Decizia Nr.254 din 20.03.2012

Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror Carmen-Cătălina Gliga.Pe rol se află soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. X pct. 1, 2, 3 şi 4 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, excepţie ridicată de Sergiu Cioca Parasca în Dosarul nr. 3.340/175/2010 al Judecătoriei Aiud, care formează obiectul Dosarului Curţii Constituţionale nr. 579D/2011.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Preşedintele dispune să se facă apelul şi în Dosarul nr. 602D/2011 având ca obiect excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Marian Păun în Dosarul nr. 10.403/200/2010 al Tribunalului Buzău - Secţia comercială şi de contencios administrativ.La apelul nominal se constată lipsa părţilor, faţă de care procedura de citare a fost legal îndeplinită.Curtea, având în vedere obiectul parţial identic al excepţiilor de neconstituţionalitate ridicate în dosarele sus-menţionate, din oficiu, pune în discuţie conexarea Dosarului nr. 602D/2011 la Dosarul nr. 579D/2011.Reprezentantul Ministerului Public este de acord cu măsura conexării.Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 53 alin. (5) din Legea nr. 47/1992, dispune conexarea Dosarului nr. 602D/2011 la Dosarul nr. 579D/2011, care este primul înregistrat.Cauza fiind în stare de judecată, preşedintele Curţii acordă cuvântul reprezentantului Ministerului Public, care solicită respingerea excepţiei de neconstituţionalitate ca neîntemeiată, arătând că textele de lege criticate se aplică în mod egal tuturor contravenienţilor sancţionaţi în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, fără a exista o discriminare. Totodată, arată că, potrivit jurisprudenţei Curţii, accesul liber la justiţie nu are semnificaţia accesului la toate gradele de jurisdicţie şi la toate căile de atac.CURTEA,având în vedere actele şi lucrările dosarelor, constată următoarele:Prin încheierile din 12 şi 26 aprilie 2011, pronunţate în Dosarele nr. 3.340/175/2010 şi nr. 10.403/200/2010, Judecătoria Aiud şi Tribunalul Buzău - Secţia comercială şi de contencios administrativ au sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. X pct. 1, 2, 3 şi 4 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor şi art. 118 alin. (3¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Excepţia a fost ridicată de Sergiu Cioca Parasca şi de Marian Păun în cauze având ca obiect soluţionarea unei plângeri formulate împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, precum şi soluţionarea recursului împotriva unei sentinţe civile prin care s-a respins plângerea împotriva unui proces-verbal de constatare şi sancţionare a unei contravenţii prevăzute de acelaşi act normativ.În motivarea excepţiei de neconstituţionalitate autorii susţin următoarele:1. Prin dispoziţiile Legii nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor s-a introdus alin. (3¹) în art. 118 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, înlăturându-se posibilitatea atacării cu recurs a hotărârilor pronunţate de judecătorie. Pe de altă parte, prin art. IX din Legea nr. 202/2010 s-a modificat art. 34 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor în sensul că, dacă prin lege nu se prevede altfel, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare, la secţia contencios administrativ a tribunalului. S-a reglementat astfel un tratament juridic diferenţiat între cei sancţionaţi contravenţional în temeiul prevederilor Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 şi cei sancţionaţi în temeiul altor acte normative, primii fiind lipsiţi de calea de atac a recursului împotriva hotărârii pronunţate de judecătorie, ceea ce duce la încălcarea prevederilor art. 16 alin. (1) din Legea fundamentală. Totodată, prin eliminarea căii de atac a recursului, potrivit art. 118 alin. (3¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, se aduce atingere şi dispoziţiilor art. 24 din Constituţie, art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.2. Prevederile art. 120 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, introduse prin art. X pct. 4 din Legea nr. 202/2010, potrivit cărora hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea constituie titlu executoriu, fără vreo altă formalitate, aduc atingere dispoziţiilor art. 44 privind dreptul de proprietate privată din Legea fundamentală, precum şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţie.3. Dispoziţiile art. 118 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, care stabilesc un termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, în care contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere, sunt imposibil de aplicat. Astfel, sub imperiul vechii reglementări contravenienţii erau obligaţi să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere cu o copie legalizată a hotărârii, copie pe care, sub reglementarea actuală, nu o pot depune datorită textului de lege criticat care se referă la momentul „pronunţării hotărârii“.Judecătoria Aiud apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată. Astfel, tratamentul diferit sub aspectul exercitării căilor de atac aplicabil între persoanele care săvârşesc contravenţii este justificat prin faptul că în materie contravenţională legiuitorul a înţeles să apere valori sociale diferite. Or, în jurisprudenţa sa, Curtea Constituţională a reţinut că principiul egalităţii nu înseamnă uniformitate, astfel încât la situaţii diferite trebuie să existe un tratament diferit. Nu este încălcat nici dreptul la un proces echitabil, deoarece actul prin care este constatată contravenţia este supus controlului unei instanţe de judecată care îndeplineşte garanţiile de independenţă şi imparţialitate impuse de art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Mai mult, chiar dacă, potrivit jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului, faptele contravenţionale se subsumează noţiunii autonome de „acuzaţie în materie penală“, prin textele de lege criticate nu s-ar putea reţine încălcarea art. 2 din Protocolul nr. 7, prin care se asigură dreptul la două grade de jurisdicţie în materie penală, deoarece la punctul 2 al acestui articol se prevede că acest drept poate face obiectul unor excepţii în cazul unor „infracţiuni minore“. Or, faptele contravenţionale pot fi considerate „infracţiuni minore“ în sensul avut în vedere de Convenţie. Textele de lege criticate nu aduc atingere nici dreptului la apărare garantat de Legea fundamentală, deoarece acesta nu presupune asigurarea unei căi de atac pentru orice procedură judiciară. Potrivit art. 129 din Constituţie, căile de atac se exercită „în condiţiile legii“, iar potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale, accesul liber la justiţie nu înseamnă accesul la toate structurile judecătoreşti şi la toate căile de atac.Tribunalul Buzău - Secţia comercială şi de contencios administrativ apreciază că excepţia de neconstituţionalitate este neîntemeiată.Potrivit prevederilor art. 30 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, încheierile de sesizare au fost comunicate preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Avocatului Poporului, pentru a-şi exprima punctele de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.Preşedinţii celor două Camere ale Parlamentului, Guvernul şi Avocatul Poporului nu au comunicat punctele lor de vedere asupra excepţiei de neconstituţionalitate.CURTEA,examinând încheierile de sesizare, rapoartele întocmite de judecătorul-raportor, concluziile procurorului, dispoziţiile legale criticate, raportate la prevederile Constituţiei, precum şi Legea nr. 47/1992, reţine următoarele:Curtea Constituţională a fost legal sesizată şi este competentă, potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. d) din Constituţie, precum şi ale art. 1 alin. (2), ale art. 2, 3, 10 şi 29 din Legea nr. 47/1992, să soluţioneze excepţia de neconstituţionalitate.Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate, astfel cum a fost reţinut în încheierile de sesizare a Curţii îl constituie prevederile „art. X pct. 1, 2, 3 şi 4 din Legea nr. 202/2010“ şi „art. 118 alin. (3¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice“.Curtea constată că în Dosarul nr. 579D/2011 obiectul excepţiei îl constituie prevederile art. 118 alin. (2), alin. (3¹) şi alin. (4), precum şi art. 120 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, astfel cum au fost modificate şi completate prin art. X pct. 1, 2, 3 şi 4 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Aceasta deoarece, potrivit art. 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 260 din 21 aprilie 2010, dispoziţiile de modificare şi de completare se încorporează, de la data intrării lor în vigoare, în actul de bază, identificându-se cu acesta.Totodată, în Dosarul nr. 602D/2011, Curtea observă că în formularea excepţiei autorul critică prevederile art. 118 alin. (2), alin. (3¹) şi alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice.Aşa fiind, Curtea urmează să se pronunţe asupra prevederilor art. 118 alin. (2), alin. (3¹) şi alin. (4), precum şi art. 120 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 670 din 3 august 2006, modificate şi completate prin art. X pct. 1, 2, 3 şi 4 din Legea nr. 202/2010 privind unele măsuri pentru accelerarea soluţionării proceselor, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 714 din 26 octombrie 2010. Acestea au următorul cuprins:– Art. 118: „(2) Plângerea suspendă executarea amenzilor şi a sancţiunilor contravenţionale complementare de la data înregistrării acesteia până la data pronunţării hotărârii judecătoreşti. [...](3¹) Hotărârea judecătorească prin care judecătoria soluţionează plângerea este definitivă şi irevocabilă. (4) În termen de 15 zile de la data pronunţării hotărârii judecătoreşti prin care instanţa a respins plângerea împotriva procesului-verbal de constatare a contravenţiei, contravenientul este obligat să se prezinte la serviciul poliţiei rutiere care îl are în evidenţă pentru a preda permisul de conducere.“;– Art. 120: „(1) Procesul-verbal neatacat în termen de 15 zile de la data comunicării acestuia, precum şi, după caz, hotărârea judecătorească prin care s-a soluţionat plângerea constituie titluri executorii, fără vreo altă formalitate.“Autorii excepţiei de neconstituţionalitate consideră că textele de lege criticate încalcă prevederile constituţionale ale art. 16 alin. (1) privind egalitatea în drepturi, art. 24 referitor la dreptul la apărare, art. 44 privind dreptul de proprietate privată, precum şi dispoziţiile art. 6 privind dreptul la un proces echitabil, art. 13 privind dreptul la un recurs efectiv din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţie, prin prisma art. 20 din Legea fundamentală. Examinând excepţia de neconstituţionalitate ridicată, Curtea constată următoarele: 1. Prin Decizia nr. 1.315 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 116 din 15 februarie 2012, Curtea s-a pronunţat asupra excepţiei de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (3¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 prin raportare la prevederile art. 16 din Constituţie şi ale art. 6 paragraful 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Cu acel prilej, Curtea a reţinut, în esenţă, că, prin textul de lege criticat, legiuitorul a instituit o regulă procedurală nouă, ce elimină calea de atac a recursului, înlăturând în acest fel un grad de jurisdicţie, în scopul simplificării şi sporirii celerităţii soluţionării cauzelor, cu impact direct asupra executării hotărârilor judecătoreşti astfel pronunţate. Aceasta deoarece Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 reglementează contravenţii ce sunt săvârşite prin fapte uşor de individualizat şi lipsite de complexitate, a căror constatare şi sancţionare de către organele abilitate şi al căror control exercitat de către instanţele de judecată presupun o activitate cu un grad de dificultate redus, în special în privinţa administrării probelor, ce nu necesită existenţa mai multor grade de jurisdicţie în vederea soluţionării corecte a cauzelor. Curtea a reţinut, făcând referire la jurisprudenţa sa, că egalitatea nu este sinonimă cu uniformitatea şi că unor situaţii diferite, justificate obiectiv şi raţional, trebuie să le corespundă un tratament juridic diferit. De asemenea, stabilirea unor căi de atac diferite pentru diferite categorii de litigii nu creează discriminare de vreme ce titularii dreptului de a exercita aceste căi de atac sunt persoane aflate în situaţii juridice diferite. Totodată, stabilirea căilor de atac împotriva hotărârilor pronunţate în primă instanţă este de competenţa exclusivă a legiuitorului, care, ţinând cont de specificul obiectului fiecărei categorii de litigii, poate reglementa norme procedurale derogatorii de la regulile generale stabilite prin Codul de procedură civilă. Întrucât nu au apărut împrejurări noi, care să determine schimbarea jurisprudenţei Curţii Constituţionale, soluţia adoptată în precedent, precum şi considerentele pe care aceasta se întemeiază îşi menţin valabilitatea şi în cauza de faţă. Cu acest prilej, Curtea mai observă că prin Decizia de admisibilitate pronunţată la data de 28 iunie 2011, ca urmare a soluţionării cererii nr. 40301/04, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunţat în Cauza Ioan Pop împotriva României, paragraful 27, apreciind că sancţiunea contravenţională aplicată reclamantului în temeiul Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice constituie o „acuzaţie în materie penală“ în sensul art. 6 din Convenţie, care trebuie aplicat sub aspectul său „penal“. Curtea observă că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, de exemplu hotărârile din 17 ianuarie 1970 şi 23 octombrie 1996, pronunţate în cauzele Delcourt împotriva Belgiei, paragraful 25, şi Levages prestations services împotriva Franţei, paragraful 44, art. 6 din Convenţie nu obligă statele părţi să înfiinţeze curţi de apel sau de „casaţie“. Cu privire la interpretarea acestui articol, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit că dreptul de acces la un tribunal nu este un drept absolut, existând posibilitatea limitărilor implicit admise chiar în afara limitelor care circumscriu conţinutul oricărui drept (Hotărârea din 21 februarie 1975, pronunţată în Cauza Golder împotriva Regatului Unit al Marii Britanii, paragraful 37-38). De asemenea, prin Hotărârea din 26 ianuarie 2006, pronunţată în Cauza Lungoci împotriva României, paragraful 36, publicată în Monitorul Oficial României, Partea I, nr. 588 din 7 iulie 2006, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat că accesul liber la justiţie implică prin natura sa o reglementare din partea statului şi poate fi supus unor limitări, atât timp cât nu este atinsă substanţa dreptului. Curtea observă astfel că nu poate fi reţinută critica privind încălcarea art. 6 şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale. Curtea constată că textul de lege criticat nu aduce atingere nici art. 24 din Constituţie de vreme ce autorii pot formula plângere împotriva procesului-verbal de constatare şi sancţionare a contravenţiei în faţa unei instanţe independente şi imparţiale, respectiv judecătoria, instanţă care, în exercitarea rolului său activ, are obligaţia de a administra tot probatoriul necesar stabilirii şi aflării adevărului. 2. Curtea nu poate reţine nici critica potrivit căreia prevederile art. 120 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, introduse prin art. X pct. 4 din Legea nr. 202/2010, aduc atingere dispoziţiilor art. 44 privind dreptul de proprietate privată din Legea fundamentală, precum şi art. 1 privind protecţia proprietăţii din primul Protocol adiţional la Convenţie. Aşa cum a statuat Curtea prin Decizia nr. 1.305 din 4 octombrie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2012, reglementarea legală criticată a fost adoptată de legiuitor în cadrul atribuţiilor sale, astfel cum sunt determinate prin dispoziţiile art. 126 alin. (2) şi ale art. 129 din Constituţie, potrivit cărora competenţa, procedura de judecată, inclusiv procedura executării silite, precum şi căile de atac sunt prevăzute numai prin lege. Faptul că plângerea contravenientului poate fi respinsă de instanţa de judecată, acesta fiind obligat la plata amenzii contravenţionale, nu reprezintă o atingere adusă dreptului său de proprietate. Amenda reprezintă sancţiunea aplicată contravenientului ca urmare a săvârşirii unei fapte contravenţionale, iar diminuarea corespunzătoare a patrimoniului contravenientului este consecinţa directă a încălcării normelor legale. Este de esenţa contravenţiei sancţionarea comportamentelor care încalcă valori sociale de o anumită importanţă inclusiv prin aplicarea amenzilor. Aceste sancţiuni produc diminuarea justificată legal a patrimoniului contravenientului fără a se aduce atingere dreptului său de proprietate, astfel cum este reglementat de Legea fundamentală. 3. Modul de aplicare a prevederilor art. 118 alin. (4) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 de către instanţele de judecată şi serviciul poliţiei rutiere constituie aspecte care excedează controlului de constituţionalitate. Pentru considerentele expuse mai sus, în temeiul art. 146 lit. d) şi al art. 147 alin. (4) din Constituţie, precum şi al art. 1-3, al art. 11 alin. (1) lit. A.d) şi al art. 29 din Legea nr. 47/1992, cu majoritate de voturi, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 118 alin. (3¹) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002, CURTEA CONSTITUŢIONALĂ În numele legii DECIDE: Respinge, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 118 alin. (2), alin. (3¹) şi alin. (4), precum şi art. 120 alin. (1) teza a doua din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, excepţie ridicată de Sergiu Cioca Parasca în Dosarul nr. 3.340/175/2010 al Judecătoriei Aiud şi de Marian Păun în Dosarul nr. 10.403/200/2010 al Tribunalului Buzău - Secţia comercială şi de contencios administrativ. Definitivă şi general obligatorie. Pronunţată în şedinţa publică din data de 20 martie 2012. PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE, AUGUSTIN ZEGREAN Magistrat-asistent, Cristina Cătălina Turcu