DECIZIE Nr.
255 din 14 martie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 248 1 din Codul penal, precum si a
dispozitiilor art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind societatile
comerciale
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 300 din 4 aprilie 2006
Ioan Vida
- preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor -
judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Şerban Viorel Stănoiu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Marieta Safta -
magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2481 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 272 pct. 2 din
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie ridicată de Elena
Condea în Dosarul nr. 16.749/2002 al Judecătoriei Timişoara.
La apelul nominal este prezentă partea Agenţia
Naţională de Administrare Fiscală, prin consilier juridic Oana Scrobotă,
lipsind celelalte părţi, faţă de care procedura de citare este legal
îndeplinită.
Având cuvântul, partea prezentă solicită respingerea
excepţiei de neconstituţionalitate şi depune la dosarul cauzei concluzii scrise
în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că
textele de lege criticate nu contravin dispoziţiilor constituţionale invocate
ca fiind încălcate.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine
următoarele:
Prin Incheierea din 9 noiembrie 2005, pronunţată în
Dosarul nr. 16.749/2002, Judecătoria
Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 2481 din Codul penal, precum şi a dispoziţiilor art. 272 pct. 2 din
Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, excepţie
ridicată de Elena Condea în dosarul menţionat.
In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că art. 2481 din Codul penal este neconstituţional, întrucât „nu este formulat
destul de precis, încât să permită destinatarilor legii să prevadă, într-o
măsură rezonabilă faţă de circumstanţele fiecărei cauze, consecinţele penale pe
care ar trebui să le atragă un act determinat", ceea ce contravine
principiului legalităţii incriminării, consacrat de dispoziţiile
constituţionale şi din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale invocate. In opinia autoarei excepţiei redactarea
textului de lege criticat permite o interpretare extensivă, în detrimentul
inculpatului, întrucât legea nu defineşte cu claritate fapta pe care urmăreşte
să o exprime, ci „incriminează, cu caracter generic, ca element material al
laturii obiective a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor
publice, toate faptele funcţionarului care, în exerciţiul atribuţiilor sale de
serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos".
Referitor la prevederile art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 se arată că aduc
atingere dreptului de proprietate privată „în urma unei erori de redactare care
poate produce acest efect". Astfel, norma criticată incriminează fapta
materială a administratorului unei societăţi, care foloseşte bunuri în
interesul său propriu, fără a preciza care sunt bunurile a căror folosire atrage răspunderea penală.
In opinia autoarei excepţiei, dacă ar fi intenţionat să se refere la bunurile
societăţii, legiuitorul ar fi fost obligat să utilizeze sintagme precum
„bunurile societăţii", „bunurile aflate în proprietatea societăţii"
etc.
Judecătoria Timişoara nu
şi-a exprimat opinia asupra excepţiei în încheierea de sesizare a Curţii
Constituţionale. Anterior sesizării Curţii, aceeaşi instanţă a respins ca
inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate invocată în cauză, prin
Incheierea de şedinţă din data de 21 septembrie 2005, întrucât „critica adusă
textului de lege incriminatoriu la modul general şi abstract nu implică şi
legătura excepţiei cu cauza". Prin Decizia nr. 707 din 30 septembrie 2005
a Tribunalului Timiş - Secţia penală s-a admis recursul autoarei excepţiei
împotriva încheierii de respingere ca inadmisibilă a excepţiei, iar, în temeiul
acestei hotărâri, Judecătoria Timişoara a sesizat Curtea Constituţională cu
excepţia de neconstituţionalitate invocată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor
două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi
exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.
Guvernul consideră că
excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. In ceea ce priveşte art.
2481 din Codul
penal, se arată că „are suficientă claritate şi previzibilitate", astfel
încât nu se încalcă prevederile art. 23 alin. (1) şi ale art. 73 alin. (3) din
Constituţie. De asemenea, în opinia Guvernului, art. 272 pct. 2 din Legea nr.
31/1990 nu încalcă prevederile constituţionale invocate în motivarea excepţiei.
Avocatul Poporului apreciază
că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată, întrucât textele de
lege criticate nu aduc atingere prevederilor constituţionale invocate de
autorul excepţiei.
Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere cu privire la excepţia de
neconstituţionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierea de sesizare, punctele de vedere
ale Guvernului şi Avocatului Poporului, raportul întocmit de
judecătorul-raportor, susţinerile părţii prezente, concluziile procurorului,
dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi
Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este
competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, ale art. 1
alin. (2),ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze
excepţia de neconstituţionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl
constituie art. 2481 din Codul penal şi art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990 privind
societăţile comerciale, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 1.066 din 17 noiembrie 2004, având
următoarea redactare:
- Art. 2481 din Codul penal: „Dacă faptele prevăzute în art. 246, 247 şi 248 au avut consecinţe
deosebit de grave, se pedepsesc cu închisoare de la 5 la 15 ani şi interzicerea
unor drepturi.";
- Art. 272 pct. 2 din
Legea nr. 31/1990: „Se pedepseşte cu închisoare de
la unu la 3 ani fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul
legal al societăţii, care:
[...] 2. foloseşte, cu rea-credinţă, bunuri sau
creditul de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor
acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în
care are interese direct sau indirect;".
Dispoziţiile constituţionale pretins încălcate sunt
cuprinse în art. 23 alin. (12) privind legalitatea pedepsei, în art. 44 alin.
(1) privind garantarea dreptului de proprietate, în art. 45 privind libertatea
economică, în art. 53 referitor la restrângerea exerciţiului unor drepturi sau
al unor libertăţi şi în art. 73 alin. (3) lit. h) referitor la reglementarea
prin lege organică a infracţiunilor.
Se invocă, de asemenea, art. 7 paragraful 1 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale,
referitor la principiul legalităţii pedepsei.
Examinând excepţia astfel cum a fost formulată, Curtea
reţine următoarele:
I. In ceea ce priveşte art. 2481 din Codul penal, critica de
neconstituţionalitate constă în susţinerea că textul de lege „nu este formulat
destul de precis, încât să permită destinatarilor legii să prevadă, într-o
măsură rezonabilă faţă de circumstanţele fiecărei cauze, consecinţele penale pe
care ar trebui să le atragă un act determinat", respectiv nu defineşte cu
claritate fapta la care se referă, ceea ce contravine principiului legalităţii
infracţiunilor şi pedepselor, consacrat „prin dispoziţiile coroborate ale art.
23 alin. (12) şi art. 73 alin. (3) lit. h) din Constituţie, respectiv prin cele
ale art. 7 alin. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a
libertăţilor fundamentale, astfel cum au fost explicate şi aplicate în
jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului".
Aceste critici nu pot fi reţinute, întrucât, prin trimiterea
la dispoziţiile art. 246, 247 şi 248 din Codul penal, textul art. 2481 din acelaşi cod oferă suficiente
repere şi elemente pentru ca persoana căreia i se adresează şa înţeleagă care
sunt faptele incriminate de legiuitor. In speţă, fiind vorba despre forma
calificată a infracţiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice,
conduita incriminată este, conform art. 248 din Codul
penal, „fapta funcţionarului public, care, în
exerciţiul atribuţiilor sale de serviciu, cu ştiinţă, nu îndeplineşte un act
ori îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o tulburare
însemnată bunului mers al unui organ sau al unei instituţii de stat ori al unei
alte unităţi din cele la care se referă art. 145 sau o pagubă patrimoniului
acesteia", elementul material al laturii
obiective a infracţiunii reglementate fiind, prin urmare, clar circumstanţiat
de legiuitor.
II. In ceea ce priveşte art.
272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990, se susţine că aduce atingere dreptului de
proprietate privată, precum şi libertăţii economice „în urma unei erori de
redactare care poate produce acest efect", în sensul că incriminează fapta
materială a administratorului unei societăţi, care foloseşte bunuri în
interesul său propriu, fără a preciza care sunt bunurile a căror folosire atrage
răspunderea penală. Această critică nu intră în competenţa de soluţionare a
Curţii, care, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, „se
pronunţă numai asupra constituţionalităţii actelor cu privire la care a fost
sesizată, fără a putea modifica sau completa prevederile supuse
controlului". Ca urmare, Curtea nu se poate pronunţa cu privire la o
eventuală redactare defectuoasă sau incompletă a textului legal ce face
obiectul excepţiei şi nici nu poate face propuneri de lege ferenda.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit.
d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11
alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
1. Respinge excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 2481 din Codul penal, excepţie ridicată de Elena Condea în Dosarul nr.
16.749/2002 al Judecătoriei Timişoara.
2. Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de
neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 272 pct. 2 din Legea nr. 31/1990
privind societăţile comerciale, invocată de acelaşi autor în dosarul aceleiaşi
instanţe.
Definitivă şi general obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 14 martie
2006.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Marieta Safta