DECIZIE Nr.
149 din 23 februarie 2006
referitoare la exceptia de
neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 215 alin. 1, 2 si 3 din Codul penal
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 232 din 15 martie 2006
Ioan Vida - preşedinte
Nicolae Cochinescu - judecător
Aspazia Cojocaru - judecător
Constantin Doldur - judecător
Acsinte Gaspar - judecător
Kozsokar Gabor - judecător
Petre Ninosu - judecător
Ion Predescu - judecător
Marinela Mincă - procuror
Florentina Geangu - magistrat-asistent
Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstitutionalitate a dispoziţiilor art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr. 10.611/2005 al Judecătoriei Craiova.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Curtea dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 1.019 D/2005, având ca
obiect aceeaşi excepţie, ridicată de Lucian Ponoran, Alexandru Văduva, Nicuşor
Moldoveanu, Bogdan Fota şi
Valentin Tucureanu în Dosarul nr. 4.479/2004 al Judecătoriei Craiova.
La apelul nominal lipsesc părţile, faţă de care procedura de citare a fost legal
îndeplinită.
Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor.
Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu
conexarea dosarelor.
Curtea, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr.
47/1992 privind organizarea şi
funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 1.019 D/2005 la Dosarul nr.
931 D/2005, care a fost primul înregistrat.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de
respingere a excepţiei ca
neîntemeiată, invocând
jurisprudenţa Curţii Constituţionale în această
materie şi apreciind că dispoziţiile legale criticate nu contravin prevederilor constituţionale.
CURTEA,
având în vedere actele şi lucrările
dosarelor, reţine următoarele:
Prin încheierile din 15 noiembrie 2005 si 29 noiembrie
2005, pronunţate în dosarele
nr. 10.611/2005 şi nr.
4.479/2004, Judecătoria Craiova a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstitutionalitate a
dispoziţiilor
art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, excepţie ridicată' de Victor Mihai Stoica şi, respectiv, de Lucian Ponoran, Alexandru Văduva, Nicuşor Moldoveanu, Bogdan Fota şi Valentin Tucureanu în dosarele menţionate.
In motivarea excepţiei de neconstitutionalitate se susţine că prin dispoziţiile
legale criticate sunt încălcate
prevederile constituţionale
ale art. 45, referitoare la libertatea economică, şi ale art. 53,
privind restrângerea exerciţiului
unor drepturi sau al unor libertăţi. In acest sens se arată că „prin
caracterul vag, de excesivă
generalitate a reglementării,
prin folosirea ambiguă a unor
termeni sau expresii cu semnificaţii şi conotaţii deosebit de cuprinzătoare, în ordinea etică şi juridică (adevăr, minciună, folos material injust, pagubă, inducere în eroare), dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal aduc atingere liberei iniţiative economice". De asemenea, se
susţine că textul de lege criticat încalcă şi dispoziţiile
art. 1, 7, 17 şi 18 din
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, întrucât nu îndeplinesc condiţiile de accesibilitate şi previzibilitate.
Judecătoria Craiova consideră că excepţia de
neconsti-tutionalitate este neîntemeiată.
In conformitate cu dispoziţiile art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de
sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstitutionalitate ridicate.
Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art.
215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul
penal sunt constituţionale.
Preşedinţii
celor două
Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor
de vedere cu privire la excepţia
de neconstitutionalitate ridicată.
CURTEA,
examinând încheierile de sesizare, punctul de vedere al
Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la
prevederile Constituţiei,
precum şi Legea nr. 47/1992,
reţine următoarele:
Curtea Constituţională a fost legal
sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor
art. 146 lit. d) din Constituţie,
ale art. 1 alin. (2) şi ale
art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea
nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstitutionalitate.
Obiectul excepţiei de neconstitutionalitate îl constituie dispoziţiile art. 215 alin. 1, 2 şi 3 din Codul penal, cu următorul conţinut: „Inducerea în eroare a unei persoane, prin prezentarea ca
adevărată a unei fapte mincinoase sau ca
mincinoasă a
unei fapte adevărate,
în scopul de a obţine pentru sine sau pentru altul un folos material injust şi dacă s-a pricinuit o pagubă, se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 12
ani.
Inşelăciunea
săvârşită prin folosire de nume sau calităţi mincinoase ori de alte mijloace frauduloase se pedepseşte cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Dacă mijlocul
fraudulos constituie prin el însuşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
Inducerea sau menţinerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită
în aşa fel
încât, fără această eroare, cel înşelat nu ar fi încheiat sau executat
contractul în condiţiile stipulate, se sancţionează cu pedeapsa prevăzută
în alineatele precedente, după distincţiile acolo arătate."
In susţinerea
excepţiei, autorii acesteia
consideră că dispoziţiile legale criticate contravin prevederilor constituţionale ale art. 45, referitoare la
libertatea economică, şi ale art. 53, privind restrângerea exerciţiului unor drepturi sau al unor libertăţi. Totodată, apreciază că prevederile legale criticate încalcă şi prevederile art. 1 (Obligaţia de a respecta drepturile omului), art. 7 (Nici o pedeapsă fără lege), art. 17
(Interzicerea abuzului de drept) şi art. 18 (Limitarea folosirii restrângerii drepturilor) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor
fundamentale.
Examinând excepţia, se constată că textul de lege criticat a mai format
obiect al controlului exercitat de Curtea Constituţională, care a
respins excepţiile de
neconstitutionalitate cu acest obiect. Prin Decizia nr. 566 din 27 octombrie
2005, publicată în Monitorul
Oficial al României, Partea I, nr. 982 din 4 noiembrie 2005, Curtea a reţinut că incriminarea penală a faptei de înşelăciune nu reprezintă o încălcare a accesului liber al persoanei la activităţi economice şi libera iniţiativă garantate de art. 45 din Constituţie. In toate sistemele de drept înşelăciunea este incriminată şi sancţionată ca faptă de natură penală, pentru a asigura încrederea şi buna-credinţă pe
care trebuie să se întemeieze
relaţiile sociale cu caracter
patrimonial, precum şi în
scopul protejării celor care îşi exercită cu bună-credinţă drepturile şi libertăţile
economice, comerciale sau contractuale.
Totodată, prin Decizia nr. 58 din 23 martie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea
I, nr. 228 din 23 mai 2000, Curtea a stabilit că prin incriminarea ca infracţiune de înşelăciune a faptei de inducere sau menţinere în eroare a unei persoane cu
prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârşită în aşa fel încât fără această eroare cel înşelat
nu ar fi încheiat sau executat contractul în condiţiile stipulate, textul de lege criticat nu restrânge exerciţiul unui drept sau al unei libertăţi fundamentale. Pe cale de consecinţă, textul criticat nu contravine nici art.
18 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, invocat, de asemenea, în motivarea excepţiei, referitor la limitarea folosirii
restrângerii drepturilor.
In acelaşi timp, se constată
că dispoziţiile din Codul penal privind infracţiunea de înşelăciune
îndeplinesc condiţiile de
accesibilitate şi
previzibilitate, conform jurisprudenţei Curţii Europene
a Drepturilor Omului, care a admis faptul că, datorită
caracterului de generalitate al legilor, redactarea acestora nu poate avea o
precizare absolută, iar
numeroase legi utilizează,
prin forţa lucrurilor, formule
mai mult sau mai puţin
precise, cu scopul evitării
unei rigidităţi excesive şi al adaptării la noile situaţii
sociale ce se pot ivi (cauza Cantorii împotriva Franţei, 1996).
In aceste condiţii, prin
incriminarea faptei de înşelăciune nu sunt încălcate dispoziţiile
art. 7 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
In susţinerea
excepţiei de neconstituţionalitate se invocă şi încălcarea art. 1 şi 17
din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. In legătură cu aceste susţineri, se constată că dispoziţiile din convenţie, care conţin
prevederi referitoare la obligaţia de a respecta drepturile omului şi la interzicerea abuzului de drept, nu sunt incidente în cauză, critica urmând să fie respinsă.
Fată de
cele arătate, în temeiul art.
146 lit. d) si al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum si al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 alin. (1) şi (6) din Legea nr. 47/1992,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Respinge excepţia de neconstituţionalitate
a dispoziţiilor art. 215 alin.
1, 2 şi 3 din Codul penal,
excepţie ridicată de Victor Mihai Stoica în Dosarul nr.
10.611/2005 al Judecătoriei
Craiova şi de Lucian Ponoran,
Alexandru Văduva, Nicuşor Moldoveanu, Bogdan Fota şi Valentin Tucureanu în Dosarul nr.
4.479/2004 al aceleiaşi instanţe.
Definitivă şi general
obligatorie.
Pronunţată în şedinţa publică din data de 23 februarie 2006.
PREŞEDINTELE
CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent,
Florentina Geangu