Legea Nr.439 din 10.07.2019

1. Pe rol se află soluţionarea obiecţiei de neconstituţionalitate a Legii pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, obiecţie formulată de Preşedintele României.2. Obiecţia de neconstituţionalitate a fost înregistrată la Curtea Constituţională cu nr. 4.857 din 12 iunie 2019 şi constituie obiectul Dosarului nr. 1.735A/2019.3. În motivarea obiecţiei de neconstituţionalitate se arată că forma legii transmise la promulgare este una ulterioară procedurii de reexaminare, ca urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 684 din 6 noiembrie 2018, şi, având în vedere că Parlamentul a adoptat o serie de reglementări care excedează limitelor deciziei menţionate, se apreciază că legea criticată a fost adoptată cu încălcarea dispoziţiilor art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie.4. Se menţionează că, la data de 27 iulie 2018, Preşedintele României a formulat o sesizare de neconstituţionalitate asupra legii criticate. Prin Decizia nr. 684 din 6 noiembrie 2018, Curtea Constituţională a statuat că dispoziţiile articolului unic [cu referire la art. 109 alin. (6)-(11), (13) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002] din legea criticată sunt neconstituţionale. După parcurgerea procedurilor legislative parlamentare, Parlamentul a adoptat legea criticată în forma dedusă controlului Curţii Constituţionale prin prezenta sesizare.5. Aşadar, Decizia Curţii Constituţionale nr. 684 din 6 noiembrie 2018 a avut ca efect redeschiderea procedurii de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia instanţei constituţionale în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie. Potrivit jurisprudenţei sale constante (a se vedea Decizia nr. 1.177 din 12 decembrie 2007, deciziile nr. 872 şi nr. 874 din 25 iunie 2010, Decizia nr. 975 din 7 iulie 2010, Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018 şi Decizia nr. 61 din 13 februarie 2018), Curtea Constituţională a statuat că, în cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii ca operaţiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanţă legii în cauză. Or, în cazul de faţă, în cadrul procedurii de punere de acord a legii cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 684 din 6 noiembrie 2018, Parlamentul a eliminat anumite texte din legea criticată, deşi acestea nu au făcut obiectul sesizării de neconstituţionalitate şi nici al controlului de constituţionalitate, iar altele au fost modificate, deşi acestea nu au fost declarate neconstituţionale şi nu corespund vreunei necesităţi de recorelare cu celelalte dispoziţii ale legii.6. Astfel, prin Decizia nr. 684 din 6 noiembrie 2018, Curtea a constatat că articolul unic, cu referire la modificarea alin. (3) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, din legea în forma anterioară controlului de constituţionalitate este constituţional. În procedura reexaminării, Parlamentul a modificat însă textul alin. (3) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, deşi acesta a fost declarat constituţional de către instanţa constituţională, ca urmare a efectuării controlului de constituţionalitate. Aşadar, modificarea acestor dispoziţii s-a făcut cu depăşirea limitelor deciziei Curţii Constituţionale, astfel încât dispoziţiile art. 147 alin. (2) din Constituţie au fost încălcate. Cu privire la limitele reexaminării, se invocă Decizia nr. 515 din 24 noiembrie 2004 şi Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018.7. Mai mult decât atât, se consideră că legea a fost adoptată cu ignorarea celor statuate prin Decizia nr. 684 din 6 noiembrie 2018 şi prin jurisprudenţa constantă a Curţii Constituţionale, înfrângând în acest mod voinţa instanţei de contencios constituţional. Astfel, legea s-a adoptat prin înlăturarea efectului deciziei instanţei constituţionale, care este unul obligatoriu, inclusiv pentru legiuitor. Considerentele şi dispoziţiile obligatorii ale deciziilor Curţii Constituţionale se impun cu aceeaşi forţă juridică tuturor subiectelor de drept. De aceea, ţinând cont de aceste argumente, precum şi de cele anterior expuse, se consideră că legea criticată a fost adoptată şi cu încălcarea art. 147 alin. (4) din Constituţie.8. Se arată că aceleaşi critici sunt aplicabile şi în ceea ce priveşte modul în care s-a pus de acord cu Decizia nr. 684 din 6 noiembrie 2018 articolul unic, cu referire la modificarea alin. (4) al art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, din legea în forma anterioară controlului de constituţionalitate. Se consideră că această intervenţie legislativă s-a realizat prin depăşirea limitelor stabilite prin Decizia nr. 684 din 6 noiembrie 2018 şi contrar prevederilor art. 147 alin. (2) din Constituţie.9. Se mai arată că din legea criticată lipsesc dispoziţiile cuprinse la articolul unic referitoare la modificarea alin. (5) şi (12) ale art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, astfel cum acestea erau prevăzute în legea adoptată în prima fază, anterior realizării controlului de constituţionalitate. Aceste prevederi nu au făcut nici obiectul sesizării de neconstituţionalitate a Preşedintelui României şi nici al controlului de constituţionalitate, astfel că eliminarea acestora s-a făcut cu depăşirea limitelor deciziei Curţii Constituţionale. Prin urmare, ca efect al depăşirii de către Parlament a limitelor reexaminării, a fost încălcat art. 147 alin. (2) din Constituţie. Se face trimitere la Decizia Curţii Constituţionale nr. 75 din 30 ianuarie 2019, paragraful 48.10. În concluzie, se arată că legea supusă controlului de constituţionalitate s-a adoptat cu nesocotirea celor statuate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 684 din 6 noiembrie 2018. Se subliniază că este esenţial ca instanţa constituţională să procedeze la soluţionarea definitivă a acestei situaţii şi să constate neconstituţionalitatea acestei legi în ansamblu, fără posibilitatea Parlamentului de a o mai reexamina.11. În conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, obiecţia de neconstituţionalitate a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, precum şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele lor de vedere.12. Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază că obiecţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.13. Se susţine că, în urma pronunţării Deciziei nr. 684 din 6 noiembrie 2018, Parlamentul a modificat art. 109 în integralitatea sa pentru a respecta prevederile constituţionale, asigurându-se astfel caracterul unitar al reglementării în cauză. În conţinutul său, modificările aduse prin legea criticată au în vedere reglementarea unei anumite conduite expres prevăzute în sarcina participanţilor la trafic, cât şi a poliţiei rutiere sau a administratorilor drumurilor publice, precum şi sancţiunile aplicabile în cazul nerespectării legii. S-a urmărit readucerea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 la scopul său iniţial, respectiv prevenţia accidentelor şi dobândirea unui comportament responsabil al conducătorilor auto.14. Se arată că limbajul juridic este clar, previzibil şi neechivoc, din conţinutul acestuia lipsind pasajele obscure sau soluţiile normative contradictorii.Dispoziţiile sunt redactate într-un stil specific normativ, prezentând norma instituită fără explicaţii sau justificări, prin folosirea cuvintelor în sensul lor curent din limba română. Conceptele şi noţiunile utilizate sunt în concordanţă cu actul normativ de bază în care se integrează, respectiv Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, iar detalierea diferitelor situaţii procedurale este departe de a fi ambiguă, fiind redată previzibil şi univoc, cu respectarea Legii nr. 24/2000.15. Se mai arată că, sub aparenţa unor critici referitoare la ambiguitatea şi neclaritatea textelor de lege, se solicită, în fapt, interpretarea acestora, aspect ce excedează competenţei Curţii Constituţionale. Invocarea unei eventuale neclarităţi nu intră în sfera exercitării controlului de constituţionalitate, ci mai degrabă ţine de stricta interpretare şi aplicare a legii. De asemenea, susţinerile autorului sesizării care ţin expres de corelarea tehnico-legislativă nu pot face obiectul sesizării de neconstituţionalitate, neintrând în sfera contenciosului constituţional.16. Preşedintele Senatului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra obiecţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând obiecţia de neconstituţionalitate, punctul de vedere al preşedintelui Camerei Deputaţilor, raportul întocmit de judecătorul-raportor, dispoziţiile legii criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:17. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr. 47/1992, republicată, să soluţioneze obiecţia de neconstituţionalitate.18. Obiectul controlului de constituţionalitate, astfel cum a fost formulat, îl constituie Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice. Analizând criticile de neconstituţionalitate, Curtea constată că acestea vizează, în mod punctual, articolul unic [cu referire la art. 109 alin. (3) şi (4)] din lege, precum şi eliminarea din corpul legii a fostelor alin. (5) şi (12) ale art. 109 cuprinse în articolul unic al legii în varianta sa redacţională anterioară Deciziei nr. 684 din 6 noiembrie 2018.19. Articolul unic [cu referire la art. 109 alin. (3) şi (4)] din lege are următorul cuprins:ARTICOL UNICArticolul 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică după cum urmează: [...] „(3) Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei.
(4) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive, conform alin. (1) şi care nu sunt amplasate în locuri vizibile. 20. Articolul unic [cu referire la art. 109 alin. (5) şi (12)] din legea în varianta sa redacţională anterioară Deciziei nr. 684 din 6 noiembrie 2018 avea următorul cuprins: „Articol unic. - Articolul 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează: [...]
(5) Autovehiculele pe care sunt instalate dispozitivele radar pot fi utilizate staţionar sau în mişcare. [...]
(12) Pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, contravenientul poate achita pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege." 21. Textele constituţionale invocate în susţinerea obiecţiei de neconstituţionalitate sunt cele art. 147 alin. (2) şi (4) din Constituţie privind efectele deciziilor Curţii Constituţionale.
(1) Parcursul legislativ al legii analizate22. Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice a fost adoptată de Senat, în calitate de Cameră de reflecţie, la 7 martie 2018, iar de Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, la 5 iulie 2018. 23. Preşedintele României a formulat o obiecţie de neconstituţionalitate cu privire la legea analizată, iar Curtea, prin Decizia nr. 684 din 6 noiembrie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 50 din 18 ianuarie 2019, a admis obiecţia de neconstituţionalitate şi a constatat că dispoziţiile articolului unic [cu referire la art. 109 alin. (6)-(11), (13) şi (14) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002] din Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice sunt neconstituţionale. 24. Conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, Senatul a reexaminat legea analizată şi, în calitate de Cameră de reflecţie, a adoptat-o la data de 15 aprilie 2019, iar Camera Deputaţilor, în calitate de Cameră decizională, a adoptat legea menţionată la data de 14 mai 2019. 25. Legea astfel reexaminată a fost depusă la secretarii generali ai celor două Camere la data de 29 mai 2019, iar la 4 iunie 2019 a fost transmisă Preşedintelui României spre promulgare. La 12 iunie 2019, Preşedintele României a formulat prezenta obiecţie de neconstituţionalitate. (2) Admisibilitatea obiecţiei de neconstituţionalitate 26. Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate formulată îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, atât sub aspectul obiectului său, fiind vorba de o lege adoptată şi nepromulgată, cât şi sub cel al titularului dreptului de sesizare, aceasta fiind formulată de Preşedintele României. 27. Cu privire la termenul în care poate fi sesizată instanţa constituţională, potrivit art. 15 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, acesta este de 5 zile de la data depunerii legii adoptate la secretarii generali ai celor două Camere ale Parlamentului, respectiv de 2 zile, începând de la acelaşi moment, dacă legea a fost adoptată în procedură de urgenţă. Totodată, în temeiul art. 146 lit. a) teza întâi din Legea fundamentală, Curtea Constituţională se pronunţă asupra constituţionalităţii legilor înainte de promulgarea acestora, care, potrivit art. 77 alin. (1) teza a doua din Constituţie, se face în termen de cel mult 20 de zile de la primirea legii adoptate de Parlament, iar potrivit art. 77 alin. (3) din Constituţie, în termen de cel mult 10 zile de la primirea legii adoptate după reexaminare. Luând act de faptul că obiecţia de neconstituţionalitate a fost formulată în termenul de 10 zile prevăzut de art. 77 alin. (3) din Constituţie, Curtea constată că obiecţia de neconstituţionalitate este admisibilă sub aspectul respectării termenului în care poate fi sesizată instanţa constituţională.
(3) Analiza obiecţiei de neconstituţionalitate28. Examinând obiecţia de neconstituţionalitate, Curtea constată că reexaminarea realizată conform art. 147 alin. (2) din Constituţie, potrivit căruia „în cazurile de neconstituţionalitate care privesc legile, înainte de promulgarea acestora, Parlamentul este obligat să reexamineze dispoziţiile respective pentru punerea lor de acord cu decizia Curţii Constituţionale", presupune deschiderea de drept a procedurii de reexaminare a legii de către Parlament pentru punerea de acord a prevederilor neconstituţionale cu decizia Curţii Constituţionale, în temeiul art. 147 alin. (2) din Constituţie. În cadrul acestei proceduri, Parlamentul poate modifica şi alte prevederi legale numai dacă acestea se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale, pentru a asigura caracterul unitar al reglementării, şi, în măsura în care se impune, va recorela celelalte dispoziţii ale legii ca operaţiune de tehnică legislativă, fără a putea aduce alte modificări de substanţă legii în cauză (Decizia nr. 33 din 23 ianuarie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 146 din 15 februarie 2018, paragraful 187, şi Decizia nr. 334 din 10 mai 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 455 din 31 mai 2018, paragraful 32). 29. De regulă, reexaminarea vizează numai prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale, excepţie făcând ipotezele în care (i) alte prevederi se găsesc într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale sau (ii) alte prevederi care, deşi nu sunt în relaţie indisolubilă cu acestea, trebuie recorelate ca urmare a modificărilor operate în vederea punerii de acord cu decizia Curţii Constituţionale. În această din urmă ipoteză, însă, modificarea operată în scopul recorelării nu poate fi una care să vizeze substanţa legii (Decizia nr. 250 din 19 aprilie 2018, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 378 din 3 mai 2018, paragraful 61). 30. În ceea ce priveşte criticile de neconstituţionalitate privind articolul unic [cu referire la art. 109 alin. (3) şi (4)] din lege, Curtea constată că cele două texte modificate au format obiectul controlului de constituţionalitate a priori realizat prin Decizia nr. 684 din 6 noiembrie 2018. Curtea, la paragraful 68 al deciziei antereferite, a statuat că nu poate reţine criticile de neconstituţionalitate formulate cu privire la acestea, astfel încât a constatat constituţionalitatea celor două texte legale. Prin urmare, acestor texte nu li se puteau aduce niciun fel de modificări decât dacă erau într-o legătură indisolubilă cu dispoziţiile declarate ca fiind neconstituţionale sau dacă, deşi nu erau în relaţie indisolubilă cu acestea, trebuiau recorelate ca urmare a modificărilor operate în vederea punerii de acord cu decizia Curţii Constituţionale. 31. Articolul unic [cu referire la art. 109 alin. (3)] din lege avea în forma sa iniţială următorul cuprins: „(3) Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei." După reexaminare, acesta a dobândit următorul cuprins: „(3) Constatarea contravenţiilor cu privire la faptele care încalcă dispoziţiile privind limitele de viteză se face numai cu ajutorul mijloacelor tehnice certificate sau a mijloacelor tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei." 32. Curtea reţine aşadar că, în urma reexaminării, textul criticat, faţă de forma sa iniţială, cuprinde sintagma „mijloacelor tehnice certificate". Este o adăugare nepermisă în conţinutul acestuia, având în vedere că modificarea astfel operată nu vizează dispoziţii constatate ca fiind neconstituţionale, nu se află în legătură indisolubilă cu acestea şi nu este un text care trebuie recorelat ca urmare a modificărilor operate în vederea punerii de acord cu decizia Curţii Constituţionale. Din contră, se consacră o nouă soluţie legislativă în sensul că mijloacele tehnice certificate ar constitui un dispozitiv destinat măsurării vitezei, ceea ce reprezintă în sine o confuzie terminologică. Potrivit art. 6 pct. 19 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, mijlocul tehnic certificat este dispozitivul care dovedeşte consumul de produse ori substanţe stupefiante sau al medicamentelor cu efecte similare acestora ori prezenţa în aerul expirat a alcoolului sau prin care se probează încălcări ale unor reguli de circulaţie, în timp ce, potrivit art. 6 pct. 20 din aceeaşi ordonanţă de urgenţă, mijlocul tehnic omologat şi verificat metrologic este dispozitivul care stabileşte concentraţia de alcool în aerul expirat ori destinat măsurării vitezei. Mai mult, dispoziţiile art. 108 alin. (1) lit. a) pct. 4, lit. b) pct. 2, lit. c) pct. 3 şi lit. d) pct. 3 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 stabilesc, pentru toate contravenţiile săvârşite prin încălcarea limitelor legale de viteză, că depăşirea vitezei maxime admise este „constatată, potrivit legii, cu mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic". Aşadar, deşi mijlocul tehnic certificat nu este şi nu poate fi un dispozitiv de măsurare a vitezei, legiuitorul îl califică drept un astfel de dispozitiv, ceea ce reprezintă în sine o încălcare a dispoziţiilor art. 1 alin. (5) din Constituţie în privinţa componentei de calitate a legilor. 33. Articolul unic [cu referire la art. 109 alin. (4)] din lege avea în forma sa iniţială următorul cuprins: „(4) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere şi care sunt poziţionate vizibil. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive, conform alin. (1)." După reexaminare, acesta a dobândit următorul cuprins: „(4) Dispozitivele destinate măsurării vitezei se instalează exclusiv pe autovehicule care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Dispozitivele mobile, de tip pistol, destinate măsurării vitezei se utilizează la o distanţă maximă de 10 metri de autovehiculele care prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive ale poliţiei rutiere. Se interzice utilizarea dispozitivelor de măsurare a vitezei din autovehicule care nu prezintă înscrisurile şi însemnele distinctive, de către poliţişti care nu poartă uniforme, cu înscrisuri şi însemne distinctive, conform alin. (1) şi care nu sunt amplasate în locuri vizibile." 34. Având în vedere că legiuitorul a operat în cadrul reexaminării o asemenea modificare asupra unui text care nu a fost constatat ca fiind neconstituţional, care nu era în legătură directă cu vreun astfel de text şi care nu trebuia recorelat ca urmare a Deciziei nr. 684 din 6 noiembrie 2018, coroborat cu faptul că textul introdus creează un dubiu cu privire la obiectul amplasării/poziţionării, şi anume autovehiculul sau dispozitivul de măsurare a vitezei, Curtea constată că au fost depăşite limitele reexaminării prevăzute de art. 147 alin. (2) din Constituţie. Chiar dacă intervenţia legislativă operată a avut ca intenţie de reglementare fluenţa textului, astfel de intervenţii nu pot fi acceptate în procedura reexaminării, care redeschide procedura legislativă numai în privinţa textelor constatate ca fiind neconstituţionale, a textelor aflate în legătură indisolubilă cu acestea şi a altor texte care trebuie recorelate ca urmare a modificărilor operate în vederea punerii de acord cu decizia Curţii Constituţionale. 35. Cu privire la criticile de neconstituţionalitate ce vizează eliminarea conţinutului normativ cuprins în articolul unic [cu referire la art. 109 alin. (5) şi (12)] din legea în varianta sa redacţională anterioară Deciziei nr. 684 din 6 noiembrie 2018, Curtea observă că dispoziţiile articolului unic [cu referire la art. 109 alin. (6)-(11) şi (13) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002] din legea criticată în varianta sa redacţională iniţială au fost constatate ca fiind neconstituţionale prin Decizia nr. 684 din 6 noiembrie 2018. Aceste alineate sunt succesive în raport cu cele a căror eliminare este criticată în prezenta cauză. 36. Curtea reţine că textul alin. (5) din redactarea iniţială a legii se află în legătură directă cu alin. (6) constatat ca fiind neconstituţional, în sensul că textul alin. (5) stabilea că autovehiculele pe care sunt instalate dispozitivele radar pot fi utilizate staţionar sau în mişcare, iar, ulterior, alin. (6) dezvolta teza referitoare la autovehiculele utilizate staţionar. Aceasta este interpretarea corectă pentru că, în caz contrar, dacă s-ar accepta ideea că prin conţinutul său alin. (5) consacra el însuşi posibilitatea utilizării staţionare sau în mişcare a autovehiculelor pe care sunt instalate dispozitivele radar, ar fi însemnat că, în prezent, norma în vigoare nu ar permite utilizarea staţionară sau utilizarea în mişcare a acestor autovehicule. Or, art. 109 alin. (2) din ordonanţa de urgenţă în vigoare, potrivit căruia „constatarea contravenţiilor se poate face şi cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate şi verificate metrologic, consemnându-se aceasta în procesul-verbal de constatare a contravenţiei", nu distinge între cele două modalităţi de utilizare, astfel că aceste autovehicule sunt utilizate atât staţionar, cât şi în mişcare. Prin urmare, legiuitorul avea competenţa constituţională de a elimina acest text în cadrul procedurii reexaminării. 37. Curtea mai reţine că textul alin. (12) din redactarea iniţială a legii nu se află în legătură indisolubilă cu alin. (13) constatat ca fiind neconstituţional. Alin. (13) prevedea că „În cazul prevăzut la alin. (12), agentul constatator eliberează contravenientului chitanţa reprezentând contravaloarea amenzii, în care se menţionează data, numele şi prenumele contravenientului, fapta săvârşită, actul normativ care stabileşte şi sancţionează contravenţia, numele, prenumele şi semnătura agentului constatator, nemaifiind necesară încheierea procesului-verbal de constatare a contravenţiei dacă nu se dispune şi o sancţiune contravenţională complementară". Curtea a constatat că modificarea propusă prin alin. (13), dat fiind faptul că nu se emite un proces-verbal de constatare a contravenţiei, duce la lipsirea contravenientului de posibilitatea de a solicita unei instanţe de judecată constatarea nelegalităţii aplicării sancţiunii, fiind încălcate prevederile art. 21 din Constituţie privind accesul liber la justiţie. Prin urmare, alin. (12), care vizează posibilitatea acordată contravenientului ca, pentru amenzile contravenţionale în cuantum de până la 20 puncte-amendă, să achite pe loc agentului constatator jumătate din minimul amenzii prevăzute de lege, avea un conţinutul juridic bine determinat, nu era într-un raport de necesară corelare cu alin. (13), astfel încât legiuitorul nu avea competenţa constituţională de a-l elimina în faza reexaminării legii. 38. Curtea mai reţine că art. 109 alin. (6) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 aveau un conţinut similar cu alin. (12) analizat în prezenta cauză şi cu alin. (13) constatat ca fiind neconstituţional. Art. 109 alin. (6) şi (7) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 a fost în vigoare până în data de 24 august 2018, dată la care a fost abrogat prin Legea nr. 203/2018 privind măsuri de eficientizare a achitării amenzilor contravenţionale, lege adoptată la 27 iunie 2018 şi publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 647 din 25 iulie 2018. Prezenta lege, în forma sa iniţială, adoptată la 5 iulie 2018, reintroducea aceste texte. Dat fiind că legea criticată a fost contestată potrivit art. 146 lit. a) teza întâi din Constituţie, ea nu a mai intrat în vigoare, iar în momentul de faţă, în reexaminare, legiuitorul a eliminat textul tocmai pentru a-l corela cu Legea nr. 203/2018. Totuşi, o asemenea conduită este contrară jurisprudenţei Curţii Constituţionale, întrucât în cadrul reexaminării nu pot fi modificate/completate/eliminate texte care nu au format obiectul controlului de constituţionalitate şi care nu se află într-o corelare cu vreun alte text constatat ca fiind neconstituţional din corpul legii. Legiuitorul trebuia să reglementeze, în realitate, actul pe care îl emite agentul constatator [proces-verbal], şi nu să elimine posibilitatea plăţii amenzii la acesta. Prin urmare, legiuitorul nu avea competenţa constituţională de a elimina acest text în cadrul procedurii reexaminării în scopul de a-l corela cu realitatea normativă existentă, având în schimb posibilitatea, într-o atare situaţie anacronică, să nu adopte legea tocmai pentru a se iniţia o altă propunere legislativă care să modeleze conţinutul normativ al celei analizate în cauza de faţă cu noul cadru normativ. 39. Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 146 lit. a) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 11 alin. (1) lit. A.a), al art. 15 alin. (1) şi al art. 18 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: 1. Admite obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că articolul unic [cu referire la alin. (3) şi (4) şi la eliminarea fostului alineat (12)] din Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este neconstituţional. 2. Respinge, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată şi constată că articolul unic [cu referire la eliminarea fostului alineat (5)] din Legea pentru modificarea art. 109 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice este constituţional în raport cu criticile formulate. Definitivă şi general obligatorie. Decizia se comunică Preşedintelui României, preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi prim-ministrului şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Pronunţată în şedinţa din data de 10 iulie 2019. PREŞEDINTE prof. univ. dr. MONA-MARIA PIVNICERU Magistrat-asistent-şef, Benke Károly