesului, asa cum rezulta din aceasta hotarare.
    (2) Intocmirea actului de deces, in acest caz, se face la primaria competenta, potrivit art. 41 din Legea nr. 119/1996.

    Sectiunea a VI-a
    Inregistrarea nasterii, casatoriei sau decesului in cazul in care au loc in tren, pe o nava sau pe o aeronava
    Art. 58
    Daca nasterea sau decesul are loc in tren, pe o nava sau pe o aeronava, ori intr-un alt mijloc de transport, in timpul unei calatorii care nu depaseste granitele statului roman, inregistrarea nasterii sau a decesului se face la primaria locului de coborare sau de debarcare.
    Art. 59
    In cazul in care nasterea, casatoria sau decesul are loc pe o nava, in timpul unei calatorii in afara apelor teritoriale romane, inregistrarea se face de catre comandantul navei, in jurnalul de bord.
    Art. 60
    (1) Daca nasterea sau decesul are loc pe o aeronava, in timpul unei calatorii in afara spatiului aerian al Romaniei, evenimentul se inregistreaza de comandantul aeronavei, in carnetul de drum.
    (2) Inregistrarile facute in jurnalul de bord sau in carnetul de drum vor cuprinde toate datele necesare intocmirii actului de stare civila, precum si semnaturile cerute de lege, ele facand dovada evenimentului, pana la intocmirea actului de stare civila.
    (3) Comandantul navei sau aeronavei elibereaza persoanelor indreptatite o dovada cu privire la inregistrarea facuta, iar in termen de 30 de zile de la sosirea in tara inainteaza, prin capitania portului, respectiv comandantul aeroportului, un extras de pe jurnalul de bord sau de pe carnetul de drum la Primaria Sectorului 1 al municipiului Bucuresti, care va intocmi actul de stare civila si va elibera certificatul corespunzator.

    Sectiunea a VII-a
    Inregistrarea actelor incheiate in strainatate
    Art. 61
    (1) Actele de stare civila privind cetatenii romani aflati in strainatate, care se inregistreaza la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de cariera ale Romaniei, se trimit prin Ministerul Afacerilor Externe, pe masura completarii lor, la Primaria Sectorului 1 al municipiului Bucuresti, impreuna cu documentele primare pe baza carora s-au intocmit actele.
    (2) Actele de stare civila, exemplarul I, se arhiveaza la Primaria Sectorului 1 al municipiului Bucuresti, care trimite comunicari de mentiuni pentru actele de nastere si, dupa caz, de casatorie si opereaza pe ele mentiunile ce se primesc ulterior. La cerere, elibereaza persoanelor indreptatite certificate de stare civila.
    Art. 62
    (1) Registrele de stare civila, exemplarul II, se trimit, in termen de 30 de zile de la data cand toate actele au fost completate, la Primaria Municipiului Bucuresti - Serviciul de stare civila.
    (2) La primirea registrelor de stare civila, se confrunta exemplarul II cu exemplarul I, aflat la Primaria Sectorului 1 al municipiului Bucuresti, in scopul operarii in acestea a mentiunilor existente pe marginea actelor exemplarului I.
    Art. 63
    (1) Actele de stare civila ale cetatenilor romani intocmite in strainatate, la autoritatile locale competente, se transcriu, obligatoriu, in registrele de stare civila romane, in termen de 6 luni de la intoarcerea in tara sau de la primirea din strainatate a certificatului ori extrasului de stare civila.
    (2) Cererea de transcriere (anexa nr. 26) se adreseaza primariei localitatii in raza careia isi are domiciliul solicitantul, insotita de certificatul ori de extrasul original, o fotocopie (xerocopie) legalizata a acestora si traducerea in limba romana, autentificate de un notar public sau de oficiul consular roman, precum si de documente justificative pentru completarea unor rubrici, in situatiile prevazute la alin. (5), dupa caz.
    (3) Cetatenii romani cu domiciliul in strainatate pot cere transcrierea, direct sau prin imputernicit cu procura speciala, autentificata, in tara, de un notar public, iar in strainatate, de oficiul consular roman din statul de resedinta. In acest caz, cererea se depune la primaria localitatii in raza careia au avut ultimul domiciliu, iar daca nu au avut vreodata domiciliul in Romania, la Primaria Sectorului 1 al municipiului Bucuresti, unde se va efectua transcrierea certificatului.
    (4) Dupa inregistrarea cererii, aceasta se inainteaza, impreuna cu documentele mentionate la alin. (2), prin Serviciul judetean de evidenta a populatiei, la Directia de evidenta a populatiei, care va dispune asupra transcrierii.
    (5) Pe baza documentelor depuse de solicitant si a evidentelor proprii, Directia de evidenta a populatiei va indica, in aprobarea de transcriere, continutul rubricilor ce trebuie completate in actul care se transcrie, daca unele rubrici nu au fost completate in certificatul original ori este evident ca au fost preluate gresit (exemplu: lipsa datei nasterii sotilor, a rubricilor privind parintii acestora, nementionarea numelui sotilor dupa casatorie, inscrierea numelui de fata al mamei casatorite in actul de nastere al copilului, inscrierea altui domiciliu pentru persoana decedata etc.).
    (6) In cazul respingerii cererii, documentele depuse se restituie solicitantului, comunicandu-i-se motivul respingerii.
    (7) La primirea aprobarii de transcriere, ofiterul de stare civila intocmeste actul si certificatul de stare civila, procedand in continuare conform art. 123 alin. (3) si (4), care se aplica prin asemanare.
    (8) La dosarul actului transcris se retin: cererea solicitantului, procura autentica, fotocopia (xerocopia) legalizata de pe certificat sau de pe extrasul de stare civila, precum si traducerea legalizata. Originalul, pe care se inscrie mentiunea ca a fost transcris in registrele de stare civila romane, se restituie solicitantului ("Actul a fost transcris sub nr. ....... /................. in registrele de stare civila ale Primariei ......................").
    (9) Este interzisa transcrierea certificatelor ori a extraselor de stare civila si inscrierea mentiunilor primite din strainatate fara aprobarea Directiei de evidenta a populatiei.
    Art. 64
    Extrasele de pe actele de stare civila eliberate de Arhivele Nationale, care au fost intocmite in localitati care au apartinut Romaniei, iar in prezent se gasesc pe teritoriul altor state, se transcriu, cu aprobarea Directiei de evidenta a populatiei, in registrele de stare civila ale localitatii de domiciliu a titularilor sau a persoanelor indreptatite.

    CAP. 3
    Inscrierea mentiunilor in registrele de stare civila

    Sectiunea I
    Despre mentiuni
    Art. 65
    Pe marginea actelor de nastere, de casatorie si de deces se inscriu, dupa caz, mentiunile prevazute in anexa nr. 27.
    Art. 66
    (1) Ofiterul de stare civila care intocmeste acte in registrele de stare civila, care atrag dupa sine efectuarea de mentiuni pe alte acte de stare civila, trimite comunicari de mentiuni, pentru a fi operate pe marginea actelor de nastere, exemplarul I, ale persoanelor in cauza.
    (2) In cazul in care exemplarul I al actelor de nastere, de casatorie si de deces ale unei persoane au fost intocmite si se afla in pastrarea aceleiasi primarii, ofiterul de stare civila opereaza mentiunea corespunzatoare pe marginea acestora, dupa care intocmeste si trimite comunicarea de mentiune la serviciul de stare civila care are in pastrare registrele de stare civila exemplarul II.
    Art. 67
    Ofiterul de stare civila care primeste decizii administrative, sentinte judecatoresti sau declaratii de recunoastere a unor copii nascuti in afara casatoriei, care atrag efectuarea de mentiuni, opereaza, pe marginea actului de stare civila din exemplarul I al registrului, mentiunea respectiva, apoi intocmeste si trimite comunicare de mentiune consiliilor judetene, Primariei Municipiului Bucuresti sau Arhivelor Nationale, care au in pastrare registrele de stare civila, exemplarul II.
    Art. 68
    Comunicarile de mentiune pentru registrele de stare civila, exemplarele I si II, se intocmesc pe formulare tip (anexa nr. 28) si se expediaza, in termen de 10 zile, cu respectarea urmatoarelor reguli:
    - pe documentele primare, care au stat la baza inregistrarilor, se scrie: "trimis comunicare de mentiune la ..........., cu nr. ....... din .........." si se semneaza;
    - formularul tip se semneaza de catre ofiterul de stare civila, dupa care se aplica sigiliul si se completeaza cu numarul sub care s-a inregistrat lucrarea de baza.
    Art. 69
    (1) Ofiterul de stare civila care primeste o comunicare de mentiune o inregistreaza in registrul de intrare-iesire, dupa care opereaza mentiunea pe exemplarul I al registrului de stare civila. Pe comunicare se va scrie: "operat mentiunea, numarul actului/anul, data operarii, semnatura ofiterului de stare civila", dupa care se scade lucrarea in registrul de intrare-iesire, cu mentiunea "operat mentiunea, actul numarul ............. /anul".
    (2) Dupa operarea mentiunii pe exemplarul I al registrului cu acte de stare civila, se trimite comunicare de mentiune la serviciul de stare civila care are in pastrare exemplarul II al registrului.
    (3) In cazul in care exemplarul II al registrului nu a fost predat, nefiind incheiat, operarea mentiunii se face si in acesta, iar comunicarea se trimite consiliului judetean, respectiv Primariei Municipiului Bucuresti, pentru arhivare.
    (4) Daca exemplarul I al registrului de stare civila este distrus sau pierdut, comunicarile de mentiune se expediaza pentru a fi operate pe exemplarul II al registrului, facand mentiunea ca pe actul de stare civila exemplarul I nu s-a operat, registrul fiind distrus sau pierdut.
    (5) Daca si registrul de stare civila exemplarul II lipseste, se va mentiona pe comunicare, dupa care se va arhiva in dosarul pentru comunicari neoperabile.
    Art. 70
    Comunicarile de mentiuni, dupa operare pe exemplarele I si II ale registrelor de stare civila, se arhiveaza. Pentru mentiunile neoperabile se tine o evidenta separata.
    Art. 71
    (1) Daca ofiterul de stare civila constata ca datele de stare civila din comunicarea de mentiune nu corespund cu actul pe care urmeaza a se opera mentiunea, restituie lucrarea la primaria de la care a primit-o, mentionand motivele pentru care nu se poate opera.
    (2) La primirea adresei de restituire a comunicarii ce nu poate fi operata pe actul de stare civila indicat, ofiterul de stare civila verifica actul intocmit, pentru a stabili daca comunicarea nu a fost gresit completata.
    (3) In cazul in care constata ca s-a comis o greseala in completarea comunicarii de mentiune, se trimite o noua comunicare, cu datele exacte.
    (4) Cand se constata ca in completarea comunicarii de mentiune nu s-au comis greseli, ofiterul de stare civila face verificari pentru stabilirea cauzei nepotrivirilor si ia masuri pentru punerea lor de acord.
    (5) Daca, in urma verificarilor facute, nu s-a putut rezolva situatia, despre aceasta se comunica formatiunii de evidenta a populatiei, inaintandu-se si documentatia necesara, pentru a face cercetari.
    Art. 72
    In cazul in care se constata ca nu s-au facut la timp unele mentiuni, acestea se efectueaza din oficiu, pe baza inregistrarilor existente in registrele de stare civila sau se solicita autoritatilor in cauza.
    Art. 73
    (1) Atunci cand se primesc, direct, din strainatate comunicari de mentiuni, acestea se pot opera numai dupa obtinerea aprobarii de la Directia de evidenta a populatiei.
    (2) Mentiunile trimise de Directia de evidenta a populatiei se opereaza asa cum au fost formulate in comunicarea scrisa (anexa nr. 29).
    Art. 74
    Arhivelor Nationale le revin aceleasi atributii, prevazute in capitolul "Inscrierea mentiunilor in registrele de stare civila", pentru registrele de stare civila pe care le au in pastrare.

    Sectiunea a II-a
    Inscrierea recunoasterii sau stabilirii filiatiei
    Art. 75
    Inscrierea mentiunii de stabilire a filiatiei pe actul de nastere si, dupa caz, de casatorie si de deces, se face din oficiu sau la cererea celui interesat, pe baza actului de recunoastere sau a hotararii judecatoresti definitive si irevocabile.
    Art. 76
    (1) Recunoasterea facuta, la inregistrarea nasterii sau ulterior, de tatal copilului nascut in afara casatoriei, se face prin declaratia scrisa a acestuia, data in fata ofiterului de stare civila (anexa nr. 30), prin inscris autentic sau prin testament.
    (2) Declaratia de recunoastere a unui copil din afara casatoriei autentificata, se poate depune, dupa inregistrarea nasterii, la oricare primarie, care o va trimite la primaria care are in pastrare actul de nastere al celui recunoscut, pentru a se face mentiunea de recunoastere pe marginea actului respectiv. In acelasi mod se inscrie si mentiunea de recunoastere facuta de un cetatean strain.
    (3) In cazul recunoasterii prin testament, persoana interesata depune la primaria locului de domiciliu o copie legalizata, in extras, a testamentului, cuprinzand textul prin care se face recunoasterea. Dispozitiile alineatului precedent se aplica in mod similar.
    (4) Mentiunea de recunoastere poate fi operata si din oficiu, in baza comunicarii biroului notarial care a efectuat autentificarea declaratiei sau a testamentului.
    Art. 77
    (1) Inscrierea hotararilor judecatoresti, definitive si irevocabile, privind stabilirea paternitatii, contestarea recunoasterii, incuviintarea purtarii numelui sau de tagaduire a paternitatii ori a maternitatii se face, la cererea persoanelor interesate, prin mentiune pe marginea actului de nastere al titularului acestuia.
    (2) In situatia in care, ulterior, prin hotarare definitiva si irevocabila, s-a incuviintat purtarea numelui de familie al parintelui fata de care s-a stabilit filiatia, mentiunea se inscrie si pe actele de nastere ale copiilor minori, iar in cazul copiilor majori numai la cererea acestora.
    (3) Dupa operarea mentiunii de recunoastere, de contestare a recunoasterii, de stabilire a filiatiei sau de tagaduire a paternitatii ori a maternitatii, se retrage certificatul de nastere si se elibereaza alt certificat, cu noile date de stare civila.

    Sectiunea a III-a
    Inscrierea adoptiei, a anularii sau a desfacerii adoptiei
    Art. 78
    Inscrierea adoptiei cu efecte restranse se face pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile, din oficiu sau la cererea persoanelor interesate, prin mentiune pe actul de nastere a celui adoptat si, dupa caz, pe actul de casatorie.
    Art. 79
    (1) In cazul adoptiei cu efecte depline, se intocmeste un nou act de nastere, de catre primaria locului de domiciliu al adoptatorilor, cand acestia sunt cetateni romani cu domiciliul in tara, sau de primaria in raza careia se afla sediul institutiei de ocrotire in ingrijirea careia se gaseste adoptatul.
    (2) In situatia in care adoptatorii sunt cetateni straini, ori cetateni romani cu domiciliul sau resedinta in strainatate, noul act de nastere se intocmeste de catre primaria de la domiciliul celui adoptat sau pe raza careia se afla sediul institutiei de ocrotire, in cazul copiilor aflati in ingrijirea acestora.
    (3) Daca adoptatul este cetatean roman cu domiciliul sau resedinta in strainatate, actul de nastere se intocmeste de catre Serviciul de stare civila al Primariei Sectorului 1 al municipiului Bucuresti.
    (4) In noul act de nastere intocmit, rubrica "locul nasterii" se va completa cu denumirea unitatii administrativ-teritoriale unde isi are sediul primaria care intocmeste actul, iar rubricile privind parintii se completeaza cu numele si prenumele adoptatorilor.
    (5) In toate cazurile, se retrage certificatul de nastere initial si se expediaza, spre anulare, primariei emitente.
    (6) Dupa intocmirea noului act de nastere, se trimite comunicare de mentiune primariei unde a fost initial inregistrat actul de nastere al celui adoptat, care, dupa operarea mentiunii, la rubrica "certificate eliberate", va inscrie urmatorul text: NU SE VA MAI ELIBERA NICI UN CERTIFICAT.
    Art. 80
    La intocmirea noilor acte de nastere, ca urmare a adoptiei cu efecte depline se tine seama de urmatoarele:
    a) daca persoana care adopta este casatorita cu mama fireasca a adoptatului, respectiv cu tatal firesc, rubrica din actul de nastere privind "numele de familie al mamei", respectiv "numele de familie al tatalui", se completeaza cu numele de familie obtinut prin noua casatorie;
    b) daca sotia (sotul) adoptatorului consimte dar nu adopta, in noul act de nastere se completeaza numai rubricile privind pe tata (mama), iar rubricile referitoare la celalalt parinte nu se completeaza; daca, ulterior, celalalt sot adopta, se intocmeste un nou act de nastere;
    c) in cazul in care adoptia cu efecte depline este facuta de un barbat necasatorit sau de o femeie necasatorita, rubrica privind tatal (mama) copilului se completeaza cu numele si prenumele celui care a adoptat, iar rubrica referitoare la mama (tata) nu se completeaza;
    d) daca cel care adopta sunt casatoriti si poarta nume diferite in casatorie, numele de familie al copilului va fi cel stabilit prin sentinta judecatoreasca de incuviintare a adoptiei;
    e) adoptia unei persoane casatorite nu implica si schimbarea numelui de familie al sotiei (sotului) sau al copiilor. In astfel de situatii, cei interesati pot cere schimbarea numelui pe cale administrativa.
    Art. 81
    (1) Adoptiile incuviintate in strainatate, privind persoane ale caror acte de nastere si, dupa caz, de casatorie sunt inregistrate in Romania, se inscriu numai prin mentiune, daca la data incuviintarii adoptiei nu aveau cetatenia romana, in conformitate cu prevederile art. 166 din Legea nr. 105/1992.
    (2) In caz contrar, adoptia se inscrie intocmindu-se un nou act de nastere, dupa recunoasterea hotararii straine, la Serviciul de stare civila al Primariei Sectorului 1 al municipiului Bucuresti.
    (3) Adoptiile inregistrate la alte servicii de stare civila decat cel prevazut in alin. (2) sunt si raman valabile.
    Art. 82
    Mentiunea privind adoptia cu efecte depline se inscrie, din oficiu sau la cererea persoanei interesate, dupa caz, pe actul de casatorie si pe actele de nastere ale copiilor sai minori. In cazul copiilor majori, se inscrie numai la cererea acestora.
    Art. 83
    (1) Anularea sau desfacerea adoptiei, dispuse prin hotarare judecatoreasca, definitiva si irevocabila, se inscrie prin mentiune, dupa caz, potrivit prevederilor art. 78 si 81.
    (2) In aceste cazuri, pe actul de nastere intocmit in urma adoptiei cu efecte depline se inscrie, la rubrica "certificate eliberate", textul: NU SE VA MAI ELIBERA NICI UN CERTIFICAT.
    (3) Dupa operarea acestor mentiuni, primaria care a inregistrat noul act de nastere va face comunicare despre anularea sau desfacerea adoptiei la primaria unde a fost intocmit actul de nastere initial, care, la randul sau, va opera mentiunea pe marginea actului de nastere si va anula textul inscris la rubrica "certificate eliberate", cu o linie orizontala trasa cu cerneala rosie. Dupa efectuarea acestor operatiuni, actul de nastere intocmit anterior adoptiei ramane in vigoare, producand efecte juridice.
    (4) Daca, pe marginea actului de nastere intocmit in urma adoptiei, exista mentiune de casatorie, se comunica la locul inregistrarii actului initial si mentiunea de casatorie, pentru a fi operata pe marginea acelui act. La locul inregistrarii casatoriei se comunica mentiunea prevazuta la pct. 11 din anexa nr. 27.

    Sectiunea a IV-a
    Inscrierea divortului, anularii ori incetarii casatoriei
    Art. 84
    (1) Inscrierea divortului se face din oficiu, prin mentiune pe marginea actului de casatorie, in baza hotararii judecatoresti, definitiva si irevocabila, comunicata de instanta judecatoreasca. De asemenea, inscrierea divortului se face si la cererea oricaruia dintre fostii soti, care va trebui sa depuna copie legalizata de pe hotararea judecatoreasca definitiva si irevocabila.
    (2) Inscrierea divortului pronuntat in strainatate, privind un cetatean roman, se va face numai dupa ce hotararea straina, definitiva si irevocabila, a fost recunoscuta de catre tribunalul judetean competent, conform prevederilor art. 166 si 170 din Legea nr. 105/1992.
    (3) Sentintele judecatoresti de desfacere a casatoriei, ramase definitive din perioada 1 martie 1948 - 7 octombrie 1966 si neinscrise sau neinregistrate, se inscriu, la cererea celor interesati, prin mentiune pe marginea actului de casatorie.
    (4) Sentinta de divort ramasa definitiva in perioada 8 octombrie 1966 -31 iulie 1974, daca nu a fost inscrisa pe actul de casatorie, la cererea sotului care a obtinut divortul, in termen de 2 luni de la ramanerea ei definitiva, nu se va lua in considerare, hotararea ramanand fara efect.
    (5) Ofiterul de stare civila care primeste o hotarare judecatoreasca, pentru inscrierea divortului, opereaza pe actul de casatorie mentiunea respectiva, dupa care inscrie mentiunea de divort si pe actele de nastere ale fostilor soti, in cazul in care acestia sunt nascuti in acea localitate. In caz contrar, trimite comunicari de mentiuni primariilor care pastreaza exemplarul I al actelor de nastere ale fostilor soti.
    Art. 85
    (1) Declararea nulitatii ori anularea casatoriei se inscrie prin mentiune pe actul de casatorie si pe cele de nastere ale fostilor soti, exemplarele I si II, pe baza hotararii judecatoresti definitive si irevocabile si nu produce efecte in privinta starii civile a copiilor, acestia pastrandu-si statutul de copii rezultati din casatorie.
    (2) Un extras de pe actul de casatorie in care s-a operat mentiunea de divort, de declarare a nulitatii sau de anulare a casatoriei se transmite la formatiunea de evidenta a populatiei la care este arondata localitatea, in care se va mentiona, pe langa datele de identificare a sotilor, domiciliul avut de acestia - atat la data incheierii casatoriei, cat si la data pronuntarii divortului sau a anularii casatoriei -, precum si numarul hotararii judecatoresti, data si instanta care a pronuntat-o. De asemenea, se vor inscrie numele, prenumele, data si locul nasterii copiilor minori incredintati unuia dintre parinti, potrivit hotararii instantei judecatoresti. Extrasul se trimite pana la data de 5 a lunii urmatoare celei in care s-a operat mentiunea de divort.
    Art. 86
    Incetarea casatoriei, prin decesul sau prin declararea judecatoreasca a mortii unuia dintre soti, sa inscrie prin mentiune pe actul de casatorie si pe cele de nastere ale fostilor soti, pe baza comunicarii primite de la ofiterul starii civile care a intocmit actul de deces. Tot astfel se inscriu si mentiunile privind anularea unei hotarari declarative de moarte ori de rectificare a datei mortii.

    Sectiunea a V-a
    Inscrierea schimbarii numelui de familie si/sau a prenumelui pe cale administrativa
    Art. 87
    (1) La primirea cererii de schimbare a numelui pe cale administrativa (anexa nr. 31), ofiterul de stare civila verifica daca au fost depuse actele prevazute de legea speciala si, dupa caz, dovada privind scutirea de publicare a cererii in Monitorul Oficial al Romaniei (anexa nr. 32).
    (2) Ofiterul de stare civila este obligat sa inainteze, in termen de 5 zile, formatiunii de evidenta a populatiei la care este arondata localitatea, dosarul de schimbare a numelui.
    (3) Cererea de schimbare a numelui de familie si/sau a prenumelui privind pe cetateanul roman cu domiciliul in strainatate se depune la primaria ultimului domiciliu avut in Romania, iar daca nu a avut vreodata domiciliul in Romania, la Primaria Sectorului 1 al municipiului Bucuresti.
    Art. 88
    (1) Copiile de pe decizia de schimbare a numelui de familie sau prenumelui (anexa nr. 33), primite de la autoritatea care a incuviintat schimbarea numelui de familie si/sau prenumelui, se pastreaza de primaria locului de domiciliu al solicitantului timp de 60 de zile, socotite de la data incunostiintarii acestuia, urmand ca, in caz de neprezentare, sa fie restituite organului emitent.
    (2) In cadrul acestui termen, solicitantul trebuie sa depuna:
    - certificatele de stare civila (nastere, casatorie si de nastere ale copiilor minori), in original;
    - chitanta de plata a taxei de schimbare a numelui;
    - cereri individuale prin care se solicita certificatele de stare civila, potrivit schimbarii de nume obtinute prin decizie.
    Art. 89
    La depunerea actelor prevazute la articolul precedent, se procedeaza astfel:
    a) se retrag certificatele de stare civila completate cu numele sau prenumele care au fost schimbate;
    b) se inmaneaza solicitantului copia deciziei de schimbare a numelui de familie si/sau prenumelui, iar dovada de primire (anexa nr. 34), impreuna cu chitanta de plata a taxei, se inainteaza la Directia de evidenta a populatiei;
    c) se trimite cate o copie a deciziei de schimbare a numelui de familie sau prenumelui primariei locului de nastere, de casatorie si, dupa caz, de nastere al copiilor minori, pentru inscrierea mentiunilor in actele de stare civila respective. Concomitent, pe baza cererii lor, se solicita certificate de nastere sau de casatorie, dupa caz. Certificatele de stare civila retrase se anuleaza;
    d) la primirea certificatului de stare civila, acesta se inmaneaza solicitantului, iar in actul sau de identitate se aplica stampila: "Schimbat numele de familie (prenumele) din ......... in ................ Buletinul de identitate va fi schimbat pana la data de .........................".
    Cartea de identitate informatizata va fi invalidata prin perforarea rubricii "termen de valabilitate", solicitantului punandu-i-se in vedere sa se prezinte la formatiunea de evidenta a populatiei in termen de 15 zile.
    Art. 90
    Primaria locului de nastere sau al casatoriei care primeste decizia de aprobare a schimbarii numelui si/sau prenumelui si adresa prin care i se solicita certificatul de stare civila efectueaza, pe marginea actului respectiv, mentiunea de schimbare a numelui si/sau prenumelui dupa care completeaza un nou certificat, pe care il trimite, in termen de 3 zile, primariei locului de domiciliu al solicitantului.
    Art. 91
    (1) Inscrierea schimbarii numelui de familie si/sau prenumelui se face pe actul de nastere si, dupa caz, de casatorie al persoanei careia i s-a admis schimbarea numelui, la cererea acesteia.
    (2) In cazul in care cel care si-a schimbat numele de familie si/sau prenumele are copii minori, dar schimbarea numelui de familie nu se refera la copii, se va opera mentiunea despre schimbarea numelui de familie si/sau prenumelui parintelui si pe actele de nastere ale acestora, intocmindu-se si comunicarile de modificari pentru mentiuni in evidenta populatiei (0-14 ani). Pentru copiii majori, operarea mentiunii se face numai la cererea acestora, cu aprobarea Directiei de evidenta a populatiei.
    Art. 92
    Pentru inscrierea schimbarii numelui de familie si/sau prenumelui, la cererea celui in cauza, se pot inmana acestuia documentele prevazute la art. 89 lit. c), dupa ce in prealabil se indeplinesc formalitatile prevazute la art. 89 lit. a) si b). La prezentarea adresei, ofiterul de stare civila opereaza, pe actul respectiv, mentiunea de schimbare a numelui si/sau prenumelui, dupa care elibereaza certificatul de stare civila.
    Art. 93
    (1) Deciziile de schimbare a numelui de familie si/sau prenumelui, date de Ministerul Justitiei pana la 31 decembrie 1950, precum si sentintele judecatoresti prin care s-a incuviintat redobandirea numelui, ce nu au fost inregistrate si pentru care se solicita inscrierea, se vor trimite Directiei de evidenta a populatiei, pentru incuviintarea inscrierii mentiunii.
    (2) In cazul in care se solicita copii de pe decizii de schimbare de nume si/sau prenume, cererile respective se vor trimite Directiei de evidenta a populatiei, insotite de timbrul fiscal corespunzator.
    Art. 94
    Schimbarea numelui de familie dobandit prin casatorie, ca urmare a unei decizii administrative, nu are efect asupra numelui de familie din actul de nastere.

    Sectiunea a VI-a
    Inscrierea mentiunilor privind acordarea sau pierderea cetateniei romane
    Art. 95
    (1) Mentiunile privind acordarea, redobandirea, retragerea sau renuntarea la cetatenia romana se opereaza pe baza comunicarilor trimise serviciilor judetene de stare civila de catre Directia de evidenta a populatiei (anexele nr. 35, 36 si 37).
    (2) In cazul in care o astfel de mentiune nu se poate opera, se restituie comunicarea, in termen de 3 zile, la Directia de evidenta a populatiei, aratandu-se motivele pentru care nu s-a putut opera mentiunea.
    (3) Dupa efectuarea mentiunii in exemplarul II al registrului de nasteri si, daca este cazul, si in cel de casatorie, partea a doua a comunicarii primite de la Directia de evidenta a populatiei se trimite la primaria care are in pastrare exemplarul I al actului de nastere.
    (4) In cazul in care, pe actul de nastere, exemplarul I, exista o mentiune privind casatoria titularului, ofiterul de stare civila are obligatia de a intocmi comunicare de mentiune (anexa nr. 28) pe care o va trimite primariei care are in pastrare exemplarul I al actului de casatorie. Dupa efectuarea mentiunii pe actul de casatorie, ofiterul de stare civila va trimite comunicarea de mentiune la Serviciul judetean de stare civila, pentru operarea mentiunii si in exemplarul II.
    Art. 96
    Pe baza datelor din registrele de stare civila, referitoare la cetatenia romana a titularului sau a parintilor sai, nu se vor elibera certificate sau adeverinte care sa ateste cetatenia.

    CAP. 4
    Reconstituirea si intocmirea ulterioara a actelor de stare civila

    Art. 97
    (1) Cererea de reconstituire sau de intocmire ulterioara a unui act de stare civila (anexa nr. 38) se depune la primaria competenta sa intocmeasca actul, in cazurile prevazute de art. 52 lit. a) si art. 53 din Legea nr. 119/1996, sau a locului de domiciliu al persoanei interesate, in cazul prevazut de art. 52 lit. b).
    Art. 98
    (1) Ofiterul de stare civila care primeste cererea o inregistreaza si o prezinta - impreuna cu actele doveditoare depuse de solicitant si un referat motivat cuprinzand rezultatul verificarilor - primarului localitatii care este obligat sa solutioneze cererea, cu avizul prevazut la art. 11 lit. d), in termen de 30 de zile, printr-o dispozitie (anexele nr. 39, 40 si 41).
    (2) In toate cazurile, ofiterul de stare civila trebuie sa stabileasca faptul ca actul de stare civila nu a fost intocmit sau ca registrul de stare civila a fost pierdut ori distrus, in totalitate sau in parte.
    (3) In acest scop, verifica inregistrarile din registrele de stare civila curente, pe o perioada de minimum 5 ani, inainte si dupa anul declarat de solicitant, precum si toate inregistrarile speciale, incepand cu anul 1949.
    (4) Dupa caz, se vor cere verificari si in registrele de stare civila speciale, exemplarul I, din perioada anilor 1951-1957, care au fost intocmite la fostele sfaturi populare raionale, aflate in pastrarea primariilor din localitatile care au fost resedinta de raion.
    (5) Verificarile se efectueaza in exemplarele I si II ale registrelor de stare civila, iar rezultatul se consemneaza intr-un proces-verbal.
    (6) In situatia in care registrul de stare civila se afla in pastrarea Arhivelor Nationale, se cere acestora sa efectueze verificari in arhivele ce le detin.
    Art. 99
    (1) Dupa semnarea dispozitiei de catre primar, aceasta se comunica solicitantului in termen de 10 zile de la emitere. In caz de admitere i se pune in vedere sa ceara inregistrarea dispozitiei.
    (2) Daca solicitantul sau o alta persoana interesata contesta dispozitia de respingere a cererii la instanta judecatoreasca in a carei raza teritoriala isi are sediul primaria, iar prin sentinta definitiva si irevocabila se admite cererea, primaria primeste declaratia cetateanului, la care ataseaza o copie legalizata a sentintei judecatoresti, procedand ca si in cazul in care cererea a fost admisa prin dispozitia primarului.
    (3) Dispozitiile de admitere a cererii de reconstituire sau de intocmire ulterioara a unor acte de stare civila se inregistreaza, pe baza declaratiilor scrise, in registrele de nastere, de casatorie sau de deces, la primaria competenta (nasterea si decesul la locul unde s-au produs, casatoria la locul unde a fost oficiata).
    (4) In cazul prevazut la art. 52 lit. b) din Legea nr. 119/1996, actul reconstituit se intocmeste de ofiterul de stare civila de la primaria locului de domiciliu al solicitantului.
    (5) Daca inregistrarea urmeaza sa se faca la o alta primarie decat cea la care s-a primit cererea, ofiterul de stare civila va trimite declaratia solicitantului, a carui semnatura o certifica dupa identificare, impreuna cu un exemplar al dispozitiei de admitere a cererii. Concomitent, se solicita si certificatul de stare civila.
    Art. 100
    Deciziile de reconstituire sau de intocmire ulterioara a actelor de stare civila neinregistrate, emise in baza actelor normative anterioare, se inainteaza, impreuna cu cererea solicitantului, la Directia de evidenta a populatiei, in vederea avizarii inscrierii.

    CAP. 5
    Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila si a mentiunilor

    Art. 101
    (1) Anularea, modificarea, rectificarea sau completarea actelor de stare civila si a mentiunilor inscrise pe marginea acestora se poate face numai in temeiul unei hotarari judecatoresti definitive si irevocabile.
    (2) Face exceptie de la aceasta regula inscrierea recunoasterii voluntare a unui copil nascut in afara casatoriei, precum si modificarea codului numeric personal atribuit gresit, intrucat acesta nu este un atribut al starii civile.
    Art. 102
    (1) Ofiterul de stare civila poate sa initieze, din oficiu, actiuni in justitie, ori de cate ori constata ca se impune anularea, modificarea, rectificarea sau completarea unor acte de stare civila si a mentiunilor inscrise pe acestea.
    (2) Actul de sesizare a instantei judecatoresti va fi insotit de extrase de pe actul in cauza, exemplarele I si II, cu toate mentiunile existente.
    Art. 103
    (1) Anularea se poate cere in cazul cand:
    - actul de stare civila a fost intocmit intr-un registru necorespunzator;
    - actul nu trebuia intocmit la primaria respectiva;
    - faptul sau actul de stare civila nu exista;
    - nu s-au respectat prevederile legale la intocmirea actului de stare civila;
    - mentiunea a fost inscrisa pe alt act de stare civila;
    - mentiunea a fost operata cu un text gresit.
    (2) Anularea actului de stare civila ori a unei mentiuni se face prin bararea acestora cu doua linii, in diagonala (X) - trase cu cerneala rosie - si inscrierea, in rubrica "mentiuni", a numarului si a datei hotararii judecatoresti definitive si irevocabile, precum si a instantei care a pronuntat-o.
    Art. 104
    (1) Rectificarea unor rubrici din actul de stare civila presupune indreptarea unor erori materiale comise cu ocazia inregistrarilor de stare civila si se face prin bararea textului gresit cu o linie orizontala - trasa cu cerneala rosie -, inscriindu-se, deasupra, noul text, tot cu cerneala rosie.
    (2) In caz ca se face o completare, aceasta se inscrie in intregime cu cerneala rosie.
    (3) La rubrica "mentiuni", se inscriu numarul si data hotararii judecatoresti, instanta care a pronuntat-o, precum si continutul rectificarii.
    Art. 105
    Prin modificarea actelor de stare civila se intelege inscrierea unor mentiuni privitoare la statutul civil al titularului, asa cum sunt descrise in capitolul III.

    CAP. 6
    Atribuirea, inscrierea si gestionarea codului numeric personal (CNP)

    Art. 106
    (1) Atribuirea codului numeric personal se face pe baza datelor inscrise in actul de nastere, referitoare la sex si la data nasterii.
    (2) Codul numeric personal atribuit unei persoane nu poate fi schimbat decat in cazurile in care se modifica, potrivit legii, datele privind sexul si data nasterii. La intocmirea unui nou act de nastere, ca urmare a adoptiei cu efecte depline, se preia codul atribuit anterior.
    Art. 107
    (1) Modificarea codului numeric personal atribuit sau inscris gresit in actele de stare civila se face, la cererea persoanei in cauza sau a reprezentantului legal al acesteia ori din oficiu, numai cu avizul formatiunii locale de evidenta a populatiei si cu aprobarea primarului.
    (2) Aprobarea se da pe baza procesului-verbal de constatare a erorii intocmit de ofiterul de stare civila. La rubrica "mentiuni" din actul de stare civila, se inscrie numarul procesului-verbal si data efectuarii mentiunii, aplicandu-se stampila cu noul cod. Codul numeric personal atribuit sau inscris gresit se anuleaza cu o linie orizontala.
    (3) Noul cod numeric personal atribuit se comunica la formatiunea de evidenta a populatiei prin formularul "comunicare de modificare".
    Art. 108
    (1) Ofiterii de stare civila atribuie coduri numerice personale din listele emise si distribuite anual de catre Directia de evidenta a populatiei din Ministerul de Interne, fiecarui punct de atribuire, prin intermediul serviciilor judetene de stare civila.
    (2) Pentru persoanele nascute anterior anului in care se inregistreaza nasterea, codul numeric personal se atribuie din listele corespunzatoare anului de nastere, iar in cazul in care nu exista aceasta posibilitate, se solicita prin formatiunea locala de evidenta a populatiei, de la Directia de evidenta a populatiei din Ministerul de Interne.
    Art. 109
    (1) O data cu intocmirea actului de nastere si completarea buletinului statistic al actului de nastere pentru "nascuti vii", se extrage din lista de coduri precalculate primul cod liber, corespunzator datei de nastere a persoanei si din grupa corespunzatoare sexului, care se va prelua integral in actul de nastere, certificatul de nastere, buletinul statistic si comunicarea de nastere pentru luarea in evidenta populatiei.
    (2) In dreptul codului numeric personal preluat din lista, se va mentiona numarul actului de nastere si anul inregistrarii. Codul atribuit va fi barat, in lista, cu o linie orizontala.
    (3) Persoanelor prevazute la alin. (1) li se atribuie cod numeric personal numai daca s-au nascut vii, chiar daca la data inregistrarii nasterii nu se mai aflau in viata.
    Art. 110
    (1) Pentru cetatenii romani nascuti in strainatate, codul numeric personal se atribuie astfel:
    a) daca nasterea a fost inregistrata la misiunile diplomatice sau la oficiile consulare de cariera ale Romaniei din strainatate, de catre Primaria Sectorului 1 al municipiului Bucuresti, unde se pastreaza aceste acte;
    b) daca nasterea a fost inregistrata la organele locale competente ale statului respectiv, de catre ofiterul de stare civila al locului unde se transcrie actul de nastere;
    c) daca nasterea a fost inregistrata in strainatate, iar actul de nastere nu este transcris in tara, din listele de coduri numerice ale Primariei Sectorului 1 al municipiului Bucuresti.
    (2) In acest caz, in dreptul codului preluat din lista, care se bareaza cu o linie orizontala, se vor mentiona: numele si prenumele persoanei, CRDS (cetatean roman cu domiciliul in strainatate) si anul atribuirii codului.
    Art. 111
    (1) In situatia in care numarul codurilor precalculate nu acopera nevoile de atribuire pentru o anumita zi, se solicita, in scris - prin formatiunea locala de evidenta a populatiei -, un cod numeric personal de la Directia de evidenta a populatiei.
    (2) Codul astfel atribuit se inscrie in locul corespunzator din lista de coduri precalculate.
    Art. 112
    (1) La primirea listelor de coduri precalculate, ofiterul de stare civila verifica daca listele apartin locului de atribuire si daca acestea contin toate codurile cuprinse in secventa repartizata.
    (2) Listele de coduri precalculate, indosariate pe ani, se inregistreaza in mod obligatoriu si se pastreaza timp de 100 de ani, luandu-se masuri de conservare si de asigurare a securitatii acestora de catre ofiterul de stare civila.

    CAP. 7
    Inregistrarea actelor de stare civila in caz de mobilizare, razboi ori participare la misiuni de mentinere a pacii sau in scop umanitar

    Art. 113
    (1) In caz de mobilizare, razboi ori participare la misiuni de mentinere a pacii sau in scop umanitar, actele si faptele de stare civila ale militarilor si personalului civil din unitatile fortelor armate se inregistreaza de ofiterii anume desemnati prin ordin al ministrului apararii nationale.
    (2) Modalitatile de instruire a ofiterilor desemnati si de aprovizionare cu registrele de stare civila necesare se stabilesc prin protocol de catre Ministerul Apararii Nationale si Ministerul de Interne.
    Art. 114
    (1) Actele de stare civila se intocmesc, intr-un singur exemplar, cu respectarea regulilor prevazute in prezenta metodologie.
    (2) Despre actele si faptele de stare civila inregistrate se va face mentiune si in jurnalul actiunilor de lupta.
    (3) Dispozitiile art. 38 alin. (1) si (3) referitoare la inregistrarea casatoriei se aplica prin asemanare.
    (4) Aprobarile prevazute la art. 31 alin. (1), art. 40 lit. b), precum si dovada ceruta de art. 53 alin. (2) se dau si, respectiv, se elibereaza de catre comandantul unitatii din care face parte ofiterul de stare civila militar.
    Art. 115
    (1) In baza actelor de nastere si de casatorie intocmite, se elibereaza celor indreptatiti adeverinte doveditoare. In cazul celor decedati, adeverinta se trimite familiei sau apartinatorilor.
    (2) Adeverinta va cuprinde, obligatoriu, rubricile prevazute pentru modelul extraselor de nastere, de casatorie sau de deces, cuprinse in anexele nr. 4, 5 si 6, precum si unitatea din care fac parte, dupa caz, mama copilului, sotii si, respectiv, defunctul.
    (3) In baza acestor adeverinte si a mentiunilor facute in jurnalul actiunilor de lupta al unitatii pot fi reconstituite actele de stare civila pierdute sau distruse.
    Art. 116
    (1) Actele de stare civila intocmite in afara teritoriului national se trimit in tara, lunar, partii sedentare, care le va inainta, de indata, pe baza de borderou, Primariei Sectorului 1 al municipiului Bucuresti.
    (2) Actele de stare civila intocmite pe teritoriul national, in caz de mobilizare sau de razboi, se trimit, lunar, pe baza de borderou, Directiei de evidenta a populatiei din Ministerul de Interne.
    (3) Actele prevazute la alin. (1) se transcriu, prin copiere, fara vreo alta formalitate, in registrele curente ale Primariei Sectorului 1 al municipiului Bucuresti, care va elibera si certificate de stare civila, la cererea persoanelor indreptatite.
    (4) Actele mentionate la alin. (2) se pastreaza la Directia de evidenta a populatiei, pana la incetarea mobilizarii sau a starii de razboi, dupa care se trimit pentru transcriere, prin copiere, in registrele curente ale primariei competente, astfel:
    a) actul de nastere al copilului - la domiciliul mamei;
    b) actul de casatorie - la domiciliul sotului sau sotiei, dupa caz;
    c) actul de deces - la ultimul domiciliu al defunctului.
    Art. 117
    Certificatele de stare civila se elibereaza titularilor sau persoanelor indreptatite, la cerere, pe baza actelor transcrise prin copiere la primariile prevazute in art. 116 alin. (4) si a adeverintelor doveditoare, eliberate conform art. 115, care se retin si se anuleaza.

    CAP. 8
    Eliberarea certificatelor de stare civila

    Art. 118
    (1) Certificatele de stare civila se elibereaza, la cerere, persoanei indreptatite, pe baza inregistrarilor si a mentiunilor inscrise in registrele de stare civila, inclusiv din registrele intocmite de parohii, din cele detinute de primarii si de Arhivele Nationale.
    (2) Certificatele de stare civila se elibereaza numai cetatenilor care poseda act de identitate. Cetatenii care nu au acte de identitate vor fi indrumati sa solicite mai intai formatiunilor de evidenta a populatiei eliberarea actului de identitate.
    (3) Cetatenilor romani cu domiciliul in strainatate si cetatenilor straini ale caror acte de stare civila sunt inregistrate in tara li se vor elibera certificate pe baza pasaportului.
    (4) Daca certificatul de stare civila se solicita prin primaria locului de domiciliu, obligatia verificarii identitatii persoanei revine ofiterului de stare civila care primeste cererea.
    Art. 119
    (1) Certificatele de stare civila se completeaza in limba romana, tinand seama atat de datele care rezulta din cuprinsul actului din registrul de stare civila, cat si de modificarile ce decurg din mentiunile inscrise ulterior intocmirii acestuia.
    (2) La completarea certificatelor de stare civila, se vor respecta urmatoarele reguli:
    a) la completarea numelui de familie, nu se tine seama de cuvintele scrise in paranteza sau de particulele "zis", "recte" sau "nascuta";
    b) cuvintele "sin" si "von", precum si titlurile de noblete, gradele militare sau confesionale, aflate inaintea numelor de familie, nu vor fi preluate;
    c) daca in registrele de stare civila sunt inscrise expresii ca "vaduva lui Popescu Ion", la completarea rubricii "numele de familie", se va inscrie numele de familie al femeii - respectiv Popescu -, fara a se face alta mentiune;
    d) in cazul cand in actul de stare civila nu este completata rubrica referitoare la numele de familie si prenumele unuia sau ale ambilor parinti, nu se completeaza nici rubricile corespunzatoare din certificatul de stare civila;
    e) la rubrica "numele de familie al mamei", in certificatele de stare civila care se elibereaza de pe acte de nastere intocmite in Transilvania in perioada in care s-a aplicat legea straina, in cazul copiilor nascuti in timpul casatoriei, se trece numele de familie al tatalui, intrucat, in astfel de cazuri, la rubrica "numele de familie al mamei" se inscria in registru numele de familie anterior incheierii casatoriei;
    f) in certificatele de nastere care se elibereaza celor recunoscuti si apoi legitimati prin casatoria parintilor, la rubrica "numele de familie al mamei" se inscrie numele de familie dobandit prin casatorie;
    g) rubricile din certificatul de stare civila care nu se completeaza se bareaza cu o linie orizontala;
    h) daca nasterea s-a produs in strainatate, in rubrica "localitatea" se inscrie localitatea unde s-a nascut, iar la rubrica "judetul" se inscrie tara. La fel se procedeaza si in cazul rubricilor "locul incheierii casatoriei" si "locul decesului". In rubrica "mentiuni" se inscrie, dupa caz, ACT TRANSCRIS ori ACT RECONSTITUIT;
    i) daca intr-un act de stare civila datele sunt trecute sub forma 13/26 aprilie, respectiv data pe stil vechi si pe stil nou, in certificatul de stare civila se trece ca data cea de-a doua (26 aprilie);
    j) rubricile referitoare la locul nasterii si cel al inregistrarii acesteia, la locul incheierii casatoriei si cel al inregistrarii acesteia, precum si la locul decesului si cel al inregistrarii acestuia din certificatele de stare civila se completeaza cu denumirea comunei, orasului, municipiului sau sectorului din municipiul Bucuresti, astfel cum este inscris in cuprinsul actului din registrul de stare civila, cu exceptia acelora care au purtat denumiri de persoane sau de date istorice si care ulterior au fost schimbate, cand se vor inscrie denumirile actuale;
    k) la rubrica privind emitentul se inscrie denumirea actuala;
    l) certificatele de stare civila se semneaza de ofiterul de stare civila, aplicandu-se, pe locul insemnat cu literele "L.S.", sigiliul starii civile, parafa ofiterului de stare civila si semnatura acestuia;
    m) rubricile privind judetul se completeaza intotdeauna cu denumirea actuala, potrivit organizarii administrativ-teritoriale a Romaniei.
    Art. 120
    (1) La eliberarea unor certificate cu mentiuni, rubricile se completeaza cu datele inscrise initial in actele de stare civila, iar mentiunile se reproduc intocmai. Certificatele de stare civila eliberate anterior se retrag si se anuleaza.
    (2) Pentru stabilirea cu precizie a numelui copiilor recunoscuti si apoi legitimati prin casatoria ulterioara a parintilor, se va tine seama de urmatoarele:
    a) cei recunoscuti pana la 10 iulie 1943 si nelegitimati prin casatoria ulterioara a parintilor poarta numele mamei, iar daca au fost legitimati poarta numele tatalui;
    b) cei recunoscuti sau legitimati intre 10 iulie 1943 - 31 ianuarie 1954 poarta numele celor care i-au recunoscut sau i-au legitimat;
    c) cei recunoscuti in localitatile din Ardealul de Nord pana la 6 martie 1945, daca nu au fost si legitimati prin casatoria ulterioara a parintilor, poarta numele mamei, iar daca au fost legitimati poarta numele tatalui.
    (3) La cererea persoanelor fizice sau juridice, se pot elibera dovezi din care sa rezulte numai numele de familie si prenumele, precum si daca s-a efectuat sau nu o inregistrare in registrele de stare civila ale localitatii.
    (4) In certificatele de stare civila nu se inscriu mentiuni referitoare la religia titularului sau a titularilor, dupa caz.
    Art. 121
    (1) Cetatenilor straini sau persoanelor fara cetatenie care au domiciliul pe teritoriul Romaniei, ale caror acte de stare civila au fost intocmite in registrele romane, li se elibereaza direct certificate de stare civila.
    (2) La rubrica "mentiuni" din certificatul de stare civila se inscrie, dupa caz, "titularul este cetatean ........." sau "sotul/sotia este cetatean .....".
    Art. 122
    (1) Cererile privind eliberarea certificatelor de stare civila ale cetatenilor straini ale caror acte de stare civila s-au produs si s-au inregistrat in Romania, precum si ale cetatenilor romani cu domiciliul sau cu resedinta in strainatate se solutioneaza de catre primariile care pastreaza registrele respective si, dupa caz, in conformitate cu prevederile art. 11 alin. (5) si (6) din Legea nr. 119/1996, de catre Directia de evidenta a populatiei.
    (2) La primirea solicitarii de la Directia de evidenta a populatiei, ofiterul de stare civila identifica actul, completeaza certificatul de stare civila sau il dactilografiaza si il expediaza de indata, impreuna cu un extras pentru uz oficial de pe actul respectiv, cu toate mentiunile existente pe marginea acestuia.
    Art. 123
    (1) Persoanele care au domiciliul in alte localitati decat cele in care sunt pastrate registrele de stare civila si nu se pot deplasa personal pentru a obtine certificate de stare civila vor adresa cererea primariei in raza careia au domiciliul sau resedinta, indicand localitatea unde se gaseste actul respectiv si datele de stare civila, pentru identificarea actului.
    (2) Ofiterul de stare civila care primeste aceasta cerere solicita, in termen de 3 zile, primariei care are in pastrare registrul de stare civila sa i se expedieze certificatul de stare civila. Acesta va fi trimis, in plic recomandat, in termen de 3 zile de la primirea cererii, trecand in act, la rubrica "certificate eliberate", seria si numarul certificatului de stare civila trimis.
    (3) Ofiterul de stare civila care primeste certificatul de stare civila completat invita petitionarul, in termen de 48 ore, pentru a-l ridica, sub luare de semnatura.
    (4) Daca, in urma invitatiilor facute, petentul nu se prezinta, iar de la data primirii certificatului de stare civila au trecut 3 luni, ofiterul de stare civila restituie certificatul de stare civila la primaria emitenta, in vederea anularii si efectuarii mentiunii despre aceasta pe marginea actului, la rubrica "certificate eliberate".
    Art. 124
    In cazul in care registrul este distrus partial, neexistand posibilitatea completarii certificatului de stare civila solicitat, ofiterul de stare civila se va adresa consiliului judetean, respectiv Primariei Municipiului Bucuresti si dupa caz, directiilor judetene ale Arhivelor Nationale, pentru eliberarea unui extras, cu toate mentiunile, la primirea caruia va intocmi certificatul de stare civila.
    Art. 125
    (1) In caz de pierdere, furt sau distrugere a certificatului de stare civila, persoanei indreptatite i se elibereaza, la cerere, un nou certificat, cu perceperea taxei legale de timbru. Cererea pentru eliberarea noului certificat trebuie sa cuprinda, in mod amanuntit, imprejurarile in care acesta a fost pierdut, furat sau distrus (anexa nr. 42).
    (2) Cand exista suspiciuni cu privire la sinceritatea celor declarate de solicitant, ofiterul de stare civila intocmeste un referat, care se trimite, impreuna cu cererea, unitatii de politie competente, pentru efectuarea de verificari.
    Art. 126
    (1) Atat la primirea cererii, cat si la eliberarea certificatului de stare civila, ofiterul de stare civila este obligat sa verifice persoana care l-a solicitat, pe baza actelor de identitate ce le poseda.
    (2) In toate cazurile, pe cerere si pe cotorul certificatului de stare civila se trece seria si numarul actului de identitate.
    Art. 127
    Certificatele de stare civila prezentate cu modificari, stersaturi, adaugiri sau neconcordante cu privire la datele inscrise in ele, se retin si se trimit primariei emitente in vederea anularii si eliberarii unui nou certificat de stare civila.
    Art. 128
    (1) Certificatul de nastere se elibereaza numai titularului actului.
    (2) Pentru copiii minori, care nu au acte de identitate, precum si pentru cei pusi sub interdictie, certificatul de nastere se elibereaza parintelui sau reprezentantului legal.
    (3) Daca un copil este nascut viu si a decedat pana la data inregistrarii nasterii, la cererea parintilor, se elibereaza certificatul de nastere, cu mentiunea DECEDAT, sau numai certificatul de deces.
    Art. 129
    (1) Certificatul de casatorie se poate elibera unuia dintre soti sau, la cerere, ambilor soti.
    (2) Pentru sotul supravietuitor sau in caz de divort, pentru motive intemeiate, se pot elibera certificate de casatorie cu mentiunile corespunzatoare.
    Art. 130
    (1) Certificatul de deces se elibereaza membrilor familiei sau altor persoane indreptatite.
    (2) Este interzis sa se inscrie in certificatul de deces, prin mentiune, cauza decesului.
    Art. 131
    (1) In cazuri deosebite - persoane grav bolnave, netransportabile, internate in unitati sanitare si de protectie sociala etc. -, se elibereaza certificatele de nastere sau de casatorie si altor persoane, in afara celor prevazute la art. 128 si 129, cu aprobarea primarului.
    (2) Persoanele cu domiciliul sau cu resedinta in strainatate, a caror nastere si/sau casatorie a fost inregistrata in Romania, pot solicita eliberarea certificatului de nastere/casatorie si prin imputernicit cu procura speciala.
    Art. 132
    (1) Persoana al carei nume de familie sau prenume a fost inregistrat in actele de stare civila tradus in alta limba decat cea materna ori cu ortografia altei limbi poate cere inscrierea - prin mentiune pe marginea acestor acte - a numelui de familie ori a prenumelui retradus, sau cu ortografia limbii materne, atat la rubricile privind pe titular, cat si la cele privind pe parintii sai.
    (2) Cererea se depune la primaria locului de domiciliu sau direct la primaria care are in pastrare actul de stare civila.
    (3) Aprobarea pentru inscrierea mentiunii se da, prin dispozitie, de catre primarul localitatii care are in pastrare registrele (anexa nr. 43).
    (4) Efectele aprobarii se extind asupra copiilor minori si asupra celuilalt sot, daca au nume de familie comun numai daca acesta din urma isi da consimtamantul.
    (5) Daca sotii nu se inteleg cu privire la extinderea efectelor aprobarii asupra copiilor minori, se procedeaza conform art. 30 alin. (4).
    Art. 133
    (1) Pe baza aprobarii, se efectueaza mentiune pe marginea actului de stare civila si se elibereaza un nou certificat, iar cel eliberat anterior se retine si se anuleaza.
    (2) Daca ofiterul de stare civila nu poate stabili cu certitudine traducerea sau ortografierea in limba materna, cere solicitantului sa prezinte o traducere sau ortografiere oficiala, autentificata de notarul public.
    Art. 134
    (1) La eliberarea unui certificat de stare civila in conditiile art. 132, pe actul de stare civila, exemplarul I, se face mentiunea: "numele de familie corect este .................., iar prenumele este ........................... (se va trece numele de familie si prenumele titularului si ale parintilor sai), in baza Dispozitiei nr. ............................ din ....................., data in conformitate cu prevederile art. 19 din Decretul nr. 975/1968", comunicandu-se despre aceasta si la exemplarul II al registrului de stare civila.
    (2) In cazul in care se solicita certificate de stare civila de pe acte pe care exista mentiuni in sensul ca s-au eliberat certificate scrise cu ortografia limbii materne sau cu prenumele tradus, ori solicitantii au mai primit astfel de certificate, chiar daca nu s-a operat mentiunea respectiva, noile certificate se elibereaza potrivit dispozitiilor art. 132, operandu-se mentiunea de mai sus.
    Art. 135
    (1) In pag. 1 a buletinului de identitate se aplica stampila cu urmatorul continut: "Eliberat certificatul de stare civila, in baza art. 19 din Decretul nr. 975/1968, cu numele de familie ................si prenumele ............. . Buletinul de identitate va fi preschimbat pana la ........... ", dupa care ofiterul de stare civila semneaza, pune data si aplica stampila.
    (2) In situatia persoanelor detinatoare de carti de identitate informatizate, ofiterul de stare civila, o data cu eliberarea certificatului de stare civila, va invalida cartea de identitate a persoanei prin perforarea spatiului in care se afla inscrisa perioada de valabilitate, punandu-i in vedere sa se prezinte la formatiunea de evidenta a populatiei in termen de 15 zile.
    Art. 136
    Cererile pentru procurarea de certificate de stare civila din strainatate se solutioneaza de catre Ministerul Afacerilor Externe - Directia relatii consulare.
    Art. 137
    (1) Ofiterul de stare civila care intocmeste un act de casatorie sau de deces care priveste un cetatean strain va trimite, in termen de 5 zile de la inregistrare, un extras la Directia de evidenta a populatiei.
    (2) In cazul inscrierii unei mentiuni de divort care priveste un cetatean strain apartinand statelor mentionate in anexa nr. 44, se trimite la Directia de evidenta a populatiei un extras de pe actul de casatorie, pe care se va inscrie si continutul mentiunii operate pe acesta.
    (3) Pe extrasele ce se vor expedia, conform alineatelor precedente, se va scrie cetatenia celui in cauza si documentul in baza caruia a fost stabilita.

    CAP. 9
    Dispozitii finale si tranzitorii

    Art. 138
    (1) Actele de jurisdictie ale instantelor judecatoresti, notariatelor sau oricaror autoritati competente dintr-un alt stat referitoare la statutul civil al persoanelor, care sunt recunoscute de plin drept, potrivit Legii nr. 105/1992, se inscriu in registrele de stare civila romane, cu avizul Directiei de evidenta a populatiei.
    (2) Cererea persoanei interesate se trimite, pentru avizare, de primaria care a primit-o, insotita de actul original si traducerea legalizata de un notar public din tara.
    (3) Dupa verificarea documentelor, Directia de evidenta a populatiei le returneaza, specificand modul de solutionare a cererii si, dupa caz, mentiunea ce trebuie inscrisa pe marginea actului de stare civila.
    Art. 139
    (1) Continutul si forma certificatelor de nastere, de casatorie si de deces, precum si ale extraselor pentru mentiuni care se transmit in strainatate sunt prevazute in anexele nr. 1 - 6.
    (2) Principalele imprimate si formulare auxiliare folosite in domeniul starii civile, altele decat cele la care s-a facut referire in prezenta metodologie, sunt prevazute in anexele nr. 45-54. Registrele de stare civila aflate in pastrarea primariilor sectoarelor municipiului Bucuresti, precum si delimitarea fondurilor arhivistice ale municipiului Bucuresti, pe ani, sunt prevazute in anexa nr. 58.
    Art. 140
    Comunicarile nominale pentru nascutii vii, cetateni romani, ori cu privire la modificarile intervenite in statutul civil al persoanelor in varsta de la 0-14 ani, prevazute in anexele nr. 55 si 56, se inainteaza, pe baza de borderou (anexa nr. 57), la formatiunile de evidenta a populatiei, la sfarsitul fiecarei luni, fara a se depasi data de 5 a lunii urmatoare.
    Art. 141
    (1) Ofiterii de stare civila intocmesc buletine statistice pentru nascutul viu, pentru nascutul mort, de casatorie si de deces, in conformitate cu modelele si instructiunile de completare emise de Comisia Nationala pentru Statistica.
    (2) Pentru actele de stare civila intocmite la misiunile diplomatice sau oficiile consulare de cariera ale Romaniei din strainatate, buletinele statistice se intocmesc de catre Primaria Sectorului 1 al municipiului Bucuresti.
    Art. 142
    Anexele nr. 1 - 58 fac parte integranta din prezenta metodologie.
    Art. 143
    Registrele de stare civila curente si cele aflate in stoc vor fi folosite pana la epuizare, iar certificatele de stare civila, pana la data de 31 decembrie 1997.
    Art. 144
    Departamentul pentru Administratie Publica Locala impreuna cu Ministerul de Interne vor stabili si vor transmite institutiilor cu atributii in domeniul starii civile modificarile ulterioare ce se impun a fi aduse metodologiei, precizari si noi texte de mentiuni, dupa caz.
    Art. 145
    (1) Prezenta metodologie intra in vigoare la data publicarii ei in Monitorul Oficial al Romaniei.
    (2) Pe aceeasi data, Instructiunile cu privire la aplicarea prevederilor Decretului nr. 278/1960 si ale H.C.M. nr. 1.091/1960, aprobate prin Ordinul comun nr. 190/1970 al Ministerului Afacerilor Interne si Comitetului de Stat pentru Economia si Administratia Locala, modificat prin Ordinul comun nr. 80/1975 al Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare si Ministerului de Interne, precum si orice alte dispozitii contrare se abroga.

                      Ministru delegat
                      pe langa primul-ministru
                      pentru coordonarea
                      Secretariatului General
                      al Guvernului si a
                      Departamentului pentru
                      Administratie Publica Locala,
                      Remus Opris

                      Ministru de interne,
                      Gavril Dejeu

                      Secretar de stat,
                      seful Departamentului pentru
                      Administratie Publica Locala,
                      Grigore Lapusanu

    ANEXA 1

    Format A4

    Numele de familie  .................... Prenumele ........
    Actul de identitate: seria ........  nr. ................ Seria .....
    Actul de nastere: nr. ..............  din ............... Nr. .......
    Data eliberarii  ............. Semnatura de primire .....
 ---------------------------------------------------------------------------
|                                                                          |
|      ROUMANIE               ROMANIA             ROMANIA                  |
|                                                                          |
|                     CERTIFICAT DE NASTERE                                |
|                                                                          |
|           CERTIFICAT DE NAISSANCE / BIRTH CERTIFICATE                    |
|                Seria .......... Nr. .........                            |
|                Serie/Series   No./Nmb.                                   |
|                                                                          |
| DATE PRIVIND COPILUL                                                     |
| Dates concernat l'enfant Cod Numeric Personal |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_||
| Data concerning the child Code personne/       S A A L L Z Z N N N N N C |
|                          Personal number                                 |
|  ----------------------------------------------------------------------  |
|  | Numele de familie |                                                |  |
|  | Nom/Surname       |                                                |  |
|  |___________________|________________________________________________|  |
|  | Prenumele         |                                                |  |
|  | Prenom/First name |                                                |  |
|  |___________________|________________________________________________|  |
|  | Sexul   |         | Data nasterii    | Anul/  |  Luna/ | Ziua/     |  |
|  | Sexe/Sex|         |Date de naissance/| Annee/ |  Mois/ | Jour/     |  |
|  |         |         | Date of birth    | Year   |  Month | Day       |  |
|  |         |         |                  |________|________|___________|  |
|  |_________|_________|__________________|________|________|___________|  |
|  | Locul nasterii    | Localitatea/Localite/Place|Judetul/Departament/|  |
|  | Lieu de naissance/|                           |    County          |  |
|  | Place of birth    |___________________________|____________________|  |
|  |___________________|___________________________|____________________|  |
|   DATE PRIVIND PARINTII/ Dates concermant les parents/                   |
|                          Data concerning the parents                     |
|  ----------------------------------------------------------------------  |
|  |         | Numele de familie  |                                     |  |
|  | TATAL   | Nom/Surname        |                                     |  |
|  | Pere/   |____________________|_____________________________________|  |
|  | Father  | Prenumele          |                                     |  |
|  |         | Prenom/First name  |                                     |  |
|  |_________|____________________|_____________________________________|  |
|  ----------------------------------------------------------------------  |
|  |         | Numele de familie  |                                     |  |
|  | MAMA    | Nom/Surname        |                                     |  |
|  | Mere/   |____________________|_____________________________________|  |
|  | Mother  | Prenumele          |                                     |  |
|  |         | Prenom/First name  |                                     |  |
|  |_________|____________________|_____________________________________|  |
|  Act de nastere nr. ......... din .....................................  |
|  Acte de naissance no./       de/from  (ziua, luna, anul/                |
|                                  jour, mois, annee/day, month, year)     |
|  Birth document nmb.                                                     |
|  inregistrat la ......................  ...............................  |
|                 (Localitatea/ambasada/   Judetul/Departement/County      |
|                  consutatul)
|  enregistre a/ .......................  ...............................  |
|              (Localite/Ambassade/Consulat / Place/Embassy/Consulate)     |
|  Mentiuni                                                                |
|  Mentions/mentions ....................................................  |
|  ......................................................................  |
|  ......................................................................  |
|                                                                          |
|                            L.S.                      Semnatura           |
|                                                Signature/Signature       |
|                                                ...................       |
|                                                                          |
|  Eliberat de ..................          Data    |_|_|_|_|_|_|_|_|       |
|  Delivree par/Issued by                 Date/date A A A A L L Z Z        |
|__________________________________________________________________________|


    ANEXA 2

    Format A4

    Numele de familie .................. Prenumele ...........
    Actul de identitate: seria ....... nr. ................... Seria .....
    Actul de casatorie: nr. ......... din .................... Nr. .......
    Data eliberarii ............. Semnatura de primire .......
---------------------------------------------------------------------------
|                                                                           |
|                                                                           |
|          ROUMANIE            ROMANIA                ROMANIA               |
|                                                                           |
|                      CERTIFICAT DE CASATORIE                              |
|              CERTIFICAT DE MARIAGE / MARRIAGE CERTIFICATE                 |
|                      Seria ......... Nr. ...........                      |
|                      Serie/series    No./Nmb.                             |
|                                                                           |
|  -----------------------------------------------------------------------  |
| |DATE PRIVIND     |                           |                         | |
| |SOTII            |        SOTUL              |      SOTIA              | |
| |Dates concernants|     Epoux/Husband         |    Epouse/Wife          | |
| |les epoux/       |                           |                         | |
| |Data concerning  |                           |                         | |
| |the couple       |                           |                         | |
| |_________________|___________________________|_________________________| |
| |Codul numeric    ||_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|||_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_||
| |personal         | S A A L L Z Z N N N N N C|| S A A L L Z Z N N N N N C |
| |Code personnel/  |                           |                         | |
| |Personal number  |                           |                         | |
| |_________________|___________________________|_________________________| |
| | Numele de       |                           |                         | |
| | familie         |                           |                         | |
| | Nom/Surname     |                           |                         | |
| |_________________|___________________________|_________________________| |
| | Prenumele       |                           |                         | |
| |Prenom/First name|                           |                         | |
| |_________________|___________________________|_________________________| |
| | Data nasterii   | Anul/ | Luna/ | Ziua/     | Anul/ | Luna/ | Ziua/   | |
| |Date de naissance| Anee/ | Mois  | Jour/     | Anee/ | Mois/ | Jour/   | |
| |Date of birth    | Year  | Month | Day       | Year/ | Month | Day     | |                        | |                 |_______|_______|___________|_______|_______|_________| |
| |_________________|___________________________|_________________________| |
| | Locul nasterii  | Localitatea/ | Judetul/   | Localitatea/ | Judetul/ | |
| |Lieu de naissance| Localite/    | Dep. Co    | Localite/    | Dep. Co  | |
| | Place of birth  | Place        |            | Place        |          | |
| |                 |______________|____________|______________|__________| |
| |_________________|___________________________|_________________________| |
| |Numele de familie|                           |                         | |
| | dupa casatorie  |                           |                         | |
| | Nom apres le    |                           |                         | |
| | mariage/        |                           |                         | |
| | Surname after   |                           |                         | |
| | the marriage    |                           |                         | |
| |_________________|___________________________|_________________________| |
|                                                                           |
|  DATE PRIVIND PARINTII / Dates concernant les parents /                   |
|                          Data concerning the parents                      |
|
 -----------------------------------------------------------------------  |
|  |         | Numele de familie  |                                       | |
|  | TATAL   | Nom/Surname        |                                       | |
|  | Pere/   |____________________|_______________________________________| |
|  | Father  | Prenumele          |                                       | |
|  |         | Prenom/First name  |                                       | |
|  |_________|____________________|_______________________________________| |
|  -----------------------------------------------------------------------  |
|  |         | Numele de familie  |                                       | |
|  | MAMA    | Nom/Surname        |                                       | |
|  | Mere/   |____________________|_______________________________________| |
|  | Mother  | Prenumele          |                                       | |
|  |         | Prenom/First name  |                                       | |
|  |_________|____________________|_______________________________________| |
|  Data si locul incheierii casatoriei / Date et lieu de la celebration     |
|  du mariage / Date and place of the marriage celebration ...............  |
|  Act de casatorie nr. ................ din ...........................    |
|  Acte de mariage no./                 de/from (ziua, luna, anul /         |
|  Marriage document nmb.                       jour, mois, annee /         |
|                                                day, month, year)          |
|  inregistrat la .....................    ............................     |
|  enregistre a/ (Localitatea/Ambasada/      Judetul/Departement/           |
|                 Consulatul)                County                         |
|  registered at (Localitatea/Ambassade/Consulat/                           |
|                 Place/Embassy/Consulate)                                  |
|  Mentiuni                                                                 |
|  Mentions/Mentions ..................................................     |
|  .....................................................................    |
|  .....................................................................    |
|  .....................................................................    |
|                            L.S.                      Semnatura            |
|                                                Signature/Signature        |
|                                                ...................        |
|                                                                           |
|  Eliberat de ..................          Data    |_|_|_|_|_|_|_|_|        |
|  Delivree par/Issued by                 Date/date A A A A L L Z Z         |
|__________________________________________________________________________

    ANEXA 3

    Format A4

    Numele de familie .................. Prenumele ...........
    Actul de identitate: seria ....... nr. ................... Seria .....
    Actul de deces:     nr. ......... din .................... Nr. .......
    Data eliberarii ............. Semnatura de primire .......
---------------------------------------------------------------------------
|                                                                          |
|                                                                          |
|          ROUMANIE            ROMANIA                ROMANIA              |
|                                                                          |
|                        CERTIFICAT DE DECES                               |
|               CERTIFICAT DE DECES / DEATH CERTIFICATE                    |
|                        Seria ........ Nr. .........                      |
|                       Serie/series    No /Nmb.                           |
|                                                                          |
|  DATE PRIVIND DECEDATUL                                                  |
|  Dates concernant le decede/   Cod Numeric                               |
|  Data concerning the deceased  Personal   |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|    |
|                                Code        S A A L L Z Z N N N N N C     |
|                                personnel/                                |
|                                Personal                                  |
|                                number                                    |
|                                                                          |
|   ---------------------------------------------------------------------- |
|  | Numele de familie |                                                 | |
|  | Nom/Surname       |                                                 | |
|  |___________________|_________________________________________________| |
|  | Prenumele         |                                                 | |
|  | Prenom/First nom  |                                                 | |
|  |___________________|_________________________________________________| |
|  | Sexul  |          | Data nasterii    |  Anul/  |  Luna/  | Ziua/    | |
|  |Sexe/Sex|          |Date de naissance/| Annee/  |  Mois/  | Jour/    | |
|  |        |          | Date of birth    | Year    |  Month  | Day      | |
|  |        |          |                  |_________|_________|__________| |
|  |________|__________|__________________|_________|_________|__________| |
|  | Locul nasterii    | Localitatea/Localite/      |Judetul/Depertement/| |
|  | Lieu de naissance/|             Place          | County             | |
|  | Place of birth    |____________________________|____________________| |
|  |___________________|____________________________|____________________| |
|  | Domiciliul        | Localitatea/Localite/      |Judetul/Depertement/| |
|  | Adresse/Address   |             Place          | County             | |
|  |                   |____________________________|____________________| |
|  |___________________|____________________________|____________________| |
|  | Data decesului    |  Locul decesului                                | |
|  | Date du deces/    |  Lieu du deces/                                 | |
|  | Date of decease   |  Place of death                                 | |
|  |___________________|_________________________________________________| |
|  |A/A/Y|L/M/M| Z/J/D |  Localitatea/Localite/Place|Judetul/Depertement/| |
   |     |     |       |                            | County             | |
|  |_____|_____|_______|____________________________|____________________| |
|  |_____|_____|_______|____________________________|____________________| |
|                                                                          |
|  DATE PRIVIND PARINTII /Dates concernant les parents/Data concerning     |
|                                                      the parents         |
|  ----------------------------------------------------------------------  |
|  |          | Numele de familie  |                                     | |
|  | TATAL    |____________________|_____________________________________| |
|  | Pere/    | Nom/Surname        |                                     | |
|  | Father   | Prenumele          |                                     | |
|  |          | Prenom/First name  |                                     | |
|  |__________|____________________|_____________________________________| |
|  |          | Numele de familie  |                                     | |
|  | MAMA     |____________________|_____________________________________| |
|  | Mere/    | Nom/Surname        |                                     | |
|  | Mother   | Prenumele          |                                     | |
|  |          | Prenom/First name  |                                     | |
|  |__________|____________________|_____________________________________| |
|  Act de deces nr. .................... din ...........................   |
|  Acte de deces no./                   de/from (ziua, luna, anul /        |
|  Demise document nmb.                         jour, mois, annee /        |
|                                                day, month, year)         |
|  inregistrat la .....................    ............................    |
|  enregistre a/ (Localitatea/Ambasada/      Judetul/Departement/          |
|                 Consulatul)                County                        |
|  registered at (Localitatea/Ambassade/Consulat /                         |
|                 Place/Embassy/Consulate)                                 |
|  Mentiuni                                                                |
|  Mentions/Mentions ..................................................    |
|  .....................................................................   |
|  .....................................................................   |
|  .....................................................................   |
|                            L.S.                      Semnatura           |
|                                                Signature/Signature       |
|                                                ...................       |
|                                                                          |
|  Eliberat de ..................          Data    |_|_|_|_|_|_|_|_|       |
|  Delivree par/Issued by                 Date/date A A A A L L Z Z        |
|__________________________________________________________________________|

    ANEXA 4

    Format A5

                              ROMANIA
                    SERVICIUL CENTRAL DE STARE CIVILA

                   EXTRAS DE PE ACTUL DE NASTERE

    La data de ................................. sub nr. ..................
la Primaria ...............................................................
judetul ................................................... s-a inregistrat
nasterea lui ..............................................................
de sex ................................ fiul/fiica lui ....................
si ......................................... nascuta in anul ..............
luna ........................... ziua ...................... in localitatea
................................. judetul .................................
    Cetatenia parintilor:
    Tatal .................................................................
    Mama ..................................................................
    Data completarii extrasului ...........................................

            SEF SERVICIU,


    ANEXA 5

    Format A5


                               ROMANIA
                     SERVICIUL CENTRAL DE STARE CIVILA

                     EXTRAS DE PE ACTUL DE CASATORIE
                 (PENTRU MENTIUNI IN ACTE DE STARE CIVILA)

    La data de ............................. sub nr. ......................
la Primaria ...............................................................
judetul .......................................... s-a incheiat casatoria
intre .....................................................................
fiul lui .................................. si ............................
nascut in anul ......... luna ........................ ziua ...............
in ........................................................................
tara ................................. cetatenia ..........................
si ........................................................................
fiica lui ................................... si ..........................
nascuta in anul ........... luna ..................... ziua ...............
in ........................................................................
tara ................................. cetatenia ..........................
    Potrivit invoielii, in casatorie sotul va purta numele de familie .....
.................................... si sotia numele de familie ...........
    Data completarii extrasului ...........................................

                      SEF SERVICIU,


    ANEXA 6

    Format A5

                                ROMANIA
                    SERVICIUL CENTRAL DE STARE CIVILA

                       EXTRAS DE PE ACTUL DE DECES
                 (PENTRU MENTIUNI IN ACTE DE STARE CIVILA)

    La data de ............................. sub nr. .......................
la Primaria ................................................................
judetul .......................................... s-a inregistrat decesul
lui ........................................................................
fiul/fiica lui ............................... si ..........................
nascut(a) in anul ........ luna ......................  ziua ...............
in .........................................................................
tara ........................ cetatenie .................. de sex ..........
cu domiciliul in ...........................................................
strada ................................ nr. ....... decedat(a) in ..........
anul ............. luna ............................... ziua ...............
in localitatea .............................. judetul ......................
    Data completarii extrasului ............................................

                       SEF SERVICIU,

    ANEXA 7

    CONSILIUL JUDETEAN ...............
    Serviciul de stare civila

                                                    PRIMARIA
                                       (comunei, orasului, municipiului)
                                      .....................................

                                         Nr. ............ din ............

                            PROCES-VERBAL
            incheiat astazi .............................
    Subsemnatii ...........................................................
...........................................................................
...........................................................................
    In temeiul art. ....... din Legea nr. 69/1991, republicata, modificata
si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 22/1997, si al
art. 72 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, am verificat activitatea de stare civila a Primariei municipiului/orasului/comunei .........................,
desfasurata in perioada ........................................
    Ofiter(i) de stare civila a(u) fost desemnat(i) ......................,
prin dispozitia nr. .......... / .................. a primarului localitatii.

                         Constatari (deficiente)

    Nr. acte intocmite si verificate (total): .........................
    - de nastere .........,              din care: adoptii nationale .....;
                                         adoptii internationale ..........;
    - de casatorie .............;
    - de deces .................;

                 1. Inregistrarea si intocmirea actelor
..........................................................................
..........................................................................

                 2. Evidenta si gestiunea certificatelor
..........................................................................
..........................................................................
     ---------------------------------------------------------
    |                |   Nastere  |  Casatorie  |   Deces    |
    |________________|____________|_____________|____________|
    | Stoc la ...... |            |             |            |
    |________________|____________|_____________|____________|
    | Primite        |            |             |            |
    |________________|____________|_____________|____________|
    | Eliberate      |            |             |            |
    |________________|____________|_____________|____________|
    | Anulate        |            |             |            |
    |________________|____________|_____________|____________|
    |  Ramase        |            |             |            |
    | in alb ....... |            |             |            |
    |________________|____________|_____________|____________|

    a) Seria si numarul certificatelor anulate ..........................
    b) Seria si numarul certificatelor ramase in alb:
    Nastere: ............................................................
    Casatorie: ..........................................................
    Deces: ..............................................................
    c) Cotoare distruse:
    Nastere:..............................................................
    Casatorie: ...........................................................
    Deces: ..............................................................
    d) Nr. certificate retrase si distruse ....................... (total)
    - de nastere ............; de casatorie ...........; de deces ...... .
                     3. Masuri
    Acte de anulat: ......................................................
    Motive: ..............................................................
    ...................................................................
    Acte de rectificat: ........................ Rubrica: ................
    Alte masuri: .........................................................

                     4. Sanctiuni
     ....................................................................
    Drept pentru care am incheiat prezentul proces-verbal, in ............
    exemplare, din care unul la .............. si unul la ................

    Din partea consiliului judetean,          Ofiter de stare civila,
    ...............................           ......................

    ANEXA 8

    Primaria ..........................
    Judetul ...........................
    Starea civila......................
    Nr. ................ din ..........

                             Catre
                  .................................

    La cererea dv. nr. ........... din ................. va comunicam ca in registrele de stare civila ale localitatii .............................. a fost (nu a fost) inregistrat(a) .........................................                                      (nasterea, casatoria, decesul)
    numitului(tilor) ...................... si ............................
    la actul nr. ................ din .............................

                           Ofiter de stare civila,
                           ......................
                                    L.S.

    ANEXA 9

                        PROCES-VERBAL
    Anul .........., luna .................., ziua ..............
    Noi ........................, primarul localitatii ..................,
        (numele si prenumele)
    judetul ...................., si ....................................
                                           (numele si prenumele)
    ofiter de stare civila delegat, certificam ca prezentul registru,
    exemplarul ..................., contine ......................... file,
               (I sau II)                        (in cifre si litere)
    urmand a fi deschis cu actul nr. .............................

           Primar,               Ofiter de stare civila delegat,
           L.S.

    ANEXA 10

                           PROCES-VERBAL

    Anul ............, luna ................., ziua ..............
    Noi ........................... , primarul localitatii ...............,
          (numele si prenumele)
    judetul ........................ si ..................................,
                                            (numele si prenumele)
    ofiter de stare civila delegat, constatam ca in registrul de acte de ............................................. exemplarul ........ s-au
     (nastere, casatorie, deces)                             (I sau II)
    intocmit ......................  actele pe anul ..................... ,
         (in cifre si litere)
    urmand a fi deschis cu actul nr. ........, in anul urmator.

           Primar,                     Ofiter de stare civila delegat,
            L.S.


    ANEXA 11

                          PROCES-VERBAL

    Anul ..........., luna ............., ziua ...............
    Noi ........................ , primarul localitatii ...................
          (numele si prenumele)
    judetul .................., si ........................................
                                    (numele sl prenumele)
    ofiter de stare civila delegat, constatam ca in prezentul registru de acte de ...................... s-au inscris, pe anul ........,
          (nastere, casatorie, deces)
    actele de la nr. .......... la nr. ............................ .
    Registrul a fost intocmit prin copiere de pe exemplarul nr. ..........,
    care se afla la .............

              Primar,                 Ofiter de stare civila delegat,
              L.S.


    ANEXA 12

                         OPIS ALFABETIC
    cu actele de ............... intocmite in registrele de stare civila
           ale Primariei ............... in cursul anului ..........
    -------------------------------------------------------
    | Nr. | Numele de familie    |  Numarul  |   Data     |
    | crt.|  si prenumele        |  actului  | intocmirii |
    |_____|______________________|___________|____________|
    |_____|______________________|___________|____________|
    |_____|______________________|___________|____________|
    |_____|______________________|___________|____________|
    |_____|______________________|___________|____________|

    NOTA:
    Se tipareste sub forma de registru-opis alfabetic, separat pentru actele de nastere, de casatorie si de deces.

    ANEXA 13

                     REGISTRU DE INTRARE-IESIRE

                            INTRARE
----------------------------------------------------------------------------
  Nr. de    | Data         |   Nr.      |         |Continutul  |Compartimentul|
inregistrare| inregistrarii|si adresa   |Emitentul| pe scurt   |     care     |
            |--------------|documentului|         |    al      |   primeste   |
            |anul|luna|ziua|            |         |documentului| corespondenta|
            |    |    |    |            |         |            |              |
____________|____|____|____|____________|_________|____________|______________|
            |    |    |    |            |         |            |              |
____________|____|____|____|____________|_________|____________|______________|
            |    |    |    |            |         |            |              |
____________|____|____|____|____________|_________|____________|______________|
            |    |    |    |            |         |            |              |
____________|____|____|____|____________|_________|____________|______________|
            |    |    |    |            |         |            |              |
____________|____|____|____|____________|_________|____________|______________|
            |    |    |    |            |         |            |              |
____________|____|____|____|____________|_________|____________|______________|

                              IESIRE
------------------------------------------------------------------------------
| Data               |              | Continutul   | Nr. de inregistrare      |
| expedierii         |              | pe scurt     | la care se anexeaza      |
|--------------------| Destinatarul |   al         | (indicativul dosarului)  |
| anul | luna | ziua |              | documentului |                          |
|      |      |      |              |              |                          |   |______|______|______|______________|______________|__________________________|
|      |      |      |              |              |                          |   |______|______|______|______________|______________|__________________________|
|      |      |      |              |              |                          |   |______|______|______|______________|______________|__________________________|
|      |      |      |              |              |                          |   |______|______|______|______________|______________|__________________________|
|      |      |      |              |              |                          |   |______|______|______|______________|______________|__________________________|
|      |      |      |              |              |                          |   |______|______|______|______________|______________|__________________________|


    ANEXA 14

    1. Sigiliul Starii civile se afla in Monitorul Oficial nr. 318 bis.
    Diametrul sigiliului = 25 mm

    In spatiul punctat se inscrie, dupa caz:

    Municipiul
    Orasul............. Judetul ...........
    Comuna ............ Sectorul ..........
    Consiliul Judetean ....................

    2. Parafa ofiterului de stare civila
       ----------------------------
       ^ |                        |
       | |      Ioan Anton        |    L< 50 mm
    l  | | ofiter de stare civila |    l<  5 mm
       v |                        |
      ----------------------------|
         |<--------- L ---------->|
         |                        |


    ANEXA 15

    Primaria ...............
    Judetul ................

                     DISPOZITIA Nr. .........
             din anul ....... luna ............. ziua ..........

    Primarul (municipiului, orasului, comunei)^1) ........, judetul .....,
    avand in vedere procesul-verbal inregistrat la nr. ^2) ...............
    din^3) ................ precum si referatul autoritatii tutelare ........, din care rezulta ca s-a gasit un copil de sex .........., avand aproximativ^4) .............. (ani, luni), al carui parinti nu sunt cunoscuti,
    in temeiul dispozitiilor art. 2 din Decretul nr. 975/1968 si ale  art. .... din Legea nr. 69/1991 , republicata, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 22/1997,

    DISPUN:
    Art. 1
    Copilul gasit la data de ............, in^5) ................., va purta numele de familie ......................... si prenumele ..............
    Art. 2
    In baza prezentei dispozitii, ofiterul de stare civila va inregistra, in registrele de stare civila, nasterea copilului gasit.

    Data ..................

                                           Primar,

--------------------
    ^1) Denumirea localitatii.
    ^2) Nr. de inregistrare a procesului-verbal intocmit de politie, medic si reprezentantul autoritatii tutelare.
    ^3) Data inregistrarii.
    ^4) Varsta stabilita de medic.
    ^5) Locul unde a fost gasit.

    ANEXA 16

    Format A3
    (se tiparesc sub forma de mapa)

    ROMANIA
    Judetul .....................
    Primaria ....................
    Starea civila

                         DOSAR Nr. ......./199......
     cuprinzand documentele ce au stat la baza incheierii casatoriei dintre
             ......................... si ............................


    Declaratia de casatorie a                        -------------------
    fost data si semnata in fata                     |   PRIMARIA      |
    noastra.                                         | ..............  |
    Am confruntat datele inscrise                    | Starea civila   |
    in declaratie cu cele din                        | Nr. .........   |
    certificatele de nastere, care                   | din ..... 199.. |
    corespund intocmai.                              |_________________|

    Ofiter de stare civila,
    .......................

                    DECLARATIE DE CASATORIE
    Subsemnatii: ....................................................
              (numele si prenumele sotului)

    domiciliat in .............., str. ................... nr. ..........,
   bloc ......, scara ........, etajul ....., apartamentul .................,
   judetul/sectorul ..................., si ................................,
                                            (numele si prenumele sotiei)
   domiciliata in ..................., str. .............................,
   nr. ....., bloc ......., scara ......., etajul ......, apartamentul .....,
   judetul/sectorul ...................., in vederea casatoriei pe care dorim
   sa o incheiem, declaram ca:
    - am luat cunostinta reciproc de starea sanatatii noastre si de  prevederile art. 4-10 si 27 din Codul familiei si nu exista nici o piedica legala pentru incheierea casatoriei;
    - dupa incheierea casatoriei vom purta numele de familie:
    SOTUL ..........................................................
    SOTIA ..........................................................
    Ne legitimam cu cartea/buletinul de identitate seria ...... nr. ...... si cartea/buletinul de identitate seria ...... nr. ..............
    Cunoastem ca legea penala pedepseste pe cei care fac declaratii false.
    Data ............. 199.....

                                                 Semnaturile
                                     ................      ................


    Intocmit act de casatorie nr. ..... /199...
    Operat mentiuni
    pe actele de nastere din registrul ex. I
    nr. .....................  al localitatii .................., pentru sot
    nr. .....................  al localitatii ................, pentru sotie
    Trimis comunicare de mentiune
    cu adresa nr. ........ din ...................
    la ...........................................

    Data ......................                  Semnatura
                                             ..........................


    ROMANIA                                     PARINTII
    PRIMARIA ............          Numele de familie al tatalui .............
                                   Prenumele tatalui ........................
    CERTIFICAT DE NASTERE          Numele de familie al mamei ...............
                                   Prenumele mamei ..........................

    CODUL NUMERIC PERSONAL
    |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
     S A A L L Z Z N N N N N C        LOCUL INREGISTRARII
                                   Comuna ...................................
                                   Orasul ...................................
    Numele de familie..........    Municipiul ...............................
    Prenumele .................    Judetul ..................................
    Sexul .....................    Nasterea a fost trecuta in registrul de
                                   stare civila la nr. .......  din anul ....
          Anul ............     luna ................ ziua ...............
              (cifre si litere)
    Data     Luna .............               MENTIUNI
    nasterii Ziua .............     .........................................
             (cifre si litere)      .........................................

       LOCUL NASTERII COPILULUI     Conform cu originalul
    Comuna
    Orasul ....................      Semnatura
    Municipiul                       L.S.
    Judetul ...................
    Seria ....... nr. .........
    ROMANIA                                     PARINTII
    PRIMARIA ............          Numele de familie al tatalui .............
                                   Prenumele tatalui ........................
    CERTIFICAT DE NASTERE          Numele de familie al mamei ...............
                                   Prenumele mamei ..........................

    CODUL NUMERIC PERSONAL
    |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
     S A A L L Z Z N N N N N C        LOCUL INREGISTRARII
                                   Comuna ...................................
                                   Orasul ...................................
    Numele de familie..........    Municipiul ...............................
    Prenumele .................    Judetul ..................................
    Sexul .....................    Nasterea a fost trecuta in registrul de
                                   stare civila la nr. .......  din anul ....
             Anul ............     luna ................ ziua ...............
              (cifre si litere)
             ...................
    Data     Luna .............               MENTIUNI
    nasterii Ziua .............     .........................................
             (cifre si litere)      .........................................

       LOCUL NASTERII COPILULUI     Conform cu originalul
    Comuna
    Orasul ....................      Semnatura
    Municipiul                       L.S.
    Judetul ...................
    Seria ....... nr. .........
    Prezentul dosar numerotat, sigilat si parafat contine ......... file.

                                           Semnatura
                                         ....................

    ANEXA 17

                           CERERE

    Subsemnatul(a) ......................................... , cu domiciliul in ......................, str. ............................., nr. ........., judetul/sectorul ............................... va rog sa aprobati oficierea casatoriei mele cu numita(tul) ..............................................    in afara sediului primariei, si anume ......................................, pentru urmatoarele motive: ..................................................
    ........................................................................

    Data ..............                     Semnatura
                                        .................

    Domnului primar al .........................


    ANEXA 18

                           CERERE

    Subsemnatul(a) .........................................., cu domiciliul
    in ................, str. ................................ nr. ............, judetul/sectorul  .....................................
    va rog sa aprobati oficierea casatoriei mele cu numita(tul) ................. in ziua de ......................, in conformitate cu prevederile art. 29 alin. (2) din Legea nr. 119/1996, pentru urmatoarele motive:
    .......................................................................
    ........................................................................
    Data ..................                      Semnatura
                                              ....................

    Domnului primar al .................................

    ANEXA 19

                            CERERE

    Subsemnata ......................., in varsta de ..... ani, cu domiciliul in ..................., str. .......................... nr. ............., judetul (sectorul) ................................ , va rog sa incuviintati incheierea casatoriei mele cu numitul ............... la Primaria .........., in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2), art. 6 alin. (2) si art. 7 alin. (2) din Codul familiei, pentru urmatoarele motive:
    ........................................................................
    ........................................................................

    Data ................                              Semnatura
                                                 .......................

    NOTA:
    Cererea se depune la primaria localitatii in care urmeaza a se incheia casatoria, insotita de urmatoarele documente:
    a) pentru dispensa de varsta:
    - copie, legalizata sau certificata de ofiterul de stare civila, de pe certificatul de nastere;
    - ancheta sociala intocmita de autoritatea tutelara de la domiciliul solicitantei;
    - avizul dat de medic;
    b) pentru dispensa de grad de rudenie:
    - copii, legalizate sau certificate de ofiterul de stare civila, de pe certificatele de stare civila, pe baza carora se poate stabili gradul de rudenie;

    ANEXA 20

    Primaria ....................
    Judetul .....................
    Starea civila

                       PROCES-VERBAL
    Incheiat astazi: anul ...... luna ........... ziua ............
    La incheierea casatoriei dintre Dl. ...............................
    si Dra (Dna) ....................., luarea consimtamantului si aducerea la cunostinta a dispozitiilor din Codul familiei referitoare la drepturile si indatoririle sotilor s-au facut prin intermediul Dlui (Dnei) .............. din ........................, str. ........... nr. ............, interpret autorizat de ................................... sub nr. ................., intrucat (sotul/sotia) este cetatean strain/surdomut.

    Ofiter de stare civila,    Interpret,    Sotul ....................
    L.S.                                     Sotia ....................

    ANEXA 21

    Primaria ...................
    Judetul ....................
    Starea civila
    Nr. ....... din ............

                            PROCES-VERBAL

    Incheiat astazi: anul ........... luna .............. ziua ...........
    .............................................., ofiter de stare civila
           (numele si prenumele)
    In urma verificarilor efectuate/vazand opunerile primite in legatura cu declaratia de casatorie a numitilor ...................................
si .................................., inregistrata la nr. ............
din ........................, din care rezulta ca: ................................................................................................................................................
    Constatand ca nu sunt indeplinite cerintele legii pentru incheierea casatoriei, in temeiul art. 15 din Codul familiei si al art. 30 din Legea nr. 119/1996, refuz oficierea acesteia.
    Intocmit in doua exemplare, dintre care unul s-a inmanat declarantilor.

                    Ofiter de stare civila,
                    ........................
                              L.S.

    ANEXA 22

    Primaria ............................
    Judetul .............................
    Starea civila
    Nr. ............... din ............

                             Catre
                Politia ............................
                          Evidenta populatiei

    Va facem cunoscut ca in luna ..............., anul ................ s-a inregistrat decesul urmatoarelor persoane pentru care va inaintam actele de identitate depuse cu ocazia inregistrarii sau declaratiile din care rezulta motivele pentru care nu au putut fi depuse:
-------------------------------------------------------------------------------
Nr .| Numele si  | Ultimul | Nr. actului | Seria si | Seria si     |
crt.| prenumele  |domiciliu| de deces    | numarul  | numarul      | Cauza
    |            |         | si data     |actului de|certificatului| decesului
    |            |         |inregistrarii|identitate| de deces     |
    |            |         |             |          | eliberat     |
____|____________|_________|_____________|__________|______________|___________
1. |IONESCU     |Focsani  |72/16 sept.  |AL 186173 | D8 464723    |Insufienta
   |GHEORGHE    |Str.     |    96       |          |              |cardiaca
   |            |Victoriei|             |          |              |
   |            |  14     |             |          |              |
___|____________|_________|_____________|__________|______________|____________
2. |VASILE TUDOR|Focsani  |73/30 sept.  | BT 101988| D8 464724    |Opturarea
   |            |str.     |   96        |          |              |cailor
   |            |Artarilor|             |          |              |respiratorii
___|____________|_________|_____________|__________|______________|____________

                    Ofiter de stare civila,
                ...............................
                            L.S.

    ANEXA 23

    Primaria ...............................
    Judetul ................................
    Starea civila
    Nr. ............  din ..................

                              Catre
               Centrul Militar al ......................

    Va facem cunoscut ca in luna .............., anul ...... s-a inregistrat decesul urmatoarelor persoane, pentru care va inaintam livretele militare  depuse cu ocazia inregistrarii sau declaratiile din care rezulta motivele pentru care nu au putut fi depuse:
-----------------------------------------------------------------------------
Nr. |Numele, prenumele          |Ultimul   |Data decesului | Seria si nr.     |
crt.|si codul numeric personal  |domiciliu |si nr. actului |livretului militar|
____|___________________________|__________|_______________|__________________|
 1. |IONESCU GHEORGHE           | Focsani, | 14 sept. 1996 | Of. 154216       |
    ||_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|| str.     | act. 210      |                  |
    | S A A L L Z Z N N N N N C | Victoriei|               |                  |
    |                           | 14       |               |                  |
____|___________________________|__________|_______________|__________________|
 2. | VASILE TUDOR              | Focsani, | 29 sept. 1996 |  declaratie      |
    ||_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|| str.     | act. 218      |                  |
    | S A A L L Z Z N N N N N C |Artarilor |               |                  |
    |                           | 2        |               |                  |
____|___________________________|__________|_______________|__________________|

            Ofiter de stare civila,
            ........................
                      L.S.


    ANEXA 24

    Parchetul de pe langa Judecatoria ................
    ..................................................
    (Politia ...................)
    Nr. ........... din ..............................

                           DOVADA
    La data de .............................. am fost sesizati despre decesul numitului(tei) ........................................, cu ultimul domiciliu in ......................., str. ................... nr. ............., judetul/sectorul .........................., care s-a produs la ora ......... in ziua de .......... datorita ..............................................    Prezenta dovada serveste la inregistrarea decesului la Primaria ........., in conformitate cu prevederile art. 35 din Legea nr. 119/1996.

                        Prim-procuror/Seful Politiei,
                        ............................
............................................................................

    Parchetul de pe langa Judecatoria ................
    ..................................................
    (Politia ..................)
    Nr. ............ din ............................

                          DOVADA
    La data de ....................... am fost sesizati de ...............,
    cu domiciliul in ........................, despre gasirea unui cadavru in ................. . Cadavrul a fost gasit in ziua de ............ , la ora ... .
    Prezenta dovada serveste la inregistrarea decesului la Primaria ........, in conformitate cu prevederile art. 35 alin. (3) din Legea nr. 119/1996.

                       Prim-procuror/Seful Politiei,
                       ............................

    ANEXA 25

    Primaria ...........................
    Judetul ............................
    Starea civila
    Nr. .......... din .................

                          ADEVERINTA

    Adeverim prin prezenta ca la data de ..............., in actul nr. .....
    s-a inregistrat decesul lui  ................ , cu ultimul domiciliu
    in ...... str. ..................... nr. ....., judetul/sectorul ........,
    decedat in ziua de ....................
    Adeverinta serveste numai pentru inhumare/incinerare si se retine de catre administratia cimitirului/crematoriului.

                          Ofiter de stare civila,
                      ..............................
                                   L.S.

    NOTA:
    - Adeverinta se intocmeste intr-un singur exemplar si nu se elibereaza duplicat.
    - Fara prezentarea acestei adeverinte nu se face inhumarea sau incinerarea.

    ANEXA 26

                        Domnule Primar,
    Subsemnatul (a) ......................., fiul (fiica) lui ............
    si al ..................., nascut(a) la ................. in ..........
    judetul/sectorul .................., domiciliat(a) in ........................ str. ........................ nr. ........, bl. ....., sc. ...., et. ........, ap. ....., judetul/sectorul ............, posesor al actului de identitate seria ...... nr. ........., eliberat de ................ va rog sa-mi aprobati transcrierea, in registrele de stare civila romane, a certificatului (extrasului) de ................................... eliberat de autoritatile ..................... privind pe ..............................
si ..............................................
    Anexez certificatul (extrasul), in original si copie legalizata, precum si traducerea legalizata.
    Data ..............                          Semnatura,
                                       ..........................

    Domnului primar al ......................, judetul .................

    ANEXA 27

                           MENTIUNI
          care se inscriu pe actele de stare civila

    1. La inregistrarea actelor de nastere in cazuri speciale:
    a) "Act reconstituit (intocmit ulterior) in baza Dispozitiei nr. .......
    din ................... a primarului ................................,
                                 (municipiului, sectorului, orasului, comunei)
judetul .........................";
    b) "Act transcris in baza certificatului de nastere nr. ..............
    din ......................., eliberat de autoritatile ..................,
si a aprobarii nr. ............ din ...............  a Directiei de evidenta  a populatiei (D.E.P.)";
    c) "Act inregistrat tardiv in baza Sentintei civile nr. ............... din ....................... a Judecatoriei .......................... ";
    d) "Act intocmit in baza Sentintei de incuviintare a adoptiei cu efecte
    depline nr. ............... din .............. a Tribunalului (Judecatoriei) ........................ ".
    2. La inregistrarea actelor de casatorie in cazuri speciale:
    a) "Act reconstituit (intocmit ulterior) in baza Dispozitiei nr. ........ din ............... a primarului ............................................,
                                (municipiului, sectorului, orasului, comunei)
judetul .................. .
    Casatoria a fost incheiata in anul ......, luna ............., ziua ....., in localitatea ...................., judetul/tara .................".
    b) "Act transcris in baza certificatului de casatorie nr. ............... din ....................., eliberat de autoritatile ........................., si a aprobarii nr. .................. din ..................... a Directiei de evidenta a populatiei. Casatoria a fost incheiata in anul ...., luna ........, ziua ........., in localitatea ................, tara ..............".
    3. La inregistrarea actelor de deces in cazuri speciale:
    a) "Act reconstituit (intocmit ulterior) in baza Dispozitiei nr. ........ din ................ a primarului ..........................................,
                                 (municipiului, sectorului, orasului, comunei)
judetul ............................. ".
    b) "Act transcris in baza certificatului de deces nr. ..................., eliberat de autoritatile  .................., si a aprobarii nr. ............ din ............. a (D.E.P.)";
    c) "Act intocmit in baza Hotararii declarative de moarte nr. ...........
    din ................... a Judecatoriei ..................".
    4. Mentiunea de casatorie:
    - "Casatorit(a) cu ......................, act nr. ...... din ..........
    inregistrat la Primaria ............................................,
                        (municipiului, sectorului, orasului, comunei)
judetul ................... . Dupa incheierea casatoriei poarta numele de familie .............................".
    5. Mentiunea de deces care se aplica pe actul de nastere:
    - "Decedat, act nr. .......... din ......................., inregistrat la Primaria ...............................................................,
            (municipiului, sectorului, orasului, comunei)
judetul ...............".
    6. Mentiunea de deces care se aplica pe actul de casatorie:
............................................................. a decedat.
   (numele si prenumele sotului sau sotiei)
     Act nr. ....... din ......., inregistrat la Primaria ....................... .............................................,
     (municipiului, sectorului, orasulul, comunei)
judetul ................. .
    7. Mentiunea care se aplica pe actul de nastere al sotului in viata:
    - "Casatoria cu ............................... s-a desfacut, prin decesul sotului(sotiei) act de deces nr. ....... din ................ , inregistrat la Primaria .............................................
           (municipiului, sectorului, orasului, comunei)
judetul ......................... .
    8. Mentiuni privind recunoasterea paternitatii/maternitatii, tagada paternitatii, contestarea recunoasterii si stabilirea filiatiei:
    a) "Recunoscut de ................, nascut(a) la data de ..............
in ...................., cu domiciliul in .................................., prin declaratia de recunoastere inregistrata la nr. ........... din ........".
    b) "Prin Sentinta nr. ......... din ......... a Judecatoriei ............. s-a stabilit ca ................... nu este tatal minorului".
    c) "Prin Sentinta nr. ........ din .......... a Judecatoriei ............ s-a admis contestarea recunoasterii paternitatii/maternitatii de catre ..............................., la data de .................".
    d) "Prin Sentinta nr. ........ din .......... a Judecatoriei ............ s-a stabilit filiatia fata de ............., nascut(a) la data de ........... in ................., cu domiciliul in ................., copilul urmand a  purta numele de familie .......................".
    e) "Prin Sentinta nr. ....................... din ....................... a Judecatoriei ....................... s-a incuviintat ca in viitor copilul sa poarte numele de familie .......................".

    NOTA:
    Numele de familie al minorului se va trece asa cum este prevazut in dispozitivul sentintei.
    f) "Prin Sentinta nr. ........... din ........... a Judecatoriei ......... s-a luat act de recunoasterea paternitatii/maternitatii de catre ............, nascut(a) la ................. in ............., cu domiciliul in ..........".
    g) "Recunoscut de catre ......................, nascut la ............... in ......................, cu domiciliul in ..............., judetul ........, prin inscris autentic/testament. Comunicarea a fost facuta de Biroul notarial     ...................., cu adresa nr. .............. din .............".
    9. Mentiuni privind adoptia cu efecte restranse:
    a) "Adoptat de catre ...................., nascut la data de ............. in localitatea ............., si de catre ..................., nascuta la data de .................. in localitatea ............., prin Sentinta nr. ........ din ............... a Tribunalului ................ . Cel adoptat a dobandit numele de familie ...................".
    b) "Adoptia a fost desfacuta prin Sentinta nr. ........... din ........... a Judecatoriei/Tribunalului ........................, urmand a purta numele de familie ....................... ".
    10. Mentiuni privind adoptia cu efecte depline:
    a) "Adoptat cu efecte depline de catre ........................, nascut la data de ................ in localitatea ................................ si de catre ................., nascuta la data de .............................. in localitatea ...................., prin Sentinta nr. .........................  a Tribunalului ............... . S-a intocmit un nou act de nastere cu nr. ... din ..............., la Primaria ............................................
                             (municipiului, sectorului, orasului, comunei)
judetul ..................".
    b) "Prin Sentinta nr. ................ din ...............................     a Tribunalului ..................... s-a desfacut adoptia cu efecte depline, urmand a purta numele de familie .................................... ".
    c) "Adoptat cu efecte depline de catre ................................., nascut la data de .................. in localitatea ........................,  si de catre ..................... , nascuta la data de ..................... in localitatea .................., prin .............. nr. ...... din ....... a .................... , (ce a fost recunoscuta de Tribunalul ...............             prin Sentinta nr. ....... din .............). (Mentiunea a fost inscrisa in baza aprobarii D.E.P. nr. ...... din .......... ). (S-a intocmit un nou act de nastere cu nr. ............ din ............, la Primaria ...................)".
    11. Mentiuni privind adoptia, pe actul de casatorie:
    a) "........................................ (numele si prenumele sotului adoptat) a fost adoptat cu efecte restranse prin Sentinta nr. ............... din ...................... a Tribunalului ................................ . Cel adoptat a dobandit numele de familie ....................... ".
    b) " ........................................... a fost adoptat cu efecte
            (numele si prenumele sotului adoptat)
    depline de catre ..................... si de catre ...................... prin
    Sentinta nr. .......... din  a Tribunalului ............................... .
    Cel adoptat a dobandit numele de familie .............................., locul nasterii fiind localitatea ....................., judetul ................. ".
    c) "Prin Sentinta nr. ......... din ............... a Tribunalului .......
s-a desfacut adoptia cu efecte restranse .....................................
                                            (sotul, sotia)
    va purta numele de familie .................... ".
    d) "Prin Sentinta nr. .......... din ................................... aTribunalului/Judecatoriei ..................... s-a desfacut adoptia cu efecte depline. Sotul (sotia) .................................... va purta numele de familie ........................".
    12. Mentiuni de divort:
    a) Pe actul de casatorie:
    - "Desfacut casatoria prin Sentinta nr. .......... din ................. a Judecatoriei ................. . Fostul sot va purta numele de familie ....... ............................, iar fosta sotie numele de familie ............".
    - "Desfacut casatoria prin Sentinta nr. ......... din ................. a ...................., ce a fost recunoscuta de Tribunalul ...................
    prin Sentinta nr. .................. din .................... . Comunicata de D.E.P. cu adresa nr. ............. din ........................  ".
    b) Pe actele de nastere ale fostilor soti:
    - "Casatoria cu ................... a fost desfacuta prin Sentinta nr. ... din ............ a Judecatoriei ...................... . Dupa divort va purta numele de familie ............. ".
    - "Casatoria cu ................... a fost desfacuta prin Sentinta nr. ... din ........... a .............., ce a fost recunoscuta de Tribunalul ........ prin Sentinta nr. ........ din ................ ".
    13. Mentiunea in cazul casatoriei declarate nule sau anulate prin sentinta civila ramasa definitiva si irevocabila:
    "Casatoria dintre .................... si ......................... a fost declarata nula/anulata prin Sentinta nr. ........... din ................... a Judecatoriei ......................".
    14. Mentiuni privind schimbarea numelui:
    a) "Schimbat numele de familie si/sau prenumele, conform Deciziei nr. .... din ................. a I.G.P.- D.E.P., din ............... in .............".
    b) "Numele de familie dobandit prin casatorie a fost schimbat in ........, conform Deciziei nr. ........ din ........ a I.G.P.- D.E.P.".
    c) "Schimbat numele de familie si/sau prenumele sotului si sotiei, conform Deciziei nr. ...... din ........... a I.G.P.- D.E.P., dupa cum urmeaza: sotul, din ............ in ............., iar sotia, din ............. in .........".
    d) "Schimbat numele de familie al titularului actului si al parintilor sai, conform Deciziei nr. ....... din .................. a I.G.P.- D.E.P., dupa cum urmeaza: titularul, din ......... in ............, tatal, din ................ in ................, iar mama, din ............... in ..................".
    e) "Numele de familie si/sau prenumele tatalui (mamei) a fost schimbat din .............. in ................ ca urmare a adoptiei/pe cale administrativa/incuviintarii purtarii numelui, prin Sentinta/Decizia nr. ..... din .................. a ........................".
    f) "Schimbat numele de familie al tatalui (mamei) sotului/sotiei din ..... ................... in ............., si a prenumelui din .................... in ........................ conform Deciziei nr. .......... din .............. a I.G.P.- D.E.P.".
    g) "Schimbat numele de familie si/sau prenumele, din ..................... in ..................... prin nr. ........ din ............. a .............., ce a fost recunoscut de Tribunalul .....................  prin Sentinta nr. ..    din ............... .  (Mentiunea a fost inscrisa in baza aprobarii D.E.P.  nr. ......... din ...............)".
    15. Mentiuni primite din strainatate:
    a) "Casatorit(a) cu .........................., la data de .............. in localitatea .........................., tara ....................., conform comunicarii D.E.P. nr. ............. din .................. .  Actul nu a fost transcris in Romania".
    b) "Decedat(a) la data de ..................., in localitatea ............ tara ..................., conform comunicarii D.E.P. nr. ...... din ......... .
    Actul nu a fost transcris in Romania".

    NOTA:
    In cazul in care certificatele sunt transcrise in Romania, la cererea celor interesati, mentiunile vor avea urmatorul cuprins:

    c) "Casatoria cu ......................... a fost transcrisa in registrele Primariei ..........................................,  judetul ..............
        (municipiului, sectorului, orasului, comunei)
sub numarul ........... din ................. .  Dupa casatorie poarta numele  de familie ..............................".
    d) "Decesul a fost transcris in registrele Primariei .................................................. judetul ................,
 (municipiului, sectorului, orasului, comunei)
 sub nr. ............ din...................".

    NOTA:
    La operarea mentiunilor de deces pe actul de casatorie se completeaza cu numele si prenumele sotului.

    16. Mentiunea privind redobandirea cetateniei romane:
    - "Redobandit cetatenia romana, conform Legii nr. 21/1991. Comunicata de D.E.P. cu adresa nr. ............... /................".
    17. Mentiunea privind dobandirea cetateniei romane:
    - "Dobandit cetatenia romana, conform Hotararii Guvernului nr. .......... din ...................". Comunicata de D.E.P. cu adresa nr. ................ din ...............".
    18. Mentiunea privind pierderea sau renuntarea la cetatenia romana:
    - "Prin Hotararea Guvernului nr. ........ din ...........................     s-a aprobat renuntarea/s-a retras cetatenia romana numitului(ei) .......................... conform comunicarii D.E.P. nr. ... din ........" .  (numele si prenumele)
    19. Mentiunea in cazul identificarii unui "cadavru cu identitate necunoscuta":
    - "Conform comunicarii ............................. nr. .............
                               (Parchetului, Politiei)
din ....................., prezentul act priveste pe ......................., fiul lui .................. si al ............................, nascut la data de .............., in localitatea ......................, cu ultimul domiciliu in ....................., judetul ......................".

    ANEXA 28

    Primaria ..........................
    Judetul ...........................
    Starea civila
    Nr. .......... din ...............

                            Catre
            Primaria ..............................
            Judetul ...............................
                       - Starea civila -

    Va rugam sa efectuati pe actul ..................... al ................ fiul/fiica lui ................. si al ......................., inregistrat la nr. ........ din anul ......, luna ..............., ziua ...................., urmatoarea mentiune:
    ........................................................................
    ........................................................................

                       Ofiter de stare civila,
                      ...........................
                             L.S.
..........................................................................
    Nr. de inregistrare .............    Nr. de inregistrare ................
    din .............................    din ................................
    Operat mentiune in registrul ....    Operat mentiune in registrul .......
    ex. I act nr. ..... din .........    ex. II act nr. ..... din ...........
    Data ............................    Data ...............................

         Ofiter de stare civila,                     Semnatura
    ..............................              ..........................
                  L.S.                                    L.S.

    ANEXA 29

    INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI
    Directia de evidenta a populatiei
    Serviciul central de stare civila
    Nr. ........... din ............

                             Catre
                Primaria ......................
                Judetul .......................
                        - Starea civila -

    Va trimitem, alaturat, certificatul de ............... (avizul de mentiune) privind pe ................................. pentru a opera pe marginea actului de ........................ urmatoarea mentiune: ........................................................................In cazul cand este operata mentiunea, ca urmare a transcrierii, rugam sa  ne fie restituita lucrarea.

                          Seful serviciului
                      ............................
                                 L.S.

    ANEXA 30

    Data in fata noastra
    Ofiter de stare civila,
    Semnatura
    .....................

                             DECLARATIE
    Subsemnatul ........................., nascut la data de .............
    in ........................, judetul .............., domiciliat in .........., str. ....................... nr. ......, bl. ...., sc. ...., et. ..., ap. ..., judetul/sectorul ............, posesor al cartii de identitate/buletinului de identitate seria ...... nr. .............., prin prezenta recunosc ca fiind al meu copilul ..................., nascut la .................... de catre ......................, si doresc sa-mi poarte numele de familie.

     Data ....................                  Semnatura
                                           .....................

    Subsemnata ......................... sunt de acord ca fiul (fiica) mea, nascut(a) la data de ................ in ..............., judetul ..........., din relatiile mele cu numitul .......................... , sa poarte numele de familie ........................

            Data .....................                   Semnatura
                                               ........................
    ANEXA 31

                  CERERE DE SCHIMBARE DE NUME
    Subsemnatul ......................., nascut la data de .................
    in ....................., judetul ............., cetatenia ...........,
    nationalitatea .................., de profesie ............................., posesor al buletinului de identitate/cartii de identitate seria ..... nr. ..........., domiciliat in ..................... str. .................., nr. ........., judetul ..............., telefon (acasa) ....................,
    C.N.P. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
            S A A L L Z Z N N N N N C
    Va rog sa-mi aprobati schimbarea numelui de familie din ...............
    in ........................ si a prenumelui din .......................
    in ........................
    De asemenea, cer schimbarea numelui de familie din ....................
    in ........................... pentru urmatorii copii minori:
    1. ....................................................................
       (numele, prenumele, locul si data nasterii)
    2. ......................................................................
    3. ......................................................................
    In sustinerea cererii, mentionez urmatoarele:
    - Numele anterioare pe care le-am purtat, porecla si provenienta lor
    ........................................................................
    ........................................................................
    Motivele pentru care solicit schimbarea numelui sunt:
   .........................................................................
   .........................................................................
    Date despre solicitant si rudele acestuia:
    - Starea civila .......................................................
                        (necasatorit, casatorit, divortat, vaduv)
    - Parintii solicitantului:
    Tatal .................................................................
               (numele de familie si prenumele)
    Mama ..................................................................
               (numele de familie si prenumele)
    Daca parintii si-au schimbat numele sau prenumele prin decizie administrativa
    Da |_| Nu |_|
    - Sotul (sau sotia) ...................................................
                         (numele si prenumele)
    Tatal .................................................................
    Mama ..................................................................
    - Locul si data casatoriei solicitantului..............................
    - Locul si data divortului sau locul si data decesului sotului (sotiei).
      .....................................................................
    Ocupatia si locul de munca ale petitionarului la data depunerii cererii ...................................., telefon ............
    Declar pe propria raspundere ca motivele si datele aratate corespund realitatii.
    Anexez urmatoarele acte:
    1. ....................................................................
    2. ....................................................................
    3. ....................................................................
    4. ....................................................................
    5. ....................................................................

         Data ..............                Semnatura solicitantului
                                            ........................


    ANEXA 32

    POLITIA .....................
    Judetul .....................
    Nr. ......... din ...........

                             DOVADA
    In conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) si ale art. 13 alin. (2) din Decretul nr. 975/1968, se aproba scutirea de publicare in Monitorul Oficial al Romaniei a cererii de schimbare a numelui, depusa de dl (dna) .................. din ...................., str. .................. nr. .............. .
    Prezenta serveste si ca dovada a scutirii de plata taxei de timbru.

                    Seful Politiei,
                   .................
                          L.S.

    ANEXA 33

    MINISTERUL DE INTERNE
    Directia de evidenta a populatiei

                           DECIZIA
                     Nr. ........... din ............

    In conformitate cu prevederile Decretului nr. 975/1968 cu privire la nume, se admite cererea de schimbare a (numelui de familie si/sau prenumelui) ...... ................... dnei/dlui .................., domiciliat(a) in ........... fiul/fiica lui ................ si al(a) ...................... , nascut(a) in localitatea ................... judetul ...................., la ............, care urmeaza sa poarte in viitor numele de familie ................... si prenumele ..................... .

                         Director,
                     ...................

    ANEXA 34

                             DOVADA
    Subsemnatul ............................... am luat cunostinta ca cererea de schimbare a numelui a fost aprobata si, in termen de 60 de zile de la data  de ......................, urmeaza sa depun la aceasta primarie chitanta de 1.700 lei pentru plata taxei de timbru.
                                                       Semnatura
                                                    ..................
    Am primit decizia de schimbare a numelui nr. ........, la data de ........

                                                       Semnatura
                                                     ...............
    ANEXA 35

    MINISTERUL DE INTERNE
    Directia de evidenta a populatiei
    Nr. ......... din ............

                             Catre
          CONSILIUL JUDETEAN ................
                - Serviciul de stare civila -

    Va facem cunoscut ca, prin Hotararea Guvernului nr. ........ din .......
    s-a acordat cetatenia romana numitului(tei) ................................., fiul(fiica) lui ................. si al(a) .............., nascut(a) .........     la .................. in ...................
    Veti lua masuri sa se opereze pe marginea actului de stare civila, exemplarele I si II, mentiunea prevazuta in Metodologia pentru aplicarea
    unitara a dispozitiilor Legii nr. 119/1996.
    Nasterea s-a inregistrat la .............., sub nr. ...... din ........
    Casatoria s-a inregistrat la ............., sub nr. ...... din .........

                                               Seful serviciului,
                                               .................
    CONSILIUL JUDETEAN ..............
    Serviciul de stare civila

                              Catre
                     Municipiului ...........................
         Primaria    Orasului ...............................
                     Comunei ................................

    Va facem cunoscut ca s-a operat in actul de nastere nr. ................
    din ..........., exemplarul II, si in actul de casatorie nr.  ...............,    din ..........., exemplarul II, mentiunea de acordare a cetateniei romane pentru numitul(a) ...................... .
    Veti lua masuri pentru operarea mentiunilor respective si in exemplarul I, conform Metodologiei pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr. 119/1996.
                   Seful Serviciului de stare civila,
                   .................................

    Operat mentiunea in actul de nastere nr. .......... din ............... si in actul de casatorie nr. .......... din ..............

                                           Ofiterul de stare civila,
                                           ........................
    ANEXA 36

    MINISTERUL DE INTERNE
    Directia de evidenta a populatiei
    Nr. ......... din ..............

                             Catre
           Consiliul Judetean ........................
                - Serviciul de stare civila -

    Va facem cunoscut ca, in conformitate cu prevederile Legi nr. 21/1991, s-a aprobat redobandirea cetateniei romane numit ...................., fiul (fiica) lui .................. si al(a) ................., nascut(a) ................. la ................ in ................. .
    Veti lua masuri sa se opereze pe marginea actelor de stare civila, exemplarele I si II, mentiunea prevazuta de Metodologia pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr. 119/1996.

                        Seful serviciului,
                        ..................

    CONSILIUL JUDETEAN
    Serviciul de stare civila

                              Catre
                  Municipiului ......................
      Primaria    Orasului ..........................
                  Comunei ...........................

    Va facem cunoscut ca am operat in actul de nastere nr. .................
    din .................. si in actul de casatorie nr. ........ din ............, pentru numit ........................ urmatoarea mentiune: "Redobandit cetatenia romana, conform Legii nr. 21/1991. Comunicata de Directia de evidenta a populatiei cu adresa nr. ........... /........".
    Veti lua masuri pentru operarea mentiunii si pe marginea actelor de stare civila, exemplarul I.

                   Seful Serviciului de stare civila,
                   .................................

    Operat mentiunea in actul de nastere nr. .............. din ............     si in actul de casatorie nr. ........... din .................. .

                                           Ofiterul de stare civila,
                                           ........................

    ANEXA 37

    MINISTERUL DE INTERNE
    Directia de evidenta a populatiei
    Nr. ......... din ...............

                              Catre
            Consiliul Judetean ...................
                     - Serviciul de stare civila -

    Va facem cunoscut ca, prin Hotararea Guvernului nr. ..... din ..........
    s-a aprobat renuntarea la cetatenia romana numitului(ei) ....................., fiul(fiica) lui ............... si al(a) .............., nascut(a) ........... la ...................... in ................... .
    Veti lua masuri sa se opereze pe marginea actului de stare civila, exemplarele I si II, mentiunea prevazuta in Metodologia pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr. 119/1996.
    Nasterea s-a inregistrat la ................. sub nr. ........ din ........
    Casatoria s-a inregistrat la ................ sub nr. ........ din ........

                                                 Seful serviciului,
                                                 .................
    CONSILIUL JUDETEAN
    Serviciul de stare civila

                             Catre
                    Municipiului ..................
        Primaria    Orasului ......................
                    Comunei .......................

    Va facem cunoscut ca s-a operat in actul de nastere nr. ... din ........
    exemplarul II, si in actul de casatorie nr. ...... din ......................, exemplarul II, mentiunea de renuntare la cetatenia romana pentru numitul(ei) ...............................
    Veti lua masuri pentru operarea mentiunilor respective si in exemplarul I, conform Metodologiei pentru aplicarea unitara a dispozitiilor Legii nr. 119/1996.

                 Seful Serviciului de stare civila,
                 .................................
    Operat mentiunea in actul de nastere nr. ..... din .................... si in actul de casatorie nr. ......... din .......................

                                               Ofiterul de stare civila,
                                               .........................

    ANEXA 38

                             CERERE

    Subsemnatul ............................ va rog sa aprobati reconstituirea (intocmirea ulterioara) actului meu de .................
    Motivul pentru care cer reconstituirea este .........................
    Motivul pentru care nu am cerut pana acum reconstituirea este .........
    In acest scop mentionez urmatoarele: .................................
    1. Date personale: CNP: |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
                             S A A L L Z Z N N N N N C
    Numele de familie .......................................................
    (pentru femei si numele de nastere) ......................
    Prenumele ................................................................
    Numele purtat anterior si porecla ........................................
    Numele de familie si prenumele tatalui ...................................
    Numele de familie si prenumele mamei .....................................
    Locul nasterii ...........................................................
    Data nasterii (ziua, luna, anul) .........................................
    Posed certificatul de nastere seria ..... nr. ........., pe care il anexez in copie.
    Posed extrasul de nastere tip vechi, pe care il anexez in original.
    Domiciliul actual: localitatea ................., str. ..........., nr. ...
    Cetatenia pe care o am in prezent .........................................
    Nationalitatea ............................................................
    Data intrarii in Romania si nr. pasaportului (daca a intrat in alte conditii decat cele legale, se vor mentiona)
    .......................................................................
    ............................................................ . Daca a fost inscris in Controlul strainilor (de cand, pana cand, unde) ............ .
    Daca si-a schimbat vreodata numele (cand si cine a dat aprobarea) .......
    II. Ce acte de identitate posed:
    Buletin de identitate seria ...... nr. ..........., eliberat de ...........
    (Daca nu poseda buletin de identitate va specifica ce anume poseda) .......
    III. Ce acte de studii posed (anexez copii):
    ..........................................................................
    .........................................................................
    IV. Ocupatii avute in ultimii 5 ani:
    ..........................................................................
    ..........................................................................
------------------------------------------------------------------------------
                                                  Institutia
              Intervalul                          sau              Functia
------------------------------------------------- intreprinderea   indeplinita
De la data (anul, luna) pana la data (anul, luna) si adresa
------------------------------------------------------------------------------
..............................................................................
..............................................................................
..............................................................................
..............................................................................
    V. Domiciliile succesive avute in ultimii 5 ani:
------------------------------------------------------------------------------
                                           Orasul                 Persoane
 Intervalul                 Tara/judetul   sau     Strada si nr.  care il
--------------------------                 comuna                 cunosc
din anul .. pana in anul ..                                       (numele si
                                                                  prenumele)
------------------------------------------------------------------------------
..............................................................................
..............................................................................
..............................................................................
..............................................................................
    VI. Situatia militara: (stagiul militar satisfacut/nesatisfacut). Cu ce
    nume de familie si prenume figureaza sau a figurat in livretul militar ...
    VII. Situatia familiala (starea civila a solicitantului - necasatorit, casatorit, vaduv, divortat): .................................................
    a) Casatorit cu:
    Numele de familie si prenumele (pentru femei se va trece numele de nastere) ............................................................................
................................................................ .
    Numele anterior si porecla .............................................
    ........................................................................
    Locul nasterii: Tara ........... in .................................... ....................................................................... .
    Data nasterii (ziua, luna, anul): ......................................
    Numele de familie si prenumele tatalui .................................
    Numele de familie si prenumele mamei ...................................
    Certificatul de nastere seria .... nr. ......, pe care il anexez in copie.
    Certificatul de casatorie seria ... nr. ....., pe care il anexez in copie. Posed extras de casatorie tip vechi, pe care il anexez in original.
    b) Casatoria s-a desfacut prin divort sau deces (Se va indica numarul si data sentintei civile sau a certificatului de deces, precum si autoritatea care a emis actul respectiv, anexate in copie) ..................................
    Cu ce se legitimeaza sotul(sotia) ......................................
    Domiciliul actual: str. .............. nr. ......, localitatea ........,
din anul .......
    Ocupatia sotului(sotia) ................ in prezent (denumirea, obiectul
    de activitate si sediul unitatii) .................................... .
    De la data de ..........................................................
    Functia ................................................................
    Copii (pentru cei rezultati din alta casatorie decat cea actuala se va
    face mentiunea).
    Pentru fiecare copil se vor mentiona numele de familie si prenumele, locul si data nasterii, cetatenia, domiciliul (anexandu-se copii legalizate de pe certificatele de nastere) ..................................................
    VIII. Daca a mai cerut reconstituirea actului de .......................
    Cand si unde am introdus cererea .......................................
    Rezultatul primit ......................................................
    IX. Cu ce dovedesc ca nu pot procura certificatul de nastere (de
    casatorie) pentru care cer reconstituirea ................... (anexez dovada).
    X. In afara de actele mentionate mai sus, anexez urmatoarele: ......... ............................................................................
 ....................................................................... .
    Imi asum raspunderea pentru cele aratate in prezenta cerere, cunoscand ca orice inexactitate atrage dupa sine sanctionarea in conformitate cu
dispozitiile Codului penal.

                      Semnatura solicitantului
                      ........................

    ANEXA 39

    Primaria .................................
    Judetul ..................................

                       DISPOZITIA Nr. ......
                 din ziua ....... luna .............. anul ......
    ....................., primarul.......................................,
    (numele si prenumele)    (municipiului, sectorului, orasului, comunei)
    judetul .................,
    avand in vedere cererea inregistrata sub nr. ...... din ................, insotita de actele doveditoare depuse la dosar, prin care ..................,         domiciliat in .................., solicita reconstituirea (intocmirea ulterioara) a actului sau de nastere, precum si referatul ofiterului de stare civila delegat,
    in temeiul dispozitiilor cuprinse in art. 51 din Legea nr. 119/1996 si in art. .... din Legea nr. 69/1991, republicata, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 22/1997,

    DISPUN:
    Art. 1
    Se reconstituie (se intocmeste ulterior) actul de nastere al numitului ........................., nascut la data de ............. in localitatea ......................... , judetul .................., de sex ......, cetatenie................, nationalitate ..............., fiul lui ..................... si al .......................... .
    Art. 2
    Ofiterul de stare civila va aduce la indeplinire prezenta dispozitie.

                              Primar,

    ANEXA 40

    Primaria ............................
    Judetul .............................

                         DISPOZITIA Nr. ......
                din ziua ....... luna ........ anul ......

    ....................., primarul .........................................,
    (numele si prenumele)        (municipiului, sectorului, orasului, comunei)
    judetul ..................,
    avand in vedere cererea inregistrata sub nr. ........ din ..............., insotita de actele doveditoare depuse la dosar, prin care ..................., domiciliat in ...................., solicita reconstituirea (intocmirea ulterioara) a actului de casatorie, precum si referatul ofiterului de stare civila delegat,
    in temeiul dispozitiilor cuprinse in art. 51 din Legea nr. 119/1996 si in art. .... din Legea nr. 69/1991, republicata, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 22/1997,

    DISPUN:
    Art. 1
    Se reconstituie (se intocmeste ulterior) actul de casatorie al numitului ........................., nascut la data de ................... in localitatea ......................., judetul ................., de sex .................., cetatenie ..............., nationalitate .............., fiul lui .............     si al ..............., si ...................................., nascuta la ................... in ................, judetul ..............................., fiica lui ................. si a ........................... .
    In timpul casatoriei sotii vor purta numele ........... ............ .
                                                   (sotul)          (sotia)
    Art. 2
    Ofiterul de stare civila va aduce la indeplinire prezenta dispozitie.

                            Primar,

    ANEXA 41

    PRIMARIA ............................
    Judetul .............................

                        DISPOZITIA Nr. ......
                din ziua ...... luna ........ anul .......
    ........................., primarul ...................................
    (numele si prenumele)     (municipiului, sectorului, orasului, comunei)
    judetul ....................,
    avand in vedere cererea inregistrata sub nr. ..... din .................., insotita de actele doveditoare depuse la dosar, prin care ..................., domiciliat in ......................., solicita reconstituirea (intocmirea ulterioara) a actului de deces privind pe .........................., precum si referatul ofiterului de stare civila delegat,
    in temeiul dispozitiilor cuprinse in art. 51 din Legea nr. 119/1996 si in art. .... din Legea nr. 69/1991, republicata, modificata si completata prin Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 22/1997,

    DISPUN:
    Art. 1
    Se reconstituie (se intocmeste ulterior) actul de casatorie al numitului ......................, nascut la data de ................................. in localitatea ...................., judetul ..................................., de sex ........., cetatenie .................., nationalitate ..............., fiul lui ....................... si al .............................., decedat la ....................... in ...................., judetul ................., cu ultimul domiciliu in ..................., str. ...........................    nr. ......., bloc  .............., sc. ......., et. ......., ap. ..........., judetul ........................... .
    Art. 2
    Ofiterul de stare civila va aduce la indeplinire prezenta dispozitie.

                            Primar,
                         .................

    ANEXA 42

    Verificat identitatea solicitantului       Inregistrat la nr. .........
    Ofiter de stare civila,                    din ............ 199........
    L.S.

                          DOMNULE PRIMAR,

    Subsemnatul ....................., fiul lui ............ si al .......
    ............................ domiciliat in ...........................
                                           (comuna, orasul, municipiul)
    str./satul ................, nr. ......., bloc ....., scara ...., et. ......, ap. ........., judetul .................., posesor al cartii/buletinului de identitate seria ........ nr. ............, eliberata de Politia ...........,
    va rog sa binevoiti a-mi elibera certificatul de .....................,
    in care sens fac urmatoarele precizari:
    - m-am (s-a) nascut la data de .............. in localitatea ..........,
    judetul ...................... .
    - m-am casatorit cu ......................... la data de ..............,
    in localitatea ........................, judetul .................. .
    - numitul ..................... a decedat la data de ..................
    in localitatea ......................., judetul ................... .
    Vechiul (vechile) certificat(e) mi-a (mi-au) fost furat(e)/distrus(e) /pierdut(e) in urmatoarele imprejurari: .............................. ........................................................................

    Data .............................
                                                            Semnatura
                                                      .......................
    Eliberat certificat de:
    Nastere seria ...... nr. .............
    Casatorie seria .... nr. .............
    Deces seria ........ nr. .............
    Data ........................ 199.....

    Ofiterul de stare civila,
    ...................................

                                          Am primit certificatele solicitate
                                                           Semnatura
                                                  ........................
    Domnului primar al ............ judetul ..................

    ANEXA 43

    Eliberat certificat de ...............
    Seria ........ nr. ...................
          Ofiter de stare civila,
          ......................
                   L.S.

                                                     APROB

                         DOMNULE PRIMAR,

    Subsemnatul(a) ......................., fiul(fiica) lui ..........si al(a) ................... nascut(a) la ................. in ............, judetul ......................, domiciliat(a) in .........................., str. (satul) ..................... nr. ......., posesor(oare) al(a) ........ cartii/buletinului de identitate seria ...... nr. ................, va rog ca, in conformitate cu prevederile art. 19 din Decretul nr. 975/1968, sa-mi aprobati inscrierea, prin mentiune pe marginea actului de .................. nr. ............ din ............................, a numelui meu de familie si/sau a prenumelui tradus/cu ortografia limbii ......................., precum si ale parintilor mei.
    Sotul (sotia) este de acord cu extinderea efectelor aprobarii asupra numelui sau de familie si/sau prenumelui si ale urmatorilor copii minori.
    1. ..............................................
    2. ..............................................
    Alaturat, depun consimtamantul sotului (sotiei) si traducerea /  ortografierea oficiala a numelui si/sau prenumelui, autentificata de notarul public.
    Data .............................

                                                        Semnatura
                                                    ..................

    ANEXA 44

                             STATELE
care recunosc certificatele de stare civila fara legalizarea sigiliului si a semnaturii

    Albania
    Austria
    Belgia
    Bulgaria
    Cehia
    R.P.D. Coreeana
    Croatia
    Danemarca
    Finlanda
    Franta
    R.F. Germania
    R.F. Iugoslavia (Serbia si Muntenegru)
    Luxemburg
    Macedonia
    Mongolia
    Norvegia
    Olanda
    Polonia
    Federatia Rusa
    Slovacia
    Slovenia
    Ungaria

    NOTA:
    Legalizarea sigiliului si a semnaturii este obligatorie pentru urmatoarele tari: Anglia, Canada, Grecia, Irlanda, Italia, Portugalia, Spania, S.U.A., Turcia, precum si in tarile din Africa, America Latina si Asia.

    ANEXA 45

    PRIMARIA ....................             INTRAT .........................
    Judetul .....................             Nr. ....... din ................
              - Starea civila -               RETURNAT
    Nr. ...... din .............              Ziua ..... luna ... anul .......

                               Catre
                  PRIMARIA ...............................
                             - Starea civila -

    Va rugam sa ne comunicati datele privitoare la NASTEREA numit(ului)(ei)
    ........................................................................
    fiul (fiica) lui ................... si al(a) ........................,
    nascut(a) in anul ................., luna ............., ziua ........,
    in localitatea ....................... judetul ................ cu toate mentiunile existente pe marginea actului respectiv.
    Comunicarea acestor date se va face prin completarea rubricilor de mai jos, conform registrului (fara traduceri modificari sau adaugari), dupa care se va restitui.
    In cazul cand registrul nu se gaseste la Dv., veti trimite prezenta adresa consiliului local (judetean) sau Arhivelor Nationale unde se afla in pastrare acest registru, iar daca nasterea nu se gaseste inregistrata in registrele aflate la Dv., veti trimite lucrarea la consiliul judetean, pentru a se verifica si in registrul exemplarul II, care ne va comunica direct rezultatul.

                                                Seful serviciului,

   C.N.P. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
           S A A L L Z Z N N N N N C

    -----------------------------------------------------------------------
    | Numele de familie               |                                   |
    |_________________________________|___________________________________|
    | Prenumele                       |                                   |
    |_________________________________|___________________________________|
    | Data nasterii                   |   Anul    |    Luna    |  Ziua    |
    |                                 |-----------|------------|----------|
    |_________________________________|___________|____________|__________|
    |               | Localitatea     |                                   |
    | Locul         |_________________|___________________________________|
    | nasterii      | Judetul         |                                   |
    |               |----------/Tara  |                                   |
    |               | Sectorul        |                                   |
    |_______________|_________________|___________________________________|
    | Sexul         |                 | Cetatenia     |  Nationalitatea   |
    |_______________|_________________|_______________|___________________|
    |_________________________________|_______________|___________________|
    | DATE PRIVIND PARINTII           |  TATAL        |  MAMA             |
    |_________________________________|_______________|___________________|
    | Numele de familie               |               |                   |
    |_________________________________|_______________|___________________|
    | Prenumele                       |               |                   |
    |_________________________________|_______________|___________________|
    Nasterea a fost trecuta in registrul starii civile la nr. .............    din anul .............., luna .............., ziua ..................
    LOCUL INREGISTRARII ...................................................
                                    (localitatea si judetul)

    MENTIUNI:
...........................................................................
...........................................................................
             Se certifica de noi exactitatea prezentului extras.
                          Ofiter de stare civila,
                   .....................................
                               L.S.

    ANEXA 46

    PRIMARIA ..................                  INTRAT ..................
    Judetul ...................                  Nr. ...... din ..........
            - Starea civila -                    RETURNAT
    Nr. ..... din .............                  Ziua ... luna... anul ...

                              Catre
                 Primaria .............................
                               - Starea civila -

     Va rugam sa ne comunicati datele privitoare la CASATORIA numit (ului)(ei)
...........................................................................
    casatorit(a) in anul ...... in localitatea
    ................................., judetul ............................
    cu toate mentiunile existente pe marginea actului respectiv.
    Comunicarea acestor date se va face prin completarea rubricilor de mai
    jos, conform registrului (fara traduceri, modificari sau adaugiri), dupa care  se va restitui intreaga corespondenta.
    In cazul in care registrul nu se gaseste la Dv., veti trimite prezenta adresa consiliului local (judetean) sau Arhivelor Nationale unde se afla in pastrare acest registru, iar in cazul in care casatoria sus-numitului(ei) nu se gaseste inregistrata in registrele aflate la Dv., veti trimite lucrarea la consiliul judetean, pentru a se verifica si in registrul exemplarul II, care ne va comunica direct rezultatul.

                                              Seful serviciului,

                          CODUL NUMERIC PERSONAL
               Sotul                                  Sotia
      |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|           |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
       S A A L L Z Z N N N N N C             S A A L L Z Z N N N N N C

    ________________________________________________________________________
    | DATE PRIVIND SOTII          |        SOTUL       |        SOTIA       |
    |_____________________________|____________________|____________________|
    | Numele de familie           |                    |                    |
    |_____________________________|____________________|____________________|
    | Prenumele                   |                    |                    |
    |_____________________________|____________________|____________________|
    | Data nasterii               | Anul | Luna | Ziua | Anul | Luna | Ziua |
    |                             |------|------|------|------|------|------|
    |_____________________________|______|______|______|______|______|______|
    |          | Localitatea      |                    |                    |
    |          |__________________|____________________|____________________|
    | Locul    | Judetul / Tara   |                    |                    |
    | nasterii | Sectorul         |                    |                    |
    |__________|__________________|____________________|____________________|
    | DATE PRIVIND PARINTII       |      SOTULUI       |       SOTIEI       |
    |_____________________________|____________________|____________________|
    | TATA     | Numele de familie|                    |                    |
    |          |------------------|--------------------|--------------------|
    |          | Prenumele        |                    |                    |
    |__________|__________________|____________________|____________________|
    | MAMA     | Numele de familie|                    |                    |
    |          |------------------|--------------------|--------------------|
    |          | Prenumele        |                    |                    |
    |__________|__________________|____________________|____________________|
    Locul incheierii casatoriei ............................................
                                   (localitatea si judetul)
    Data casatoriei: anul .......... luna ............... ziua .............
    Casatoria a fost trecuta in registrul starii civile la nr. ......... in
    anul .........., luna ................, ziua .................. .
    LOCUL INREGISTRARII ....................................................
                                (localitatea si judetul)

                         NUMELE DUPA CASATORIE
    Sotul .......................... Sotia .................................

    MENTIUNI:
    ........................................................................
    ........................................................................

                Se certifica de noi exactitatea prezentului extras.
                           Ofiter de stare civila,
                     ...................................


    ANEXA 47

    PRIMARIA                                INTRAT
    Judetul .................               Nr. ......... din ..............
            - Starea civila -               RETURNAT
    Nr. ....... din .........               Ziua ...... luna .... anul .....

                             Catre
                Primaria ..............................
                          - Starea civila -

    Va rugam sa ne comunicati datele privitoare la DECESUL numit(ului)/(ei)
    ......................................................................
    fiul (fiica) lui .................... si a(l) ........................ nascut(a) in .................. la ....................................
    decedat/decedata in anul ....... luna ...... ziua ........ in localitatea ................................ judetul ................. .
    Cu toate mentiunile existente pe marginea actului respectiv.
    Comunicarea acestor date se va face prin completarea rubricilor de mai
    jos, conform registrului (fara traduceri, modificari sau adaugiri), dupa
    care se va restitui intreaga corespondenta.
    In cazul cand registrul nu se gaseste la Dv., veti trimite prezenta
    adresa consiliului local (judetean) sau Arhivelor Nationale unde se afla
    in pastrare acest registru, iar daca decesul susnumitului(ei) nu se gaseste
    inregistrata in registrele aflate la Dv., veti trimite lucrarea la consiliul
    judetean, pentru a se verifica si in registrul exemplarul II, care ne va
    comunica direct rezultatul.

                                             Seful serviciului,


    C.N.P. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
            S A A L L Z Z N N N N N C
____________________________________________________________________________
| Numele de familie         |                                               |
|---------------------------|-----------------------------------------------|
| Prenumele                 |                                               |
|---------------------------|-----------------------------------------------|
| Data nasterii             | Anul       |       Luna    |    Ziua          |
|                           |------------|---------------|------------------|
|___________________________|____________|_______________|__________________|
| Locul nasterii            | Comuna/orasul/municipiul/sectorul Judetul/tara|
|___________________________|_______________________________________________|
|                           |                                               |
|___________________________|_______________________________________________|
| Sexul                     |       Cetatenia    |    Nationalitatea        |
|___________________________|____________________|__________________________|
| Domiciliul | Localitatea  |                                               |
|            |--------------|-----------------------------------------------|
|            | Sat/str.,    |                                               |
|            | nr., bl.,    |                                               |
|            | sc., et., ap.|                                               |
|            |--------------|-----------------------------------------------|
|            | Judetul      |                                               |
|            | Sectorul/Tara|                                               |
|------------|--------------|-----------------------------------------------|
|                           | Anul       |       Luna    |    Ziua          |
|                           |------------|---------------|------------------|
| Data si locul             |____________|_______________|__________________|
| decesului                 |  Localitatea         | Judetul                |
|                           |                      | Sectorul / Tara        |
|___________________________|______________________|________________________|
| CAUZA DECESULUI           |                                               |
|___________________________|_______________________________________________|
| DATE PRIVIND PARINTII     |      TATAL          |      MAMA               |
|---------------------------|---------------------|-------------------------|
| Numele de familie         |                     |                         |
|---------------------------|---------------------|-------------------------|
| Prenumele                 |                     |                         |
|---------------------------|---------------------|-------------------------|
    Decesul a fost trecut in registrul starii civile la nr. ............. din
anul ........., luna ..............., ziua ........ .
    LOCUL INREGISTRARII .....................................................
                             (localitatea si judetul)

    MENTIUNI:
............................................................................
............................................................................

             Se certifica de noi exactitatea prezentului extras.
                       Ofiter de stare civila,
                .....................................
                                L.S.

    ANEXA 48

    PRIMARIA ..............................
    Judetul ...............................
    Nr. ............. din .................

                              Catre
          ....................................................

    Va trimitem extrasul pentru uz oficial de pe actul de NASTERE privind pe ............................................................................

                             EXTRAS
                     DIN REGISTRUL DE NASTERE
                      - pentru uz oficial -

    -----------------------------------------------------------------------
    | Numele de familie               |                                   |
    |_________________________________|___________________________________|
    | Prenumele                       |                                   |
    |_________________________________|___________________________________|
    | Data nasterii                   |   Anul    |    Luna    |  Ziua    |
    |                                 |-----------|------------|----------|
    |_________________________________|___________|____________|__________|
    |               | Localitatea     |                                   |
    | Locul         |_________________|___________________________________|
    | nasterii      | Judetul         |                                   |
    |               |----------/Tara  |                                   |
    |               | Sectorul        |                                   |
    |_______________|_________________|___________________________________|
    | Sexul         |                 | Cetatenia     |  Nationalitatea   |
    |_______________|_________________|_______________|___________________|
    |_________________________________|_______________|___________________|
    | DATE PRIVIND PARINTII           |  TATAL        |  MAMA             |
    |_________________________________|_______________|___________________|
    | Numele de familie               |               |                   |
    |_________________________________|_______________|___________________|
    | Prenumele                       |               |                   |
    |_________________________________|_______________|___________________|
    Nasterea a fost trecuta in registrul starii civile la nr. .............    din anul .............., luna .............., ziua ..................
    LOCUL INREGISTRARII ...................................................
                                    (localitatea si judetul)

    MENTIUNI:
...........................................................................
...........................................................................

             Se certifica de noi exactitatea prezentului extras.
                          Ofiter de stare civila,
                   .....................................
                               L.S.

    ANEXA 49

    PRIMARIA ........................
    Judetul .........................
    Nr. .......... din ..............

                             Catre
                 ...................................

    Va trimitem extrasul pentru uz oficial de pe actul de CASATORIE privind  pe ....................................................................
    si pe .................................................................


                             EXTRAS
                    DIN REGISTRUL DE CASATORIE
                       - pentru uz oficial -

                       CODUL NUMERIC PERSONAL
               Sotul                                  Sotia
      |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|           |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
       S A A L L Z Z N N N N N C             S A A L L Z Z N N N N N C

    ________________________________________________________________________
    | DATE PRIVIND SOTII          |        SOTUL       |        SOTIA       |
    |_____________________________|____________________|____________________|
    | Numele de familie           |                    |                    |
    |_____________________________|____________________|____________________|
    | Prenumele                   |                    |                    |
    |_____________________________|____________________|____________________|
    | Data nasterii               | Anul | Luna | Ziua | Anul | Luna | Ziua |
    |                             |------|------|------|------|------|------|
    |_____________________________|______|______|______|______|______|______|
    |          | Localitatea      |                    |                    |
    |          |__________________|____________________|____________________|
    | Locul    | Judetul / Tara   |                    |                    |
    | nasterii | Sectorul         |                    |                    |
    |__________|__________________|____________________|____________________|
    | DATE PRIVIND PARINTII       |      SOTULUI       |       SOTIEI       |
    |_____________________________|____________________|____________________|
    | TATA     | Numele de familie|                    |                    |
    |          |------------------|--------------------|--------------------|
    |          | Prenumele        |                    |                    |
    |__________|__________________|____________________|____________________|
    | MAMA     | Numele de familie|                    |                    |
    |          |------------------|--------------------|--------------------|
    |          | Prenumele        |                    |                    |
    |__________|__________________|____________________|____________________|
    Locul incheierii casatoriei ............................................
                                   (localitatea si judetul)
    Data casatoriei: anul .......... luna ............... ziua .............
    Casatoria a fost trecuta in registrul starii civile la nr. .............
    din anul .........., luna ................, ziua .................. .
    LOCUL INREGISTRARII ....................................................
                                (localitatea si judetul)
                         NUMELE DUPA CASATORIE
    Sotul .......................... Sotia .................................

    MENTIUNI:
    ........................................................................
    ........................................................................

                Se certifica de noi exactitatea prezentului extras.
                           Ofiter de stare civila,
                     ...................................

    ANEXA 50

    PRIMARIA ...........................
    Judetul ............................
    Nr. ............... din ............

                                    Catre
    Va trimitem extrasul pentru uz oficial de pe actul de DECES privind pe
    .......................................................................


                            EXTRAS
                    DIN REGISTRUL DE DECES
                    - pentru uz oficial -

    C.N.P. |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|
            S A A L L Z Z N N N N N C
____________________________________________________________________________
| Numele de familie         |                                               |
|---------------------------|-----------------------------------------------|
| Prenumele                 |                                               |
|---------------------------|-----------------------------------------------|
| Data nasterii             | Anul       |       Luna    |    Ziua          |
|                           |------------|---------------|------------------|
|___________________________|____________|_______________|__________________|
| Locul nasterii            | Comuna/orasul/municipiul/sectorul Judetul/Tara|
|                           |-----------------------------------------------|
|___________________________|_______________________________________________|
|___________________________|_______________________________________________|
| Sexul                     |       Cetatenia    |    Nationalitatea        |
|___________________________|____________________|__________________________|
| Domiciliul | Localitatea  |                                               |
|            |--------------|-----------------------------------------------|
|            | Sat/str.,    |                                               |
|            | nr., bl.,    |                                               |
|            | sc., et., ap.|                                               |
|            |--------------|-----------------------------------------------|
|            | Judetul      |                                               |
|            | Sectorul/Tara|                                               |
|------------|--------------|-----------------------------------------------|
|                           | Anul       |       Luna    |    Ziua          |
|                           |------------|---------------|------------------|
| Data si locul             |____________|_______________|__________________|
| decesului                 |  Localitatea         | Judetul                |
|                           |                      | Sectorul / Tara        |
|___________________________|______________________|________________________|
| CAUZA DECESULUI           |                                               |
|___________________________|_______________________________________________|
| DATE PRIVIND PARINTII     |      TATAL          |      MAMA               |
|---------------------------|---------------------|-------------------------|
| Numele de familie         |                     |                         |
|---------------------------|---------------------|-------------------------|
| Prenumele                 |                     |                         |
|---------------------------|---------------------|-------------------------|
    Decesul a fost trecut in registrul starii civile la nr. ............. din anul ........., luna ..............., ziua .........
    LOCUL INREGISTRARII .....................................................
                             (localitatea si judetul)

    MENTIUNI:
............................................................................
............................................................................

             Se certifica de noi exactitatea prezentului extras.
                       Ofiter de stare civila,
                .....................................
                                L.S.

    ANEXA 51

    CONSILIUL JUDETEAN ................
    Serviciul de stare civila

                  CONT CERTIFICATE DE NASTERE
-----------------------------------------------------------------------------
|   |             |             |    |             |      A         |       |
|   |             |             |    |             |----------------|       |
| 1 |      2      |      3      | 4  |     5       |   6    |    7  |  8    |
|---|-------------|-------------|----|-------------|--------|-------|-------|
|   |I.G.P.-D.E.P.|Proces-verbal| NB |120001-130000| 10.000 |    -  |10.000 |
|   |             | nr. ....    |    |             |        |       |       |
|---|-------------|-------------|----|-------------|--------|-------|-------|
|   | Primaria ...|Adresa nr... | NB |120001-120500|   -    |  500  | 9.500 |
|---|-------------|-------------|----|-------------|--------|-------|-------|
|   | Primaria ...|Adresa nr... | NB |120501-120700w   -    |  200  | 9.300 |
|---|-------------|-------------|----|-------------|--------|-------|-------|
|   |I.G.P.-D.E.P.|Proces-verbal| NB |150001-155000|  5.000 |   -   | 14.300|
|   |             | nr. ....    |    |             |        |       |       |
|---|-------------|-------------|----|-------------|--------|-------|-------|
    - Pentru fiecare tip de certificat se va deschide un cont, rezervandu-se un nr. de file corespunzator.

    SEMNIFICATIA COLOANELOR:
    1 = Data inregistrarii
    2 = De la cine s-a primit sau cui s-a distribuit
    3 = Nr. act de primire sau distribuire
    4 = Seria
    5 = De la nr. la nr.
    A = Cantitatea
    6 = Primita
    7 = Distribuita
    8 = Sold

    ANEXA 52

              Certificate de ............ eliberate ...............
------------------------------------------------------------------------------
|    |           |         |             |           |  Nr. de    |Semnatura  |
|Nr. |Numele si  |         | Seria si nr.|  Data     |inregistrare|de primire |
|crt.|prenumele  | Nr. act.|cefificatului|eliberarii |a cererii   | sau adresa|
|    |           |         |             |           |    sau     |    de     |
|    |           |         |             |           |declaratiei | expediere |
|____|___________|_________|_____________|___________|____________|___________|
| 1. |ILIE ION   | 54/1997 | Na 115201   | 14.V.1997 |   4245     |           |
|    |           |         |             |           |            |- anulat si|
|    |           |         |             |           |            |trimis la  |
|    |           |         |             |           |            | Politia   |
|    |           |         |             |           |            Sectorului 1|
|    |           |         |             |           |            |cu adresa  |  |    |           |         |             |           |            | nr....    |
|    |   "       |    "    | Na 115202   | 15.V.1997 |     "      |           |
|____|___________|_________|_____________|___________|____________|___________|
| 2. |VALTER PAUL| 55/1997 | Na 115203   | 16.V.1997 |   4355     | Trimis la |
|    |           |         |             |           |            | Consiliul |
|    |           |         |             |           |            | Local al  |  |    |           |         |             |           |            |Comunei...,|
|    |           |         |             |           |            |cu adresa  |  |    |           |         |             |           |            |nr. ....   |
|    |           |         |             |           |            | din ...   |
|____|___________|_________|_____________|___________|____________|___________|

    NOTA:
    In registru se vor constitui partizi, separat pentru certificate de nastere, de casatorie si de deces, afectandu-se pentru fiecare categorie un numar corespunzator de pagini, in functie de volumul mediu anual.
    - Certificatele se vor trece numai in ordinea numerica, de la cel mai mic la cel mai mare.
    - Cotoarele certificatelor de stare civila se pastreaza timp de un an de la data eliberarii ultimului certificat, dupa care se vor distruge prin ardere, intocmindu-se un proces-verbal despre aceasta, care va cuprinde in mod obligatoriu seria si nr. certificatelor, in ordinea crescanda a acestora, pe categorii de acte si fapte de stare civila.
    - Certificatele de stare civila anulate, ca urmare a completarii eronate, se trimit la formatiunea de evidenta a populatiei, lunar, o data cu actele de identitate ale decedatilor.
    - Certificatele de stare civila retrase de la cetateni si anulate vor fi distruse prin ardere de organul de control, consemnandu-se numarul acestora, pe categorii, in procesul-verbal de constatare.

    ANEXA 53

    PRIMARIA ......................
    Judetul .......................
           - Starea civila -
    Nr. ....... din ..............

                             Catre
             Consiliul Judetean ......................
                       Serviciul de stare civila

    Rugam a se distribui prin delegatul nostru .........................., care se legitimeaza cu buletinul de identitate/cartea de identitate seria ......... nr. ............., eliberat(a) de .................., urmatoarele imprimate si materiale necesare muncii de stare civila:
    - certificate de nastere ........................... buc.
    - certificate de casatorie ......................... buc.
    - certificate de deces ............................. buc.
    - registre de nastere a ...... file ................ buc.
    - registre de casatorie a .... file ................ buc.
    - registre de deces a ........ file ................ buc.

               Primar,                    Secretar,
            .................           ..................
                L.S.

    ANEXA 54

                  CONT CERTIFICATE DE STARE CIVILA
------------------------------------------------------------------------------
    |Cantitatea  |       |De la nr. |Predator  |         |Primitor  |         |
Data|     de     | Seria |la nr.    |(numele   |Semnatura| (numele  |Semnatura|
    |certificate |       |          |   si     |         |    si    |         |
    | primite    |       |          |prenumele)|         |prenumele)|         |
____|____________|_______|__________|__________|_________|__________|_________|
30. |            |       |          |          |         |          |         |
01. |            |       |          |          |         |          |         |
1997|   300      |  NB   | 130001-  | Popa Ion |         |   Ion    |         |
    |            |       | 130300   |          |         | Gheorghe |         |
____|____________|_______|__________|__________|_________|__________|_________|


                     CONT REGISTRE DE STARE CIVILA
------------------------------------------------------------------------------
         | Cantitatea |  Felul    |  Predator |         | Primitor  |         |
 Data    |    de      |registrului|  (Nume    |Semnatura| (Nume     |Semnatura|
         | registre   |           |si prenume)|         |si prenume)|         |
_________|____________|___________|___________|_________|___________|_________|
 30.01.  |            |           |           |         |           |         |
 1997    |     10     | 5 nastere |  Pafnutie |         |Ion Vasile |         |
         |            | a 50 file |  Ion      |         |           |         |
         |            |1 casatorie|           |         |           |         |
         |            | a 50 file |           |         |           |         |
         |            | 4 deces   |           |         |           |         |
         |            | a 100 file|           |         |           |         |
_________|____________|___________|___________|_________|___________|_________|

    ANEXA 55


                                  Locul si data inregistrarii nasterii
    COMUNICARE                    -------------------------------------------
        DE                        | Judetul/sectorul |_________________|    |
    NASTERE*)                     |                                         |
    PENTRU                        | Comuna/orasul/   |_________________|    |
    EVIDENTA                      |  Municipiul                             |
    POPULATIEI                    | Data: Anul 19|_|_| Luna |_|_| Ziua |_|_||
    Datele individuale sunt       |                                         |
    confidentiale si nu vor       | Nr. actului din Registrul de stare      |
    fi utilizate decat in         | civila |_|_|_|_|_|_|                    |
    conformitate cu prevederile   |_________________________________________|
    legale in vigoare.

    Date referitoare la copil
    ----------------------------------------------------------
    | Codul numeric personal    |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|  |
    |                            S A A L L Z Z N N N N N C   |
    |                                                        |
    | Numele de familie         |_________________________|  |
    |                                                        |
    | Prenumele                 |_________________________|  |
    |                                                        |
    | Sexul         Masculin M |_|      Feminin F |_|        |
    |                                                        |
    | Data nasterii Anul 19 |_|_|   Luna |_|_|  Ziua |_|_|   |
    |                                                        |
    | Cetatenia     Romana 10 |_| Alta, si anume |_________| |
    |                                                        |
    | Nationalitatea Romana 10 |_| Alta, si anume |________| |
    |                                                        |
    | Religia                  |___________________________| |
    |                                                        |
    | Locul nasterii Judetul/                                |
    |                Secorul/                                |
    |                     Tara  |__________________________| |
    |            Comuna/orasul/                              |
    |            Municipiul     |__________________________| |
    |                                                        |
    |                                                        |
    | Certificatul Numarul/data                              |
    | de nastere   Locul                                     |
    |              eliberarii     |________________________| |
    |________________________________________________________|
    *) Nu tine loc de certificat de nastere.
    Se completeaza, in interiorul chenarelor, cu:
       - text - in spatii rezervate
       - cifre - in casete deschise.
       - semn X - in caseta inchisa, corespunzator raspunsului corect.

    Date referitoare la tata                          verso
    ----------------------------------------------------------
    | Codul numeric personal    |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|  |
    |                            S A A L L Z Z N N N N N C   |
    |                                                        |
    | Numele de familie         |_________________________|  |
    |                                                        |
    | Prenumele                 |_________________________|  |
    |                                                        |
    | Data nasterii Anul 19 |_|_|   Luna |_|_|  Ziua |_|_|   |
    |                                                        |
    | Prenumele parintilor    Tatal |____________________|   |
    |                                                        |
    |                         Mama  |____________________|   |
    |_______________________________________________________ |

    Date referitoare la mama
    ----------------------------------------------------------
    | Codul numeric personal    |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|  |
    |                            S A A L L Z Z N N N N N C   |
    |                                                        |
    | Numele de familie         |_________________________|  |
    |                                                        |
    | Prenumele                 |_________________________|  |
    |                                                        |
    | Data nasterii Anul 19 |_|_|   Luna |_|_|  Ziua |_|_|   |
    |                                                        |
    | Prenumele parintilor    Tatal |____________________|   |
    |                                                        |
    |                         Mama  |____________________|   |
    |_______________________________________________________ |
    | Domiciliul    Judetul/Sectorul |____________________|  |
    | inscris in                                             |
    | actul de                                               |
    | de identitate                                          |
    | al: Comuna/Orasul/                          |
    |                Municipiul      |____________________|  |
    |                                                        |
    | ambilor parinti |_|                                    |
    |                     Strada/                            |
    | mamei           |_| Satul      |____________________|  |
    |                                                        |
    | tatalui         |_| Nr. |_| Litera |_| Bl.|_| Sc. |_|  |
    |                     Et. |_| Ap. |_|                    |
    | tutorelui |_|---> C.N.P.*) |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |
    |               |             S A A L L Z Z N N N N N C  |
    |-------------- |                                        |
    | Domiciliu    ||--> Nume *) |_________________________| |
    | copilului |_|||                                        |
    | la unitatea  ||--> Prenume*) |_______________________| |
    | de ocrotire  |                                         |
    |______________|_________________________________________|
    | MENTIUNI: *)                                          |
    |________________________________________________________|
    Dupa completare, se transmite formatiunii de evidenta a populatiei la care este arondata localitatea.

          Ofiter de stare civila,
          .....................
                L.S.

-------------------
    *) Datele tutorelui.
    *) Act transcris/inregistrare tardiva/copil gasit.


    ANEXA 56


                                  Locul si data inregistrarii nasterii
    COMUNICARE                ----------------------------------------------
        DE                    | Judetul/sectorul |_________________|       |
    MODIFICARI                |                                            |
    PENTRU                    | Comuna/Orasul/   |_________________|       |
    EVIDENTA                  |  Municipiul                                |
    POPULATIEI                | Data: Anul |_|_|_|_| Luna |_|_| Ziua |_|_| |
    (copii sub 14 ani)        |                                            |
                              | Nr. actului din Registrul de stare         |
                              | civila |_|_|_|_|_|_|                       |
                              |____________________________________________|

     Date referitoare la copil
    ----------------------------------------------------------
    | Codul numeric personal    |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|  |
    |                            S A A L L Z Z N N N N N C   |
    |                                                        |
    | Numele de familie         |_________________________|  |
    |                                                        |
    | Prenumele                 |_________________________|  |
    |                                                        |
    | Prenumele parintilor    Tatal  |____________________|  |
    |                                                        |
    |                         Mama   |____________________|  |
    |                                                        |
    | Domiciliul    Judetul/Sectorul |____________________|  |
    |               Comuna/Orasul/                           |
    |               Municipiul       |____________________|  |
    |                                                        |
    |                Strada/Satul    |____________________|  |
    |                     Nr. |_| Litera |_| Bl.|_| Sc. |_|  |
    |                     Et. |_| Ap. |_|                    |
    |________________________________________________________|
    Tipul modificarii:*) ......................................
    ............................................................
    Baza legala: ..............................................
    ----------------------------------------------------------
    | Data             Anul |_|_|_|_| Luna |_|_| Ziua |_|_|  |
    | Numele de familie         |_________________________|  |
    |                                                        |
    | Prenumele                 |_________________________|  |
    |                                                        |
    | Numele si               Tatal  |____________________|  |
    | prenumele                                              |
    | parintilor              Mama   |____________________|  |
    | C.N.P. al                                              |
    | parintilor       C.N.P. al |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |
    |                  tatalui    S A A L L Z Z N N N N N C  |
    |                  C.N.P. al |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_| |
    |                  mamei      S A A L L Z Z N N N N N C  |
    |                                                        |
    | Locul nasterii    Localitatea |_____________________|  |
    |                                                        |
    |                   Judetul     |_____________________|  |
    |                                                        |
    | Domiciliul        Judetul/                             |
    |                   Sectorul    |_____________________|  |
    |                                                        |
    |                   Comuna/                              |
    |                   Orasul/     |_____________________|  |
    |                   Municipiul                           |
    |                 Strada/satul  |_____________________|  |
    |                        Nr. |_| Litera |_| Bl. |_|      |
    |                        Sc. |_| Et. |_| Ap. |_|         |
    |                                                        |
    | Noul cod numeric                                       |
    | personal - C.N.P.        |_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|_|   |
    |                           S A A L L Z Z N N N N N C    |
    |________________________________________________________|
    Date privind decesul copilului in varsta de sub 14 ani:
    ----------------------------------------------------------
    | Locul decesului,  Judetul/Sectorul |_________________| |
    | numarul actului   Comuna/Orasul/                       |
    | si data:          Municipiul       |_________________| |
    |                                                        |
    |  Actul nr. |_|_|_|_| Anul |_|_|_|_| Luna |_|_| Ziua |_||
    |________________________________________________________|
     Cauza decesului:
    ............................................................
    ----------------------------------------------------------
    | Eliberat certificat de:   Seria |_|_|  Nr. |_|_|_|_|_| |
    ----------------------------------------------------------
     Ofiter de stare civila,
     ......................
            L.S.
--------------
    *) Se completeaza, in clar, tipul modificarii operate pe marginea actului de nastere.


    ANEXA 57

    Primaria ........................
    Judetul .........................
               - Starea civila -
    Nr. ........ din ................

                                 Catre
                    Politia .......................
                          - Evidenta populatiei -

    Va comunicam ca in luna ................, anul ..................., au fost intocmite ........... acte de nastere si s-au operat ............... modificari privind statutul civil al persoanelor sub 14 ani, pentru care va inaintam, alaturat, comunicarile de nastere pentru luarea in evidenta populatiei si comunicarile de modificari:
    --------------------------------------------------------
    | Nr.  |  Numele               | Nr.     |    Data      |
    | crt. |  si prenumele         | actului |   intocmirii |
    |______|_______________________|_________|______________|
    |      |                       |         |              |
    |______|_______________________|_________|______________|
    |      |                       |         |              |
    |______|_______________________|_________|______________|
    |      |                       |         |              |
    |______|_______________________|_________|______________|

                    Ofiter de stare civila,
                    .......................


    ANEXA 58

    REGISTRELE DE STARE CIVILA AFLATE IN PASTRAREA PRIMARIILOR DE SECTOR SI DELIMITAREA FONDURILOR ARHIVISTICE ALE MUNICIPIULUI BUCURESTI

    Registrele intocmite pana in anul 1926 se afla in pastrarea Primariei Sectorului 1.
    Sectorul 1 - 1895 - 1927 - oras Bucuresti
               - 1927 - 1929 - Sector 1 Central
               - 1929 - 1950 - Sector 1 Galben
               - 1951 - 1962 - Raion I. V. Stalin
               - 1962 - 1968 - Raion 30 Decembrie
               - de la 20.02.1968 - Sector 1
               - 1895 - 1950 - Comuna Baneasa
    Sectorul 2 - 1865 - 1950 - Comuna Colentina
               - 1950 - 1968 - Raion 1 Mai
               - de la 20.02.1968 - Sector 2
    Sectorul 3 - 1926 - 1947 - Comuna Principele Mihai
               - 1948 - 1950 - Comuna 30 Decembrie
               - 1950 - 1968 - Raion 23 August
               - de la 20.02.1968 - Sector 3
    Sectorul 4 - 1865 - 1927 - Comuna Dudesti-Cioplea
               - 1927 - 1950 - Sector 3 Negru
               - 1950 - 1968 - Raion Tudor Vladimirescu
               - de la 20.02.1968 - Sector 4
    Sectorul 5 - 1927 - 1950 - Sector 3 Albastru
               - 1950 - 1968 - Raion Nicolae Balcescu
               - de la 20.02.1968 - Sector 5
               - 1914 - 1945 - Comuna Serban Voda
    Sectorul 6 - 1929 - 1940 - Comuna Lupescu
               - 1940 - 1950 - Comuna Tudor Vladimirescu
               - 1950 - 1968 - Raion V.I. Lenin
               - de la 20.02.1968 - Sector 6
    Sectorul 7 - 1884 - 1949 - Comuna Militari
               - 1948 - 1950 - Comitet Provizoriu Militari
               - 1926 - 1928 - Principele Carol
               - 1929 - 1930 - Regele Mihai I
               - 1930 - 1947 - Marele Voievod Mihai
               - 1948 - 1950 - 16 Februarie 1933
               - 1950 - 1962 - Raion Gh. Gheorghiu-Dej
               - 1962 - 1968 - Raion 16 Februarie
               - de la 20.02.1968 - Sector 7
    Sectorul 8 - 1923 - 1950 - Comuna Grivita
               - 1927 - 1944 - Sector 4 Verde
               - 1947 - 1950 - Sector 4 Rosu
               - 1950 - 1968 - Raion Grivita Rosie
               - de la 20.02.1968 - Sector 8
    De la data de 04.08.1979
    - sectoarele 1 si 8 s-au unit, rezultand sectorul 1
    - sectoarele 2 si 3 s-au unit, rezultand sectorul 2
    - sectorul 4 a devenit sectorul 3
    - sectorul 5 a devenit sectorul 4
      sectorul 6 a devenit sectorul 5
      sectorul 7 a devenit sectorul 6.



SmartCity5

COMENTARII la Metodologie 1/1997

Momentan nu exista niciun comentariu la Metodologie 1 din 1997
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 770 1966
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Raport 1937 2021
    Bună ziua, Știți că există o modalitate prin care puteți câștiga bani fără contact de stres (THOMAS FREDDIE) pentru un [CARD ATM] gol astăzi și să fiți printre norocoșii care beneficiază de aceste carduri. Acest card ATM gol PROGRAMAT este capabil să pirateze orice bancomat de oriunde în lume. Mi-am luat cardul de master de la un Hacker bun de pe internet, cu acest card ATM pot colecta 50.000,00 EUR în fiecare zi prin contacte: thomasunlimitedhackers@gmail.com Am fost foarte sărac, dar acest card m-a făcut bogat și fericit. Dacă doriți să beneficiați de această oportunitate de a deveni bogat și de a vă stabili afacerea, atunci aplicați pentru acest card Master, sunt atât de fericit pentru că l-am primit săptămâna trecută și am l-au folosit pentru a obține 277.000,00 EURO de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED Hackers oferă cardul doar pentru a-i ajuta pe cei săraci și nevoiași și OFERĂ ȘI ASISTENȚĂ FINANCIARĂ. obține-l pe al tău de la THOMAS FREDDIE UNLIMITED HACKERS astăzi. Vă rugăm să-i contactați prin e-mail thomasunlimitedhackers@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 441 2020
    Do you need Finance? Are you looking for Finance? Are you looking for finance to enlarge your business? We help individuals and companies to obtain finance for business expanding and to setup a new business ranging any amount. Get finance at affordable interest rate of 3%, Do you need this finance for business and to clear your bills? Then send us an email now for more information contact us now via (financialserviceoffer876@gmail.com) whats-App +918929509036 Dr James Eric Finance Pvt Ltd Thanks
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Aveți nevoie de un împrumut de urgență pentru a plăti datoria sau de un împrumut pentru locuință pentru a vă îmbunătăți afacerea? Ai fost refuzat de bănci și alte agenții financiare? Ai nevoie de împrumut sau consolidare ipotecară? Nu mai căuta, pentru că suntem aici pentru a pune în urmă toate problemele tale financiare. Contactați-ne prin e-mail: {novotnyradex@gmail.com Oferim împrumuturi părților interesate la o rată rezonabilă a dobânzii de 3%. Intervalul este de la 5.000,00 EUR la 100.000.000,00 EUR
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Decretul 226 2006
    Un împrumut financiar rapid și convenabil pe care îl poți folosi pentru orice. Rata scăzută a dobânzii este stabilă pe toată perioada de rambursare a creditului. Datorită gamei largi de împrumuturi financiare oferite, oferim tuturor împrumuturi financiare favorabile de la 50.000 la 100.000.000 CZK, aproape fiecare solicitant din Republica Cehă putând obține acest împrumut. Contract clar și ușor de înțeles, termeni clari ai serviciilor. Puteți folosi banii pentru orice aveți nevoie. Această ofertă este valabilă pentru toată Republica Cehă. Nu ezitați să contactați. E-mail: novotnyradex@gmail.com
ANONIM a comentat Hotărârea 1475 2004
    Hledali jste možnosti financování nákupu nového domu, výstavby, úvěru na nemovitost, refinancování, konsolidace dluhu, osobního nebo obchodního účelu? Vítejte v budoucnosti! Financování je s námi snadné. Kontaktujte nás, protože nabízíme naši finanční službu za nízkou a dostupnou úrokovou sazbu 3% na dlouhou a krátkou dobu úvěru, se 100% zárukou úvěru, zájemce by nás měl kontaktovat ohledně dalších postupů získávání úvěru prostřednictvím: joshuabenloancompany@aol.com
ANONIM a comentat Decretul 139 2005
    Ați căutat opțiuni de finanțare pentru achiziția unei noi case, construcție, împrumut imobiliar, refinanțare, consolidare a datoriilor, scop personal sau de afaceri? Bun venit în viitor! Finanțarea este ușoară cu noi. Contactați-ne, deoarece oferim serviciile noastre financiare la o rată a dobânzii scăzută și accesibilă de 3% pentru împrumuturi pe termen lung și scurt, cu împrumut garantat 100%. Solicitantul interesat ar trebui să ne contacteze pentru proceduri suplimentare de achiziție de împrumut prin: joshuabenloancompany@aol.com
Alte acte pe aceeaşi temă cu Metodologie 1/1997
Coduri postale Prefixe si Coduri postale din Romania Magazin si service calculatoare Sibiu