DECIZIE Nr.
147 din 21 februarie 2007
referitoare la
constitutionalitatea Legii pentru modificarea si completarea Legii nr. 3/2000
privind organizarea si desfasurarea referendumului
ACT EMIS DE:
CURTEA CONSTITUTIONALA
ACT PUBLICAT IN:
MONITORUL OFICIAL NR. 162 din 7 martie 2007
Cu adresa nr. 51/446 din 12 februarie 2007, secretarul general al Camerei Deputaţilor a transmis Curţii
Constituţionale sesizarea referitoare la neconstituţionalitatea Legii pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea
referendumului, formulată de un număr de 71 de deputaţi, şi anume: Gheorghe I. Albu, Roberta Alma C. Anastase, Nicolae
N. Bara, Gheorghe G. Barbu, Cornel Ştefan C. Bardan, Iulian-Gabriel P. Bîrsan,
Anca-Daniela C. Boagiu, Ionela I. Bruchental-Pop, Wiiliam Gabriel S. Brânză, Daniel I. Buda, Costică N. Canacheu, Bogdan C.
Cantaragiu, Alexandru A. Ciocâlteu, Anca M. Constantinescu, Radu-Cătălin
Drăguş, Stelian N. Duţu, Ionesie P. Ghiorghioni, Ion I.
Gonţea, Dan N. Grigore, Monica Măria C. Iacob Ridzi,
Traian Constantin A. Igaş, Valentin Adrian M. Iliescu,
Gratiela Denisa M. Iordache, Radu V. D. Lambrino,
Dănuţ E. Liga, Mircea Man, Marian-Jean J. G. Marinescu, Laurentiu C. Mironescu, Liviu Alexandru H. Miroşeanu, Alexandru
E. Mocanu, Petru P. Movilă, Dorin-Liviu D. Nistoran, Ioan C. Oltean, Aurel A.
Olarean, Constantin M. Petrea, Cosmin Gabriel C. Popp,
Cezar Florin Gh. Preda, Ioan Dumitru I. Puchianu, Dumitru Gh. Puzdrea, Romeo
Marius Gh. Raicu, Cristian I. Rădulescu, Marius I. Rogin, Marcel Laurentiu M. Romanescu, Gheorghe G. Sârb, Mugurel
Liviu S. Sârbu, Mihai Gr. Stănişoară, Petre
Străchinaru, Valeriu I. Tabără,
Horia C. Văsioiu, Augustin A. Zegrean, Aurel I. Vainer, Romică C. Andreica, Cristian Alexandru R. Boureanu, Dan
Horaţiu Gh. Buzatu, Marian V. Hoinaru, Mircea Teodor M.
S. Iustian, Corneliu V. Momanu, Monica Octavia P.
Muscă, Viorel N. Oancea, Dumitru M. Pardău, Marian Sorin C. Paveliu, Florin
Aurelian N. Popescu, Vasile I. Pruteanu, Gabriel A.
Sandu, Ion I. Stoica, Cornel H. Ştirbeţ, Raluca D.
Turcan, Dragoş V. Ujeniuc, Petre I. Ungureanu, Claudius
Mihail Gh. Zaharia, Leonida I. Lari-Iorga.
Sesizarea a fost formulată în temeiul art. 146 lit. a)
din Constituţie şi al art. 15 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a fost înregistrată la
Curtea Constituţională sub nr. 1.107 din 12 februarie 2007 si constituie
obiectul Dosarului nr. 180A/2007.
Articolul unic al Legii ce face obiectul sesizării
prevede:
„Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84
din 24 februarie 2000, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică
şi se completează după cum urmează:
1. După alineatul
(2) al articolului 5 se introduce un nou alineat, alineatul (3), cu următorul
cuprins:
«(3) Organizarea
referendumului nu poate avea loc simultan cu desfăşurarea alegerilor
prezidenţiale, parlamentare, locale sau a alegerilor pentru Parlamentul
European, ori cu mai puţin de 6 luni înainte de data alegerilor menţionate.»
2. Articolul 10 va avea următorul cuprins:
«Art. 10. - (1) Demiterea Preşedintelui României
este aprobată dacă a întrunit majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în
listele electorale, în cazul în care Preşedintele României a fost ales în
condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (2) din Constituţia României,
republicată.
(2) In cazul în care Preşedintele României a fost
ales în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (3) din Constituţia României,
republicată, demiterea acestuia este aprobată dacă a întrunit majoritatea
voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară de către cetăţenii prezenţi.»”
In motivarea sesizării de neconstituţionalitate, se
arată că:
- art. 5 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 [în fapt alin.
(3)], care în redactarea criticată interzice organizarea referendumului
simultan cu desfăşurarea alegerilor menţionate de text sau cu mai puţin de 6
luni înainte de data acestor alegeri, încalcă prevederile constituţionale ale
art. 2 alin. (1), potrivit cărora „Suveranitatea naţională aparţine
poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative, [...] şi prin referendum", precum şi ale
art. 90 din Constituţie, care prevede că „Preşedintele României, după
consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime, prin referendum,
voinţa cu privire la probleme de interes naţional", deoarece
consecinţa intrării lui în vigoare ar fi „că în anii electorali nu s-ar mai putea
organiza referendum." In această ipoteză, de exemplu, „în întreg anul 2008
organizarea de referendum este imposibilă", deoarece urmează să se
organizeze alegeri locale în luna iunie şi alegeri parlamentare în luna
noiembrie, astfel că art. 2 şi 90 din Constituţie ar fi inaplicabile. Se
consideră că sunt încălcate şi dispoziţiile constituţionale ale art. 95 alin.
(3) care stabilesc că în cazul aprobării propunerii de suspendare din funcţie a
Preşedintelui României trebuie să se organizeze referendum pentru demiterea
acestuia în cel mult 30 de zile. Or, „dacă acest lucru ar surveni în perioada
de 6 luni înainte de alegerile la care se referă modificarea legislativă,
referendumul prevăzut la art. 95 alin. (3) din Constituţie nu s-ar putea
organiza." Se mai arată că aceste prevederi din Constituţie sunt
imperative şi „nu lasă loc nici unei limitări", sens în care s-a pronunţat
şi Curtea Constituţională prin Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006 referitoare la
dreptul Preşedintelui României de a consulta poporul prin referendum.
- art. 10, în redactarea adoptată prin legea
criticată, contravine art. 81 din Constituţie, deoarece modificarea „creează
practic două tipuri de preşedinte - un preşedinte ales la primul tur de scrutin şi altul ales la al doilea tur de scrutin",
ceea ce determină „o diferenţă de legitimitate între cele două categorii." Or, potrivit prevederilor
constituţionale ale art. 81 alin. (1) -(3), Preşedintele României, odată ales,
are „un statut constituţional care nu poate fi diferenţiat în raport de numărul
de voturi cu care a fost ales". De asemenea, art. 10 contravine art. 95
alin. (3) din Constituţie, care nu face deosebire după cum Preşedintele
României a fost ales în primul sau al doilea tur de scrutin, astfel că textul
de lege criticat adaugă la aceasta, ceea ce este inadmisibil. Se mai invocă şi
încălcarea prevederilor constituţionale ale art. 99 privind „Răspunderea
preşedintelui interimar", deoarece textul din legea criticată se referă doar la preşedintele
ales în condiţiile art. 81 alin. (2) sau (3), iar „persoana care asigură
interimatul funcţiei de Preşedinte al României nefiind aleasă în condiţiile
art. 81 nu ar putea fi demisă prin referendum dacă legea ar intra în
vigoare", pentru că „nu stabileşte procedura aplicabilă."
- autorii sesizării susţin că proiectul de lege
adoptat de Camera Deputaţilor contravine principiului neretroactivităţii legii,
consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituţie, prin aceea că instituie o nouă
modalitate de demitere a preşedintelui decât cea existentă la data alegerii
sale în funcţie, iar „astfel de modificări esenţiale nu pot interveni în timpul
exercitării mandatului." In acest sens, se arată că, deşi potrivit art. 83
din Constituţia revizuită, durata mandatului Preşedintelui României s-a prelungit
de la 4 ani la 5 ani, art. 155 alin. (3) din Legea fundamentală stipulează că „Prevederile
alineatului (1) al articolului 83 se aplică începând cu următorul mandat
prezidenţial."
In legătură cu încălcarea principiului
neretroactivităţii legii, se invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 61 din
18 ianuarie 2007.
In conformitate cu dispoziţiile art. 16 alin. (2) din
Legea nr. 47/ 1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale,
sesizarea a fost comunicată preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului,
precum şi Guvernului, pentru a prezenta punctele lor de vedere.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, în punctul său de vedere, arată următoarele:
- In legătură cu prima critică de
neconstituţionalitate, care vizează prevederile art. 5 alin. (2) din Legea nr.
3/2000, prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1), art. 90 şi art. 95
alin. (3) din Constituţia României, republicată, arată că acest text de lege
reglementează condiţii pentru valabilitatea referendumului, respectiv prezenţa
la vot a majorităţii persoanelor înscrise în listele electorale. Intrucât
această prevedere nu a fost supusă vreunei modificări prin Legea pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, apreciată de autorii sesizării ca
fiind neconstituţională, ea nu poate face obiect al controlului de
constituţionalitate a priori exercitat de Curtea Constituţională, conform art. 146 lit. a) din
Constituţia României, republicată. Din context însă se poate deduce că autorii
sesizării s-au referit la art. 5 alin. (2) dintr-o eroare, în realitate, ei
având în vedere prevederile alin. (3) al art. 5, nou-introdus prin Legea pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000. Conform acestei dispoziţii legale,
organizarea referendumului nu poate avea loc simultan cu alegerile prezidenţiale,
parlamentare, locale sau cu cele pentru Parlamentul European, ori cu mai puţin
de 6 luni înaintea acestora. Fundamentul juridic al acestui text de lege îl
constituie prevederea înscrisă în art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţia
României, republicată, conform căreia „organizarea şi desfăşurarea referendumului" se reglementează prin lege organică. Curtea Constituţională, prin
Decizia nr. 567 din 11 iulie 2006, a apreciat că prin lege se pot stabili
„măsuri tehnice, procedurale, necesare în procesul de consultare a poporului pe
calea referendumului". In opinia Preşedintelui Camerei Deputaţilor, „pe de
o parte, instituirea de termene constituie o măsură cu caracter preponderent
tehnic, cu implicaţii legate de organizarea şi desfăşurarea unei acţiuni complexe,
iar, pe de altă parte, art. 2 alin. (1) din Constituţia României, republicată,
pe care îl invocă autorii sesizării, se aplică în litera şi spiritul său fără
nicio restricţie la condiţiile Legii nr. 3/2000, astfel cum a fost modificată
şi completată prin Legea a cărei constituţionalitate este contestată." In
continuare, se arată că organizarea şi desfăşurarea referendumului sunt
rezervate domeniului legii, conform art. 73 alin. (3) lit. d) din Constituţie,
şi, prin urmare, Parlamentul este liber să opteze pentru orice soluţie
legislativă în materie referendară, fireşte, fără a se interfera competenţelor
celorlalte autorităţi publice în acest domeniu, precum şi fără a le modifica
statutul constituţional ori atribuţiile prevăzute în Legea fundamentală. Ca atare,
consideră că, privite din această perspectivă, cele două modificări întreprinse
prin Legea a cărei constituţionalitate este contestată nu afectează nici
statutul constituţional al şefului statului, nici nu-l împiedică pe acesta
să-şi îndeplinească atribuţiile constituţionale. Faptul că, potrivit noului
alineat al art. 5 din Legea nr. 3/2000, data organizării referendumului nu
poate coincide cu cea a desfăşurării alegerilor prezidenţiale, parlamentare sau
a celor locale ori europarlamentare şi nici nu poate fi stabilită la mai puţin
de 6 luni de la data ţinerii acestora, nu restrânge cu nimic dreptul
constituţional al Preşedintelui Republicii de a recurge la referendum în
condiţiile art. 90 din Constituţie. De altfel, din practica îndelungată a
alegerilor parlamentare, rezultă că atenţia electoratului nu trebuie
concentrată simultan asupra a două obiective: exprimarea referendară a voinţei
suverane a poporului asupra unei anumite probleme de interes general şi
alegerea, de pildă, a Parlamentului prin instrumentul clasic al democraţiei
reprezentative. Dacă s-ar accepta simultaneitatea exprimării celor două tipuri
de democraţie (directă şi reprezentativă), însăşi voinţa politică astfel
exprimată şi-ar pierde mult din semnificaţie. In plus, ar putea apărea inconvenientul
unor confuzii în rândul electoratului, unele de natură tehnică, cât priveşte
evenimentele politice pentru care este chemat la urne. Preşedintele poate
recurge la dreptul constituţional ce-i este conferit de art. 90 din Constituţie
oricând după alegerile la care face trimitere alin. (3) al art. 5 din legea ce
face obiectul sesizării. De asemenea, în opinia Preşedintelui Camerei
Deputaţilor, completarea art. 5 din Legea nr. 3/2000 cu un nou alineat este de
bun simţ juridic, deoarece, „chiar dacă interdicţiile de ordin formal nu ar fi
fost instituite expres, ele s-ar fi aplicat în practică." Astfel, „ar fi
absurd şi împotriva oricărei logici democratice să se desfăşoare, de pildă, un
referendum naţional din iniţiativa şefului statului simultan cu alegerile
prezidenţiale sau parlamentare", şi „aceeaşi absurditate ar plana asupra
desfăşurării unui referendum simultan cu organizarea alegerilor locale, ori a
celor pentru Parlamentul European." In sfârşit, cu privire la acest punct
al obiecţiei de neconstituţionalitate, se arată că „aprecierile de oportunitate
şi calculele efectuate de autorii sesizării de neconstituţionalitate pentru
anul 2008 pot fi situaţii de fapt, ce excedează competenţei Curţii Constituţionale, care se pronunţă
doar asupra constituţionalităţii aspectelor de drept, conform Legii
fundamentale."
- In legătură cu susţinerile potrivit cărora prin
noul alineat introdus la art. 5 din Legea nr. 3/2000 se încalcă prevederile
art. 2 alin. (1) din Constituţie, Preşedintele Camerei Deputaţilor consideră că
acestea sunt complet nefondate, deoarece „nu există nicio legătură între
aşa-zisa limitare a prerogativelor Preşedintelui României prin textul a cărei
constituţionalitate este contestată, şi dreptul poporului de a-şi manifesta
suveranitatea, întrucât acesta nu se exercită din proprie iniţiativă, ci din
cea a Guvernului sau, după caz, a Preşedintelui, în condiţiile art. 11 din
Legea nr. 3/2000."
- In ceea ce priveşte susţinerile potrivit cărora
dispoziţiile art. 10 din legea criticată încalcă dispoziţiile art. 81 şi ale
art. 95 alin. (3) din Constituţie, se apreciază că şi acestea sunt
nefundamentate din punct de vedere juridic. In acest sens, se arată că „Legea
fundamentală prevede, în art. 81, alegerea Preşedintelui ţării în două tururi de
scrutin, stipulând condiţii distincte de reprezentaţivitate între primul şi al
doilea tur. Dezvoltarea prin lege a acestor situaţii juridice diferite răspunde
principiilor generale de simetrie juridică şi corespunde întru totul acestor
cerinţe imperative de ordin constituţional." Se consideră că „modificarea
art. 10 din Legea nr. 3/2000 se întemeiază pe un principiu de drept clasic, şi
anume cel al simetriei formelor, adaptat la formula constituţională a
legitimităţii electorale a şefului statului" şi, „potrivit textelor
constituţionale, Preşedintele României nu este reprezentantul poporului, ci
exclusiv al statului. Raportul între şeful statului şi popor se exprimă din
punct de vedere cronologic în două momente: alegerea şi demiterea preşedintelui
de republică. Acestea urmează să fie simetrice sub aspectul majorităţilor
cerute pentru alegere şi, corespunzător, pentru demitere."
- Cu referire la susţinerea potrivit căreia legea
criticată este neconstituţională întrucât „stabileşte o altă modalitate de
demitere a Preşedintelui României decât cea prevăzută de lege la data alegerii
sale în funcţie", ceea ce încalcă art. 15 alin. (2) din Constituţie,
Preşedintele Camerei Deputaţilor apreciază „că motivarea autorilor sesizării
este lipsită de relevanţă juridică", „ţinând cont de faptul că organizarea
referendumului este obligatorie în lumina art. 95 alin. (3) din Legea
fundamentală, având în vedere modalitatea de desemnare a şefului statului de
către corpul electoral la nivel naţional."
Preşedintele Senatului, în punctul de vedere exprimat, învederează, ca şi consideraţii
generale, „unele aspecte de ordin principial, care conturează liniile
directoare ale edificiului constituţional", în sensul că: în dreptul
public se face distincţie între regimul juridic al accesului la o funcţie şi
regimul juridic al destituirii din funcţie, ca urmare a tragerii la răspundere
pentru săvârşirea unor fapte, astfel că nu de fiecare dată autoritatea care
realizează învestitura în funcţie este şi autoritatea care aplică sancţiunea
destituirii din funcţie. Cât priveşte demiterea dintr-o funcţie publică,
aceasta poate fi dispusă de către instanţa de judecată, prin efectul legii, ca
urmare a ivirii unei stări de incompatibilitate ori a unui conflict de interese
sau prin efectul unei hotărâri judecătoreşti de condamnare, ca în situaţia
prevăzută de art. 96 din Constituţie. Se exemplifică cu alte sisteme
constituţionale prezidenţiale, semiprezidenţiale sau parlamentare, potrivit
cărora se procedează la destituirea preşedintelui „pus sub acuzare" fără să se recurgă la votul poporului sau
la votul adunărilor care l-au ales. Spre deosebire de aceste sisteme
constituţionale, legiuitorul constituant român a optat pentru soluţia demiterii
prin referendum, cu avizul consultativ al Curţii Constituţionale. A pretinde
însă „că Parlamentul nu poate stabili regulile şi criteriile de organizare a
referendumului înseamnă a face o judecată nu numai contrară raţiunii
instituţiei tragerii la răspundere politică a Preşedintelui României, reglementată
de art. 95 din Constituţie, dar şi prevederilor art. 73 alin. (3) lit. d)"
din aceasta, care dispune că organizarea şi desfăşurarea referendumului se
stabileşte prin lege organică, necondiţionat de respectarea prevederilor
constituţionale ale art. 81 referitoare la demiterea Preşedintelui României, ca
urmare a suspendării din funcţie pentru fapte grave de încălcare a
Constituţiei. „Opţiunea legiuitorului de a reglementa procedura referendumului
în cazul demiterii Preşedintelui pentru săvârşirea de fapte grave prin care a
încălcat Constituţia, în sensul respectării soluţiilor de la învestitură
reglementate de art. 81 alin. (2) şi (3)", „este o soluţie ce intră în
consonanţă cu prevederile Constituţiei." In continuare, se arată că, în
sensul respectării supremaţiei Constituţiei, posibilitatea reglementării prin
lege organică a condiţiilor de organizare şi desfăşurare a referendumului
înseamnă posibilitatea de a stabili prin aceasta „condiţii, limite şi termene
imperative pentru organizarea şi desfăşurarea unei anumite proceduri." Cu
privire la schimbarea duratei mandatului, invocarea în speţă a „art. 155 alin.
(3) din Constituţie, nu are relevanţă pentru soluţiile legislative care vizează
stabilirea unui regim juridic în executarea mandatului", întrucât problema
duratei mandatului este de ordin constituţional, iar problema organizării şi
desfăşurării referendumului pentru demiterea Preşedintelui României în funcţie
este de domeniul legii. Se consideră că, din acest punct de vedere, Decizia
Curţii Constituţionale nr. 61/2007, invocată de autorii sesizării, este
nerelevantă.
In legătură cu susţinerile de neconstituţionalitate ale
Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, Preşedintele
Senatului arată că:
- prevederile art. 5 alin. (3) nu limitează, prin
termenul stabilit, dreptul poporului de a-şi exercita suveranitatea prin
referendum, „deoarece exercitarea suveranităţii, potrivit art. 2 din
Constituţie, vizează o modalitate principală, votul cetăţeanului pentru
desemnarea aleşilor locali şi naţionali pentru organele reprezentative
(primari, consilii locale, consilii judeţene, Parlamentul naţional,
Preşedintele României şi Parlamentul European), şi o
modalitate subsidiară, referendumul." Se arată că prima modalitate formează
democraţia reprezentativă, iar cea de a doua, referendumul, „vizează democraţia
directă, care, potrivit Constituţiei, se manifestă la nivel naţional doar
în trei situaţii, respectiv cele reglementate de art. 90, art. 95 alin. (3) şi
art. 151 alin. (3)." Ipotezele prevăzute de art. 95 alin. (3) şi art. 151
alin. (3) din Constituţie sunt legate de un termen constituţional maxim de 30
de zile, pe când în ipoteza referendumului consultativ delimitările necesare în
sensul art. 90 din Constituţie se stabilesc prin legea de organizare şi
desfăşurare a referendumului, ceea ce nu este neconstituţional. Se consideră că
„referendumul apare ca o modalitate subsidiară de exprimare a suveranităţii şi
este firesc ca modalitatea subsidiară să fie aplicată legislativ după regimul
modalităţii principale, aşa cum, de altfel, sunt situaţiile reglementate şi în
dreptul comparat", astfel că susţinerile sub acest aspect sunt
neîntemeiate. Se arată că
interdicţiile prevăzute de art. 5 alin. (3) nu fac inaplicabil art. 90 din
Constituţie, întrucât din coroborarea dispoziţiilor constituţionale ale art.
90, art. 2 şi prin raportare la art. 73 alin. (3) lit. d) din Legea
fundamentală „asemenea limitări pot fi realizate prin lege organică". De
asemenea, limitarea posibilităţii stabilirii datei referendumului rezultă şi
din „coroborarea art. 90 cu art. 95, respectiv cu art. 150 şi art. 151 din
Constituţie", „în sensul că referendumul nu se poate organiza după ce, în
baza art. 95, s-a declanşat procedura de suspendare, respectiv în baza art. 150
din Constituţie s-a declanşat procedura de revizuire a Constituţiei. Se
consideră că şi susţinerea referitoare la inaplicabilitatea prevederilor
constituţionale ale art. 95 alin. (3) în situaţia în care termenul de 30 de
zile ar surveni în perioada de 6 luni înainte de alegerile la care se referă
modificarea este neîntemeiată, întrucât „termenul de 6 luni nu poate viza,
logic, decât referendumul reglementat de art. 90 din Constituţie", iar
referendumurile prevăzute de art. 95 alin. (3) şi de art. 151 alin. (3) din
Constituţie, de vreme ce sunt condiţionate prin Constituţie de termenul de 30
de zile, nu pot fi afectate de soluţia legislativă adoptată de Parlament prin
legea atacată." In sfârşit, cu privire la neconstituţionalitatea art. 5
alin. (3) se consideră că „invocarea Deciziei nr. 567/2006 a Curţii
Constituţionale este fără relevanţă în această speţă";
- art. 10, potrivit soluţiei legislative propuse prin
modificarea textului, nu creează două tipuri de preşedinte, deoarece „una este modalitatea tehnică
de desemnare a preşedintelui şi alta este semnificaţia legitimităţii alegerii
sale", iar art. 95 alin. (3) din Constituţie
nu este încălcat, „ci, dimpotrivă, asigură o aplicare adecvată a acestui
text", întrucât nimic nu opreşte legiuitorul să reglementeze modalităţile
de stabilire a rezultatului referendumului potrivit „modalităţii tehnice
prevăzute de art. 81 alin. (2) şi (3)" din Legea fundamentală. Nici
invocarea încălcării prevederilor constituţionale ale art. 99 nu poate fi
reţinută, deoarece „din interpretarea logico-sistematică a Constituţiei rezultă
că şi persoana care exercită interimatul funcţiei de Preşedinte al României
este supusă aceloraşi reguli la care a fost supusă persoana care a fost
suspendată, fără a mai ajunge la organizarea unui referendum pentru demitere".
Se consideră că susţinerea „cu privire la organizarea unui referendum şi în
cazul Preşedintelui interimar este inadmisibilă, în condiţiile în care nu este
vorba de un preşedinte cu depline puteri, ales prin vot, în condiţiile art. 81
din Constituţie". In legătură cu încălcarea principiului
neretroactivităţii legii, se arată că „nu trebuie să confundăm regimul
constituţional al mandatului cu regimul procedurilor stabilite de lege, care
pot fi schimbate oricând în timpul mandatului, dacă nu intră în conflict,
fireşte, cu prevederile Constituţiei."
Guvernul nu a comunicat
punctul său de vedere cu privire la obiecţia de neconstituţionalitate
formulată.
CURTEA,
examinând sesizarea de neconstituţionalitate, punctele
de vedere ale Preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului, raportul
judecătorului-raportor, Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr.
3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, raportată la
prevederile Constituţiei, precum şi dispoziţiile din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, reţine următoarele:
Curtea a fost legal sesizată şi este competentă,
potrivit dispoziţiilor art. 146 lit. a) din Constituţie, precum şi celor ale art. 1, 10, 15 şi 18 din Legea nr.
47/1992, să se pronunţe asupra constituţionalităţii prevederilor legale
criticate.
Obiectul controlului de constituţionalitate îl
constituie Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind
organizarea şi desfăşurarea referendumului, în legătură cu care se susţine că
încalcă, în ordinea invocării lor, prevederile constituţionale ale art. 2 alin.
(1), art. 90, art. 95 alin. (3), art. 81 alin. (1) -(3), art. 99 si ale art. 15
alin. (2).
Aceste dispoziţii din Constituţie prevăd:
- Art. 2 alin. (1): „Suveranitatea
naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale
reprezentative, constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum
şi prin referendum. "
- Art. 90: „Preşedintele României, după consultarea Parlamentului, poate cere
poporului să-şi exprime, prin referendum, voinţa cu privire la probleme de
interes naţional.";
- Art. 95 alin. (3): „Dacă propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel
mult 30 de zile se organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui."
- Art. 81 alin.
(1)-(3): „(1) Preşedintele României este ales prin
vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în
primul tur de scrutin, majoritatea de voturi
ale alegătorilor înscrişi în listele electorale.
(3) In cazul în care nici unul dintre candidaţi nu a
întrunit această majoritate, se organizează al doilea tur de scrutin, între
primii doi candidaţi stabiliţi în ordinea numărului de voturi obţinute în
primul tur. Este declarat ales candidatul care a obţinut cel mai mare număr de
voturi.";
- Art. 99: „Dacă persoana care asigură interimatul funcţiei de Preşedinte al
României săvârşeşte fapte grave, prin care încalcă prevederile Constituţiei, se
aplică articolul 95 şi articolul 98. "(Articolul 95 priveşte „Suspendarea din funcţie", iar art. 98 dispune cu privire la „Interimatul
funcţiei");
- Art. 15 alin. (2): „Legea dispune numai pentru viitor, cu excepţia legii penale sau
contravenţionale mai favorabile."
Examinând obiecţiile de neconstituţionalitate
formulate, prevederile legii criticate, prin raportare la dispoziţiile
constituţionale incidente, Curtea Constituţională constată că sesizarea de
neconstituţionalitate este întemeiată şi urmează a fi admisă, pentru
următoarele considerente:
I. Prima critică de
neconstituţionalitate vizează pct. 1 al articolului unic din Legea pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea
referendumului. Potrivit acestui punct, la articolul 5 din lege se introduce un
nou alineat, alineatul (3), care prevede că referendumul nu poate avea loc
simultan cu desfăşurarea alegerilor prezidenţiale, parlamentare, locale sau a
alegerilor pentru Parlamentul European ori cu mai puţin de 6 luni înainte de
data alegerilor menţionate. Se consideră că aceste dispoziţii de lege sunt
contrare art. 2 alin. (1), art. 90 şi art. 95 alin. (3) din Constituţie,
deoarece limitează sau îngrădesc dreptul poporului de a-şi exercita suveranitatea.
In examinarea acestei susţineri, se poate constata că
art. 1 din Legea nr. 3/2000, modificată şi completată prin legea ce face
obiectul sesizării, preluând cuprinsul art. 2 alin. (1) din Constituţie,
dispune că „In România suveranitatea naţională aparţine poporului român,
care o exercită prin [...] referendum", care, potrivit art. 5 alin.
(1) din aceeaşi lege, se organizează şi se desfăşoară în condiţiile prevăzute
de aceasta. Or, alineatul (3), nou-introdus prin legea criticată, instituie
chiar unele condiţii referitoare la organizarea şi desfăşurarea referendumului, iar nu prevederi care
să contravină acestei modalităţi de exercitare a suveranităţii naţionale de
către popor. Aşa fiind, nu se poate reţine încălcarea art. 2 alin. (1) din
Constituţie, prin pct. 1 al articolului unic al legii de modificare şi
completare a Legii nr. 3/2000.
In schimb, prin textul de lege criticat sunt încălcate
prevederile constituţionale ale art. 90, potrivit cărora „Preşedintele
României, după consultarea Parlamentului, poate cere poporului să-şi exprime,
prin referendum, voinţa cu privire la probleme de interes naţional", precum
şi cele ale art. 95 alin. (3), care prevăd că, în cazul aprobării propunerii de
suspendare din funcţie a Preşedintelui României, „[...] în cel mult 30 de zile se
organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui." Din analiza celor două texte constituţionale rezultă că
referendumul se poate desfăşura oricând în cursul anului, dacă Parlamentul a
fost consultat sau a aprobat propunerea de suspendare din funcţie a
Preşedintelui României. Aşadar, potrivit Constituţiei, nu există nicio altă
condiţie care să interzică organizarea şi desfăşurarea referendumului simultan
cu alegerile prezidenţiale, parlamentare, locale sau alegerile pentru
Parlamentul European ori într-un anumit interval de timp anterior sau posterior
alegerilor menţionate. Ca atare, acolo unde legea nu distinge, nici interpretul
nu poate să o facă (Ubi lex non distinguit, nec nos
distinguere debemus). In consecinţă, condiţiile
stabilite de legiuitor pentru desfăşurarea referendumului prin legea criticată
adaugă la prevederile Constituţiei, ceea ce determină neconstituţionalitatea
acestora.
De altfel, aceste exigenţe extraconstituţionale
cuprinse în lege împiedică organizarea oricărui referendum, în condiţiile în
care practic, în România, s-ar putea să se desfăşoare alegeri în fiecare an,
ceea ce, aşa cum s-a arătat, contravine art. 2 alin. (1) din Constituţie. Mai
mult, în condiţiile în care legea se referă la alegerile locale, fără a preciza
dacă este vorba de alegeri generale sau parţiale, este cunoscut faptul că
acestea din urmă pot avea loc în fiecare lună a anului. In consecinţă,
suprimarea referendumului prin obstacole stabilite de lege reprezintă un alt
argument pe care se întemeiază constatarea că pct. 1 al articolului unic din Legea
pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi
desfăşurarea referendumului este neconstituţional. De asemenea, se constată că
aceste dispoziţii din legea criticată pot genera blocaje constituţionale, data
alegerilor devenind dependentă de data desfăşurării referendumului.
II. A doua critică de
neconstituţionalitate se referă la pct. 2 al articolului unic din Legea pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000, prin care se modifică art. 10 din
Legea nr. 3/2000. In actuala redactare, acest articol prevede că „Demiterea
Preşedintelui României este aprobată, dacă a întrunit majoritatea voturilor
cetăţenilor înscrişi în listele electorale." Punctul
2 al articolului unic are următorul cuprins: „Art.
10. - (1 ) Demiterea Preşedintelui României este aprobată dacă a întrunit
majoritatea voturilor cetăţenilor înscrişi în listele electorale, în cazul în
care Preşedintele României a fost ales în condiţiile prevăzute la art. 81 alin.
(2) din Constituţia României, republicată.
(2) In cazul în care Preşedintele României a fost
ales în condiţiile prevăzute la art. 81 alin. (3) din Constituţia României,
republicată, demiterea acestuia este aprobată dacă a întrunit majoritatea
voturilor valabil exprimate pe întreaga ţară de către cetăţenii prezenţi."
In opinia autorilor sesizării, acest text de lege
încalcă prevederile constituţionale ale art. 81 referitoare la „Alegerea
Preşedintelui", precum şi ale art. 95 alin. (3) conform cărora, „Dacă
propunerea de suspendare din funcţie este aprobată, în cel mult 30 de zile se
organizează un referendum pentru demiterea Preşedintelui." Incălcarea
constă în aceea că, practic, prin noua reglementare se creează două tipuri de
preşedinţi - unul ales în primul tur de scrutin şi altul ales în cel de-al
doilea tur de scrutin.
Analizând această susţinere, se constată că prin
modificarea cuprinsului art. 10 din Legea nr. 3/2000 legiuitorul a dorit să
aplice, sub aspectul voturilor exprimate, principiul simetriei juridice la
alegerea Preşedintelui României în al doilea tur de scrutin şi la demiterea
acestuia ca urmare a consultării populare. Bazându-şi soluţiile pe principiul
simetriei, legiuitorul nu a ţinut seama de faptul că aplicarea acestui
principiu în dreptul public, cu atât mai mult în dreptul constituţional, cu
deosebire la organizarea şi funcţionarea autorităţilor publice, nu este
posibilă. Principiul simetriei este un principiu al dreptului privat, fiind
exclusă posibilitatea aplicării acestuia în dreptul public. De aceea, normele
constituţionale sunt asimetrice prin excelenţă. Astfel, Parlamentul este ales
de popor, dar îşi încetează mandatul prin trecerea timpului sau prin dizolvarea
de către Preşedintele României, Guvernul este numit de Preşedintele României pe
baza votului de încredere acordat de Parlament, dar este demis în urma votării
unei moţiuni de cenzură, ca urmare a demisiei primului-ministru, ori când
acesta îşi pierde drepturile electorale, se află în stare de incompatibilitate
etc; funcţiile publice eligibile sunt deţinute de persoane care le-au obţinut
în alegeri şi încetează prin revocare, survenirea unei incompatibilităţi,
scurgerea timpului etc. Tot astfel, şi în cazul Preşedintelui României,
deţinerea acestei funcţii este încredinţată persoanei care a câştigat alegerile
prezidenţiale, iar încetarea exercitării ei are loc ca urmare a unei hotărâri
de condamnare pentru înaltă trădare, a aprobării demiterii prin referendum, a
apariţiei unor incompatibilităţi etc. Aşadar, exigenţele stabilite de
Constituţie pentru alegerea Preşedintelui României şi cele care se referă la
demiterea acestuia în urma unui referendum nu sunt simetrice, deoarece ele
reprezintă instituţii juridice diferite, cu roluri şi scopuri diferite, fiecare
având un tratament juridic distinct. Astfel, alegerea Preşedintelui României
este reglementată de un grup omogen de norme juridice, care stabilesc regulile
privitoare la organizarea şi desfăşurarea scrutinului prezidenţial. La capătul
acestui proces electoral, potrivit art. 81 alin. (2) din Constituţie, este
declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea
de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. Este posibil însă
ca, în primul tur de scrutin, niciunul dintre candidaţi să nu obţină
majoritatea absolută a voturilor cerută de art. 81 alin. (2) din Constituţie.
In aceste condiţii, procesul electoral trebuie să continue pentru a da câştig
de cauză unui candidat. Ca atare, se organizează cel de-al doilea tur de
scrutin, la care participă doar primii 2 candidaţi stabiliţi în ordinea
numărului de voturi obţinute în primul tur, urmând a fi desemnat Preşedinte al
României candidatul care a obţinut cel mai mare număr de voturi.
In schimb, demiterea prin referendum a Preşedintelui
României nu are semnificaţia unei asemenea competiţii electorale. Dimpotrivă,
ea reprezintă o sancţiune pentru săvârşirea unor fapte grave prin
care Preşedintele României
încalcă prevederile Constituţiei. Distincţiile referitoare la demiterea
Preşedintelui României prin referendum, aşa cum rezultă din prevederile pct. 2
al articolului unic al legii criticate, îl vizează pe Preşedintele României
care a obţinut mandatul în primul tur de scrutin, pe Preşedintele României ales
în al doilea tur de scrutin şi pe preşedintele interimar. Urmând logica legiuitorului,
în primul caz preşedintele ar urma să fie demis cu majoritatea absolută a
voturilor corpului electoral, în al doilea caz, cu majoritatea relativă a
voturilor cetăţenilor prezenţi la scrutin, pe când pentru situaţia prevăzută de
art. 99 din Constituţie, privind „Răspunderea preşedintelui interimar" care
nu a fost ales prin vot, nu ar exista nici o prevedere constituţională
privitoare la demitere. O asemenea interpretare este contrară art. 1 alin. (3)
din Constituţie, potrivit căruia România este stat de drept, un asemenea stat
opunându-se aplicării aceleiaşi sancţiuni Preşedintelui României, în mod
diferit, în funcţie de modul în care el a obţinut această funcţie: în primul
tur de scrutin, în al doilea tur de scrutin sau ca urmare a interimatului în exercitarea
funcţiei.
Soluţionarea raţională a acestei probleme rezultă din
interpretarea alin. (3) al art. 95 din Constituţie, precum şi din coroborarea
dispoziţiilor acestuia cu cele ale art. 81 alin. (1) şi ale art. 95 alin. (1)
din Constituţie. Astfel, în temeiul art. 81 alin. (1) din Constituţie, este
declarat ales candidatul care a întrunit în primul tur de scrutin majoritatea
voturilor alegătorilor înscrişi în listele electorale. Potrivit reglementării
legale în vigoare această majoritate absolută operează şi în cazul stabilirii
rezultatelor referendumului pentru demiterea Preşedintelui României,
aplicându-se aceeaşi măsură, după aceleaşi reguli, şefului statului, indiferent
de numărul de voturi obţinut sau de modul în care a ajuns să deţină această funcţie.
Aplicarea aceluiaşi tratament juridic Preşedintelui României ales în primul tur
de scrutin, celui ales în al doilea tur de scrutin sau preşedintelui interimar
la demiterea din funcţie prin referendum este cerută de dispoziţiile
constituţionale ale art. 95 alin. (1), care prevăd pentru cele trei situaţii
acelaşi tratament juridic. Potrivit acestor dispoziţii constituţionale, în
cazul săvârşirii unor fapte grave prin care se încalcă prevederile
Constituţiei, Preşedintele României - oricine ar fi acesta şi oricum ar fi
devenit şef al statului - poate fi suspendat din funcţie de Camera Deputaţilor
şi de Senat, în şedinţă comună, cu votul majorităţii deputaţilor şi
senatorilor. Ca atare, atunci când legiuitorul a stabilit prin lege că
rezultatele referendumului pentru demiterea Preşedintelui României se stabilesc
în mod diferit, în funcţie de numărul scrutinului în care acesta a fost ales
sunt contrare dispoziţiilor constituţionale ale art. 81 alin. (2). In acest
sens sunt şi prevederile art. 96 din Constituţie, care stabilesc o a doua cale
pentru încetarea funcţiei de Preşedinte al României, şi anume punerea lui sub
acuzare pentru înaltă trădare. Şi în acest caz, deschiderea drumului spre
încetarea mandatului prezidenţial este decisă de Camera Deputaţilor şi Senat în
şedinţă comună, care pot hotărî punerea sub acuzare a Preşedintelui României -
indiferent cine este acesta, cu câte voturi a câştigat alegerile sau prin ce
modalitate a ajuns să ocupe această funcţie - cu o majoritate de două treimi
din numărul deputaţilor şi senatorilor. De aici se desprinde şi concluzia în
virtutea căreia, atunci când legiuitorul constituant a dorit să instituie o
anumită majoritate de voturi, a făcut aceasta printr-un text de referinţă, a
cărui aplicare la situaţii subsidiare
este subînţeleasă, cu excepţia cazurilor în care o asemenea majoritate este
lăsată pe seama legii.
Dispoziţiile constituţionale privitoare la majoritatea
cerută pentru alegerea preşedintelui în primul tur de scrutin sunt suficiente
pentru a permite stabilirea soluţiilor de demitere a şefului statului, în toate
cazurile, pe calea analogiei, şi nu a simetriei juridice. Cu toate acestea,
Curtea nu exclude posibilitatea ca legiuitorul să opteze pentru o majoritate de
voturi relativă pentru demiterea Preşedintelui României în toate cele trei
situaţii.
Faţă de cele arătate, Legea pentru modificarea şi
completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului
este neconstituţională în ansamblul
său, având în vedere că pct. 1 şi pct. 2 analizate epuizează cuprinsul normativ
al articolului său unic.
III. In sfârşit, autorii sesizării apreciază că
dispoziţiile legii criticate au caracter retroactiv, deoarece aceasta
„stabileşte o altă modalitate de demitere a Preşedintelui României decât cea
prevăzută de lege la data alegerii sale în funcţie".
Intrucât, potrivit considerentelor expuse, Legea pentru
modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 este neconstituţională, analizarea
aspectelor privind aplicarea sa în timp este irelevantă.
In temeiul dispoziţiilor art. 146 lit. a) şi al art.
147 alin. (2) şi (4) din Constituţie, precum şi al prevederilor art. 11 alin.
(1) lit. A.a), al art. 15 şi al art. 18 din Legea nr. 47/1992 privind
organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, cu majoritate de voturi,
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
In numele legii
DECIDE:
Constată că Legea pentru modificarea şi completarea
Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului este
neconstituţională.
Definitivă şi general
obligatorie.
Decizia se comunică Preşedintelui României,
preşedinţilor celor două Camere ale Parlamentului şi primului-ministru şi se
publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Dezbaterea a avut loc la data de 21 februarie 2007 şi
la aceasta au participat: Ioan Vida, preşedinte, Nicolae Cochinescu, Aspazia
Cojocaru, Acsinte Gaspar, Koszokar Gabor, Petre Ninosu, Ion Predescu şi Tudorel
Toader, judecători.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE,
prof. univ. dr. IOAN VIDA
Magistrat-asistent şef,
Gabriela Dragomirescu