Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Liviu Drăgănescu.1. Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Iuliu Marius Capuzu în Dosarul nr. 21.618/281/2013 al Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 132D/2016.2. La apelul nominal se constată lipsa părţilor, procedura de citare fiind legal îndeplinită.3. Preşedintele dispune a se face apelul şi în Dosarul nr. 465D/2016 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Emil Radu în Dosarul nr. 29.544/4/2015 al Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă.4. La apelul nominal, lipsesc părţile. Magistratul-asistent referă că la dosar nu a fost restituită dovada de înmânare a citaţiei transmise autorului excepţiei, acesta fiind recitat cu telegramă la adresa menţionată în citativ, potrivit art. 49 alin. (3) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Curţii Constituţionale, aprobat prin Hotărârea Plenului Curţii Constituţionale nr. 6/2012.5. Curtea ia act de situaţia procedurală învederată şi apreciază că procedura de citare este legal îndeplinită.6. Curtea, din oficiu, pune în discuţie conexarea dosarelor. Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu conexarea cauzelor. Curtea, având în vedere obiectul cauzelor, în temeiul art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, dispune conexarea Dosarului nr. 465D/2016 la Dosarul nr. 132D/2016, care a fost primul înregistrat.7. Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, întrucât nu sunt încălcate dispoziţiile constituţionale invocate şi nici dispoziţiile art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:8. Prin încheierile din 27 ianuarie 2016 şi 7 aprilie 2016, pronunţate în dosarele nr. 21.618/281/2013 şi nr. 29.544/4/2015, Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă şi Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, excepţie ridicată de Iuliu Marius Capuzu şi, respectiv, Emil Radu în cauze având ca obiect soluţionarea unor cereri de recuzare a unor judecători.9. În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate se susţine, în esenţă, că dispoziţiile legale criticate nu permit părţii care a formulat cererea de recuzare să participe la şedinţa în care aceasta este judecată; or, părţile trebuie să aibă posibilitatea să formuleze toate cererile necesare, să îşi susţină verbal pretenţiile, să propună probe şi să pună concluzii cu privire la toate problemele de fapt şi de drept de care depinde soluţionarea corectă a litigiului. Recuzarea fiind o fază a desfăşurării procesului prin care se solicită îndepărtarea judecătorului asupra căruia există indicii rezonabile că şi-a pierdut imparţialitatea, părţile trebuie să aibă acces la toate instanţele competente să analizeze măsurile sau conduita profesională şi procesuală a magistraţilor a căror corectitudine sau probitate o contestă.10. Se apreciază că se încalcă atât dreptul la apărare, cât şi dreptul la un proces echitabil prin faptul că judecătorul recuzat este prezent în faţa instanţei care judecă cererea de recuzare şi îşi poate formula apărările, însă partea care a formulat cererea de recuzare nu are posibilitatea să ia la cunoştinţă de susţinerile acestuia şi, drept urmare, nu are posibilitatea să se apere faţă de acestea. Totodată, se arată că se încalcă principiile publicităţii, contradictorialităţii şi oralităţii dezbaterilor. De asemenea, se apreciază că dispoziţiile legale criticate vin în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Codul de procedură civilă.11. Judecătoria Ploieşti - Secţia civilă şi Judecătoria Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă apreciază că, prin textul legal criticat, legiuitorul a înţeles să stabilească o procedură specială pentru soluţionarea cererii de recuzare şi nu poate fi vorba de o îngrădire a dreptului la apărare, având în vedere că partea poate să formuleze în scris toate susţinerile sale cu privire la cererea de recuzare. Astfel, părţile prezintă argumentele pe care se întemeiază cererea de recuzare în însuşi cuprinsul cererii, fiind instituită o normă derogatorie de la dreptul comun, în deplină concordanţă cu art. 15 din Codul de procedură civilă care reglementează principiul oralităţii.12. Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate ridicate.13. Guvernul apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Menţionează jurisprudenţa Curţii Constituţionale referitoare la procedura de soluţionare a cererii privind recuzarea unui judecător reglementată de Codul de procedură civilă din 1865, spre exemplu Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002, Decizia nr. 11 din 18 ianuarie 2005, Decizia nr. 1.080 din 20 noiembrie 2007, Decizia nr. 1.415 din 2 noiembrie 2010 sau Decizia nr. 619 din 12 iunie 2012 şi apreciază că soluţia şi considerentele deciziilor menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în prezenta cauză.14. Avocatul Poporului consideră că dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale. Se arată că textul legal criticat cuprinde norme de procedură a căror reglementare este de competenţa exclusivă a legiuitorului. Se susţine că nu este încălcat principiul constituţional al accesului liber la justiţie, deoarece prin reglementarea procedurii de judecată a cererii de recuzare legiuitorul a avut în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a cererii de recuzare, asigurând astfel un climat de ordine, indispensabil exercitării, în condiţii optime, a drepturilor constituţionale invocate. De asemenea, textul legal criticat nu conţine norme care prin natura lor îngrădesc autorului excepţiei posibilitatea de a se apăra.15. Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, punctele de vedere ale Guvernului şi Avocatului Poporului, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:16. Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.17. Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, republicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 247 din 10 aprilie 2015, care au următorul cuprins: „Instanţa hotărăşte de îndată, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor şi ascultându-l pe judecătorul recuzat sau care a declarat că se abţine, numai dacă apreciază că este necesar. În aceleaşi condiţii, instanţa va putea asculta şi părţile."18. În opinia autorilor excepţiei de neconstituţionalitate, dispoziţiile legale criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 21 privind accesul liber la justiţie şi dreptul la un proces echitabil astfel cum acesta se interpretează, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie, şi prin prisma dispoziţiilor art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, art. 24 privind dreptul la apărare, precum şi ale art. 126 privind instanţele judecătoreşti.19. Examinând excepţia de neconstituţionalitate, Curtea observă că faţă de reglementarea procesual civilă anterioară, care presupunea ascultarea, în mod obligatoriu, a judecătorului faţă de care s-a formulat o cerere de recuzare, dispoziţia legală criticată în prezenta cauză prevede ascultarea acestuia numai în mod facultativ, acest demers fiind la latitudinea completului învestit cu soluţionarea declaraţiei de abţinere sau a cererii de recuzare, complet care, dacă apreciază necesar, poate proceda şi la ascultarea părţilor litigante.20. Referitor la judecarea cererii de recuzare, Curtea a reţinut că aceasta nu constituie o acţiune de sine-stătătoare, având ca obiect realizarea sau recunoaşterea unui drept subiectiv al autorului cererii, ci o procedură integrată procesului în curs de judecată, al cărei scop este tocmai asigurarea desfăşurării normale a judecăţii, iar nu împiedicarea accesului la justiţie. Astfel, recuzarea nu vizează fondul cauzei şi nu presupune în mod necesar dezbateri contradictorii, legiuitorul având în vedere instituirea unei proceduri simple şi operative de soluţionare a acestei cereri. Faptul că instanţa decide asupra recuzării, în camera de consiliu, fără prezenţa părţilor, nu este discriminatoriu şi nici nu împiedică accesul la justiţie, având în vedere că se aplică în mod egal tuturor participanţilor la proces, iar încheierea prin care s-a respins recuzarea poate fi atacată odată cu fondul, prilej cu care partea interesată îşi poate valorifica inclusiv dreptul la apărare. Legiuitorul nu a instituit un tratament discriminatoriu, ci un regim legal diferit, impus de existenţa unor situaţii procesuale diferite, în condiţiile în care, potrivit art. 126 alin. (2) din Constituţie, stabilirea procedurii de judecată intră în competenţa sa (a se vedea, în acest sens, Decizia nr. 244 din 17 septembrie 2002, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 753 din 15 octombrie 2002, Decizia nr. 746 din 13 septembrie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 740 din 1 noiembrie 2007, sau Decizia nr. 110 din 1 februarie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 197 din 22 martie 2011).21. Întrucât criticile de neconstituţionalitate privesc, în esenţă, aceleaşi aspecte şi având în vedere că nu au intervenit elemente noi, de natură să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia şi considerentele cuprinse în deciziile menţionate îşi păstrează valabilitatea şi în cauza de faţă.22. Distinct de cele arătate, Curtea reţine că reglementarea procedurii de soluţionare a cererilor de recuzare reflectă preocuparea legiuitorului pentru asigurarea celerităţii acestei proceduri. Astfel, potrivit art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă, examinarea cererii de recuzare se face „de îndată", iar judecătorul sau părţile sunt ascultate numai „dacă se apreciază că este necesar", în vederea împiedicării tergiversării soluţionării cererii de recuzare şi, implicit, a cauzei în care aceasta a fost formulată. Aşadar, modalitatea în care au fost reglementate aceste dispoziţii reprezintă o opţiune a legiuitorului, care a avut în vedere instituirea unei proceduri simple de recuzare, care să preîntâmpine cererile şicanatorii, de natură să tergiverseze soluţionarea într-un termen rezonabil a cauzei. Legiuitorul, asigurând dreptul la apărare al părţilor, a mai prevăzut la art. 53 alin. (1) din Codul de procedură civilă că încheierea prin care sa respins recuzarea poate fi atacă numai de părţi, odată cu hotărârea prin care s-a soluţionat cauza, iar când această din urmă hotărâre este definitivă, încheierea va putea fi atacată cu recurs, la instanţa ierarhic superioară, în termen de 5 zile de la comunicarea acestei hotărâri. Prin urmare, Curtea reţine că nu este încălcat dreptul la un proces echitabil consacrat de art. 21 alin. (3) din Constituţie.23. În continuare, Curtea reţine că garanţiile unui proces echitabil, instituite prin art. 6 din Convenţie, nu sunt aplicabile în procedura de soluţionare a cererii de recuzare, întrucât acest text se referă exclusiv la soluţionarea în fond a cauzei, el nefiind aplicabil unei proceduri derivate, cu caracter derogatoriu, astfel cum este recuzarea. În acest sens se observă Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului din 11 decembrie 2003, pronunţată în cauza Schreiber şi Boetsch împotriva Franţei, prin care s-a reţinut că procedura de recuzare a unui judecător este o procedură incidentală şi independentă de procedura principală. Dreptul de a obţine înlocuirea unui judecător nu este un drept cu caracter civil, iar eventuala aplicabilitate a art. 6 la procedura principală nu poate conduce, prin conexitate, la aplicabilitatea art. 6 şi pentru procedura de recuzare.24. Curtea mai reţine că standardul de protecţie oferit de dispoziţiile Convenţiei şi de jurisprudenţa instanţei europene este unul minimal, astfel încât Constituţia, jurisprudenţa Curţii Constituţionale sau orice altă convenţie la care România este parte poate oferi, în măsura în care este afectată substanţa unui drept (dreptul la un proces echitabil), un standard mai ridicat de protecţie a drepturilor, potrivit art. 20 alin. (1) din Constituţie şi art. 53 din Convenţie (a se vedea în acest sens Decizia nr. 64 din 24 februarie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 286 din 28 aprilie 2015), drept pentru care Curtea a reţinut în jurisprudenţa sa aplicarea art. 21 alin. (3) din Constituţie.25. În fine, Curtea constată că soluţionarea pretinsei contrarietăţi între textul legal criticat şi dispoziţiile art. 13 alin. (3) din Codul de procedură civilă excedează competenţei sale, având în vedere dispoziţiile art. 2 alin. (2) din Legea nr. 47/1992, potrivit cărora sunt neconstituţionale prevederile legale care încalcă dispoziţiile sau principiile Constituţiei. Astfel, norma de referinţă trebuie să fie de rang constituţional, pentru a analiza eventuala relaţie de contrarietate între prevederile legale criticate şi exigenţele impuse de dispoziţiile Constituţiei.26. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu unanimitate de voturi,CURTEA CONSTITUŢIONALĂÎn numele legiiDECIDE:Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Iuliu Marius Capuzu şi Emil Radu în dosarele nr. 21.618/281/2013 şi nr. 29.544/4/2015 ale Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă, respectiv Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti – Secţia civilă şi constată că dispoziţiile art. 51 alin. (1) din Codul de procedură civilă sunt constituţionale în raport de criticile formulate.Definitivă şi general obligatorie.Decizia se comunică Judecătoriei Ploieşti - Secţia civilă şi Judecătoriei Sectorului 4 Bucureşti - Secţia civilă şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.Pronunţată în şedinţa din data de 31 ianuarie 2017.PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALEprof. univ. dr. VALER DORNEANUMagistrat-asistent,Andreea Costin