HOTARARE Nr.
1113 din 3 noiembrie 2010
pentru modificarea si
completarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea
pedepselor si a masurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal, aprobat prin Hotarârea Guvernului nr. 1.897/2006
ACT EMIS DE:
GUVERNUL ROMANIEI
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 838 din 14 decembrie 2010
In temeiul art. 108 din Constituţia României,
republicată, şi al art. II din Legea nr. 83/2010 pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal,
Guvernul României adoptă
prezenta hotărâre.
Articol unic. - Regulamentul
de aplicare a Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, aprobat prin
Hotărârea Guvernului nr. 1.897/2006, publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 24 din 16 ianuarie 2007, se modifică şi se completează
după cum urmează:
1. Articolul 1 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 1
Scopul reglementării
Prezentul regulament stabileşte modul de aplicare a
Legii nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal, cu modificările şi completările
ulterioare, denumită în continuare Lege."
2. Articolul 3 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 3
Controlul executării măsurilor de supraveghere şi a
obligaţiilor dispuse potrivit Codului penal
Executarea măsurilor de supraveghere şi a obligaţiilor
dispuse de instanţă potrivit Codului penal se asigură conform Hotărârii
Guvernului nr. 1.239/2000 privind aprobarea Regulamentului de aplicare a
dispoziţiilor Ordonanţei Guvernului nr. 92/2000 privind organizarea şi
funcţionarea serviciilor de probaţiune, republicată."
3. Articolele 4 şi 5
se abrogă.
4. La articolul 7,
alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(5) In cadrul locurilor de detenţie pot fi delimitate,
pentru motive temeinic justificate, spaţii funcţionale în scopul protejării
persoanelor private de libertate care aparţin unor grupuri vulnerabile, cum ar
fi minorităţile sexuale sau orice alte categorii de persoane protejate de
legislaţia antidiscriminare. Cazarea în aceste spaţii se poate face numai la
cererea persoanelor în cauză şi numai pe durata pentru care este necesară
protecţia."
5. La articolul 10,
după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu următorul
cuprins:
„(11) Activităţile
de educaţie şi reintegrare socială, munca sau alte activităţi lucrative,
hrănirea, echiparea, asigurarea asistenţei medicale, igienei individuale şi
colective, precum şi activitatea de transport al persoanelor private de
libertate de la un loc de deţinere la altul sau în alte scopuri stabilite de
Lege se pot externaliza de către Administraţia Naţională a Penitenciarelor, conform prevederilor legale."
6. La articolul 11,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) In sectorul de deţinere pot fi amenajate, în
funcţie de regimul de executare, săli de clasă şi ateliere pentru formare
profesională, bibliotecă, cluburi, cabinete de psihologie, cabinete de asistenţă socială, săli de terapie
ocupaţională, spaţii pentru practicarea sportului, terenuri pentru desfăşurarea
activităţilor în aer liber, locuri de practicare a religiei, spaţii pentru acordarea vizitelor intime."
7. La articolul 17,
alineatele (2) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) Regulamentul de ordine interioară este aprobat de
către directorul locului de deţinere. Un exemplar al regulamentului de ordine
interioară este pus la dispoziţia persoanelor private de libertate, în fiecare
cameră de deţinere, în condiţiile art. 73 alin. (2).
(3) Administraţia locului de deţinere este obligată să
afişeze, în locuri vizibile, drepturile şi obligaţiile persoanelor private de
libertate, precum şi normele de conduită profesională ale personalului
penitenciarului."
8. La articolul 17,
după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins:
„(21) Regulamentul
de ordine interioară este modificat ori de câte ori este necesar, fiind adus la
cunoştinţa persoanelor private de libertate în condiţiile alin. (2).
(22) Regulamentul de
ordine interioară se consideră comunicat ori de câte ori persoana privată de
libertate se reîntoarce în locul de deţinere în care i-a fost adus la
cunoştinţă, cu excepţia cazului în care, de la data luării la cunoştinţă,
regulamentul a suferit modificări şi/sau completări, caz în care acesta se
comunică în condiţiile alin. (2)."
9. La articolul 18 alineatul (1), literele e) şi I) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,e) faptele care constituie abateri disciplinare sau
infracţiuni prevăzute de Lege;
..............................................................................
l) oferta programelor şi
activităţilor educaţionale, culturale, recreative, sportive, ocupaţionale,
terapeutice, de asistenţă psihologică şi socială, instruire şcolară şi formare
profesională, precum şi de asistenţă religioasă;".
10. La articolul 21,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(1) Administraţia penitenciarului are obligaţia să
aducă la cunoştinţa persoanelor private de libertate programul zilnic, elaborat
în conformitate cu prevederile art. 19 alin. (2), şi să asigure afişarea în
locuri vizibile a diferitelor tipuri de programe
zilnice."
11. La articolul 22,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Persoanelor private de libertate care muncesc sau
desfăşoară alte activităţi cu caracter permanent li se asigură cel puţin două
zile consecutive de repaus pe săptămână."
12. La articolul 23,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Persoanele private de libertate beneficiază în mod
gratuit de servicii de asistenţă medicală şi de medicamente asigurate din
Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, din bugetul locului de
deţinere şi din alte surse, potrivit legii."
13. La articolul 25,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) La nivelul fiecărui sector medical al unui loc de
deţinere se asigură cel puţin un medic de medicină generală sau medic cu
specialitatea medicină de familie, precum şi un număr corespunzător de cadre
medii sanitare pentru asigurarea continuităţii asistenţei medicale."
14. La articolul 28,
alineatele (2), (3) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) Serviciile de medicină dentară preventivă,
tratamentele odontale prevăzute în Normele metodologice de aplicare a
Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate şi radiografiile dentare sunt
gratuite şi sunt decontate din Fondul naţional unic de asigurări sociale de
sănătate, în condiţiile Contractu lui-cadru privind condiţiile acordării
asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi
ale normelor metodologice de aplicare a acestuia.
(3) Orice alt tratament de medicină dentară, cu
excepţia celor prevăzute la alin. (2) şi acordate în condiţiile
Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul
sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale normelor metodologice de
aplicare a acestuia, solicitat de persoanele private de libertate, se va
efectua contra cost. Preţurile pentru lucrările protetice şi alte servicii de
medicină dentară, care nu sunt prevăzute la alin. (2) şi nu sunt acordate în
condiţiile Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale
în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate şi ale normelor
metodologice de aplicare a acestuia, sunt stabilite anual de fiecare loc de
deţinere în parte, potrivit metodologiei de calcul aprobate prin decizie a
directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Lista
preţurilor astfel stabilită va fi adusă la cunoştinţa persoanelor private de
libertate prin afişare în locuri vizibile.
..............................................................................
(6) La solicitarea persoanei private de libertate care
are afectată grav funcţia masticatorie în perioada detenţiei, cu consecinţe
asupra funcţiei digestive, situaţie identificată de un medic specialist din
sistemul penitenciar, şi atunci când se constată din analizarea veniturilor
sale că nu are mijloacele financiare necesare, contravaloarea contribuţiei
personale va fi suportată din bugetul unităţii, în limita fondurilor alocate în acest scop, sau din alte surse, potrivit
legii."
15. La articolul 37,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Locurile de deţinere, desemnate prin decizie a
directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, asigură
condiţiile necesare pentru ca mama privată de libertate, la solicitarea
acesteia, să îşi poată îngriji copilul până la împlinirea vârstei de un
an."
16. La articolul 38,
alineatul (3), litera a) a alineatului (4), alineatul (5) şi alineatul (7) se modifică şi vor
avea următorul cuprins:
„(3) In cazul persoanelor condamnate din regimul de
maximă siguranţă şi închis, precum şi în cazul acelora pentru care nu s-a
stabilit încă regimul de executare a pedepsei vizita se desfăşoară în spaţii
special amenajate, de regulă, cu dispozitive de separare între vizitat şi
vizitator, sub supraveghere vizuală.
..............................................................................
a) pentru stimularea persoanelor private de libertate
care au o conduită corespunzătoare, participă activ la activităţile lucrative, de educaţie şi asistenţă
psihosocială şi îndeplinesc obiectivele stabilite în Planul individualizat de
evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică.
..............................................................................
(5) In cazul persoanelor private de libertate,
încadrate în regimul semideschis şi deschis, vizita se desfăşoară în spaţii
special amenajate, fără dispozitive de separare între vizitat şi vizitator, sub
supraveghere vizuală. In aceleaşi condiţii se desfăşoară vizita în cazul
minorilor, indiferent de regimul de executare în care sunt încadraţi.
..............................................................................
(7) Amenajarea şi dotarea spaţiilor pentru acordarea
dreptului la vizită se stabilesc prin regulamentul prevăzut de art. 16 din
Lege."
17. La articolul 39,
după alineatul (4) se introduce un nou alineat,
alineatul (41), cu următorul
cuprins:
„(41) Relaţia de
rudenie se dovedeşte de către persoanele vizitatoare prin actele de stare
civilă sau declaraţie pe propria răspundere."
18. La articolul 40,
după alineatul (1) se introduce un nou alineat,
alineatul (11), cu următorul
cuprins:
„(11) Dispoziţiile
art. 38 alin. (4) lit. a) şi b) se aplică în mod corespunzător."
19. La articolul 41,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) In scopul prevenirii introducerii în locul de
deţinere de armament, muniţie ori substanţe stupefiante, toxice sau explozive,
precum şi a altor bunuri şi obiecte interzise a se afla în posesia persoanelor
private de libertate, vizitatorii sunt supuşi în mod obligatoriu controlului
antiterorist ori de specialitate, prin observare, palpare, control corporal sau
utilizarea unor echipamente tehnice fixe ori portabile de detectare a celor
menţionate, şi sunt obligaţi să depună la postul de control bagajele şi
obiectele care nu au legătură cu efectuarea vizitei."
20. La articolul 41,
după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (11), (12) şi (13), cu următorul cuprins:
„(11) Inainte de
efectuarea controlului, persoanele vizitatoare sunt informate, prin afişare în
locuri accesibile acestora, cu privire la bunurile şi obiectele permise a se
afla în posesia persoanelor private de libertate.
(12) Bunurile şi
obiectele interzise, nedeclarate, descoperite cu prilejul controlului asupra
persoanelor vizitatoare, se ridică şi se conservă, întocmindu-se un
proces-verbal în acest sens, fiind anunţate de îndată organele de cercetare
penală.
(13) Bunurile şi
obiectele interzise care intră sub incidenţa art. 742 din Lege sunt prevăzute în anexa
care face parte integrantă din prezentul regulament."
21. Articolul 43 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 43
Condiţii de acordare a vizitei intime
(1) Persoanele private de
libertate beneficiază, la cerere, de vizită intimă dacă îndeplinesc cumulativ
următoarele condiţii:
a) sunt condamnate definitiv şi sunt repartizate
într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate;
b) nu sunt cercetate sau în curs
de judecată în alte cauze penale;
c) există o relaţie de căsătorie,
dovedită prin copie a certificatului de căsătorie, sau, după caz, o relaţie de
parteneriat similară relaţiilor stabilite între soţi;
d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieşire din penitenciar;
e) nu au fost sancţionate disciplinar pe o perioadă de
6 luni anterioară solicitării vizitei intime sau sancţiunea a fost ridicată;
f) participă activ la
programele şi activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială recomandate în
Planul individualizat de evaluare
şi intervenţie educativă şi terapeutică ori la activităţi productive.
(2) In cazul în care între momentul aprobării cererii
şi cel al acordării dreptului persoana privată de libertate nu mai îndeplineşte
condiţiile prevăzute de alin. (1), vizita intimă nu se acordă.
(3) Pentru acordarea vizitei
intime, partenerii trebuie să fi avut o relaţie similară relaţiilor stabilite
între soţi de minimum 6 luni, anterior momentului solicitării vizitei intime.
Solicitanţii vor da declaraţie pe propria răspundere din care să rezulte
îndeplinirea condiţiei.
(4) Pentru relaţiile între
persoane private de libertate, existenţa relaţiei de parteneriat anterioare
solicitării vizitei intime se dovedeşte prin vizitele efectuate între acestea,
potrivit dispoziţiilor art. 40."
22. Articolul 44 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 44
Periodicitatea şi durata acordării vizitei intime
(1) Persoanele private de libertate beneficiază
trimestrial de vizită intimă, cu durata de două ore. Prin excepţie, frecvenţa
vizitei intime poate fi lunară, pentru primul an după încheierea căsătoriei, în
cazul persoanelor care s-au căsătorit în timpul detenţiei, cu respectarea
condiţiilor prevăzute la art. 43.
(2) Atunci când vizita intimă
este determinată, potrivit dispoziţiilor art. 54 alin. (1) din Lege, de
încheierea căsătoriei în timpul detenţiei, durata acesteia este de 48 de ore.
Vizita se va desfăşura cu acordul directorului penitenciarului, care va stabili
totodată şi momentul în care se desfăşoară vizita, informând în timp util
soţii.
(3) In mod excepţional, vizita prevăzută la alin. (2)
poate fi întreruptă pentru o perioadă de maximum 24 de ore, fără ca perioada de
timp pentru care a avut loc întreruperea să se calculeze la durata totală a
vizitei.
(4) Pentru vizita prevăzută la alin. (2) nu este
necesar să fie îndeplinite condiţiile menţionate la art. 43."
23. La articolul 45,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Vizita intimă se aprobă de
directorul locului de deţinere, la solicitarea scrisă a persoanei private de
libertate."
24. La articolul 50,
alineatul (5) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(5) Persoanele private de libertate, la cerere, pot fi
audiate de judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate, conform programului stabilit de acesta,
precum şi săptămânal, de directorul locului de deţinere."
25. La articolul 52,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Dacă persoanele private de libertate nu dispun de
mijloacele băneşti necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de
petiţionare şi la corespondenţă sunt suportate de către administraţia locului
de deţinere, în conformitate cu dispoziţiile art. 46 alin. (5) şi (6) din
Lege."
26. La articolul 54,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Sunt interzise deţinerea şi folosirea telefoanelor
mobile, precum şi a altor dispozitive de comunicare la distanţă, de către
persoanele private de libertate, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 127
alin. (7)."
27. La articolul 55,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Sumele de bani se primesc de la familie sau de la
alte persoane, prin mandat poştal ori prin depunere directă la sectorul vizită,
şi se consemnează în fişa contabilă nominală, putând fi folosite conform
prevederilor art. 49 alin. (4) şi ale art. 63 din Lege."
28. La articolul 55,
după alineatul (2) se introduc două noi alineate, alineatele (21) şi (22), cu următorul cuprins:
„(21) Sumele de bani
introduse în locul de deţinere pe alte căi decât cele prevăzute la alin. (2),
precum şi cele găsite asupra persoanelor private de libertate cu ocazia
percheziţiilor se confiscă şi se fac venit la bugetul de stat.
(22) Pentru motive
temeinicjustificate, persoanele private de libertate pot transfera altor
persoane private de libertate sume de bani, cu aprobarea directorului locului
de deţinere în care se află solicitantul."
29. La articolul 55,
alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Se interzice primirea de bunuri, alimente şi
obiecte peste limitele admise, prevăzute în ordinul ministrului justiţiei
privind bunurile care pot fi primite, păstrate şi folosite de aceste
persoane."
30. La articolul 55, alineatul (6) se abrogă.
31. La articolul 56, după alineatul (1) se introduce
un nou alineat, alineatul (11), cu următorul cuprins:
„(11) In situaţia în
care administraţia locului de deţinere nu poate asigura un punct comercial în
incinta locului de deţinere, cumpărăturile pot fi făcute din afara acestuia de
către administraţia locului de deţinere, în baza cererii persoanelor private de
libertate şi a ofertelor puse la dispoziţie de către operatorii economici,
cuprinzând toate tipurile de produse ce pot fi asigurate de către aceştia, în
conformitate cu categoriile de bunuri prevăzute de normele legale în
vigoare."
32. Articolul 57 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 57
Informarea autorităţilor cu privire la prezenţa persoanelor private de libertate în diferite zone din afara locului de deţinere
In toate situaţiile în care persoanele private de
libertate se află nesupravegheate de către personalul locului de deţinere, în
diferite zone din afara acestuia, sunt informate organele de poliţie din raza
teritorială a acestor zone."
33. Articolul 58 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 58
Contactul cu diferite persoane şi organizaţii
Administraţia Naţională a Penitenciarelor încurajează
şi susţine iniţiativele organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale,
naţionale şi internaţionale, precum şi ale persoanelor fizice care contribuie
sau sprijină financiar activitatea de educaţie, asistenţă psihosocială şi
asistenţă religioasă desfăşurată în locurile de deţinere, dacă acestea nu
contravin prevederilor legale şi regulilor privind siguranţa locului de
deţinere."
34. La articolul 61,
alineatele (5) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(5) Incheierea judecătorului delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate se comunică persoanei private de libertate şi
administraţiei locului de deţinere în termen de două zile de la data
pronunţării acesteia.
(6) Impotriva încheierii judecătorului delegat pentru
executarea pedepselor privative de libertate persoana privată de libertate şi
administraţia locului de deţinere pot introduce contestaţie la judecătoria în a
cărei circumscripţie se află locul de deţinere, în termen de 5 zile de la
comunicarea încheierii."
35. La articolul 62,
litera j) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ j) să respecte programul zilnic, cel de muncă, precum
şi orarul activităţilor de educaţie şi asistenţă psihosocială care se derulează
în penitenciar;".
36. La articolul 62,
după litera n) se introduce o nouă literă, litera o), cu următorul cuprins:
,,o) să frecventeze cursurile
învăţământului obligatoriu."
37. La articolul 63,
literele j), m) şi s) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,j) procurarea, deţinerea, utilizarea sau transmiterea
de bani, medicamente, telefoane mobile, accesorii ale telefoanelor mobile,
bunuri sau alte valori în alte condiţii decât cele admise;
..............................................................................
m) confecţionarea, deţinerea, utilizarea sau
transmiterea de obiecte interzise;
..............................................................................
s) tulburarea orarului zilnic, inclusiv a liniştii,
după ora stingerii până la deşteptare;".
38. La articolul 64,
alineatele (6) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(6) Administraţia locului de deţinere poate respinge motivat
primirea persoanelor private de libertate în cazul în care nu sunt îndeplinite
condiţiile prevăzute de alin. (1), (2) şi (5).
(7) In cazul în care la primirea în locul de deţinere
nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de alin. (3) şi (4), administraţia
locului de deţinere va primi persoana privată de libertate, urmând ca
documentele care trebuiau să o însoţească să fie transmise în termen de 15
zile."
39. La articolul 67,
alineatele (4) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(4) Persoana condamnată sau oricare altă persoană, cu
acordul persoanei condamnate, are acces la dosarul individual, astfel cum este
el definit la art. 78 din Lege, şi poate obţine, la cerere, într-un număr de
exemplare justificat, fotocopii ale acestora. Consultarea documentelor
prevăzute la alin. (1) se face în prezenţa unei persoane desemnate de
directorul penitenciarului, potrivit dispoziţiilor art. 42 din Lege.
..............................................................................
(6) Dacă persoanele private de libertate nu dispun de
mijloacele băneşti necesare, cheltuielile prevăzute la alin. (5) sunt suportate
de către administraţia locului de deţinere, în conformitate cu dispoziţiile
art. 46 alin. (5) şi (6) din Lege."
40. La articolul 67,
după alineatul (7) se introduce un nou alineat, alineatul (8), cu următorul
cuprins:
„(8) In exercitarea atribuţiilor de serviciu,
reprezentanţii serviciilor de probaţiune au acces la dosarul individual al
persoanei condamnate, la locul de deţinere, cu acordul directorului
penitenciarului."
41. La articolul 70,
alineatul (4) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(4) Sumele de bani declarate de persoanele private de
libertate, la primirea în locul de deţinere, se consemnează în fişa contabilă
nominală şi pot fi folosite în condiţiile prevăzute la art. 49 alin. (4) şi la
art. 63 din Lege."
42. La articolul 70,
după alineatul (4) se introduce un nou alineat, alineatul (5), cu următorul
cuprins:
„(5) Sumele de bani şi bunurile nedeclarate, găsite cu
ocazia percheziţiei, se confiscă şi se procedează conform art. 49 alin. (6) din
Lege."
43. La articolul 73,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Directorul locului de deţinere sau persoana
desemnată de acesta aduce la cunoştinţa persoanelor private de libertate, sub
semnătură, regulile de comportare, drepturile şi obligaţiile pe care le au,
facilităţile, stimulentele şi recompensele ce se pot acorda, sancţiunile
disciplinare care se pot aplica, infracţiunile prevăzute în Lege, precum şi
situaţiile în care se pot folosi mijloacele de constrângere şi
imobilizare."
44. La articolul 77,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) In perioada de carantină şi observare se studiază
comportamentul şi personalitatea persoanelor private de libertate, se
efectuează examene medicale, activităţi de educaţie sanitară, examene
psihologice, se evaluează necesităţile educaţionale, de asistenţă psihologică
şi socială, în scopul formulării diagnosticului şi prognozei criminologice,
precum şi gradul de adaptabilitate la privarea de libertate."
45. La articolul 79,
alineatele (1) şi (4) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
(1) Comisia prevăzută la art. 14 din Lege, cu
respectarea dispoziţiilor art. 20 alin. (1) şi (2), art. 21, art. 22 alin. (1)
şi (2), art. 23 alin. (1) şi (2), art. 24 alin. (1) şi art. 25 din Lege, luând
în considerare şi rezultatele obţinute în perioada de carantină şi observare,
consemnate în fişele de specialitate din Dosarul de educaţie şi asistenţă
psihosocială, stabileşte şi repartizează persoana privată de libertate într-un
regim de executare şi planifică executarea principalelor etape ale executării
pedepsei.
..............................................................................
(4) Hotărârea de stabilire a
regimului de executare devine executorie la expirarea termenului de 3 zile de
la data aducerii la cunoştinţa persoanei private de libertate, dacă nu a
formulat plângere, sau la data comunicării încheierii judecătorului delegat
prin care s-a soluţionat plângerea în condiţiile art. 25 alin. (4) din
Lege."
46. La articolul 79,
după alineatul (4) se introduc trei noi alineate, alineatele (5), (6) şi (7),
cu următorul cuprins:
„(5) Hotărârea de stabilire a regimului de executare,
devenită executorie, se pune în aplicare de către directorul locului de
deţinere stabilit conform deciziei directorului general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor.
(6) Copiile documentelor
prevăzute la alin. (4), precum şi hotărârea instanţei de judecată, după caz, se
depun la dosarul individual.
(7) Menţiunile despre regimul de executare se fac în
dosarul individual, în aplicaţiile informatizate şi în celelalte documente
operative stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din
Lege."
47. Articolul 80 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 80
Repartizarea categoriilor speciale de persoane
private de libertate
La repartizarea pe secţii şi camere de deţinere se ţine
seama de măsurile de siguranţă, de asigurare a ordinii şi disciplinei, de
asigurarea unei protecţii corespunzătoare a minorilor şi tinerilor, a celor cu
afecţiuni psihice sau dizabilităţi, a persoanelor vulnerabile, a nefumătorilor,
a persoanelor prevăzute la art. 17 din Lege, precum şi a celor care din motive
obiective trebuie protejate de celelalte categorii de
persoane private de libertate."
48. La articolul 85,
alineatele (1) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Persoanelor private de libertate care nu posedă
îmbrăcăminte şi încălţăminte personală adecvată şi nu dispun de mijloace
financiare suficiente li se asigură de către administraţia locului de deţinere
ţinută, în funcţie de climă şi anotimp. Se consideră în situaţia de a nu
dispune de mijloace financiare suficiente persoanele private de libertate care
nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile necesare
achiziţionării unei ţinute civile.
..............................................................................
(6) Normele de echipare şi durata de folosinţă a
ţinutei asigurate de administraţia locului de deţinere sunt stabilite prin
ordin al ministrului justiţiei."
49. La articolul 87,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Persoanele private de libertate se supun regimului
de executare stabilit. Acesta cuprinde totalitatea
regulilor, drepturilor, obligaţiilor, programelor şi activităţilor care
urmăresc realizarea unei bune convieţuiri, astfel încât să încurajeze
comportamente, atitudini şi abilităţi care să influenţeze reintegrarea socială
a persoanelor private de libertate."
50. La articolul 88
alineatul (1), literele d) şi f) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
,,d) riscul pe care îl prezintă pentru siguranţa
locului de deţinere, pentru celelalte persoane private de libertate şi pentru personal;
..............................................................................
f) disponibilitatea de a presta muncă, de a urma
cursuri de calificare şi cursuri de şcolarizare."
51. La articolul 89,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(3) O copie de pe încheierea judecătorului delegat
pentru executarea pedepselor privative de libertate se comunică persoanei
condamnate şi administraţiei penitenciarului, în termen de cel mult două zile
de la pronunţare."
52. Articolul 90 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 90
Punerea în aplicare a hotărârii de stabilire a
regimului de executare
Hotărârea de stabilire a regimului de executare se pune
în aplicare conform art. 79."
53. La articolul 91,
alineatele (2), (6) şi (7) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(2) Persoana privată de libertate sau comisia pentru
individualizarea regimului, după executarea fracţiunilor din pedeapsă prevăzute
la art. 26 alin. 1 din Lege, poate sesiza judecătorul delegat pentru executarea
pedepselor privative de libertate, în vederea schimbării regimului de
executare. Persoana privată de libertate este încunoştinţată despre data când
poate solicita schimbarea regimului de executare.
..............................................................................
(6) Judecătorul delegat pentru
executarea pedepselor privative de libertate hotărăşte asupra cererii de
schimbare a regimului de executare, printr-o încheiere motivată, în termen de
15 zile de la primirea cererii sau sesizării, numai după ascultarea persoanei
în cauză. Incheierea motivată se comunică persoanei condamnate şi
administraţiei penitenciarului, în termen de două zile de la data pronunţării
acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 26 alin. (5)-(7) din Lege.
(7) Impotriva încheierii
judecătorului delegat pentru executarea pedepselor privative de libertate,
persoana condamnată şi administraţia penitenciarului poate introduce
contestaţie la judecătoria în a cărei circumscripţie se află penitenciarul, în
termen de 3 zile de la comunicarea încheierii."
54. La articolul 93,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Regimul de maximă siguranţă se aplică persoanelor
condamnate la pedeapsa detenţiunii pe viaţă, persoanelor condamnate la pedeapsa
închisorii mai mare de 15 ani şi persoanelor care prezintă risc pentru
siguranţa penitenciarului, în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (1)
din Lege."
55. După articolul 93
se introduc patru noi articole, articolele 931-934, cu următorul cuprins:
„ARTICOLUL 931
Criterii de stabilire a riscului pe care îl prezintă
persoana condamnată pentru siguranţa penitenciarului
(1) Riscul pentru siguranţa penitenciarului pe care îl
prezintă persoanele condamnate este determinat de potenţialul acestora de a
periclita siguranţa misiunilor desfăşurate de administraţia penitenciară, în
interiorul sau exteriorul locului de deţinere, respectiv de a pune în pericol
viaţa, integritatea corporală ori sănătatea personalului sau a altor persoane,
de a afecta în mod direct sau indirect siguranţa comunităţii.
(2) Includerea persoanelor
private de libertate în categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa
penitenciarului nu reprezintă o sancţiune disciplinară, ci constituie o măsură
administrativă de prevenţie adoptată de administraţia locului de deţinere, în
vederea menţinerii unui climat de siguranţă.
(3) Criteriile care sunt luate
în considerare la stabilirea riscului pe care îl prezintă persoana condamnată
pentru siguranţa penitenciarului sunt următoarele:
a) săvârşirea infracţiunii prin
folosirea armelor de foc, din motive josnice ori cu cruzime pentru care a fost
condamnat la pedeapsa închisorii sau detenţiune pe viaţă;
b) evadarea ori părăsirea
locului de muncă în prezenta pedeapsă sau în pedeapsa anterioară;
c) tentativa de evadare,
forţarea dispozitivelor de siguranţă, distrugerea sistemelor de siguranţă;
d) neprezentarea nejustificată
a persoanei private de libertate la ora stabilită din permisiunea de ieşire din
penitenciar;
e) introducerea, deţinerea sau
traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanţe toxice ori alte
obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa penitenciarului, misiunilor
sau a persoanelor;
f) instigarea, influenţarea sau
participarea în orice mod la producerea de revolte sau luări de ostatici;
g) apartenenţa la grupări de crimă organizată,
coordonarea activităţilor infracţionale ori de tip terorist;
h) acte de violenţă soldate cu vătămări corporale ori
deces împotriva personalului sau a altor persoane.
ARTICOLUL 932
Procedura de evaluare a riscului
(1) Evaluarea iniţială a
riscului persoanelor private de libertate pentru siguranţa penitenciarului se
realizează de către comisia prevăzută la art. 14 din Lege cu ocazia
individualizării şi stabilirii regimului de executare, în condiţiile art. 25 din Lege, în baza criteriilor stabilite la art. 931.
(2) După stabilirea riscului
pentru siguranţa penitenciarului comisia prevăzută la art. 14 din Lege se
reuneşte o dată la 6 luni şi reevaluează situaţia persoanelor din această categorie
prin prisma criteriilor prevăzute la art. 931 în vederea menţinerii ori declasificării. In cazul declasificării,
persoana condamnată rămâne în regimul de maximă siguranţă, schimbarea acestuia
făcându-se conform art. 26 din Lege.
(3) In cazul pedepselor mai mici de 2 ani, termenul de reevaluare a riscului pentru siguranţa penitenciarului
este cel stabilit de Lege pentru schimbarea regimului de executare.
(4) Ori de câte ori, pe
parcursul executării pedepselor, intervine una dintre situaţiile prevăzute de
art. 931, comisia prevăzută la art. 14 din Lege se întruneşte şi analizează situaţia
persoanei condamnate în vederea evaluării şi stabilirii riscului pe care îl
prezintă pentru siguranţa penitenciarului. Includerea
persoanelor private de libertate în categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului se face numai după ce
judecătorul delegat a dispus, prin încheiere, schimbarea regimului de executare
în regimul de maximă siguranţă, în condiţiile art. 26 alin. (3) din Lege.
(5) In procesul de evaluare şi reevaluare a riscului,
comisia prevăzută la art. 14 din Lege analizează situaţia persoanei condamnate
în baza dosarului individual şi a altor documente relevante pentru stabilirea
riscului.
(6) Cu ocazia analizei,
persoana privată de libertate este audiată, cele declarate sunt consemnate, iar
hotărârea comisiei se comunică persoanei private de libertate care poate
formula plângere la judecătorul delegat pentru executarea pedepselor, în
condiţiile art. 25 din Lege, şi se depune la dosarul individual al acesteia, în cadrul documentarului penal.
(7) La reevaluarea persoanelor
private de libertate care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului
comisia are în vedere dispoziţiile prevederilor art. 88 din regulament, precum
şi recomandările membrilor comisiei cu ocazia clasificării şi raportul
personalului special desemnat pentru cunoaştere şi influenţare pozitivă în
atenţia căruia se află persoana privată de libertate.
(8) Persoanelor private de
libertate li se poate schimba regimul de executare în condiţiile art. 26 alin.
(2) din Lege numai după declasificarea din categoria celor care prezintă risc
pentru siguranţa penitenciarului.
ARTICOLUL 933
Măsuri luate de administraţia locului de deţinere
(1) Persoanele private de
libertate care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului sunt cazate
separat, în camere special amenajate în cadrul secţiilor din cadrul regimului
de maximă siguranţă.
(2) Activităţile desfăşurate de această categorie de
persoane private de libertate se realizează separat de celelalte persoane private de libertate.
(3) Persoanelor private de libertate care prezintă risc
pentru siguranţa penitenciarului li se aplică măsurile specifice de siguranţă
stabilite prin regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege.
(4) Documentarul penal, fişele
de acordare a drepturilor, fişele individuale de cazare, dosarele de educaţie
şi asistenţă psihosocială şi dosarele medicale întocmite pentru această
categorie se marchează în colţul din dreapta sus cu menţiunea «RISC» de culoare
roşie şi data clasificării. In situaţia declasificării din această categorie,
peste marcajul efectuat se aplică o ştampilă de culoare verde cu menţiunea
«DECLASIFICAT» şi data declasificării. In dosarele de educaţie şi asistenţă
psihosocială riscul pentru siguranţa penitenciarului se consemnează pe coperta
interioară a dosarului în rubrica stabilită.
(5) Semestrial sau ori de câte
ori este necesar, pentru actualizare, prin grija secretarului comisiei
prevăzute la art. 14 din Lege, se întocmesc tabele nominale cu persoanele
private de libertate care prezintă risc şi se distribuie compartimentelor
interesate din unitate.
(6) In cazul transferului între
unităţile subordonate Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, reanalizarea
situaţiei persoanelor private de libertate care prezintă risc pentru siguranţa
penitenciarului se face numai după împlinirea termenelor prevăzute la art. 932 alin. (2) şi (3).
(7) Persoanele private de
libertate care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului sunt monitorizate
de către personal special desemnat.
ARTICOLUL 934
Dispoziţii privind persoanele arestate preventiv sau
cele condamnate şi arestate preventiv în altă cauză
(1) In cazul persoanelor
arestate preventiv sau al celor condamnate şi arestate preventiv în altă cauză,
care se regăsesc în una dintre situaţiile prevăzute la art. 931 alin. (3), se aplică procedura de
evaluare a riscului şi măsurile specifice de siguranţă stabilite pentru persoanele condamnate.
(2) Dispoziţiile art. 932 şi 933 se aplică în mod corespunzător."
56. Articolul 99 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 99
Activităţi de educaţie şi asistenţă psihosocială
Programele şi activităţile de educaţie si asistenţă
psihosocială se desfăşoară, pe baza recomandărilor din Planul individualizat de
evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, individual sau în grupuri
mici, în locuri anume destinate, sub strictă supraveghere."
57. La articolul 105
alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,b) persoanelor private de libertate clasificate
iniţial în regimul de maximă siguranţă care au avut o bună conduită, au făcut
eforturi serioase pentru reintegrare socială şi au fost declasificate din
categoria celor care prezintă risc pentru siguranţa penitenciarului;".
58. La articolul 108,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(3) Persoanele private de libertate, care din diferite
motive nu sunt folosite la muncă, la activităţi de instruire şcolară şi
profesională sau programe de educaţie şi asistenţă psihosocială, pot desfăşura
activităţi în afara camerelor de deţinere în limita a minimum 4 ore."
59. Articolul 111 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 111
Activităţi de educaţie şi asistenţă psihosocială
Programele şi activităţile de educaţie şi asistenţă
psihosocială se desfăşoară pe baza recomandărilor din Planul individualizat de
evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, în grupuri, în interiorul
locului de deţinere, sub pază şi supraveghere."
60. Articolul 112 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 112
Vizita
Dreptul la vizită se acordă în conformitate cu art. 38
alin. (3) si (4), iar în cazul minorilor sunt aplicabile dispoziţiile art. 38
alin. (5) şi (6)."
61. La articolul 114
alineatul (2), litera b) se modifică şi va avea următorul cuprins:
,,b) persoanelor private de libertate clasificate
iniţial în regimul închis care au avut o bună conduită şi au făcut eforturi
serioase pentru reintegrare socială;".
62. Articolul 118 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 118
Activităţi de educaţie şi asistenţă psihosocială
Programele şi activităţile de educaţie şi asistenţă
psihosocială se desfăşoară pe baza recomandărilor din Planul individualizat de
evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, în grupuri, în spaţii din
interiorul locului de deţinere, care rămân deschise pe timpul zilei, precum şi în exteriorul locului de
deţinere. Supravegherea acestora se face cu personal
neînarmat."
63. La articolul 121,
după alineatul (1) se introduce un nou alineat,
alineatul (11), cu următorul
cuprins:
„(11) Acest regim se
aplică şi persoanelor private de libertate clasificate iniţial în regimul
semideschis care au avut o bună conduită şi au făcut eforturi serioase pentru
reintegrare socială."
64. Articolul 125 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 125
Activităţi de educaţie şi asistenţă psihosocială
Persoanele private de libertate aflate în acest regim
pot desfăşura, pe baza recomandărilor din Planul individualizat
de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, programe şi activităţi
educaţionale şi de asistenţă psihosocială, în interiorul sau în afara locului
de deţinere, fără supraveghere."
65. La articolul 126,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(2) Cu aprobarea directorului locului de deţinere,
persoanele private de libertate, care execută pedeapsa în acest regim, pot
frecventa cursuri de şcolarizare, de calificare sau învăţământ universitar, pot
beneficia de asistenţă medicală pentru afecţiuni care nu pot fi tratate în
sistemul administraţiei penitenciare, inclusiv de medicină dentară, pot
participa individual sau în grup la programe culturale, educative, sportive,
artistice şi religioase, în afara locului de deţinere. In anumite situaţii, cu
aprobarea directorului locului de deţinere, pot lua parte la aceste activităţi
şi membrii de familie ai acestora sau reprezentanţi ai societăţii."
66. La articolul 131, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Administraţia locului de deţinere urmăreşte prin
programele stabilite ca, pe timpul zilei, minorii şi tinerii să desfăşoare, pe
baza recomandărilor din Planul individualizat de evaluare şi intervenţie
educativă şi terapeutică, activităţi de educaţie, asistenţă psihosocială,
sportive, lucrative, ocupaţionale şi recreative în afara camerelor de
deţinere."
67. Articolul 134 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 134
Separarea femeilor
In penitenciarele şi secţiile pentru femei se asigură
separarea pe camere, în funcţie de vârstă şi regimul de executare stabilit de
comisia prevăzută la art. 14 din Lege."
68. Articolul 136 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 136
Activităţi de educaţie şi asistenţă psihosocială
pentru femei
Programele şi activităţile de educaţie şi asistenţă
psihosocială se organizează şi se desfăşoară individual sau în grup, pe baza
recomandărilor din Planul individualizat de evaluare şi intervenţie educativă
şi terapeutică. O parte dintre aceste activităţi se pot desfăşura împreună cu
persoane private de libertate bărbaţi, cu asigurarea măsurilor corespunzătoare
de supraveghere."
69. Articolul 141 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 141
Condiţii generale de
acordare
(1) Persoanele private de
libertate care participă şi dovedesc interes în muncă şi în cadrul activităţilor de educaţie şi intervenţie psihosocială, sprijină şi îngrijesc persoane private de
libertate cu dizabilităţi, contribuie la prevenirea sau înlăturarea unor
situaţii de risc, precum şi cele ale căror invenţii, inovaţii şi lucrări
ştiinţifice au fost confirmate de autorităţile competente pot fi stimulate prin
acordarea uneia dintre recompensele prevăzute la art. 68 alin. (1) din Lege.
(2) Acordarea recompenselor are
la bază sistemul de creditare aprobat prin decizie a directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor."
70. Articolul 142 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 142
Procedura acordării recompenselor şi consemnarea în
documentele de evidenţă
(1) Pentru recompensele
prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. a)-e) din Lege, comisia prevăzută la art.
68 alin. (2) din Lege analizează lunar rapoartele de recompensare întocmite de
cadrele care desfăşoară activităţi directe cu persoanele private de libertate
sau de lucrătorul în cadrul serviciului producţie, după caz, şi prezentate de
şefii de secţii, pe bază de tabel nominal, după avizare.
(2) Rapoartele de recompensare,
avizate negativ, se înaintează comisiei, însoţite de motivare.
(3) Comisia prevăzută la art.
68 alin. (2) din Lege propune directorului general al Administraţiei Naţionale
a Penitenciarelor acordarea recompenselor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit.
f) şi g) din Lege, în conformitate cu dispoziţiile art. 68 alin. (3) din Lege.
Inainte de formularea propunerii, comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din
Lege poate consulta, nemijlocit, personalul care desfăşoară activităţi directe
cu persoanele private de libertate.
(4) Recompensele se consemnează
în registrul prevăzut la art. 79 lit. b) din Lege, iar rapoartele de
recompensare se clasează în dosarul disciplinar."
71. La articolul 147,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(2) Comisia prevăzută la art. 68 alin. (2) din Lege
acordă recompensa prevăzută la art. 68 alin. (1) lit. e) din Lege sau propune
acordarea recompenselor prevăzute la art. 68 alin. (1) lit. f) şi g) din
aceeaşi lege, după o analiză temeinică, conform procedurii stabilite prin
decizie a directorului general al Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor."
72. La articolul 149,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(3) Constituie abateri disciplinare uşoare încălcarea
dispoziţiilor prevăzute la art. 62 lit. k)-n) şi la art. 63 lit. ţ)-u),
ascunderea adevărului privind nivelul de instruire şcolară sau pregătire
profesională, precum şi determinarea cu intenţie a altei persoane private de
libertate să încalce prevederile art. 62 sau ale art. 63 lit. ţ)-u)."
73. La articolul 150, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Sancţiunile disciplinare care pot fi aplicate
pentru săvârşirea uneia dintre abaterile disciplinare prevăzute la art. 149
sunt cele prevăzute la art. 71 alin. (1) din Lege. Dispoziţiile art. 71 alin.
(3)-(9) din Lege se aplică în mod corespunzător."
74. La articolul 159,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(3) Pentru imobilizarea persoanelor private de
libertate care se află într-o unitate sanitară nu se pot utiliza cătuşe
metalice. Modelul mijloacelor de imobilizare şi modul de utilizare a acestora,
folosite în unităţi sanitare, se stabilesc prin regulamentul prevăzut la art.
16 alin. (2) din Lege."
75. La articol 161,
după alineatul (3) se introduce un nou alineat, alineatul (4), cu următorul cuprins:
„(4) Sancţiunea disciplinară cu izolarea se aplică
numai cu avizul medicului."
76. La articolul 164,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(3) In raport cu tipul regimului de executare,
persoanelor private de libertate li se poate cere să
muncească. In acest sens, se ţine seama de calificarea, deprinderile şi
aptitudinile fiecărei persoane private de libertate, de vârstă, starea de
sănătate, precum şi de programele destinate sprijinirii formării profesionale a
acestora."
77. La articolul 164,
după alineatul (3) se introduce un nou alineat,
alineatul (31), cu următorul
cuprins:
„(31) In situaţia
refuzului de a munci, comisia prevăzută la art. 167 alin. (1) întocmeşte un
proces-verbal care se depune la dosarul individual, fiind avut în vedere la
evaluarea comportamentului persoanei private de libertate în timpul
detenţiei."
78. La articolul 165,
alineatul (6) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(6) Directorul locului de deţinere are obligaţia de a
încheia contracte cât mai avantajoase, în măsura posibilităţilor, stabilind în
sarcina beneficiarului forţei de muncă obligaţia de a asigura cheltuielile
ocazionate de transportul persoanelor private de libertate, al personalului de
escortare şi al hranei la locurile de muncă, precum şi materialele
igienico-sanitare."
79. La articolul 167,
după alineatul (1) se introduc trei noi alineate, alineatele (11)-(13), cu următorul cuprins:
„(11) Prin decizie a
directorului general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor se stabilesc
criteriile pentru selecţionarea şi repartizarea la muncă.
(12) Persoanele
private de libertate selecţionate la muncă vor semna un angajament care va
cuprinde drepturile, obligaţiile şi interdicţiile prevăzute la art. 63 pe
perioada desfăşurării activităţilor productive şi care se depune la dosarul
individual.
(13) Angajamentul
asumat de persoanele private de libertate selecţionate la activităţile
productive remunerate va cuprinde şi referiri privind posibilitatea încheierii
unui contract de asigurare potrivit dispoziţiilor art. 62 alin. (1) lit. c) din
Lege."
80. După articolul
167 se introduce un nou articol, articolul 1671, cu următorul cuprins:
„ARTICOLUL 1671
Munca persoanelor private de libertate, în caz de
calamitate
Munca persoanelor private de libertate, în caz de calamitate, se desfăşoară cu aprobarea directorului
general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor."
81. Articolul 171 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 171
Remunerarea persoanelor private de libertate
participante la cursuri de şcolarizare,
calificare ori recalificare profesională
Veniturile obţinute de persoanele private de libertate
ca urmare a muncii prestate se repartizează conform prevederilor art. 62 din
Lege, astfel:
a) 40% din venit revin persoanei condamnate, care poate folosi pe durata executării pedepsei 75% din acesta,
iar 25% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat, împreună cu
dobânda aferentă, în momentul punerii în libertate;
b) 60% din venit revin
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, constituind venituri proprii care
se încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale
privind finanţele publice."
82. Articolul 172 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 172
Gestionarea sumelor de bani aparţinând persoanelor private de libertate
(1) Sumele de bani
corespunzătoare cotei de 75% din venitul cuvenit persoanelor private de
libertate se consemnează în fişa contabilă a persoanei şi pot fi folosite pe
durata executării pedepsei, conform prevederilor art.
49 alin. (4) din Lege.
(2) Sumele de bani corespunzătoare cotei de 25% din
venitul cuvenit persoanelor private de libertate se consemnează în fişa
contabilă nominală şi se păstrează, pe numele acestora, în conturi bancare
purtătoare de dobânzi sau în depozite bancare, aceste sume împreună cu dobânda
aferentă urmând a fi încasate în momentul punerii în libertate.
(3) In cazul în care persoana condamnată la o pedeapsă
privativă de libertate a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu
au fost achitate până la data primirii în penitenciar, procentul de 50% din
cota de 40% care îi revine acesteia conform art. 62 alin. (1) lit. a) din Lege
se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile, conform
prevederilor Codului de procedură civilă, cu modificările şi completările
ulterioare."
83. La articolul 174,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(1) Activitatea de educaţie şi asistenţă psihosocială
se face în baza planificării executării pedepsei şi are drept scop creşterea
şanselor de reintegrare socială a persoanelor private de libertate. Aceasta
cuprinde următoarele arii de intervenţie:
a) adaptarea la condiţiile privării de libertate;
b) instruire şcolară şi formare profesională;
c) activităţi educative şi recreative;
d) asistenţa socială;
e) asistenţa psihologică;
f) asistenţa religioasă;
g) pregătirea pentru liberare."
84. La articolul 175,
alineatele (1) şi (2) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Administraţia locului de deţinere, în urma
evaluării şi identificării necesităţilor individuale ale persoanei private de
libertate şi în funcţie de posibilităţile instituţiei, este obligată să
organizeze activităţi de educaţie şi asistenţă psihosocială, ţinând cont de
natura infracţiunii comise, durata privării de libertate, regimul de executare,
riscul pentru penitenciar, vârstă, stare de sănătate fizică şi mintală.
(2) Pentru fiecare persoană condamnată se întocmeşte un
plan individualizat de evaluare şi intervenţie educativă şi terapeutică, care
este adus la cunoştinţă, sub semnătură. Orice modificare a conţinutului
acestuia va fi adusă la cunoştinţa persoanei private de libertate după ce, în
prealabil, a fost aprobată de Comisia prevăzută la art. 14 din Lege."
85. La articolul 177,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(1) Persoanele condamnate sunt obligate să frecventeze
învăţământul obligatoriu."
86. La articolul 177,
după alineatul (1) se introduc două noi alineate, alineatele (11) şi (12), cu următorul cuprins:
„(11) Administraţia
locurilor de deţinere asigură condiţiile necesare instruirii şcolare a
persoanelor condamnate pentru ciclul primar, gimnazial şi liceal, în
concordanţă cu normele cuprinse în legea învăţământului public, şi condiţiile
stabilite în protocolul de colaborare dintre Ministerul Educaţiei, Cercetării,
Tineretului şi Sportului şi Ministerul Justiţiei privind şcolarizarea şi
profesionalizarea persoanelor condamnate, aflate în custodia Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor.
(12) Numărul orelor
de cursuri se stabileşte cu respectarea planurilor-cadru elaborate de
Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, respectiv de
Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă."
87. La articolul 177,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(2) Pentru persoanele
condamnate se organizează cursuri de pregătire prin programul «Adoua
şansă»."
88. Articolul 179 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 179
Accesul la învăţământul preuniversitar şi
universitar
(1) Persoanele condamnate pot urma, cu aprobarea
directorului locului de deţinere, cursuri
preuniversitare la nivel liceal, cursuri universitare la forma de învăţământ la
distanţă sau în forma frecvenţei reduse, suportând toate cheltuielile, inclusiv
cele de deplasare. La cursurile cu frecvenţă redusă care presupun deplasări au
prioritate persoanele clasificate în regim deschis şi semideschis. Pentru
înscrierea la cursuri la forma de învăţământ la distanţă au şanse egale toate
persoanele condamnate, indiferent de regimul în care îşi execută pedeapsa.
(2) In cazul în care persoana condamnată urmează studii
universitare în momentul intrării în penitenciar, aceasta îşi poate continua
studiile numai în forma cursurilor de învăţământ universitar la distanţă sau în
forma frecvenţei reduse, conform dispoziţiilor alin. (1).
(3) Metodologia şi normele
referitoare la înscrierea şi participarea la cursuri şi examene sunt stabilite
prin ordinul prevăzut la art. 64 alin. (11) din Lege.
(4) In vederea obţinerii aprobării, persoana condamnată
face dovada scrisă a faptului că este acceptată să urmeze cursurile unei
facultăţi, precum şi a garanţiei susţinerii financiare necesare continuării
studiilor."
89. La articolul 180,
alineatul (2) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(2) Cursurile se organizează
în spaţii existente în locurile de deţinere, în unităţile productive din
sistemul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, precum şi la furnizorii
autorizaţi de formare profesională, în baza acordurilor încheiate."
90. Articolul 181 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 181
Persoanele private de libertate care au prioritate
la activităţi de instruire şcolară şi formare profesională
Au prioritate la activităţi de instruire şcolară şi
formare profesională minorii, tinerii şi persoanele analfabete."
91. La articolul 182,
alineatul (1) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(1) Pentru a urma cursuri de instruire şcolară sau de
pregătire profesională, persoanele condamnate trebuie să prezinte documentele care
să ateste nivelul de pregătire şcolară anterior obţinut."
92. Articolul 183 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 183
Modul de desfăşurare a activităţii de educaţie şi intervenţie psihosocială
Activităţile de educaţie şi asistenţă psihosocială se
desfăşoară individual sau colectiv, fiind structurate în programe de tip
obligatoriu, opţional sau facultativ. Programele de tip obligatoriu desfăşurate
cu persoanele private de libertate se stabilesc de către comisia prevăzută la
art. 14 din Lege."
93. La articolul 185, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) Administraţia locului de deţinere aprobă primirea
aparaturii radio-TV de către persoanele private de libertate, în baza ordinului
prevăzut la art. 64 alin. (11) din Lege."
94. Articolul 186 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 186
Accesul la calculator
Persoanei private de libertate i se poate aproba şi
primirea sau achiziţionarea de echipamente IT, care pot fi folosite exclusiv de
aceasta, în condiţiile stabilite prin ordin al ministrului justiţiei."
95. La articolul 187,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(3) Administraţia locului de deţinere încurajează şi
sprijină iniţiativele organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale, precum
şi pe cele ale persoanelor fizice ori juridice din ţară şi din străinătate care
doresc să contribuie la activitatea de educaţie şi asistenţă psihosocială
desfăşurată în locul de deţinere sau să sponsorizeze astfel de acţiuni, dacă
acestea nu contravin prevederilor legale ori regulilor privind siguranţa
locurilor de deţinere."
96. La articolul 188,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(3) Activităţile sportive se organizează şi se
desfăşoară sub îndrumarea unui monitor sportiv."
97. La articolul 190, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(2) Persoanele private de libertate care au lucrat, au
participat la cursuri de alfabetizare ori instruire şcolară - primară,
gimnazială, liceală, în conformitate cu dispoziţiile art. 65 alin. (1)-(3) din
Lege, cursuri universitare în conformitate cu
prevederile art. 651 alin. (1) din Lege, de
formare profesională sau la programe de resocializare, precum şi persoanele
private de libertate care nu au muncit din motive neimputabile lor, dar au
dovedit un progres real în propria conduită şi au participat constant la
programele de educaţie şi asistenţă psihosocială, ţinându-se cont şi de
antecedentele penale, pot beneficia de liberare condiţionată după executarea
fracţiunilor din pedeapsă prevăzute de Codul penal, republicat, cu modificările
şi completările ulterioare."
98. La articolul 191,
alineatele (1) şi (6) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Comisia prevăzută la art. 77 alin. (2) din Lege,
cu participarea şefului biroului evidenţă, în calitate de secretar, analizează
săptămânal, la locul de deţinere, dosarele individuale ale persoanelor private
de libertate care îndeplinesc condiţiile pentru liberarea condiţionată.
..............................................................................
(6) In situaţia în care
persoana condamnată se adresează direct instanţei, cerând liberarea
condiţionată, odată cu cererea se trimite şi procesul-verbal întocmit de
comisia prevăzută la art. 77 alin. (2) din Lege împreună cu documentele care
atestă menţiunile cuprinse în acesta."
99. La articolul 192,
alineatul (3) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(3) Contravaloarea serviciilor de fotocopiere
efectuate în condiţiile alin. (2) va fi suportată de persoana privată de
libertate. Dacă persoanele private de libertate nu dispun de mijloacele băneşti
necesare, cheltuielile pentru fotocopiere sunt suportate de administraţia
locului de deţinere. Sunt considerate persoane fără mijloace băneşti persoanele
care nu au sau nu au avut în ultimele 10 zile sume de bani disponibile în contul personal."
100. La articolul
195, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu
următorul cuprins:
„(11) Pentru
atingerea scopurilor prevăzute la alin. (1) lit. a) şi e) se pot folosi sisteme
electronice de supraveghere la distanţă. Criteriile şi procedura de aplicare
sunt aprobate prin ordin al ministrului justiţiei."
101. La articolul
197, după alineatul (2) se introduce un nou alineat, alineatul (21), cu
următorul cuprins:
„(21) Mijloacele de transport destinate persoanelor private de libertate pot fi dotate cu sisteme de
localizare spaţio-temporală."
102. La articolul
197, alineatul (3) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(3) In funcţie de situaţie, personalul se dotează cu veste
antiglonţ, scuturi de protecţie şi căşti cu vizor şi poate folosi pentru
intervenţie şi restabilirea ordinii bastoane de cauciuc sau tomphe, dispozitive
cu substanţe iritant-lacrimogene, jeturi de apă, arme cu gloanţe de cauciuc,
cătuşe, câini de serviciu, dispozitive sonore şi luminoase, precum şi alte
mijloace de protecţie şi imobilizare aflate în dotare. Câinii de serviciu se
folosesc în activităţi de pază şi escortare la punctele de lucru şi la organele
judiciare, la activităţile de transfer al persoanelor private de libertate,
pentru paza perimetrelor şi pentru descoperirea telefoanelor mobile,
explozibililor, substanţelor toxice sau stupefiante şi urmărirea
evadaţilor."
103. Articolul 201 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 201
Procedura de valorificare şi de distrugere a
bunurilor confiscate cu ocazia percheziţiilor
(1) Bunurile interzise, găsite
asupra persoanelor private de libertate cu ocazia percheziţiilor sau
nerevendicate, se confiscă. Acestea se predau în prima zi lucrătoare la magazia
unităţii.
(2) Bunurile confiscate se
valorifică sau se distrug, după caz. Confiscarea este dispusă de către
directorul locului de deţinere, în baza Procesului-verbal întocmit de către
persoanele care au descoperit bunurile ce fac obiectul confiscării. Directorul
locului de deţinere îl înştiinţează despre măsura luată pe judecătorul delegat
pentru executarea pedepselor privative de libertate.
(3) Bunurile confiscate sunt
evaluate şi înregistrate în evidenţa extracontabilă, în termen de 21 de zile de
la confiscare.
(4) Evaluarea bunurilor
confiscate se face de către o comisie, formată din 3 membri, desemnată de
directorul unităţii penitenciare prin decizie.
(5) Inregistrarea bunurilor în
evidenţa contabilă a unităţii penitenciare se efectuează potrivit
reglementărilor în vigoare, la valoarea justă stabilită de comisia de evaluare.
(6) Valorificarea bunurilor
confiscate se realizează prin licitaţie publică, conform prevederilor în vigoare
referitoare la valorificarea bunurilor aflate în administrarea unităţilor din
sistemul administraţiei penitenciare.
(7) In cazul în care valorificarea bunurilor confiscate
nu s-a realizat conform alin. (6), acestea se valorifică în regim de
consignaţie.
(8) In cazul bunurilor care nu au putut fi valorificate
potrivit alin. (7), comisia de evaluare poate proceda
la reducerea preţurilor stabilite iniţial, cu până la 30% din valoarea
stabilită; ulterior, reducerea preţurilor poate fi făcută până la 75% din valoarea
stabilită iniţial; dacă în termen de 150 de zile de la prima reevaluare a
bunurilor acestea nu se valorifică prin modalitatea prevăzută la alin. (7), se
poate proceda la:
a) valorificarea prin unităţile
de colectare şi valorificare a deşeurilor;
b) dezmembrarea bunurilor şi
valorificarea componentelor rezultate;
c) distrugerea bunurilor sau a componentelor.
(9) Bunurile confiscate pentru care nu se justifică
angajarea cheltuielilor în vederea valorificării pot fi distruse.
(10) Fac excepţie de la procedurile de valorificare
prevăzute la alin. (6) şi (7) băuturile alcoolice, medicamentele şi alimentele perisabile, care se distrug.
(11) Bunurile supuse
valorificării care au devenit necomercializabile sau nevandabile se distrug.
(12) Distrugerea bunurilor se realizează sub
supravegherea unei comisii, formată din 3 membri, desemnată de directorul
unităţii penitenciare prin decizie.
(13) Bunurile a căror deţinere este interzisă prin lege
oricărui cetăţean, cele care cad sub incidenţa art. 742 din Lege, precum şi cele faţă de
care există suspiciunea că au legătură cu săvârşirea unor infracţiuni se
ridică, se conservă, întocmindu-se documentele necesare, şi se anunţă organele
judiciare competente cărora le sunt predate.
(14) Sumele de bani obţinute ca
urmare a valorificării bunurilor confiscate se virează la bugetul de stat. In
cazul încasării contravalorii bunurilor respective prin virament bancar, sumele
se virează în termen de 5 zile lucrătoare de la încasare, iar în cazul
încasării în numerar, sumele se depun la casieria Trezoreriei Statului în prima
zi lucrătoare de la încasare. Viramentul la bugetul de stat se realizează după
deducerea cheltuielilor ocazionate de valorificarea bunurilor confiscate."
104. La articolul
203, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) La producerea unei evadări administraţia locului
de deţinere anunţă de îndată organele competente ale Ministerului
Administraţiei şi Internelor pentru luarea măsurilor în vederea urmăririi şi
prinderii evadatului, furnizând acestora datele şi informaţiile necesare. La
fel procedează şi în cazul neprezentării persoanelor private de libertate care
au avut permisiunea de ieşire din locul de deţinere ori al părăsirii fără
autorizare a locului de muncă aflat în exteriorul locului de deţinere."
105. Articolul 204 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 204
Accesul în locurile
de deţinere
Accesul în locurile de deţinere este strict limitat, în
condiţiile stabilite de Lege. Persoanele din afara sistemului administraţiei penitenciare
pot intra în locurile de deţinere în condiţiile stabilite la art. 39 alin. (2)
din Lege şi în regulamentul prevăzut la art. 16 alin. (2) din Lege."
106. La articolul
206, alineatele (1) şi (3) se modifică şi vor avea următorul cuprins:
„(1) Ascultarea persoanelor private de libertate în
incinta locurilor de deţinere se poate face de către reprezentanţi ai
structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor în baza delegaţiei
semnate de procurorul care supraveghează sau efectuează urmărirea penală în
cauză ori, după caz, de către şefii Inspectoratului General al Poliţiei Române,
Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră Române, inspectoratelor de
poliţie judeţene, de către directorul general al Direcţiei Generale de Poliţie
a Municipiului Bucureşti, al Direcţiei Generale Anticorupţie, precum şi de
conducătorii structurilor teritoriale cu funcţie de reprezentare la nivel de
şef birou, avizată de directorul penitenciarului.
..............................................................................
(3) Ascultarea persoanelor private de libertate în
incinta locurilor de deţinere se poate face şi de către:
a) procuror, în exercitarea
atribuţiilor de serviciu, pe baza legitimaţiei de serviciu;
b) senatori sau deputaţi ai
Parlamentului României, cu împuternicire din partea comisiei din care fac
parte;
c) europarlamentari, cu împuternicire din partea
comisiei din care fac parte;
d) reprezentanţii serviciilor
de probatiune, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe baza legitimaţiei de
serviciu;
e) avocatul unei alte persoane,
care justifică un interes legitim, în baza împuternicirii date în conformitate
cu contractul de asistenţă avocaţială."
107. La articolul
207, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Reprezentanţii organizaţiilor naţionale, străine
sau internaţionale neguvernamentale din domeniul apărării drepturilor omului, a
căror competenţă este recunoscută ori acceptată de România, pot asculta
persoanele private de libertate în conformitate cu prevederile art. 39 alin.
(2) din Lege."
108. La articolul
214, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(1) Directorul locului de deţinere ia măsuri ca
persoana privată de libertate, aflată în refuz de hrană, să fie cazată în
infirmeria penitenciarului, într-o cameră special amenajată sau într-un spital
penitenciar."
109. La articolul 217, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul
cuprins:
„(1) Căsătoria persoanei aflate în executarea pedepsei
privative de libertate se încheie în locul de deţinere, iar consimţământul
viitorilor soţi se ia de ofiţerul de stare civilă din raza teritorială a
locului de deţinere."
110. La articolul
217, după alineatul (1) se introduce un nou alineat, alineatul (11), cu
următorul cuprins:
„(11) In cazul
încheierii căsătoriei, în condiţiile art. 54 alin. (5) din Lege, consimţământul
viitorilor soţi se ia de către ofiţerul de stare civilă din localitatea
încheierii căsătoriei."
111. Articolul 219 se
modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 219
Efectuarea autopsiei
Autopsia medico-legală se efectuează de către medicul
legist care întocmeşte şi certificatul constatator al
decesului. O copie a certificatului medical constatator al decesului se
introduce la dosarul individual ce a aparţinut
persoanei private de libertate, iar o altă copie se înmânează familiei
decedatului."
112. Titlul
articolului 224 se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 224
Cazarea persoanelor reţinute sau arestate,
amenajarea spaţiilor de deţinere şi vizită"
113. La articolul
224, după alineatul (2) se introduc trei noi alineate, alineatele (3), (4) şi
(5), cu următorul cuprins:
„(3) Amenajarea şi dotarea
spaţiilor de deţinere se realizează în condiţiile stabilite prin regulamentul
prevăzut la art. 81 alin. (5) din Lege.
(4) Camerele de cazare sunt permanent închise şi
asigurate.
(5) Vizita persoanelor reţinute sau arestate se
desfăşoară în conformitate cu art. 38 alin. (3) şi (4)."
114. La articolul
225, alineatul (2) se modifică şi va avea următorul cuprins:
„(2) Dispoziţiile din titlul III cap. I-VI, VIII-X şi XII-XIV se aplică în mod
corespunzător şi persoanelor reţinute ori arestate preventiv, cu excepţia art.
15, 43, art. 44 alin. (1), 45, 59, 79, 147 şi 148."
115. In tot cuprinsul
regulamentului, sintagmele „intervenţie psihosocială" şi „Plan de evaluare
şi intervenţie educativă şi terapeutică" se înlocuiesc cu sintagmele
„asistenţă psihosocială" şi „Plan individualizat de evaluare şi
intervenţie educativă şi terapeutică".
116. După articolul
229 se introduce anexa „Bunuri şi obiecte interzise care intră sub incidenţa
art. 742 din Legea nr. 275/2006 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, cu
modificările şi completările ulterioare", prevăzută în anexa care face
parte integrantă din prezenta hotărâre.
PRIM-MINISTRU
EMIL BOC
Contrasemnează:
Ministrul justiţiei,
Cătălin Marian
Predoiu
Ministrul administraţiei şi internelor,
Constantin-Traian Igaş
Ministrul sănătăţii,
Cseke Attila
Ministrul educaţiei, cercetării, tineretului şi
sportului,
Daniel Petru Funeriu
Ministrul muncii, familiei şi protecţiei sociale,
Ioan Nelu Botiş
Ministrul finanţelor publice,
Gheorghe Ialomiţianu
ANEXA
(Anexa la regulament)
BUNURI Şl OBIECTE INTERZISE
care intră sub incidenţa art. 742 din Legea nr. 275/2006
privind executarea pedepselor şi a măsurilor
dispuse de organele judiciare în cursul procesului
penal
A. Arme şi obiecte periculoase:
- arme letale şi neletale, arme albe, reale sau
artizanale, muniţie de orice fel, explozibil şi dispozitive pentru autoapărare
cu electroşocuri, precum şi imitaţii ale unor astfel de obiecte;
- obiecte din orice material
transformate în armă albă sau de foc.
B. Alimente şi băuturi:
- băuturi alcoolice.
C. Aparatură electronică:
- orice tip de aparat electronic cu posibilitate de
înregistrare, stocare a datelor, transmitere a imaginilor şi sunetelor în timp
real ori înregistrate, fotografiere, poziţionare globală de tip GPS, de tipul
laptopurilor, calculatoarelor personale;
- telefoane mobile, componente, subansamble, accesorii,
cartele SIM, dispozitive de tip hands-free.
D. Substanţe toxice, medicamente:
- Substanţe toxice,
stupefiante, psihotrope, precursori de droguri;
- sprayuri paralizante, iritante şi lacrimogene.
E. Bunuri a căror deţinere este
interzisă de Codul penal, precum şi de Decretul Consiliului de Stat nr.
340/1981 privind regimul emiţătoarelor radioelectrice, Legea nr. 126/1995
privind regimul materiilor explozive, cu modificările şi completările
ulterioare, Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările
ulterioare, Legea nr. 111/1996 privind desfăşurarea în siguranţă,
reglementarea, autorizarea şi controlul activităţilor nucleare, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 56/1997 pentru aplicarea
prevederilor Convenţiei privind interzicerea dezvoltării, producerii, stocării
şi folosirii armelor chimice şi distrugerea acestora, republicată, cu
modificările ulterioare, Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea
traficului şi consumului ilicit de droguri, cu modificările şi completările
ulterioare, Legea nr. 182/2000 privind protejarea patrimoniului cultural
naţional mobil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 31/2002 privind interzicerea
organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a
promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra
păcii şi omenirii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.
107/2006, cu modificările şi completările ulterioare, Legea nr. 295/2004
privind regimul armelor şi al muniţiilor, cu modificările şi completările
ulterioare, Legea nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului,
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 121/2006 privind regimul juridic al
precursorilor de droguri, cu modificările ulterioare, şi Legea nr. 104/2008
privind prevenirea şi combaterea traficului ilicit de substanţe cuprinse în
„lista interzisă".