DECIZIE Nr. 50
din 4 iunie 2007
referitor la aplicarea
dispozitiilor art. 63 1 din Codul penal privind inlocuirea pedepsei amenzii.
ACT EMIS DE:
INALTA CURTE DE CASATIE SI JUSTITIE
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 775 din 15 noiembrie 2007
Dosar nr. 22/2007
Sub preşedinţia domnului prof. univ. dr. Nicolae Popa,
preşedintele Inaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie,
Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, constituită din
Secţii Unite, în conformitate cu dispoziţiile art. 25 lit. a) din Legea nr.
304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, s-a întrunit pentru a
examina recursul în interesul legii, declarat de procurorul general al
Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie, referitor la
aplicarea dispozitiilor art. 63 1 din Codul
penal privind inlocuirea pedepsei amenzii.
Secţiile Unite au fost constituite cu respectarea
dispoziţiilor art. 34 din Legea nr. 304/2004, republicată, fiind prezenţi 90 de
judecători din totalul de 115 aflaţi în funcţie.
Procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta
Curte de Casaţie şi Justiţie a fost reprezentat de procurorul Nicoleta Eucarie.
Reprezentanta procurorului general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie a susţinut recursul în
interesul legii, cerând admiterea acestuia în sensul de a se decide că, în
cazul înlocuirii pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se
stabileşte de instanţă nu poate fi decât cu executare efectivă.
SECŢIILE UNITE,
deliberând asupra recursului în interesul legii,
constată următoarele:
In practica instanţelor judecătoreşti s-a constatat că
nu există un punct de vedere unitar în aplicarea dispoziţiilor art. 631 din Codul penal privind înlocuirea
pedepsei amenzii.
Astfel, unele instanţe, constatând că persoana
condamnată se sustrage cu rea-credinţă de la executarea amenzii, au înlocuit-o
cu pedeapsa închisorii, dispunând suspendarea condiţionată a executării acestei
pedepse.
Alte instanţe, dimpotrivă, au
înlocuit, într-un astfel de caz, pedeapsa amenzii cu pedeapsa închisorii şi au
dispus ca aceasta să fie executată în mod efectiv.
Aceste din urmă instanţe au interpretat şi aplicat
corect dispoziţiile legii.
In adevăr, în cuprinsul art. 631 din Codul penal, prin care este reglementată înlocuirea pedepsei
amenzii, se prevede că „dacă cel condamnat se sustrage cu rea-credinţă de la
executarea amenzii, instanţa poate înlocui această pedeapsă cu pedeapsa
închisorii în limitele prevăzute pentru infracţiunea săvârşită, ţinând seama de
partea din amendă care a fost achitată".
Rezultă deci că, reglementând modul de a se proceda
atunci când condamnatul se sustrage cu rea-credinţă de la executarea pedepsei
amenzii, legiuitorul a limitat atribuţiile ce revin instanţei de judecată în
această privinţă, restrângându-le la dispoziţia de înlocuire a amenzii şi la
stabilirea cuantumului pedepsei închisorii, fără a-i da posibilitatea să o reindividualizeze în
ceea ce priveşte modul de executare.
Or, cât timp reglementările date suspendării
condiţionate a executării pedepsei şi suspendării executării pedepsei sub
supraveghere, prin art. 81-866 din Codul penal, sunt cuprinse în cap. V privind
individualizarea pedepselor din titlul III al părţii generale a Codului penal,
înseamnă că legiuitorul a atribuit instanţei posibilitatea de a dispune o
asemenea măsură numai în cadrul operaţiunii de ansamblu, de alegere şi
stabilire a pedepsei, în conformitate cu criteriile generale de individualizare
prevăzute în art. 72 din acelaşi cod, iar nu ulterior condamnării, pe cale
incidentală, ca urmare a neexecutării cu rea-credinţă a unei anumite pedepse.
Aşa fiind, instanţa învestită cu soluţionarea
chestiunii înlocuirii pedepsei amenzii, datorită sustragerii cu rea-credinţă a
celui condamnat de la executarea acelei pedepse, nu mai are latitudinea de a
examina îndinderea pedepsei amenzii, ce a fost fixată prin hotărârea de
condamnare, şi nici de a dispune ca pedeapsa închisorii, pe care o stabileşte
în cadrul operaţiunii de înlocuire, în conformitate cu
criteriile reglementate în art. 631 din
Codul penal, să fie executată într-un alt mod decât cel hotărât definitiv cu
ocazia judecării cauzei.
A considera altfel ar însemna să se încalce principiul
deplinei suveranităţi a judecătorilor care au fost învestiţi cu soluţionarea
cauzei şi însuşi principiul autorităţii de lucru judecat, ceea ce ar fi
inadmisibil.
In consecinţă, în temeiul dispoziţiilor art. 25 lit. a)
din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum şi al
art. 4142 din Codul
de procedură penală, urmează a se admite recursul în interesul legii şi a se
decide că dispoziţiile art. 631 din Codul penal se interpretează în sensul că, în cazul înlocuirii
amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de instanţă nu poate
fi decât cu executare efectivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
In numele legii
DECID:
Admit recursul în interesul legii declarat de
procurorul general al Parchetului de pe lângă Inalta Curte de Casaţie şi
Justiţie. Dispoziţiile art. 631 din Codul penal se interpretează în sensul că, în cazul înlocuirii
pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii, pedeapsa ce se stabileşte de instanţă
nu poate fi decât cu executare efectivă.
Obligatorie, pentru instanţe, potrivit art. 4142 alin. 3 din
Codul de procedură penală.
Pronunţată astăzi, 4 iunie 2007.
PREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
prof. univ. dr. NICOLAE POPA
Prim-magistrat-asistent,
Victoria Maftei