DECIZIE   Nr. 813 din 3 iunie 2010

referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 2 alin. (1) lit. a) si lit. e) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 580 din 16 august 2010

Augustin Zegrean                       - preşedinte

Nicolae Cochinescu                    -judecător

Aspazia Cojocaru                       -judecător

Acsinte Gaspar                           -judecător

Petre Lăzăroiu                            -judecător

Ion Predescu                              -judecător

Simona Ricu                               - procuror

Fabian Niculae                           - magistrat-asistent

Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Avocatul Poporului.

La apelul nominal se prezintă pentru Avocatul Poporului doamna Bianca Drăghici, expert pentru probleme juridice în cadrul instituţiei Avocatul Poporului. Aceasta a susţinut admiterea excepţiei de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată.

Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care pune concluzii de respingere a excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

având în vedere actele şi lucrările dosarului, reţine următoarele:

Prin Adresa nr. 1.394 din 11 februarie 2010, Avocatul Poporului a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

In motivarea excepţiei de neconstituţionalitate Avocatul Poporului începe prin a face o prezentare a evoluţiei noţiunii „f/f/tv"în legislaţia românească. Autorul arată că, în contradicţie cu principiul securităţii raporturilor juridice care trebuie să caracterizeze exercitarea dreptului de proprietate, prin art. 2 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 10/2001 au fost declarate abuzive şi preluările de imobile care au respectat legislaţia în vigoare la data adoptării lor, adică imobilele preluate cu titlu valabil potrivit art. 6 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia. Insă, în opinia sa, ne aflăm în situaţia, creată după apariţia Legii nr. 10/2001, în care pot exista două titluri de proprietate cu privire la acelaşi imobil, fapt generat, de obicei, prin recunoaşterea implicită a dreptului de proprietate al fostului proprietar fără anularea titlului de proprietate al terţului. Practic, dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) şi e) deschid calea unei veritabile exproprieri, care are loc în afara cadrului constituţional prin încălcarea dreptului de proprietate al unei noi categorii de proprietari, foştii chiriaşi, deveniţi între timp proprietari. Art. 44 alin. (3) din Constituţie stabileşte că nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire. In continuare, autorul face o trecere în revistă a practicii Curţii Europene a Drepturilor Omului în legătură cu apărarea dreptului de proprietare şi restituirea fostelor proprietăţi. Autorul arată că dispoziţiile art. 2 lit. a) şi e) determină instanţele să procedeze la compararea titlurilor de proprietate, aducând prin aceasta atingere dreptului de proprietate privată prevăzut de art. 44 din Constituţie. Analizând art. 2 lit. a) şi e) din lege, autorul apreciază că dispoziţiile legale criticate aduc atingere egalităţii cetăţenilor în faţa legii prevăzut de art. 16 din Constituţie.

Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierea de sesizare a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului şi Guvernul nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.

CURTEA,

examinând sesizarea Avocatului Poporului, punctele de vedere ale părţilor prezente, raportul întocmit de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile de lege criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:

Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.

Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl constituie prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi e) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 798 din 2 septembrie 2005, texte de lege care au următorul conţinut:

-Art. 2 alin. (1) lit. a) şi e): „(1) In sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înţelege:

a) imobilele naţionalizate prin Decretul nr. 92/1950 pentru naţionalizarea unor imobile, cu modificările şi completările ulterioare, prin Legea nr. 119/1948 pentru naţionalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere şi de transporturi, precum si prin alte acte normative de naţionalizare; [...]

e) imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziţii administrative sau a unei hotărâri judecătoreşti pronunţate în temeiul Decretului nr. 111/1951 privind reglementarea situaţiei bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moştenitori sau fără stăpân, precum şi a unor bunuri care nu mai folosesc instituţiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;".

In opinia autorului excepţiei de neconstituţionalitate, prevederile legale criticate contravin dispoziţiilor constituţionale cuprinse în art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 44 privind dreptul de proprietate privată şi art. 136 alin. (5) privind proprietatea, precum şi în art. 1 din Primul Protocol adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Examinând excepţia de neconstituţionalitate aşa cum a fost formulată, Curtea constată că principala critică se referă la faptul că foştii chiriaşi ai caselor naţionalizate, deveniţi proprietari în baza Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situaţiei juridice a unor imobile cu destinaţia de locuinţe, trecute în proprietatea statului, riscă să-şi piardă dreptul de proprietate prin admiterea unor acţiuni în comparare de titluri introduse de foştii proprietari cărora li s-a reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilelor în baza Legii nr. 10/2001.

Curtea reţine însă că, în urma apariţiei Legii nr. 1/2009, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, nu se restituie în natură, ci doar în echivalent, imobilele care au fost înstrăinate în baza Legii nr. 112/1995, cu respectarea condiţiilor cerute de lege. De asemenea, nu se restituie în natură nici terenurile aferente imobilelor care au fost înstrăinate în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 112/1995. Mai mult, în baza aceleiaşi legi, actele juridice de înstrăinare, inclusiv cele făcute în cadrul procesului de privatizare, având ca obiect imobile preluate fără titlu valabil, considerate astfel anterior intrării în vigoare a Legii nr. 213/1998, sunt lovite de nulitate absolută, în afară de cazul în care actul a fost încheiat cu bună-credinţă, iar contractele de vânzare-cumpărare încheiate în temeiul Legii nr. 112/1995, cu modificările ulterioare, sunt acte autentice şi constituie titlu de proprietate opozabil de la data încheierii acestora.

In plus, în prezenta cauză, faţă de susţinerile autorului excepţiei privind jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului referitoare la respectarea criteriilor de calitate, accesibilitate şi previzibilitate ale normelor juridice, Curtea constată că aceeaşi instanţă europeană a statuat, de exemplu, prin hotărârile pronunţate în cauzele Cantoni contra Franţei, 1996 şi Rekvenyi contra Ungariei, 1999, că previzibilitatea consecinţelor ce decurg dintr-un act normativ determinat nu poate avea o certitudine absolută, întrucât, oricât de dorită ar fi aceasta, ea ar da naştere la o rigiditate excesivă a reglementării. Astfel, rămâne în sarcina judecătorilor ca, în cadrul actului de justiţie, să decidă cu privire la interpretarea şi aplicarea unor norme legale.

De altfel, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reţinut în jurisprudenţa sa (Dumitru Popescu contra României, 2007, Vermeire contra Belgiei, 1991) faptul că prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale fac parte integrantă din ordinea juridică internă a statelor semnatare, acest aspect implicând obligaţia pentru judecătorul naţional de a asigura efectul deplin al normelor acesteia, asigurându-le preeminenţa faţă de orice altă prevedere contrară din legislaţia naţională.

In realitate însă, în cauza de faţă autorul excepţiei nu formulează o veritabilă critică de neconstituţionalitate, ci este preocupat mai mult de definiţia dată noţiunii „titlu"'in legislaţia privind restituirea proprietăţilor şi de confuzia pe care această definiţie a creat-o, în opinia sa, în aplicarea acestei legislaţii de către instanţele judecătoreşti. Faptul că cei chemaţi să aplice legislaţia în materia restituirii este posibil să fi înţeles diferit, de la caz la caz, termenii folosiţi în legislaţie nu face ca legislaţia respectivă să fie contrară art. 16 sau art. 44 din Constituţie.

Prin urmare, aspectele invocate de autorul excepţiei ţin, în realitate, de modul de interpretare şi aplicare a legii, care revin competenţei instanţei de judecată, iar nu competenţei instanţei de contencios constituţional.

Pentru motivele mai sus arătate, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992,

CURTEA  CONSTITUŢIONALĂ

In numele legii

DECIDE:

Respinge, ca fiind inadmisibilă, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) şi lit. e) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepţie ridicată de Avocatul Poporului.

Definitivă şi general obligatorie.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 3 iunie 2010.

PREŞEDINTE,

AUGUSTIN ZEGREAN

Magistrat-asistent,

Fabian Niculae