HOTARARE    din 24 martie 2005

in Cauza Sandor impotriva Romaniei

ACT EMIS DE: CURTEA EUROPEANA A DREPTURILOR OMULUI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 1048 din 25 noiembrie 2005

                              HOTARAREA
            din 24 martie 2005, definitiva la 24 iunie 2005,
                  in Cauza Sandor impotriva Romaniei

                        (Cererea nr. 67.289/01)

    In Cauza Sandor impotriva Romaniei,
    Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a III-a), statuand in cadrul unei camere formate din: domnul B.M. Zupancic, presedinte, domnii: J. Hedigan, L. Caflisch, C. Birsan, doamnele A. Gyulumyan, R. Jaeger, domnul E. Myjer, judecatori, si domnul M. Villinger, grefier adjunct de sectie,
    dupa ce a deliberat in Camera de consiliu la data de 3 martie 2005,
    pronunta hotararea urmatoare, adoptata la aceeasi data:

    PROCEDURA

    1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 67.289/01 indreptata impotriva Romaniei, prin care un cetatean al acestui stat, doamna Agneta Sandor (reclamanta), a sesizat Curtea la data de 12 septembrie 2000, in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
    2. Reclamanta este reprezentata de domnul Z.-F. Leszay. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de domnul B. Aurescu, agent guvernamental, apoi de doamna R. Rizoiu, care l-a inlocuit in functie pe acesta din urma.
    3. La data de 24 octombrie 2003, Curtea (Sectia a II-a) a hotarat comunicarea catre Guvern a cererii. In conformitate cu dispozitiile art. 29 alin. 3, ea a decis examinarea in acelasi timp a admisibilitatii si a fondului cauzei.
    4. La data de 1 noiembrie 2004, Curtea si-a modificat structura sectiilor (art. 25 alin. 1 din Regulament). Cererea a fost repartizata Sectiei a III-a, reorganizata astfel (art. 52 alin. 1 din Regulament).

    IN FAPT

    I. Circumstantele cauzei
    5. Reclamanta s-a nascut in 1923 si are domiciliul la Miske, in Ungaria.
    6. La 28 martie 1998, reclamanta a sesizat Judecatoria Hunedoara cu o actiune in vederea obtinerii platii despagubirilor reprezentand contravaloarea partii nerestituite dintr-un imobil nationalizat care ii apartinuse.
    7. Prin Sentinta din 3 martie 1999, Judecatoria Hunedoara a obligat statul, reprezentat prin Ministerul Finantelor Publice (Ministerul), la plata catre reclamanta a 21.460.500 lei (ROL), cu titlu de despagubiri, si a 1.000.000 lei (ROL), cu titlu de cheltuieli de judecata.
    Instanta a stabilit valoarea despagubirilor in baza unei expertize tehnice pe care o dispusese in cauza.
    In plus, instanta a dispus ca suma astfel stabilita sa fie reactualizata in functie de data platii efective, in virtutea art. 13 din Legea nr. 112/1995 pentru reglementarea situatiei juridice a unor imobile cu destinatia de locuinte, trecute in proprietatea statului.
    8. La o data neprecizata, Ministerul a declarat apel impotriva acestei sentinte in fata Judecatoriei Hunedoara. La 7 septembrie 1999, reclamanta a solicitat instantei de apel sa dispuna efectuarea unei noi expertize. La 12 octombrie 1999, cererea sa a fost respinsa ca tardiva. In aceeasi zi, tribunalul a pronuntat hotararea in cauza, prin care a respins apelul si a condamnat Ministerul la plata catre reclamanta a 500.000 lei (ROL), cu titlu de cheltuieli de judecata.
    9. Printr-o decizie definitiva si irevocabila din 1 februarie 2000, Curtea de Apel Alba Iulia a respins recursul introdus de Minister si l-a obligat pe acesta la plata catre reclamanta a 700.000 lei (ROL), cu titlu de cheltuieli de judecata.
    10. La 6 februarie 2000, sentinta Judecatoriei Hunedoara a fost investita cu formula executorie.
    11. In aceeasi zi, reclamanta a depus o cerere in vederea efectuarii platii la Directia Generala a Finantelor Publice si Controlului Financiar Hunedoara (Directia), serviciu descentralizat al Ministerului.
    La 25 februarie 2000, Directia i-a respins cererea si a indicat reclamantei sa se adreseze direct Ministerului.
    12. Prin Scrisoarea din 17 martie 2000, reclamanta a transmis cererea sa Ministerului, care i-a respins-o la data de 27 martie 2000, indicandu-i sa se adreseze Directiei.
    13. Ca urmare a unei a doua cereri adresate Directiei, reclamanta a fost din nou invitata sa se adreseze Ministerului, care, la randul sau, la 2 iunie 2000, i-a respins cererea. Inca o data, Ministerul a sfatuit-o pe reclamanta sa se adreseze Directiei.
    14. La 2 august si 18 septembrie 2000, reclamanta a solicitat din nou Directiei efectuarea platii dispuse de catre instantele judecatoresti sau, in caz de refuz, restituirea documentelor justificative depuse de ea in vederea obtinerii platii.
    La 6 octombrie 2000, reclamantei i-au fost restituite toate documentele depuse anterior pentru plata despagubirilor.
    Reclamanta si-a lichidat contul bancar.
    15. La 9 martie 2004, Ministerul a informat Agentul Guvernamental ca este dispus sa plateasca reclamantei suma de 189.018.218 lei (ROL), reprezentand suma dispusa de catre instante, reactualizata. Pentru a putea efectua plata, Ministerul solicita reclamantei sa depuna Sentinta din 3 martie 1999, investita cu formula executorie, si sa-i comunice coordonatele bancare.
    Din informatiile partilor nu rezulta daca reclamanta a furnizat aceste documente si informatii Ministerului.

    IN DREPT

    I. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 6 alin. 1 din Conventie
    16. Reclamanta afirma ca neexecutarea Sentintei din 3 martie 1999, prin care s-a dispus acordarea de despagubiri in favoarea sa pentru imobilul sau nationalizat, a incalcat dreptul de acces la justitie, drept garantat de art. 6 alin. 1 din Conventie, ale carui dispozitii pertinente prevad urmatoarele:
    "Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil a cauzei sale (...), de catre o instanta (...) care va hotari (...) asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil (...)."

    A. Asupra admisibilitatii
    17. Curtea aminteste, in primul rand, ca pretinsa incalcare a dreptului de acces la justitie reprezinta o situatie continua, care nu ia sfarsit decat in momentul in care hotararea judecatoreasca definitiva este executata. In consecinta, termenul de sase luni prevazut de art. 35 alin. 1 din Conventie nu incepe sa curga decat in momentul in care aceasta situatie continua ia sfarsit (Sabin Popescu impotriva Romaniei, Cererea nr. 48.102/99, paragraful 50, 2 martie 2004). In masura in care hotararea definitiva nu a fost inca executata, in speta nu se pune problema respectarii termenului de sase luni.
    18. Curtea constata ca acest capat de cerere nu este in mod vadit neintemeiat, in sensul art. 35 alin. 3 din Conventie. Ea arata ca acesta nu este lovit de nici un alt motiv de inadmisibilitate. Ca atare, declara admisibil acest capat de cerere.

    B. Asupra fondului
    19. Guvernul sustine ca reclamanta nu a solicitat sprijinul instantelor si al executorilor judecatoresti in vederea executarii hotararilor judecatoresti pronuntate in cauza. In opinia sa, reclamanta nu a justificat existenta unor imprejurari speciale care sa justifice nerecurgerea la procedura de executare silita. De altfel, el considera ca durata procedurii interne a fost rezonabila, avand in vedere criteriile ce reies din jurisprudenta constanta in materie a Curtii. Guvernul invoca in special Cauza Oneryildiz impotriva Turciei (Cererea nr. 48.939/99 din 18 iunie 2002).
    20. In plus, la data de 18 septembrie 2000, cand a fost intreprins ultimul demers in vederea obtinerii platii, dreptul reclamantei de a cere executarea hotararii definitive era prescris incepand cu 17 septembrie 2003, conform dreptului intern in materie.
    21. In consecinta, Guvernul considera ca reclamanta nu a facut dovada de diligenta in ceea ce priveste executarea hotararii definitive din 3 martie 1999.
    22. Reclamanta contesta argumentele Guvernului.
    23. Curtea aminteste ca executarea unei sentinte sau a unei decizii, indiferent de instanta care o pronunta, trebuie considerata ca facand parte integranta din "proces", in sensul art. 6 alin. 1 din Conventie. Dreptul de acces la justitie ar fi iluzoriu daca ordinea juridica interna a unui stat contractant ar permite ca o hotarare definitiva si obligatorie sa ramana fara efect in detrimentul unei parti [Immobiliare Saffi impotriva Italiei (M.C.), Cererea nr. 22.774/93, paragraful 63, CEDO 1999-V].
    24. In cauza de fata, cu toate ca reclamanta a obtinut o hotarare judecatoreasca definitiva prin care autoritatile administrative au fost obligate la o actiune specifica, aceasta nu este nici acum executata din cauza refuzului debitorului de a respecta aceasta hotarare.
    Or, administratia constituie un element al statului de drept, interesul sau fiind identic cu cel al unei bune administrari a justitiei. Pe cale de consecinta, daca administratia refuza sau omite sa execute o hotarare judecatoreasca ori intarzie in executarea acesteia, garantiile art. 6 de care a beneficiat justitiabilul in fata instantelor judecatoresti isi pierd orice ratiune de a fi (Hornsby impotriva Greciei, Hotararea din 19 martie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-II, pag. 510 - 511, paragraful 41).
    25. In plus, Curtea nu subscrie la teza Guvernului conform careia reclamanta ar fi trebuit sa recurga la executarea silita a Sentintei din 3 martie 1999. Ea aminteste ca nu este oportun sa-i ceri unei persoane, care in urma unei proceduri judiciare a obtinut o creanta impotriva statului, sa recurga la procedura de executare silita pentru a obtine satisfactie (Cauza Metaxas impotriva Greciei, Cererea nr. 8.415/02, paragraful 19, 27 mai 2004).
    26. Curtea nu poate admite nici argumentele Guvernului referitoare la pretinsa lipsa de diligenta a reclamantei.
    Timp de opt luni, incepand cu 1 februarie 2000, data deciziei Curtii de Apel, si pana la 6 octombrie 2000, data la care debitorul i-a restituit reclamantei documentatia, toate demersurile efectuate de reclamanta in vederea obtinerii platii datorate au fost fara succes. In aceste conditii, nu este rezonabil a cere reclamantei continuarea diligentelor sale.
    27. In fine, daca este adevarat ca, in conformitate cu dreptul intern, desi trecuse termenul pana la care se putea cere executarea silita a sentintei, cu toate acestea, creanta reclamantei impotriva statului este inca valida si suma nu i-a fost platita. In plus, Curtea aminteste ca Ministerul insusi, in scrisoarea din 9 martie 2004, a recunoscut existenta datoriei si si-a manifestat vointa de a efectua plata sumei reactualizate.
    28. Aceste elemente sunt suficiente Curtii pentru a concluziona ca, prin refuzul de a executa Sentinta din 3 martie 1999, precum si refuzul platii cheltuielilor de judecata dispuse de catre instantele judecatoresti, autoritatile nationale au lipsit reclamanta de un acces efectiv la justitie in privinta executarii unei hotarari definitive pronuntate in favoarea sa.
    29. In consecinta, art. 6 alin. 1 din Conventie a fost incalcat.

    II. Cu privire la pretinsa incalcare a art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie
    30. Reclamanta invoca, de asemenea, si incalcarea dreptului sau de proprietate, ca urmare a refuzului statului de a-i plati despagubirile dispuse de catre instantele de judecata. Ea invoca art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie, potrivit caruia:
    "Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international.
    Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor."
    31. Guvernul admite ca, in baza Sentintei din 3 martie 1999, reclamanta beneficiaza de o creanta suficient de bine stabilita si exigibila. In plus, el recunoaste ca aceasta creanta nu a fost platita de Minister.
    32. In orice caz, Guvernul considera ca autoritatile nu s-au opus niciodata platii sumei si aminteste ca aceste autoritati nu pot fi facute responsabile pentru neexecutarea sentintei dupa septembrie 2000, in lipsa cererii exprese a reclamantei in vederea executarii.
    33. Curtea arata ca acest capat de cerere este legat de capatul de cerere examinat mai sus si trebuie, in consecinta, de asemenea, declarat admisibil.
    34. Pe fond, Curtea observa mai intai ca nu este contestat faptul ca reclamanta are o creanta suficient de bine stabilita pentru a fi exigibila (conform cauzelor Rafinariile grecesti Stran si Stratis Adreadis impotriva Greciei, Hotararea din 9 decembrie 1994, seria A nr. 301-B, pag. 84, paragraful 59, si Jasiuniene impotriva Lituaniei, Cererea nr. 41.510/98, paragraful 44, 6 martie 2003).
    35. In plus, reclamanta nu a primit inca suma dispusa de catre instantele interne.
    36. In consecinta, refuzul autoritatilor de a plati despagubirile constituie o atingere adusa drepturilor reclamantei ce decurg din art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie. Guvernul nu a oferit nici o justificare valabila pentru ingerinta cauzata prin neexecutarea Sentintei din 3 martie 1999. Aceasta ingerinta a fost, deci, arbitrara si constituie o incalcare a principiului legalitatii. O astfel de concluzie face inutila verificarea de catre Curte a aspectului daca a fost mentinut un just echilibru intre exigentele interesului general al comunitatii si imperativele apararii drepturilor individuale (Cauza Metaxas impotriva Greciei, precitata, paragraful 31).
    37. In consecinta, art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie a fost incalcat.

    III. Cu privire la celelalte pretinse incalcari
    38. Reclamanta considera ca neexecutarea Sentintei din 3 martie 1999 a reprezentat, de asemenea, o atingere adusa drepturilor sale garantate de art. 1, 3, 5, 13, 14 si 17 din Conventie. Invocand art. 6 alin. 1 din Conventie, ea se plange si de faptul ca instantele judecatoresti nu au judecat cauza intr-un mod echitabil, avand in vedere nivelul despagubirilor care i-au fost acordate. Ea invoca si lipsa de impartialitate a expertilor care au stabilit valoarea imobilului.
    39. Avand in vedere ansamblul elementelor aflate la dispozitia sa si in masura in care este competenta sa analizeze afirmatiile formulate, Curtea nu a observat nici o aparenta de incalcare a drepturilor si libertatilor garantate de Conventie sau de protocoalele acesteia.
    40. In consecinta, aceasta parte a cererii este in mod vadit neintemeiata si trebuie respinsa, conform art. 35 alin. 3 din Conventie.

    IV. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie
    41. Conform art. 41 din Conventie:
    "In cazul in care Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila."

    A. Prejudiciu
    42. Reclamanta solicita 13.012 euro cu titlu de prejudiciu material pe care pretinde ca l-a suferit, din care 7.500 euro reprezinta contravaloarea imobilului in cauza si 5.512 euro contravaloarea terenului aferent. Ea solicita, de asemenea, 5.000 euro cu titlu de prejudiciu moral.
    43. Guvernul apreciaza aceste solicitari ca fiind excesive si nedovedite. In plus, in opinia sa, suma de 5.512 euro nu poate fi platita, in masura in care aceasta nu a fost dispusa de catre instantele judecatoresti. Indemnizatia pentru imobil trebuie sa se limiteze la valoarea stabilita prin Sentinta din 3 martie 1999, reactualizata la 9 martie 2004 (paragraful 15 de mai sus).
    44. Curtea aminteste ca o hotarare prin care se constata o incalcare antreneaza, pentru statul parat, obligatia juridica de a pune capat incalcarii constatate si de a elimina consecintele acesteia, pentru a restabili, in masura posibilului, situatia anterioara acesteia [cauzele Metaxas impotriva Greciei, precitata, paragraful 35, si Iatridis impotriva Greciei (satisfactie echitabila) (M.C.), Cererea nr. 31.107/96, paragraful 32, CEDO 2000-XI].
    45. Curtea a constatat o incalcare a drepturilor reclamantei datorata neexecutarii unei hotarari judecatoresti definitive prin care s-a dispus plata de catre administratie a unei sume stabilite de catre instantele judecatoresti, cu titlu de reparatie pentru partea nerestituita a imobilului sau nationalizat. Aceasta hotarare este inca neexecutata.
    In consecinta, Curtea apreciaza ca reclamanta a suferit un prejudiciu material datorat neexecutarii hotararii judecatoresti definitive, precum si un prejudiciu moral, in special din cauza frustrarii provocate de refuzul administratiei de a executa sentinta pronuntata in favoarea sa si de faptul ca a fost directionata, timp de mai multe luni, de la Directie la Minister si invers, aceste institutii respingandu-i, una dupa cealalta, cererile sale de efectuare a platii. Acest prejudiciu nu este compensat suficient prin constatarea incalcarilor.
    46. In aceste imprejurari, avand in vedere ansamblul informatiilor de care dispune si statuand in echitate, conform art. 41 din Conventie, ea acorda reclamantei 6.500 euro cu titlu de prejudiciu.

    B. Cheltuieli de judecata
    47. Reclamanta solicita, de asemenea, 500 euro cu titlu de cheltuieli de judecata in fata instantelor judecatoresti interne si in fata Curtii.
    48. Guvernul se opune acordarii acestei sume, pe care o considera nedovedita. El nu se opune rambursarii cheltuielilor pe care Curtea le apreciaza ca fiind reale, necesare si rezonabile, in lumina jurisprudentei sale [acesta invoca, in special, cauzele Philis impotriva Greciei, Hotararea din 27 august 1991, seria A nr. 209, pag. 26, paragraful 76, Malama impotriva Greciei (satisfactie echitabila), Cererea nr. 43.622/98, 18 aprilie 2002, si Pialopoulos impotriva Greciei, Cererea nr. 37.095/97, paragraful 24, 27 iunie 2002].
    49. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale decat in masura in care realitatea lor, necesitatea lor si caracterul rezonabil al valorii acestora sunt stabilite.
    In speta, Curtea observa ca instantele judecatoresti interne au acordat reclamantei, cu titlu de cheltuieli de judecata, suma de 2.200.000 lei (ROL). Aceasta suma nu i-a fost niciodata platita. In plus, reclamanta a prezentat Curtii facturi in valoare de 4.985 forinti unguresti in ceea ce priveste cheltuielile implicate de procedura in fata Curtii, in special pentru posta.
    Avand in vedere ansamblul informatiilor aflate la dispozitia sa si criteriile anterior mentionate, Curtea apreciaza ca rezonabila si acorda reclamantei suma de 160 euro, cu titlu de cheltuieli.

    C. Majorari de intarziere
    50. Curtea apreciaza adecvat sa stabileasca valoarea majorarilor de intarziere in raport cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei procente.

    PENTRU ACESTE MOTIVE,
    CURTEA:

    1. declara, cu sase voturi contra unul, cererea admisibila in ceea ce priveste capetele de cerere intemeiate pe art. 6 alin. 1 din Conventie (acces la justitie) si pe art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie si inadmisibila pentru rest;
    2. hotaraste, cu sase voturi contra unul, ca a fost incalcat art. 6 alin. 1 din Conventie;
    3. hotaraste, cu sase voturi contra unul, ca a fost incalcat art. 1 din Primul Protocol aditional la Conventie;
    4. hotaraste, cu sase voturi contra unul:
    a) ca statul parat trebuie sa plateasca reclamantei, in 3 luni de la data ramanerii definitive a hotararii, in conformitate cu art. 44 alin. 2 din Conventie, 6.500 euro (sase mii cinci sute euro) pentru prejudiciul material si moral, precum si 160 euro (o suta saizeci euro) pentru cheltuielile de judecata, plus orice suma putand fi datorata cu titlu de impozit;
    b) ca, incepand de la expirarea acestui termen si pana la efectuarea platii, aceste sume vor fi majorate cu o dobanda simpla egala cu rata dobanzii pentru facilitatea de credit marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu trei procente;
    5. respinge, cu sase voturi contra unul, cererea de acordare a unei satisfactii echitabile pentru rest.
    Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris la data de 24 martie 2005, in aplicarea art. 77 alin. 2 si 3 din Regulament.

           Bostjan M. Zupancic,                 Mark Villinger,
               presedinte                       grefier adjunct

    La prezenta hotarare se afla anexat, conform art. 45 alin. 2 din Conventie si art. 74 alin. 2 din Regulament, continutul opiniei dizidente a doamnei judecator R. Jaeger.

                           OPINIA DIZIDENTA
                       a doamnei judecator Jaeger

    Nu am votat cu majoritatea pentru ca, in materie civila, hotararea definitiva poate fi urmata de o procedura de executare, care incepe cu investirea, de catre judecator, a hotararii cu formula executorie. In masura in care procedurile administrative intra in campul de aplicare al art. 6 alin. 1 din Conventie (si sunt incluse in notiunea de "drepturi cu caracter civil") si in care dreptul intern prevede reguli similare sau identice pentru hotararile pronuntate impotriva Guvernului sau organelor administrative, acestia pot, de asemenea, in cazul in care refuza sa se conformeze unei hotarari definitive, sa demareze o procedura de control jurisdictional, intrucat acest lucru constituie o posibilitate deschisa celor doua parti din proces. Conventia nu cere ca autoritatile administrative sa fie supuse unor dispozitii diferite, ci doar ca ele sa utilizeze in mod rezonabil si intemeiat dispozitiile aplicabile, chiar daca executarea unei hotarari poate dura mai mult.
    In Romania, procedurile de executare sunt deschise autoritatilor administrative, aspect recunoscut de Curte in decizia adoptata in Cauza Manoilescu si Dobrescu impotriva Romaniei si Rusiei (Cererea nr. 60.861/00). In aceasta cauza, refuzul unei primarii din Romania de a se conforma unei hotarari definitive a fost sanctionat de catre instantele interne, iar Curtea a concluzionat ca procedura in cauza nu era contrara Conventiei, cu toate ca reclamantii au trecut, in van, prin proceduri de executare care au durat aproape trei ani. Subscriu in totalitate la aceasta constatare a neincalcarii. Hotararile definitive nu sunt, in mod automat, executorii si contestatiile la executare pot fi intemeiate, chiar daca acestea sunt introduse de Guvern sau de orice alt organ administrativ.
    Curtea nu a fost chemata sa analizeze chestiuni de acest tip in jurisprudenta sa anterioara, de exemplu in hotararile Hornsby impotriva Greciei (Hotararea din 19 martie 1997, Culegere de hotarari si decizii 1997-II, pag. 495) sau Metaxas impotriva Greciei (Cererea nr. 8.415/02, 27 mai 2004). In aceste cauze si in altele precedente, refuzul de a se conforma unei hotarari definitive nu era motivat in nici un mod. In ceea ce ma priveste, lipsa justificarii neexecutarii este cruciala. Aceasta chestiune trebuie analizata nu doar prin prisma art. 1 din Protocolul nr. 1 (Hotararea Metaxas impotriva Greciei, precitata, paragraful 31), ci si sub aspectul art. 6 alin. 1.
    Procedurile de executare prevad garantii specifice pentru debitor. Nu vad de ce Guvernul sau un organ administrativ nu ar putea beneficia de aceste dispozitii. Trebuie sa fie posibila, in cadrul procedurii de executare, prezentarea de informatii noi, aparute dupa pronuntarea hotararii definitive - de exemplu, trebuie sa poata fi precizat care este, in practica, organul care trebuie sa efectueze plata sumei mentionate in hotararea definitiva. Acesta este motivul pentru care instanta judecatoreasca trebuie sa investeasca hotararea cu formula executorie, astfel cum a procedat in speta o instanta romaneasca, in fata careia putea fi introdusa o noua actiune.
    In opinia mea, nu se poate constata o incalcare decat in cazul in care Guvernul sau organul administrativ in cauza nu este in masura sa prezinte un oarecare motiv rezonabil care sa justifice refuzul de a executa imediat hotararea definitiva si se afla, astfel, la originea unei intarzieri considerabile. Aceasta ar fi putut constitui problema in speta, lucru care ar fi justificat constatarea unei incalcari. Insa hotararea adoptata de majoritate nu privea aceasta chestiune.