DECIZIE   Nr. 63*) din 21 mai 1996

ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 286 din 13 noiembrie 1996

    *) A se vedea si Decizia Curtii Constitutionale nr. 115 din 8 octombrie 1996, publicata in Monitorul Oficial al nr. 286 din 13 noiembrie 1996.

    Antonie Iorgovan    - presedinte
    Costica Bulai       - judecator
    Victor Dan Zlatescu - judecator
    Raul Petrescu       - procuror
    Valer-Vasilie Bica  - magistrat-asistent

    Pe rol pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, invocata de Gero Zsigmond, apelant in Dosarul nr. 1.914/1995 al Tribunalului Satu Mare.
    Dezbaterile au avut loc in sedinta din 15 mai 1996, in prezenta autorului exceptiei, Gero Zsigmond, in lipsa intimatei Regionala C.F.R. Cluj, legal citata, si au fost consemnate in incheierea din acea data, cand, avand nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 21 mai 1996.

    CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
    Prin Incheierea din 6 decembrie 1995, Tribunalul Satu Mare a sesizat Curtea Constitutionala cu exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, invocata de Gero Zsigmond in Dosarul nr. 1.914/1995 al acestei instante.
    In motivarea exceptiei se sustine ca art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii a fost abrogat in temeiul art. 150 alin (1) din Constitutie, deoarece contravine prevederilor constitutionale ale art. 23 alin. (8) care stabilesc ca, pana la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare, persoana este considerata nevinovata, ale art. 16 alin. (1) privitoare la egalitatea in drepturi a cetatenilor, precum si ale art. 38 alin. (1) care arata ca dreptul la munca al cetatenilor nu poate fi ingradit. De asemenea, se afirma ca mentionatele dispozitii din Codul muncii sunt contrare si normelor din conventiile internationale privitoare la drepturile fundamentale ale omului la care Romania este parte si care, in temeiul art. 20 alin. (2) din Constitutie, au prioritate in caz de neconcordanta cu reglementarile din dreptul intern.
    Cu privire la exceptia invocata, intimata Regionala C.F.R. Cluj considera ca textul atacat este constitutional.
    Exprimandu-si opinia in conformitate cu dispozitiile art. 23 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, instanta de judecata, desi apreciaza ca exceptia invocata este intemeiata, deoarece art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii este abrogat in baza art. 150 alin. (1) din Constitutie, fiind contrar prevederilor constitutionale ale art. 16 alin. (1), ale art. 23 alin. (8) si ale art. 38 alin. (1) teza I, sesizeaza totusi Curtea Constitutionala cu solutionarea exceptiei.
    In temeiul art. 24 alin. (3) din Legea nr. 47/1992, s-au solicitat punctele de vedere ale celor doua Camere ale Parlamentului si al Guvernului.
    In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca nu se poate retine neconstitutionalitatea art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, deoarece nu contravine prevederilor constitutionale invocate de autorul exceptiei.
    Camera Deputatilor si Senatul nu au comunicat punctele lor de vedere.

    CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul intocmit de judecatorul-raportor, intampinarea intimatei, concluziile contestatorului si ale procurorului, precum si dispozitiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992, retine urmatoarele:
    Potrivit prevederilor art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si ale art. 1 si 3 din Legea nr. 47/1992, Curtea Constitutionala este legal investita si competenta sa solutioneze exceptia de neconstitutionalitate invocata.
    Dispozitia legala in discutie reglementeaza unul dintre cazurile limitativ enumerate in Codul muncii [art. 130 alin. (1) lit. a) - l)], in care contractul de munca poate fi desfacut din initiativa unitatii, si anume atunci cand angajatul a lipsit de la locul de munca fiind arestat mai mult de 60 de zile. Prin aceasta dispozitie s-a urmarit asigurarea unei duble garantii: pe de o parte, a angajatului, al carui contract de munca nu poate fi desfacut, prin vointa angajatorului, decat daca a lipsit de la munca fiind arestat mai mult de 60 de zile, iar pe de alta parte, a angajatorului, care nu este obligat sa tina un loc de munca neocupat si deci sa se lipseasca de munca angajatului sau o perioada nedeterminata, cu prejudicii serioase pentru activitatea sa.
    Fata de aceasta ratiune a dispozitiei din art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii este greu de admis ca ea ar constitui o ingradire a dreptului constitutional la munca al angajatului, prevazut in art. 38 alin. (1) din Constitutie. Pe de o parte, incetarea contractului de munca cu angajatorul nu impiedica pe angajat sa incheie un alt contract de munca, iar pe de alta parte, chiar daca desfacerea contractului de munca ar fi considerata o restrangere a exercitiului dreptului la munca, in sensul art. 49 din Constitutie, aceasta ar fi justificata, in temeiul aceluiasi text constitutional, de necesitatea apararii dreptului angajatorului de a-si asigura desfasurarea normala a activitatii pe baza contractului de munca pe care il incheie cu angajatii. Exercitarea dreptului la munca nu poate ingradi dreptul la activitate al celui care angajeaza.
    Temeiul desfacerii contractului de munca in conditiile art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii il constituie absenta indelungata a persoanei incadrate in munca, absenta care a fost de natura sa impiedice desfasurarea normala a serviciului. Aceasta situatie determina incetarea contractului de munca si nu aprecierea conduitei angajatului, care i-a atras arestarea. De aceea, daca durata arestarii a depasit 60 de zile si s-a desfacut contractul de munca, faptul ca in urma cercetarii sau a judecatii s-a stabilit netemeinicia arestarii nu conduce la anularea desfacerii contractului de munca si la obligatia reintegrarii. Tot din aceasta cauza, asa cum s-a subliniat in literatura de specialitate, nu intereseaza nici natura arestarii, daca este vorba de o detinere preventiva sau in executarea unei pedepse, ori a inchisorii contraventionale. Desigur, incidenta art. 130 alin. (1) lit. j) presupune arestarea pentru o fapta ilicita care nu are legatura cu munca faptuitorului angajat sau care nu creeaza incompatibilitatea cu detinerea in continuare a functiei, deoarece, in astfel de cazuri, desfacerea contractului de munca are loc pe alte temeiuri. Dar atunci cand fapta ilicita care a atras arestarea nu este de aceasta natura, aprecierea conduitei angajatului nu intereseaza in momentul desfacerii contractului de munca. Vinovatia sau nevinovatia angajatului este o problema a carei solutionare intra in sarcina organelor justitiei. Pentru cel care angajeaza insa, absenta indelungata a angajatului de la munca, cu efectele negative pe care le produce asupra desfasurarii normale a serviciului, reprezinta motivul legitim si, totodata, suficient pentru desfacerea contractului de munca.
    Intrucat desfacerea contractului de munca in baza art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii nu are legatura cu vinovatia sau nevinovatia angajatului, in savarsirea faptei pentru care este arestat, apare ca lipsita de suport afirmatia facuta atat de contestator, cat si de instanta, in sensul ca acest text contravine dispozitiei din art. 23 alin. (8) din Constitutie, privitoare la prezumtia de nevinovatie. Asa cum s-a aratat, desfacerea contractului de munca, pentru arestarea, pe o durata mai mare de 60 de zile, a angajatului, nu se intemeiaza pe o prezumtie de vinovatie a acestuia, ci pe simplul fapt al neindeplinirii de catre angajat, pe o perioada de timp atat de mare, a obligatiei sale de a presta munca la care s-a angajat. Si tocmai prin aceasta se explica de ce masura desfacerii contractului de munca, o data luata pe acest temei, nu poate fi inlaturata chiar daca s-ar constata nevinovatia angajatului.
    Exista situatii in care, ca urmare a arestarii angajatului, se procedeaza nu la desfiintarea, ci la suspendarea contractului de munca. Asa se petrec lucrurile atunci cand insusi angajatorul formuleaza plangerea penala impotriva angajatului sau cand acesta a fost trimis in judecata pentru fapte incompatibile cu functia detinuta si a intervenit arestarea. In aceste cazuri, masura ce se impune este suspendarea din functie si deci si suspendarea contractului de munca.
    Nu este cazul avut in vedere de legiuitor prin dispozitia din art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, care se refera la fapte ce nu au legatura cu munca. De aceea, a pretinde si in acest caz o suspendare a contractului de munca inseamna a adauga la lege si a aduce atingere dreptului angajatorului de a desfasura o activitate normala in interesul sau si al societatii.

    Fata de considerentele aratate, in temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie, precum si al art. 13 alin. (1) lit. A. c) si al art. 25 din Legea nr. 47/1992,

    CURTEA
    In numele legii
    DECIDE:

    Respinge exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 130 alin. (1) lit. j) din Codul muncii, invocata de Gero Zsigmond in Dosarul nr. 1.914/1995 al Tribunalului Satu Mare.
    Cu recurs in termen de 10 zile de la comunicare.
    Pronuntata in sedinta publica din 21 mai 1996.

              PRESEDINTE,
    prof. univ. dr. Antonie Iorgovan

                            Magistrat asistent,
                            Valer Vasilie Bica