Anunţă-mă când se modifică Fişă act Comentarii (0) Trimite unui prieten Tipareste act

HOTARARE Nr

HOTARARE   Nr. 758 din 24 iunie 2009

pentru punerea în aplicare a Regulamentului sanitar international 2005

ACT EMIS DE: GUVERNUL ROMANIEI

ACT PUBLICAT IN: MONITORUL OFICIAL  NR. 599 din 31 august 2009



In temeiul art. 108 din Constituţia României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - Ministerele şi entităţile prevăzute în anexa nr. 1 care au atribuţii privind gestionarea traficului de pasageri, mărfuri şi animale la nivelul porturilor, aeroporturilor şi punctelor terestre de trecere a frontierei de stat sunt denumite autorităţi competente pentru punerea în aplicare în România a Regulamentului sanitar internaţional 2005, adoptat de Adunarea Generală a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), la 23 mai 2005, prin Rezoluţia WHA 58.3, prevăzut în anexa nr. 2, denumit în continuare RSI 2005.

Art. 2. - Se desemnează Punctul focal naţional pentru RSI 2005 în cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti.

Art. 3. - (1) Punctul focal naţional pentru RSI 2005 are următoarele atribuţii principale:

a)  coordonează comunicarea la nivel naţional cu OMS în probleme de boli transmisibile, accidente nucleare şi accidente chimice, fiind disponibil permanent pentru această comunicare 24 de ore, 7 zile pe săptămână, 365 de zile pe an;

b)  asigură legătura operativă, respectiv transmiterea şi primirea de informaţii, cu toate autorităţile competente pentru punerea în aplicare a prevederilor RSI 2005, prioritar cu Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, precum şi cu autorităţile de sănătate publică responsabile cu supravegherea şi răspunsul în domeniul sănătăţii publice, cu furnizorii de servicii de sănătate şi cu alte structuri desemnate;

c)  este informat operativ de structurile de sănătate publică naţionale şi de autorităţile competente pentru implementarea RSI 2005 în legătură cu orice alertă de boală transmisibilă, accident nuclear, chimic sau eveniment de origine necunoscută, caz în care utilizează instrumentul de decizie prevăzut în anexa nr. 2 la RSI 2005 şi stabileşte în timp real legătura cu OMS, respectiv în primele 24 de ore de la producere, pentru schimb de informaţii, consultare sau notificare, după caz;

d) în situaţia alertelor internaţionale, evaluează informaţiile primite de la OMS referitoare la evenimente care ameninţă sănătatea publică şi care evoluează pe teritoriul altui stat, utilizează instrumentul de decizie prevăzut în anexa nr. 2 la RSI 2005 în vederea evaluării riscului de sănătate publică pentru România şi recomandă implementarea măsurilor de sănătate publică de răspuns atunci când este cazul.

(2) Punctul focal naţional pentru RSI 2005 îndeplineşte orice alte atribuţii specifice punctelor focale naţionale, prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 4. - (1) In termen de 30 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, fiecare dintre autorităţile competente prevăzute în anexa nr. 1 îşi va desemna, prin decizie internă, reprezentanţii responsabili de implementarea RSI 2005 în România.

(2)   Reprezentanţii desemnaţi potrivit prevederilor alin. (1) constituie Grupul de lucru pentru implementarea RSI 2005 în România (Grupul de lucru), sub coordonarea Ministerului Sănătăţii.

(3)  Secretariatul Grupului de lucru este asigurat de Punctul focal naţional pentru RSI 2005.

Art. 5. - Grupul de lucru are următoarele atribuţii principale:

a) identificarea tuturor aspectelor tehnice şi legislative legate de completa implementare a RSI 2005 până în anul 2012;

b) întocmirea planului naţional de implementare a RSI 2005 în funcţie de atribuţiile fiecărei instituţii;

c)  identificarea punctelor de intrare desemnate pentru RSI 2005 şi supunerea lor spre aprobare;

d) monitorizarea implementării RSI 2005 în România.

Art. 6. - In aplicarea prevederilor RSI 2005, autorităţile competente prevăzute în anexa nr. 1 pot emite reglementari obligatorii potrivit legii şi pot încheia protocoale de colaborare.

Art. 7. - Autorităţile competente se vor informa reciproc operativ asupra tuturor aspectelor ce decurg din RSI 2005.

Art. 8. - Planul naţional de implementare a RSI 2005 prevăzut la art. 5 lit. b) va asigura preluarea tuturor prevederilor RSI 2005, din domeniul de responsabilitate al fiecărei autorităţi competente, şi va fi supus aprobării prin hotărâre a Guvernului, în termen de 3 luni de la intrarea în vigoare a prezentei hotărâri, de către Ministerul Sănătăţii.

Art. 9. - Autorităţile competente vor asigura resursele umane, financiare şi logistice necesare pentru implementarea RSI 2005, în funcţie de atribuţiile legale.

Art. 10. - Anexele nr. 1 şi 2*) fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

PRIM-MINISTRU

EMIL BOC

Contrasemnează:

Ministrul sănătăţii,

Ion Bazac

Viceprim-ministru, ministrul administraţiei şi internelor,

Dan Nica

Ministrul afacerilor externe,

Cristian Diaconescu

Ministrul transporturilor şi infrastructurii,

Radu Mircea Berceanu

Ministrul agriculturii, pădurilor şi dezvoltării rurale,

Ilie Sârbu

p. Ministrul apărării naţionale,

Viorel Oancea,

secretar de stat

Ministrul mediului,

Nicolae Nemirschi

Ministrul economiei,

Adriean Videanu

Ministrul finanţelor publice,

Gheorghe Pogea

*) Anexele nr. 1 şi 2 se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 599 bis care se poate achiziţiona de la Centrul pentru relaţii cu publicul al Regiei Autonome ..Monitorul Oficial". Bucureşti, sos. Panduri nr. 1


COMENTARII la Hotărârea 758/2009

Momentan nu exista niciun comentariu la Hotărârea 758 din 2009
Comentarii la alte acte
ANONIM a comentat Ordin 1355 2012
    Nu exista notiunea de aviz sau aprobare in Ord. MMDD 410/2008! Ordinul respectiv la art. 5 se refera la autorizarea unei activitati, cea de capturare animale din fauna salbatica. Deci, Ordinul acesta practic scoate vanatoarea din activitatile autorizabile cf. Ord 337 al INS, lasand-o la mana directiilor silvice, care ele vaneaza, ele controleaza, ele isi dau sg. aprobari si avize. Ce s-o ascunde in spatele acestui ordin, doar dl. demis ne poate spune...mai ales ca a fost demis chiar in ziua in care a fost semnat Ord. 1355/2012!! Oare ce se ascunde pe aici?
ANONIM a comentat Hotărârea 1223 1990
    Daca am fost programator la Oficiul de calcul la o intreprindere de constructii, se acorda grupa II? Din partea societatii am primit o adeverinta in acest sens, dar la Casa de pensii mi s-a spus ca "nu am lucrat in intemperii, ci la birou!!", deci NU. Ma poate ajuta cineva?
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat Ordin 3798 2012
    daca sunt din provincie unde pot sta;si sunt 2 centre de evaluare,transportul se plateste de federatii s-au de noi.As dori un raspuns daca se poate.Ajungem in Bacau si unde ne ducem sa ne inscriem pentru bacalaureat.
ANONIM a comentat OUG 16 2012
    DAR CU PERSONALUL DAT AFARA ABUZIV DE PDL IN URMA 'REORGANIZARII DIN DECEMBRIE A INSPECTORATULUI IN CONSTRUCTII CE SE INTIMPLA? AU VRE-O SANSA SA REVINA INAPOI IN SISTEM?
ANONIM a comentat Decizia 1555 2011
    in mod normal, intr-un stat de drept, nu ar trebui sa existe un astfel de organ jurisdictional.
ANONIM a comentat Ordin 577 2002
    In luna in care se efectueaza revizia generala se executa si intretinerea lunara?
ANONIM a comentat Legea 283 2011
    O mizerie de tara
ANONIM a comentat Protocol 429312 2010
    Poate biroul de carte funciara sa-mi ceara mie ca persoana fizica/juridica autorizata in domeniul topografiei, geodeziei si cadastrului ca la receptia unei lucrari de prima inscriere a unui imobil pentru care am certificat de atestare a proprietatii (HG 834) sa depun la dosar si anexele 1 si 2 emise de primarie???
ANONIM a comentat Legea 63 2011
    pe noi ne ocoleste ,numai cu munca, unde sunt sporurile noastre?la noi au disparut si la didactic -auxiliar au aparut toate.unde este dreptatea?noi suntem prostii tarii?
Alte acte pe aceeaşi temă cu Hotărârea 758/2009
Business Directory Directories Codul fiscal actualizat 2012 Coduri postale Coduri postale din Romania