DECIZIE Nr. 546 din 4 decembrie 1997
referitoare la exceptia de neconstitutionalitate a dispozitiilor art. 149 alin.
3 si ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala
ACT EMIS DE: CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL NR. 98 din 2 martie 1998
Ioan Muraru - presedinte
Mihai Constantinescu - judecator
Nicolae Popa - judecator
Lucian Stangu - judecator
Florin Bucur Vasilescu - judecator
Victor Dan Zlatescu - judecator
Ioan Griga - procuror
Doina Suliman - magistrat-asistent
Pe rol, pronuntarea asupra exceptiei de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 149 alin. 3 si ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura
penala, invocata din oficiu de Tribunalul Militar Bucuresti in Dosarul nr.
142/1997.
Dezbaterile au avut loc in sedinta publica din data de 27 noiembrie 1997 si
au fost consemnate in incheierea din aceeasi data, cand, avand nevoie de timp
pentru a delibera, Curtea a amanat pronuntarea pentru data de 4 decembrie 1997.
CURTEA,
avand in vedere actele si lucrarile dosarului, constata urmatoarele:
Prin Incheierea din 5 iunie 1997, pronuntata in Dosarul nr. 142/1997,
privind pe inculpatii Pascale Nicusor si Dobrin Laurentiu, Curtea
Constitutionala a fost sesizata cu solutionarea exceptiei de
neconstitutionalitate a art. 149 alin. 3 si a art. 300 alin. 3 din Codul de
procedura penala, invocata din oficiu de catre Tribunalul Militar Bucuresti.
Instanta a pus in discutie constitutionalitatea dispozitiilor legale
mentionate in raport cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constitutie.
Cu privire la dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala,
instanta afirma ca acestea sunt interpretate in practica in doua sensuri
diferite. Unul este acela dat si de Curtea Constitutionala prin Decizia nr. 60
din 25 mai 1994, definitiva prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, anume ca
textul in discutie este constitutional cand este interpretat in sensul ca
masura arestarii preventive poate fi luata si in cursul judecatii, dar devine
neconstitutional, daca este interpretat in sensul ca masura astfel luata ar
putea depasi durata de 30 de zile stabilita la art. 23 alin. (4) din Constitutie.
In acelasi sens este mentionata si Decizia Curtii nr. 1 din 9 ianuarie 1996,
definitiva prin nerecurare, prin care s-a decis ca hotararea instantei, luata
in urma verificarii din oficiu, la prima infatisare si inainte de expirarea
mandatului emis de procuror, a regularitatii arestarii preventive, de a mentine
aceasta masura, echivaleaza cu luarea masurii arestarii preventive in cursul
judecatii, masura care nu poate depasi, nici ea, durata de 30 de zile.
Intr-o alta interpretare, care, in opinia instantei, este dominanta in
practica judiciara, o data sesizata instanta, inauntrul duratei mandatului de
arestare emis de procuror sau al ultimei prelungiri dispuse de instanta in faza
de urmarire penala, arestarea se prelungeste de drept pana la solutionarea
cauzei, fara sa fie nevoie de o "statuare explicita in acest sens a
instantei, desigur cu observarea prevederilor art. 300 alin. 3 din Codul de
procedura penala". Se arata ca deciziile Curtii Constitutionale in materie
sunt lamuritoare in privinta posibilitatii luarii masurii arestarii preventive
si de catre instanta judecatoreasca. In practica insa masura arestarii se ia,
de regula, in faza de urmarire penala, iar sesizarea instantei se face inainte
de expirarea mandatului emis de procuror sau a ultimei prelungiri acordate de
instanta in faza de urmarire penala.
Instanta mai arata ca invocarea dispozitiilor art. 300 alin. 3 din Codul de
procedura penala nu este acoperitoare, deoarece Constitutia stabileste, prin
dispozitiile art. 23 alin. (4), ca masura arestarii se poate lua numai prin
mandat emis de magistrat, cu o durata de cel mult 30 de zile. Or, verificarea
din oficiu, facuta de instanta cu privire la regularitatea luarii masurii
arestarii si a mentinerii acesteia, nu poate inlocui mandatul cerut imperativ
de dispozitiile constitutionale mentionate. Este de principiu, precizeaza
instanta, ca masura arestarii poate fi luata o singura data.
In consecinta, Curtea Constitutionala ar urma sa se pronunte inca o data
asupra constitutionalitatii dispozitiilor art. 149 alin. 3 din Codul de
procedura penala, in sensul precizarii daca instanta are obligatia
constitutionala de a dispune prelungirea duratei arestarii preventive, cand
masura a fost luata de procuror, iar instanta este sesizata inainte de
expirarea duratei mandatului sau a prelungirii duratei arestarii in conditiile
art. 155 si urmatoarele din Codul de procedura penala.
Cu privire la neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 300 alin. 3 din
Codul de procedura penala, instanta arata ca, spre deosebire de situatia in
care masura arestarii a fost dispusa de procuror si pentru care dispozitiile
art. 155 si urmatoarele din Codul de procedura penala prevad procedura
prelungirii, legea nu prevede procedura prelungirii duratei arestarii in faza
de judecata, astfel incat s-ar impune aplicarea, prin analogie, a procedurii
prelungirii arestarii din faza de urmarire penala. Avand in vedere insa
dispozitiile art. 23 alin. (4) din Constitutie, care consacra, in materia
arestarii preventive, institutiile "mandatului" si
"prelungirii", se ridica problema constitutionalitatii art. 300 alin.
3 din Codul de procedura penala, teza finala, care se refera la
"mentinerea" acestei masuri.
In opinia instantei, necesitatea verificarii constitutionalitatii deriva si
din alte considerente, cum ar fi acela ca "mentinerea" starii de
arest, asa cum este prevazuta in prezent, nu este supusa unei durate,
functionand sine die, sau faptul ca, in marea majoritate a cazurilor, primul
termen de judecata, cand instanta efectueaza operatiunile prevazute la art. 300
din Codul de procedura penala, se situeaza dupa expirarea duratei arestarii
preventive (a mandatului sau a prelungirii), asa incat, nemaiexistand nici o
continuitate a acestei masuri, verificarea regularitatii luarii si mentinerii
masurii arestarii nu mai poate echivala cu luarea acesteia de catre instanta.
In scopul solutionarii cauzei, potrivit prevederilor art. 24 alin. (1) din
Legea nr. 47/1992, republicata, s-au solicitat puncte de vedere presedintilor
celor doua Camere ale Parlamentului si Guvernului.
In punctul de vedere al Guvernului se apreciaza ca exceptia de
neconstitutionalitate este intemeiata, deoarece dispozitiile art. 149 alin. 3
si ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala contravin prevederilor
art. 23 alin. (4) din Constitutie, care prevad ca arestarea se dispune de
magistrat, pe o durata de cel mult 30 de zile, iar prelungirea arestarii se
aproba numai de instanta de judecata. Prevederile Constitutiei statueaza ca
arestarea, indiferent cand se produce, in faza urmaririi penale sau in cursul
judecarii cauzei, poate dura cel mult 30 de zile. Rezulta ca, si in cazul in
care arestarea inculpatului s-a dispus in faza judecatii, ea nu poate sa dureze
pana la solutionarea definitiva a cauzei, intrucat masura luata de instanta nu
poate fi exclusa de la respectarea regulilor instituite prin dispozitiile art.
23 alin. (4) din Constitutie.
In acest sens se face trimitere la deciziile Curtii Constitutionale nr.
60/1994, nr. 20/1995, nr. 92/1995 si nr. 1/1996, in care s-a precizat ca
dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala nu trebuie
interpretate izolat, ci numai in corelatie cu prevederile art. 23 alin. (4) din
Constitutie. Or, textul nu distinge intre fazele procesului penal si, de aceea,
a interpreta acest text, in sensul ca el s-ar aplica numai in faza urmaririi
penale, ar insemna sa se limiteze campul sau de aplicabilitate, ceea ce este
inadmisibil.
Cu privire la art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala, Curtea
Constitutionala nu s-a pronuntat inca, in mod explicit, daca dispozitiile
acestui articol sunt sau nu constitutionale, insa, in considerentele Deciziei
nr. 1/1996, Curtea a aratat ca existenta prevederilor art. 300 alin. 3 nu are
nici o relevanta in ceea ce priveste dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de
procedura penala, deoarece "mentinerea starii de arest este echivalenta,
sub aspectul garantiilor constitutionale ale libertatii individuale, cu luarea
acestei masuri in cursul judecatii".
Guvernul arata ca, din punctul sau de vedere, este in afara de orice
discutie ca arestarea inculpatului nu poate functiona in afara regulilor
constitutionale, adica fara sa fie supusa duratei de 30 de zile, iar daca
subzista motivele arestarii dupa expirarea acestui termen, instanta urmeaza sa
prelungeasca durata arestarii, dar de fiecare data pana la cel mult 30 de zile.
Aceasta obligatie o au instantele de judecata in toate cazurile in care s-a
dispus masura arestarii de catre procuror in cursul urmaririi penale sau de
judecatori in cursul judecarii procesului. Intrucat prevederile art. 23 alin.
(4) din Constitutie nu fac nici o distinctie intre arestarea dispusa in cursul
urmaririi penale si aceea dispusa in cursul judecatii si nici in ceea ce
priveste prelungirea duratei acestei masuri preventive, prelungirea masurii
fiind necesara in ambele faze ale procesului, rezulta ca dispozitiile art. 149
alin. 3 si ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura penala, care prevad
primul text in mod explicit, iar al doilea, in mod implicit, ca "Arestarea
inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a
cauzei", contravin prevederilor constitutionale.
Actuala reglementare din Codul de procedura penala este criticabila si pe
considerentul ca, in mod cu totul nejustificat, aceasta instituie o procedura
diferita in materia prelungirii arestarii, dupa cum dosarul se afla in faza de
urmarire penala, cand prelungirea masurii preventive din 30 in 30 de zile este
obligatorie, sau in cursul judecatii, cand arestarea poate fi mentinuta pana la
solutionarea definitiva a cauzei, nemaifiind obligatorie prelungirea ei de
catre instanta.
In concluzie, Guvernul considera ca exceptia de neconstitutionalitate a
dispozitiilor art. 149 alin. 3 si ale art. 300 alin. 3 din Codul de procedura
penala este fondata, deoarece aceste dispozitii contravin prevederilor art. 23
alin. (4) din Constitutie.
Presedintii celor doua Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele
lor de vedere.
CURTEA,
examinand incheierea de sesizare, punctul de vedere al Guvernului, raportul
intocmit de judecatorul-raportor, concluziile procurorului, dispozitiile
atacate, raportate la prevederile Constitutiei si ale Legii nr. 47/1992,
republicata, constata urmatoarele:
In temeiul art. 144 lit. c) din Constitutie si al art. 23 din Legea nr.
47/1992, republicata, Curtea este competenta sa solutioneze exceptia de
neconstitutionalitate cu care a fost legal sesizata.
In legatura cu exceptia invocata, este de mentionat ca art. 149 alin. 3 din
Codul de procedura penala a mai facut obiectul controlului de
constitutionalitate. Astfel, Curtea, prin Decizia nr. 60 din 25 mai 1994,
ramasa definitiva prin Decizia nr. 20 din 15 februarie 1995, publicate in
Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 57 din 28 martie 1995, a constatat
ca dispozitiile art. 149 alin. 3 din Codul de procedura penala sunt
neconstitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca durata
arestarii, dispusa de instanta in cursul judecatii, poate depasi 30 de zile,
fara a fi necesara prelungirea, in conditiile art. 23 din Constitutie.
Astfel, s-a retinut ca aceste dispozitii legale trebuie interpretate in
corelatie cu prevederile art. 23 alin. (4) din Constitutie, potrivit carora
durata arestarii este de cel mult 30 de zile.
Textul din Constitutie se refera la arestare, in general, astfel ca
prevederile sale trebuie respectate ori de cate ori se dispune arestarea unei
persoane, masura ce afecteaza grav libertatea acesteia, indiferent daca se
produce in faza de urmarire penala sau in cursul judecarii cauzei. Asa fiind,
la expirarea termenului de 30 de zile, instanta are obligatia constitutionala
sa verifice, din oficiu, daca se mai impune mentinerea arestarii preventive si,
in caz afirmativ, sa dispuna prelungirea acesteia cu inca cel mult 30 de zile.
Daca motivele arestarii subzista dupa expirarea acestui termen, instanta are
posibilitatea, in aceleasi conditii prevazute la art. 23 din Constitutie, sa
prelungeasca durata arestarii, dar de fiecare data pana la cel mult 30 de zile.
Sensul deciziei sus-mentionate este acela ca arestarea preventiva, fara
distinctie, dupa cum s-a facut in cursul urmaririi penale sau al judecatii,
este conforma cu art. 23 alin. (4) din Constitutie, daca nu depaseste 30 de
zile, si ca orice prelungire a arestarii nu se poate face decat, cum prevede
aceeasi dispozitie constitutionala, pentru o durata ce nu poate depasi, de
asemenea, 30 de zile.
Pentru a se curma orice posibilitate de interpretare contrara a acestei
prevederi constitutionale, Curtea constata, in mod direct,
neconstitutionalitatea dispozitiilor art. 149 alin. 3 din Codul de procedura
penala.
Cat priveste exceptia de neconstitutionalitate a art. 300 alin. 3 din Codul
de procedura penala, aceasta nu poate fi admisa, deoarece dispozitiile sale nu
contravin prevederilor art. 23 alin. (4) din Constitutie. Dimpotriva, obligatia
instantei de a verifica din oficiu, la prima infatisare, regularitatea luarii
si mentinerii starii de arest a inculpatului, este in concordanta cu acele
dispozitii, regularitatea masurii verificandu-se tocmai in raport cu
prevederile constitutionale si cu dispozitiile din Codul de procedura penala in
materie.
Obligatia verificarii din oficiu, la prima infatisare, a regularitatii
arestarii si a necesitatii mentinerii acestei masuri este o garantie legala a
respectarii principiului libertatii individuale prevazut la art. 23 din
Constitutie, indeosebi a prevederilor alin. (6) din acest articol, potrivit
carora eliberarea celui arestat este obligatorie, daca motivele arestarii au
disparut.
Pentru considerentele expuse, in temeiul art. 144 lit. c) si al art. 145
alin. (2) din Constitutie, al art. 3, al art. 13 alin. (1) lit. A.c) si al art.
23 din Legea nr. 47/1992, republicata,
CURTEA
In numele legii
DECIDE:
Admite exceptia de neconstitutionalitate a art. 149 alin. 3 din Codul de
procedura penala, invocata din oficiu de catre Tribunalul Militar Bucuresti in
Dosarul nr. 142/1997 si constata ca prevederea potrivit careia "Arestarea
inculpatului in cursul judecatii dureaza pana la solutionarea definitiva a
cauzei" este neconstitutionala, urmand, in legatura cu durata arestarii,
sa se faca aplicarea directa a art. 23 alin. (4) din Constitutie.
Respinge exceptia de neconstitutionalitate a art. 300 alin. 3 din Codul de
procedura penala, invocata, din oficiu, de catre Tribunalul Militar Bucuresti
in acelasi dosar.
Definitiva si obligatorie.
Pronuntata in sedinta publica din 4 decembrie 1997.
PRESEDINTELE CURTII CONSTITUTIONALE,
prof. univ. dr. IOAN MURARU
Magistrat asistent,
Doina Suliman