Hotărârea Nr.3 din 22.03.2018privind aprobarea publicării Tabloului executorilor judecătoreşti pe anul 2018 ACT EMIS DE: Uniunea Nationala a Executorilor Judecatoresti ACT PUBLICAT ÎN MONITORUL OFICIAL NR. 350 din 23 aprilie 2018
Având în vedere dispoziţiile art. 16 alin. (2) din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,luând în considerare prevederile art. 10 din Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, aprobat prin Ordinul ministrului justiţiei nr. 210/2001, cu modificările şi completările ulterioare, în conformitate cu dispoziţiile art. 21 lit. b) din Statutul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti şi al profesiei de executor judecătoresc, aprobat prin Hotărârea Congresului Extraordinar al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti nr. 19/2010, cu modificările şi completările ulterioare (Statut);în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Statut, Consiliul Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, în urma dezbaterilor şi a votului favorabil exprimat în şedinţa din data de 22.03.2018, adoptă prezenta hotărâre. Articolul 1Se aprobă publicarea Tabloului executorilor judecătoreşti pe anul 2018 în Monitorul Oficial al României, Partea I, prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Articolul 2Prezenta hotărâre, împreună cu Tabloul executorilor judecătoreşti actualizat până la data publicării, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. Articolul 3Ulterior publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, Tabloul executorilor judecătoreşti se comunică Serviciului profesii juridice conexe din cadrul Ministerului Justiţiei şi camerelor executorilor judecătoreşti de pe lângă curţile de apel şi se afişează pe pagina de internet a Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti. Articolul 4Tabloul executorilor judecătoreşti se actualizează permanent pe site-ul oficial al Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, www.executori.ro Articolul 5 Biroul Executiv al Consiliului Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Serviciul juridic şi compartimentul IT vor urmări ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Preşedintele Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, Marius Iacob Morari ANEXĂ TABLOUL executorilor judecătoreşti pe anul 2018
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ALBA IULIA |
1 |
Aldea Marin Vasile |
Aiud |
Aiud, Str. Băilor nr. 33A, judeţul Alba |
2 |
Baba Teodor Nicolae |
Alba Iulia |
Alba Iulia, str. Regina Maria nr. 2, camera 9, judeţul Alba |
3 |
Baciu Traian |
Hunedoara |
Hunedoara, str. Nicolae Bălcescu nr. 1, judeţul Hunedoara |
4 |
Bandi Oana-Maria |
Sibiu |
Sibiu, Str. Crişanei nr. 9, judeţul Sibiu |
5 |
Barboni Eugen |
Deva |
Deva, str. Avram Iancu, bl. H3, sc. A, parter, judeţul Hunedoara |
6 |
Băieş Maria Lucica |
Deva |
Deva, Piaţa Victoriei nr. 2, camera 307, judeţul Hunedoara |
7 |
Benteu Aron |
Deva |
Deva, str. Aurel Vlaicu nr. 1, judeţul Hunedoara |
8 |
Boldaş Liviu Nicolae |
Sebeş |
Sebeş, str. Lucian Blaga nr. 61, ap. 5, judeţul Alba |
9 |
Bolog Ileana Laura |
Brad |
suspendat |
10 |
Boloş Georgiana-Adina |
Brad |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Boloş şi Partenerii în Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 17, parter, ap. 7, judeţul Cluj |
11 |
Borcea-Tatu Anca |
Avrig |
Avrig, str. Gheorghe Lazăr nr. 2A, judeţul Sibiu |
12 |
Cazan Horea |
Sibiu |
Sibiu, str. Constantin Noica nr. 57, parter, ap. 5, judeţul Sibiu |
13 |
Cherşa Sebastian Bobi |
Alba Iulia |
Alba Iulia, str. Călăraşi nr. 19, judeţul Alba |
14 |
Cîrja Ispas |
Sibiu |
Sibiu, Bd. Victoriei nr. 21, judeţul Sibiu |
15 |
Cîrja Mureşanu Maria-Iulia |
Sibiu |
suspendat |
16 |
Creţu Ionaşc Florin |
Hunedoara |
Hunedoara, Str. Revoluţiei nr. 3 - complex comercial, judeţul Hunedoara |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
17 |
Cruduleci Horaţiu Vasile |
Sibiu |
suspendat |
18 |
Dinu Mirela-Nicoleta |
Sibiu |
Sibiu, Bd. Victoriei nr. 22, judeţul Sibiu |
19 |
Dumitru Marius-Vasile |
Sibiu |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dumitru Marius Vasile şi Stoian Codruţa în Sibiu, str. Doctor Ioan Raţiu nr. 3, et. 1, ap. 3 şi ap. 4, judeţul Sibiu |
20 |
Durbacă Claudia Bianca |
Petroşani |
Petroşani, str. Anghel Saligny nr. 12, judeţul Hunedoara |
21 |
Frăţilă Ioan Florin |
Aiud |
suspendat |
22 |
Gligor-Lungan Ştefan |
Alba Iulia |
Alba Iulia, Str. Teilor nr. 4, ap. 4, judeţul Alba |
23 |
Grec Cristina Elena |
Sibiu |
Sibiu, Bd. Victoriei nr. 36, ap. 5, judeţul Sibiu |
24 |
Herlea Romulus-Nicolae |
Sibiu |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Herlea Romulus Nicolae şi Prodea Ioan Adrian în Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 14, et. 2, ap. 2, judeţul Sibiu |
25 |
Ifrim Remus |
Hunedoara |
Hunedoara, str. Nicolae Bălcescu nr. 1, et. 2, camera 23, judeţul Hunedoara |
26 |
Ladariu Anghel |
Deva |
Deva, str. Ciprian Porumbescu, bl. 19A, sc. D, ap. 35, judeţul Hunedoara |
27 |
Maharea - Constantin Andrada-Iuliana |
Sibiu |
Sibiu, Str. Crişanei nr. 9, ap. 1, judeţul Sibiu |
28 |
Marin Daniel Vasile |
Sibiu |
în curs de înregistrare |
29 |
Marin Vasile |
Sibiu |
Sibiu, Piaţa Unirii nr. 5, judeţul Sibiu |
30 |
Mişcoci Dorina-Anca |
Avrig |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Cruduleci şi Mişcoci în Sibiu, str. Dr. Ioan Raţiu nr. 3, judeţul Sibiu |
31 |
Moldovan Florin Gheorghe |
Sibiu |
Sibiu, Bd. Victoriei nr. 14, et. 2, ap. 12, judeţul Sibiu |
32 |
Neamţu Teodor |
Deva |
Deva, Piaţa Victoriei nr. 2, et. III, camera 306 - imobil administrativ al S.C.I.P.H. Deva, judeţul Hunedoara |
33 |
Nuţescu Constantin Ciprian |
Sibiu |
Sibiu, Bd. Victoriei nr. 17, parter, judeţul Sibiu |
34 |
Oancea Petru |
Petroşani |
Petroşani, str. Aleea Poporului, bl. 3, sc. 3, parter, ap. 26, judeţul Hunedoara |
35 |
Opriş Ofelia Monica |
Deva |
Deva, str. Iuliu Maniu nr. 6, judeţul Hunedoara |
36 |
Petre Adrian-Nicolae |
Petroşani |
Petroşani, str. Avram Iancu nr. 5, bl. 5A, sc. 1, ap. 2, judeţul Hunedoara |
37 |
Pintilie Iulia |
Orăştie |
în curs de înregistrare |
38 |
Plăviţu Florina Mihaela |
Hunedoara |
Hunedoara, str. Ion Creangă nr. 3, bl. 3, demisol, ap. 13, judeţul Hunedoara |
39 |
Popescu Emilia |
Petroşani |
Petroşani, str. Aleea Poporului, bl. 3A, sc. I, ap. 2, judeţul Hunedoara |
40 |
Prodea Ioan Adrian |
Sibiu |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Herlea Romulus Nicolae şi Prodea Ioan Adrian în Sibiu, Calea Dumbrăvii nr. 14, et. 2, ap. 2, judeţul Sibiu |
41 |
Pupeză Bogdan Mihai |
Deva |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Pupeză Elena şi Pupeză Bogdan Mihai în Deva, str. 1 Decembrie 1918 nr. 27, judeţul Hunedoara |
42 |
Pupeză Elena |
Deva |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Pupeză Elena şi Pupeză Bogdan Mihai în Deva, str. 1 Decembrie 1918 nr. 27, judeţul Hunedoara |
43 |
Radu Cristiana |
Haţeg |
suspendat |
44 |
Răducanu Cecilia Camelia |
Petroşani |
Petroşani, str. 1 Decembrie 1918 nr. 100, judeţul Hunedoara |
45 |
Romanesse Diana-Elena |
Orăştie |
suspendat |
46 |
Rotaru Simion |
Mediaş |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Rotaru Simion şi Rotaru- Zărnescu Daniel în Mediaş, Piaţa Ferdinand I nr. 17, ap. 2, judeţul Sibiu |
47 |
Rotaru-Zărnescu Daniel |
Blaj |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Rotaru Simion şi Rotaru- Zărnescu Daniel în Mediaş, Piaţa Ferdinand I nr. 17, ap. 2, judeţul Sibiu |
48 |
Rovinar Daniel Marin |
Deva |
Deva, str. Iuliu Maniu nr. 6, et. 3, judeţul Hunedoara |
49 |
Sapta Florian |
Alba Iulia |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Sapta & Sapta în Alba Iulia, str. Piaţa Iuliu Maniu nr. 25, judeţul Alba |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
50 |
Sapta Florina Livia |
Alba Iulia |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Sapta & Sapta în Alba Iulia, str. Piaţa Iuliu Maniu nr. 25, judeţul Alba |
51 |
Sav Augustin |
Câmpeni |
Câmpeni, Str. Teiului, bl. L1, ap. 4, judeţul Alba |
52 |
Sărăţean Dumitru Alexandru |
Blaj |
suspendat |
53 |
Sântea Cosmin Dan |
Sibiu |
Sibiu, Bd. Victoriei nr. 22, et. 2, judeţul Sibiu |
54 |
Scutea Sorin |
Agnita |
Agnita, str. Mihai Viteazu nr. 73, judeţul Sibiu |
55 |
Sitterli Ovidiu Ioan |
Orăştie |
suspendat |
56 |
Stoian Codruţa |
Sălişte |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dumitru Marius Vasile şi Stoian Codruţa în Sibiu, str. Doctor Ioan Raţiu nr. 3, et. 1, ap. 3 şi ap. 4, judeţul Sibiu |
57 |
Suciu Anca Maria |
Agnita |
suspendat |
58 |
Suciu Bogdan |
Sălişte |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Tămaş şi Suciu în Mediaş, str. Lucian Blaga nr. 4, ap. 2, judeţul Sibiu |
59 |
Şchiopu Florica |
Alba Iulia |
suspendat |
60 |
Tatu Felician Liviu |
Sibiu |
Sibiu, Str. Banatului nr. 8, judeţul Sibiu |
61 |
Tămaş Ovidiu Nicolae |
Mediaş |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Tămaş şi Suciu în Mediaş, str. Lucian Blaga nr. 4, ap. 2, judeţul Sibiu |
62 |
Tudor Vasile Petru |
Mediaş |
Mediaş, str. Stephan Ludwig Roth nr. 29, judeţul Sibiu |
63 |
Uleşan Daniela |
Sebeş |
Sebeş, str. Călăraşi nr. 2D, judeţul Alba |
64 |
Văduva Adrian |
Sibiu |
În curs de înregistrare |
65 |
Vinersar Maria Daniela |
Alba Iulia |
Alba Iulia, Piaţa Iuliu Maniu, bl. 31 D, parter, ap. 22, judeţul Alba |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU |
66 |
Ababei-Petrea Irina Nicoleta |
Bacău |
Bacău, str. Vasile Alecsandri, bl. 2, sc. D, ap. 3, judeţul Bacău |
67 |
Aldea Diana Elena |
Bacău |
Bacău, str. Energiei, bl. 8, sc. B, ap. 3, judeţul Bacău |
68 |
Apostol Camelia-Dorina |
Moineşti |
Moineşti, str. V. Alecsandri, bl. E8, ap. 6, judeţul Bacău |
69 |
Azoiţei Neculai |
Bacău |
Bacău, str. Războieni nr. 11, sc. C, parter, ap. 6, judeţul Bacău |
70 |
Bălan Andreea-Georgeta |
Bacău |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Gherasim Nicu şi Bălan Andreea-Georgeta în Bacău, str. Milcov nr. 2-4, ap. 3, complex rezidenţial al CC Cora, judeţul Bacău |
71 |
Balan Ioan |
Piatra-Neamţ |
Piatra-Neamţ, Str. Republicii nr. 7, judeţul Neamţ |
72 |
Bâra Dragoş |
Oneşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Bâra Dragoş şi Bâra Jan în Oneşti, Str. Republicii, bl. 23, ap. 12, judeţul Bacău |
73 |
Bâra Jan |
Moineşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Bâra Dragoş şi Bâra Jan în Oneşti, Str. Republicii, bl. 23, ap. 12, judeţul Bacău |
74 |
Bindileu Eugen |
Moineşti |
Moineşti, str. V. Alecsandri, bl. E8, ap. 6, judeţul Bacău |
75 |
Chiriac Nicolaie |
Piatra-Neamţ |
suspendat |
76 |
Chiticeanu Elena |
Bacău |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Chiticeanu & Asociaţii în Bacău, str. I. Gh. Destelnica nr. 5, judeţul Bacău |
77 |
Chiticeanu Florin |
Bacău |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Chiticeanu & Asociaţii în Bacău, str. I. Gh. Destelnica nr. 5, judeţul Bacău |
78 |
Ciobanu Ioan |
Bacău |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Ciobanu şi Asociaţii în Bacău, Str. Energiei, bl. 37, sc. B, ap. 3, judeţul Bacău |
79 |
Ciobanu Elena |
Bacău |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Ciobanu şi Asociaţii în Bacău, Str. Energiei, bl. 37, sc. B, ap. 3, judeţul Bacău |
80 |
Ciobanu Vasile Bogdan |
Bacău |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Prisecariu şi Ciobanu în Oneşti, Str. Republicii, bl. 22, ap. 22, judeţul Bacău |
81 |
Cîrnu Eugen |
Bacău |
Bacău, Str. 9 Mai, bl. 28, sc. A, ap. 1, judeţul Bacău |
82 |
Cotoi Cornel |
Piatra-Neamţ |
Piatra-Neamţ, str. M. Eminescu nr. 35, ap. 18, judeţul Neamţ |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
83 |
Dan Eugen-Ioan |
Bicaz |
suspendat |
84 |
Dron Gheorghe |
Târgu-Neamţ |
Târgu-Neamţ, str. C. Hogaş, bl. B1, ap. 3, judeţul Neamţ |
85 |
Gârbea George |
Piatra-Neamţ |
Piatra-Neamţ, str. Alexandru cel Bun nr. 28, etaj 2, camerele 1 şi 2, judeţul Neamţ |
86 |
Gherasim Nicu |
Bacău |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Gherasim Nicu şi Bălan Andreea-Georgeta în Bacău, str. Milcov nr. 2-4, ap. 3, complex rezidenţial al CC Cora, judeţul Bacău |
87 |
Grigoraş Ioan Nicolae |
Buhuşi |
suspendat |
88 |
Grigoraş Mihaela |
Roman |
suspendat |
89 |
Grigore Nicolae |
Bacău |
Bacău, str. Ioniţă Sandu Sturza nr. 22, judeţul Bacău |
90 |
Lavric Paula |
Bicaz |
suspendat |
91 |
Mareş Ioan |
Piatra-Neamţ |
Piatra-Neamţ, str. A. Vorel nr. 6, bl. B6, sc. A, ap. 21, judeţul Neamţ |
92 |
Mereuţă Ioan |
Roman |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Mereuţă Ioan şi Mereuţă Lăcrămioara în Iaşi, str. Anastasie Panu, bl. 7 Noiembrie, sc. B, ap. 1 |
93 |
Mihăilă Gigel |
Piatra-Neamţ |
Piatra-Neamţ, Str. Durăului nr. 11, camera 10, parter, judeţul Neamţ |
94 |
Mititelu Iosif |
Bacău |
Bacău, Str. Energiei, bl. 27-A-2, judeţul Bacău |
95 |
Mocanu Pavel |
Piatra-Neamţ |
Piatra-Neamţ, Bd. 9 Mai nr. 21, bl. 11, sc. A, ap. 4, judeţul Neamţ |
96 |
Moraru Sebastian |
Roman |
Roman, str. M. Eminescu, bl. 2, ap. 41, judeţul Neamţ |
97 |
Necula Sorica |
Bacău |
Bacău, str. Oituz nr. 27, judeţul Bacău |
98 |
Neneci Tănase |
Piatra-Neamţ |
Piatra-Neamţ, Bd. Republicii nr. 16, judeţul Neamţ |
99 |
Niagu Liviu-Cosmin |
Bacău |
Bacău, Str. 9 Mai, bl. 52, sc. C, ap. 3, parter, judeţul Bacău |
100 |
Păncescu Daniel Nicolae |
Podu Turcului |
Podu Turcului, str. T. Vladimirescu nr. 6, ap. 3, judeţul Bacău |
101 |
Popa Reta |
Oneşti |
Oneşti, Str. Republicii, bl. 4, ap. 14, judeţul Bacău |
102 |
Postelnicu Spiridon |
Roman |
Roman, str. Oituz, bl. 8, ap. 3, judeţul Neamţ |
103 |
Prisecariu Cezar Sorin |
Oneşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Prisecariu şi Ciobanu în Oneşti, Str. Republicii, bl. 22, ap. 22, judeţul Bacău |
104 |
Rogojan Vasilică-Silviu |
Piatra-Neamţ |
Piatra-Neamţ, Aleea Plaiului nr. 10, bl. B1, sc. D, ap. 61, judeţul Neamţ |
105 |
Şoican Ovidiu Iosif |
Roman |
Roman, str. M. Eminescu, bl. 6 B, sc. D, ap. 39, judeţul Neamţ |
106 |
Tabarcea A. Alexandru |
Oneşti |
suspendat |
107 |
Trandabăţ Maria |
Bicaz |
suspendat |
108 |
Ursache Ciprian-Constantin |
Piatra-Neamţ |
Piatra-Neamţ, Bd. 9 Mai nr. 19, bl. B10, sc. A, ap. 3, parter, judeţul Neamţ |
109 |
Vasiliu Constantin |
Piatra-Neamţ |
Piatra-Neamţ, str. Calistrat Hogaş nr. 16, judeţul Neamţ |
110 |
Vintilă Adela |
Târgu-Neamţ |
suspendat |
111 |
Voiculescu Cosmin |
Oneşti |
Oneşti, Str. Republicii nr. 11, sc. C, ap. 39, judeţul Bacău |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BRAŞOV |
112 |
Adi Ioan-Ştefan |
Braşov |
suspendat |
113 |
Anca Ramona Loredana |
Braşov |
Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 64, sc. A, ap. 5, judeţul Braşov |
114 |
Balca Florentina |
Braşov |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Balca Florentina şi Bujor Oana Mihaela în Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 66, sc. B, ap. 4, judeţul Braşov |
115 |
Bălaş Marius |
Târgu Secuiesc |
Târgu Secuiesc, str. Petofi Sandor nr. 33, bl. 6, sc. A, ap. 4, judeţul Covasna |
116 |
Blajiu Gheorghe |
Zărneşti |
Zărneşti, Str. Postăvarului, bl. 11, sc. A, ap. 3, judeţul Braşov |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
117 |
Bujdoso Albert Zsolt |
Sfântu Gheorghe |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Fodor şi Bujdoso în Sfântu Gheorghe, str. Godri Ferenc nr. 10, parter, camera 1, judeţul Covasna |
118 |
Buzoianu Romulus |
Braşov |
Braşov, Bd. 15 Noiembrie nr. 50 B, sc. A, ap. 6, judeţul Braşov |
119 |
Corşate Alexandru Alin |
Braşov |
Braşov, str. Petru Maior nr. 3, ap. 3, judeţul Braşov |
120 |
Dârstar Cătălin |
Braşov |
Braşov, str. M. Kogălniceanu nr. 11, bl. C1, et. 3, ap. 2, judeţul Braşov |
121 |
Dendrino Nicolae |
Braşov |
Săcele, Str. Braşovului nr. 280, judeţul Braşov |
122 |
Dincǎ Stelian Emil |
Braşov |
Braşov, Bd. 15 Noiembrie nr. 43, sc. A, et. 2, ap. 4, judeţul Braşov |
123 |
Drăgan Daniel-George |
Braşov |
Braşov, Bd. Victoriei nr. 15, bl. 33, sc. A, ap. 7, judeţul Braşov |
124 |
Drăgulănescu Natalia |
Întorsura Buzăului |
suspendat |
125 |
Dutceac Ioan |
Braşov |
Braşov, Bd. Griviţei nr. 93, sc. C, ap. 1, judeţul Braşov |
126 |
Ezer Bogdan Ştefan |
Rupea |
suspendat |
127 |
Filofie Laurenţiu |
Braşov |
Braşov, Bd. 15 Noiembrie nr. 41, et. 2, ap. 9, judeţul Braşov |
128 |
Foca Dan |
Zărneşti |
suspendat |
129 |
Foca Marilena |
Făgăraş |
suspendat |
130 |
Fodor Istvan Zsolt |
Sfântu Gheorghe |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Fodor şi Bujdoso în Sfântu Gheorghe, str. Godri Ferenc nr. 10, parter, camera 1, judeţul Covasna |
131 |
Frǎţilǎ Viorel Alexandru |
Făgăraş |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Frăţilă Viorel Alexandru şi Frăţilă Roxana în Făgăraş, str. Doamna Stanca nr. 25, judeţul Braşov |
132 |
Frăţilă Roxana |
Întorsura Buzăului |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Frăţilă Viorel Alexandru şi Frăţilă Roxana în Făgăraş, str. Doamna Stanca nr. 25, judeţul Braşov |
133 |
Grigore George-Cristian |
Braşov |
Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 66, bl. 66, et. 1, ap. 4, judeţul Braşov |
134 |
Isac Horaţiu |
Braşov |
Braşov, Bd. 15 Noiembrie nr. 70, ap. 2, judeţul Braşov |
135 |
Katona Ella |
Sfântu Gheorghe |
Sfântu Gheorghe, str. Ioszef Bem nr. 2, bl. 3, sc. F, ap. 7, judeţul Covasna |
136 |
Kolcza Jenő-Gábor |
Sfântu Gheorghe |
Sfântu Gheorghe, Str. Ciucului nr. 3, judeţul Covasna |
137 |
Koncz Csaba |
Braşov |
Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 47, parter, judeţul Braşov |
138 |
Koppandi Ollyver |
Braşov |
Braşov, Bd. 15 Noiembrie nr. 43, sc. A, et. 2, ap. 5, judeţul Braşov |
139 |
Limişcă Silviu-Bogdan |
Braşov |
Braşov, str. Mihail Kogălniceanu nr. 23, bl. C7, et. 9, ap. 14, judeţul Braşov |
140 |
Manolache Marcel Iulian |
Braşov |
Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 68, bl. 3, sc. B, ap. 6, judeţul Braşov |
141 |
Mathé-Péter Edit |
Târgu Secuiesc |
Târgu Secuiesc, str. Petofi Sandor nr. 16, judeţul Covasna |
142 |
Mathé-Péter Iosif |
Sfântu Gheorghe |
Sfântu Gheorghe, str. Bánki Donáth nr. 35, judeţul Covasna |
143 |
Strugariu Ana Mihaela |
Braşov |
Braşov, Str. Toamnei nr. 13, bl. 4, sc. D, ap. 2, judeţul Braşov |
144 |
Tereacǎ Cornel Toma |
Braşov |
Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 68, bl. 3, sc. B, ap. 3, judeţul Braşov |
145 |
Ţermure Călin Ovidiu |
Braşov |
Braşov, Str. 15 Noiembrie nr. 62, sc. D, ap. 38, judeţul Braşov |
146 |
Vulpe Alexandru George |
Braşov |
Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 43, camera 715, judeţul Braşov |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREŞTI |
147 |
Agiu Iulian |
Roşiori de Vede |
Roşiori de Vede, str. Plt. Rădulescu, bl. 302, sc. B, ap. 1, judeţul Teleorman |
148 |
Ailiesei Daniel |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Ailiesei Daniel şi Guţă George Alexandru în Bucureşti, şos. Nicolae Titulescu nr. 1, bl. A7, sc. 4, et. 9, ap. 120, sector 1 |
149 |
Al-Mutairi Rodica Floriana |
Alexandria |
Alexandria, Str. Dunării nr. 127, bl. F3, sc. A, ap. 4, judeţul Teleorman |
150 |
Ana Vasile Bogdan |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Aequitas în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 108, et. 1, sectorul 4 |
151 |
Andrei Eugen |
Bucureşti |
Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 6, bl. B3A, et. 4, camerele 1 + 2 + 4, sectorul 4 |
152 |
Andrei Ionel |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. I.C. Brătianu nr. 44, sc. B, et. 3, ap. 24, sectorul 3 |
153 |
Badea Cătălin |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Clucerul Udricani nr. 1-3, bl. 106 A, sc. A, et. 4, ap. 11, sectorul 3 |
154 |
Badea Violeta |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Badea Violeta şi Suciu Andrei în Bucureşti, bd. Regina Maria nr. 50, ap. 1, sectorul 4 |
155 |
Balaciu Costel Cristian |
Bucureşti |
Bucureşti, Str. Gospodăriei nr. 5, et. 5, ap. 33, sectorul 3 |
156 |
Barbu Cristian |
Bucureşti |
Bucureşti, Bd. Unirii nr. 20, bl. 5C, et. 3, ap. 16, sectorul 4 |
157 |
Bati Dan Cristian |
Bucureşti |
Bucureşti, şos. Ştefan cel Mare nr. 2, bl. 13, sc. B, et. 1, ap. 25, sectorul 1 |
158 |
Bărbulescu Constantin |
Bolintin-Vale |
suspendat |
159 |
Bătăilă Vlad |
Bucureşti |
Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 193, et. 7, ap. 22, sectorul 6 |
160 |
Benescu Cătălin Manuel |
Buftea |
Buftea, bd. Mihai Eminescu nr. 1, bl. R1, sc. E, et. 2, ap. 10, judeţul Ilfov |
161 |
Bîndilă Ionela |
Bucureşti |
în curs de înregistrare |
162 |
Boambeş Viorel |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Sf. Vineri nr. 23, bl. 105 B, sc. 1 et. 1, ap. 4, sectorul 3 |
163 |
Bocancea Silviu-Mădălin |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Bocancea şi Zastavneţchi în Bucureşti, bd. Gheorghe Şincai nr. 15, bl. 5A, sc. 2, et. 2, ap. 39, sectorul 4 |
164 |
Bran Cristian |
Bucureşti |
Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 231A, et. 1, ap. 1, sectorul 5 |
165 |
Bucur Şerban Constantin |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Executoris în Bucureşti, str. Baba Novac nr. 17, complex Baba Novac, sectorul 3 |
166 |
Canea Cătălin |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Drumul Taberei nr. 20, bl. C2, sc. 1, parter, ap. 2, sectorul 6 |
167 |
Casagranda - Stana Anton |
Bucureşti |
Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 10, bl. B5, sc. 1, et. 1, ap. 1, sectorul 4 |
168 |
Căliman-Habet Emanuel |
Bucureşti |
în curs de înregistrare |
169 |
Chiriţă Adela-Paula |
Bucureşti |
Asociată în cadrul S.C.P.E.J. Chiriţă şi Toader în Bucureşti, calea Vitan nr. 9, bl. V 6, sc. 1, et. 1, ap. 7, sectorul 3 |
170 |
Chiţescu Eugen Corneliu |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Chiţescu şi Marchidanu în Bucureşti, Str. Dogarilor nr. 42, et. 1, ap. 3, sectorul 2 |
171 |
Chiţu Laurenţiu Alexandru |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Târgu-Neamţ nr. 2A, bl. B31, ap. 72, sectorul 6 |
172 |
Ciocîrlan Constantin |
Bucureşti |
Bucureşti, Calea Călăraşilor nr. 165, bl. 38, sc. 2, ap. 7, sectorul 3 |
173 |
Ciupercă Dumitru Virgil |
Slobozia |
Slobozia, Str. Lacului, bl. G 110, sc. B, parter, ap. 64, judeţul Ialomiţa |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
174 |
Cojocaru Bogdan Mihai |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Mihai Eminescu nr. 17, sc. A, et. 1, ap. 8, sectorul 1 |
175 |
Constantin Cătălin Gabriel |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Constantin, Niculae şi Asociaţii în Bucureşti, str. Mihai Eminescu nr. 102-104, et. 4, ap. 9, sectorul 2 |
176 |
Constantin Radu |
Urziceni |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Constantin Radu şi Ştefan Marius Daniel în Urziceni, Aleea Grădiniţei nr. 1, judeţul Ialomiţa |
177 |
Constantinescu Mihai |
Bucureşti |
suspendat |
178 |
Copuzeanu Florin Traian |
Bucureşti |
Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 33, bl. M4, sc. A, parter, ap. 4, sectorul 3 |
179 |
Costescu Lucian |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Bibescu Vodă nr. 1, bl. P4, sc. 2, et. 6, ap. 41, sectorul 4 |
180 |
Coşoreanu Iulian Ilie |
Cornetu |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dobra, Coşoreanu şi Asociaţii în Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 20-22, bl. 102, parter şi mezanin, sectorul 5 |
181 |
Crafcenco Gheorghe Marius |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Drăgănescu, Ionescu şi Crafcenco în Bucureşti, str. Împăratul Traian nr. 32, bl. Sebastian, corp C1, et. 2, sectorul 4 |
182 |
Creangă Mădălin Iulian |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Creangă, Tudorache şi Ion în Bucureşti, şoseaua Mihai Bravu nr. 255, et. 1, sectorul 3 |
183 |
Cristache Ionuţ Bogdan |
Giurgiu |
Giurgiu, Str. Gării nr. 30, parter, judeţul Giurgiu |
184 |
Cristache Romeo Valentin |
Bucureşti |
suspendat |
185 |
Culcea Raluca Mariana |
Bucureşti |
Bucureşti, Bd. Unirii nr. 70, bl. J4, sc. Tr. 3, et. 1, ap. 53, sectorul 3 |
186 |
Culea Marian Orlando |
Bucureşti |
suspendat |
187 |
Damian Cătălina Sofia |
Bolintin-Vale |
suspendat |
188 |
Dângă Liliana-Livia |
Bucureşti |
suspendat |
189 |
Dima Ilie |
Bucureşti |
Bucureşti, Calea Rahovei nr. 291, bl. 81B, sc. 3, et. 1, ap. 72, sector 5 |
190 |
Dima Mihai |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Mircea Vodă nr. 41, bl. M31, sc. 1, parter, ap. 2, sector 3 |
191 |
Dimache Valentin Gabriel |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Nanu şi Dimache în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 57, bl. E4, sc. 4, et. 5, ap. 108, sectorul 3 |
192 |
Dinu Ilie |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Ştirbei Vodă nr. 160, bl. 22B, sc. 1, et. 1, ap. 1, sectorul 1 |
193 |
Dobra Narcis Constantin |
Buftea |
Asociat S.C.P.E.J. Dobra, Coşoreanu şi Asociaţii în Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 20-22, bl. 102, parter şi mezanin, sectorul 5 |
194 |
Dobra Ofelia Camelia |
Buftea |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dobra, Coşoreanu şi Asociaţii în Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 20-22, bl. 102, parter şi mezanin, sectorul 5 |
195 |
Dobranici Doina Crenguţa |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Corneliu Coposu nr. 7, bl. 104, sc. 3, et. 2, ap. 67, sectorul 3 |
196 |
Dorcioman Manuel Andrei |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Cătălin Vişan şi Manuel-Andrei Dorcioman în Bucureşti, bd. I.C. Brătianu nr. 39, bl. P6, sc. 2, ap. 37, sectorul 3 |
197 |
Drăgan Florina-Lăcrămioara |
Bucureşti |
în curs de înregistrare |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
198 |
Drăgănescu Mirela Sorina Alexandra |
Bucureşti |
Bucureşti, str. George Enescu nr. 7, parter, ap. 4, sectorul 1 |
199 |
Drăghici Petrişor Valeriu |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Vasile Lascăr nr. 5-7, et. 2, camera 206, sectorul 2 |
200 |
Duică Alexandra-Claudia |
Bucureşti |
Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 1, bl. 16, sc. 2, et. 3, ap. 41, sectorul 5 |
201 |
Duică Claudiu |
Bucureşti |
Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 1, bl. 16, sc. 2, et. 3, ap. 41, sectorul 5 |
202 |
Dumitrache Liliana-Antonia-Magdalena |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Alexandru Ioan Cuza nr. 28 A, sectorul 1 |
203 |
Dumitrache Bogdan |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Dumitrache şi Dumitrache în Bucureşti, bd. Decebal nr. 14, bl. S6, sc. B, et. 6, ap. 42, sectorul 3 |
204 |
Dumitrache Cornelia Gabriela |
Călăraşi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Dumitrache şi Dumitrache în Bucureşti, bd. Decebal nr. 14, bl. S6, sc. B, et. 6, ap. 42, sectorul 3 |
205 |
Dumitrescu Florentina-Liliana |
Bucureşti |
Bucureşti, Str. Sirenelor nr. 17, et. 1, ap. 2, sectorul 5 |
206 |
Dumitru Cristian Florin |
Bucureşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dumitru, Iancu şi Asociaţii în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 10, bl. 7B, sc. 2, et. 6, ap. 45, sectorul 4 |
207 |
Dumitru Mirela |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Executoris în Bucureşti, str. Baba Novac nr. 17, Complex Baba Novac, sectorul 3 |
208 |
Dumitru Nicolae |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Executoris în Bucureşti, str. Baba Novac nr. 17, Complex Baba Novac, sectorul 3 |
209 |
Duruian Ionel |
Bucureşti |
Bucureşti, Calea Moşilor nr. 288, bl. 32, sc. 3, et. 1, ap. 73, sectorul 2 |
210 |
Eftimie Alina |
Bucureşti |
Bucureşti, Bd. Unirii nr. 18, bloc 5B, sc. 2, mezanin, ap. 25 bis, sectorul 4 |
211 |
Enache Anca |
Bucureşti |
suspendat |
212 |
Ene Alexandru |
Olteniţa |
Olteniţa, Bd. Republicii nr. 51, bl. B, sc. A, ap. 1, judeţul Călăraşi |
213 |
Ene Magdalena |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Maltopol nr. 23, et. 4, sectorul 1 |
214 |
Enea Mihaela Raluca |
Bucureşti |
Bucureşti, Calea Victoriei nr. 100, et. 2, ap. 20, sectorul 1 |
215 |
Ezer Lucian |
Bucureşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Ezer Lucian şi Asociaţii în Bucureşti, bd. D. Cantemir nr. 19, bl. 5, sc. 1, ap. 4, sectorul 4 |
216 |
Fediuc Gheorghe Marian |
Bucureşti |
suspendat |
217 |
Fenoghen Vladimir Liviu |
Bucureşti |
suspendat |
218 |
Franz Radu Călin |
Bucureşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Franz Radu Călin şi Ţone Anca Roxana în Bucureşti, str. Traian nr. 2, bl. F1, sc. 2, et. 2, ap. 31, sectorul 3 |
219 |
Frîncu Marius Claudiu |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Gen. Ghe. Magheru nr. 43, et. 1, ap. 2, sectorul 1 |
220 |
Ganea Ioan Tiberiu |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Ion şi Asociaţii în Bucureşti, bd. Regina Maria nr. 1, bl. P5B, sc. 1, et. 5, ap. 14, sectorul 4 |
221 |
Georgescu Paul |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Sebastian Mihail nr. 27, bl. S10, sc. 1, et. 1, ap. 8, sectorul 5 |
222 |
Ghelmegeanu Sorin |
Bucureşti |
suspendat |
223 |
Ghilencea Marian Viorel |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Decebal nr. 1, bl. H2, sc. 5, et. 2, ap. 127, sectorul 3 |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
224 |
Ghinea Ioan Emanuel |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Olteanu, Haja şi Ghinea în Bucureşti, Piaţa Alba Iulia nr. 3, bl. I 2, sc. A, ap. 10, sectorul 3 |
225 |
Ghişoiu Mihai |
Bucureşti |
suspendat |
226 |
Giurgea Bucur |
Bucureşti |
Bucureşti, Str. Frasinului nr. 11-13, sectorul 1 |
227 |
Gonţ Dorina |
Bucureşti |
suspendat |
228 |
Gonţ Lucian |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Dorina Gonţ, Lucian Gonţ şi Marian Panait, Bucureşti, Bd. Unirii nr. 13, bl. 2C, sectorul 4 |
229 |
Guli Constantin |
Bucureşti |
Bucureşti, calea Călăraşi nr. 156, bl. 53 bis, sc. A, parter, ap. 1, sectorul 3 |
230 |
Guţă George Alexandru |
Alexandria |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Ailiesei Daniel şi Guţă George Alexandru în Bucureşti, şos. Nicolae Titulescu nr. 1, bl. A7, sc. 4, et. 9, ap. 120, sectorul 1 |
231 |
Haja Ioana Mihaela |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Olteanu, Haja şi Ghinea în Bucureşti, Piaţa Alba Iulia nr. 3, bl. I 2, sc. A, ap. 10, sectorul 3 |
232 |
Huţuleac Florentina Gabriela |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Şepcari nr. 9, bl. 1, sc. 1, et. 6, ap. 19, sectorul 3 |
233 |
Iancu Olga Claudia |
Slobozia |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dumitru, Iancu şi Asociaţii în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 10, bl. 7B, sc. 2, et. 6, ap. 45, sectorul 4 |
234 |
Ichim Viorel |
Buftea |
Buftea, str. Ştirbei Vodă nr. 55, bl. Vila 1, sc. B, ap. 5, judeţul Ilfov |
235 |
Iftime Cătălin |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Şura Mare nr. 1, bl. 1A, sc. 4, et. 4, ap. 113, sectorul 4 |
236 |
Ilie Panaite |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Vişana nr. 7, bl. 36, sc. B, parter, ap. 46, sectorul 4 |
237 |
Ioachim Flavius Lucian |
Bucureşti |
Bucureşti, Str. Polonă nr. 92, bl. 17A-B, sc. 3, et. 4, ap. 108, sectorul 1 |
238 |
Ion Constantin Aurelian |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Creangă, Tudorache şi Ion în Bucureşti, şoseaua Mihai Bravu nr. 255, et. 1, sectorul 3 |
239 |
Ion Gheorghe Mihail |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Ion şi Asociaţii în Bucureşti, bd. Regina Maria nr. 1, bl. P5B, sc. 1, et. 5, ap. 14, sectorul 4 |
240 |
Ionescu Marian Daniel |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Bucur nr. 18, corp A, sc. 1, et. 5, ap. 20 A, sectorul 4 |
241 |
Ionescu Monica |
Bucureşti |
suspendat |
242 |
Ionescu Niculae |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Drăgănescu, Ionescu şi Crafcenco în Bucureşti, str. Împăratul Traian nr. 32, bl. Sebastian, corp C1, et. 2, sectorul 4 |
243 |
Ioniţă Adrian |
Bucureşti |
suspendat |
244 |
Iordache Ion |
Giurgiu |
Giurgiu, Str. Episcopiei nr. 15, judeţul Giurgiu |
245 |
Iordache Radu |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Nerva Traian nr. 16, bl. M35, sc. 2, et. 1, ap. 31, sectorul 3 |
246 |
Iordache Ramona Lucia |
Giurgiu |
Giurgiu, Str. Episcopiei nr. 15, judeţul Giurgiu |
247 |
Ivan Traian Daniel |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Sfânta Vineri nr. 32, bl. A5, sc. 1, et. 2, ap. 7, sectorul 3 |
248 |
Ivanciu George Adrian |
Bucureşti |
Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 2J, et. 3, ap. 16, sectorul 3 |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
249 |
Împungerouă Doiniţa-Mihaela |
Roşiori de Vede |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Împungerouă Nicolae şi Împungerouă Doiniţa-Mihaela în Videle, Str. Primăverii nr. 1, bl. C6, sc. B, ap. 18, et. 1, judeţul Teleorman |
250 |
Împungerouă Nicolae |
Videle |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Împungerouă Nicolae şi Împungerouă Doiniţa-Mihaela în Videle, Str. Primăverii nr. 1, bl. C6, sc. B, ap. 18, et. 1, judeţul Teleorman |
251 |
Jalbă Georgiana Nicoleta |
Bucureşti |
Bucureşti, Calea Victoriei nr. 142, sc. D, ap. 1, parter, sectorul 1 |
252 |
Lăpugeanu Paul Mugurel |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. LEX în Bucureşti, bd. Ion Mihalache nr. 104, bl. 85, sc. B, et. 1, ap. 21, sectorul 1 |
253 |
Leancă Constantin |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Leancă şi Măgureanu în Bucureşti, str. Nerva Traian nr. 9, bl. M 67, sc. 1, et. 1, ap. 4, sectorul 3 |
254 |
Leonescu Ilie Victor |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Poet Panait Cerna nr. 1, bl. M52, sc. 1, parter, ap. 1, sectorul 3 |
255 |
Lepădatu Andrei |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Aequitas în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 108, et. 1, sectorul 4 |
256 |
Lupulescu Cătălin Gigel |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Corneliu Coposu nr. 5, bl. 103, sc. 2, et. 2, ap. 29, sectorul 3 |
257 |
Maghiar Bogdan |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Maghiar Bogdan şi Roşu Ioana-Ruxandra în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 20, bl. 5C, et. 4, ap. 31, sectorul 4 |
258 |
Marchidanu Iulian Valentin |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Chiţescu şi Marchidanu în Bucureşti, Str. Dogarilor nr. 42, et. 1, ap. 3, sectorul 2 |
259 |
Marin Adrian Cristian |
Bucureşti |
Bucureşti, şoseaua Panduri nr. 35, bl. P1B, sc. A, et. 2, ap. 10, sectorul 5 |
260 |
Marin Viorel Cristinel |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. LEX în Bucureşti, bd. Ion Mihalache nr. 104, bl. 85, sc. B, et. 1, ap. 21, sectorul 1 |
261 |
Matei Nicolae Marian |
Bucureşti |
Bucureşti, Str. Dianei nr. 10, sc. 1, et. 1, ap. 2, sectorul 2 |
262 |
Mazilu Cristinel Ionuţ |
Bucureşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Mazilu şi Asociaţii în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 45, bl. M15, sc. C, parter, ap. 68-69, sectorul 3 |
263 |
Mazilu Dorin |
Bucureşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Mazilu şi Asociaţii în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 45, bl. M15, sc. C, parter, ap. 68-69, sectorul 3 |
264 |
Mărgulescu Ramona-Maria |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Verdeş Adriana-Mihaela şi Mărgulescu Ramona-Maria în Bucureşti, str. Sf. Vineri nr. 21, bl. 102, sc. 1, et. 2, ap. 6, sectorul 3 |
265 |
Mehesz-Geczi Oana-Viorica |
Bucureşti |
Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 3, bl. 17, sc. 1, et. 3, ap. 7, sectorul 4 |
266 |
Mihai Cristian |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Dimitrie Cantemir nr. 15, bl. 9, sc. C, ap. 77, sectorul 4 |
267 |
Mihalcea Ionel |
Călăraşi |
Călăraşi, str. Bucureşti nr. 139, bl. A38 (Volna), parter, judeţul Călăraşi |
268 |
Mihăilescu Adriana Emanuela |
Cornetu |
Cornetu, Şos. Alexandriei nr. 140, et. 2, camerele 4 şi 5, judeţul Ilfov |
269 |
Milea Anghel |
Slobozia |
Slobozia, Bd. Cosminului, bl. BN5, et. 1, camera 3, judeţul Ialomiţa |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
270 |
Miloş Cristian |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Matei Basarab nr. 96, bl. L122, sc. 1, parter, ap. 1, sectorul 3 |
271 |
Miloş Marius Emil |
Turnu Măgurele |
Turnu Măgurele, Str. Pompierilor, bl. M1, sc. B, ap. 22, judeţul Teleorman |
272 |
Miu Ioana |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Miu şi Partenerii în Bucureşti, Calea Dorobanţilor nr. 250, ap. 3, sectorul 1 |
273 |
Miu Ştefan |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Miu şi Partenerii în Bucureşti, Calea Dorobanţilor nr. 250, ap. 3, sectorul 1 |
274 |
Moianu Adrian |
Bucureşti |
Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 1, bl. 16, sc. 2, et. 2, ap. 37, sectorul 5 |
275 |
Nacu Cristian Andrei |
Bucureşti |
Bucureşti, Piaţa Pache Protopopescu nr. 1, et. 1, ap. 3, sectorul 2 |
276 |
Naglici Mihai Şerban |
Bucureşti |
Bucureşti, Str. Istriei nr. 1, bl. C2, sc. 1, ap. 5, sectorul 3 |
277 |
Nanu Valentin Cristian |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Nanu şi Dimache în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 57, bl. E4, sc. 4, et. 5, ap. 108, sectorul 3 |
278 |
Năstasă Alexandru |
Bucureşti |
suspendat |
279 |
Neagu Ionel |
Bucureşti |
suspendat |
280 |
Neculae Mihai |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Tache Ionescu nr. 1, ap. 12, sectorul 1 |
281 |
Negreanu Marius Adrian |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Smaranda Brăescu nr. 18B, bl. 2A, sc. 1, ap. 2, sectorul 1 |
282 |
Negulescu Gabriel |
Bucureşti |
suspendat |
283 |
Nemeş Dan |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Naţiunile Unite nr. 4, bl. 107A, et. 4, biroul B4, sectorul 5 |
284 |
Nicolescu Dan Răzvan |
Bucureşti |
Bucureşti, calea Şerban Vodă nr. 28, sc. A, et. 2, ap. 4, sectorul 4 |
285 |
Nicolescu Gheorghe Alin |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Naţiunile Unite nr. 1, bl. 108A, et. 5, birou A5, sectorul 5, clădirea Gemenii Center |
286 |
Niculae Elena Roxana |
Bucureşti |
Bucureşti, Bd. Unirii nr. 27, bl. 15, sc. 1, et. 2, ap. 5, sectorul 5 - B.E.J. Ad Rem |
287 |
Niculae George |
Videle |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Constantin, Niculae şi Asociaţii în Bucureşti, str. Mihai Eminescu nr. 102-104, et. 4, ap. 9, sectorul 2 |
288 |
Niculescu Dinu Mihai |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Nicolae Bălcescu nr. 24, sc. A, et. 10, ap. 3, sectorul 1 |
289 |
Nistor Vasile |
Alexandria |
Alexandria, Str. Libertăţii, bl. T4, sc. A, et. 3, ap. 12, judeţul Teleorman |
290 |
Niţu Ion |
Slobozia |
Slobozia, Bd. Cosminului nr. 14, bl. T3, sc. A, et. 1, ap. 7, judeţul Ialomiţa |
291 |
Nuţă Petrică Sorin |
Bucureşti |
Bucureşti, Calea Moşilor nr. 268, bl. 12, sc. B, et. 1, ap. 34, sectorul 2 |
292 |
Oaşă George |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Dimitrie Cantemir nr. 2, bl. P2, sc. 1, et. 4, ap. 13, sectorul 4 |
293 |
Ochian Doru-Cătălin |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A Ochian Doru-Cătălin şi Neneci Constantin Alexandru în Bucureşti, Str. Academiei nr. 39-41, sc. B, et. 1, ap. 2, sectorul 1 |
294 |
Olaru Melania |
Bucureşti |
Bucureşti, Bd. Unirii nr. 62, bl. K5, sc. 2, et. 2, ap. 30, sectorul 3 |
295 |
Olteanu Florentina Daniela |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Olteanu, Haja şi Ghinea în Bucureşti, Piaţa Alba Iulia nr. 3, bl. I 2, sc. A, ap. 10, sectorul 3 |
296 |
Olteanu Nicolae Caius |
Bucureşti |
suspendat |
297 |
Opran Dragoş |
Bucureşti |
Bucureşti, Calea Plevnei nr. 18, et. 2, ap. 2, sectorul 1 |
298 |
Oprescu Mihai |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Ion şi Asociaţii în Bucureşti, bd. Regina Maria nr. 1, bl. P5B, sc. 1, et. 5, ap. 14, sectorul 4 |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
299 |
Panait Marian |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Dorina Gonţ, Lucian Gonţ şi Marian Panait, Bucureşti, Bd. Unirii nr. 13, bl. 2C, sectorul 4 |
300 |
Paviliu Bogdan Adrian |
Bucureşti |
Bucureşti, Str. Concordiei nr. 7A, sectorul 4 |
301 |
Păun Cătălin Ştefan |
Bucureşti |
Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 133, bl. T2B, sc. 2, et. 1, ap. 42, sectorul 5 |
302 |
Păun Octav Lucian |
Olteniţa |
suspendat |
303 |
Pârvan Violeta Alexandra |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Corneliu Coposu nr. 5, bl. 103, sc. 3, et. 2, ap. 54, sectorul 3 |
304 |
Peticaru Eduard |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Gh. Danielopol nr. 1, ap. 1, sectorul 4 |
305 |
Petre Cristian |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Vânători nr. 5-7-9-11, ap. 3, sectorul 5 |
306 |
Petre Dan |
Bolintin-Vale |
suspendat |
307 |
Plaveti Nicolae Dorin |
Bucureşti |
Bucureşti, Calea 13 Septembrie nr. 118-120, bl. 60-62, sc. 1, et. 8, ap. 21, sectorul 5 |
308 |
Popa Carmen Gabriela |
Bucureşti |
Bucureşti, Piaţa Naţiunile Unite nr. 3-5, bl. Turn, et. 3, ap. 17, sectorul 4 |
309 |
Popa Elena Laura |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Corneliu Coposu nr. 5, bl. 103, sc. 2, et 1, ap. 24, sectorul 3 |
310 |
Popa Mihail |
Bucureşti |
suspendat |
311 |
Popescu Adina Vali |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Popescu Marian şi Popescu Adina-Vali în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 35, bl. A3, sc. 2, et. 1, ap. 26, sectorul 3 |
312 |
Popescu Claudiu George |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Dimitrie Cantemir nr. 25, bl. 2, sc. C, et. 4, ap. 18, sectorul 4 |
313 |
Popescu Florin |
Bucureşti |
Bucureşti, Bd. Tineretului nr. 3, bl. Z1, ap. 5, parter, sectorul 4 |
314 |
Popescu Marian |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Popescu Marian şi Popescu Adina-Vali în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 35, bl. A3, sc. 2, et. 1, ap. 26, sectorul 3 |
315 |
Predescu Narcis Ionuţ |
Bucureşti |
Bucureşti, şoseaua Colentina nr. 3C, bl. 33C, sc. B, parter, ap. 46, sectorul 2 |
316 |
Raportoru Georgeta |
Bucureşti |
Bucureşti, Piaţa Alba-Iulia nr. 8, bl. I7, sc. 2, et. 2, ap. 28, sectorul 3 |
317 |
Rădulescu Marian |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Câmpia Libertăţii nr. 37, bl. IC3, et. 4, ap. 45, sectorul 3 |
318 |
Răduţă Nicoleta |
Bucureşti |
Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 18, bl. 104, sc. 1, et. 2, ap. 3, sectorul 5 |
319 |
Răileanu Ionuţ Cătălin |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Cluceru Udricani nr. 1-3, bl. 106A, sc. 2, et. 1, ap. 22, sectorul 3 |
320 |
Renţea Georgiana Ingrid |
Bucureşti |
Bucureşti, Splaiul Independenţei nr. 1, bl. 16, sc. 1, et. 2, ap. 7, sectorul 5 |
321 |
Roşoagă Marinela |
Urziceni |
Urziceni, Str. Eroilor nr. 15, bl. 106, parter, ap. 4, judeţul Ialomiţa |
322 |
Roşu Ileana |
Zimnicea |
suspendat |
323 |
Roşu Ioana-Ruxandra |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Maghiar Bogdan şi Roşu Ioana-Ruxandra în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 20, bl. 5C, et. 4, ap. 31, sectorul 4 |
324 |
Rusu Mircea Valentin |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Jean Steriadi nr. 29, bl. V1, sc. A, et. 2, ap. 15, sectorul 3 |
325 |
Safta Doina |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Romulus nr. 79, sectorul 3 |
326 |
Sahlian Dumitru |
Bucureşti |
suspendat |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
327 |
Samoilă Liliana Minodora |
Bucureşti |
Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 10, bl. B5, sc. 1, et. 3, ap. 9, sectorul 4 |
328 |
Sandu Bogdan Iulian |
Bucureşti |
Asociat în cadru B.E.J.A. Sterca şi Sandu în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 8, bl. B 4, sc. 3, et. 2, ap. 52, sectorul 4 |
329 |
Sandu Ionuţ Octavian |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Aequitas în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 108, et. 1, sectorul 4 |
330 |
Scăeşteanu Silvia |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Naţiunile Unite nr. 21, bl. 108A, et. 7, corp A, Gemenii Center, sectorul 5 |
331 |
Sersea Adrian Eugen |
Bucureşti |
Bucureşti, Str. Dristorului nr. 97-119, bl. 63, sc. 1, parter, ap. 21, sectorul 3 |
332 |
Spiridonescu Ileana Cornelia |
Bucureşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Moraru & Partenerii în Bucureşti, bd. Mareşal Averescu nr. 7A, Complex Alia Apartments, corp B, sc. B, ap. 89, sectorul 1 |
333 |
Stanciu Iulian |
Călăraşi |
Călăraşi, str. Al. Sahia nr. 2, bl. B4, sc. 1, ap. 2, parter, judeţul Călăraşi |
334 |
Stancu Marian |
Bucureşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dobra, Coşoreanu şi Asociaţii în Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 20-22, bl. 102, parter şi mezanin, sectorul 5 |
335 |
Stăiculescu Dumitru |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Stăiculescu şi Zainea în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37, bl. A 4, sc. 1, et. 4, ap. 20, sectorul 3 |
336 |
Stănescu Ilie |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Stănescu Ilie şi Stănescu Elis Anamaria în Bucureşti, Calea Vitan nr. 119, bl. V21B, sc. 1, et. 2, ap. 11, sectorul 3 |
337 |
Stănescu Nicolae Bogdan |
Feteşti |
suspendat |
338 |
Sterca Gabriel Cornel |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Sterca şi Sandu în Bucureşti, Splaiul Unirii nr. 8, bl. B 4, sc. 3, et. 2, ap. 52, sectorul 4 |
339 |
Stoian Valentin |
Călăraşi |
Călăraşi, str. Flacăra nr. 26, bl. B3 , sc. 1, ap. 2, judeţul Călăraşi |
340 |
Suciu Dan Andrei |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Badea Violeta şi Andrei Suciu în Bucureşti, bd. Regina Maria nr. 50, ap. 1, sectorul 4 |
341 |
Şchiopu Cristian Marcel |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Şchiopu şi Ţeţu în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 224, bl. D5, sc. A, et. 2, ap. 7, sectorul 1 |
342 |
Şerbănescu Valeriu |
Bucureşti |
Bucureşti, Str. Dristorului nr. 68, sectorul 3 |
343 |
Şomâldoc Paula Daniela |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Negru Vodă nr. 2, bl. C4, sc. 2, ap. 37, sectorul 3 |
344 |
Ştefan Florin Cătălin |
Bucureşti |
suspendat |
345 |
Ştefan Marius Daniel |
Urziceni |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Constantin Radu şi Ştefan Marius Daniel în Urziceni, Aleea Grădiniţei nr. 1, judeţul Ialomiţa |
346 |
Ştefan Viorel Dinu |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Ştefan Viorel Dinu şi Dobre Ana-Maria în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 20, bl. 5C, et. 5, ap. 25, sectorul 4 |
347 |
Ştefan-Garofa Florin-Eduard |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Între Gârle nr. 7, sectorul 4 |
348 |
Tănăsescu George Dorian |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Nicolae Titulescu nr. 1, bl. A7, sc. 3, et. 5, ap. 74, sectorul 1 |
349 |
Tănurcă Cristina |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Acta non Verba în Bucureşti, bd. Burebista nr. 4, bl. D13, sc 4, ap. 120, sectorul 3 |
350 |
Terinte Florin Cătălin |
Bucureşti |
Bucureşti, Bd. Libertăţii nr. 18, bl. 104, sc. 2, ap. 14, sectorul 5 |
351 |
Timnea Vicenţiu Pascal |
Bucureşti |
Bucureşti, Piaţa Alba Iulia nr. 2, bl. I1, sc. C, et. 2, ap. 55, sectorul 3 |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
352 |
Titu Adriana |
Bucureşti |
Bucureşti, Piaţa Mihail Kogălniceanu nr. 1, sc. A, et. 2, ap. 11, sectorul 5 |
353 |
Toader Ovidiu Adrian |
Bucureşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Chiriţă şi Toader în Bucureşti, Calea Vitan nr. 9, bl. V 6, sc. 1, et. 1, ap. 7, sectorul 3 |
354 |
Toma Ana-Maria |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Toma Ana-Maria şi Toma Nina-Valentina în Bucureşti, str. Ilfov nr. 1, et. 2, ap. 3, sectorul 5 |
355 |
Toma Nina-Valentina |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Toma Ana-Maria şi Toma Nina-Valentina în Bucureşti, str. Ilfov nr. 1, et. 2, ap. 3, sectorul 5 |
356 |
Trancă Bogdan Ovidiu |
Bucureşti |
Bucureşti, Str. Ganovici Dumitru nr. 14, mezanin, spaţiu comercial 3 şi 4, sectorul 3 |
357 |
Tudor Florentina |
Giurgiu |
Giurgiu, Str. Episcopiei nr. 12 C, judeţul Giurgiu |
358 |
Tudor Irina Alexandra |
Bucureşti |
Bucureşti, bd. Corneliu Coposu nr. 3, bl. 101, sc. 3, et. 2, ap. 46, sectorul 3 |
359 |
Tudorache Cătălin Andrei |
Bucureşti |
Bucureşti, str. Bucur nr. 2, sc. B, parter, birou B2, sectorul 4 |
360 |
Tudorache Cătălin Silviu |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Creangă, Tudorache şi Ion în Bucureşti, Şoseaua Mihai Bravu nr. 255, et. 1, sectorul 3 |
361 |
Tudor-Barcău Elena |
Bucureşti |
suspendat |
362 |
Ţeţu Demetrius |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Şchiopu şi Ţeţu în Bucureşti, Calea Victoriei nr. 224, bl. D5, sc. A, et. 2, ap. 7, sectorul 1 |
363 |
Ţone Anca Roxana |
Bucureşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Franz Radu Călin şi Ţone Anca Roxana în Bucureşti, str. Traian nr. 2, bl. F1, sc. 2, et. 2, ap. 31, sectorul 3 |
364 |
Ulman Bogdan Vasile |
Bucureşti |
Bucureşti, Piaţa Alba Iulia nr. 6, bl. I5, sc. B, et. 2, ap. 32, sectorul 3 |
365 |
Vasiliev Ana-Maria |
Bucureşti |
suspendat |
366 |
Văraru-Gavrilescu Cosmin Gabriel |
Bucureşti |
În curs de înregistrare |
367 |
Verdeş Adriana-Mihaela |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Verdeş Adriana-Mihaela şi Mărgulescu Ramona-Maria în Bucureşti, str. Sf. Vineri nr. 21, bl. 102, sc. 1, et. 2, ap. 6, sectorul 3 |
368 |
Vişan Cătălin |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Cătălin Vişan şi Manuel-Andrei Dorcioman în Bucureşti, Bd. I.C. Brătianu nr. 39, bl. P6, sc. 2, ap. 37, sectorul 3 |
369 |
Vîlcea Gabriela Simona |
Alexandria |
Alexandria, Str. Libertăţii nr. 211, bl. L8-L9, et. 1, camera 3, judeţul Teleorman |
370 |
Voican Mădălina |
Buftea |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Ungureanu şi Voican în Craiova, str. General Magheru nr. 81, judeţul Dolj |
371 |
Zainea Ana Cristina |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Stăiculescu şi Zainea în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 37, bl. A 4, sc. 1, et. 4, ap. 20, sectorul 3 |
372 |
Zastavneţchi Dumitru |
Bucureşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Bocancea şi Zastavneţchi în Bucureşti, Bd. Gh. Şincai nr. 15, bl. 5 A, sc. 2, et. 2, ap. 39, sectorul 4 |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CLUJ-NAPOCA |
373 |
Adam Dragoş |
Cluj-Napoca |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Adam Dragoş şi Oszoczki Andras în Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 6, et. 2, ap. 7, judeţul Cluj |
374 |
Amişculesei Radu Cătălin |
Vişeu de Sus |
Vişeu de Sus, str. 22 Decembrie nr. 14, sc. B, et. 1, ap. 17, judeţul Maramureş |
375 |
Andreica Flavius Inocenţiu |
Baia Mare |
Baia Mare, Bd. Republicii nr. 1, ap. 22, judeţul Maramureş |
376 |
Andronesi Daniela Mariana |
Şimleu Silvaniei |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Andronesi Valerian Dorin & Andronesi Daniela Mariana în Bistriţa, str. Alba Iulia nr. 3, judeţul Bistriţa-Năsăud |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
377 |
Andronesi Valerian Dorin |
Bistriţa |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Andronesi Valerian Dorin & Andronesi Daniela Mariana în Bistriţa, str. Alba Iulia nr. 3, judeţul Bistriţa-Năsăud |
378 |
Aniţei Dorel |
Vişeu de Sus |
Vişeu de Sus, Str. Republicii nr. 2, camera 6, judeţul Maramureş |
379 |
Batin Petru |
Sighetu Marmaţiei |
Sighetu Marmaţiei, str. Bogdan Vodă nr. 30, judeţul Maramureş |
380 |
Boloş Mircea |
Cluj-Napoca |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Boloş şi Partenerii în Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 17, parter, ap. 7, judeţul Cluj |
381 |
Bud Robert Mihai |
Baia Mare |
Baia Mare, str. George Coşbuc nr. 25 A, ap. 35, Atrium Building, judeţul Maramureş |
382 |
Buta Dumitru Mirel |
Beclean |
Beclean, Aleea Trandafirilor nr. 3A, judeţul Bistriţa-Năsăud |
383 |
Câmpian Alexandru Răzvan |
Bistriţa |
Bistriţa, str. Alexandru Odobescu nr. 7, judeţul Bistriţa-Năsăud |
384 |
Ciumărnean Romeo Gabriel |
Zalău |
Zalău, str. Tudor Vladimirescu nr. 1, bl. Lira, et. 1, ap. 8, judeţul Sălaj |
385 |
Cîmpian Mihai Radu |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, str. Pavel Roşca nr. 3, ap. 4, judeţul Cluj |
386 |
Coman Gheorghe Gavril |
Sighetu Marmaţiei |
Sighetu Marmaţiei, str. Bogdan Vodă nr. 30, judeţul Maramureş |
387 |
Coroian Vasile |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 76, bl. Y5, sc. 2, parter, ap. 25, judeţul Cluj |
388 |
Crişan Radu |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 22, ap. 3A-C/1 şi 3A-C/2, judeţul Cluj |
389 |
Culic Ioan Marius |
Baia Mare |
suspendat |
390 |
Ilovan Dumitru |
Năsăud |
Năsăud, Str. Gării, bl. 5 ABC, et. 1, judeţul Bistriţa-Năsăud |
391 |
Joldeş Ovidiu Laurenţiu |
Bistriţa |
Bistriţa, str. Nicolae Titulescu nr. 27, ap. 7, judeţul Bistriţa-Năsăud |
392 |
Lar Viorel |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, Bd. 21 Decembrie 1989 nr. 34, ap. 1, judeţul Cluj |
393 |
Lungu Răzvan |
Gherla |
Gherla, str. Mihai Eminescu nr. 5, judeţul Cluj |
394 |
Maier Ioan |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 42, ap. 14, judeţul Cluj |
395 |
Man Ovidiu Ioan |
Cluj-Napoca |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Man şi Asociaţii în Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 13, et. 1, judeţul Cluj |
396 |
Manchevici Marin |
Bistriţa |
Bistriţa, str. Alexandru Odobescu nr. 19, judeţul Bistriţa-Năsăud |
397 |
Marian Daniel |
Turda |
Turda, Str. Republicii nr. 36, judeţul Cluj |
398 |
Matiş Camelia Luminiţa |
Cluj-Napoca |
Cluj Napoca, Str. Porumbeilor nr. 40, ap. 1, judeţul Cluj |
399 |
Mărgineanu Viorel Victor Daniel |
Baia Mare |
Baia Mare, str. George Coşbuc nr. 22 A, judeţul Maramureş |
400 |
Miclea Florina |
Gherla |
suspendat |
401 |
Miron Boca Moldovan Andreea Laura |
Turda |
Turda, str. Dacia nr. 2, judeţul Cluj |
402 |
Morari Marius Iacob |
Baia Mare |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Morari şi Asociaţii în Baia Mare, str. George Coşbuc nr. 25 A, et. 1, ap. 10, Atrium Building, judeţul Maramureş |
403 |
Mureşan Paul Florin |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, str. Pavel Roşca nr. 4, sc. 1, demisol, ap. 21, judeţul Cluj |
404 |
Mureşan Vasile Mircea |
Beclean |
Beclean, str. Liviu Rebreanu nr. 5, et. 1, judeţul Bistriţa-Năsăud |
405 |
Mureşan-Găzdac Adela Viorela Elena |
Zalău |
în curs de înregistrare |
406 |
Mureşanu Radu Alex |
Cluj-Napoca |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Cîrja Mureşanu Maria Iulia şi Mureşanu Radu Alex în Sibiu, str. Zaharia Boiu nr. 19, judeţul Sibiu |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
407 |
Onişor Ionel Marin |
Bistriţa |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Onişor şi Asociaţii în Bistriţa, str. Nicolae Titulescu nr. 37, ap. 1, judeţul Bistriţa-Năsăud |
408 |
Oszoczki Andras |
Cluj-Napoca |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Adam Dragoş şi Oszoczki Andras în Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 6, et. 2, ap. 7, judeţul Cluj |
409 |
Paşca Dorina Ştefania |
Baia Mare |
suspendat |
410 |
Pintea Bogdan Ioan |
Baia Mare |
Baia Mare, Bd. Independenţei nr. 18, ap. 71, judeţul Maramureş |
411 |
Popa Nicolae Fanfany |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 25, ap. 21, judeţul Cluj |
412 |
Popan Iosif Nicolae |
Zalău |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Morari şi Asociaţii în Baia Mare, str. George Coşbuc nr. 25 A, et. 1, ap. 10, Atrium Building, judeţul Maramureş |
413 |
Prisăcaru Virgil Benonim |
Cluj-Napoca |
suspendat |
414 |
Roman Mariana |
Cluj-Napoca |
Cluj Napoca, str. Petofi Sandor nr. 3, judeţul Cluj |
415 |
Rus Sergiu Leon |
Gherla |
suspendat |
416 |
Sârbu Viorel |
Năsăud |
Năsăud, Str. Gării, bl. 5 ABC, et. 1, judeţul Bistriţa-Năsăud |
417 |
Simon Attila |
Baia Mare |
Baia Mare, Bd. Republicii nr. 1, ap. 106, judeţul Maramureş |
418 |
Sin Marius |
Turda |
Turda, Piaţa Republicii nr. 33, et. 1, judeţul Cluj |
419 |
Soponar Ciprian Lucian |
Cluj-Napoca |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Man şi Asociaţii în Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 13, et. 1, judeţul Cluj |
420 |
Stoica Ioan Alin |
Târgu Lăpuş |
suspendat |
421 |
Stolnean Diana Maria |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, str. Pavel Roşca nr. 4, ap. 10, judeţul Cluj |
422 |
Stolnean Romeo Marius |
Cluj-Napoca |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Stolnean Romeo Marius şi Stolnean Oana în Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 11, ap. 1, judeţul Cluj |
423 |
Şipoş Alexandru |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 1, judeţul Cluj |
424 |
Şortan Ioan Călin |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 21, ap. 6, judeţul Cluj |
425 |
Tămaş Marcu |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, Piaţa Mihai Viteazu nr. 36, ap. 6, judeţul Cluj |
426 |
Todoruţ Andrei |
Dej |
Dej, Piaţa Bobâlna nr. 11, ap. 1, judeţul Cluj |
427 |
Trif Adrian Cristian |
Baia Mare |
Baia Mare, str. George Coşbuc nr. 32, ap. 17, judeţul Maramureş |
428 |
Ţurcaş Ioan |
Zalău |
Zalău, str. Tudor Vladimirescu nr. 7, bl. P24, ap. 2, judeţul Sălaj |
429 |
Varadi Goia Andreea |
Huedin |
suspendat |
430 |
Vasile Marian |
Baia Mare |
Baia Mare, Bd. Independenţei nr. 18, ap. 86, judeţul Maramureş |
431 |
Vinţ Adrian Cosmin |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 39-41, bl. A, ap. 2, judeţul Cluj |
432 |
Vlad Aurelian Liviu |
Cluj-Napoca |
Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 25, ap. 52, judeţul Cluj |
433 |
Vucea Gheorghe |
Baia Mare |
Baia Mare, Bd. Republicii nr. 1, ap. 109, judeţul Maramureş |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CONSTANŢA |
434 |
Aragea Daniel |
Constanţa |
Constanţa, Str. Dezrobirii nr. 120, bl. IS4, sc. B, ap. 20, parter, judeţul Constanţa |
435 |
Banea Alexandru |
Măcin |
Măcin, str. Mihai Bravu, bl. 15, ap. 3, judeţul Tulcea |
436 |
Beciu Stelian |
Constanţa |
Constanţa, bd. Mamaia nr. 224, birou 2, mezanin, judeţul Constanţa |
437 |
Bogăţie Silvia Laura |
Constanţa |
Constanţa, str. Sarmisegetusa nr. 42, demisol, ap. 1, judeţul Constanţa |
438 |
Bogdan Ionică |
Constanţa |
Constanţa, bd. Tomis nr. 221, bl. TS 11 B, sc. A, ap. 1, parter, judeţul Constanţa |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
439 |
Bratu Alexandru Remus |
Tulcea |
Tulcea, str. Babadag nr. 14, bloc 8, parter, judeţul Tulcea |
440 |
Casapu Cătălin Octavian |
Tulcea |
suspendat |
441 |
Cornea Pompiliu |
Tulcea |
Tulcea, Str. Păcii nr. 17A, judeţul Tulcea |
442 |
Cristea Nicolae |
Mangalia |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dăbuleanu Dragoş şi Cristea Nicolae în Constanţa, bd. Ferdinand nr. 53, bl. A8, sc. B, ap. 37, judeţul Constanţa |
443 |
Dăbuleanu Dragoş |
Constanţa |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dăbuleanu Dragoş şi Cristea Nicolae în Constanţa, bd. Ferdinand nr. 53, bl. A8, sc. B, ap. 37, judeţul Constanţa |
444 |
Deacu Vasile |
Constanţa |
Constanţa, str. Traian nr. 39, et. 1, judeţul Constanţa |
445 |
Dorache Nicolae |
Babadag |
suspendat |
446 |
Dumbravă Dumitru |
Tulcea |
Tulcea, str. Mircea Vodă nr. 49, camera 102, judeţul Tulcea |
447 |
Dumbravă Iuliana |
Tulcea |
Tulcea, str. Mircea Vodă nr. 49, camera 102, judeţul Tulcea |
448 |
Duşu Dumitru |
Constanţa |
Constanţa, bd. Mamaia nr. 55 A, et. 1, judeţul Constanţa |
449 |
Epure Marius-Cristian |
Medgidia |
suspendat |
450 |
Gavrilescu Alin Mihail |
Constanţa |
Constanţa, bd. Tomis nr. 46, et. 2, camerele 27, 31, 32, 33, 33A, judeţul Constanţa |
451 |
Grasu Gelu Iulian |
Mangalia |
Mangalia, str. Mircea cel Bătrân nr. 5, bl. M3, judeţul Constanţa |
452 |
Ivănescu Liviu |
Babadag |
suspendat |
453 |
Lăzureanu Valentina Anda |
Tulcea |
suspendat |
454 |
Menaef Cristian |
Constanţa |
Constanţa, str. Ştefan cel Mare nr. 17, sc. A, et. 1, ap. 2, judeţul Constanţa |
455 |
Munteanu Ionel |
Constanţa |
Constanţa, bd. Ferdinand nr. 33, bl. R7, judeţul Constanţa |
456 |
Negoescu Marina Adelina |
Constanţa |
Constanţa, bd. Tomis nr. 48, mansardă, judeţul Constanţa |
457 |
Negoiţă Steluţa Iuliana |
Constanţa |
Constanţa, str. Mircea cel Bătrân nr. 152 bis, et. 1 (clădirea Tomis Bussines Center), judeţul Constanţa |
458 |
Oană Silviu |
Constanţa |
Constanţa, str. Traian nr. 28, bl. C3, sc. C, ap. 32, judeţul Constanţa |
459 |
Rusu Cătălina |
Medgidia |
Medgidia, Str. Independenţei nr. 87B, bl. C2, lot 2, ap. 6, parter, judeţul Constanţa |
460 |
Sarkis Ionica |
Constanţa |
Constanţa, str. Jupiter nr. 19, et. 1, judeţul Constanţa |
461 |
Solomon Neculai |
Medgidia |
Medgidia, Str. Independenţei nr. 87C, bl. Cămin C3, ap. 2, judeţul Constanţa |
462 |
Spineanu Marius Eleodor |
Constanţa |
Constanţa, str. Traian nr. 32, bl. C2, sc. C, ap. 32, judeţul Constanţa |
463 |
Stoica Constantin Gabriela-Simona |
Constanţa |
Constanţa, bd. Tomis nr. 44, et. 1, ap. 1, judeţul Constanţa |
464 |
Stoica Constantin Adrian |
Constanţa |
Constanţa, str. George Enescu nr. 15, et. 1, ap. 4, judeţul Constanţa |
465 |
Şelaru Adrian |
Tulcea |
Tulcea, str. Babadag, bloc 2, sc. D, et. 2, ap. 5, judeţul Tulcea |
466 |
Şoavă Dan Basarab |
Constanţa |
Constanţa, str. Ecaterina Varga nr. 27, et. 1, judeţul Constanţa |
467 |
Ştefan Gigi Valentin |
Hârşova |
suspendat |
468 |
Vasile Dumitru Gabriel |
Constanţa |
Constanţa, bd. Tomis nr. 267, bl. T4, ap. 16, parter, judeţul Constanţa |
469 |
Vasile Nicoleta |
Constanţa |
Constanţa, bd. Tomis nr. 267, bl. T4, ap. 16, parter, judeţul Constanţa |
470 |
Vasiliu Vicenţiu Ionuţ |
Constanţa |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Tudorie Ştefan şi Vasiliu Vicenţiu Ionuţ în Galaţi, Str. Brăilei nr. 136, bl. B3, sc. 6, ap. 51, judeţul Galaţi |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
471 |
Vlad Irinel |
Tulcea |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Vlad Irinel şi Vlad Marieta în Tulcea, str. Luterană nr. 13, judeţul Tulcea |
472 |
Vlad Marieta |
Măcin |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Vlad Irinel şi Vlad Marieta în Tulcea, Str. Luterană nr. 13, judeţul Tulcea |
473 |
Volintiru Ştefan |
Constanţa |
Constanţa, str. Miron Costin nr. 36, ap. 6, judeţul Constanţa |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL CRAIOVA |
474 |
Albu Ionuţ Elian |
Craiova |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Muşat Marian şi Albu Ionuţ Elian în Craiova, str. Ion Maiorescu nr. 3, bl. 2-4, parter, judeţul Dolj |
475 |
Balaci Titi |
Craiova |
Craiova, str. România Muncitoare nr. 67, judeţul Dolj |
476 |
Bîrsăşteanu Florian |
Târgu Jiu |
Târgu Jiu, str. Tudor Vladimirescu nr. 38, judeţul Gorj |
477 |
Bojneag Alin Cristian |
Drobeta-Turnu Severin |
suspendat |
478 |
Borceanu Diana Dorinela |
Craiova |
Craiova, str. România Muncitoare nr. 72, judeţul Dolj |
479 |
Budără Adriana |
Craiova |
Craiova, str. România Muncitoare nr. 62, judeţul Dolj |
480 |
Budică-Iacob Maria Irina |
Craiova |
Craiova, str. România Muncitoare nr. 54C, judeţul Dolj |
481 |
Catrinoiu Matei Cosmin |
Târgu Cărbuneşti |
Târgu Cărbuneşti, Str. Trandafirilor nr. 30A, judeţul Gorj |
482 |
Cerbulescu Constantin |
Drobeta-Turnu Severin |
Drobeta-Turnu Severin, Str. Independenţei nr. 1B, judeţul Mehedinţi |
483 |
Cîrţină Corina-Elena |
Târgu Cărbuneşti |
Târgu Cărbuneşti, Str. Trandafirilor nr. 47, judeţul Gorj |
484 |
Clement Gheorghe |
Drobeta-Turnu Severin |
Drobeta-Turnu Severin, str. Tabla Buţii nr. 40, judeţul Mehedinţi |
485 |
Cornescu Adrian Vasile |
Târgu Jiu |
Târgu Jiu, str. Traian nr. 5A, judeţul Gorj |
486 |
Crînguş Florina |
Craiova |
Craiova, str. A.I. Cuza nr. 19, bl. M13, sc. 1, parter, ap. 1, judeţul Dolj |
487 |
Dăianu Gheorghe |
Novaci |
Novaci, Str. Parângului nr. 94, judeţul Gorj |
488 |
Diaconiţa Constantin |
Motru |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Diaconiţa & Asociaţii în Târgu Jiu, str. T. Vladimirescu nr. 42, judeţul Gorj |
489 |
Diaconiţa Elena Lavinia |
Târgu Jiu |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Diaconiţa & Asociaţii în Târgu Jiu, str. T. Vladimirescu nr. 42, judeţul Gorj |
490 |
Dîrloagă Florinel |
Strehaia |
Strehaia, Str. Republicii nr. 193, judeţul Mehedinţi |
491 |
Dragomir Doru Marius |
Slatina |
Slatina, bd. Nicolae Titulescu nr. 27, bl. 27, sc. A, parter, judeţul Olt |
492 |
Drăgan Costinel Romeo |
Târgu Jiu |
suspendat |
493 |
Drăghia Dan Gabriel |
Craiova |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Drăghia în Craiova, str. România Muncitoare nr. 55, et. 2, judeţul Dolj |
494 |
Drăgoi Mihai |
Filiaşi |
Filiaşi, bd. Racoţeanu nr. 163A, judeţul Dolj |
495 |
Dumitrescu Alfred Constantin |
Drobeta-Turnu Severin |
Drobeta-Turnu Severin, str. Smârdan nr. 10, judeţul Mehedinţi |
496 |
Dumitrescu Ilona |
Târgu Jiu |
Târgu Jiu, str. Tudor Vladimirescu nr. 36, judeţul Gorj |
497 |
Enea M. Marin |
Târgu Jiu |
Târgu Jiu, str. T. Vladimirescu nr. 65, judeţul Gorj |
498 |
Filip Caius Laurenţiu |
Craiova |
Craiova, str. Nicolae Titulescu, bl. H2, ap. 1, judeţul Dolj |
499 |
Firu Marian-Dragoş |
Vânju Mare |
Vânju Mare, Str. Rahovei nr. 8, judeţul Mehedinţi |
500 |
Firu Marilena Ionela |
Drobeta-Turnu Severin |
suspendat |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
501 |
Gagiu Nicolae |
Târgu Jiu |
Târgu Jiu, str. Traian, bl. 9, camera 3, parter, judeţul Gorj |
502 |
Graf Antonio-Lenhard |
Baia de Aramă |
Baia de Aramă, Str. Republicii nr. 27, bl. G1, sc. 1, ap. 12, judeţul Mehedinţi |
503 |
Gulie Rodica |
Caracal |
Caracal, str. Iancu Jianu nr. 29, judeţul Olt |
504 |
Guran George Cătălin |
Drobeta-Turnu Severin |
Drobeta-Turnu Severin, str. Traian nr. 159, judeţul Mehedinţi |
505 |
Ilie Maria Magdalena |
Craiova |
Craiova, Str. Dezrobirii nr. 1D, judeţul Dolj |
506 |
Ionaşcu Cosmin Florin |
Craiova |
Craiova, str. România Muncitoare nr. 54A, ap. 4, judeţul Dolj |
507 |
Ionilete Raol Florin |
Craiova |
Craiova, Str. Înfrăţirii nr. 8, bl. C18, sc. 1, ap. 3, parter, judeţul Dolj |
508 |
Ioţovici Mihaela Ramona |
Calafat |
Calafat, str. Gh. Doja nr. 9, judeţul Dolj |
509 |
Iovan Cornel |
Băileşti |
Băileşti, str. Carpaţi, bl. 2, sc. 2, ap. 4, judeţul Dolj |
510 |
Ispas Denisa-Jenica |
Slatina |
Slatina, str. Lipscani nr. 43, judeţul Olt |
511 |
Ivanovici Cristodor Constantin |
Craiova |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Ivanovici Constantin şi Ivanovici Dragoş Theodor în Craiova, Str. Brestei nr. 16, judeţul Dolj |
512 |
Ivanovici Dragoş Theodor |
Craiova |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Ivanovici Constantin şi Ivanovici Dragoş Theodor în Craiova, Str. Brestei nr. 16, judeţul Dolj |
513 |
Josceanu Claudiu Ionel |
Craiova |
Craiova, str. România Muncitoare nr. 54A, ap. 3, judeţul Dolj |
514 |
Lăpădat Nicolae |
Craiova |
Craiova, str. România Muncitoare nr. 56, judeţul Dolj |
515 |
Madescu Lionela |
Drobeta-Turnu Severin |
Drobeta-Turnu Severin, str. Iulius Cezar nr. 4, judeţul Mehedinţi |
516 |
Madescu Ovidiu Adrian |
Drobeta-Turnu Severin |
Drobeta-Turnu Severin, str. Traian nr. 137, judeţul Mehedinţi |
517 |
Moraru Claudiu-Ionuţ |
Slatina |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Moraru & Partenerii în Bucureşti, bd. Mareşal Averescu nr. 7A, Complex Alia Apartments, corp B, sc. B, ap. 89, sector 1 |
518 |
Muşat Marian |
Craiova |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Muşat Marian şi Albu Ionuţ Elian în Craiova, str. Ion Maiorescu nr. 3, bl. 2-4, parter, judeţul Dolj |
519 |
Neaţu Mădălina-Angela |
Slatina |
Slatina, str. Lipscani nr. 19, judeţul Olt |
520 |
Neda Ion |
Caracal |
Caracal, Str. Bradului nr. 2, judeţul Olt |
521 |
Nica Ionuţ Tudor |
Târgu Jiu |
Târgu Jiu, str. Traian, bl. 7, parter, judeţul Gorj |
522 |
Nicolae Ion |
Craiova |
Craiova, str. Nicolae Bălcescu nr. 15, bl. M15C, sc. 1, ap. 3, judeţul Dolj |
523 |
Nicuţ Sanda-Simona |
Craiova |
Craiova, str. România Muncitoare nr. 54 A, ap. 2, judeţul Dolj |
524 |
Olaru Dana |
Târgu Jiu |
Târgu Jiu, str. General Magheru, bl. 2, parter, judeţul Gorj |
525 |
Pătăşanu Constantin |
Orşova |
Orşova, str. Porţile de Fier nr. 6, judeţul Mehedinţi |
526 |
Păvăloiu Georgeta |
Slatina |
Slatina, str. M. Eminescu nr. 38, judeţul Olt |
527 |
Popa-Drăghia Carmen Ana-Maria |
Corabia |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Drăghia în Craiova, str. România Muncitoare nr. 55, et. 2, judeţul Dolj |
528 |
Popescu Angelica |
Craiova |
Craiova, str. România Muncitoare nr. 54A, ap. 5, judeţul Dolj |
529 |
Popescu Grigore Alin |
Drobeta-Turnu Severin |
Drobeta-Turnu Severin, str. Dr. Babeş nr. 57, bl. 6, sc. 1, judeţul Mehedinţi |
530 |
Popescu Lucian-Iorgu |
Drobeta-Turnu Severin |
Drobeta-Turnu Severin, str. Traian nr. 140, judeţul Mehedinţi |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
531 |
Purcaru Florentin-Claudiu |
Drobeta-Turnu Severin |
Drobeta-Turnu Severin, str. George Coşbuc nr. 12A, judeţul Mehedinţi |
532 |
Puşcă Stelian |
Craiova |
Craiova, str. România Muncitoare nr. 17-19, judeţul Dolj |
533 |
Raicu Ion |
Drobeta-Turnu Severin |
Drobeta-Turnu Severin, str. Carol I nr. 85, bl. A-1, sc. 1, ap. 1, judeţul Mehedinţi |
534 |
Sima Antonel |
Slatina |
Slatina, bd. Nicolae Titulescu nr. 10, bl. 43, parter, judeţul Olt |
535 |
Stan Elena |
Calafat |
suspendat |
536 |
Stan Monica |
Balş |
suspendat |
537 |
Strinoiu Constantin Daniel |
Craiova |
Craiova, str. România Muncitoare nr. 21, judeţul Dolj |
538 |
Şerban Sorin |
Târgu Jiu |
Târgu Jiu, str. T. Vladimirescu nr. 40, judeţul Gorj |
539 |
Talianu Eduard-Cristian |
Târgu Jiu |
Târgu Jiu, str. Traian, bl. 7, parter, judeţul Gorj |
540 |
Talpă Neacşu Cristian |
Craiova |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Talpă Neacşu Cristian - Terpovici Bogdan în Craiova, str. România Muncitoare nr. 65, judeţul Dolj |
541 |
Tăbăran George-Leontin |
Craiova |
Craiova, str. Mihai Viteazul nr. 2, bl. 2A, sc. 1, ap. 1, parter, judeţul Dolj |
542 |
Tănasie Neluţu |
Filiaşi |
Filiaşi, Str. 24 ianuarie nr. 2, judeţul Dolj |
543 |
Terpovici Bogdan Laurenţiu |
Craiova |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Talpă Neacşu Cristian - Terpovici Bogdan în Craiova, str. România Muncitoare nr. 65, judeţul Dolj |
544 |
Toader Anelin Dan |
Craiova |
Craiova, str. România Muncitoare nr. 54A, et. 2, ap. 7, judeţul Dolj |
545 |
Trancă Nicuşor |
Târgu Jiu |
Târgu Jiu, str. Traian nr. 1, judeţul Gorj |
546 |
Tutunaru Afrodita Laura |
Motru |
suspendat |
547 |
Ţăpuşi Ruxandra |
Slatina |
Slatina, str. Lipscani nr. 26, judeţul Olt |
548 |
Ungureanu Gheorghe |
Craiova |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Ungureanu şi Voican în Craiova, str. General Magheru nr. 81, judeţul Dolj |
549 |
Vlad Constantin |
Slatina |
Slatina, str. Lipscani nr. 55, judeţul Olt |
550 |
Vlad Laurenţiu |
Segarcea |
suspendat |
551 |
Zăvoi Ion Cristian |
Craiova |
Craiova, bd. Nicolae Titulescu nr. 29, bl. I4, sc. 1, ap. 4, judeţul Dolj |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL GALAŢI |
552 |
Angheluţă Dana |
Lieşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Bercariu Corneliu şi Angheluţă Dana în Focşani, str. Mihail Kogălniceanu nr. 2, bl. F3, sc. 3, ap. 26, judeţul Vrancea |
553 |
Badiu Florin |
Brăila |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Micu Constantin şi Badiu Florin în Galaţi, bd. George Coşbuc nr. 3 A, et. 1-3, Clădirea CLC, judeţul Galaţi |
554 |
Bercariu Corneliu |
Focşani |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Bercariu Corneliu şi Angheluţă Dana în Focşani, str. Mihail Kogălniceanu nr. 2, bl. F3, sc. 3, ap. 26, judeţul Vrancea |
555 |
Bîrsan Firel |
Focşani |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Bîrsan Firel şi Bîrsan Vicuţa-Maria în Focşani, str. Bucegi nr. 2, bl. 7, ap. 16, judeţul Vrancea |
556 |
Bîrsan Vicuţa Maria |
Focşani |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Bîrsan Firel şi Bîrsan Vicuţa-Maria în Focşani, str. Bucegi nr. 2, bl. 7, ap. 16, judeţul Vrancea |
557 |
Caraman Cosmin |
Galaţi |
Galaţi, Str. Brăilei nr. 165 b, aferent bloc A2-A3, et. 2, judeţul Galaţi |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
558 |
Chirică Miştoi Costel |
Târgu Bujor |
Târgu Bujor, str. Gen. Eremia Grigorescu nr. 109, bl. C1, sc. 1, parter, ap. 3, judeţul Galaţi |
559 |
Coman Gelu |
Focşani |
Focşani, str. Cuza Vodă nr. 3, judeţul Vrancea |
560 |
Coţac Dănuţ Carmen |
Galaţi |
Galaţi, str. Regiment 11 Siret nr. 43, bl. E9, sc. 1, ap. 4, judeţul Galaţi |
561 |
Creţu Ciprian Corneliu |
Focşani |
Focşani, str. Cuza Vodă nr. 19, bl. 19, ap. 2, parter, judeţul Vrancea |
562 |
Dajbog Geanina |
Galaţi |
suspendat |
563 |
Drăgulin Eugen |
Brăila |
Brăila, Str. Frumoasă nr. 7, judeţul Brăila |
564 |
Eftene Petruţ |
Brăila |
Brăila, Bd. Independenţei nr. 17, bl. A1, ap. 9, mezanin, judeţul Brăila |
565 |
Gabor Robert |
Tecuci |
Tecuci, str. Costache Racoviţă nr. 2, bl. R, ap. 64, judeţul Galaţi |
566 |
Giurgea Lenuţa |
Galaţi |
Galaţi, Str. Brăilei nr. 165b, aferent blocului A2-A3, etaj 1, birou 2, judeţul Galaţi |
567 |
Ionescu Claudia Cristina |
Panciu |
Panciu, Bd. Independenţei, bl. 28, ap. 2, judeţul Vrancea |
568 |
Ivan Stela Florentina |
Făurei |
suspendat |
569 |
Manole Mihai |
Galaţi |
suspendat |
570 |
Mândrilă Costel |
Brăila |
Brăila, Calea Călăraşilor nr. 44, et. I, judeţul Brăila |
571 |
Micu Constantin |
Galaţi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Micu Constantin şi Badiu Florin în Galaţi, bd. George Coşbuc nr. 3 A, et. 1-3, Clădirea CLC, judeţul Galaţi |
572 |
Mircea Bogdan Constantin |
Adjud |
Adjud, str. Al. I. Cuza nr. 78, judeţul Vrancea |
573 |
Motoc Petrică |
Brăila |
suspendat |
574 |
Munteanu Laura Paraschiva |
Galaţi |
Galaţi, Str. Brăilei nr. 157, bl. A7, ap. 67, judeţul Galaţi |
575 |
Nichifor Sebastian Ionuţ |
Brăila |
Brăila, bd. Al. I. Cuza nr. 36, lot 1, judeţul Brăila |
576 |
Pintilie Lucian Gabriel |
Brăila |
Brăila, bd. Al. I. Cuza nr. 18, judeţul Brăila |
577 |
Plăcintă Adina Maria |
Brăila |
Brăila, Bd. Independenţei nr. 12, bl. B3, parter + mezanin, ap. nr. LOT 1, judeţul Brăila |
578 |
Postelnicu Gabriela |
Brăila |
Brăila, bd. Al. I. Cuza nr. 5, bl. Duplex, ap. 12, parter, judeţul Brăila |
579 |
Postelnicu Ştefan |
Galaţi |
Galaţi, str. Regiment 11 Siret nr. 43, bl. E9, ap. 2, parter, judeţul Galaţi |
580 |
Râpan Cornel |
Galaţi |
Galaţi, str. I. L. Caragiale nr. 6, et. 1, camerele 5 şi 6, judeţul Galaţi |
581 |
Surdu Dragoş Cristian |
Brăila |
Brăila, str. Al. I. Cuza nr. 32, clădirea XXL Office, birou 7-8, judeţul Brăila |
582 |
Şerban Teodora Gabriela |
Galaţi |
Galaţi, Bd. Brăilei nr. 88, bloc BR5B, sc. 1, et. 2, ap. 4, judeţul Galaţi |
583 |
Tudorie Ştefan |
Galaţi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Tudorie Ştefan şi Vasiliu Vicenţiu Ionuţ în Galaţi, Str. Brăilei nr. 136, bl. B3, sc. 6, ap. 51, judeţul Galaţi |
584 |
Turcu George |
Brăila |
Brăila, Bd. Independenţei nr. 11-15, bl. 11-15, sc. 2, ap. 22, judeţul Brăila |
585 |
Ţigănuş Viorel Mirel |
Tecuci |
Tecuci, str. Vasile Alecsandri nr. 2, bl. R, ap. 43, parter, judeţul Galaţi |
586 |
Ţocu Dan |
Focşani |
Focşani, Str. Eroilor nr. 4, bl. 2B, parter, ap. 24, judeţul Vrancea |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL IAŞI |
587 |
Airinei Constantin |
Iaşi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Airinei Constantin, Angheluţă Lucian şi Toma Dumitru Paul în Iaşi, str. Sfântul Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanul, sc. A, parter, judeţul Iaşi |
588 |
Anchidin Cornelia |
Iaşi |
Iaşi, str. Başotă nr. 4, et. 1, judeţul Iaşi |
589 |
Andrei Cezar |
Iaşi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Andrei Cezar şi Nechifor Ionela Olguţa în Iaşi, Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici", centrul civic, str. Grigore Ureche, judeţul Iaşi |
590 |
Angheluţă Lucian |
Răducăneni |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Airinei Constantin, Angheluţă Lucian şi Toma Dumitru Paul în Iaşi, str. Sfântul Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanul, sc. A, parter, judeţul Iaşi |
591 |
Bîrcă Gabriel |
Iaşi |
Iaşi, str. Anastasie Panu nr. 1, bl. A2, mezanin, birourile nr. 4 şi 5, judeţul Iaşi |
592 |
Bujoreanu George Cristian |
Bârlad |
Bârlad, str. General Naumescu nr. 1, bl. B14, sc. A, parter, ap. 3, judeţul Vaslui |
593 |
Calistru Adrian-Florin |
Hârlău |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Dominte şi Asociaţii în Iaşi, str. Grigore Ureche nr. 1-3, bl. Walter Mărăcineanu, demisol, judeţul Iaşi |
594 |
Câmpeanu Ioan |
Vaslui |
Vaslui, str. Nicolae Iorga, bl. 7, sc. B, ap. 20, judeţul Vaslui |
595 |
Chiriac Cătălin Răzvan |
Iaşi |
Iaşi, bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt nr. 67, bl. C3, judeţul Iaşi |
596 |
Corbu Vasile |
Paşcani |
Paşcani, str. E. Stamate, bl. D2A, judeţul Iaşi |
597 |
Damian Ştefan Leonid |
Iaşi |
suspendat |
598 |
Darie Andreea |
Iaşi |
suspendat |
599 |
Dominte Cristinel |
Iaşi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Dominte şi Asociaţii în Iaşi, str. Grigore Ureche nr. 1-3, bl. Walter Mărăcineanu, demisol, judeţul Iaşi |
600 |
Elesei Beniamin |
Iaşi |
Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 37, clădirea Solomons, parter, judeţul Iaşi |
601 |
Florea Mihai |
Iaşi |
Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 4A, parter, judeţul Iaşi |
602 |
Guţu Adrian |
Huşi |
Huşi, Str. Eroilor, bl. 17, sc. A, ap. 3, judeţul Vaslui |
603 |
Hitruc Ionuţ |
Iaşi |
în curs de înregistrare |
604 |
Iovu Dragoş |
Iaşi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Iovu Dragoş şi Sîrbu Ciprian Ioan în Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 2, bl. M. Kogălniceanu, mezanin, judeţul Iaşi |
605 |
Lupu Nicolăiţă Gheorghe Cristian |
Paşcani |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Cristian Sandu, Andreea Darie şi Cristian-Gheorghe Lupu-Nicolăiţă în Iaşi, str. Grigore Ureche nr. 3, bl. Walter Mărăcineanu, parter, judeţul Iaşi |
606 |
Mereuţă Lăcrămioara |
Iaşi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Mereuţă Ioan şi Mereuţă Lăcrămioara în Iaşi, str. Anastasie Panu nr. 21, bl. 7 Noiembrie, sc. B, ap. 1, judeţul Iaşi |
607 |
Nechifor Ionela-Olguţa |
Vaslui |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Andrei Cezar şi Nechifor Ionela în Iaşi, Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici", centrul civic, str. Grigore Ureche, judeţul Iaşi |
608 |
Nichitoi Georgiana |
Iaşi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Nichitoi Georgiana şi Plumbu Sergiu Sebastian în Iaşi, str. Grigore Ureche nr. 1, bl. Walter Mărăcineanu, mezanin, judeţul Iaşi |
609 |
Niţă Rica-Irina |
Iaşi |
Iaşi, str. Anastasie Panu nr. 23, bl. Muntenia, sc. A, et. 1, ap. 4, judeţul Iaşi |
610 |
Plumbu Sergiu Sebastian |
Iaşi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Nichitoi Georgiana şi Plumbu Sergiu Sebastian în Iaşi, str. Grigore Ureche nr. 1, bl. Walter Mărăcineanu, mezanin, judeţul Iaşi |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
611 |
Rădulescu Andrei-Liviu |
Iaşi |
Iaşi, str. Elena Doamna nr. 20-22, spaţiul nr. 16, judeţul Iaşi |
612 |
Sandu Cristian |
Iaşi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Cristian Sandu, Andreea Darie şi Cristian-Gheorghe Lupu-Nicolăiţă în Iaşi, str. Grigore Ureche nr. 3, bl. Walter Mărăcineanu, parter, judeţul Iaşi |
613 |
Silimon Valentin |
Iaşi |
Iaşi, str. Anastasie Panu nr. 13-15, mezanin, judeţul Iaşi |
614 |
Silitră Alin |
Vaslui |
Vaslui, str. Traian, bl. 241, sc. B, et. 1, ap. 8, judeţul Vaslui |
615 |
Sîrbu Ciprian Ioan |
Răducăneni |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Iovu Dragoş şi Sîrbu Ciprian Ioan în Iaşi, str. Sf. Lazăr nr. 2, bl. M. Kogălniceanu, mezanin, judeţul Iaşi |
616 |
Stan Iulian Marius |
Bârlad |
Bârlad, Str. Republicii nr. 217, bl. UMPS, et. 2, judeţul Vaslui |
617 |
Stancu Paulică |
Vaslui |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Stancu Paulică şi Ştefan Cătălin Cristian în Pucioasa, Str. Fântânelor, bl. B, ap. 3 , judeţul Dâmboviţa |
618 |
Toma Dumitru Paul |
Paşcani |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Airinei Constantin, Angheluţă Lucian şi Toma Dumitru Paul în Iaşi, str. Sfântul Lazăr nr. 4, bl. Peneş Curcanul, sc. A, parter, judeţul Iaşi |
619 |
Trofin Anca Mihaela |
Bârlad |
suspendat |
620 |
Tufeanu Vasile Bogdan |
Huşi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Dominte şi Asociaţii în Iaşi, str. Grigore Ureche nr. 1-3, bl. Walter Mărăcineanu, demisol, judeţul Iaşi |
621 |
Vezeteu Diana-Eliza |
Iaşi |
Iaşi, str. Maior Popescu Eremia nr. 1, judeţul Iaşi |
622 |
Zabolotnăi Vladimir |
Iaşi |
Iaşi, stradela Bărboi nr. 5, bl. C2, parter, judeţul Iaşi |
623 |
Zacornea Constantin Ciprian |
Iaşi |
Iaşi, Casa cu Absidă „Laurenţiu Ulici", centrul civic, str. Grigore Ureche, judeţul Iaşi |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL ORADEA |
624 |
Ardelean Felix-Florin |
Oradea |
Oradea, Str. Dunării nr. 12, ap. 2, judeţul Bihor |
625 |
Ardeleanu Bianca Anamaria |
Oradea |
Oradea, Str. Republicii nr. 13, ap. 1, parter, judeţul Bihor |
626 |
Beiuşan Andrei Gheorghe |
Oradea |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Beiuşan în Oradea, Str. Republicii nr. 13, ap. 1, judeţul Bihor |
627 |
Beiuşan Bogdan - Florin |
Salonta |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Beiuşan în Oradea, Str. Republicii nr. 13, ap. 1, judeţul Bihor |
628 |
Beiuşan Gheorghe |
Oradea |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Beiuşan în Oradea, Str. Republicii nr. 13, ap. 1, judeţul Bihor |
629 |
Bucurean Ioan |
Oradea |
Oradea, str. Parcul Traian nr. 1, ap. 8A, judeţul Bihor |
630 |
Chizec Maria Victoria Silvia |
Oradea |
Oradea, str. George Enescu nr. 12, judeţul Bihor |
631 |
Danciu Gheorghe Radu |
Satu Mare |
Satu Mare, str. Horea nr. 8, ap. 4, judeţul Satu Mare |
632 |
Gavruţă Dan |
Oradea |
Oradea, str. G. Enescu nr. 11, ap. 2, judeţul Bihor |
633 |
Gîrdan Marius-Florin |
Oradea |
Oradea, str. Franz Schubert nr. 3, judeţul Bihor |
634 |
Iva Aniţaş Marian Dan |
Satu Mare |
Satu Mare, str. Mihai Viteazu nr. 13, ap. 2, judeţul Satu Mare |
635 |
Lăzărescu Nicolae Dorin |
Satu Mare |
Satu Mare, str. Mihai Viteazu nr. 9, parter, judeţul Satu Mare |
636 |
Michiş Ioan |
Satu Mare |
Satu Mare, str. Horea nr. 11, judeţul Satu Mare |
637 |
Mihalcea Benone |
Negreşti-Oaş |
Negreşti-Oaş, Aleea Trandafirilor, bl. 10, ap. 1, judeţul Satu Mare |
638 |
Mociran Viorel |
Satu Mare |
Satu Mare, str. Mihai Viteazu nr. 19, ap. 30, judeţul Satu Mare |
639 |
Moza Gheorghe Sorin |
Oradea |
Oradea, str. George Enescu nr. 17, ap. 10, judeţul Bihor |
640 |
Neagoş Dorel |
Oradea |
Oradea, Str. Republicii nr. 12, et. 2, ap. 11, judeţul Bihor |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
641 |
Paşca Ciprian - Narcis |
Oradea |
Oradea, str. George Enescu nr. 24, judeţul Bihor |
642 |
Paşca Rodica-Lăcrămioara |
Beiuş |
Beiuş, Str. 22 Decembrie nr. 21, judeţul Bihor |
643 |
Pătraş Răzvan Lucian |
Satu Mare |
Satu Mare, str. Horea nr. 8, ap. 6, et. 2, judeţul Satu Mare |
644 |
Pleş Daniela Maria Iordana |
Oradea |
Oradea, str. Roman Ciorogariu nr. 7, ap. 4, judeţul Bihor |
645 |
Pop Ioan Vasile |
Carei |
Carei, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 44, et. 1, judeţul Satu Mare |
646 |
Popescu Gilda |
Aleşd |
Aleşd, Str. 1 Decembrie nr. 2, judeţul Bihor |
647 |
Popovici Dorin |
Oradea |
Oradea, Str. Tribunalului nr. 1, judeţul Bihor |
648 |
Puşcaş Eugen-Nicolae |
Oradea |
Oradea, str. Parcul Traian nr. 7, ap. 6, judeţul Bihor |
649 |
Rus-Vid Ioan Cătălin |
Satu Mare |
Satu Mare, str. Horea nr. 8, sc. A, ap. 12, judeţul Satu Mare |
650 |
Şerfezi Florin |
Marghita |
Marghita, str. Horea nr. 7, judeţul Bihor |
651 |
Şortan Monica Ioana |
Satu Mare |
suspendat |
652 |
Vuşcan Mihaela-Florentina |
Oradea |
Oradea, Str. Libertăţii nr. 18, ap. 3, judeţul Bihor |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PITEŞTI |
653 |
Albu Cornel-Leonard |
Piteşti |
Piteşti, str. Fraţii Goleşti nr. 25, etaj 3, camera 2, judeţul Argeş |
654 |
Balica Bogdan-Laurenţiu |
Piteşti |
Piteşti, bd. Dacia, bl. A4a, sc. B, ap. 1, parter, judeţul Argeş |
655 |
Bălan Ovidiu |
Drăgăşani |
Drăgăşani, Str. 1 Mai (Regele Carol), bl. 90, parter, judeţul Vâlcea |
656 |
Bucescu Emanoil Aron |
Piteşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Bucescu Emanoil Aron şi Copaci Vasile Dorel în Piteşti, Bd. Eroilor nr. 53, judeţul Argeş |
657 |
Bunescu Dumitru-Teodor |
Râmnicu Vâlcea |
Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 135, bl. N2, parter, judeţul Vâlcea |
658 |
Buzatu Constantin |
Râmnicu Vâlcea |
Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 135, bl. N2, parter, judeţul Vâlcea |
659 |
Cernea Ion |
Râmnicu Vâlcea |
Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 131A, ap. 3, judeţul Vâlcea |
660 |
Copaci Vasile-Dorel |
Piteşti |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Bucescu Emanoil Aron şi Copaci Vasile Dorel în Piteşti, Bd. Eroilor nr. 53, judeţul Argeş |
661 |
Damaschin Marius |
Piteşti |
Piteşti, Bd. Eroilor nr. 29A, etaj I, judeţul Argeş |
662 |
Deaconu Mihail |
Râmnicu Vâlcea |
Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 135, bl. N2, parter, judeţul Vâlcea |
663 |
Drăgoescu Raluca-Mihaela |
Horezu |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Constantin, Niculae şi Asociaţii în Bucureşti, str. Mihai Eminescu nr. 102/104, et. 4, ap. 9, sectorul 2 |
664 |
Florea Ioana |
Câmpulung |
Câmpulung, str. Constantin Popescu nr. 7, judeţul Argeş |
665 |
Gătejescu Bogdan-Constantin |
Râmnicu Vâlcea |
Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 131A, ap. 4, judeţul Vâlcea |
666 |
Gătejescu Anda-Narghita |
Râmnicu Vâlcea |
Râmnicu Vâlcea, str. Calea lui Traian nr. 131A, ap. 4, judeţul Vâlcea |
667 |
Gigoi Emil |
Piteşti |
Piteşti, Bd. Republicii nr. 129, birourile 1 şi 4, judeţul Argeş |
668 |
Ioana Cristian |
Piteşti |
Piteşti, Str. Violetelor, bl. PS11, sc. B, ap. 3, judeţul Argeş |
669 |
Ionescu Radu-Mihail |
Topoloveni |
suspendat |
670 |
Iordache Ion |
Piteşti |
Piteşti, Str. Eroilor nr. 2bis, judeţul Argeş |
671 |
Iordache Vasile |
Curtea de Argeş |
Curtea de Argeş, str. Tudor Vladimirescu nr. 2, judeţul Argeş |
672 |
Mateescu Emilia |
Piteşti |
Piteşti, str. Mihai Viteazu nr. 6, judeţul Argeş |
673 |
Mitu Mihai Ioan |
Câmpulung |
Câmpulung, str. Fraţii Goleşti nr. 14, bl. A6a, sc. B, ap. 1, parter, judeţul Argeş |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
674 |
Moromete Constantin-Cosmin |
Piteşti |
Piteşti, Str. Eroilor, bl. A1, sc. A, ap. 1, parter, judeţul Argeş |
675 |
Muraru-Tătoiu Bogdan |
Piteşti |
Piteşti, str. Pasajul Şcolii nr. 70, mezanin, birou mezanin 3, corpul B din cadrul Complexului Alcadibo Center, judeţul Argeş |
676 |
Negoescu Adrian-Gheorghe |
Piteşti |
Piteşti, Bd. Eroilor nr. 16 B, etaj I, judeţul Argeş |
677 |
Otliţă Mircea-Gabriel |
Râmnicu Vâlcea |
Râmnicu Vâlcea, bd. T. Vladimirescu nr. 26, bl. V. Olănescu, sc. C, parter, ap. 29, judeţul Vâlcea |
678 |
Paraschivescu Marius-Gabriel |
Piteşti |
Piteşti, str. Exerciţiu nr. 3, bl. CS7, sc. A, ap. 1P, judeţul Argeş |
679 |
Petroaica Florin-Adrian |
Costeşti |
Costeşti, Str. Victoriei, bl. Z1, judeţul Argeş |
680 |
Pisculungeanu Vlad-Adrian |
Piteşti |
Piteşti, Str. Eroilor nr. 12, judeţul Argeş |
681 |
Predeanu Adriana-Ramona |
Piteşti |
Piteşti, str. Exerciţiu nr. 74, judeţul Argeş |
682 |
Prooroc Olimpiu-Gabriel |
Drăgăşani |
Drăgăşani, str. Popa Şapcă, bl. M1, sc. C, ap. 1, parter, judeţul Vâlcea |
683 |
Radu Marius |
Râmnicu Vâlcea |
Brezoi, Str. Eroilor nr. 41, judeţul Vâlcea |
684 |
Stănescu Elis-Anamaria |
Horezu |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Stănescu Ilie şi Stănescu Elis Anamaria în Bucureşti, Calea Vitan nr. 119, bl. V21B, sc. 1, et. 2, ap. 11, sectorul 3 |
685 |
Şotae Marian |
Piteşti |
Piteşti, str. Fraţii Goleşti nr. 25, etaj 3, camera 1, judeţul Argeş |
686 |
Tomescu Mihail |
Topoloveni |
Topoloveni, str. Calea Bucureşti nr. 113, bl. P4, sc. B, ap. 2, parter, judeţul Argeş |
687 |
Tudor Florin-Alin |
Piteşti |
Piteşti, Bd. Eroilor nr. 35, camera 6, judeţul Argeş |
688 |
Văleanu Camelia |
Horezu |
Horezu, Str. Unirii nr. 17, bl. O2, parter, tronson A, judeţul Vâlcea |
689 |
Văleanu Ilie |
Horezu |
Horezu, Str. Unirii nr. 17, bl. O2, parter, tronson A, judeţul Vâlcea |
690 |
Vârgă Ioan |
Piteşti |
Piteşti, str. Exerciţiu nr. 70, judeţul Argeş |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL PLOIEŞTI |
691 |
Ailincăi Alexandru |
Buzău |
Buzău, Piaţa Daciei, bl. E, sc. A, ap. 4, judeţul Buzău |
692 |
Betelie Mihai |
Moreni |
suspendat |
693 |
Bivolaru Margareta |
Găeşti |
Găeşti, Str. 13 Decembrie, bl. 49, sc. B, parter, judeţul Dâmboviţa |
694 |
Bujor Oana Mihaela |
Pucioasa |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Balca Florentina şi Bujor Oana Mihaela în Braşov, str. Iuliu Maniu nr. 66, sc. B, ap. 4, judeţul Braşov |
695 |
Bulin Cornel-Vasile |
Târgovişte |
Târgovişte, str. Avram Iancu nr. 20, bl. 37, sc. C, ap. 3, judeţul Dâmboviţa |
696 |
Chiriţescu Alexandru |
Pogoanele |
suspendat |
697 |
Clinciu Gheorghe |
Râmnicu Sărat |
Râmnicu Sărat, str. Crângul Meiului nr. 34, judeţul Buzău |
698 |
Costoaie Marcel |
Ploieşti |
Ploieşti, str. General Vasile Milea nr. 1, bl. A7, sc. C, et. 1, ap. 3, judeţul Prahova |
699 |
Cucu Lucian Ciprian |
Buzău |
suspendat |
700 |
Curelaru Cristinel |
Buzău |
Buzău, Piaţa Daciei, bl. F, sc. A, et. 3, ap. 9, judeţul Buzău |
701 |
Deaconescu Adrian |
Târgovişte |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Deaconescu Adrian şi Deaconescu Marius Ionuţ în Târgovişte, str. Radu Gioglovan, bl. 51, sc. A, ap. 1-2, judeţul Dâmboviţa |
702 |
Deaconescu Marius Ionuţ |
Târgovişte |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Deaconescu Adrian şi Deaconescu Marius Ionuţ în Târgovişte, str. Radu Gioglovan, bl. 51, sc. A, ap. 1-2, judeţul Dâmboviţa |
703 |
Divoiu Maria |
Ploieşti |
Ploieşti, str. Văleni nr. 41, judeţul Prahova |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
704 |
Dobre Ana-Maria |
Mizil |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Ştefan Viorel Dinu şi Dobre Ana-Maria în Bucureşti, Bd. Unirii nr. 20, bl. 5C, et. 5, ap. 25, sectorul 4 |
705 |
Dumitru Florina Loredana |
Moreni |
Moreni, Bd. Petrolului nr. 13, bl. B, sc. C, ap. 43, parter, judeţul Dâmboviţa |
706 |
Frîncu Mihai |
Câmpina |
Câmpina, Str. 1 Decembrie 1918 nr. 19, bl. R59, ap. 4, parter, judeţul Prahova |
707 |
Galea Viorel Cristian |
Ploieşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Trifina, Tănase şi Galea în Ploieşti, str. Ion Maiorescu nr. 6, bl. 33T2, sc. B, parter, ap. 25 şi 26, judeţul Prahova |
708 |
Goslan Mihai |
Ploieşti |
suspendat |
709 |
Grecu Ovidiu-Alexandru |
Ploieşti |
Ploieşti, str. Take Ionescu nr. 9, judeţul Prahova |
710 |
Gruianu Viorel |
Pucioasa |
Pucioasa, str. Nicolae Titulescu nr. 1, judeţul Dâmboviţa |
711 |
Huideş Elena |
Câmpina |
suspendat |
712 |
Ichim Mihai |
Pătârlagele |
Pătârlagele, str. Nicolae Bălcescu nr. 85, bl. B10, parter, ap. 2, judeţul Buzău |
713 |
Isofache Marius-Nicuşor |
Buzău |
Buzău, Str. Unirii (centru) nr. 176, bl. A, sc. 2, et. 2, ap. 36, judeţul Buzău |
714 |
Lică Ionel |
Ploieşti |
Ploieşti, str. Hanibal nr. 7, judeţul Prahova |
715 |
Lumperdean Florin |
Buzău |
Buzău, str. Bazar, bl. 1A, ap. 4 şi 8, judeţul Buzău |
716 |
Marin Florea |
Răcari |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Marin Florea şi Marin George Robert în Răcari, str. Ana Ipătescu nr. 88, judeţul Dâmboviţa |
717 |
Marin George Robert |
Răcari |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Marin Florea şi Marin George Robert în Răcari, str. Ana Ipătescu nr. 88, judeţul Dâmboviţa |
718 |
Matei Sebastian |
Ploieşti |
Ploieşti, Piaţa Victoriei nr. 9, bl. CC Sud, sc. B, et. 1, ap. 19, judeţul Prahova |
719 |
Mihai Alexandru Daniel |
Târgovişte |
Târgovişte, Calea Bucureşti, bl. O1, sc. D, et. 1, ap. 2, judeţul Dâmboviţa |
720 |
Mihai Cristian-Sebastian |
Pogoanele |
suspendat |
721 |
Muşat Ioan |
Ploieşti |
Ploieşti, str. Mihail Kogălniceanu nr. 1, bl. B, et. 1, ap. 3, judeţul Prahova |
722 |
Muşat Mihaela Alina |
Ploieşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Pavel şi Muşat în Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 11, et. 1, ap. 5, judeţul Prahova |
723 |
Neacşu Constantin |
Vălenii de Munte |
suspendat |
724 |
Negulescu Emilian Mihail |
Vălenii de Munte |
Vălenii de Munte, Aleea Alunilor nr. 1, judeţul Prahova |
725 |
Pană Victor |
Târgovişte |
Târgovişte, Bd. Independenţei, bl. 2A, parter, ap. 5, judeţul Dâmboviţa |
726 |
Pandrea Corina Mihaela |
Pogoanele |
suspendat |
727 |
Paraipan Sorin |
Buzău |
Buzău, Str. Patriei, bl. 2B, et. 4, ap. 17, judeţul Buzău |
728 |
Pavel Bebi |
Sinaia |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Pavel şi Muşat în Ploieşti, str. Toma Caragiu nr. 11, et. 1, ap. 5, judeţul Prahova |
729 |
Petcu Alexandru Adrian |
Ploieşti |
Ploieşti, Str. Luminii nr. 2, bl. 30D, sc. A, ap. 2, judeţul Prahova |
730 |
Petrov Sergiu-Alexandru |
Ploieşti |
Ploieşti, Aleea Codrului nr. 4, bl. 1A1, et. 5, ap. 23, judeţul Prahova |
731 |
Popescu Adrian Gabriel |
Buzău |
Buzău, Bd. Unirii, bl. 16B, mezanin, judeţul Buzău |
732 |
Popescu Silviu-Andrei |
Buzău |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Popescu şi Cucu în Buzău, Bd. Unirii, bl. 13B, ap. 8, judeţul Buzău |
733 |
Porojnicu Adrian |
Buzău |
Buzău, str. Obor nr. 53, bl. 11, sc. B, ap. 2, parter, judeţul Buzău |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
734 |
Roşu Adriana-Ortansa |
Ploieşti |
Ploieşti, str. Take Ionescu nr. 7, et. 2, ap. 8, judeţul Prahova |
735 |
Roşu Cristian-Cornel |
Câmpina |
Câmpina, bd. Carol I nr. 90, bl. 20 G, sc. A, ap. 3, parter, judeţul Prahova |
736 |
Roşu Daniela |
Buzău |
Buzău, str. Obor, bl. 11, sc. B, parter, judeţul Buzău |
737 |
Scurtu Alexe |
Târgovişte |
suspendat |
738 |
Stănescu Mihai |
Târgovişte |
Târgovişte, Calea Bucureşti, bl. G9, parter, judeţul Dâmboviţa |
739 |
Stîngă Nicolae Cătălin |
Pătârlagele |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Goslan şi Stîngă în Ploieşti, Str. Colinei nr. 26, judeţul Prahova |
740 |
Şeicaru Dănuţ |
Buzău |
suspendat |
741 |
Ştefan Cătălin Cristian |
Pucioasa |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Stancu Paulică şi Ştefan Cătălin Cristian în Pucioasa, Str. Fântânelor, bl. B, ap. 3, judeţul Dâmboviţa |
742 |
Tănase Marian-Traian |
Târgovişte |
Târgovişte, Calea Bucureşti nr. 3M, judeţul Dâmboviţa |
743 |
Tănase Dragoş-Iulian |
Ploieşti |
Ploieşti, str. Văleni nr. 1-3, bl. 33I-33K, ap. 2, judeţul Prahova |
744 |
Tănase Laura Ioana |
Ploieşti |
suspendat |
745 |
Trifina Elena Cornelia |
Ploieşti |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Trifina, Tănase şi Galea în Ploieşti, str. Ion Maiorescu nr. 6, bl. 33T2, sc. B, parter, ap. 25 şi 26, judeţul Prahova |
746 |
Ţărean Călin |
Ploieşti |
Ploieşti, str. Emile Zola nr. 4, bl. I, et. 3, ap. 10, judeţul Prahova |
747 |
Zavera Carmen |
Târgovişte |
Târgovişte, Calea Bucureşti nr. 3B, bl. G9, tronson B, sc. 1, et. 1, ap. 1, judeţul Dâmboviţa |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL SUCEAVA |
748 |
Albu Elisabeta |
Suceava |
Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 53, bl. G, sc. A, ap. 3, judeţul Suceava |
749 |
Belibou Paula |
Suceava |
Suceava, str. Anastasie Crimca nr. 1, bl. 1, sc. B, ap. 3, judeţul Suceava |
750 |
Bordian Antonela Mihaela |
Gura Humorului |
suspendat |
751 |
Bordian Constantin |
Gura Humorului |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dumitraş şi Asociaţii în Fălticeni, str. Nicu Gane, f.n. complex Nicu Gane, judeţul Suceava |
752 |
Căruceriu Alexandru |
Câmpulung Moldovenesc |
Câmpulung Moldovenesc, Str. Mărţişorului nr. 1, judeţul Suceava |
753 |
Cîmpulungeanu Sarmis Marius Georgel |
Suceava |
Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 37, bl. E2, sc. C, ap. 1A, judeţul Suceava |
754 |
Cîrlan Florin |
Săveni |
suspendat |
755 |
Cocoş Constantin Ştefan |
Dorohoi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Hojda Sorin Ovidiu şi Cocoş Constantin Ştefan în Suceava, str. Mihai Eminescu nr. 10, bl. SD, sc. A, et. 4, camera 20, judeţul Suceava |
756 |
Dumitraş Ancuţa |
Fălticeni |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dumitraş şi Asociaţii în Fălticeni, str. Nicu Gane, f.n. complex Nicu Gane, judeţul Suceava |
757 |
Gavriliuc Sorin |
Botoşani |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Şfaiţer şi Gavriliuc în Botoşani, Str. Bucovinei nr. 6, sc. B, ap. 1, judeţul Botoşani |
758 |
Gheorghiu Cristina-Maria |
Botoşani |
Botoşani, bd. Mihai Eminescu nr. 63, et. I, judeţul Botoşani |
759 |
Guceanu Adrian |
Darabani |
Darabani, Str. 1 Decembrie nr. 158, judeţul Botoşani |
760 |
Hojda Sorin Ovidiu |
Suceava |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Hojda Sorin Ovidiu şi Cocoş Constantin Ştefan în Suceava, str. Mihai Eminescu nr. 10, bl. SD, sc. A, et. 4,camera 20, judeţul Suceava |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
761 |
Hopu Vasile |
Fălticeni |
Fălticeni, str. Nicu Gane, f. n., judeţul Suceava |
762 |
Jugaru Constantin |
Suceava |
Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 43, bl. E3, sc. D, ap. 1, judeţul Suceava |
763 |
Lionti Liontin |
Fălticeni |
Fălticeni, Str. Republicii nr. 5, judeţul Suceava |
764 |
Manoilă Vasile |
Botoşani |
Botoşani, bd. Mihai Eminescu nr. 69, judeţul Botoşani |
765 |
Miron Cătălin |
Rădăuţi |
suspendat |
766 |
Moroşan Oana-Georgeta |
Suceava |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Moroşan Oana-Georgeta şi Ţugui Claudia în Suceava, str. Mihai Viteazul nr. 28, judeţul Suceava |
767 |
Mustea Marcel Mihai |
Suceava |
Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 51, bl. A2, sc. A, ap. 3, judeţul Suceava |
768 |
Neneci Constantin Alexandru |
Gura Humorului |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Ochian Doru-Cătălin şi Neneci Constantin Alexandru în Bucureşti, Str. Academiei nr. 39-41, sc. B, et. 1, ap. 2, sectorul 1 |
769 |
Nica Gabriel |
Vatra Dornei |
Vatra Dornei, Str. Gării nr. 1, judeţul Suceava |
770 |
Onofreiciuc Drancă Gheorghe |
Rădăuţi |
suspendat |
771 |
Rusu Cristian Silviu |
Rădăuţi |
Rădăuţi, str. Piaţa Unirii nr. 16, bl. 66, parter, judeţul Suceava |
772 |
Secrieru Sînziana |
Botoşani |
Botoşani, bd. George Enescu nr. 5, bl. 5, sc. B, parter, judeţul Botoşani |
773 |
Stărică Radu |
Suceava |
Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 37, bl. E2, sc. D, ap. 2, judeţul Suceava |
774 |
Stolnean Crişan Oana |
Câmpulung Moldovenesc |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Stolnean Romeo Marius şi Stolnean Oana în Cluj-Napoca, Calea Dorobanţilor nr. 11, ap. 1, judeţul Cluj |
775 |
Şfaiţer Carmen |
Botoşani |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Şfaiţer şi Gavriliuc în Botoşani, Str. Bucovinei nr. 6, sc. B, ap. 1, judeţul Botoşani |
776 |
Şmocot Grigori |
Dorohoi |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Miron Cătălin şi Şmocot Grigori în Rădăuţi, str. Piaţa Unirii nr. 70, judeţul Suceava |
777 |
Temneanu Ionuţ |
Botoşani |
Botoşani, str. Ştefan Luchian nr. 9, sc. A, parter, judeţul Botoşani |
778 |
Turleanu Cornel |
Suceava |
Suceava, str. Ştefan cel Mare nr. 43, bl. E3, sc. B, et. 1, ap. 6, judeţul Suceava |
779 |
Ţugui Claudia |
Vatra Dornei |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Moroşan Oana-Georgeta şi Ţugui Claudia în Suceava, str. Mihai Viteazul nr. 28, judeţul Suceava |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TÂRGU MUREŞ |
780 |
Aştelean Florin-Sergiu |
Târgu Mureş |
Târgu Mureş, str. Mihai Viteazu nr. 1, ap. 1, judeţul Mureş |
781 |
Bakos Alexandra Karina |
Miercurea-Ciuc |
suspendat |
782 |
Corcescu Horaţiu |
Târnăveni |
Târnăveni, str. Mr. Gh. Mănoiu nr. 3, judeţul Mureş |
783 |
Cotfas Marin Cornel |
Topliţa |
Topliţa, str. Miron Cristea, bl. D, sc. 1, ap. 1, judeţul Harghita |
784 |
Cotfas Tudor |
Târgu Mureş |
Târgu Mureş, Str. Poştei nr. 4, judeţul Mureş |
785 |
Cotoară Cristian |
Târgu Mureş |
Târgu Mureş, str. Ştefan cel Mare nr. 6, ap. 3, judeţul Mureş |
786 |
Demeter Tiberiu Claudiu |
Târgu Mureş |
Târgu Mureş, Str. Retezatului nr. 16, judeţul Mureş |
787 |
Floria Vlad |
Târgu Mureş |
Târgu Mureş, str. Borsos Tamas nr. 24, ap. 2 B, judeţul Mureş |
788 |
Giunca Maria Cristina |
Târgu Mureş |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Hurubă, Giunca şi Asociaţii în Târgu Mureş, str. Franz Liszt nr. 12, judeţul Mureş |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
789 |
Hurubă Eugen |
Târgu Mureş |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Hurubă, Giunca şi Asociaţii în Târgu Mureş, str. Franz Liszt nr. 12, judeţul Mureş |
790 |
Ianculescu George |
Târgu Mureş |
Târgu Mureş, str. Marton Aron nr. 11, judeţul Mureş |
791 |
Kenosy Adrian Zoltan |
Sighişoara |
Sighişoara, str. Hermann Oberth nr. 28, judeţul Mureş |
792 |
Magyari Szabolcs |
Târgu Mureş |
Târgu Mureş, str. Gheorghe Doja nr. 38, sc. B, ap. 14, judeţul Mureş |
793 |
Maier Dorin Gheorghe |
Reghin |
Reghin, str. Petru Maior nr. 54, judeţul Mureş |
794 |
Mihălcescu Elvira Mariana |
Odorheiu Secuiesc |
Odorheiu Secuiesc, Str. Rozei, F.N., judeţul Harghita |
795 |
Moraru Aurelian |
Miercurea-Ciuc |
Miercurea-Ciuc, Bd. Timişoarei, bl. 9, ap. 1, judeţul Harghita |
796 |
Olteanu Radu |
Reghin |
Reghin, str. Petru Maior nr. 48, et. 2, ap. 8, judeţul Mureş |
797 |
Peter Istvan |
Gheorgheni |
Gheorgheni, str. Kossuth Lajos nr. 53, judeţul Harghita |
798 |
Puia Romulus |
Târgu Mureş |
Târgu Mureş, Str. Busuiocului nr. 4, sc. C, parter, ap. 42, judeţul Mureş |
799 |
Roga Sorin |
Reghin |
Reghin, Str. Sării nr. 2, judeţul Mureş |
800 |
Sarig Attila |
Miercurea-Ciuc |
Miercurea-Ciuc, str. T. Vladimirescu, bl. 23, sc. A, ap. 1, judeţul Harghita |
801 |
Szekely Szabolcs Barna |
Târgu Mureş |
Târgu Mureş, str. Marton Aron nr. 2, ap. 2, judeţul Mureş |
802 |
Szilagyi Erzsebet |
Miercurea-Ciuc |
Miercurea-Ciuc, str. N. Bălcescu, bl. 2, ap. 12, judeţul Harghita |
803 |
Urs Luciana Victoria |
Reghin |
suspendat |
804 |
Ursulescu Floarea |
Târgu Mureş |
Târgu Mureş, str. Marton Aron nr. 3/2, judeţul Mureş |
805 |
Vintilă Marius Andrei |
Târgu Mureş |
Târgu Mureş, str. Bolyai nr. 6, sc. B, et. 1, ap. 2, judeţul Mureş |
806 |
Vlas Maria Cristina |
Luduş |
Luduş, Bd. 1 Decembrie 1918 nr. 43 B, et. 1, judeţul Mureş |
807 |
Wachter Julianna Eniko |
Odorheiu Secuiesc |
Odorheiu Secuiesc, str. Aron Tamasi nr. 12, ap. 7, judeţul Harghita |
808 |
Zorilescu Mircea Adrian |
Târnăveni |
Târnăveni, Str. Republicii nr. 63, judeţul Mureş |
CAMERA EXECUTORILOR JUDECĂTOREŞTI DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIŞOARA |
809 |
Ardean Claudiu-Gheorghe |
Timişoara |
Timişoara, str. Palanca nr. 4, ap. B09, judeţul Timiş |
810 |
Avrămuţi Aurelia-Simona |
Gurahonţ |
suspendat |
811 |
Babeu Adrian |
Reşiţa |
Reşiţa, str. Petru Maior nr. 2, bl. 800, et. 4, camera 206, judeţul Caraş-Severin |
812 |
Bărar Radu |
Arad |
Arad, Bd. Revoluţiei nr. 71, ap. 3, parter, judeţul Arad |
813 |
Berlo Cristian Ovidiu |
Arad |
Arad, bd. Vasile Milea nr. 33-37, ap. 7, judeţul Arad |
814 |
Blajovan Nucu Tiberius |
Lugoj |
suspendat |
815 |
Bociort Crina Dorina |
Arad |
Arad, Bd. Revoluţiei nr. 57, ap. 2, judeţul Arad |
816 |
Bogdan Alin Alexandru |
Deta |
Deta, Str. Victoriei nr. 33, judeţul Timiş |
817 |
Boşneac Lavinia Maria |
Arad |
Arad, bd. G-ral Vasile Milea nr. 19, ap. 3, judeţul Arad |
818 |
Brad Gheorghe |
Moldova Nouă |
Moldova Nouă, str. Mihai Viteazu nr. 36A, camera E11, judeţul Caraş-Severin |
819 |
Buduşan Mirabela |
Arad |
Arad, bd. Decebal nr. 3, ap. 3A, judeţul Arad |
820 |
Căianu Sergiu Titu |
Timişoara |
Timişoara, str. Vasile Alecsandri nr. 8, ap. 8, judeţul Timiş |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
821 |
Capotescu Ioan |
Timişoara |
Timişoara, str. Paul Chinezu nr. 2, SAD 9, judeţul Timiş |
822 |
Cârciumaru Gheorghe |
Arad |
Arad, str. Praporgescu nr. 13/15, sc. B, ap. 1, judeţul Arad |
823 |
Cherşa Pantelemon |
Arad |
suspendat |
824 |
Chiru Marius |
Deta |
suspendat |
825 |
Claici Marius |
Făget |
suspendat |
826 |
Costin Camelia-Mirela |
Lipova |
Lipova, str. Andrei Mureşan nr. 3, judeţul Arad |
827 |
Crăciun Cristian |
Timişoara |
Timişoara, Bd. Revoluţiei din 1989 nr. 5, ap. 14, judeţul Timiş |
828 |
Damian-Kleinsz Nicolae Vasile |
Timişoara |
Timişoara, str. Palanca nr. 4, birou B10, judeţul Timiş |
829 |
Dănilă Ovidiu Adrian |
Arad |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dănilă Ovidiu Adrian şi Gagea Hadrian Dacian în Arad, bd. G-ral Ion Dragalina nr. 4, ap. 3B, judeţul Arad |
830 |
Dobrei Dacian Mihai |
Arad |
Arad, bd. Vasile Milea nr. 33-37, ap. 10, judeţul Arad |
831 |
Dogeanu Dorin Marian |
Timişoara |
Timişoara, Str. Lacului nr. 18, bl. D32, parter, ap. 4, judeţul Timiş |
832 |
Dragomir Daniel |
Timişoara |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Dragomir Daniel & Stepanov Voislav în Timişoara, str. Martin Luther nr. 2, et. 2, judeţul Timiş |
833 |
Floricescu Valentin Florian |
Timişoara |
Timişoara, str. Proclamaţia de la Timişoara nr. 7, et. 1, ap. 1/A/I (PT29), judeţul Timiş |
834 |
Gagea Hadrian-Dacian |
Chişineu-Criş |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Dănilă Ovidiu Adrian şi Gagea Hadrian Dacian în Arad, bd. G-ral Ion Dragalina nr. 4, ap. 3B, judeţul Arad |
835 |
Găluţi Alexandru |
Ineu |
Ineu, Str. Republicii nr. 26, judeţul Arad |
836 |
Gavrilescu Magnolia Maria |
Ineu |
Pâncota, str. Tudor Vladimirescu nr. 60, judeţul Arad |
837 |
Ghiţan-Pinteală Andrada Georgiana |
Caransebeş |
Caransebeş, str. Nicolae Bălcescu nr. 3, et. 1, judeţul Caraş-Severin |
838 |
Godea Alexandru |
Arad |
Arad, str. Gen. Praporgescu nr. 21, ap. 2, judeţul Arad |
839 |
Grecu Laura |
Timişoara |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Grecu Laura şi Toporan Gabriel în Timişoara, str. Episcop Augustin Pacha nr. 10, SAD 2, judeţul Timiş |
840 |
Grimacovschi Iustin |
Reşiţa |
Reşiţa, str. Petru Maior nr. 2, bl. 800, et. 3, camerele 342 şi 343, judeţul Caraş-Severin |
841 |
Horvat Viorel |
Arad |
Arad, Str. Blajului nr. 2, et. 1, ap. 9, judeţul Arad |
842 |
Huţiu Vasile Constantin |
Făget |
suspendat |
843 |
Ibănescu Cosmin |
Reşiţa |
în curs de înregistrare |
844 |
Iliescu Alexandru |
Sânnicolau Mare |
Sânnicolau Mare, Piaţa 30 Decembrie nr. 9, camera 3, judeţul Timiş |
845 |
Jurchescu Cristian Mihai |
Timişoara |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Jurchescu Cristian Mihai şi Asociaţii în Timişoara, str. Paul Chinezu nr. 1, ap. 4, judeţul Timiş |
846 |
Măgureanu George |
Moldova Nouă |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Leancă şi Măgureanu în Bucureşti, str. Nerva Traian nr. 9, bl. M 67, sc. A, ap. 4, sectorul 3 |
847 |
Măgureanu Marta |
Făget |
în curs de înregistrare |
848 |
Marchiş Dan Felician |
Reşiţa |
Reşiţa, str. Ion Corvin, bl. 4, sc. 4, parter, ap. 2, judeţul Caraş-Severin |
849 |
Marghescu Anca Lucia |
Timişoara |
Timişoara, str. Paul Chinezu nr. 6, ap. 2, judeţul Timiş |
850 |
Matei Alina Ioana |
Timişoara |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Matei & Asociaţii în Timişoara, Piaţa Ţepeş Vodă nr. 1, ap. 7, judeţul Timiş |
851 |
Matei Sorin Romeo |
Timişoara |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Matei & Asociaţii în Timişoara, Piaţa Ţepeş Vodă nr. 1, ap. 7, judeţul Timiş |
Nr. crt. |
Executor judecătoresc |
Circumscripţia |
Sediul |
852 |
Mereu Cristian Petru |
Timişoara |
Timişoara, str. Palanca nr. 4, ap. B03, judeţul Timiş |
853 |
Morcan Claudiu Florin |
Arad |
Arad, Str. Blajului nr. 4, ap. 3, judeţul Arad |
854 |
Munteanu Cristian |
Timişoara |
Timişoara, str. Florimund de Mercy nr. 5, ap. 8, judeţul Timiş |
855 |
Munteanu Simona Elisabeta |
Sânnicolau Mare |
Sânnicolau Mare, str. 16 Decembrie 1989 nr. 19, ap. 2, judeţul Timiş |
856 |
Nebunu Nicolae |
Reşiţa |
Reşiţa, Str. Corbului, bl. 7, sc. 2, ap. 3, judeţul Caraş-Severin |
857 |
Oberşterescu Ovidiu |
Deta |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Jurchescu Cristian Mihai şi Asociaţii în Timişoara, str. Paul Chinezu nr. 1, ap. 4, judeţul Timiş |
858 |
Palea Marius Valentin |
Arad |
Arad, Str. Blajului nr. 3, sc. A, et. 1, ap. 7, judeţul Arad |
859 |
Paşca Narcis Gabriel |
Reşiţa |
Reşiţa, Str. Fântânilor nr. 4, sc. 1, ap. 1, judeţul Caraş-Severin |
860 |
Păsculescu Horia |
Arad |
Arad, bd. G-ral Vasile Milea nr. 41, ap. 2, judeţul Arad |
861 |
Păunescu Olivia Alexandra |
Oraviţa |
suspendat |
862 |
Popa Ovidiu Ştefan |
Timişoara |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Popa Ovidiu-Ştefan şi Roşu Dan-Cătălin în Timişoara, str. Eugeniu de Savoya nr. 8, ap. 7, judeţul Timiş |
863 |
Rădulescu Doina |
Lipova |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Rădulescu în Lugoj, str. Bucegi nr. 15, ap. 3, judeţul Timiş |
864 |
Rădulescu George Cristian |
Lugoj |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Rădulescu în Lugoj, str. Bucegi nr. 15, ap. 3, judeţul Timiş |
865 |
Roşu Dan Cătălin |
Lipova |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Popa Ovidiu-Ştefan şi Roşu Dan-Cătălin în Timişoara, str. Eugeniu de Savoya nr. 8, ap. 7, judeţul Timiş |
866 |
Siegmeth Robert Alin |
Timişoara |
Timişoara, str. Ion Ghica nr. 15, judeţul Timiş |
867 |
Sima Ion |
Caransebeş |
Caransebeş, str. Mihai Viteazu nr. 8, birou 8, judeţul Caraş-Severin |
868 |
Soameş Cosmin Robert |
Timişoara |
Timişoara, Bd. 3 August 1919 nr. 3, ap. 2, judeţul Timiş |
869 |
Soboleanu Antoniu Dan |
Timişoara |
Timişoara, str. Alba Iulia nr. 3, et. 2, ap. 3, judeţul Timiş |
870 |
Stepanov Voislav |
Sânnicolau Mare |
Asociat în cadrul B.E.J.A. Dragomir Daniel & Stepanov Voislav în Timişoara, str. Martin Luther nr. 2, et. 2, judeţul Timiş |
871 |
Teregovan Florin |
Timişoara |
Timişoara, str. Mărăşeşti nr. 8, ap. 4, camera 1, judeţul Timiş |
872 |
Ţimonea Mihai |
Caransebeş |
Caransebeş, str. Cloşca nr. 3, judeţul Caraş-Severin |
873 |
Toporan Gabriel Valentin |
Timişoara |
Asociat în cadrul S.C.P.E.J. Grecu Laura şi Toporan Gabriel în Timişoara, str. Episcop Augustin Pacha nr. 10, SAD 2, judeţul Timiş |
|