HOTARARE Nr.
145 din 27 iunie 2009
cu privire la aprobarea
documentelor prezentate spre dezbatere
ACT EMIS DE:
CAMERA AUDITORILOR FINANCIARI DIN ROMANIA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 470 din 8 iulie 2009
In temeiul prevederilor art. 6 alin. (3) din Ordonanţa
de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar,
republicată, cu modificările ulterioare, ale art. 11 şi art. 12 lit. a), b),
c), d), e) şi k) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Camerei
Auditorilor Financiari din România, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.
983/2004, şi în baza materialelor supuse dezbaterilor,
Conferinţa ordinară a Camerei Auditorilor Financiari
din România, întrunită în şedinţa din 27 iunie 2009,
hotărăşte:
Art. 1. - Se aprobă Raportul anual de activitate a
Consiliului Camerei pentru anul 2008, Situaţiile financiare anuale ale Camerei
pentru anul 2008, Execuţia Bugetului de venituri şi cheltuieli al Camerei
pentru anul 2008, Proiectul Bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul
2009, precum şi Programul de activităţi al Consiliului Camerei pentru anul 2009
şi se ia la cunoştinţă Raportul Comisiei auditorilor statutari asupra gestiunii
financiare a Consiliului Camerei pentru anul 2008.
Art. 2. - Se deleagă Consiliul Camerei în vederea
depunerii demersurilor pentru modificarea şi completarea Regulamentului de
organizare şi funcţionare a Camerei Auditorilor Financiari din România, în
conformitate cu Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 90/2008 privind auditul
statutar al situaţiilor financiare anuale şi al situaţiilor financiare anuale
consolidate, aprobată cu modificări prin Legea nr. 278/2008, şi cu modificările
aduse Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999 privind activitatea de audit
financiar, republicată, cu modificările ulterioare, urmând a se publica în
Monitorul Oficial al României, Partea I.
Art. 3. - Se aprobă rezultatul alegerilor pentru
Comisia de apel şi Comisia de auditori statutari ale Camerei cu următoarea
componenţă:
- Comisia de apel:
1. prof. univ. dr. Călin Oprea - auditor financiar;
2. Bâgu Paraschiva - auditor financiar;
3. Petrescu Aurel - auditor financiar;
4. reprezentantul Ministerului Finanţelor Publice -
Lazăr Alexandra;
5. reprezentantul Ministerului Justiţiei şi
Libertăţilor Cetăţeneşti - prof. univ. dr. Jora Cristian;
- Comisia de auditori statutari:
1. Manole Ion - auditor financiar;
2. Ungureanu Mihai Aristotel - auditor financiar;
3. Voiculescu Octavia - auditor financiar.
Art. 4. - Prezenta hotărâre se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, conform prevederilor art. 6 alin. (5) din
Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 75/1999, republicată, cu modificările
ulterioare.
Preşedintele Camerei Auditorilor Financiari din
România,
Ion Mihăilescu