DECIZIE Nr. 97
din 7 februarie 2008
asupra cererii formulate de
Presedintele Romaniei, domnul Traian Basescu, privind existenta unui conflict
juridic de natura constitutionala intre Guvernul Romaniei si Consiliul Suprem
de Aparare a Tarii
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 169 din 5 martie 2008
Prin Cererea nr. 139 din 8 ianuarie 2008, Preşedintele
României a solicitat Curţii Constituţionale să constate existenţa unui conflict
juridic de natură constituţională între Guvernul României şi Consiliul Suprem
de Apărare a Ţării, „cauzat de împiedicarea C.S.A.T.-ului de la realizarea
atribuţiilor sale prin eliminarea acestei autorităţi de la procesul de decizie
stabilit de lege în sarcina sa", şi să soluţioneze acest conflict „prin
stabilirea faptului că C.S.A.T. nu are calitate procesuală".
Sesizarea se întemeiază pe
prevederile art. 146 lit. e) din Constituţie şi ale art. 34-36 din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost
înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 125 din 8 ianuarie 2008 şi
formează obiectul Dosarului nr. 21 E/2008.
In motivarea sesizării se susţin, în esenţă,
următoarele: încălcarea de către Guvern a legii şi a dispoziţiilor exprese ale
Constituţiei nu mai are caracter de excepţie şi nu mai este motivată de
interpretări eronate, dar rezonabile, pentru a fi calificate drept greşeli.
Incălcările au devenit „extrem de evidente, frecvente şi cu efecte deosebit de
grave", ca în cazul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 15/2007, care
„a cauzat amânarea, printr-un act vădit neconstituţional,
a unor alegeri".Aşa fiind, „subminarea
instituţiei Consiliului Suprem de Apărare a Ţării apare şi mai gravă, conturând
o practică a Guvernului ce pune în pericol realizarea securităţii
naţionale", precum ordonanţele de urgenţă ale Guvernului nr. 30/2007 şi
nr. 77/2007, prin care Guvernul a eliminat Consiliul din procesul decizional
obligatoriu „cel puţin în două alte situaţii referitoare la legislaţia
secundară". Se exemplifică cu Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind
structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative şi cu Hotărârea Guvernului nr. 1.317/2007 pentru modificarea şi
completarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007. Intrucât activitatea Consiliului
este caracterizată prin celeritate, în timp de pace şi de normalitate a vieţii
sociale „nicio urgenţă normativă nu este împiedicată sau întârziată excesiv de
procedura avizării C.S.A.T.-ului", şi „cu atât mai puţin" în timp de
război sau stări excepţionale. Aşadar, „Guvernul s-a pus pe sine mai presus de
lege" şi a încălcat direct şi în mod repetat legea privind rolul
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării în elaborarea legislaţiei în domeniul
securităţii naţionale, ceea ce „nu poate fi acceptat". In continuare,
arată că „actele normative criticate pentru lipsa avizului obligatoriu" nu puteau fi atacate pe calea
contenciosului administrativ de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, întrucât
acesta nu face parte dintre instituţiile ce pot solicita instanţei de judecată
desfiinţarea acestor acte normative, „deşi instanţele judecătoreşti au hotărât
de mai multe ori că C.S.A.T. are calitate procesuală pasivă". Prin urmare,
solicită Curţii Constituţionale să constate că această autoritate „nu are
calitate procesuală, nici activă şi nici pasivă", astfel că „nu poartă
răspunderea neatacării în justiţie a ordonanţei de urgenţă a Guvernului şi a
celor două hotărâri criticate, ori a altor acte normative ce au acelaşi
viciu". Aşa cum „Administraţia Prezidenţială a învederat instanţelor de
judecată ce au citat C.S.A.T.-ul la sediul său", acesta „nu are sediu, nu
are patrimoniu şi nu are, potrivit actualei legi, o ierarhie în sensul structurii
instituţiei pe baza unor relaţii de subordonare şi supraordonare", iar
secretariatul Consiliului este un compartiment al Administraţiei Prezidenţiale
cu atribuţii tehnice, şi nu de reprezentare. Organizarea compartimentului în
subordinea Preşedintelui României are temeiul în prerogativa sa de comandant al
forţelor armate şi facilitează conlucrarea dintre membrii Consiliului. Potrivit
Legii nr. 415/2002, reprezentarea Consiliului de către Preşedintele României
sau Administraţia Prezidenţială necesită o decizie expresă pentru aceasta, care
se ia prin consens, ceea ce este imposibil de realizat „din cauza văditului
conflict de interese dintre primul-ministru, ministrul internelor şi reformei
administrative şi ministrul economiei şi finanţelor, care sunt atât membri ai
C.S.A.T. cât şi semnatarul şi contrasemnatarii actelor ce ar fi trebuit
atacate."
Prin urmare, „ca şi soluţie a acestei stări de fapt şi
a conflictului creat de Guvern", propune Curţii Constituţionale să
constate „lipsa calităţii procesuale a Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării". De asemenea, propune ca: în cazul hotărârilor obligatorii pentru
autorităţile şi instituţiile publice la care acestea se referă, emise de
Consiliu în temeiul art. 3 din Legea nr. 415/2002, calitate procesuală pasivă
să aibă, conform dreptului comun, statul român; „în schimb, atunci când
C.S.A.T.-ul este obstrucţionat în realizarea atribuţiilor sale
constituţionale" de o altă autoritate publică, „calea ar trebui să fie cea
prevăzută de art. 146 lit. e) din Constituţia României", „ceea ce nu
exclude răspunderea juridică personală potrivit dreptului comun, aplicabilă şi
situaţiei în care lezarea este efectul activităţii unei alte persoane".
Se mai arată că: „activităţile ilegale şi
neconstituţionale ale Guvernului fac un rău imens", întrucât „creează
cetăţenilor imaginea unui guvernământ ilegal"; puterea de stat se impune
nu doar prin autoritate, ci şi prin respectarea procedurilor, care „sunt
garanţia împiedicării abuzurilor de putere"; „echilibrul între puterile
statului este ruinat de Guvern prin excesul de reglementare pe calea
excepţională a ordonanţelor de urgenţă, prin conţinutul vădit ilegitim al unor
reglementări şi, mai ales, prin încălcarea flagrantă a unor proceduri legale şi
constituţionale."
In conformitate cu dispoziţiile art. 35 alin. (1) şi
(2) din Legea nr. 47/1992, sesizarea a fost comunicată părţilor aflate în
conflict, solicitându-le să îşi exprime, în scris, punctul de vedere asupra
conţinutului conflictului şi a eventualelor căi de soluţionare a acestuia.
Preşedintele României a comunicat, în termenul stabilit
de Curte, cu Adresa nr. 272 din 22 ianuarie 2008, înregistrată la Curtea
Constituţională sub nr. 589 din 23 ianuarie 2008, „Note scrise referitoare la
conflictul juridic de natură constituţională dintre Guvern şi Consiliul Suprem
de Apărare a Ţării", datorită imposibilităţii formulării unui punct de
vedere al Consiliului, care adoptă hotărâri prin consens, „iar consensul nu
poate fi realizat câtă vreme sunt criticate şi fac obiectul conflictului inclusiv
unele acte normative semnate şi, după caz, contrasemnate, de trei membri ai
C.S.A.T". In consecinţă, în calitate de Preşedinte al României, prin notele scrise detaliază
acţiunea ce formează obiectul dosarului, astfel:
- conflictul juridic de natură constituţională
presupune o anumită gravitate a faptelor şi un anume grad de adâncire a unor
contradicţii între autorităţile statului, „iar faptul că Guvernul a încălcat
unele dispoziţii exprese ale legii" „este, în sine, un lucru foarte
grav". Arată că, eliminând Consiliul Suprem de Apărare a Ţării de la
decizie, Guvernul „a împiedicat C.S.A.T. să-şi îndeplinească obligaţiile
constituţionale de a organiza şi coordona unitar activităţile care privesc
apărarea ţării şi securitatea naţională", fapt ce nu poate fi acceptat,
întrucât goleşte această instituţie de conţinut. Gravă este şi conduita
ulterioară a Guvernului cât priveşte eforturile de a soluţiona situaţia pe
calea medierii. In acest sens, arată că secretarul C.S.A.T, domnul consilier de
stat Ion Oprişor, a sesizat Guvernul că a încălcat Legea nr. 415/2002 prin
hotărârile sale nr. 416/2007 şi nr. 1.317/2007, dar, potrivit răspunsului
formulat de secretarul general al Guvernului, domnul Ilie Bolojan, „răspunderea
aparţine Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, ca
iniţiator", şi nu Guvernului care „cere doar avizele pe care iniţiatorul
le menţionează ca necesare în nota sa de fundamentare". La rândul său,
Ministerul Internelor şi Reformei Administrative „consideră că hotărârile în
cauză nu reglementează «organizarea generală» a M.I.R.A., astfel că nu
intră sub incidenţa Legii nr. 415/2002". Acest punct de vedere este
infirmat de Hotărârea Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică
şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, prin care
numărul total de posturi „este şi clasificat de altfel, în anexele nr. 2 şi 3
din hotărâre, prevalându-se de regimul juridic al hotărârilor cu caracter
militar" şi care stabileşte „lanţul decizional în minister, nivelul
funcţiilor unor conducători de direcţii generale, sistemul prin care sunt
numiţi unii conducători de direcţii generale etc." Hotărârea Guvernului
nr. 1.317/2007 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.
416/2007 „înfiinţează o autoritate naţională în cadrul aparatului central al
ministerului şi stabileşte transformări ale structurii instituţionale ale
celorlalte componente majore, precum alte direcţii generale, pentru a face
posibilă realizarea scopului noii autorităţi naţionale". In legătură cu
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei administrative, consideră că o
„discuţie despre nereglementarea «organizării generale» a instituţiei
este de prisos".
In continuare, în notele scrise, se relevă două
aspecte. Astfel, primul aspect vizează răspunderea solidară a Guvernului pentru
actele pe care le emite, „iar ordonanţele şi hotărârile nu au fost emise de un
minister sau altul, ci de Guvern". Răspunderea Guvernului nu este
înlăturată prin invocarea ministerului iniţiator al legii, ale cărui eventuale
erori Guvernul le corectează „dacă acţionează cu bună-credinţă". Cel de-al
doilea aspect vizează importanţa avizului Consiliului Suprem de Apărare a Ţării
pentru modificarea organizării generale a unei instituţii de securitate
naţională, şi anume faptul că, potrivit Constituţiei, Consiliul coordonează
unitar activitatea de apărare a ţării şi securitatea naţională. In acest sens,
arată că, prin Consiliu, diferitele instituţii din domeniu încheie diverse
acorduri de colaborare, cu grade mai mici sau mai mari de generalitate, şi
chiar sistemul însuşi este conceput ca instituţiile să colaboreze între ele,
ceea ce presupune compatibilitatea lor structurală. In plus, din sistemul
apărării şi securităţii naţionale fac parte instituţii, precum serviciile de
informaţii, nesubordonate şi necoordonate de Guvern şi care, potrivit Legii nr.
415/2002, îşi exprimă punctul de vedere „atunci când Guvernul doreşte să facă
modificări de amploare şi care, inevitabil, le afectează". Aşadar,
consideră că „această conduită a Guvernului de îndepărtare a C.S.A.T-ului de la
decizie şi de a refuza îndreptarea erorii sale atunci când îi este semnalată
califică starea existentă ca şi conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Consiliul Suprem de Apărare
a Ţării";
- cu privire la solicitarea adresată prin sesizare
Curţii Constituţionale referitoare la natura juridică a Consiliului, „în sensul
că această autoritate publică nu poate avea capacitate procesuală, nici activă
şi nici pasivă", precizează că, „deoarece C.S.A.T. acţionează în
exercitarea puterii de stat, persoanele pot cere cenzura instanţelor de
judecată asupra hotărârilor C.S.A.T doar în contradictoriu cu statul român,
reprezentat de Ministerul Economiei şi Finanţelor". In legătură cu acest
aspect, mai arată că hotărârile Consiliului sunt obligatorii pentru
instituţiile cărora li se adresează şi este firesc să fie cenzurate de
instanţele de judecată, orice altă soluţie putând conduce la încălcarea drepturilor
constituţionale la apărare şi liberul acces la justiţie. De asemenea,
caracterul de autoritate publică a Consiliului este dat şi de caracterul
obligatoriu al hotărârilor sale, iar natura lui specială, constând în lipsa
personalităţii juridice, a sediului, a patrimoniului şi existenţa relaţiilor de
subordonare ierarhică, deciziile sale fiind luate prin consens, fac ca acesta
să nu poată „sta în proces".
Notele scrise sunt însoţite de următoarele documente:
Adresa secretarului general al Guvernului, domnul Ilie Bolojan, nr. 14.429 din
12 decembrie 2007, către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, cu privire la
unele aspecte legate de Hotărârea Guvernului nr. 1.317/2007 şi Hotărârea
Guvernului nr. 416/2007; Adresa nr. 20/14.429 din 15 noiembrie 2007 a Secretariatului
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării către secretarul general al Guvernului,
domnul Ilie Bolojan, referitoare la procedurile privind elaborarea, avizarea şi
prezentarea proiectelor de acte normative spre avizare, precum şi către
ministrul Cristian David; Adresa nr. 20.981 din 3 decembrie 2007 a secretarului
general al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, domnul Nicolae
Berechet, către secretarul general al Guvernului, privind unele aspecte legate
de hotărârile Guvernului nr. 416/2007 şi nr. 1.317/2007; Hotărârea Guvernului
nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului
Internelor şi Reformei Administrative, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 311 din 10 mai 2007; Hotărârea Guvernului nr. 1.317 din
31 octombrie 2007 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr.
416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor
şi Reformei Administrative, precum şi modificarea unor acte normative,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 751 din 6 noiembrie
2007; Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea şi
funcţionarea Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 309 din 9 mai 2007; Ordonanţa de
urgenţă a Guvernului nr. 77/2007 pentru modificarea şi completarea Legii nr.
164/2001 privind pensiile militare de stat, precum şi pentru modificarea Legii
nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, publicată în Monitorul Oficial
al României, Partea I, nr. 444 din 29 iunie 2007.
Primul-ministru a comunicat, în termenul stabilit de
Curte, punctul său de vedere cu Adresa nr. 5/74/CPT din 24 ianuarie 2008,
înregistrată la Curtea Constituţională sub nr. 683 din 24 ianuarie 2008, prin
care susţine că, în legătură cu conflictul juridic de natură constituţională
invocat, „singura problemă care se poate pune priveşte lămurirea conţinutului
puterilor Guvernului în raport cu cele ale C.S.A.T-ului, astfel cum acestea
sunt organizate şi constituite în temeiul Constituţiei României". In acest
sens arată că, potrivit Constituţiei, Guvernul are „o competenţă foarte largă
în domeniul înfăptuirii politicii interne şi externe a statului, precum şi al
conducerii generale a administraţiei publice", iar pe de altă parte,
„organizarea şi conducerea unitară a activităţilor legate de apărarea ţării şi
de siguranţa naţională sunt date de Constituţie în competenţa C.S.A.T, fiind
incluse în formula largă care stabileşte atribuţiile Guvernului". In consecinţă, consideră că „raportul dintre
Guvern şi C.S.A.T. este unul de la general la special", iar în problemele
privind apărarea ţării şi siguranţa naţională Consiliul are întâietate, care
„devine efectivă doar atunci când se pune problema priorităţii între cele două
acte juridice ale celor două autorităţi, ori în situaţia dată nu se pune o
asemenea problemă", precum şi că „ipoteticul aviz al C.S.A.T-ului este
doar consultativ". In plus, „pentru soluţionarea problemei ridicate"
trebuie să se stabilească „în ce măsură activitatea de avizare la care face
referire art. 4 lit. d) pct. 2, 5 şi 6 din Legea nr. 415/2002 rezultă în mod
direct din prevederile constituţionale sau nu". Or, „aici [...] nu se
poate vorbi de un conflict de natură constituţională, deoarece actele
respective invocate au fost supuse spre aprobare Parlamentului".
In legătură cu solicitarea privind constatarea de către
Curtea Constituţională a lipsei calităţii procesuale active sau pasive a
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, apreciază că aceasta „este inadmisibilă,
Curtea Constituţională fiind competentă să se pronunţe numai în cazurile expres
prevăzute de Constituţie şi de Legea nr. 47/1992". De altfel, Consiliul
avea posibilitatea să atace ordonanţele de urgenţă ale Guvernului şi hotărârile
de Guvern invocate pe calea contenciosului administrativ, „rămânând ca instanţa
de judecată învestită cu judecarea acelei cauze să stabilească dacă are
calitate procesuală".
Cu privire la existenţa unui conflict juridic de natură
constituţională între Guvern şi Consiliu constând în „eliminarea acestei
autorităţi de la procesul de decizie stabilit de lege în sarcina sa", ceea
ce încalcă dispoziţiile constituţionale ale art. 16 alin. (2), art. 107 alin.
(1), art. 115 alin. (4) şi art. 119, precizează: nesupunerea spre avizarea de
către Consiliu a actelor normative menţionate nu aduce atingere prevederilor
art. 107 alin. (1) teza întâi din Constituţie, deoarece, potrivit acestora,
„primul-ministru, ţinând cont de rolul pe care îl are în formarea Guvernului,
trebuie să coordoneze activitatea echipei guvernamentale" şi, „pentru a se
asigura autonomia şi responsabilitatea fiecărui membru al Guvernului,
corespunzător funcţiei încredinţate, primul-ministru este obligat să respecte
atribuţiile specifice fiecărei funcţii"; art. 115 alin. (4) din
Constituţie dispune cu privire la limitarea sferei de reglementare prin
ordonanţe de urgenţă, „critica de neconstituţionalitate neputând fi, deci,
primită nici sub acest aspect"; „conflictul juridic de natură constituţională
între autorităţi publice presupune acte sau acţiuni concrete prin care o
autoritate sau mai multe îşi arogă puteri, atribuţii sau competenţe care,
potrivit Constituţiei, aparţin altor autorităţi publice, ori omisiunea unor
autorităţi publice, constând în declinarea competenţei sau în refuzul de a
îndeplini anumite acte care intră în obligaţiile lor" , astfel încât „nu
există motive întemeiate pe dispoziţiile şi pe principiile Constituţiei care să
justifice această solicitare"; modalitatea în care acţionează ori ar
trebui să acţioneze o anumită autoritate publică sau structurile acesteia nu
declanşează blocaje instituţionale dacă nu este urmată de acţiuni sau inacţiuni
de natură să împiedice îndeplinirea atribuţiilor constituţionale ale unei
autorităţi publice. Or, în cazul de faţă, conflictul juridic de natură
constituţională este motivat „de o aşa-zisă nerespectare a dispoziţiilor din
Legea nr. 415/2002", iar „nu de împiedicarea C.S.A.T. de a-şi îndeplini
atribuţiile constituţionale astfel cum sunt prevăzute de art. 119".
In sfârşit, arată că, potrivit legii sale de organizare
şi funcţionare, Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este o autoritate autonomă
aflată sub control parlamentar, cu atribuţii privind ordinea şi siguranţa
naţională, „acest lucru neînsemnând că activitatea sa în acest domeniu poate
înlătura activitatea organului legislativ". Parlamentul are, conform art.
92 din Constituţie, atribuţii legate de siguranţa naţională şi de declararea
stării de război şi, întrucât este unul dintre organele prin care se exercită
suveranitatea naţională, „este normal ca acest organ să poată adopta orice lege în domeniul siguranţei
naţionale, chiar şi o lege de aprobare a unei ordonanţe în acest domeniu fără a
mai fi nevoie de consultarea acestei autorităţi". „Dacă Parlamentul poate
declara război fără consimţământul (avizul) unui astfel de organ, poate adopta
o lege în domeniul siguranţei naţionale (pe timp de pace) fără un asemenea
aviz." Legea de organizare a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nu precizează
natura avizului, „de aceea se poate considera că acest aviz este unul consultativ, adică poate fi
cerut sau nu", şi în cauză s-a apreciat că nu
este necesar, „cu atât mai mult cu cât ordonanţa de urgenţă a Guvernului a
fost supusă aprobării Parlamentului, organ ce are dreptul de control asupra
C.S.A.T."
Potrivit dispoziţiilor art. 35
alin. (2) şi (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură
constituţională între Guvernul României şi Consiliul Suprem de Apărare a Ţării
a fost dezbătută la data de 6
februarie 2008, cu citarea părţilor implicate în conflict, în prezenţa
reprezentanţilor acestora, pe baza raportului prezentat de
judecătorul-raportor, a cererii de sesizare şi a celorlalte documente aflate la
dosar. Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de la acea dată, când
Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea pentru
data de 7 februarie 2008.
CURTEA,
examinând cererea de soluţionare a conflictului juridic
de natură constituţională între Guvernul României şi Consiliul Suprem de
Apărare a Ţării, notele scrise ale Preşedintelui României şi documentele care
le însoţesc, precum şi punctul de vedere al primului-ministru, raportul
întocmit de judecătorul-raportor, prevederile Constituţiei şi ale Legii nr.
47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine
următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi art. 1, 10, 34 şi 35 din
Legea nr. 47/1992, să se pronunţe asupra conflictului juridic de natură
constituţională dintre autorităţile publice.
Prin cererea formulată se solicită Curţii
Constituţionale, pe de o parte, constatarea existenţei unui conflict juridic de
natură constituţională între Guvernul României şi Consiliul Suprem de Apărare a
Ţării, constând în împiedicarea acestei din urmă autorităţi publice de a-şi
realiza atribuţiile prevăzute de lege, prin eliminarea de la procesul de
decizie stabilit în sarcina sa, iar pe de altă parte, să constate lipsa
calităţii procesuale a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării.
In susţinerea cererii se invocă încălcarea, în ordinea
enunţării lor, a următoarelor texte constituţionale: art. 16 alin. (2),
potrivit căruia „Nimeni nu este mai presus de
lege", art. 107 alin. (1) teza întâi, care prevede că „Primul-ministru conduce Guvernul
şi coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuţiile ce le
revin", art. 115 alin. (4), care stabileşte că „Guvernul poate
adopta ordonanţe de urgenţă numai în situaţii extraordinare a căror
reglementare nu poate fi amânată, având obligaţia de a motiva urgenţa în
cuprinsul acestora", şi art. 119 referitor la „Consiliul Suprem de
Apărare a Ţării", care „organizează şi coordonează unitar activităţile care privesc
apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea la menţinerea securităţii
internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele de alianţă militară,
precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a păcii".
I. Cu privire la solicitarea de a se stabili existenţa
unui conflict juridic de natură constituţională între Guvernul României şi
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării constând, în esenţă, în aceea că Guvernul a
eliminat Consiliul din procesul decizional obligatoriu, Curtea reţine:
Potrivit art. 4 lit. d) din Legea nr. 415/2002 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului
Suprem de Apărare a Ţării, acesta „avizează proiectele de acte normative
iniţiate sau emise de Guvern [...]", iar potrivit art. 8 alin. (1) din
Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normative, „In cazurile prevăzute de lege, în faza de elaborare a
proiectelor de acte normative iniţiatorul trebuie să solicite avizul autorităţilor
interesate în aplicarea acestora, în funcţie de obiectul reglementării". De
asemenea, art. 30 alin. (3) din aceeaşi lege prevede că „Forma finală a
instrumentelor de prezentare şi motivare a proiectelor de acte normative
trebuie să cuprindă referiri la avizul Consiliului Legislativ şi, după caz, al
Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Curţii de Conturi sau Consiliului
Economic şi Social." Aşadar, în temeiul acestor dispoziţii legale,
Guvernul avea obligaţia de a solicita avizul Consiliului Suprem de Apărare a
Ţării atunci când a elaborat proiectele de hotărâri nr. 416/2007 privind
structura organizatorică şi efectivele Ministerului Internelor şi Reformei
Administrative şi nr. 1.317/2007 pentru modificarea şi completarea Hotărârii
Guvernului nr. 416/2007, hotărâri menţionate cu titlu de exemplu de
Preşedintele României în susţinerea cererii de constatare a existenţei
conflictului juridic de natură constituţională între cele două autorităţi.
Curtea constată însă că nici prevederile constituţionale ale art. 119, invocate
în susţinerea cererii, referitoare la „Consiliul
Suprem de Apărare a Ţării", care „organizează şi coordonează unitar
activităţile care privesc apărarea ţării şi securitatea naţională, participarea
la menţinerea securităţii internaţionale şi la apărarea colectivă în sistemele
de alianţă militară, precum şi la acţiuni de menţinere sau de restabilire a
păcii", şi nici vreun alt text constituţional
nu se referă la avizarea actelor normative iniţiate sau emise de Guvern, în
sensul condiţionării emiterii lor numai după obţinerea vreunui aviz.
Conflictul juridic de natură constituţională există
între două sau mai multe autorităţi şi poate privi conţinutul ori întinderea
atribuţiilor lor decurgând din Constituţie, ceea ce înseamnă că acestea sunt
conflicte de competenţă, pozitive sau negative, şi care pot crea blocaje
instituţionale. Or, în speţă, nu suntem în prezenţa unui asemenea conflict, ci
în prezenţa neîndeplinirii de către Guvernul României a unei obligaţii legale
în cadrul unei proceduri de legiferare, şi anume neîndeplinirea obligaţiei de a
solicita avizul Consiliului Suprem de Apărare Ţării în legătură cu hotărârile
menţionate, care însă nu a afectat procesul legislativ, prin crearea unui
blocaj instituţional.
Aşadar, Curtea nu poate reţine existenţa unui conflict
juridic de natură constituţională între Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi
Guvern în legătură cu reglementările adoptate de Guvern menţionate în sesizare.
II. In legătură cu solicitarea referitoare la calitatea
procesuală a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, Curtea Constituţională
constată că, în conformitate cu art. 1 din Legea nr. 415/2002 privind
organizarea şi funcţionarea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, acesta este „[...]
autoritatea administrativă autonomă învestită, potrivit Constituţiei, cu
organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării
şi siguranţa naţională". Aşadar, Consiliul este o autoritate a
administraţiei publice, autonomă faţă de Guvern, prezidată de Preşedintele României
şi supusă controlului parlamentar, cu atribuţii în ce priveşte apărarea ţării
şi siguranţa naţională. In procesul de îndeplinire a activităţilor sale
specifice, pot apărea situaţii litigioase pentru a căror rezolvare să fie
necesară formularea unor acţiuni în justiţie, şi numai instanţele de judecată
învestite cu soluţionarea respectivelor litigii au competenţa de a stabili dacă
Consiliul Suprem de Apărare a Ţării are sau nu calitate procesuală, activă sau
pasivă.
Potrivit atribuţiilor sale, stabilite prin art. 146 din
Constituţie şi prin Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea
Curţii Constituţionale, aceasta nu este competentă să se pronunţe cu privire la
acest aspect.
Având în vedere considerentele expuse în prezenta
decizie, dispoziţiile art. 146 lit. e) din Constituţie, precum şi prevederile
art. 11 alin. (1) lit. A.e), ale art. 34, 35 şi 36 din Legea nr. 47/1992
privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
CURTEA CONSTITUŢIONALA
In numele legii
DECIDE:
Constată că nu există un conflict juridic de natură
constituţională între Consiliul Suprem de Apărare a Ţării şi Guvern în legătură
cu reglementările adoptate de Guvern menţionate în sesizare.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României şi
primului-ministru şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data
de 7 februarie 2008 şi la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae
Cochinescu, Aspazia Cojocaru, Acsinte Gaspar, Petre Ninosu, Ion Predescu,
Puskas Valentin Zoltan, Tudorel Toader şi Augustin Zegrean, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII
CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu