DECIZIE Nr. 71
din 25 mai 2009
privind publicarea în
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, a Deciziei civile nr. 264 A din 2
decembrie 2008 a Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a civila si pentru
cauze privind proprietatea intelectuala
ACT EMIS DE:
OFICIUL ROMAN PENTRU DREPTURILE DE AUTOR
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 434 din 25 iunie 2009
Având în vedere dispoziţiile art. 1312 alin.
(9) din Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor şi drepturile conexe, cu
modificările şi completările ulterioare, precum şi Referatul nr. RG II/7.156
din 25 mai 2009 al Direcţiei registre, gestiune colectivă şi relaţii publice,
în baza prevederilor art. 6 alin. (1) şi art. 7 din
Hotărârea Guvernului nr. 401/2006 privind organizarea, funcţionarea, structura
personalului şi dotările necesare îndeplinirii atribuţiilor Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor,
directorul general al Oficiului Român pentru
Drepturile de Autor emite următoarea decizie:
Articol unic. - Se publică în Monitorul Oficial al
României, Partea I, Decizia civilă nr. 264 A din 2 decembrie 2008 a Curţii de
Apel Bucureşti - Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea
intelectuală, prevăzută în anexa care face parte integrantă din prezenta
decizie, privind respingerea apelului formulat de Uniunea Producătorilor de
Film si Audiovizual din România - Asociaţia Română pentru Gestiunea Operelor
Audiovizuale (U.PFA.R. - A.R.G.O.A.) împotriva Hotărârii arbitrale din data de
20 noiembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.
836 din 6 decembrie 2007, prin Decizia directorului general al Oficiului Român
pentru Drepturile de Autor nr. 369/2007.
p. Directorul general al Oficiului Român pentru
Drepturile de Autor,
Eugen Vasiliu
ANEXĂ
CURTEA DE APEL BUCUREŞTI
SECŢIA A IX-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND
PROPRIETATEA INTELECTUALĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 264 A
din 2 decembrie 2008
Curtea este compusă din:
Preşedinte -Antonela Cătălina Brătuianu
Judecător - Aglaia Vălan
Grefier - Daniela Ştefan
Pe rol se află soluţionarea cererii de apel formulate
de către apelanta Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România
-Asociaţia Romană pentru Gestiunea Operelor Audiovizuale (U.PF.A.R.
-A.R.G.O.A.) împotriva Hotărârii arbitrale din data de 20 noiembrie 2007, emisă
de Completul de arbitri din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor
(O.R.D.A.), în contradictoriu cu intimata Uniunea Producătorilor de Fonograme
din România (U.P.F.R.).
Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de
4 noiembrie 2008, fiind consemnate în încheierea de şedinţă de la acea dată,
încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie, şi, întrucât Curtea a
avut nevoie de timp pentru a delibera şi pentru a da posibilitatea părţilor să
depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunţarea la 11 noiembrie 2008, 18
noiembrie 2008, 25 noiembrie 2008 şi 2 decembrie 2008, când, în aceeaşi
compunere, a dat următoarea decizie:
CURTEA,
Prin Cererea de arbitraj formulată de Uniunea
Producătorilor de Fonograme din România (U.P.F.R.) si înregistrată la
Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.) cu nr. SG/2.144 din
15 noiembrie 2007, respectiv 9.784 din 15 noiembrie 2007, s-a solicitat în
contradictoriu cu Uniunea Producătorilor de Film si Audiovizual din România
-Asociaţia Română de Gestiune a Operelor din Audiovizual (U.RF.A.R'-
A.R.G.O.A.) obligarea acesteia din urmă la acordarea unui procent de 30%
din remuneraţiile colectate din retransmiterea prin cablu şi a unui procent de
25% din remuneraţia compensatorie pentru copia privată a operelor audiovizuale,
aferente videoclipurilor muzicale şi altor materiale audiovizuale (concerte,
documentare privind viaţa artiştilor etc.) aparţinând membrilor U.P.F.R.
In motivarea cererii s-a arătat, în esenţă, că U.P.F.R.
reprezintă interesele producătorilor de muzică, fiind mandatată de producători
majori, licenţiaţi de principalele case de discuri internaţionale, în legătură
cu drepturile acestora rezultând din exploatarea videoclipurilor muzicale şi a
altor materiale audiovizuale.
Ambele părţi sunt organisme de gestiune colectivă care
acţionează în acelaşi domeniu de creaţie (operele audiovizuale) şi, deşi au
existat mai multe întâlniri între acestea, nu s-a reuşit convenirea unui
procent care să revină caselor de discuri, nici să se încheie un protocol de
repartizare a remuneraţiilor datorate U.P.F.R. de către U.P.F.A.R. -
A.R.G.O.A., în calitate de colector unic al celor două categorii de
remuneraţii. De asemenea, aceasta nu a făcut dovada repartiţiei remuneraţiei
compensatorii pentru copia privată vreunui membru al U.P.F.R., deşi are
atributul stabilirii criteriilor, comisionului şi modalităţii de repartizare.
In opinia solicitantei, criteriul în funcţie de care
trebuie stabilită remuneraţia pentru copia privata este procentul de vânzări
ale materialelor audiovizuale conţinând videoclipuri muzicale, concerte şi
orice alte materiale audiovizuale aparţinând caselor de'discuri (DVD-uri cu
muzică), neavând nicio relevanţă criteriile propuse de partea adversă,
respectiv genul operei, durata, zona de acoperire, audienţa canalului.
Evaluarea procentului de 25% solicitat a fost
întemeiată pe un studiu de marketing efectuat de societăţi care deţin reţele
mari de magazine în care se comercializează CD-uri şi' DVD-uri cu opere
audiovizuale, comparativ cu vânzările DVD-urilor cu filme.
Solicitarea unui procent de 30% din remuneraţiile
colectate de organismul unic din retransmiterea prin cablu are în vedere
conţinutul audiovizual al programelor retransmise prin cablu, respectiv
ponderea pe care o au videoclipurile muzicale, concertele şi documentarele
despre artişti în programele TV. S-a solicitat a fi avute în vedere procentele
între 15-20% reprezentate de posturile/televiziunile muzicale din grilele de
programe ale diferiţilor operatori de cablu, difuzarea videoclipurilor muzicale
şi la celelalte posturi TV comerciale (conform playlisturilor acestora), ca şi
verificarea asupra utilizării operelor audiovizuale de către operatorii de
cablu, efectuată printr-o societate de monitorizare recunoscută internaţional.
Pentru ambele categorii de remuneraţii s-a solicitat
reţinerea directă a acestora din cele colectate de organismul unic colector,
având în vedere raţiuni economice (evitarea comisioanelor bancare,
administrative).
In cuprinsul întâmpinării U.P.F.A.R. -A.R.G.O.A. a
arătat că solicitanta nu este reprezentantul tuturor producătorilor de
videoclipuri muzicale (ceilalţi titulari de drepturi, care nu i-au acordat
mandat, fiind reprezentaţi de U.P.F.A.R. -A.R.G.O.A., ca principal organism de
gestiune din domeniu).
Considerând necesară înscrierea în baza de date a
U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A. a tuturor producătorilor de opere audiovizuale şi a
repertoriului acestora, intimata a admis transferarea, in orice condiţii,
către U.P.F.R. a unui procentaj nu mai mare de 1% din sumele ce revin
producătorilor de opere audiovizuale.
In susţinerea apărărilor, fiind recunoscut
producătorilor de videoclipuri dreptul la remuneraţie compensatorie, s-a arătat
că în cazul copiei private ponderea cea mai mare o deţine fixarea pe diverse
suporturi a programelor difuzate pe diferite posturi de televiziune, a filmelor
artistice, urmate de manifestările sportive şi de emisiunile distractive. In
mod greşit U.P.F.R. include în producţia muzicală piaţa muzicală, care'nu
conţine imagine şi, ca atare, nu aparţine domeniului audiovizual, nefiind
reprezentative pentru întreaga piaţă audiovizuală etaloanele sau eşantioanele
alese de către aceasta.
Totodată, s-a arătat că în cazul retransmiterii prin
cablu pretenţiile U.P.F.R. sunt exagerate, nefiind reprezentativ eşantionul
propus, solicitările întemeindu-se pe analiza unui număr redus de posturi de
televiziune retransmise prin cablu, iar din playlisturi rezultând că o serie de
producători nu au acordat mandat U.P.F.R.
S-a invocat ca argument de practică internaţională
negocierea de către Asociaţia Internaţională de Gestiune Colectivă a Operelor
Audiovizuale (AGICOA), în diferite ţări, a unui procentaj ce se cuvine
producătorilor de videoclipuri, până în limita de 1,2%.
Prin Hotărârea arbitrală din 20 noiembrie 2007, emisă
de Completul de arbitri din cadrul O.R.D.A., publicată în Monitorul Oficial al
României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie 2007, conform Deciziei directorului
general al O.R.D.A. nr. 369/2007, a fost admisă cererea de arbitraj,
stabilindu-se nivelul remuneraţiilor cuvenite producătorilor de videoclipuri
muzicale reprezentaţi de U.P.F.R., astfel:
- 25% din remuneraţia compensatorie pentru copia
privată, din sumele colectate de U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A. în acest domeniu;
- 30% din remuneraţia reprezentând dreptul de
retransmitere prin cablu, din sumele colectate de U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A. în
acest domeniu, cu suportarea de către U.PFA.R. - A.R.G.O.A. a cheltuielilor
arbitrale avansate de U.P.F.R.
Totodată, s-a reţinut acordul părţilor ca U.P.F.R. să
reţină direct procentul ce va fi stabilit din remuneraţiile colectate în
calitate de organism unic colector al remuneraţiei compensatorii pentru copia
privată în domeniul sonor şi audiovizual, din raţiuni economice (evitarea
comisioanelor bancare, administrative), precum şi cu plata directă de către
Uniunea Compozitorilor şi Muzicologilor din România-Asociaţia pentru Drepturi
de Autor (U.C.M.R. -A.D.A) către U.P.F.R. a'procentului ce va fi stabilit
pentru dreptul de retransmitere prin cablu.
Pentru a soluţiona astfel, Completul de arbitri a
constatat că disputa dintre părţi este doar asupra mărimii procentului datorat
către solicitanta U.P.F.R. pentru dreptul de retransmitere prin cablu şi
dreptul la remuneraţia compensatorie pentru copia privată privind
videoclipurile muzicale, acest procent stabilindu-se pe baza criteriului
întinderii folosirii operelor membrilor U.P.F.R., comparativ cu totalul
operelor, aşa cum s-a probat de către părţile implicate:
- a fost considerat echitabil procentul solicitat de
U.P.F.R. de 25% din remuneraţia compensatorie pentru copia privată colectată de
U.P.F.A.R. - A.R.G.O.A., apreciindu-se ca un criteriu obiectiv procentul de
vânzări ale materialelor audiovizuale conţinând videoclipuri muzicale, concerte
şi orice alte materiale audiovizuale aparţinând caselor de discuri (DVD-uri cu
muzică), propus de solicitantă, faţă de criteriile aleatorii propuse de
U.P.F.A.R. -A.R.G.O.A., respectiv „genul operei", „durata", „zona de
acoperire", „audienţa canalului".
S-a apreciat că afirmaţia U.P.F.A.R. -A.R.G.O.A. -
potrivit căreia în domeniul audiovizual copia privată se realizează prin
fixarea programelor difuzate de diferite posturi TV - încalcă dispoziţiile art.
34 alin. (2) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare,
exploatarea operelor presupunând reproducerea de pe un suport original (DVD,
casetă video etc);
- a fost considerat echitabil procentul solicitat de
U.RF.R. de 30% din remuneraţia reprezentând dreptul de retransmitere prin cablu
colectată de U.RF.A.R. -A.R.G.O.A., apreciindu-se că solicitanta a probat că
unii titulari de drepturi i-au acordat mandat pentru gestionarea drepturilor
lor în calitate de producători de înregistrări audiovizuale şi fiind permisă
opţiunea acestora între mai multe organisme de gestiune colectivă din acelaşi
domeniu.
S-a apreciat ca fiind obiectiv, legal şi conform
principiului cuprins în art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu
modificările şi completările ulterioare (potrivit căruia sumele vor fi
distribuite „proporţional cu utilizarea repertoriului" organismului de
gestiune colectivă), criteriul propus de solicitantă pentru stabilirea
procentului - respectiv ponderea pe care o au videoclipurile muzicale,
concertele şi documentarele despre artişti în programele TV.
S-a reţinut că faţă de ponderea probată a utilizării
repertoriului U.RF.R. există o variaţie maximă de până la 99,81 % în cazul
televiziunilor muzicale, aşa cum rezultă din monitorizarea realizată de un
organism specializat. Totodată, U.RF.A.R. -A.R.G.O.A. nu a făcut dovada
repartizării sumelor cuvenite din dreptul de retransmitere prin cablu către
unii producători importanţi de videoclipuri muzicale, membri U.RF.R.
Impotriva acestei hotărâri arbitrale U.RF.A.R.
-A.R.G.O.A. a declarat apel în termen legal, solicitând în principal anularea
acesteia pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 131 cu trimitere
la art. 1312 alin. (3) lit. c) din Legea nr. 8/1996, cu modificările
şi completările ulterioare, cu aplicarea corespunzătoare a dispoziţiilor art.
105 alin. 2 din Codul de procedură civilă, iar în subsidiar, schimbarea în
parte a hotărârii, în sensul acordării către U.RF.R. a procentelor propuse de
către apelantă, respectiv pentru copia privată 1,86% pentru anul 2004 şi 0,91%
pentru anul 2005, iar pentru retransmiterea prin cablu, un procent de 1 %.
In motivarea apelului s-a arătat că sunt aplicabile
hotărârii apelate dispoziţiile art. 105 alin. 2 din Codul de procedură civilă,
deoarece nu aii fost parcurse etapele prealabile obligatorii ale procedurii
arbitrale, prevăzute de art. 131 şi 1312 din Legea nr. 8/1996, cu
modificările şi completările ulterioare, cu înregistrarea de către solicitantă
la O.R.D.A. a documentaţiei legale (cerere însoţită de metodologiile propuse a
fi negociate, înţelegerea părţilor'cu privire la metodologii consemnată într-un
protocol), fiind' atestat doar faptul existenţei între părţi în perioada
octombrie-noiembrie 2006 a unor discuţii cu privire la modul în care se vor
împărţi remuneraţiile compensatorii cuvenite titularilor de drepturi conexe
numai pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor.
Tot ca o excepţie a nulităţii hotărârii arbitrale, s-a
arătat că au fost depăşite puterile acordate de legiuitor în materie
Completului de arbitri din cadrul O.R.D.A., întrucât, conform art. 133 alin.
(5) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, ceea ce
poate stabili un complet de arbitraj nu este un cuantum al remuneraţiei, ci
numai criterii de repartizare a remuneraţiei.
Pe fond, s-a arătat că solicitanta nu este
reprezentantul tuturor producătorilor de videoclipuri muzicale, ci doar al
titularilor care se regăsesc în lista-convocator aflată pe site-ul www.upfr.ro
(lista anexată dosarului de fond), ceilalţi titulari de drepturi fiind
reprezentaţi de apelantă ca principal organism de gestiune din domeniu.
Este greşit criteriul ales pentru stabilirea unui
procent de 25% ca remuneraţie compensatorie pentru copia privată, neexistând
argumente care să conducă la un asemenea nivel al remuneraţiei. Apelanta
recunoaşte producătorilor de videoclipuri dreptul la remuneraţie compensatorie,
însă consideră că este suficientă solicitarea de înregistrare în baza sa de
date a repertoriului acestora, ceea ce ar conduce la virarea în cel mai scurt
timp a sumelor cuvenite. Intimata recunoaşte în chiar cererea de arbitraj că
prin aceasta intenţionează să dobândească 25% din copia privată cuvenită
apelantei, nu din sumele administrate de către aceasta, ceea ce înseamnă că
sumele pe care le pretinde nu i se cuvin.
Domeniul de aplicare a conceptului de copie privată
este mult mai restrâns decât a arătat intimata, remuneraţia compensatorie fiind
cuvenită numai în cazul unei copii private a cărei destinaţie este uzul
personal sau al familiei şi care se bucură de recunoaşterea legalităţii, nu şi
în cazul unor copii piratate (cu sau fără scop comercial) care ies din sfera
legalităţii. Copia privată se realizează în majoritatea cazurilor nu prin
copierea unor opere cumpărate cu suport cu tot, ci prin fixarea pe diferite
suporturi a programelor difuzate de diferitele posturi de televiziune, cele mai
numeroase programe fixate în acest fel fiind filmele artistice, urmate de
manifestările sportive şi de emisiunile distractive.
Procentajul de 25% din piaţa media, indicat ca fiind
acoperit de producţia muzicală, include'şi piaţa muzicală care nu conţine şi
imagine, ceea ce o face să nu aparţină domeniului audiovizual. Pe plan
internaţional, clipurile' muzicale sunt considerate producţii audio şi nu
participă la împărţirea procentului cuvenit producătorilor de audiovizual.
S-a arătat că, potrivit distincţiei legale dintre
noţiunea de videogramă şi cea de fonogramă (detaliată cu trimitere la
legislaţia Uniunii Europene), asociaţia intimată nu ar trebui să poată
reprezenta şi drepturi ce ţin de domeniul audiovizualului. Chiar şi acceptând
această ipoteză, deţinând mai multe mandate de reprezentare a producătorilor'
de fonograme şi reprezentând un număr redus de producători de videograme,
procentul cuvenit intimatei trebuie să fie proporţional cu reprezentativitatea
organismului.
Nu sunt relevante şi nici aplicate consecvent
criteriile invocate de intimată în legătură cu volumul vânzărilor de produse
video. O imagine mai exactă a distribuţiei pieţei ar fi fost dată de lanţurile
specializate în vânzarea şi/sau închirierea casetelor video şi a DVD-urilor, cu
referire strictă la CD-urile şi DVD-urile care nu conţin numai muzică, fără
imagine video. Un procent semnificativ din vânzările de DVD-uri îl reprezintă
cele care nu conţin un element video, aparţinând astfel domeniului fonograme
lor, categorie separată, pentru care U.RF.R. a primit deja remuneraţia
compensatorie corespunzătoare.
Confuzie se face şi între producătorul de spectacol,
respectiv concert şi producătorul de operă audiovizuală, acesta fiind de cele
mai multe ori un post de televiziune care are echipamentele şi personalul
calificat în vederea fixării unor asemenea evenimente, în timp ce producţia de
filme, inclusiv a celor documentare, se supune pe teritoriul României Legii
cinematografiei, producătorii de filme având obligaţia de a se înregistra în
registrul cinematografic.
Este eronat criteriul care a stat la baza stabilirii
procentului de 30% ca remuneraţie reprezentând dreptul de retransmitere prin
cablu, pretenţiile fiind total exagerate, deoarece argumentele invocate se
referă la un număr redus de posturi de televiziune retransmise prin cablu, cu
grad redus de acoperire şi cu un nivel infim de audienţi, acestea difuzând
parţial videoclipuri produse de membrii U.RF.R.
S-a susţinut că, astfel cum reiese din playlisturile
depuse de intimată la dosar, o serie de producători transmişi pe aceste posturi
nu sunt membri U.RF.R. (exemplificându-se cu A&A, EMI, Nova Media, Pro Compani,
Roton R- la Kiss tv, respectiv Warner Music, Space Music, Music & Music,
Virgin, Epic Records - la U-tv), existând totodată posturi de televiziune, cu
largă acoperire şi mare audienţă, în programul cărora videoclipurile acoperă un
procentaj nesemnificativ.
Din practica internaţională rezultă că organismelor de
gestiune a drepturilor producătorilor de fonograme le revine un procentaj de
maximum 1-1,2% din sumele ce revin producătorilor de audiovizual. Contractele
ale căror copii sunt depuse de apelantă la dosar au fost încheiate de către
AGICOA membru U.RF.A.R. - A.R.G.O.A., cu societăţi similare U.RF.R. din
diferite ţări.
Totodată, s-a adăugat că prezenta solicitare adresată
comisiei de arbitri O.R.D.A. încalcă principiul supremaţiei voinţei părţilor contractante,
rezultând din mecanismul ofertei şi al acceptării acesteia, în condiţiile în
care are valoare de oferta de a contracta - fiind acceptată de apelantă prin
procentele evocate în comunicările reciproce dintre părţi, dar şi în prezenta
cauză -, consemnarea cuprinsă în considerentele Hotărârii arbitrale din 28
noiembrie 2005 având drept obiect împărţirea procentului de 0,5% cuvenit
titularilor de drepturi conexe pentru retransmiterea prin cablu a operelor lor,
publicată în Monitorul Oficial al României , Partea I, nr. 1.140 din 16
decembrie 2005, şi ale procesului-verbal al termenului de arbitraj din data de
16 noiembrie 2005, referitoare la achiesarea de către intimată la o viitoare
propunere a apelantei, privind împărţirea procentului cuvenit U.P.F.R., în
cazul retransmiterii ' prin cablu a videoclipurilor muzicale.
Intimata U.P.F.R. a formulat întâmpinare prin care a
solicitat respingerea apelului, arătând în sinteză că aspectele prealabile
fazei de arbitraj sunt impuse de lege doar în cazul stabilirii unei metodologii
între organismele de gestiune colectivă şi utilizatori; pentru anularea actelor
de procedură din faza arbitrajului nu a fost indicată şi dovedită vătămarea,
care nu este instituită de lege ca o prezumţie; nu a fost invocată nerespectarea
formelor legale ale actelor de procedură din faza arbitrajului, ci acte/fapte
juridice prealabile acesteia.
S-a susţinut că există o practică a hotărârilor
arbitrale privind împărţirea' procentelor cuvenite titularilor de drepturi,
exemplificându-se cu hotărâri având obiect similar, aflate în vigoare şi
producând efecte juridice.
Intimata a fost mandatată de producători majori,
licenţiaţi de principalele case de discuri internaţionale (exemplificaţi),
conform libertăţii de alegere a organismului care să îi gestioneze drepturile,
iar' niciun producător de fonograme, membru U.P.F.R., nu a primit drepturile
cuvenite şi nici nu a fost notificat în acest sens.
Exploatarea copiei private presupune, conform art. 34
din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, reproducerea
de pe un suport original (DVD, casetă video etc), iar informaţiile solicitate
lanţurilor de librării şi magazine privind vânzările de opere audiovizuale
reprezintă exclusiv materiale audiovizuale.
Celelalte materiale audiovizuale - concerte,
documentare despre viaţa artiştilor - aparţin exclusiv caselor de discuri, iar
înregistrarea de către o televiziune a unui concert cu o logistică proprie îi
conferă doar dreptul de transmitere la o anumită dată, şi nu de multiplicare ori
distribuire către public.
Chiar în cazul admiterii efectuării de copii private
prin realizarea reproducerilor diverselor programe TV există videoclipuri
muzicale sau concerte ori alte materiale aparţinând caselor de discuri.
Solicitarea drepturilor nu a fost efectuată pentru toţi
producătorii de videoclipuri muzicale, ci doar pentru membrii U.P.F.R., iar un
alt exemplu de organism de gestiune colectivă care reprezintă membrii săi atât
pe segmentul audio, cât şi pe segmentul video este Centrul Român pentru Administrarea
Drepturilor Artiştilor Interpreţi - CREDIDAM.
Videoclipurile muzicale se încadrează în mod evident la
definiţia operei audiovizuale, considerate ca atare şi pe plan internaţional.
Statutul U.P.F.R. prevede la obiectul de activitate
atât fonpgramele, cât şi videogramele.
In ceea ce priveşte retransmiterea prin cablu,
procentul a fost solicitat exclusiv pentru membrii U.P.F.R., fiind dovedite
procentele de utilizare a videoclipurilor acestora, conform principiului
conţinut de art. 134 alin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi
completările ulterioare.
Conform adreselor depuse la dosar, U.P.F.R. a fost
mandatată inclusiv pentru catalogul internaţional aparţinând celor 4 case majore
de discuri (EMI, SonyBMG, Warner Music, Universal) şi prin licenţiaţii exclusiv
în România, iar apelanta nu a făcut dovada că partenerul sau AGICOA a
distribuit sume către aceştia. Sunt eronate exemplificările apelantei în
legătură cu play'listurile, deoarece toţi cei enunţaţi sunt membri U.P.F.R.
Au fost încuviinţate ambelor părţi probatorii cu
înscrisuri.
La termenul de judecată din 9 septembrie 2008, apelanta
a invocat excepţia puterii de lucru judecat în ceea ce priveşte copia privată,
în raport cu respingerea irevocabilă a pretenţiei intimatei de a primi o cotă
din remuneraţiile compensatorii pentru copia privată din domeniul audiovizual,
prin Hotărârea arbitrală din 13 aprilie 2006 (publicată în Monitorul Oficial al
României,
Partea I, conform Deciziei directorului general al
O.R.D.A. nr. 86/2006).
Excepţia a fost respinsă ca neîntemeiată prin
încheierea de şedinţă din data de 23 septembrie 2008, constatându-se ca nefiind
îndeplinită tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, pentru considerentele
consemnate în încheierea de şedinţă menţionată. Asupra obiectului diferit al
celor două cereri de arbitraj s-a reţinut că în cererea anterioară s-a
solicitat stabilirea modalităţii de repartizare între organismele de gestiune
colectivă beneficiare a remuneraţiei compensatorii pentru copia privată, spre
deosebire de solicitarea prezentă, de determinare a remuneraţiei procentuale
datorate de apelantă producătorilor de videograme reprezentaţi de U.P.F.R.
Astfel, diferenţa este dată în speţă de împărţirea remuneraţiei în cadrul
aceleiaşi categorii de titulari de drepturi (producători de audiovizual) faţă
de arbitrajul anterior care viza împărţirea remuneraţiei pe categorii de
titulari de drepturi (autori de audiovizual, autori de audio, artişti de audio,
artişti de audiovizual, producători de audio, producători de audiovizual).
Examinând hotărârea arbitrală apelată, prin prisma
motivelor invocate şi în raport cu actele şi lucrările dosarului, Curtea
constată ca apelul este neîntemeiat, urmând a fi respins, pentru următoarele
considerente:
Acordând prioritate în analiza considerentelor de ordin
procedural, se reţine că etapele prealabile obligatorii ale procedurii
arbitrale, prevăzute de art. 131 şi 1312 din Legea nr. 8/1996, cu
modificările şi completările ulterioare, invocate de către apelantă ca nefiind'
parcurse în prezenta cauză, sunt specifice fazei de colectare a drepturilor de
autor şi a drepturilor conexe, fiind în legătură cu negocierea metodologiilor
pe care organismele de gestiune colectivă trebuie să le elaboreze pentru
domeniul lor de activitate, în vederea plăţii de către utilizatorii de drepturi
de autor şi drepturi conexe. In speţă, ambele părţi au calitatea de organisme
de gestiune colectivă, acţionând în acelaşi domeniu de creaţie (operele audiovizuale),
obiectul dezbaterii prezente fiind în legătură cu repartizarea drepturilor a
căror gestiune le este încredinţată de către titulari.
Pentru situaţia existenţei măi multor organisme de
gestiune colectivă în acelaşi domeniu de creaţie, se prevede la art. 133 din
aceeaşi lege depunerea la O.R.D.A. a unui protocol încheiat între organismele
beneficiare, prin care se stabilesc criteriile privind repartizarea sumelor
colectate, nedepunerea acestuia în termen de 30 de zile de la intrarea în
vigoare a metodologiilor (de colectare de la utilizatori) îndreptăţind pe
oricare dintre organismele de gestiune colectivă la iniţierea procedurii de
arbitraj, conform dispoziţiilor art. 133 alin. (5) din lege. Doar procedura de
arbitraj şi etapele ulterioare sunt similare celor specifice negocierii
metodologiilor cu utilizatorii, conform trimiterii efectuate prin teza finală a
acestui alineat.
Astfel, neexistând o prevedere legală expresă în
legătură cu obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile arbitrajului,
de natura celei invocate de către apelantă şi pentru atribuţia de repartizare
în gestionarea drepturilor, susţinerea de nulitate a hotărârii pe acest
considerent apare ca nefondată.
Mai mult decât atât, procedura prealabilă a negocierii
s-a desfăşurat între părţi în perioada 5 octombrie 2006- 5 noiembrie 2006, cu
încheierea a 3 procese-verbale de negociere, iar solicitanta a transmis
apelantei o propunere de protocol, cu Adresa nr. 4.458 din 3 octombrie 2007.
Analizând conţinutul art. 133 alin. (5) din Legea nr.
8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, prin prisma excepţiei de
nulitate a hotărârii relativ la limitele obiectului arbitrajului, se constată
că, deşi textul invocat face referire la stabilirea criteriilor privind
repartizarea remuneraţiilor între categoriile de beneficiari - care, de altfel,
au făcut obiectul dezbaterii fondului hotărârii atacate -, repartizarea
efectivă rămâne fără conţinut în lipsa determinării unor procente concrete
întemeiate' pe aceste criterii. Aceasta face operantă soluţia de determinare
procentuală a nivelului repartizării sumelor colectate, fiind în concordanţă cu
caracterul procentual al remuneraţiilor (enunţat de art. 107 din Legea nr.
8/1996, cu modificările şi'completările ulterioare), dar şi cu practica în domeniu
privind împărţirea procentelor cuvenite titularilor de drepturi de autor şi
drepturi conexe, astfel cum a fost exemplificată prin hotărârile arbitrale
irevocabile din data de 20 februarie 2006 (Decizia directorului general al
O.R.D.A. nr. 28/2006), 13 aprilie 2006 (Decizia directorului general al
O.R.D.A. nr. 86/2006), 28 noiembrie 2005 (Decizia directorului general al
O.R.D.A. nr. 238/2005).
De altfel, această susţinere apare ca fiind formală, în
condiţiile indicării de către însăşi apelantă, atât în cadrul procedurii
arbitrale, cât şi pe parcursul căii de atac, a unor procente concrete până la
limita cărora a exprimat acordul de repartizare către intimată, apărarea cu
această interpretare fiind una nouă, formulată exclusiv în calea de atac.
In ceea ce priveşte consemnarea, într-o procedură
arbitrală anterioară (incluzând împărţirea procentului cuvenit U.P.F.R., în
cazul retransmiterii prin cablu a videoclipurilor muzicale), a achiesării
intimatei la o viitoare propunere a apelantei şi valorizarea acestei achiesări
anterior procedurii arbitrale în discuţie, Curtea constată că, nefiind
consemnat acordul concret de voinţă al părţilor într-un protocol al
organismelor de gestiune colectiva, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 133
alin. (4) din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările ulterioare, nu
poate fi primită interpretarea apelantei de epuizare a mecanismului ofertei şi
acceptării acesteia, prin simpla evocare a unor procente, care să atragă
încălcarea principiului supremaţiei voinţei părţilor contractante în acest
capăt al pretenţiilor.
In ceea ce priveşte mandatul de reprezentare de către
intimată a titularilor de drepturi conexe având calitatea de producători de
videoclipuri muzicale şi de alte materiale audiovizuale, Curtea constată că
statutul asociaţiei intimate include actualmente în obiectul principal de
activitate gestiunea colectivă a drepturilor patrimoniale rezultate din
exploatarea fonogramelor şi videogramelor, desemnate în accepţiunea cea mai
largă ca videoclipuri muzicale, concerte fixate pe suport şi orice alte
materiale sau fixări audiovizuale aflate în proprietatea caselor de discuri,
care au mandatat U.RF.R. pentru repertoriul de videograme (pct. 2.1 şi 2.8 din
statut). Această autorizare exclude susţinerea privind limitarea reprezentării,
potrivit distincţiei dintre noţiunea de videogramă şi cea de fonogramă.
Fără a susţine reprezentarea tuturor producătorilor de
videoclipuri muzicale, intimata a probat cu lista-convocator a propriului site,
cu adresele licenţiaţilor exclusivi în România şi cu declaraţii traduse şi
legalizate mandatarea sa (conform libertăţii de alegere a' organismului care să
le gestioneze drepturile, prevăzute la art. 123 din Legea nr. 8/1996, cu
modificările şi completările ulterioare) de către producători majori,
recunoscuţi ca principale case de discuri internaţionale, inclusiv pentru
catalogul internaţional (EMI, SonyBMG, Warner Music, Universal), precum şi de
către un număr de 49 de producători naţionali (exemplificativ, prin raportare
la dezbaterea contradictorie: Alma Artex Production, Compania de Radio Pro,
Media Nova, Media Services, Music & Music, Nova Distribution International,
Roton).
Totodată, se impune lămurirea în acelaşi cadru a
distincţiei între titularii de drepturi conexe drepturilor de autor, conform
prevederilor art. 94 din Legea nr. 8/1996, cu modificările şi completările
ulterioare: producătorii de înregistrări audiovizuale - titulari pentru
propriile înregistrări, organismele de radiodifuziune şi televiziune - titulare
pentru propriile emisiuni şi servicii de programe. Se constată că obiectul
prezentei învestiri, precum şi calitatea titularilor care au mandatat intimata
solicitantă nu atrag drepturi ale celei de a doua categorii enunţate pentru a
se reţine existenţa unei confuzii în planul pretenţiilor vizând remuneraţia
compensatorie pentru copia privată,' astfel cum susţine apelanta.
Asupra fondului drepturilor în discuţie se reţine în
prealabil că cererea de arbitraj a fost formulata pentru acordarea unor
procente din remuneraţiile colectate de către apelantă (rezultând din
retransmiterea pfin cablu şi copia privată a operelor audiovizuale), astfel că
susţinerea privind recunoaşterea unor drepturi exclusive ale acesteia asupra
sumelor in discuţie, rezultând dintr-o formulare a solicitantei ce nu ar face
referire la administrarea sumelor, este pur speculativă.
Domeniul de aplicare a conceptului de copie privată
este într-adevăr restrâns de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 8/1996, cu
modificările şi completările ulterioare, la reproducerea unei opere fără
consimţământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei
familii, fiind deci exclusă considerarea copiilor piratate ca generatoare de
remuneraţie. Alin. (2) al aceluiaşi articol enumera totodată cazurile de
colectare a remuneraţiei compensatorii, în situaţia copiei private: pentru
suporturile pe care se pot realiza înregistrările, precum şi pentru aparatele
concepute pentru realizarea de copii. Astfel, nu se poate considera că
reproducerea prin copie privată exclude existenţa unui suport original de pe
care să se realizeze înregistrarea, ci, dimpotrivă, după cum în cazul fixării
înregistrărilor televizate sfera de cuprindere poate include videoclipuri
muzicale, concerte ori alte materiale aparţinând titularilor în categoria
cărora se încadrează cei reprezentaţi de intimată.
Prin urmare, stabilind că efectuarea copiilor private
este condiţionată implicit de existenţa unor suporturi originale rezultând din
vânzări de materiale audiovizuale, criteriul procentului vânzărilor, luat în
considerare de către Completul de arbitri la propunerea solicitantei intimate,
apare ca unul relevant şi obiectiv.
Efectuând în continuare distincţia în cadrul volumului
vânzărilor de produse video, pentru determinarea întinderii folosirii operelor membrilor
U.P.F.R., comparativ cu totalul operelor, Curtea observă că procentul de 25%
din piaţa media a fost reţinut în baza unor studii de marketing/vânzări
efectuate de societăţi care deţin reţele mari de magazine, în care se
comercializează suporturi cu opere audiovizuale, comparativ cu vânzările
DVD-urilor cu filme: Societatea Comercială „Direct Client Services" -
S.R.L., care deţine reţeaua de librării „Cărtureşti", Societatea
Comercială „Âltex Impex" - S.R.L., care deţine reţeaua de magazine
„Altex" şi „Media Galaxy".
Nu poate fi primită susţinerea apelantei privind
includerea în acest procent a pieţei muzicale care nu conţine imagine, câtă
vreme solicitările intimatei exprimate prin adresele nr. 4.333 din 27
septembrie 2007 şi nr. 4.459 din 3 octombrie 2007 fac referire expresă la
vânzările operelor audiovizuale, fiind declarat scopul acestor informări.
Aceiaşi raţionament este aplicabil şi susţinerii privind tipul suportului de
înregistrare, CD sau DVD, diferite'doar prin capacitatea de stocare.
Deşi afirmă posibilitatea realizării unei imagini mai
exacte a pieţei de distribuţie, prin sondarea lanţurilor specializate în
vânzarea şi/sau închirierea casetelor video şi a DVD-urilor, cu referire
strictă la CD-urile şi DVD-urile care nu conţin numai muzică, fără imagine
video,' apelanta nu produce probatorii în acest sens şi nici nu aduce argumente
suplimentare asupra relevanţei închirierilor, pentru a concluziona asupra
fondului acestui raţionament.
In sfârşit, fără a mai susţine argumente asupra
criteriilor propuse anterior (privind „genul operei", „durata", „zona
de acoperire", „audienţa canalului"), apelanta invocă proporţionarea
procentului cuvenit intimatei relativ la reprezentativitatea organismului. Deşi
fermitatea şi nuanţarea acestui criteriu trebuiau probate în sensul declarat,
el poate fi considerat că se apropie de regula de gestiune colectivă enunţată
în art. 134 aiin. (2) lit. d) din Legea nr. 8/1996, respectiv a repartizării
sumelor colectate proporţional cu utilizarea repertoriului titularilor, regulă
aplicată de altfel prin soluţionarea dată de Completul de arbitri capătului de
cerere privind copia privată, la reţinerea criteriului procentului de vânzări.
Asupra drepturilor rezultând din retransmiterea prin
cablu nu vor mai fi reluate consideraţiile privind apartenenţa ca membri
U.P.F.R. a producătorilor incluşi în playlisturile posturilor de televiziune
(depuse de intimată la dosar), fiind expusă concordanţa susţinerilor intimatei
cu lista membrilor acesteia.
Invocând întemeierea greşită a criteriului de
repartizare pe conţinutul audiovizual al unui număr redus de posturi de
televiziune retransmise prin cablu, cu grad redus de acoperire şi cu un nivel
infim de audienţă, apelanta a solicitat, fiind încuviinţate, probatorii în
dovedirea procentului scăzut de videoclipuri în cadrul programelor TV
Astfel, deşi instanţa a admis proba cu raportul de
monitorizare a gradului de utilizare a videoclipurilor muzicale de către
organismele de retransmitere prin cablu româneşti şi străine pentru perioada
2004-2007, apelanta a depus un raport de monitorizare pentru perioada 9-15
iunie 2008 (o săptămână), care nu poate fi considerat suficient şi relevant. A
fost adăugat probatoriul constând într-o corespondenţă privind utilizarea
videoclipurilor în cadrul unor televiziuni din Marea Britanie, nerelevante însă
în raport cu obiectul judecăţii prezente şi specificul pieţei audiovizuale
naţionale. Totodată', proba cu analiza privind timpul de difuzare în anul 2007
a repertoriului AGICOA nu a fost supusă dezbaterii, nefiind contestată de către
intimată reprezentativitatea apelantei în domeniul audiovizual.
Pe de altă parte, deşi apelanta declară că este membru
AGICOA, nu depune dovezi în susţinerea acestei afirmaţii şi lămurirea
raporturilor cu acest organism, astfel că, fiind contestat parteneriatul de
către intimată, nu pot fi primite ca relevante probele în legătură cu aceasta.
De altfel, chiar depăşind acest impediment, analiza contractelor depuse de
apelantă ca fiind încheiate între AGICOA şi diferite asociaţii externe ale
producătorilor de muzică relevă determinarea procentului de repartizare ca
având la bază ponderea utilizării materialelor audiovizuale în anumite programe
retransmise prin cablu.
Tot astfel, invocarea de către apelantă a existenţei
unei practici internaţionale în sensul limitării procentului la maximum 1-1,2%
nu poate fi considerată ca lămuritoare şi nici nu constituie izvor de drept.
Aceeaşi valoare probatorie va fi dată înscrisului depus în contraprobă in acest
sens de către intimată, constând în comunicarea organismului de gestiune
colectivă a drepturilor producătorilor de muzică din Polonia (care primeşte
19,82% pentru copia privată în domeniul audiovizual).
Nu poate fi considerată ca dovedită plata efectuată de
apelantă prin intermediul AGICOA către cele 4 case de discuri internaţionale
(EMI, SonyBMG, Warner Music, Universal), detaliile ordinelor de plată (depuse
altcumva, fără traducere legalizată şi autorizată) nefiind suficient amănunţite
pentru determinarea naturii debitelor şi plătitorului.
Ca atare, observând că la stabilirea procentului din
remuneraţia reprezentând dreptul de retransmitere prin cablu a fost aplicat
criteriul ponderii pe care o au videoclipurile muzicale, concertele şi
documentarele despre artişti în programele TV, astfel cum a fost probat prin
procentajul televiziunilor muzicale în grilele de programe ale diferiţilor
operatori de cablu, prin monitorizarea AC Nielsen Music Control de utilizare a
videoclipurilor în cadrul televiziunilor muzicale, dar şi în cadrul celorlalte
posturi TV comerciale (inclusiv în faza apelului), Curtea va constata că nu
există elemente de modificare a repartizării stabilite prin hotărârea arbitrală
atacată, fiind respectat principiul de distribuire proporţională cu utilizarea
repertoriului organismului de gestiune colectivă solicitant.
In baza acestor considerente, soluţia atacată apare ca
fiind legală şi temeinică, apelul urmând a fi respins ca nefondat, în baza art.
296 din Codul de procedură civilă.
In aplicarea dispoziţiilor art. 274 din Codul de
procedură civilă va fi respinsă ca neîntemeiată cererea intimatei de acordare a
cheltuielilor arbitrajului faţă de lipsa formulării de către această parte a
căii de atac împotriva hotărârii arbitrale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul formulat de către apelanta
Uniunea Producătorilor de Film şi Audiovizual din România - Asociaţia Română
pentru Gestiunea Operelor Audiovizuale (U.PFA.R. -A.R.G.O.A.) împotriva
Hotărârii arbitrale din data de 20 noiembrie 2007, emisă de Completul de
arbitri din cadrul Oficiului Român pentru Drepturile de Autor (O.R.D.A.),
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 836 din 6 decembrie
2007, conform Deciziei directorului general al O.R.D.A. nr. 369 din 26
noiembrie 2007, în contradictoriu cu intimata Uniunea Producătorilor de
Fonograme din România (U.P.F.R.).
Respinge ca neîntemeiată cererea intimatei de acordare
a cheltuielilor de arbitraj.
Definitivă şi irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 2 decembrie 2008.
Antonela Cătălina Brătuianu,
preşedinte
Aglaia Vălan,
judecător
Daniela Ştefan,
grefier